Autori > Dimitrie Cantemir
Cartea a patra (continuare)
Deci, precum gotthii în Dachia pănă la această vréme să nu fie avut stăpânire stătătoare, din céle mai denainte s-au dovedit, iară după ce au vinit hunnii 283 293: Anton Bonfin, Decada, Cartea Mihail Riție Neapolitanul, Istoriia ungurească, Cartea 1 294: de au stăpânit Dachia, pe cuvintele lui Pretorie pre lesne nu ne vom încredința, ce vom cerca la alalți cu multul mai vechi și de toată credința istoricească vrednici scriitori, la carii vom videa, pentru stăpânirea hunnilor, pe unde au fost, ce hotară și ce cetăți au stăpânit, și pănă mai pre urmă, lucrurile în ce li s-au săvârșit? Nu pentru lauda, ce pentru adevărul, cu îndrăzneală putem dzice, că câți istorici ellinești, lătinești și ales ungurești, carii unii mai pre urmă, pre scurt, alții mai pre larg de lucrurile hunnilor au scris, mai pre toți poate fi, cu amănuntul i-am cercat; și cum să dzic cuvântul, nici o piatră neclătită și nici un unghiu nescociorât n-am lăsat, pentru ca să ne înștiănțem de începătura și purcéderea și așédzământul cel mai de pre urmă a acestui neam, din carii ne înștiințăm cu adevărat, o parte de huni, o parte de Dachia noastră, prin câtăva vréme să fie cuprins, întăi mai pre urmă, iarăși supt stăpânirea romanilor (deosăbi de Dachia cea de sus, cărie istoricii grecești îi dzic Πανοδάκια) să fie rămas. De care lucru, pănă a încépe istoriia pentru năbușirea Atilii, domnul unilor, întăi vom aduce pre scurt mărturiile scriitorilor carii pomenesc câte oarece pentru Dachia supt vrémea năbușirii unnilor. Dintăi dară Anton Bonfin, istoric ungur și de lucrurile ungurești foarte ispitit și nevoitori scriitoriu, Decada: „Ungaria, dzice, carea din uni iaste născută, a cărora limbă schithicească iaste și deosăbită de a tuturor vecinilor, Panonia și peste Dunăre Iazigul și mai toată țara dachilor au cuprins”. Într-această hotărâre a țărâi ungurești înțelege Bonfin Panodachia și Dachia Mediterrannie, care iaste Ardialul, știind că Dachia măluroasă și muntoasă era supt împărățiia romanilor, precum și acmu iaste supt stăpânirea turcului. Mihail Riție Neapolitanul, Carte 1, dzice: „Unnii trecând Meotida, întăi hotarăle gotthilor au cuprins, de ciia pe besii, sidalii și amândoaă Cumaniile, cea albă și cea neagră au supus, pe carile socotéște să fie acmu Moldova; ce greșéște, căci Cumaniia neagră și albă iaste care acmu îi dzicem Rusiia albă și neagră; de ciia trecând, dzice, Tanais, adecă Donul, ș-au pus 284 295: Leat 434 taberile la apa Tisei. Iară Bonfin, Decada 1, Carte 7, dzice: „Mulți siculi (acestora le dzicem noi secui), viind cu Attila, cea mai din dos a Dachiii parte cuprinsése, pre carea acmu Transilvania o chiamă. Apoi aceștia audzind precum alți de ai săi pănă la Roxolan au fost agiuns, pănă la amaxovii (carii acmu ruși să chiamă), li-au ieșit înainte. Și la Decada 1, Cartea 3; „Unii, dzice, carii pre ostrogotthi, pre ghepidi și multe niamuri de schithi asuprisă, pentru ca după pofta lor slobod și lat să poată stăpâni, precum hronicile ungurești povestesc, după ce au apucat Dachia, dimpotriva ei priviia Panoniele, carele nu numai cu bișugul pământului și a locului frumséțe, ce încă și cu a ceriului bunătate pe alte țări întrecea, pre atuncea stăpânind proco[n]sulul (romanilor) Macrin din Sevastiia născut, și mulți din alemani și din itali, într-însele lăcuind, trecând unii Dunărea să între într-însele să nevoia”. Acéstea dară pentru ieșitul unilor și pentru apucarea lor o parte din Dachia, așé înțelegându-se, să ne întoarcem la rândul Hronicului și din an în an, cum au vinit unii, ce-au lucrat și pănă în cea mai de pre urmă, unde și cum s-au aședzat, să videm. CAPUL XIII Arată năpada dintăi a lui Attila cu unnii săi Hunii (a cărora odraslele și astădzi sint ungurii), după ce i-au scos Theodosie din Pannonia, precum am dzis, trecând peste Dunăre spre părțile carile acmu Austria să chiamă, sau mai gios de Austriia, hireșă țara unguriască, pănă la anul 434, în care an (precum însămniadză Petavie, Calviz și Ricțiol, în hronicile lor), Honoria, sora lui Valentinian fiind gonită la Țarigrad pentru pricina carea mai sus s-au pomenit, au fost invitată la Attila, domnul hunnilor, să între cu oștile în publica împărățiii Romei; ce precum mărturiséște Sigon și Marțelin, această ispită în zadar 285 Leat 441 Leat 442 Sigon și Pavel Diaconul, Cartea 14. Prosper și Hronicul Alexandrin Leat 443 296: i-au ieșit, că Atila atuncea din