Autori > Voinesti Bratescu


Pana Trasnea Sfantul - Partea 01



Om acum de 68 de ani, cel de pe urma urmas al unui neam mare de boieri romani, pomenit din mosi stramosi si scris in pisaniile a vreo trei biserici din oras, fost profesor acum douazeci si opt de ani la singura scoala din oras de pe vremea aceea, era cunoscut pe atunci drept un om destept, umblat in strainatate, tare cinstit, tare tihnit, dibaci la mana pentru lucrurile migaloase si iarasi tare iubitor de flori si de toate frumusetile firii.

Pe vremea aceea, pe langa meseria lui de profesor, mai facea inca una, aceasta fara plata: dregea ceasornicele stricate ale cunoscutilor lui, caci ceasornicar in oras nu era inca - si era greu de venit la Bucuresti pentru asa lucru, mai ales ca nu era drum-de-fier, ci trebuia sa faci cale de aproape doua zile - si el se pricepea foarte bine la dresul lor.

P-atunci iesea din casa nu numai pentru a se duce la scoala, de unde nu lipsea niciodata, dar mai iesea adeseori si seara de mergea sa joace preferanta la alt boier mare din oras, mai in varsta decat el, acum mort, la boierul Manolache Moldoveanu, care era singurul sau prieten bun, si atat de bun si atat de singur, incat numai ei intre ei puteau sa-si zica unul altuia: "frate Pana" si "frate Manolache", ca numai ei doi erau boieri get-beget, stalpi ai orasului.

Un cusur insa ii gasea boierul Manolache, care era insurat, priete- nului sau: acela ca nu vroia sa se insoare, ci ramanea tot holtei, cusur de care necontenit seincerca sa-l tamaduiasca, spunandu-i intotdea- una la preferanta, in defata doctorului Sober si a lui Cristache Mincu, nelipsiti parteneri, intre un talon si altul:

- Bine, frate Pana, nu vezi dumneata - defrate, frateisi ziceau, dar de tutuit nu se tutuiau, ci isi ziceau dumneata - nu vezidumneata ca nu i-e dat omului sa traiasca singur; ca va sa aiba un tovaras care sa-l mangaie la vreme de durere; ca va sa fie omul roditor, caci de-aia l-a zidit Dumnezeu si de-aia scrie la Evanghelie: "Cresteti si va in- multiti!" Si apoi dumneata nici nu mai esti prea tanar, sa zici ca mai ai vreme, ca ai patruzeci de ani - si ai multi inainte sa-ti dea Dumne- zeu; nici nu mai ai alt frate ori alta ruda, ci daca maine-poimaine - Doamne fereste! - inchizi ochii, se stinge neamul cu dumneata.

- Ei, mare frate Manolache! raspundea Pana Trasnea.

Si ii arata ca intelege dragostea lui de parintenie, pentru ca n-are decat un singur copil, pe cand el are la scoala vreo patruzeci pe care ii iubeste parca ar fi ai lui.

Aceasta o spunea mai mult glumind, si apoi adauga mai serios ca nu se insoara de mila florilor si a pomilor, pe care ii e teama ca le-ar lasa in paragina daca ar avea pe altcineva de care sa se ingrijeasca. Si ce e drept nu e pacat, avea o mandrete de gradina de era pomina; iar trandafirii, mixandrele, garoafele, primele, pelargoniile si felurimile de flori, persicele, caisele, pepenii, coacazele, strugurii si felurimile lui de poame erau vestite in tot orasul, ba si in Bucuresti.

Si traia asa singur, intre scoala si gradina, intre cateva carti de istorie a timpului si prietenul sau, intovarasit, si ingrijit la el de o femeie batrana, Maria, credincioasa ca un rob, care tinea de casa neamului lui si era cu vreo douazeci de ani mai in varsta decat dansul.

Dar intr-o seara, dupa ce prietenul sau l-a indemnat mai cu caldura, aratandu-i ce pacat ar fi ca frumusetea lui de gradina, in loc sa ramaie unui copil al lui, care i-ar semana si ar urma s-o ingrijeasca, sa ramaie orasului care o s-o desfiinteze ca sa se cladeasca cine stie ce bina pe acel loc - "asculta-mape mine, frate Pana, ca sunt mai mare" - a plecat omul in acea seara mai ganditor si ajungand acasa n-a dormit bine.

Dar parca era el om sa se insoare dupa vorba altora, fie chiar dupa a celui mai bun prieten N-a dormit bine o noapte si a doua zi iar si-a facut socoteala si a gasit ca daca a ajuns el pana la varsta de patruzeci de ani asa, mai cuminte era sa ramaie tot asa si de atunci incolo.

Socoteala buna si ar fi urmat-o, daca la o luna dupa asta nu i s-ar fi inmladiat inima de cum a vazut in casa la Moldoveanu pe nepoata acestuia venita de la Campulung, domnisoara Eliza Nichita, fata frumoasa de neinchipuit, de douazeci si trei de ani: vasazica, cu saptesprezece ani mai mica decat dansul.

Caci cum era nu numai frumoasa, dar si blanda la vorba, inteleapta si asezata, cum raspandea in jurul ei un farmec odihnitor, cum ii placeau si ei si muzica si florile si firea - i s-a parut, de indata ce a vazut-o, ca parca ar fi fost toata mintea si toata inima lui iesite din el si intrupate intr-insa.

Si nu-i dedese Manolache Moldoveanu ghes cu insuratoarea? Si nu-i era el cel mai bun prieten? Si totusi se sfia sa-si marturiseasca pornirea, socotindu-se cam prea in varsta pentru ea si simtindu-se urat. Caci avea fata uscata si lunguiata, gatul lung, mainile lungi, si era tot lung si desirat - si nu stia ca avea cu toate astea ceva foarte placut in vorba, iar in privirea ochilor lui, mai ales in privirea ochilor lui mari, adanci si albastri, o flacara ciudata si mangaietoare, cum o au ochii oamenilor foarte milosi.

Dar parca era nevoie sa se sfiasca ori sa spuie ceva boierului Moldoveanu, care nici ca-si adusese nepoata la dansul cu alt scop. Tacea insa siretul, ci numai el si cucoana Sultana, sotia lui, trageau cu ochiul si faceau haz cand il vedeau tulburat si stangaci, explicand fetei, care-l asculta cuminte, senina si cu drag - caci veneau adesea sa-i vada florile si poamele - cum se altoiesc trandafirii in coaja si in lemn, cum se prasesc fragile, si dupa ce se cunoaste samanta daca e de mixandra invoalta ori dezvoalta, macar ca nu se poate cunoaste dupa nimic.

Si au tacut asa, vreme. Au lasat pe fata sa se obisnuiasca cu infatisarea lui, care nu era facuta sa placa de la intaiasi data; au lasat-o sa cunoasca si sa inteleaga insusirile bune si frumoase care se as- cundeau sub asa infatisare, l-au lasat pe dansul sa-i trimita in toate zilele cele mai mandre flori, sa vina in toate serile mai cu dor si sa plece mai cu parere de rau; pana cand, la vro trei saptamani dupa ziua dintai, boierul Manolache, de fata cu cucoana Sultana, a intrebat pe fata: "Elizo, il vrei?" - si fata a raspuns scurt: " Il vreau, nene Manolache".
*

Cum era pe la sfarsitul lui iunie, PanaTrasnea scotea niste pepeni de sub clopotele lor de sticla, cand a venit boierul Manolache sa-i vorbeasca de gandul ce-l avea pentru nepoata-sa si pentru dansul.

De ce i-a scapat din mana clopotul de sticla? caci i-a scapat si s-a facut tandari; de ce a calcat peste vrejii pe care alta data ii ocolea cu grija? si de ce, dupa multa cazna si inganare, n-a putut sa spuie decat:

"Frate Manolache!"?

Vezi ca ii mergea inaintea gandului lui, ii aducea raspunsul unei intrebari pe care ii era teama sa si-o puie - si i se parea ca auzise in vis, iar nu aievea.

Iubirea, adevarata iubire, induioseaza si inmladie si cea mai tare fire. Si pe recele cercetator cu mintea, si pe aprigul muncitor cu bratul iubirea-i schimba si-i face zile intregi sa pribegeasca dupa o vorba ori dupa o privire fagaduitoare. Dar cand patrunde intr-o inima calda si buna, intr-o inima din fire indragostita numai de lucruri frumoase, o! atunci o doare in ascuns, o rascoleste pana in adanc; si pana in adancul inimii era indurerat Pana Trasnea.

Iar pe ea o iubea cu toata puterea inimii necheltuita in impreunari desfranate si prefacute; o iubea cu un suflet evlavios si curat, mai mult decat toti trandafirii si decat toate mixandrele, pe care acum mai mult le iubea, de cand aflase ca-i placeau si ei; o iubea cu presimtiri, cu eres, pentru tot trupul ei, pentru fata ei, pentru ochii ei - mai ales pentru ochii ei negri, uneori zglobii si cercetatori ca ochii copiilor care vor sa stie toate, alteori nesatiosi de a vedea mai bine si indelung lucrurile frumoase si iarasi alteori tristi si atintiti intr-un loc apropiat de la care parca nu mai puteau vedea; o iubea pentru glasul ei, parca mai mult pentru glasul ei, care suna asa de nepomenit de dulce, cand alaturata de el, dupa ce dansul ii lamurea cate ceva, il intreba mirata: "Da?"

Si dupa ce a spart clopotul de sticla, dupa ce s-a invartit fara nici un rost calcand vrejii de pepeni, dupa ce a chemat pe Maria, careia i-a explicat balbaind: "Eliza nepoata dumnealui eu" si el, si Maria - caci si dansa incepuse sa-si iubeasca viitoarea stapana, presimtindu-i bunatatea, cu instinctul care arata tuturor oamenilor simpli ca ea cine le e prielnic si cine nu - si el, si ea nu au avut decat o singura exclamare pentru Moldoveanu; el: "Frate Manolache" - ea:

"Cucoane Manolache!"

In seara aceea a mancat la Moldoveanu; iar dupa-masa s-au coborat in gradina - frumoasa si asta, dar nu ca a lui - si acolo, la lumina lunii, pe o banca asezata intre doua loaze cu rozeta, cu petunii si cu verbine, si-au spus unul altuia cantecul de dragoste, vechiul cantec spus de atatea nenumarate ori, dar parca niciodata mai frumos si mai curat ca acum; caci ce-i mana unul spre altul era un dor de viata cinstita si senina, poruncit de firile lor asemenea, tihnite si iubitoare de frumos. Apoi au tacut amandoi. Ea, uimita de bunatatea care i se aratase in el din cateva fraze spuse intrerupt si tremurator, ii privea profilul osos si deslusit, luminat de bataia lunii; el, muncit de nedeslusite inceputuri de hotarari, sta dus pe ganduri, cu o mana peste mana ei. Ar fi vrut s-o ia si sa plece cu dansa departe-departe, la adapostul privirilor, pe care le vedea cum au sa-i urmareasca pe amandoi, cu ravna pentru frumusetea ei, cu indoiala pentru uratenia lui; ar fi vrut s-o ia si s-o ascunza ca pe o comoara intr-un loc, unde sa-i placa si ei, si unde si el - numai el - sa se poata satura privind-o, ascultand-o si iubind-o. Iar cand se gandea la putinul pe care i-l aducea in schimbul duioaselor fagaduinte de care ea era plina, cand presimtea fara a-si da seama ca o fire ca a ei nu seleaga decat prin recunostinta, atunci il cuprindea un dor de a o duce sa-i arate locuri si lucruri frumoase - si atunci hotararile nedeslusite incepeau a i se deslusi.

Intr-un tarziu s-au ridicat si, tinandu-se de mana, s-au urcat sus pe scara imbracata cu iedera, el drept si inalt, dansa plapanda si mladioasa.

Sus, nefiind fost poftiti intr-adins ceilalti doi obisnuiti parteneri pentru preferanta, l-a luat boierul Manolache la un tabinet - mai mult ca sa vorbeasca de treburi, decat pentru joc. Si au vorbit treburi si socoteli.

Avea fata trei mii de galbeni in bani, afara de trusie si de cheltuielile nuntii; iar - fereasca Dumnezeu! - dupa moartea ma-sii, si o casa cu loc frumos in Campulung. El avea doua perechi de case una langa alta si despartite numai prin niste uluce: una mai maricica, pe care o avea inchiriata, si aceea in care locuia el; mai avea devale de casa lui, si tinand de dansa, livada cu faneata si cu pruni, in intindere de vreo optsprezece pogoane, caci tinea pana-n malul garlei; si mai avea vreo mie de galbeni, singura avere ramasa dupa vanzarea pricinuita de risipirea unui frate mai mare al lui, Stefan Trasnea, care se sfarsise ingrozitor, spanzurandu-se de balconul caselor lui Manolache Moldo- veanu, intr-o seara de petrecere; caci, mai inainte vreme, a neamului lor fusese mosia Sandulesti, care tinea mai bine de-o jumatate de plai.

- Cum vezi, frate Pana, avere multa n-are fata, dar e o comoara de bunatate si parca intr-adins v-a facut Dumnezeu unul pentru altul. Dar cu ce are ea, cu ce ai dumneata - si mai ai si leafa de profesor, pe care ai uitat s-o pui la socoteala, - cum sunteti amandoi potoliti, puteti sa traiti o viata, sa ravneasca si imparatii la dumneavoastra. Pe tata-sau nu l-ai cunoscut si nici nu-l mai poti cunoaste, caci a murit de sunt sase ani; dar ti-l spui eu ca era de pus pe rana sa te vindeci cu el. Pe Catinca, maica-sa, o s-o vezi si o s-o iubesti. Ca daca este adevarat ca ce iese din pisica soareci mananca, apoi tot atat de-adevarat e ca ce se trage din neam bun bun o sa fie.

- Dar lasa, frate Manolache, ca daca n-ar avea nici un sfant, si tot as lua-o.

Si peste opt luni de zile a luat-o.

I-a logodit cucoana Catinca Nichitoaia, mama fetei, cu boierul Manolache, si tot ei i-au cununat; iar nunta s-a facut in casa la nas, caci avea casa mare si era unde sa incapa groaza de lume poftita din oras si din Bucuresti.

A fost foarte frumoasa nunta. Si a fost frumoasa nu numai pentru oraseni, carora le era un lucru rar lautarii adusi intr-adins de la Ploiesti si bufetul adus de la Fialkowski din Bucuresti; dar chiar pentru Cristache Mincu, prefectul de pe vremea aceea, si pentru familia lui, venita intr-adins din Bucuresti pentru nunta - caci el sedea singur acolo - chiar pentru ei, bucuresteni, a fost frumoasa. Caci era minu- nata privelistea din pridvorul casei peste curtea plina de lume, care petrecea imprejurul unui butoi mare cu vin, asezat pe niste rotile, incat se putea misca din loc, la lumina lanternelor venetiene si a strachinilor de pacura.

A fost frumoasa nunta; iar dupa ce au plecat toti poftitii straini, a fost de vazut o data si de neuitat toata viata scena mesei de familie, la care au plans toti, cand, dupa indemnul lui Ionita feciorul, care cunostea gusturile lui conu Manolache, Paraschiva lautarul a inceput sa cante:

"Pe deasupra casei mele Trece-un stol de randunele; Dar nu-i stol de randunele, Ci sunt dragostele mele"

Au plans, toti. Si boierul Manolache, care ridica ochii in tavan ca sa nu se bage de seama - dar tot se baga de seama -, si rotunda cucoana Sultana, si mama Luxandra, batrana pitica, plina la fata, cu ochii mici si negri ca ochii de papusa, si barbatu-sau, doctorul Sober, alb ca zapada; a plans si el, Pana Trasnea, strangand in manile lui slabe si lungi mana Elizei; a plans si ea, cucoana Catinca, trasa la fata si neclintita ca o statuie de fildes invechit; si Ionita feciorul; si slujnica Maria; si madama, guvernanta care dupa ce s-a culcat Mitica, baiatul de zece ani al lui Moldoveanu, se coborase jos la masa - si ea a plans, macar ca nu pricepea o boaba romaneasca; pana cand nu stiu cum li s-au intalnit privirile la toti odata si atunci au inceput a rade unul de altul si razi!
*

La trei zile dupa nunta, au venit la Moldoveanu sa-i vesteasca hotararea ce si-au luat de a pleca in strainatate, hotarare acum nestra- mutata, facuta dintr-un plan de mai inainte al lui Pana, care mai fusese o data, din dragul cu care dansa i-a primit propunerea cand i-a vorbit de locurile vazute si cand i-a aratat vederile cumparate de pe acolo.

- Pai faceti foarte bine, le-au raspuns intr-un glas si cucoana Sultana, si Moldoveanu. Cu atat mai mult, a urmat numai el, cu cat am auzit ca acum, primavara, e vremea cea mai prielnica pentru asa o calatorie. Numai ca e cam prea obositor; dar la urma urmei ce se face fara oboseala?

- In cate avem astazi? intreba Pana. In doua martie. Plecam luni, care va sa zica la sapte, si ne intoarcem la sase ori la sapte ale lunii viitoare; asa ca suntem aici si de Paste, ba si de Florii. Ca Pastele anul asta cade la optsprezece aprilie; asa e? Cat pentru scoala, am vorbit si m-am invoit cu Petrescu sa-mi tie locul, ca si eu i l-am tinut lui anul trecut doua luni de zile, cand isi fransese piciorul. Si fiindca el e mai sarac decat mine, l-am hotarat sa primeasca leafa mea pe timpul cat m-o inlocui; ca intai nu vrea, fiindca nici eu nu i-am primit E!

Eliza era incantata. Ea, de firea ei nu prea vorbitoare si asezata, nu putea sa stea la un loc de bucurie. Uneori, punea mana pe cate un lucru si-l lasa numaidecat; alteori facea nebunii cu Mitica; odata se potolea si ramanea cu ochii atintiti la Pana, care arata lui Manolache planul drumului de facut, si il privea cu ochi tristi si plini de recunos- tinta; si iar odata se scula si incepea sa-l intrebe, ca un copil: "Dar mergem cu vaporul, nene? ("Nene" ii zicea lui PanA) Dar la Paris cat ne oprim, nene? Tata Sultano, la Viena nu ne oprim decat la intoar- cere."

Guvernanta lui Mitica spunea Elizei pe nemteste ca, daca trec prin Viena, i-ar face mare placere si mare cinste, primind sa le dea o recomandatie catre o vara a ei, care tine un otel acolo. Peste bucuria ei, aceasta cadea de minune si o facea sa alerge de la guvernanta la Pana: "Auzi, nene? are o vara care tine un otel" si de la Pana la guvernanta, care-i descria promptitudinea si curatenia serviciului

"Und lacherlich billig, gnadige Frau".

Lucrul hotarat hotarat a ramas, iar a unsprezecea zi de la cununie au plecat la Bucuresti, de unde trebuiau sa mearga la Giurgiu, pentru a lua vaporul.

La suire in diligenta erau de fata toti, Eliza trecea din brate in brate

- cucoana Catinca, mama ei, o imbratisa strans. Moldoveanu si cucoana Sultana ii spuneau sa mai lase si pentru ei - Pana, cum era inalt, ajuta piticului Mihai vizitiul, punand geamantanele de-a dreptul sus pe coviltir - pe cand Mitica dadea zor sa-i aduca un cal cu masina, si pe cand guvernanta aducea aminte pentru a saptesprezecea oara:

"Nur nicht den Brief verlieren".

S-au falfait batistele aici, s-au falfait la ferestrele diligentei; si pe urma nu s-au mai vazut falfaind: la diligenta, penru ca a cotit-o la stanga pe ulita cu plopi - aici, pentru ca erau duse la ochi.
*

O! neuitata lui calatorie cu Eliza! A fost un vis incantator si plin de vraja! Caci in afara de farmecul obisnuit al tuturor calatoriilor, facut, pe langa frumusetea lucrurilor de vazut, din lipsa de prefacuta dra- goste cu care te intampina in tara ta atatia care de-abia te cunosc, din lipsa grijii celor ce ai de facut pe maine si din imprejurarea ca necunos- cand pe nimeni, ii iei drept ceia ce ti se infatiseaza, fara a-ti amari inima cu gandul ca n-ar fi vrednici sa fie ceia ce sunt - calatoria lui mai era infrumusetata prin nedezlipita prezenta a celei mai vrednice de iubit femei, prin gingasia ei, prin ochii ei, ah! si mai cu seama prin glasul ei.

E asa de firesc obiceiul de a pleca indata dupa casatorie. Caci din faptul de a se gasi impreuna, inconjurati de lume necunoscuta, se naste trebuinta de a-si face de indata destainuiri, care ar fi intarziat in alte imprejurari, de a se lega impreuna cat mai in graba, de a-si pune toata nadejdea unul in altul, toata grija unul pentru altul; iar din toate acestea, putinta de a se cunoaste. Si e atat de adevarat, incat a devenit proverb. O! incantatoarele privelisti vazute de pe puntea vaporului sau din goana trenului, si mai incantatoare facute prin extazul ei copila- resc, prin increderea cu care se lasa pe bratele lui si prin melodia glasului ei: "Ah! ce frumos!"

Si daca, de cum a vazut-o, a iubit-o, presimtindu-i firea buna si senina - acum, cand pe zi ce mergea se incredinta ca e naiva si plina de adevar, ca un copil care n-are nimic de ascuns; cand vedea ca nu era imprejurare care sa-i schimbe ori sa-i micsoreze dragalasia; acum, cand vedea ca peste toate aceste insusiri, plutea, stapanindu-le pe toate, un dor de viata curata si un nesatiu numai pentru lucrurile frumoase - acum o iubea inmiit; o iubea asa incat il durea isi trecea mana pe frunte si inca o data mai apasat si-o trecea cand dansa, pricepand cele ce se petreceau intr-insul, il ameninta cu degetul in chip de mustrare: "Sa nu fii copil, nene".

A! cum o iubea!

Ca daca zilnic s-a intrebuintat si se intrebuinteaza de atatea ori cuvantul de iubire, de fiecare fiinta vorbitoare, putine vor fi simtit intelesul acestui cuvant, asa cum il simtea el, cand seara, dupa ce-i spunea cu un rasfat copilaresc, ca-i era somn, ea adormea, iar el ramanea destept, cu ochii atintiti asupra ei, ca asupra unei minuni de care ii era frica sa nu zboare.

Apoi se ridica binisor de langa dansa si scria pe o carticica, destinata intr-adins pentru aceasta, toate impresiile zilei. Si-i era plina cartea de cuvinte vii si calde, dar mai plina era de puncte multe, care infatisau durerile lui nelamurite, adanci si aproape placute. Caci sunt unele firi care iubesc dureros si parca le place sa sufere, si asa era firea lui, si asa o iubea el, cand o vedea bucurandu-se si minunandu-se de fiece lucru, cand o auzea spunandu-i-o si cand o simtea atata de a lui.

Si drept e ca era toata un copilas frumos si cuminte, ca-i era glasul tainuit ca o aiurare si ca poate n-au mai fost ochi ca ai ei, care sa priveasca marea cu atata patima, cu atata nesat, facut parca din prestiinta unei grabnice pieiri si din dorul de a se satura de vazut celor de vazut. A fost un vis.
*

S-au intors cu trei zile inainte de Florii, iar a doua zi de la intoarcere erau iar adunati cu totii in casa la Moldoveanu, unde, dupa ce s-au imbratisat bine de revedere, dupa ce au fost impartite si primite cu bucurie darurile aduse din strainatate - in uruitul calului cu masina, pe care Mitica si-l incerca prin galerie - au inceput sa povesteasca despre lucrurile vazute.

- Mai intai, sa va spui, zicea Eliza, ca din toate lucrurile aduse de pe acolo, cel care-mi place mai mult e un claviras mic. O sa-l vedeti la noi. Mi l-a cumparat nenea de la Viena. Uite, e asa: are o clapa jos pe care apesi cu piciorul si care e legata printr-o coarda groasa de niste foale. Cand apesi ori ridici piciorul, foalele se umfla si se dezumfla; iar cu mana canti ca pe orice clavir. Dar are un sunet asa de dulce asa de dulce! Si e numai atatica, mititel, ca o mescioara. Se cheama fisarmonica.

Apoi, din istorisirea calatoriei, se vedea ce adanca intiparire facuse asupra ei si drumul cu vaporul, si pozitiile de munte strabatute de tren, cu stancile lor, cu tunelurile lor, cu cascadele lor de ape limpezi ca cristalul, si intaii chiparosi vazuti; "Tii minte, nene, cand intram in Italia, ai doi pe care i-am vazut, de parca erau doi frati gemeni?"

Si spunea si spunea mereu, asa de deslusit, incat li se parea si lor ca le vad; iar din cand in cand se intuneca la fata si-si trecea incet mana peste frunte.

- Dar ce ai? Sultano, zi-i madamei sa potoleasca baiatul, ca prea uruie. Ce ai, draga?

- Nu stiu ce am, nene Manolache.

Toti se adunau imprejurul ei. Cucoana Catinca, ramasa in casa la ei pana la intoarcerea lor, se dezbraca de sal si i-l punea peste umeri. Pana ii lua si ii pipaia manile infierbantate.

- N-am nimic sunt cam obosita nitel capul dar o sa-mi treaca

Si inlaturand usor si cu rasfat pe Pana, care o ruga sa nu mai vorbeasca asa mult si sa plece sa se odihneasca, incepea din nou:

- Ah! Triestul Sa vezi, mama - Triestul e asezat pe marginea marii, dar pe margine de tot, si e asezat pe un deal parc-ar fi pe trepte

Si sus pe deal, e o biserica - San Giusto, asa-i zice. Biserica nu e frumoasa, dar e de pret, ca e foarte veche Dar sa te uiti de acolo peste mare, si sa nu mai uiti toata viata! Noi ne-am urcat pe la zece dimineata. Sa fi vazut incoace in partea stanga Cum ii zice acolo, nene?

- Capo d’Istria.

- Inspre Capo d’Istria, marea, de soarele care batea intr-insa, parca era o tava mare de argint si cu cat te uitai mai spre dreapta, cu atat se facea mai albastra, mai albastra, stii, cum e peruzeaua A! uite asa.

Si arata un inel cu o peruzea mare, cumparat din Viena, tocmai in amintirea albastrului marii.

Dar dintre locurile vazute, acela care ii izbise mai adanc, si pe ea, si pe el, atat prin imprejurarea ca au stat mai mult si l-au vazut mai in amanunt, cat si prin aceea ca se potrivea mai bine cu firile lor iubitoare de liniste, era Venetia: "A! Venetia!"

Si vorbea cu foc, ca de-o prietena buna care i-ar fi murit, descriind farmecul plin de taina si de evlavie al cladirilor vechi, ca al unui miros de floare pastrata de demult intr-o carte batraneasca; farmecul vietii visatoare si lipsita de griji, zugravita pe fetele celor ce intalnesti, toti umbland leganat, toti inganand cate un cantec; ori frica de care te simti cuprins seara plimbandu-te cu gondola prin canaletele de-abia luminate, cand auzi din departare glasul gondolierilor, care striga ca sa se vesteasca si sa inlature vreo ciocnire. "Uite cam asa striga, nene Manolache: giau! giau!" Si se caznea sa-si faca glasul ca al lor. "Dar sa-i vezi cum mana gondolele! Uite asa"

Vroia sa arate, dar cum, ridicandu-se, s-a ingalbenit la fata si a dat sa caza, a prins-o repede Pana, a asezat-o la loc, el si mai galben decat dansa, si i-a adus apa.

- Ce ai, Lizi? Ce ai, draga? a intrebat-o el miscat.

- Nu stiu, dar mi-e rau.

Erau toti imprejurul ei Mama-sa a frecat-o pe tample cucoana Sultana s-a repezit sa-i aduca otet Moldoveanu, inchinandu-se, a dat porunca sa puie caii la drosca - si peste foarte putina vreme au plecat acasa, petrecuti pana la capul scarii de stapanii casei.
*

A doua zi, linistita toata dimineata, a fost apucata dupa-amiaza de niste friguri puternice, care o faceau sa tremure toata, cu mainile impreunate si cu ochii aprinsi.

Doctorul Sober, fara multa stiinta de carte, dar cu multa pricepere fireasca si mai presus de toate om foarte cinstit, chemat in graba, a privit-o lung, a ascultat-o si dupa ce i-a scris o doctorie, cu care i-a incredintat ca se va mai potoli, a luat deoparte pe Moldoveanu si i-a spus, cu un accent care nu lasa nici o indoiala asupra primejdiei de care era amenintata, ca trebuie neaparat, cat mai in graba, sa se repeada la Bucuresti, pentru a-i aduce un doctor mai invatat decat dansul.

Au urmat trei zile la fel.

Ziua, slaba, duioasa ca un copilas bolnavicios, dar linistita, cauta sa imbarbateze pe cei dimprejurul ei, care de-abia isi puteau tine plansul. Uneori cerea sa-i aduca clavirasul langa pat, il ruga pe dansul sa apese cu mana, si pe cand el ii ajuta, mai bolnav decat dansa, ea canta un cantec duios: "Ghici: ce e asta, nene? Nu stii? Il auzeam in toate serile la Venetia." Alteori, primavara fiind foarte inaintata, afara o vreme incantatoare, cerea sa-i deschida fereastra in care dadeau navala florile de liliac.

Iar seara, indata ce trecea de opt, o apuca din nou un rau ascuns, care o facea sa se acate cu deznadejde de mama-sa ori de Pana: "Mi-e frica, mama! Mi-e frica, nene!"

Era pe jumatate nebun, el, Pana Trasnea, cand ingenunchea langa patul ei si-i acoperea mainile de sarutari, intreband-o cu glasul stins:

"Ce ai, Lizi? ce ai, draga!" ori cand apuca pe doctorul Sober si-l scutura intrebandu-l ce are ea, Eliza lui!

A! stia doctorul Sober, care-i da cu mana lui tremuratoare o lingura de doctorie, ce are ea, dar ii era teama sa le-o spuie lor, si-i era teama sa si-o marturiseasca lui insusi.

In Vinerea Pastelui, cand a sosit Moldoveanu cu doctorul din Bucuresti, nu mai cunostea pe nimeni Cu ochii sticlosi, ingana vorbe neintelese Moldoveanu, cu lampa in mana dreapta, isi musca mana stanga ca sa-si stapaneasca lacrimile Doctorul Sober explica noului venit cursul boalei Pana Trasnea, cu mainile peste gura, nu pierdea din vedere nici o miscare a fetei doctorului

O tacere lunga in care se auzea deslusit cantecul greierului din coridor, apoi un cuvant al doctorului: "Lingoare"

L-au luat pe brate si l-au dus afara in gradina, unde Moldoveanu si doctorul Sober cautau sa-l linisteasca.

Pe la unsprezece din noapte, dupa ce au fost incredintati ca nu era deocamdata primejdie, au plecat toti prietenii, impreuna cu noul doctor, care dormea la Moldoveanu, si au ramas numai ai casei.

Biserica de alaturi luminata in rosu de facliile credinciosilor, care o ocoleau in sunetul clopotelor si al cantecelor bisericesti In odaie, nici un zgomot In patul de sub portretul mamei lui Pana, bolnava isi ducea mainile pe piept cu miscarea ciudata a tuturor bolnavilor deznadajduiti La capatai cucoana Catinca la picioarele patului slujnica iar pe un scaun mai departe el Teama de a intalni privirea mamei ei amintirea vietii de care era plina acum cateva zile privelistea din fata-i, sunetul clopotelor care-i dadeau navala ca un gand pizmas in creier inca un pas pana la nebunie

Din seara aceea, nici felurimile de doctorii, nici nenumaratele descantece ale mamei Luxandra si ale slujnicei, nici lesinurile mamei, nici deznadejdea lui nu au putut-o scoate din zbataile dintre viata si moarte, in care a zacut fara cunostinta

A treia zi de Paste, cuvinte stranii in gura doctorului "Perforatie" Mama Luxandra a rugat pe cei care se gaseau in odaie sa treaca putin in odaia de alaturi Au iesit cu totii Cateva clipe lungi nesfarsite Apoi usa s-a deschis din nou Popa Anghel cu o lumanare in mana era aplecat peste pat Mama Luxandra, cu batista la ochi, a soptit inecata: "S-a sfarsit"

Mama-sa si cucoana Sultana au lesinat iar el s-a repezit in odaie si a cuprins-o in brate a inceput s-o scuture a inceput sa strige si s-o scuture iar: "Lizi! Lizi! moarta. Nu se poate nu se poate!" Ii trasnise lui prin cap ceva dar cum? asa? fara un cuvant pentru el? fara o strangere de mana? fara o privire de adio?

Au trebuit sa-l smulga de pe trupul ei de care se inclestase

Mai tarziu, cand i-au dat voie sa intre in odaia in mijlocul careia, imbracata in rochia de mireasa, dansa, frumoasa peste fire, isi dormea somnul vesniciei - a inaintat drept si neclintit printre lumea adunata fara un gest, fara o privire pentru femeile care tipau imprejurul ei, s-a aplecat de i-a sarutat bine-bine mainile si fruntea, fara sa-i curga o lacrima

In aceeasi tacere, a doua zi a urmat-o de-a lungul ulitelor, pana au dus-o inapoi la biserica de alaturea caselor lui; iar cand au inceput s-o acopere cu pamant, s-a napustit printre lume pana acasa, unde timp indelungat nici mangaierile lui Moldoveanu si ale altor prieteni, nici spaima Mariei nu puteau sa-l linisteasca

Pe urma a incetat deodata brusc s-a ridicat in sus a aratat usa celor de fata i-a petrecut foarte cuminte pana la iesire si s-a intors de s-a incuiat in casa cu pasi linistiti.

Boierul Manolache Moldoveanu, care nu incetase de a plange, blestemandu-si nenorocita de mana cu care apucase de i-a cununat, n-a stiut ce sa creaza despre dansul a doua zi, cand s-a dus sa-l vaza si cand Pana, fara o lacrima, fara cel mai mic semn de durere, i-a vorbit scurt si apasat asa:

- Frate Manolache, te rog sa-mi dovedesti inca o data ca tii la mine. Mai intai, de scoala ma las si te rog s-o faci cunoscut celor in drept Pe maica-sa s-o iei chiar de azi la dumneata, pentru vremea cat o mai vrea sa stea in oras Uite, aici sunt actele de zestre dincoace banii pe care mi i-a dat toti pana-ntr-o para Cheltuielile calatoriei m-au privit pe mine Lucrurile de imbracaminte si de rufarie nu vreau sa le dau indarat si nici nu le platesc

Apoi a adaugat si mai apasat:

- Nu vreau sa mai imi calce nimeni in casa de azi inainte, afara de dumneata.

A doua zi - caci nu s-a putut face mai devreme - cand a plecat cucoana Catinca la Moldoveanu, el i-a sarutat amandoua mainile, s-a uitat lung in ochii ei din care curgeau doua mari siruri de lacrimi, i-a mai sarutat mainile inca o data si iarasi tacut s-a intors in casa.

Tot asa de nedumerit asupra felului lui de a suferi a ramas Moldo- veanu a patra zi, cand l-a gasit in curtea bisericii lucrand impreuna cu lonita feciorul, pe care i-l ceruse, la o portita ce-si deschidea in ulucile de despartire dintre gradina lui si curtea bisericii. Caci oricine l-ar fi vazut taind cu ferestraul ori asezand balamalele portitei, atat de adancit in lucrare si atat de la fel cu feciorul care-i ajuta, nici n-ar fi putut banui de ce lovitura fusese izbit cu cinci zile mai-nainte: ci ar fi crezut ca amandoi lucrau pentru Manolache Moldoveanu, care sta deoparte cu lacrimile pe fata.

Si numai in urma, cand a aflat de la popa Anghel ca nu era seara de la Dumnezeu in care sa nu vie si sa nu planga ceasuri intregi la mormant, inconjurat de cainii care-l latrau speriati, pana cand venea el impreuna cu preoteasa de-l ridicau si-l duceau acasa; numai cand a aflat de la Maria ca toate lacrimile si mangaierile ei nu-l puteau impiedica de a se scula ca un nebun, de a se repezi in odaia ei si de a ingenunchea plangand cu capul in perna pe care stase capul ei: numai dupa ce l-a vazut slab ca o umbra, cu ochii dusi in fundul capului, cu mainile tremuratoare; numai atunci a inteles ce prapastie de durere se ascundea sub infatisarea lui de liniste.

Atuncea, seara spre apusul soarelui, venea la dansul si pe o banca din gradina ii lua mainile slabe si reci in mainile lui, si incepea sa-l roage cu duiosie ca pe un copil:

- Frate Pana, frate vorbeste-mi destainuieste-te mie destai- nuieste-te, asta o sa-ti faca bine Nu sunt eu prietenul dumitale? Nu sunt eu fratele dumitale? haide spune-mi mie destainuieste- te mie

Dar nu. Ramanea tacut si rece, cu ochii uscati, parca i-ar fi fost sila sa planga in fata altuia, si parca ar fi pastrat cu grija fiecare lacrima, pentru ceasurile in care ramanea singur numai cu amintirea ei.

In timp de un an si jumatate numai intr-o seara a putut prietenul sau sa-i deschida inima cu rugaciunile duioase, si atunci o! atunci cu povestirea intrerupta a tuturor icoanelor dragalase din scurta lui viata cu dansa - acolo, in fata patului de sub portretul mamei lui, au plans, au plans mult si el, si Moldoveanu, si Maria, care sta cu sortul la ochi, cu capul ascuns intre soba si zid.

Apoi el cel dintai s-a sculat, si-a sters ochii si, mergand spre fereastra de unde se vedea mormantul ei, peste care batea luna plina, a spus potolit, rar si lamurit: "Domnul a dat, Domnul a luat", pe cand Moldo- veanu iesea plangand fara a-i zice buna seara, insotit de Maria, care se inchina cu cruci mari si masurate.

Nu mai mergea necaieri, ci toata ziua si-o petrecea cu cateva carti

- printre care cea de capetenie era carticica rosie, in care-si scrisese impresiile calatoriei, - si cu florile: vara in gradina, iarna in floraria acoperita cu sticla, ce si-o cladise in fundul curtii; ajutat de Hager, un neamt de isprava, care tinea o gradinarie la marginea orasului, unde se prasise nu se stie cum, si care, fiind iubitor de flori si pricepandu-se la ingrijitul lor, ii intrase la inima de cum se aratase la dansul umilit si trentaros, cu rugaciunea de a-i da voie sa-i vaza gradina.

Nu mai iesea nicaieri, afara de Joia si Vinerea Pastelui, cand se ducea la biserica in strana stramoseasca; si totusi la doi ani de zile, cand a murit Manolache Moldoveanu, socotind ca nu e destul de despartit de lume, a dat jos ulucile dinspre ulita si a pus sa-i ridice altele de un stanjen si jumatate.





Pana Trasnea Sfantul - Partea 01
Pana Trasnea Sfantul - Partea 02


Aceasta pagina a fost accesata de 660 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio