Autori > Dimitrie Cantemir


Cartea a patra



CARTEA A PATRA

Carea arată începătura neamului gotthilor și de unde ieșind ei au năpădit în Evropa. Așijderea multe și mari crăii din varvari descălecate. Așijderea ieșirea Attilii cu [h]unnii și câteva năpădzi a lor spre părțile Evropii. Așijderea dovedéște traiul romanilor în Dachia, de la Theodosie cel Bătrân pănă la Anastasie împărat, când s-au schimbat numele Dachiii în Volohia și romanii dintr-însa s-au numit volohi CAPUL I Arată-să începătura a tot neamul gotthilor, de unde au ieșit ei întăi și apoi pre ce locuri cu ședérea s-au aședzat Multă lesnire spre mai adevărată cunoștința și înțelégirea lucrurilor, carele înainte sint să pomenim, să aducă socotim, de vom arăta niamul acesta a gotthilor, de unde le iaste începătura, pre ce locuri au trăit, și pănă mai pre urmă de unde s-au așédzat. Și macar că aceasta afară din calea Hronicului nostru a fi s-ar videa, însă precât în socoteala noastră iaste, nici noi în zădar ne trudim, nici cititoriului, caréle științii adevărului slujéște, fără folos va fi și mai ales căci sint unii din istoricii cești mai noi, cu multul mai îndrăzneți decât, cât istoricului ar trebui și a lor părére vrând să întărească, după plăcére, cursul istoriilor și lucrurile aiavea într-un chip însămnate, într-alt chip le tâlcuiesc și le prefac și pre acestea nu numai puține desputații și întrebări 260 Patavie, Partea 1, Cartea 6, Cap. 14. Iornand, Cartea De gotthi, Cap. 3 și 4. Pavel Diaconul, Carte 12, Cap. 21 267: Iornand, De gotthi, carte 29 Socrat, Carte 14, Cap. 33. Pavel Dioacon, în Misțelana, Cartea 12, Cap. 12 Procopie, Carte de gotthi fac, decât himicii pentru piatra filosofilor sau filosofii fizici, cum și din ce să nasc lucrurile toate, din oaă au din putrégiunea altui lucru? Așé sint unii din istorici, precum am dzis, socoteala și păreré sa urmând, silesc să aréte precum Dachia noastră câtăva vréme de ani să fie fost supt stăpânirea gotthilor, apoi a hunnilor și de ciia nu știu a cui și a cui, pre carile toate aicea a le înșira, multe ar fi. Carii părerii lor urmând să căznesc să aréte precum românii noștri să nu fie din romanii lui Traian doaă argumenturi numai aduc: unul precum Avrelian să fie scos din Dachia pe romani și să-i fie mutat în Misia; ce aceasta precum să fie fost slove pe apă scrise, pare-mi-se că s-au dovedit; iară alt argument le iaste, că, viind gotthii, să fie gonit pe romani din Dachia și de ciia să fie cuprins ei acéle locuri, pentru carea noi gâlceava aceasta într-un alt chip a să curma peste putință a fi socotim, fără numai de istorici vrednici de credință și pre acélé vrémi, de vom arăta pre cât mai pre scurt vom putea, începutul și coreniia acestui neam și apoi de au putut sau de au avut vréme să-și înfigă șederile în Dachia noastră. Deci dară să știe cititoriul că aicea noi nu istorie, ce tălmăcire istoriii facem; adecă a lui Patavie, carile din istoricul Iordan (au cum alții îi dzic Iornand) și din Pavel Diaconul, pentru neamul acesta așé scrie: „Tot neamul, dzice, a gotthilor, din Scandinavie au ieșit. Aceștia mai întăi la marginile mării ce-i dzic Baltică lăcuind, apoi s-au mutat în Schithia și s-au așédzat la marginile Mării Negre (Iornand, De gotthi, Cap. 29), adecă de la Don pănă la gura Dunării, din carii unii, carii s-au întins mai mult spre Răzsărit, s-au chemat ostrogotthi, adecă gotthii despre Răzsărit, iară carii mai spre Apus s-au tras, s-au chemat visegotthii, adecă gotthi despre Apus. Așijderea domnii acestora în doaă familii să despărțiia, una [a] Amalitilor (carea stăpânea pre ostrogotthi), alta a Valthilor, pre visegothi. Acestor doaă neamuri, locurile carile cuprinsése și hotarăle cei despărțiia, curmat le arăta Procopie Chesareanul, în Carte 261 4, Cap. 4 Petavie, Partea 1, Carea 6, Cap. 14. Stravon, Cartea 7 268: pentru gotthi, Carte 4, Cap. 4, carile așé dzice: Așéși în malul bălții Meotis iaste cel véchiu lăcaș a gotthilor, carii să cheamă Tetraxidii, iară departe, mai încolo de aceștia, sint gotthii carii să chiamă visegotthii și vandalii și alte a lor năroade toate, carile mai denainte schithi să chema. Dintr-acestea a lui Procopie cuvinte, curat poate cunoaște cineva, că céle vechi a gotthilor lăcașuri, după ce s-au coborât de la Scandinavia, să fie fost pre lângă Marea Azacului, adică balta Meotis. Aceasta mărturiséște și Petavie în Sămăluirea vrémilor, Parte 1, Carte 6, Cap. 14, iară Stravon mai vechiu între toți gheografii, Carte 7, unde hotăréște neamurile și locurile gotthilor, pre unde au fost lăcuind dincepătura lor; și mai curat arată: Pământul, dzice, gotthilor iaste dimpotriva codrilor Herținii și de acolo, întindzindu-să, au cuprins toți munții spre Dachia și pencet și pănă la gura Dunării și pănă la Nistru au agiuns, și pre acolo cu sarmatii amestecați au trăit. Stând dară acestor scriitori socoteală neclătită, rău cade a lui Sarniție liahul, carile Carte 4, Cap. 5, fără nici o mărturie dzice precum scaunul ostrogotthilor să fie fost Zermitusa și Tomos, cetate la Dunăre, și ostrovul Dunării Pevchi; ce foarte rău greșéște, că cetatea căria îi dzice el Zermitusa, o însămniadză Bonfin, Ulpia Traiana. Tomos, cei vechi istorici și gheografi o pun peste Dunăre, în Misia, la marginea Mării Négre, macar că din multe dovéde socotim să fie fost unde iaste acmu Cetatea Albă; iară Pevchii ostrovul iaste între gârlile Dunării; la care locuri nici gotthii, nici ostrogotthii aședzământ n-au avut, fără numai după ce i-au gonit hunnii, i-au priimit împărații Răzsăritului, peste Dunăre în Misia, precum înainte pre rând vom arăta. Așé dară, din istoricii și gheografii mai sus pomeniți să dovédește că mai denainte, pănă a nu năbuși hunnii peste gotthi, ostrogotthii să fie lăcuit de la Nistru și de la gura Dunării pănă la balta Azacului, iară visegotthii la aceștia mai sus, adecă la codrii Herțini pănă în hotarăle Dachiii. Sarniție, uitându-și céle dintăi cuvinte, Carte 3, Cap. 4, vine și el după socoteala noastră; căce 262 Iornand, Carte De gotthi, cap. 29. Socrat, Cartea 4, Cap. 33 Pavel Diacon, în Misțelana, Carte 12, Cap. 12 269: Leat 374 Procopie, De gotthi, Cartea 4, list 323. Sozomen, Cartea 6, Cap. 37. Iornand, De lucrurile gotthilor, Cap. 24. Ca acéstéș și Ammiian acolo aducând mărturie pe Ptolomei, vestitul gheograf, pe ostrogotthi îi pune la gura Dunării, iară pe visegotthi la Marea Baltică. De ciia amândoaă acésté niamuri multă vréme pre locurile pomenite, într-o inimă lăcuind și bine între sine trăind; când au fost pre vremile lui Valens împăratul, s-au scornit între dânșii price și gâlceavă. Domnul visegotthilor era pre atuncea Fritighernis, iară a ostrogotthilor, Athanaricus. Fritighernis fiind de putére mai slab și vădzind că nu va putea sta împotriva lui Athanaric, au cerșut agiutoriu împotriva lui Athanaric de la Valens împăratul și pentru ca mai credincios să se aréte împăratului și légea creștiniască (însă supt erésa lui Arie) au priimit. Ce împăratul, prin mijlocul episcopului lor, lui Ufila, și gâlcévele li-au împăcat și légea mult între niamurile lor au lățit. După acéstea, la anul 374, hunnii, precum mai sus am pomenit, ieșind din fundurile Sarmatiii și Bosforul Chimeric trecând (Bosforul Chimeric să chema unde acmu sint Cherci și Taman, la Bogazul Mării Azacului, unde să împreună cu Marea Niagră) de năprasnă asupra ostrogotthilor au cădzut și i-au și supus. De patima ostrogotthilor înspăimântându-se gotthii despre Apus sau visegotthii, iarăși au cădzut la împăratul Valens cu rugăminte să-i priimască supt supunerea împărățiii și să le aréte loc unde să-i mute cu totului tot. Valens, precum s-au dzis, priimindu-i i-au trecut Dunărea și i-au aședzat în Misia și în Thrachia. Într-acesta chip dară au fost ieșitul, începătura și călcarea gotthilor de la hunni. Iară acmu să cercăm, după aceasta, acesteași ce au mai făcut? Și ce au mai lucrat? Cu care mijloc, bună nedejde avem că vom putea dovédi că nu driaptă iaste socoteala acelora ce vor să dzică că gotthii au stăpânit Dachia. 263 Iornand, Cartea De ariiani, cap. 41 270: Moreri, în Dicționarul istoricesc, tomul 3 Iornand, acoloși CAPUL II Arată-să precum gotthii numai căci au trecut prin Dachia, iară nu au stăpânit-o Cei ce vor să dzică precum gotthii au stăpânit Dachia, argumentul lor îl iau din Iornandis, carele în carte pentru gotthi, Cap. 41, dzice, precum iarăși singure cuvintele lui Patavie vom pune: „De ciia ostrogotthii (adecă după așédzarea celorlalți gotthi în Thrachia) supt stăpânirea unilor, iarăși pre locurile lor céle mai denainte, cu deosăbiți domnii lor au rămas; iară locurile acestea vor să dzică că au fost Dachia unde acmu sint munténii, Ardealul și moldovénii.” Tâlcuirea aceasta iaste a lui Maienburg, din carele apucă (precum să dzice prostéște ca caia mațul) Moréri în Dicționalrul istoricesc, la numele gotth. Ce această așé de crudă tâlcuire, precum nici un fundament de adevăr să fie având, acmuș va cunoaște cititoriul nostru, de vréme ce stând povéstea istoriii curată și aiavea; nici o nevoie nu iaste, carea tâlcuirilor și mai adevărat să dzicem, viselor să ne siliască a créde, nici istoriia poftéște credință, ce știință, că credința trebuie să o avem la lucrurile carile nici dovadă au, nici a să dovédi pot, care lucru, la istorie puțin și mai nici la un loc nu are. Întăi, dară, socoteala precum departe de adevăr să fie stând, să dovedéște, căci istoricul Iornand aiavea arată că gotthii după ce au ieșit din părțile Mării Baltică, au vinit și s-au aședzat pre locurile carile stau pre marginile Mării Negre, care margini oricum în stânga și în driapta de ar sili să le tâlcuiască, Maienburg și alți carii ar urma lui, adeverința istoriii într-alt chip și aiurea nu le poate cunoaște, fără numai de la gura Mării Azacului (adecă de la Bosforul Chimeric) pănă la gura Dunării, pre unde iaste acmu Crâmul și pănă la Chiliia. Iară alte margini a mării, carile sint de la Chimeric spre Răzsărit, adecă spre parte încotro sint acmu Cerchejii și de la 264 271: 272: Dunăre spre Țarigrad, unde iaste întăi Misia și apoi Thrachia, să nu să pot înțelége să fie fost cuprinsă de gotthi, căci într-același istoric chiar să arată, că hunii trecând Bosforul Chimeric, îndată au cădzut asupra ostrogotthilor, de unde aiavea iaste, că ostrogotthii era în Crâm (pentru aceasta și mitropilitul Crâmului astădzi să numéște a Gotthiii) și pe marginile Mării Azacului, iară visegotthii de la dânșii spre Apus; ce iarăși pe marginile Mării Négre pănă la Dunăre, căci peste Dunăre să fie trecut în Misia sau mai sus pe malul Dunării spre parte Dachii să să fie lățit, istoricul nu scrie, nici Petavie aceasta într-alt chip tâlcuiaște; de unde rămâne curată adeverința istoriii, carea nici o tâlcuire mai multă nu priiméște, precum și ostrogotthii și visegotthii, pre câmpii din Tanai, adecă din Don pănă la Nistru, cât să cuprinde locul acela pre marginile Mării Négre, să le fie fost cuprins amândoaă familiile acélea a gotthilor. Dovedește-să a doa căci gheografii cei vechi, pre carii urmadză vestitul gheograf Gluverie, hotarăle Dachiii pre carea o stăpâniia Decheval, de la carele au luat-o Traian Marile, le pun din apa Tisei pănă în apa Prutului, carile precum nu atinge țărmurile Mării Négre cui iaste neștiut? Și așé de vréme dară ce după adeverința istoricului Iornand gotthii s-au așédzat pre marginile Mării Négre, iată că nici pănă la hotarăle Dachiii n-au agiuns, ce numai pănă în dreptul gurii Dunării, pănă peste Nistru. Căci iarăși de s-ar fi mai tins spre Apus, pănă în Prut, sau și pănă peste Prut în Dachia, ar fi trebuit istoricul pre lângă marginile Mării Négre să adaogă și marginele Dunării; ce istoricul acesta nici au dzis, nici să poate din adeverința istoriii a să înțălége, fără numai din viseroasă și părăroasă tâlcuirea lui Maienburg. Așé dară dovadă neclătită rămâne că ostrogothii carii au rămas subt stăpânirea hunnilor pre locurile céle dintăi, nu poate fi Dachia, ce Crâmul; și locurile pre denafara Crâmului, pe Don în sus și peste câmpii, spre Apus, spre Nipru și spre Nistru, de unde-i acmu țara căzăcească, și spre Zaporova și spre