țara ungurească n-au vrut să să clătiască. Iară leat 441 Atila și cu frati-său Vleda (acestuia Olah, istoricul unguresc, îi dzice Buda), domnul hunnilor (pre carii Theodosie cel Tânăr în anul 427 îi scosése din Pannonié), sculându-să asupra Răzsăritului și vrând să între cu pradă în Misia și în Thrachia, cetățile carele era pe malul Dunării pentru paza împărățiii împotriva varvarilor puse, au lovit; din carile pre unile li-au și fărmat. Ce Theodosie împotriva lor oaste trimițind, deodată i-au oprit și cetățile de pre Dunăre iarăși au întărit. Iară al doile an nemaiputându-i sprijeni, au trecut în Thrachia, Illiria, Machedonia și pănă la Greția au agiuns; și atăta răutate și vrăjmășiia au făcut, cât cu multul pe răutatea gotthilor covârșiia. Theodosie, vădzind atâta primejdie ce vinise asupra lui și a toată împărățié, au trimis de au întors oștile de la Sichilie, unde pre atuncea să afla. Ce și oștile viind și macar cevași neprocopsind, de nevioe i-au căutat lui Theodosie a pleca la pace și cu dare de bani, vrăjmășiia varvarilor a îmblândzi. Care pace s-au încheiat la începutul anului 443, într-acesta chip: ca Theodosie atuncea în loc de dar să dea Attilii 6000 de litre de aur și de ciia înainte în toți anii câte 1000. Așé Attila, pe lângă avuție multă ca aceasta luând și robi ca la 120 000 de oameni, s-au întors înapoi. Aicea încă aievea să véde, precum într-această năbușire dintăi, pănă la Dachia n-au agiuns, căci trecând Dunărea prin țărâle de sus, au întrat în Misia și Thrachia și precum am dzis, spre Amiadzidzi lățindu-se au agiuns și pănă la Greția. Că de ar fi lovit prin Dachia, ar fi pomenit istoricii, precum au trecut printrînsa în Misia, precum pomenesc la a doa Atilii vinire, de care vom dzice la Capul ce urmadză. Mai iaste de știut că între alalți scriitori iaste Sigon, carele dzice că Attila, după ce au aflat pace cu Theodosie, să să fie întors în Schithia; ce precum greșit și adaos să fie numele Schithiii să cunoaște și din cuvintele istoricilor carele pentru huni 286 Prosper, în Hronic 297: Leat 444, 446 Leat 447 s-au dzis, și înainte să vor dzice, să dovedéște că hunii acmu nu numai țara unguriască spre Austria, ce și pănă la Italia, Dalmația, Litfania și de acolo pănă în Schithia agiungea, care pustietate de mare stăpânire pre acélea vrémi, în părțile Crivățului, tot cu numele Schithiii să pomeniia, iară nu doară că Attila părăsind locurile acélea s-au întors cu totul în Schithia, precum mai gios să va videa. CAPUL XIV Arată-să a doua năpadă a Attilei asupra împărățiii Răzsăritului Atila, după ce s-au întors la locul său și acmu pace având cu împărățiia, neputând mărimea și putérea sa cu frate-său Vleda de obște a o ținea, ce singur stăpânitoriu a fi poftind, s-au sculat asupra frăține-său, pre carile ucigându-l, au suppus sie și pre varvarii carii era supt ascultarea frăține-său; tâmplatu-s-au aceasta leat 444. Iară la anul 446, scrie Marțelin că Theodosie nevrând să dea Attilii birul care-l legase să dea pre an, Attila iarăși s-au gătit de oaste asupra lui. Aceastași să facă să lauda și lui Valentinian, împăratul Apusului; pentru care Valentinian au chemat pre Aetie din Gallia, la Roma, pentru ca să să sfătuiască pentru războiul hunilor. În anul 447, Attila sfatul inimii sale a plini vrând, „Dunărea încă înghețată fiind au trecut cu prada și pănă la Dachia au agiuns; împotriva a căruia Theodosie împăratul, trimițind pe Anthimie și pre Arnighislie hatmanii cu oști, au bătut pe Attila în strâmpte locuri, aproape de cetatea Sardica, unde tare războiu dându-și, Arnighislie hatmanul, fiind viclian împărățiii, în mijlocul toiului s-au dat în parté hunilor, armele împotriva soțiii sale Anthimii întorcând. Ce Anthimie, nici cu acesta din bărbățiia 287 298: Leat 449 Gluverie, Cartea 3, cap. 16 și vitejiia sa scădzind, cu ai săi bărbătéște războiul au ținut; și macar că cu multă trudă și primejdie, însă pănă mai pre urmă pe Attila au biruit și la pace să să pléce l-au făcut. Attila încă vădzind că cea mai pre urmă la rău îi va cădea, i-au căutat a face pace după vrérea lui Anthimie, priimind ca și pre viclianul Armighislie să-l omoare”; și așé au și făcut; apoi, rușinat, la locurile sale s-au întors. Aicea încă mare dovadă iaste că romanii au fost lăcuitori neclătiți în Dachia și în toate năbușirile a tuturor varvarilor câte mai denainte s-au făcut, ei pre locurile sale trăitori au stătut, căci chiar istoricul arată că într-această năvală