Autori > Anton Pann


Despre lucrare - Povestea vorbii



Unul avea o nevastă,
Leneșă detot și proastă
Atât, încât pan' la gușă
Se tăvălea prin cenușă.
Haină nu avea, nici treanță,
Decât o cămașă zdreanță,
Ruptă detot, prăpădită,
In mii de locuri găurită,
Nu să mai ținea pe dânsa,
I se vedea tot printr-însa.
Bărbatul ei ca ea iară
Umbla capiu până-n seară.
Mai mult ședea pe o rână
Decât lucra-n săptămână,
Cată tot muncă ușoară,
Numai pentr-o pâinișoară.
Nu-i plăcea trupul să-și frângă,
Să lucreze și să strângă.
Amândoi se potrivise
Și la toate se unise,
Câți îi vedea-n astă stare
Zicea de ei fiecare:
"Ș-a găsit hârbul capacul, tigva
dopul și lelea bărbatul."
"N-a spart Dumnezeu două case."
Dacă ăst bărbat biet pe sine
Vedea, nu să vedea bine,
Dar văzând nevasta-și goală,
Fără preș și fără poală,
I să părea cu rușine,
Deși ea nu simțea bine,
Și cu-ngrijirile sale
Strângând un leu de parale,
Zise ai sale neveste:
- Dragă, o zicală este:
"Bogatul mănâncă când voiește și
săracul când gândește."
"Pastile săracului este când îmbracă
Cămașă nouă și când are pe masă ouă.”
Și tu azi dar te gătește,
Te spală, te curățește,
Că merg să-ți cumpăr cămașe,
Ca să lepezi ale fașe.
Deci dar ieșind el din poartă,
Ca să se ducă la boltă,
întâlni în drum pe nașul
Ș-îi ceru la el sălașul.
Finul acum ce să zică,
Punga-i era ușurică,
De cămașe se lipsește
Și de masă târguiește.
Găsește o gâscă grasă,
O ia și pleacă acasă,
Cu nașii săi împreună,
Săltând de părere bună.
Copilul său, cum îl vede,
La mumă-să se repede
Și de departe o cheamă,
Strigând vesel: - Mamă! mamă!
Tata aduce pe nașa!
Tata cu nașul și nașa!
Ei îi suflă-n urechi vântul
Și îi să păru cuvântul:
"Tata aduce cămașă"
Sau cum zice pruncul: "masa".
Și de bucurie mare,
Pierzându-și cumpătul, sare,
Numaidecât se despoaie
De treanța ei cea cu soaie,
Ș-aruncând-o-n foc rămase,
Muma ei cum o fătase.
Și așa ca o păpușe
Iese îndată la ușe,
Să-l adaste să sosească,
Cămașa să-și primească.
Dar când în loc de cămașe
Vede gașcă, naș și nașe,
Aleargă lipan s-adune,
Rupe, împrejur își pune,
Și tocmai ca paparuda
Viind își primi ruda.
Apucă gașca mai tare,
Ca s-o facă vro mâncare.
Și până ea să gătească,
Nașu-începu să vorbească,
Zicând: - Rea a fost nevastă
Sărăcia-n lumea astă!
Despuiata cum aude
întreabă-ndată pe rude:
- Unde ați văzut-o oare?
Ori astăzi în târgul mare?!
Cui i-e frică să se-nsoare,
Să-și ia o nesimțitoare
Ca și această neroadă,
Și nu-i va mai cere modă.

Despre învățătură
Poartă condei la ureche
Ca să-i zicem logofete.
Și când îl iei de scurt zice:
Sunt logofăt să te-nvăț
Cu cuțit să scrii pe băț.

Este tânăr ș-o mai crește,
D-o trăi, să procopsește.
In adevăr,
Nu e nici o îndoială,
Are semn de procopseală.
Dar
S-o procopsi când mi-o crește
Păr în palmă ș-între dește
Căci ce folos?
Răsur frumos înflorit
Ș-între spini a răsărit.
Și
Știe ce e în carte: slove negre pe hârtie albă.

Îți citește ca în palmă.
Și
Numai pe dește
Orice-ți socotește.
îndată zice:
Una este una, două fac mai multe.
Sau:
Una și cu una fac două.
Sau:
Tu știi una, două, eu știu pan' la nouă.
Și
Pe cât poate, pâinea-și scoate.
Însă
Tot învățăm cât trăim
Și neînvățați murim.
Că,
Trăind omul, când și când
Află ce nu-i dă prin gând.
Zicând:
De multe-n lume am dat
Și tot nu m-am învățat.
De aceea
Câte cuvinte le zici, le vinzi,
Și câte tu le auzi, le prinzi.
Cum zice un filosof:
Picioarele-ți să roază pragurile învățaților.

Școala face pe-omul om
Ș-altoiul pe pomul pom.




Despre lucrare - Despre lucrare
Despre lucrare - Povestea vorbii
Despre lucrare - Povestea vorbii
Despre lucrare - Povestea vorbii


Aceasta pagina a fost accesata de 291 ori.