Nistru unde iaste acmu Podoliia și Ocraina leșască. Așijderea rămâne să 265 Zonoras, Cartea 13, Cap. 17. Theodorit, Cartea 5, Cap. 5 273: cercăm acei gotthi, carii supt supunerea unilor să fie rămas și carii au trecut în Thrachia, de ciia cât au trăit acolo și ce s-au făcut? CAPUL III Arată-să despărțirea gotthilor pre carii i-au suppus Theodosie cel Bătrân și săvârșitul lor Precum amândoaă familiile gotthilor, cu domnii lor Fritighernis și Athanaric, în dzilile lui Valens, de huni împinși și goniți fiind de pre locurile lor, să fie trecut în Thrachia și apoi cum și din ce pricină s-au rădicat asupra împărățiii și cum au omorât mai pre urmă și pre Valens, în cele trecute destul s-au pomenit. Acmu vine dară rândul să cercăm acei gotthi ce s-au făcut? Dovedim, dară, că acélé familii a gotthilor amândoaă, dacă au trecut în Tharchia să nu să fie mai întors înapoi, întracesta chip. Grațian împărat, după moarté lui Valens chemând pe Theodosie, îndată oaste gătind asupra gotthilor au mărs (carii acmu în Pannonia, Thrachia, Misia și Dachia de nime opriți, precum voia le era prăda și ardea; deosăbi cât încă cum să bat cetățile neștiind, vreo cetate să fie apucat, istoricii nu pomenesc). Și bătând pe gotthi, toate țărâle și provințiile romanilor, carile ei cu bir și cu alte nevoi asupriia, îndată li-au dezbătut. Precum și Anton Bonfin, luând din pomeniții istorici, la Decada 1, Carte 2, așé mărturiséște: „Theodosie, dzice, stând la împărăție îndată au strâns oastea și singur cu capul său au mărs asupra varvarilor, cărora dându-le războiu pre lesne i-au înfrânt și i-au gonit, și îndată au scos Misia cea de sus din mâna lor; iară apoi iarăși, mai întorcându-se nepriiatinii, de câteva ori mare stricăciune au făcut într-înșii; și nici un lucru vrédnic de stăpânitoriu să nu pliniască n-au lăsat. Apoi dezbătând și Misia cea de gios, Thrachia și Dachia măluroasă, au făcut pace cu 266 Leat 381 Zosim, Carte 4. Idatie și Prosper, în Hronic. Sinchie, în Cuvântul pentru împărăție Leat 382 Idatie, acoloși 274: Zosim, Carte 5. Prosper și Marțelin, în Hronic. Orosie, Carte 7, Cap. 37. Avgustin, De cetate, Carte 5, Cap. 23, și Iornand, acoloși Athanaric, domnul gotthilor. Și așé biruitoriu s-au întors la Țarigrad.” Iată aice să véde ce parte a Dachiii au fost cuprins gotthii și câtă vréme au fost supt tirăniia lor, adecă de la anul 378 pănă la anul 379, adecă numai un an. Iară leat 381 Athanaric, domnul ostrogothilor, de la ai săi gonit fiind, Theodosie Marele, cu cinste l-au priimit. Athanaric după ce au vinit la Theodosie, într-același an, în luna lui ghenarie 25, au murit în Țarigrad, pre carele Theodosie cu cinste ca pre un crai l-au astrucat. Iară de la anul al doilea, leat 382, precum scrie Idatie și pe alți gotthi, pre toți i-au suppus, ei de bună voie suppuindu-se împărățiii din carii Theodosie pre unii i-au trimis tocma la Eghipt, pre unii i-au lăsat să trăiască în Thrachia; și celor de la Eghipt i-au pus să lucreadză pământul și cu țarina să să hrăniască; Idatie, istoricul, a supunerii gotthilor din Thrachia și dzua în carea s-au tâmplat, adecă octomvrie 3, arată când adecă gotthii cu toții romanilor să dau. Și aceștia de aciia în credință ținuți, dintr-aceștia mai pre urmă, după moartea lui Theodosie, împărățind Arcadie și Honorie, la anul 393 (precum mai pre larg înainte la locul său să va dzice), s-au sculat întăi Radagaizus, domnul gotthilor (acesta ficior, alt féliu de rudă să fie fost lui Fritighernis, din scriitorii, curat aiavea, încă n-am putut) cu 400 000 de oaste, precum scrie Zosim, sau cu 200 000 de oaste, precum scrie Orosie și Marțelus, și în toată Italié au năbușit, mare împărățiilor și creștinilor nepriiatin. După acesta, Alaric (și acesta a gothilor craiu) din familie Balthică (dzic unii să fie fost ficior lui Radagait) încă sculânduse, întăi au prădat Greția și acolo câtva zăbăvindu-se, apoi cu poronca lui Stilihon voievodul lui Honorie (carile vrea să ia Iliriia din stăpânirea lui Arcadie și să o suppue supt a lui Honorie) au trecut în taifaoa lui după ciialalți la Italia, unde multe prădzi făcând, pănă mai pre urmă și Roma au izbândit, apoi acestuia următori suppuind Gallia și Ispania și Africa, acolo 267 275: Procopie Chesareanul, Istoriia ascunsă, Cap. 18 împărățiia visegothilor au întemeiat; și o au ținut pănă la vrémile lui Iustinian, carele i-au stârpit de acolo, precum înainte la cursul istoriii să vă însămna. Așé dară au fost despărțirea gotthilor și ieșirea lor din Thrachia spre părțile Italiii. Din trécerea gotthilor spre Italia și de răutățile carele au făcut împărățiii romanilor, de când i-au priimit Valens în Misia pănă la Iustinian (carile apoi cu vrednicia lui Velisar și a lui Narsitis hatmanilor, din Italia așéși de tot i-au stârpit). Și alt prepus să poate scorni, adecă gotthii, carii au cuprins Roma și Italia să fie ținut supt stăpânirea sa și Dachia, au ba? Căci cei ce vor să fie rămas Dachia supt stăpânirea gotthilor, și aceasta în partea sa trag; adecă de vréme ce gotthii atâta au fost slăbit puterile romanilor, cât și Roma dobândise și toată Italia cuprinsése, cum n-ar fi putut stăpâni și Dachia, fiind decât toate țărâle mai departe de buricul împărățiii? Noi precum gotthii o parte de a Dachiii, adecă cea măluroasă, să fie cuprins nu tăgăduim; iară precum toată Dachia să fie stăpânit, nici noi, nici vréunul din istorici a vrémilor acelora priimește; și încă și stăpânirea Dachiii măluroasă, foarte pre scurt li-au fost, căce supt Valens (precum la Viața lui am pomenit) cu alalte vecine țări au fost cuprins-o; iară îndată ce au stătut Theodosie Marele la împărăție, au și dezbătut-o, precum înainte și aceasta am arătat. Ce precum gotthii stăpânitori Dachiii nicicum să nu fie rămas, mărturie ne iaste Procopie Chesareanul, ca carile pentru lucrurile gotthilor mai curat și mai adevărat, pare-ni-se, altul să nu fie scris. Acesta dară istoric în Istoria ascunsă, Cap. 18, hotărând toată stăpânirea gotthilor, adecă cât loc au fost cuprins ei, din locul împărățiii romanilor, dzice așé: „Mai denainte