și pănă la Dachia au agiuns, iară războiul li-au fost în Bulgarié, căci Sardica cetatea, după socoteala gheografilor, iaste Sofiia; de unde să poate cunoaște că trécerea Attilii peste Dunăre au fost prin Pannonia și numai ciambulurile să-i fie agiuns și pănă la Dachia. Așijderea, înainte să va arăta că Attila mai mult spre părțile Saxoniii să zăbăviia și de acolo era șliahul oștilor lui, prin țara leșască (carea pănă atuncea tot supt numele tătă[râ]mii să cuprindea, precum am arătat la hotărârea Schithiii, iară mai pre urmă după cé s-au descălecat crăiia leșască s-au numit țara leșască) pănă la Tanais și în tătărârea despre Răzsărit. CAPUL XV Arată-să a triia năpadă a Attilii La annul 449, scrie istoriia carea să chiamă Constituțiile, adecă aședzământurile împăraților, precum Attila mutându-se cu toate oardele de la Răzsărit spre părțile Apusului, au vinit la Turinghia, carea iaste parte a familiii saxonești, între ducatul Misniii, Brunsvicului, Hassiii și a Franconiii; acolo locul sfatului așédzindu-și, în cetatea ce să chiamă Insacon sau precum acmu mai știută iaste Isnac, au poroncit hatmanilor săi să margă să 288 299: supuie normanii, frizii, țimbrii și alalți de prinpregiur varvari, apoi el pentru ca să poată lua știre mai curund pentru toate lucrurile carile să vor lucra în oblastiia lui, în patru locuri, patru rezidenții (scaune de stăpânire) au orânduit, în carile au pus oameni purtători de grijă, să știe ce să face în toate părțile și prin olăcari să-i facă știre. Deci o rezidenție au pus în coloniia Agripina (carea iaste pe apa Renului, la hotarăle Galliii) în Ghermania; alta la Iadira, în Dalmația; a triia în Litfania și a patra în tătărâmea despre apa Donului. Iată aicea aiavea, să șeruiaște și să cunoaște șliahul, carile au fost țiind varvarii lui Attila și din tătărâmea cea mare, cu multul mai din sus de Dachia noastră au fost trecând de la Răzsărit spre Apus, adecă de la Don prin Litfania spre Ghermania și Italia, de care lucru romanii, lăcuitorii Dachiii, macar că scriitorii ceva ales nu pomenesc, însă de jiganie mare și putérnică ca aceaia, de care să vor fi și clătit ceva despre părțile de la câmpi, de credzut iaste, că să vor fi tras mai spre munți (căci într-altă parte să să fie adus sau din Dachia de tot să să fie rădicat, precum dzisem, nime nu însămniadză), adecă spre Ardial și peste Sireti, cești mai de sus, iar spre Olt, cei mai de gios și pre tot tractul carile acmu să dzice podgorie; adecă pe supt Munții Carpatici (cărora noi le dzicem munții ungurești) de la Câmpulungul Moldovenesc pănă la Câmpulungul Muntenesc și pănă în dreptul Severinului, pre care locuri de ciia au și lăcuit, mai mulți, înainte vom arăta; căci și acesta loc, cât să fie de lat și de lung pot ști cei ce mapele vor cerca, cu carii prin țărâle noastre a îmbla li să va fi tâmplat, că nu puțin loc iaste și acesta carele și de agiuns și mai fără grijă să poată putut fi și celor ce vor fi trăit mai denainte pe acolo și celora ce să vor fi tras de la câmpi spré munți. Aceasta noi socoteală o dzicem, căutând la cuvintele lui Mihail Neopolitanul, pre carile în Capul trecut l-am arătat, unde dzice că unii au fost cuprins amândoaă Comaniile, cea neagră și cea albă, iară cititoriul, cu cursul Hronicului înainte să va adevéri că și lucrul așé au fost, și precum romanii totdeauna în Dachia au lăcuit, precum și acmu într-însa a lăcui să văd; deci să mergém 289 300: Prosper, în Hronic. Iornand, De lucrurile gotthilor, Cartea 14 Leat 450 301: înainte. CAPUL XVI Arată-să pricina cu carea Attila au aflat mijloc de a întrarea în Ghermania Attila dară, cuprindzind cu oardele sale atâta de mare parte a Evropii și atâtea de multe neamuri de varvari supt stăpânirea sa puind, cu acestea cu toate neîndestulindu-se, de multă vréme după socoteala voii lui, cum ar putea fi încă mai înlăontrul Evropii să între și de toate părțile Apusului supt mănunchiul sabiii sale să puie și mai vârtos, căci știia că multe crăii de varvari ca dânsul, într-aceale părți, altele acmu să întemeiase și alalte începuse a să descăleca și a să așédza, din carii mai tari și mai putérnici să videa gotthii a fi (a cărora rămășiță și el supt oblastiia sa ținea), carii pre atuncea Gallia stăpâniia. Așijderea vandalii Africa apucasă, și Carthaghinea cea vestită, și Romii protivnică cetate ținea. Într-acestea gânduri Attila răsturnându-se, iată lucru după voia lui, precum să dzice, în ceri cercându-l, pre pământ îl află; că leat 450, Ghenseric, craiul vandalilor în Italia, să încuscrise cu Theuderic, craiul gotthilor din Gallia; luând cu ficiorul său Hunneric pe fata lui Theodoric, pentru carea Ghenseric cădzind în prepus precum au vrut să-l otrăvască, spentecându-i nasul și grozav sluțind-o, au trimis-o la tată-său. După această faptă, Ghenseric, temându-se să nu cumva Theodoric să să agiungă cu romanii și să-și cérce răscumpărarea mai cu asupră, cu multe daruri au trimis soli la Attila, rugându-l să vie asupra gotthilor și să-i gonească din Gallia. Attila, pricină ca aceasta luând, îndată foarte bucuros au priimit, nedejduind că cu acela mijloc nu numai pre gotthi din Gallia va scoate, ce încă și împărățiia Apusului cu vicleșug va răpi. Și așé au poroncit, toate oardile să să strângă în Sicambria, unde era să facă slim de obște (Sicambria iaste țara pe apa 290 Neapolitanus, Cartea 1. Olah, în Attila. Bonfin, Decada 1, Cartea 3 302: Renului carea să întinde de la colonia Agripina pănă unde să îngeamănă Renul, iară spre Răzsărit pănă la Ghermania, ce să chiamă cattii, scrie Gloverie la gheografi, Carte 3, Cap. 3). Strânsu-s-au dară acolo schithii, gotthii (carii rămășița acelor trecuți mai denainte să fie, de câteva ori am dzis), sarmații, cvadii, rughii, bastarnii, marcomanii, burgundionii, thuringhii, bructerii, saxonii și franții; cu toții 700 000 de varvari. Ce Attila, pre gotthi socoti cu armele, iară pre romani cu vicelșug să-i biruiască, pentru carea au scris carte la Valentinian împăratul și soli au trimis, rugându-să ca să priimască să poată tréce prin hotarăle împărățiii cu prieteșug; pentru căce el iaste să margă asupra gotthilor în Gallia, carii sint totdeauna nepriiatini împărății romanilor. Cătră aceasta adăogea să-i gătiască gazdă în Roma, iară în titul scrisorii s-au numit „Atiila, fiiul lui Mundizic, nepot marelui Nemvrot, născut în Engadia, cu dumnădzăiască bunătate, craiul hunnilor, midilor, gotthilor și a danilor, groaza lumii și biciul lui Dumnădzău” (Mihail Ruție Neapolitianul, Carte 1, și Olah, în „Attila”, Bonfin, Decada 1, Carte 3). Pre altă parte au scris la Theodoric, domnul gotthilor în Gallia, poftindu-l ca să să însoțască cu dânsul asupra romanilor, giuruindu-i că-i va da giumătate de Gallia. Ce de aceste a lui vicleșuguri Valentinian și cu alții înștiințindu-se, cu toții s-au pus la un cuvânt și s-au însoțit, vădzind că asupra tuturor primejdiia de obște stă. Însoțitu-s-au dară cu împăratul Râmului, Theodoric a gotthilor, Gunderic a burgundilor, Merovic a franchilor și Sarghiban, a alanilor crai, și cu toții au ales să fie Aetie, hatmanul lui Valentinian, voievod peste toate oștile. Fost-au acest Aetie roman născut în cetatea Dorostola, căriia îi dzicem noi acmu Dristorul. Într-acesta an, 29 a lui avgust, Theodosie cel Tânăr, împăratul Răzsăritului, la vânătoare cădzind de pe cal și frângându-și osul spinării, au murit, după ce au împărățit ani 42, luni 3. În locul lui Theodosie au apucat împărățiia Marchian Thracul, 291 Marchian Thracul Leat 451 Iornand, De gotthi, Carte mai sus. Nicolai Olah, în Attila. Pavel Diacon, Cap. 15 Theofan, în Misțel. Grigorie de Toron, Cartea 2. Isidor, în Hronicul gotthilor. Casiodor și Idatie, în Hronic 303: Leat 453 pre carele l-au luat bărbat Pulheriia, sora lui Theodosie, fiind dată ficioară, de ani 51. CAPUL XVII Arată-să răzbirea Attilii în Ghermania și în Italia și pieirea lui La Răzsărit împărățind Marchian, leat 451, Attila s-au sculat cu toate oardele lui și pre mijlocul iernii au întrat în Ghermania, pre carea mai toată cu sine o au rădicat-o, dându-le nedejde de multă și mare dobândă. De ciia trecând apa Renul, multe cetăți au arsu și au răsturnat, pănă au vinit și la Avreliii, carea cetate tare sprejinită fiind, acolo au agiuns și Aetie, împreună cu Theodoric și cu ficiorul lui Thorismund, cu oștile romănești și a soțiilor și îndată pe Attila biruind, cetatea au mântuit. Ce Attila, cu atâta macar în samă cevași nebăgând, ș-au tras oștile la câmpii Catalaonii, unde de iznoavă războiul prospătându-se, groaznică și dintr-amândoaă părțile multă moarte s-au făcut, cât de toți să fie cădzut 180 mii de oameni, osăbi de 90 mii de ghependi și de franchi, carii deosăbit s-au bătut; unde macar că Theodoric craiul gotthilor au pierit, însă romanii biruitori au ieșit. Iară Attila, cu câți varvari i-au rămas, au fugit la Illirie. Attila iarăși la anul 453 întrasă cu oști în Italie, fiind de oștile lui Marchian gonit din Illiria și acmu sta pe lângă Acfilia; ce Valentinian, împăratul, trimițind la dânsul sol pe papa Leon, cu cuvintele l-au înfrânt; și așé Attila atuncea din Italia, nefăcând multe stricăciuni, oștile ș-au scos. Ieșind din Italia, au întrat în Gallia și au năbușit asupra alanilor, cărora Thorismund, domnul gotthilor, într-agiutoriu viind, cu războiu pre Attila au biruit. Attila, vădzind că spre Italia nu-i merg lucrurile cu năroc, s-au întors iarăși la Schithie. Și nu după multă vréme, leat 454, sau 292 Leat 454, 455 304: Bonfin, Decada 1, Cartea 7 precum socotéște Ricțiolus 455, în nunta unei copile ce vrea să ia, cu vin mai mult împodobindu-să, i s-au slobodzit singele pre nări și, așé stărnutând singe, au murit. De moartea Attilii, Nicolai Holah, în carté ce o numéște Attila, mai pre larg scrie așé: „Attila, dzice, întăi au cerșut să ia pe Honora, sora lui Valentinian, ce în zădar ieșindu-i pofta, să fie luat pe fata domului bactrianilor, pre care au fost chemând-o Micolta; ce acmu el prea bătrân la vârstă și din fire fiind slăbit, și vin mai mult decât s-au cădzut la nuntă să fie băut, și noaptea, cu copila peste măsură giucându-să, de multă ostenință să i se fie pornit în somn singele a-i cură din nas și așé dimineața să-l fie găsit mireasa mort”. Iară aceasta povéste, precum Attila să fie cerșut pe sora lui Valentinian și copila aceaia să fie fost fata domnului de Bactria, noi, de unde au luat-o el, n-am putut afla. După pieirea lui Attila, ficiorul lui cel mai mare Dinzing au rămas domn unnilor din Pannonia, iară cel mai mic, căruia Bonfin îi dzice Ernac, luând o parte de oști, s-au aședzat în marginile Schithii cei mici, carea astădzi iaste locul den afara Crâmului. Așijderea, Decada 1, Carté 7, dzice precum „niște rude a Attilii, Evmegiur și Vultizic să fie apucat Dachia măluroasă (carea iaste din Tisa pănă în Olt), iară o parte de uni împrăștiindu-se pănă la Machedonia și la țara grecească să fie agiuns, aceștia cu toții pe-ncet, pe-ncet s-au potopit; de unde au rămas la unguri dzisa carea dzice: Ca unii în Greția s-au dus, adecă carii ce s-au făcut nu s-au mai știut.” Istoria Attilii pentru aceasta oarecé mai pre lung dinceputul pănă la sfârșitul lui am adus-o ca să poată chiar cititoriul nostru a cunoaște; că deși mare și lat au fost pojarul acestui varvar, însă toți scriitorii (câți noi a videa am putut, căci și alții, carii la mână nefiindu-ne, cevași dintr-înșii a pomeni n-am putut), unul macar nu pomenéște Attila sau să fie stăpânit Dachia peste tot, sau să fie trecut prin Dachia de gios, fără numai cât o dată, i-au agiuns prădătorii și pănă la dânsa, precum s-au pomenit. 293 305: Uréche Vornicul, în Pridoslovie Leat 454 Maioran Leat 456 Pentru aceasta, dară, greșéște săracul Neculai Costin (Dumnădzău să-l ierte), căci în istorioara sa de Dachia, la Capul cel mai de pre urmă scrie, precum țara Dachiii să să fie pustiit pre vrémile Attilii și să fie stătut pustie, toată țara aceasta, unde noi trăim, mai bine de 600 de ani. Ce greșala lui pre lesne să poate arăta, căci întăi pune năpădiré Atilii la anul 401 și Attila au întrat spre părțile Apusului la anul 449; precum toți istoricii într-un glas mărturisesc și trécerea oștilor prin Dachia să nu fie fost, curat s-au arătat. Așijderea precum pănă la vinirea lui Dragoș Vod, carele după greșită socoteala istoricului moldovenesc să pune la anul de la Adam 6867, carele iaste de la Hristos 1359, nu 400 ce 910 ani sint la mijloc; în care an, după socoteala lui Costin, ar fi trebuit țara noastră să fie stătut pustie. Ce noi mai mult dintre celé omenești pe omul trecut nesupărându-l, în cursul Hronicului înainte, de va agiuta Dumnădzău, nu numai nepustiită țara să fie stătut, ce încă cu mulți ani mai înainte, de Dragoș Vod’ bine întemeiată și cu domni vestiți ținută să fie fost, o vom arăta, așé cât și el (Dumnădzău să-l pomenescă), de ar fi viu, și să vadză istoricii (pre carii poate fi în viață a-i vidé nu i s-au tâmplat) singur greșala sa cu dragă inimă ar mărturisi, ce aceasta lăsind, să vinim la cuvânt. Valentinian, împăratul Apusului, încăși la anul 454, mart. 17, fu ucis de Anichie Maxim, în Câmpii Marțiii, în al treidzecele an a împărățiii lui și a vârstii în 36 de ani. După moarté lui Valentinian au stătut scaunul Apusului fără împărat, luni 10, dzile 15, pănă când Leon împăratul Răzsăritului au trimis pe Maioran, mai marile oștilor, împărat la Roma, leat 456, fevruarie 28, căci și Marchian împăratul Răzsăritului, într-același an, în 26 a lui ghenar, murise, după ce ținusă împărăția ani 6, luni 6 și după dânsul au stătut la împărăție Leon Thracul, precum dzisem; iară Maioran s-au încoronat împărat Apusului, în Ravenna, april începându-se. 294 306: Leon Leat 460 Ithachie și Sigon Leat 461 Sever Leat 463 Leat 465 Anthimie Leat 467 Procopie, Cartea 1. Nichifor, Cartea 13, Cap. 17 307: CAPUL XVIII Dovedéște-să traiul romanilor în Dachia de la Leon Thracul pănă la Zenon Împărățind la Răzsărit Leon și la Apus Maioran, în părțile Dachiii ceva să să fie lucrat, istoriile anume nu pomenesc, fără numai la anul de la Hristos 460 scriu, precum Dinzig, ficiorul Attilii, stând în locul tătâne-său împărat hunnilor, multe războaie să fie avut cu varvarii, carii după moarté Attilii vrea să leapede giugul de pe cerbicea lor, din carii întăi era ostrogothii, carii nu numai căci de supt stăpânirea hunilor s-au dezbătut, ce încă în părțile Panonii crăiia aședzindu-și, de ciia precum hunnilor așé altora strașnici au rămas. Iară al doilea an, leat 461, Maioran, împăratul Apusului, au pierit ucis de mâna lui Rețimir gotthul, mai marile oștilor și au stătut la împărăție Sever. Maioran au împărățit ani 4, luni 4, și au pierit în 7 a lui avgust. În anul 463, ostrogotthii cei dezbătuți de supt huni și apucasă o parte din Pannonia, au întrat cu pradă în Thrachia, de acolo în Illiria; ce mai pre urmă au făcut pace cu împăratul Leon; și pentru credință (precum scrie Sigon), Theodomir, domnul gotthilor, au dat zălog împăratului pre ficiorul său, pe Theodoric, fiind copil de 8 ani, carele mai pre urmă s-au chemat Veroneanul. Leat 465, s-au tâmplat pierirea lui Sever împăratul Apusului, de carea mai sus am dzis. După moarté lui, au stătut scaunul văduv un an și 8 luni pănă când s-au ales împărat Anthimie, carile s-au încoronat la anul 467, april 12. Pre acestea vrémi multe războaie să pome[ne]sc în părțile Africăi, unde Gherseric, domnul vandalilor, mare biruință au dobândit asupra hatmanilor lui Leon, că având aproape de 1000 de vase, cu blăstămățiia lui Vasilic, mai toate au cădzut pe mâna nepriiatinilor; cu carea de ciia atâta s-au întărit vandalii, cât de nime nu să mai temea. 295 Leat 469 Leat 470 Sigon, Cartea 14 Leat 472 Olivrie Sigon, Cartea 14. Marțelin, Theofan, Cassiodor. Pavel Diacon Leat 473 Ithachie 308: Leat 474 Leon cel Tânăr Evagrie, Cartea 2, Cap. 17. Theofanin și Theodor Iulie Nepos Marțelus și Cuspin, De lucrurile gotthilor. Ior- Iară leat 469 (scrie Marțelin), precum gotthii și hunnii, multe războaie au avut în Pannonia, între sine gâlcevindu-se, carii de carii o vor stăpâni; ce pănă mai pre urmă gotthii biruind pe huni, nu numai Pannonia au stăpânit, ce încă și pre Densic, ficiorul Attilii, omorând, i-au tăiat capul și l-au trimis la împăratul Leon în Țarigrad; căci gotthii (precum mai sus am pomenit) cu împărățiia Răzsăritului avea pace. Leat 470, hunnii, lovind în Pannonié pe de ceaia parte de Dunăre, au prădat pănă la Dalmația, ce înapoi cu pleanul întorcându-se, i-au lovit Theodomir, domnul gotthilor, și nu numai căce i-au biruit și tot pleanul au scos, ce încă și pe Hunimund, domnul hunilor, l-au prins viu; însă pre acesta nici l-au omorât, nici l-au trimis la Țarigrad, ce făcând între dânșii un aședzământ, l-au slobodzit. Leat 472, iunie 11, Rițimir s-au sculat asupra lui Anthimie, cumnatului său (căci Anthimie ținea fata lui Rițimir). Anthim, macar că în Roma să închisése, ce nici așé putând hălădui, fu prins și omorât, după ce au împărățit ani 5, luni 3. În urma lui au stătut la împărățiia Apusului Olivrie, carile trăind numai trei luni și 23 de dzile, au murit octomvrie 23, după carele au trecut luni 4 pănă s-au ales la împărăție Glichirie și la anul 473, în 5 a lui marte, s-au încoronat împărat în Ravena. Acéstea amestecături și războaie, toate câte s-au pomenit, aiavea sint, că de Dachia nici unul nu s-au atins, precum singuri istoricii arătând, altă dovadă nu le mai trebuiaște, precum și la anul mai denainte trecut Evaric, domnul gotthilor, au prădat la Luzitania. Iară leat 474, în luna lui ghenarie, Leon au murit de vintre, după ce împărățise ani 17, lăsind la împărăție pe nepotu-său Leon cel Tânăr, ficiorul lui Zenon, încă prunc în fașe fiind, carile trăind (precum scriu Fasțiculile Sicul) numai 17 luni, încă necunoscând ce luase, ce-au pierdut și ce-au lăsat. După moartea lui, într-același an, Iulie Nepos (carele mai înainte Leon împăratul îl făcusă chesar, și-l însemnase să fie moștenitoriu împărățiii Apusului), sculându-se cu vasele au întrat 296 nand, Cartea 1 Victor Tutroneanul Zenon Leat 475 Leat 479 Evagrie, Cartea 3, Cap. 10 309: Leat 479 Evagrie, Cartea 3, Cap. 25 și Marțelin în Italié și pre Glichirie, carile nici o gătire de oasté având, au scos din împărăție și l-au făcut episcop Saloniii. Și el în 24 a lui iunie au îmbrăcat haina împărătească. Murind pruncul Leon, tată-său Zenon au stătut la împărățiia Răzsăritului. Alții povestesc precum Zenon, vrând să omoare pe Leon cuconul, maică-sa Adriana, suppuind altul în locul lui, să-l fie ascuns și apoi mai mare făcându-să, să-l fie tuns cliric și de ciia supt schima călugăriască, necunoscut să fie trăit pănă la împărățiia lui Iustinian; ce acestea basne să fie, le socotéște Patavie, Parte 1, Carte 6, Cap. 17. CAPUL XIX Dovedéște-să traiul romanilor în Dachia de la Zenon pănă la Anastasie În al doilé an acestui împărat, carele iaste anul Domnului Hristos 475, scrie Chedrin, precum serachinénii Asia și hunnii Thrachia au prădat și împărățiia tare au destrămat; Zenon împăratul desfătărilor dându-să și de grijea publicăi puțin îngrijindu-să. Așijderea la anul 479 Theodoric, domnul gotthilor, cu pradă în Greția, cevași n-au putut isprăvi, căci Sabinian hatmanul oștilor de la Iliria, ieșind înainté lui, l-au oprit și l-au împins înapoi. Leat 479 Theodoric Schithul, ficiorul lui Thriarie, cu gotthii întrând în Thrachia, au prădat-o, pănă au vinit și supt zidurile Țarigradului și ar fi luat și cetatea de n-ar fi simțind vicleșugul oamenilor săi, de care lucru, sculându-să de supt Țarigrad, s-au dus la Illiria, unde cădzind de pe cal și dând într-o suliță ce sta la un car înfiptă, s-au înțăbat într-însa și au murit. Aicea, cu acest Cap, sfârșitul Cărții aceștiia vrând să dăm, pentru dovada traiului romanilor în Dachia supt stăpânirea împărățiii romanilor, iară nu a altora au fost, dovada cea mai de 297 Leat 483 Marțelus 310: Leat 487 Leat 490 Marțelus, acoloși. Cassiodor și Iornand pre urmă vom aduce, la care socoteala noastră, ca la un fier de corabie, neclătit și nemutat legând, nu numai cât în vremile trecute Dachia supt stăpânirea romanilor să să fie ținut, să va cunoaște, ce încă pentru vremile viitoare (carile sint să dzicem înainte), mare lumină, de adeverință Hronicului nostru va aduce și precum canoanelor, carele cititoriului nostru întăi am dat, în toate potrivindu-să, iară socoteala potrivni[ci]lor împotrivindusă, să va arăta. Deci dară, leat 483, Evaric, domnul gotthilor, în Galia după ce domnisă 17 ani, au murit și au stătut în locul lui domn, ficior lui, Alaric. Iară Theodoric, carele era din familia Amalilor, alt „domn a gotthilor, plecându-se împăratului cu mare cinste l-au priimit Zenon, puindu-l mai mare pre învățătura oștilor și însămnându-l să fie și consul și cătră acesta l-au pus voievod pre oștile Dachiii măluroasă (carea precum să fie o parte de Țara Munteniască, mai denainte am arătat), și pe cél din Misia”, unde au stăpânit acea voievodzie pănă la anul 487. Într-acesta an scrie același istoric, precum „Theodoric Amali, săturându-să de binefacerea lui Zenon în Misia, s-au viclenit și hotarăle împărățiii au început a prăda; împotriva a căruia, macar că Zenon și arme gătasă, însă au scornit mai bine prietenéște și cu binișor să-l poarte; și așé l-au îndemnat mai bine să între în Italia, giuruindu-i precum îi va da și cărți și agiutoriu pentru ca să-l primască, întrând acolo”. Theodoric încă, după sfatul împăratului lăsindu-să și „vădzind că alalți gotthi din neamul lor acmu în Galia lin trăiia și audzind precum herulii, neam prost și întunecat, Italia, ca cum li-ar hi fost de moșie, vrea să o ție, îndată cu toții ai săi s-au gătat să margă la Italia”. Și așé, leat 490, ”Theodoric Amali (carele mai pre urmă s-au chemat Veroneanul), pe la mijlocul iernii, s-au sculat cu tot neamul gotthilor, cu muieri cu copii și cu toată povijie caselor și ieșind din Misia, au purces spre Italia. Odoațer, domnul herulilor, vrut-au să-i închidză calea la 298 311: Procopie, De gotthi, Cartea 1 munți, ce ceva a isprăvi n-au putut. Apoi la apa Sonțium ș-au dat războiu, unde Theodoric au fost biruitoriu; de ciia iarăși l-au biruit la Verona și așéși de tot au spart pe Odoațer. După izbândă îndată au luat și cetatea Verona; pentru aceiea de ciia s-au chemat Veroneanul. Odoațer pierdzind războiul și oamenii au fugit la Roma; ce romanii având cărți de la Zenon, pentru ca să priimască pe Theodoric să le fie craiu, n-au priimit să lasă pe Odoațer în cetate. El vădzind că și în Roma nu l-au priimit, a fugit la Ravenna, unde așijderea nepriimindu-l, cu sabiia ș-au făcut cale în cetate.” După acéia Odoațer, mai culegând oaste, iarăși au avut cu Theodoric războiu la apa Duca, ce și acolo bătut și gonit fiind, au fugit la Ravenna. Theodoric de ciia încungiurând Ravenna au bătut-o 3 ani nepărăsit. Odoațer, macar că de demult, noapté fugisă din cetate, vădzind că acmu n-are ce să mai face, au cădzut la rugămente și la pace, poftind pe Theodiric să priimască să fie amândoi soții și să împărțască de atocma în Italia, care Theodoric întăi au priimit, apoi, chemând pe Odoațer la veselie, l-au omorât și au rămas el de ciia singur stăpânitoriu. Iată, iubite cititoriule, de adeverință iubitoriule, cum de frumos și de curat arată și dovedesc istoricii că Zenon împăratul au făcut pe Theodoric voievod (au precum cuvântul scriitoriului iaste maghistru) oștilor din Dachia și din Misia, dară dacă nu era supt stăpânirea romanilor, ce căuta oastea romăniască în Dachia? Și ce ar fi pus pe Thedoric maghistru oștilor, în țară de alții ținută. Aicea să dzicem și noi cuvântul lui Costin logofătul că rău să prinde mano țigănéște. Iar de ar socoti că acea diregătorie, carea au avut Theodoric în Dachia și în Misia, supt acela nume, adecă să se cheame că Dachia au fost stăpânită de gotthi, și așé nu să prinde, și nu mano, ci așéși nici lado loc n-are, în limbă ca aceasta țigănească. Nu să prinde, dzic, că-i orânduit de altul a fi într-o diregătorie, nu iaste stăpânire slobodă precum lătinéște dzicem: „Dominium absolutum”, stăpânitoriu în voie lăsată; ce de la altul ținută și dependens. 299 312: Grigorie Tudroneanul, Cartea 2, Cap. 3 și 4 313: Theofan, în Hronicul Alexandrin. Zonora, Cartea 1 Iară noi pentru voia celor ce vor vrea să-și ție pizma cea dintăi neschimbată, macar că le dăruim și aceasta și să dzicem, că Theodoric întăi au fost voievod în Dachia de la Zenon împăratul orânduit, ce apoi viclenindu-să, au ținut-o în putére și slobod; ce și așé tot încă nu să prinde. Întăi că scriitorii dzic că Theodoric au ieșit cu tot neamul său din Misia, iară nu din Dachia de unde să cunoaște, că după ce s-au viclenit Theodoric, romanii din Dachia și slujitorii ei s-au tras de lângă dânsul; iară de ar dzice împotrivnicii că aceasta scriitorii nu pomenésc, vom lăsa și aceasta după voia lor. Ce așé această stăpânire a lui Theodoric, mai mult de trii ani n-au fost, căci el s-au arătat nepriiatin împărățiii, leat 478, iară din Misia cu totul s-au rădicat, leat 490. Deci stăpânire sau mai adevărat să dzicem tirănie, numai de trei ani, adevărată stăpânire nu să poate chema. Rămas-au dară romanii în Dachia noastră de la Traian Marele pănă la această vréme nemutați și prin toate răzscoalele câte s-au tâmplat neclătiți, precum din istorici am arătat ș-am dovedit. Ce pănă Capul acesta a sfârși, pentru ca tot prepusul de stăpânirea gotthilor să rădicăm, pănă mai pre urmă unde s-au așédzat să arătăm. Gotthii dară, după ce au biruit ș-au omorât pe Odoațer, Theodoric mai pre urmă au făcut pace cu burgundionii, ș-au cumpărat de la dânșii cămpii Lunguriii, iară pre rămășița herulilor, din Italia scoțindu-i, i-au aședzat pe supt munți, locurile lor gotthilor săi împărățind; și acolo au rămas de ciia toți ostrogotthii. Între acestea, Zenon împăratul, din băutură fără măsură l-au lovit cea nevoie și atâta l-au ținut de mult cât toți s-au gândit că au murit și îndată l-au și îngropat, puindu-i piatră mare deasupra; apoi, în mormânt iarăși la fire viindu-și, au î n cep u t a s triga, c e nime să-l scoață n-au vrut și mai vârtos împărăteasa Adriana să-l lasă să să înnădușeaacă au poroncit; căci fiind eretic pelaghian, în boala lui, altă n-au fost strigând, fără numai pe Pelaghie ereticul; alții dzic că pe patrichiu Pelaghie să fie strigând, pre carele fără nici o vină l-au fost omorât. 300 Leat 491 Murit-au Zenon împăratul, leat 491, în luna lui marte, după ce au împărățit ani 17, luni 3. În locul lui Zenon împărătesa Adriana și senatul au rădicat la împărăție pe Anastasie, ce i-au fost dzicând Silențearul, adică Trecătoriul, în luna lui mart, în șeptesprădzéce au stătut împărat. 301 314: 315:
Cartea a patra
Cartea a patra (continuare)
Aceasta pagina a fost accesata de 465 ori.