Autori > Dimitrie Cantemir
Cartea a doa - Capul 4
CAPUL IV
Aceasta să dovedéște întăi din socotială Nu cu greu să va priimi dovada socotélii noastre, precum romanii di-au ieșit din Dachia ș-au trecut numai peste Dunăre la Misia, îndată și fără multă zăbavă la moșiia sa să să fie întors, de să va socoti binișor pricina pentru carea Avrelian atuncea au socotit să-i scoață din Dachia. Pricina dară (precum dintr-același istoric curat să poate videa) carea au împins pe Avrelian să scoață pre romani din Dachia, alta n-au fost fără numai că Avrelian, cu câteva fericite războaie, pre varvari într-acea parte năvălitori biruise și tocma la locurile lor îi gonisă; însă mulțimea și poiadea lor, precum de tot călcături și stropșituri în hotarăle împărățiii să nu mai facă a opri și după depărtarea lui la Asia a le păzi foarte greu a fi socotind, poate săi fie trecut peste Dunăre, în loc adecă mai apărat, puind la mijloc apă mare, și cu greu a să tréce ca acéia. Apoi fiind Avrelian la anul ce urma leat 275, să treacă, cu toate puterile asupra persilor, nu numai căci despre hotarăle Crivățului să depărta, ce încă și oștile carile era pentru paza acelor părți din Dachia cu sine a le trage va fi vrut; carile lipsind, socotiia că singuri cetățénii și alți lăcuitori pre dinafară fără mare primejdie pănă la înturnarea lui să fie nu vor putea, ca această socoteală a lui Avrelian, într-îmbe părțile greșită să fie fost, tâmplarea lucrurilor mai pre urmă au apucat. Căci nici el la Asia să treacă au apucat (de vréme ce i s-au tâmplat moarte la Vizantiia, precum înainte vom arăta), nici tătarâi au mai vinit spre Dachia, ce tocma după moartea lui Avrelian, fiind la împărăție Clavdius Tațitul, au lovit pe după Marea Neagră la Asia și acolo au făcut mare pradă în Țara Pontului și a Chilichiii (pentru care la împărăție lui Clavdie mai deșchis vom dzice). Și așé să cunoaște că precum oșténii ce să vor fi luat din Dachia la loc să vor fi întors (căci cu moarte 222 222: împăratului și oștenirea acéia mai mult s-au împrăștiiat și s-au părăsit), și alalți lăcuitori a ei peste Dunăre trecuți, pentru ce acolo să fie rămas n-au avut, de vréme ce prădzile varvarilor s-au îndreptat spre părțile Asiii, iară nu, după cum să temea Avrelian, spre Dachia. Așijderea, nu proastă socotială iaste că de-au și rădicat Avrelian pre romani din Dachia, această rădicătură să nu fie fost vécinică, ce numai pănă la o vréme, adecă pănă să vor întoarce oștile de la Asia iarăși la Evropa, bunăoară precum și noaă acéstași acmu, tot cu același niam de tătari a păți ni să tâmplă, pentru care lucru domnii purtând de grijea lăcuitorilor, înțelegând precum tătarâi veri vor țara să prade, veri în prada altor țări printr-însa vor să triacă, ca și când trec în țara leșască sau în țara unguriască, îndată poruncesc și dau știre lăcuitorilor de să trag de la câmp la munte, la păduri și la alte locuri tari, unde de vrăjmășie lor să să poată apăra; de ciia potolindu-să și la locurile sale întorcându-se, sau într-alt chip împăcându-să păgânii, lăcuitorii fietecine la locul și la ședérea cea dintăi să întoarce. Și precum și astădzi videm că de călcăturile și îmbletele lor, locurile țărâi Moldovei despre Nistru la câmp și deșchise fiind, mai mult pustie și de moșnénii săi de câțiva ani părăsită iaste, deosăbi de slujitorii călărași ce stau pre acea margine pe la Orheiu, pe la Soroca și pe la alte trecători, unde să pot acioa de răutate lor. Așé Hotinul după războiul ce au avut turcii cu leșii (unde nu puțin să laudă bărbăție lui Ioan Sobețchi, carile atuncea hatman Coronii leșești era) pănă la leat 1712 numai în cetate puțini târgoveți și slujitori să putea stăvi, iară olatul Hotinului, precum Cernăuții, și a Sorocăi parte cea mai multă de tot pustie și nelăcuită rămăsése. Iară la anul pomenit turcii având grijea rusilor dintr-acolo și lărgind cetatea și întărind-o cu oaste, în doi ani numai toate locurile acélea s-au împlut de sate și de oameni; adecă cei ce de frica și grijea tătarâlor la munte și la păduri trași era, la câmp și la locurile sale întorcându-se. Într-acesta chip dară iaste de socotit și retragerea romanilor din Dachia în Misia supt Avrelian; nu lungă nici vécinică să fie fost, 223 223: Evtropie, Cartea 9. Zosim, Cartea 1. Zonoras, Cartea12, Cap. 27 ce scurtă și pănă numai la o vréme, precum pre dovada aceasta a socotélii, cursul istoriii așé să fie fost înainte va arăta. Căce de aicea înainte iarăși după regula și canonul carele am dat, din an în an și din istoric în istoric vom merge, însămnând și cercând să videm, oare Dachiia noastră așé lepădată de romani au rămas și varvarii vinit-au să o stăpânească, au da-vom peste altă povéste, carea să ne adeverească precum Dachiia iarăși de romani să să fie ținut și tătarâi la pustiile lor să să fie gonit? La carea de să vor afla scriitori de credință vrednici, iată că fără nici un prepus rămâne să cunoaștem că cei ieșiți din Dachia romani iarăși la locul lor să să fie înturnat și moșiile lor céle dintăi să-și fie apucat, să mergem dară înainte.Cartea a doa - Capul 1
Cartea a doa - Capul 2
Cartea a doa - Capul 3
Cartea a doa - Capul 4
Cartea a doa - Capul 5
Cartea a doa - Capul 6
Cartea a doa - Capul 7
Cartea a doa - Capul 8
Cartea a doa - Capul 9
Aceasta pagina a fost accesata de 608 ori.