de războiul Italiii (adecă carile au făcut hatmanii lui Iustinian cu gotthii), toată stăpânirea gotthilor de la țara franțozilor pănă în hotarăle Dachiii la cetate Sirmium să întindea”; iară cetate Sirmium au fost între Sava și între Dunăre, care loc și astădzi de pe acel vechiu acei cetăți nume să chiamă Serem, sau cum vor să-i dzică turcii Seremovasi, care câmp iaste, precum dzisem, peste Dunăre 268 276: Iornand, De gotthi,Cap. 48 împotriva Beligradului. Dovedindu-se dară că gotthii, carii au întrat în Italié, stăpânire în Dachia n-au avut, acmu vine rândul să arătăm că și rămășița gotthilor, carii de gotthii au întrat în Misia despărțindu-să ș-au rămas supt giugul hunilor, așéși nicicum n-au stăpânit-o, precum la rândul istoriii vom arăta. CAPUL IV Arată-să precum nici rămășița gotthilor carii au rămas supt stăpânirea [h]unnilor Dachia să fie stăpânit Macar că precum am arătat, domnii gotthilor cu amândoaă famileile și cu multă mulțime de nărod au trecut în Thrachia și de acolo în Italia, unde piciorul de-ciia ș-au înfipt; însă, după socoteala a tuturor istoricilor, o rămășiță din familiia ostrogotthilor, supt suppunerea și stăpânirea hunilor să mai fie rămas aflăm, de vréme ce la același istoric Iornandis citim: „Întraceste, dzice, ostrgotthii, carii supt stăpânirea hunilor au rămas, cu ai săi deosăbiți domni, pe locurile lor céle dintăi lăcuind”. De aicea vor unii să apuce cap de funie și să aréte că acești ostrogotthi rămași să fie lăcuit pre locurile Dachiii, care istorie cât să fie de șchioapă în calea adevărului, precum din céle ce mai denainte am dzis, așé dintr-acestea caréle acmu sintem dzicători să va arăta. Întăi dară că hunii îndată ce au trecut Bosforul Chimeric (adecă Bogazul, carele acmu să cheamă Cherci și Taman), îndată au cădzut asupra ostrogotthilor (și altele precum în Capul trecut am arătat) și i-au supus, din care cuvinte aiavea iaste că domnul lor Fritighernis cu o samă cu carii au putut scăpa (carii nu puțini să fie fost din mulțime ce numără istoricii să cunoașté) și cu toate familiile lor fugind, împreună cu Athanaric au trecut la Thrachia, precum am dzis; iară carii n-au putut a scăpa aciia să fie rămas, 269 277: 278: Iornand, cap. 14. Procopie, supt stăpânirea hunnilor. Deci ostrogotthii, pentru căci apucase locurile pre țărmurile Mării Négre spre Răzsărit, pentru acéia și ostrogotthi s-au numit. Acésté țărmuri, din cuvintele istoricului alltele a fi nu să pot înțelége, fără unde acmu iaste Crâmul și câmpii spre apa Donului în sus; iară de la aceștia spre Apus, iarăși pre țărmurile mării apucase visegotthii; ce amândoaă acésté familii, precum pănă la Dachiia să nu fie agiuns, în céle trecute atâta am arătat, cât precum ni să pare nici un prepus să nu fie rămas. Și de vréme ce nici visegotthii, carii locurile mai despre Apus apucase, la Dachia n-au agiuns, cu cât mai vârtos n-au agiuns ostrogothii carii era mai spre Răzsărit și mai spre Crivăți întinși. Așijderea de vréme ce istoricul dzice: „Ostrogothi sub Hunnorum dominatu cum priuatis regibus, pristinas sedes obtinebant” (adică:) „Ostrogotthii, cei supt stăpânirea hunilor, cu deosăbiți domni ai săi, scaunele céle vechi își ținea”; iată că, fără altă trebuință de tâlcuire, fietecui cunoscut poate fi, că ostrogotthii acei rămași, țărmurile mării ținea, carile sint unde acmu iaste Crâmul, căci și hunnii când au vinit asupra lor îndată ce Bogazul Tamanului au trecut, îndată pe ostrogotthi au cădzut. Ce singure cuvintele istoricului să aducem: „Hunni, inquit rege Balamire traiecto Bosphoro Cimmerico, repente, in Ostrogothos impressionem faciunt, eosque sibi subjiciunt” – „Hunnii cu domnul lor Valamir, trecând Bosforul Chimeric, de năprasnă pre ostrogothhi au împresurat și au suppus.” Din care cuvinte, ce mai luminat poate fi decât că de năprasnă, adecă îndată i-au împresurat, pentru căci așéși în țermurile mării de ceasta parte, adecă unde iaste Crâmul au fost lăcuind. Aceștia dară (precum mai înainte, în cursul Hronicului, vom arăta) gotthii supt stăpânirea hunnilor au rămas aproape de 50 de ani, pănă la moartea Atilii; iară după moarté lui îndată au rădicat cap asupra hunnilor și cu domnul lor Verimudis sculându-se, au fugit în Gallia, unde acmu stăpânie visegotthii. Aceastași cu alalți scriitorii mărturisind și Iornandis, pre aceștia apoi Procopie Chesareanul îi numéște vandali, și anume le arată și locul unde 270 Carte De războiul vandalesc, Cap. 3 279: au ieșit, Carte 1, De războiul vandalilor, Cap. 3: „Vandalii, dzice, carii lăcuia pe lângă balta Meotis, cădzind pe dânșii foametea și sculându-să s-au oprit tocmai pe apa Renului, la ghermani, pre carii astădzi îi chemăm franchi, trăgând la soție cu sine pe alani”. Și așé, într-acesta chip fiind și povesté rămășiții ostrogotthilor decât soarele mai curat să véde, că nici ca suppușii altora stăpânitori Dachiii au putut fi, nici ca lăcuitorii Țărmurilor Mării Négre céle mai despre Răzsărit. Carele nu numai căci ceva amestec cu Dachia au, ce încă foarte depărtate sint, că cât loc iaste din Prut (care-i apă după hotărârea a tuturor celor mai vechi gheografi iaste hotarul Dachiii cel despre Răzsărit) pănă în Cherci și Taman pot ști toți carii spre acesté părți au îmblat. Acmu socotească fietecine că de vréme ce după socoteala lui Maienburg au fost țiind Dachia, carea încépe din apa Prutului și pănă în apa Tisei să întindea, iată c-au trebuit visegotthii de la dânșii mai spre Apus să să fie întins și așé ar fi fost cuprins sau toată țara ungurească sau o parte dintr-însa, carea de-ar fi fost așé adevărat, toată istoriia lui Iornand ar fi ieșit minciunoasă, de vréme ce el scrie precum „gotthii, ieșind de la țărmurile Mării Baltică, s-au dus în Schithia și s-au așédzat la Țărmurile Mării Négre”. Deci de la hotarul Dachiii spre Răzsărit, adecă de la apa Prutului, unde la Gălați în Dunăre dă, pănă la Marea Neagră, precum sint 500 de mile italienești toți corăbiiarii știu. Vadză acmu, de să poate ascunde sulița în sac și de să poate înțălege cumva precum ostrogotthii să fie cuprins și ținut Dachia. Iară hunii, după ce au suppus pe aceștia ostrgotthi și pre visegotthi, cu alalți ostrogotthi scăpați i-au gonit de pre locurile lor. Îndată au trecut în Pannonia pre carea au stăpânit-o ca la 50 de ani, pentru carea înainte la locul său să va dzice. Deci și hunii nicicum prin Dachia noastră oprindu-să (macar nu fără călcare și multă stropșitură să fie fost scăpat, putem înțălége) și prădzile și războaiele lor în părțile Apusului slobodzind, nu iaste pricină pentru care să nu putem cunoaște, că doară împărățiia romanilor să-și fie tras mâna și lăcuitorii din Dachia pentru carea acmu 271 Leat 382 280: Leat 386 iarăși la cursul istoriii întorcându-ne, fietecaré la locul și la anul său pomenindu-să, mai curat să vor arăta. CAPUL V Dovedéște-să traiul romanilor în Dachia, de la aședzământul gotthilor în Misia pănă la Arcadie și Honorie Theodosie Marele, leat 382, precum s-au pomenit, așédzind și împăcând lucrurile gotthilor și toate țărâle împărățiii, spre odihnă întorcându-le, într-același an, noiemvrie 24 s-au întors și au întrat în Țarigrad, unde luând sama desfrânatelelor fapte a împăraților, carii mai denainte de dânsul dregătoriia împărățiii ținuse, și socotind că cu multe și fără ispravă desfătările lor împărățiia la atâta slăbiciune și primejdie adusése, au stătut pravile și canoane a pune, cu carele împărățiia și purtătorii ei să să chivernisască; începătură făcând și cercare de la curtea împărătească. Și din desfătările și cheltuialele céle fără ispravă, foarte contenită și cumpătată au făcut-o. Că, precum scrie Sigon, împărațiii cei mai denainte puțină desfătare să fie având socotiia, de n-ar fi avut în mijlocul iernii trandafiri a cărora flori să înoate în păharăle cu vinul și în miedzul vérii de n-ar fi avut ghiață în răcitoare. Așijdérea dulceața bucatelor nu cu gustul gurii, ce cu sama cheltuialii cei mai multe o alegea, adecă, care bucate era mai scumpe, acélea să fie și mai bune li să părea. Și orice li să aducea despre fundurile Răzsăritului, sau de la Colhii, cei peste hotarăle împărățiii acéia era mai poftită și mai plăcută. Acestea dară toate așédzind și tocmind, putérile împărățiii iarăși au răzsuflat și la locul vârtutei lor au vinit. După aceasta, leat 386, s-au sculat grutinghii, neam tătărăsc, 272 Zosim, Cartea 4. Ammiian, Idatie și Marțelin, în Hronic Amiian, Cartea 27. Ieronim și Idatie, în Hronic 281: sau precum alții le dzic, neam gotthicesc (poate fi rămășița gotthilor acesta nume să fie luat), făcând ca la 3000 de vase; au trecut ș-au prădat la Thrachia, împotriva a cărora Theodosie trimițind cu oaste pre voievodul Promotos, atâta i-au bătut și i-au fărâmat, cât apa Dunării s-au împlut de stârvurile lor. Pentru care a lor prăpădenie scriind Marțelus Poeticul într-acesta chip: „Fluitantia nunquam, largius Arctoos pavere cadavera pisces” [adică]: „nici odânăoară nu s-au hrănit peștii ca acmu de trupurile crivățénilor céle ce plutiia”. Aicé încă socotească cititorul, că de va lua sama binișor tare nedejduim că toată socoteala noastră, pentru gotthi o v[a] afla adevărată. Întăi, că acești grutinghi sau gruthinghi nu sint alt neam fără numai rămășița gotthilor carii am dzis să fie rămas din gotthii carii au trecut la Thrachia; căci mărturiséște Ammian că aceștia gotthi au fost supt Athanaric, domnul gotthilor, când au avut războiu cu Valens, leat 369, pentru care războiu am pomenit la același an, unde dzicem dintr-același istoric: „Valens Grotungos Gothos, bellicosam gentem aggreditur, et post leuiora certamina, Athanaricum cogit in fugam”. (Valens au mărs asupra gotthilor, grotinghii carii era neam foarte vitiaz și, după câteva războaie mai iușuréle, au asuprit pe Athanaric să dea fuga.) Așé precum să dovédește, grutinghii rămășița acelor gotthi, carii cu Athanaric și cu Fritighernis, domnii lor, trecusă în Trachia, să fie așé de pe mărsul lor cu corăbii în Thrachia să dovedéște, că acéle corăbii să le fie făcut sau la Nipru, sau la Nistru și de acolo trecând, să fie lovit la Thrachia, că de ar fi fost acei gotthi lăcuit în Dachia, ar fi trebuit întăi să fie întrat în Misia, carea iaste împotriva Dachiii peste Dunăre și apoi să lovască în Thrachia. Ce aceasta ce n-au fost, istoricul nescriind, să cunoaște că nu din Dachia cea din Schithie, despre părțile Niprului s-au coborât acéle corăbii și au trecut peste mare și peste Dunăre, tocma de la Thrachia, iară de ar socoti cineva cuvintele poeticului, pre caréle am pomenit, cum să cade și mai bine va cunoaște, căci pre acești gotthi îi numéște crivățéni sau cu alt sens, (înțelégere), 273 282: Leat 395 Socrat, Cartea 5, Cap. 24. Zosim, Cartea 4 numéște peștii carii s-au hrănit cu stârvurile gotthilor crivățéni. Oricum s-ar înțelége, ori peștii mării, ori gotthii aceiași mări lăcuitori, tot spre Crivăț sint să să înțeleagă, în care parte cade Schithia, împotriva Thrachiii. Iară de-ar fi fost acei gotthi în Dachia, ar fi trebuit să facă vaséle sale cu multul mai sus decât unde-i acmu Beligradul, și așé pe acolo cu corăbiile Dunărea trecând, neatingându-să de Misia, să între în Thrachia, carea de ar fi fost nu despre Crivăț, ce despre Apus ar fi trebuit să să pomenească, macar peștii hrăniți, macar gotthii omorâți, de unde curat să cunoaște că acești varvari, macar și mai de pen gios de Dachia de au trecut Dunărea, iară nu marea, tot pricină nu rămâne, pentru ce romanii în Dachia să nu fie fost, de vréme ce și aceștia cu un războiu s-au topit și atâta mulțime de dânșii au pierit, că precum mulți să fie fost, numărul vaselor arată și trupurile carile plutind au fost acoperit apa. Acestea dară așé, iară de ciia pănă la moarté lui Theodosie, altă clătire sau lovire părțile Dachiii sau Thrachiii să mai fie făcut varvarii, istoricii nu pomenesc. Deci Theodosie împărat au murit la Mediolan, leat 395, ghenar 17, după ce au împărățit 16 ani, dzile 2, fiind la vârstă de 50 de ani, precum scrie Victor; iară, după cum va Isocrat, de 60; iară precum scrie hronicul alexandrin, 65. Într-același an, adecă în carile au biruit pe Evghenie tiranul și păgânul, în care războiu pomenéște Socrat și Marțel să fie avut cu sine câteva polcuri de alani, de gotthi și de huni, a cărora voievod să fie fost Alaric, domnul gotthilor, carele mai pre urmă, trecând la Italia, au luat și Roma. 274 283: CAPUL VI Dovedéște-să traiul romanilor în Dachia de la Arcadie și Honorie pănă la Theodosie cel Tânăr Canon cum trebuie să înțăliagă cititoriul unde să va tâmpla înainte a să pomeni cuvântul: peste Dunăre. Aicé trebuie cititoriului nostru să ia sama și să înțeliagă că pre acésté vremi, câte prădzi și năpădiri să vor pomeni, că au fost [făcut] varvarii peste Dunăre, toate acéle pre alte locuri a împărățiii romanilor să fie fost, iară nu prin Dachia noastră; nici trecătorile printr-însa să le fie fost, căci o samă de gotthi cei suppuși de Theodosie și în Thrachia trecuți, după moarté lui să rocoșisă (precum înainte să va videa) și acmu toată Greția prădând, în Ilirie și în Epir piciorul își pusése și tirănéște stăpâniia. Hunnii așijderea apucasă Pannonia și o stăpâniia în putére (iară Pannonia era țara peste Dunăre între Sava, carea acmu să chiamă Sclavonia și capul hotarului îi era cetatea Sirmion carea au fost împotriva Beligradului peste Sava și acmu de la turci să cheamă Serem). Alaltă tătărâme și multe féliuri de varvari carii era de huni suppuși (precum înainte vom spune) spre țara leșască și spre Littfa să spudzise; și când să slobodziia spre hotarăle împărățiii romanilor, șliahul își îndreptase prin locurile carile acmu să cheamă Selezia și Saxonia. Căci și mai aproape pe acéia parte le cădea cale și mai pre lesne nefiindu-le a mai tréce munții înapoi să să întoarcă în Dachia și să le fie a tréce Dunăré pre unde atâtea cetăți făcuse romanii, și trecătorile păziia (pentru care cetăți la locul său înapoi s-au arătat). Și așé, veri războaie pre Dunăre, veri trecători au avut, tot mai sus de Dachia au fost, pre părțile țărâi unguréști; și pe acolo trecea la Italia; la Gallia, la Ispania și de acolo și la Africa. Iară 275 284: Arcadie și Honorie Leat 400 Idatie și Marțelin, în Hronic Leat 401 Sigonie când s-au tâmplat din Panonia să fie agiuns hunii cu prădzile și pănă la Dachia și în Dachia ce au făcut sau au stricat, atunce istoricii anume pomenesc, pentru carile noi pre amăruntul la locurile lor vom dzice. CAPUL VII Arată-să poiadea varvarilor dintăia Murind Theodosie cel Mare, precum am dzis la anul 393, moștenitoriu împărățiii au lăsat doi ficiori, pre Arcadie (fiind la vârstă de 18 ani) împărat Răzsăritului; iară pe Honorie de 11 ani, împărat Apusului. În vrémile acestora împărați, leat 400, scriu istoricii precum Alaric domnul gotthilor (carele acmu cinci ani era de când în Epir stând, toată țara grozav prăda și o prăpădiia) ș-au pus gândul să năpădiască asupra Apusului. Și așé cu toată oastea lui sculându-se, au întrat sfărâmând și prădând în Dalmația și în Pannonia, hatmanii lui Honorie puțin de această în samă băgând. De acolo mai înlontru purcegând, la al doilea an trecând apa Padul (pre carea acmu stă târgul Padova), în cetatea Asta Honorie închidzindu-se, o au încungiurat; unde Stilihon, voievodul lui Honorie, cu agiutoriul sosind și pre împăratul au izbăvit și pe gotthi biruind; Alaric cu mare rușine necunoscut s-au întors, de unde ieșise, la Illirie, leat 401. Un Gaina, caréle întăi credincios fiind împăratului lui Arcadie, apoi viclenindu-se, la Asia de acolo s-au agiuns cu gotthii din Illiria, ispitindu-se să apuce Țarigradul și cu tirănie s ă i a ș i împărățiia. Ce împărățiia mai de cu vréme de vicleșugul lui înștiințindu-se și trăgând în parté sa o samă de gotthi, cu voievodul lor Fraitat pre mare la Elispont l-au lovit și l-au biruit; de unde Gaina, lăsând vasele, au ieșit la uscat și au năzuit spre Dunăre. 276 285: Leat 404 Zosim, Cartea 5. Prosper și Marțelin, în Hronic. Orosie, Cartea 7, Cap. 37. Avgustin, Pentru cetatea lui Dumnădzău, Cap. 23. Iornandis Leat 405 Leat 406 Zosim, Cartea 5. Prosper, în Hronic 286: Leat 408 Zosim, Cartea 6. Ce Huldis, domnul hunilor, socotind să facă lucrul pre plăcérea împăratului, având atuncea cu împărățiia pace, de câteva ori cu oaste l-au lovit și pănă mai pre urmă de tot răzbindu-l și pre Gaina în războiu omorându-l, i-au tăiat capul și, în suliță înfipt, l-au trimis împăratului la Țarigrad. CAPUL VIII Arată-să poiadea varvarilor, a doua și a triia În anul 404, Radagazinus, domnul gotthilor, luând cu sine sarmatii și ghermanii, cu toții 400 000, precum scrie Zosim, sau cum va Orosie și Marțel, cu 200 000, peste toată Italie au năbușit, pre carii Stitihon voievodul, cu mare și minunată nărocire, între munții ce să cheamă Fezulanți, închidzindu-i, i-au prăpădit și pre Ragaz, domnul lor, l-au omorât. Această bătaie, Petavie însămniadză, precum să să fie tâmplat la anul 405, urmând istoricului lui Prosper, iară Marțel, la anul 406. Scrie Zosim că atâția de mulți varvari robi cădzusă pre mânule romanilor cât un rob să vindea câte un galbăn. A triia poiade s-au făcut leat 406, cu multul mai grozavă și mai groaznică decât cealealalte carea au făcut vandalii cu domnul lor Godighilil, împreună cu alanii, ghermanii, cvadii, marcomanii și saxonii, carii pe la sfârșitul lui dechemvrie biruind pe franții, au trecut apa Renul ș-au întrat în Gallié; în cale Monguția au sfărâmat, Vanghiona dându-se, au izbândit-o; remii, albianii, atrebatii, morénii, tornavénii, nemutii și Arghentorata au jecuit. Acéstea a varvarilor năpădiri spre părțile Apusului (macar că nu caută la treaba Hronicului nostru), aicea li-am pomenit pentru ca să cunoască cititoriul că părțile Dachiii noastre au fost neclătite și de călcăturile varvarilor depărtate, pentru carea nu iaste pricină, carea să dzică, că doară lăcuitorii Dachiii pre această vréme într-însa a lăcu i s ă n u f ie f o st p u tu t m acar c ă istoricii despre aceastași parte ceva nu pomenesc. Într-acestea, la anul 408, Arcadie, împăratul Răzsăritului, în 277 Socrat, Cartea 6, Cap. 23. Procopie, De războiul persilor, Cartea 1. Agathus, Cartea 4, list. 132 Theodosie cel Tânăr Socrat, Cartea 6, Cap. cel de pre urmă. Zosim, Cartea 10. Orosie, Cartea 7, Cap. 40 Leat 405 Orosie, Cartea 7, Cap. 29. Zosim, Cartea 5. Iornand, Pentru împărați, Cap. 96 și De lucrurile gotthilor, Cap. 30. Marțel, Cartea 13 Leat 408, 409 287: luna lui mai, au murit, după ce au împărățit ani 13, luni 3, dzile 15, lăsind în locul lui împărat pe fiiul său Theodosie, carele s-au numit cel Tânăr; cu testament l-au dat supt paza și socoteala lui Iezdegherd, împăratului persilor, caréle cu credință grijea cuconului luând, l-au dat supt învățătura lui Antioh, carile era om prea învățat, dzicând ca, când cineva s-ar ispiti împotriva lui, să-i facă știre, iară el împotriva aceluia, ca asupra nepriiatinului s[u, va vini. CAPUL IX Dovedéște-să traiul romanilor în Dachia de la Theodosie cel Tănăr la năpada Atilii Arcadie murind au stătut la împărățiia Răzsăritului fiiul lui Theodosie, fiind cucon numai de opt ani. Într-a căruia anul dintăi Alaric, domnul gotthilor (după cum însămneadză Calvizie), sculându-se cu mulțime de gotthi, alani și svevi și lăsind acmu Gallia deșartă și pustie, au întrat în Ispanie, oct. 15 purcegând. Ricțiolul, în hronicul mare, dzice acestea să să fie tâmplat la anul acestași; în care socoteală să véde a fi și Petavie, de vréme ce dzice că Alaric, domnul gotthilor, leat 405, după ce au prădat Greția și câtăva vréme în Epir să zăbăvisă, apoi învoind Stilihon, hatmanul lui Honorie împăratului Apusului, să fie pătruns în Italie; pentru care lucru, înțelegând Honorie, leat 408; să fie omorât pe Stilihon. Alaric pentru aceasta înfocându-se, leat 409, întăi au întrat în Italié (precum am dzis); cu carile Honorie vrând să facă pace, el într-adins să fie pus condiții, carile Honorie să nu le poată priimi; cerșind de la Honorie, șie și oamenilor lui, locuri în Italia pentru lăcași, carea Honorie nepriimind, el au întins spre Roma ș-au încungiurat-o; și în anul 410, avgust 23, au dobândit-o și trei dzile în prada varvarilor săi au dat-o, poroncindu-le ca câți vor fi 278 Zosim, Cartea 6. Marțelin. Casiodor și Prosper, în Hronic Acéiași acoloși Leat 411 Leat 412 Socrat, Cartea 7, Cap.23. Prosper, Marțel și Olimpiodor Leat 423 288: Valentinian și Plachidia scăpat la Besérica Sfinților Apostoli Petăr și Pavel, pe aciia să nu-i atingă. Acolo au robit și pe Plachidia, sora împăratului Honorie, pre carea au dat-o femeie cumnatu-său, fratelui muierii lui Athaulth. După trei dzile, de nime de ai sei în Roma lăsind, arsă și pustie au lăsat-o și s-au dus la Reghion, unde era să treacă la Sichilia și la Africa; ce acolo i s-au tâmplat moarte. Alții dzic că după moarte lui Alaric, cumnatu-seu stând domn în locul lui, iarăși cu pradă să fie vinit la Roma, și atuncea să fie apucat pe Plachidia, sora lui Arcadie și a lui Honorie, și ducând-o în forul lui Cornilie, să fie făcut cu dânsa nuntă. Iară Idatie și Isidor, istoricii, dzic să să fie luat Roma în anul trecut, în carile adecă au încungiurat-o. Leat 411, vandalii și svevii au cuprins Gallia, alanii, Luzitaniia; silinghii, Betica. Iară leat 412 gotthii cu Athaulth, domnul lor, iarăși să fie întrat în Gallia, scrie Prosper. Acestea într-acele părți năbușiri, Petavie le socotéște să să fie tâmplat la anul 409, urmând istoricului, lui Idatie. Ce pentru acéstea acmu destul fiind, la rândul Hronicului înainte să ne întoarcem. După acéstea și Honorie, leat 423, au murit în Roma, după ce au împărățit ani 28, luni 7, de vârstă fiind de 39, rămâind la împărăție fiiul séu, Valentinian și mătușea lui, Plachidia. CAPUL X Arată-să multe descălecături a multe crăii din neamul varvarilor acestora După atâtea de multe dése și în toate părțile lățite prădzile și călcăturile varvarilor, carele pre la acestea vrémi s-au tâmplat și cu alalte carele mai pre urmă au cădzut, slută și grozavă s-au 279 Lemon, Cartea 1, Cap. 4. Ivon, în Hronicul frizilor. Epitomi, Cap. 4 Sidonie, Cartea 5, stih. 212. Prosper, în Hronic, și alții Leat 420 Leat 429 289: făcut fața împărățiii romanilor și ruptă și destrămată haina cinstei și mărimei ei au rămas, de vréme ce varvarii și toate strânsurile limbilor despre Crivăț, late și largi porți, prin părțile Sileziii și Saxoniii și a Thrachiii deșchidzind (precum mai denainte am arătat), nu precum au făcut când au ieșit spre Răzsărit, ce într-alt chip; căci atuncea de să și așédza pre undeva, iară curund locurile muta, precum au făcut aceștea gotthii și după dânșii hunnii despre Răzsărit, de la Schithia spre Apus năbușind (precum istoriia înapoi au arătat) sau de loviia și prăda vre într-o parte, iarăși înapoi la sălașele lor să întorcea. Ce acmu spre părțile Apusului pănă unde agiungea, pre acolo și rămânea, și véstite locuri, înflorite crăii ca bruma réce pre o floare deșchisă să lăsa și le veștedziia, de pre carile de ciia nu să mai rădica. Și așé de ciia dintr-acei varvari sirépi și nedomoliți, a mari crăiii, carile acmu înfloresc, findamenturile s-au aruncat pre unde acmu iaste Vestvalia, Frizié, Saxonié, Turinghia, Hesia, Mesnia și tot tractul carele cu numele Franconiii să cunoaște. Dintr-aceștia întăi, cu nume de craiu numindu-se Formund, ficiorul lui Marcomir, pe la anul lui Honorie 26 a crăiii Franțiii, au pus începătură, care an de la Hristos iaste 420. După Farmund, ficiorul său Clodie, la anul 428 sau 429, adecă 5 ani mai pre urmă de moarté lui Honorie trecând apa Renul au întrat în Gallie și pă[nă] la anul 445 au tot lățit de ciia crăiia, căriia acmu îi dzic a franțozilor. Așé pe aceastași vréme, visegotthii temeliile crăiii Ispaniii au pus, precum și vandalii, sfevii, ostrogothii, fietecarii crai alegându-și, în multe crăii și domnii s-au făcut. Pre aceasteași tulburări, leat 429, vestit și în toată lumea cunoscut orașul Venețié, temeliele pre năsip și pre apă și-au pus, precum astădzi să véde, că trăiaște una din toate a lumii câte sint publice, ficioară și de mâna nepriiatinilor neatinsă; și pentru aceastea în scurt atâta. 280 Leat 425 Socrat, Cartea 7, Cap. 42. Theodorit, Cartea 5, Cap. 36 Leat 427 290: Prosper și Marțelin, în Hronic. Idatie, în Hronic. Isidor, în Hronic. Misțelana 4. Socrat, Cartea 1, Cap. 23, 24, 25 CAPUL XI Acéia să dovedéște pănă la năpada Attilii În cursul anilor de la domnul Hristos 425, carile iaste al 18 ani a împărățiii lui Theodosie cel Tânăr, scrie Socrat și Theodorit, precum Roilas, domnul schithilor, de hotarăle împărățiii romanilor apropiindu-se și acmu și pănă la Thrachia cu jacurile agiungând, cu dumnădzăiască putére fură prăpădiți; căci domnul lor de fulger lovit, iară alalți schithi cu de năprasnă ciumă potopindu-se, așé s-au împrăștiiat; cât ce s-au făcut, nu s-au mai știut. Așijderea, leat 427, scrie Marțelin în hronic, precum „romanii au răscumpărat Panonié de la huni, carii acmu de 50 de ani era de când o cuprinsése și i-au împins peste Dunăre înapoi”. Aceasta mărturisește și Callimah, în „Attila”. Aceasta a hunilor peste Dunăre trécere nu să poate înțălége, că doară să fie trecut spre părțile Dachiii (căce Pannonia să fie, unde acmu iaste Sclavonié între Dunăre și între Sava, mai înainte am arătat), ce mai pre sus, spre părțile Austriii, de vréme ce dintracolo nu după multă vréme sau precum alții vor, încă pănă a nui scoate Theodosie din Panonié, leat 425, Aeție, hatmanul Apusului, i-au fost indemnând să-i vie într-agiutoriu asupra tiranului, lui Ioan, carele după moarté lui Honorie să apucase de împărăție tirănéște, la carele s-au și dus. Precum și mai pre urmă la leat 434, Honoria, sora lui Valentinian împăratului Apusului, pentru curviia ce făcuse cu pristavul casii, din palat gonită și la Theodosie trimisă fiind, pe Attila, domnul hunnilor, asupra împărățiii Apusului au învitat, precum înainte, la același an, mai curat să va dzice. De unde chiar să cunoaște, că cu pricinile zarvelor carele spre Apus ca un pojar nestâns și nepotolit să ațița și să lățiia și spre părțile Apusului ceale mai dinlontru în toate dzilele să întindea; părțile 281 291: Matthei Pretor, în Lumea gotthilor, Cartea 1, Cap. 8 Răzsăritului, în carele era și Dachia, în pace și în odihnă rămânea.Ce aicea noi așé în scurt arătând, cursul Hronicului înainte pre larg va dovédi. CAPUL XII Dovedéște-să traiul romanilor în Dachia de la ieșitul Attilii dintăi pănă la întoarcerea lui iarăși în Schithia Matthei Pretor, proaspăt a lumii gotthilor scriitoriu, foarte ne asupréște, ca câtva din cursul Hronicului abătându-ne nu puținéle de treabă pentru lucrurile hunnilor să însămnăm; și mai vârtos, căci pomenitul Pretor, de tot așé de la sine a atâția și a atâția scriitori credință lepadând, a sa socoteală (pre carea nici o mărturie de credință vrednică întărind-o) m ai p e s u s ș i m ai d e crezut decât a tuturor să o puie să căznéște și să arăte va, precum crăiia dachilor (pre carii ei gotthii îi numéște), Traian Marele să nu o fie supus, ce acéiași pănă la vinirea hunilor neclătită să fie stătut și apoi hunii stăpânind Dachia, să fie gonit pe gotthi, adecă precum va el, pe dachi de pré acestea locuri; hireșă dară cuvintele lui, Carte 1, a Lumii gotthilor, Cap. 8, sint acéstea: „Așé, dzice, gotthii în Dachié au tot stăpânit nu numai pănă la vrémile lui Traian carele câteva războaie cu năroc au avut cu dânșii, însă de tot să-i calce n-au putut; și pentru ca să nu poată gotthii întra în hotarăle împărățiii romanilor, au făcut peste Dunăre pod, și multă oaste pentru pază puind, năvălirile gotthilor au oprit. Stătut-au (iarăși dzice) stăpânirea gotthilor în Dachia pănă la vremile Attilii și a lui Balameber, craiul hunnilor, carile cu nărocite războaie biruind pe gotthi, i-au scos din Dachia”. Pretorie dară unile ca acéstea din singura părérea sa scornind și pre nime pre altul în socoteala sa să fie fost a arăta neputând, așéși nici răspuns să-i mai dăm s-ar fi credzut, căci neclătită stă socoteala și mărturiia a atâția istorici, precum Traian toate puterile dachilor sau a gotthilor lui Pretorie sfărâmând, tot 282 292: neamul lor din Dachia au scos și pre romanii săi în locul lor au așédzat, carii macar că cu multe furtuni însă precum pănă la năbușirea Attilii tot în Dachia să fie rămas, fără prepus, precum nedejduim, am dovedit. Însă pentru voia cititoriului nostru și această a lui Pretorie piatră de scandal, din drumul adeverinții istoriii, nerădicată nu o vom lăsa. Întăi dară au trebuit lui Pretorie să cunoască că toți istoricii într-un glas mărturisesc precum hunnii pre gotthi nu din Dachia ce de la balta Azacului și de pe marginile Mării Negre i-au gonit, iară marginile mării de la scriitorii cei adevărați, să înțeleg de la balta Azacului pănă la gurile Dunării; iară de ar fi fost ținut pre acéia vréme gotthii și Dachia, precum va Pertorie, ar fi trebuit să adaogă istoricii, pre lângă marginele mării și țărmurii Dunării, căci mai multă parte a Dachiii stă, precum din gheografii cei vechi și cei noi chiar s-au arătat. A doa i-au trebuit să nu asupriască pre cei adevărați istorici, nici să le mute cuvintele după voie și pofta lui, căci ei dzic precum Traian împăratul vrând ca mai pre lesne să-i fie a întra în Dachia asupra dachilor, au făcut pod peste Dunăre; iară Pretorie dzice că au făcut acel pod pentru ca să opriască pe dachi să nu poată tréce în hotarăle împărățiii; că mai pre lesne ar fi fost romanilor a păzi trecătoarea a atâta lățime de apă ca a Dunării, fără pod fiind decât cu pod. Că doară numai Pretorie de nu poate cunoaște, că fietece apă, macar cât de îngustă, mai cu anevioe iaste cuiva a o tréce fără pod decât cu pod! Pentru carea, socotind Adrian, următoriul lui Traian, scrie Dion și Evtropie, precum acel pod a lui Traian să-l fie stricat: dând cătră senat pricină, precum de vor cumva apuca vreodată sarmatii podul, poate mai pre lesne să triacă mai spre înlontrul împărățiii. Ce pentru aceasta noi giudecata la cititoriu lăsind, la Pretorie să ne întoarcem, căruia pentru un lucru foarte îi mulțămim, căci supt Atila pune sfârșitul stăpâniii gotthilor din Dachia, în locul a cărora aduce de ciia stăpânirea hunnilor.




Cartea a patra
Cartea a patra (continuare)


Aceasta pagina a fost accesata de 620 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio