• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Nenorocirile unui slujnicar - Capitolul 05 - Tradarea

Pe cînd maghiarul ieșea din camera amantei sale cu capul plin de idei aurifere, sărmanul Rîmătorian se oprise dinainte cafenelei din pasagiu, ca să-și puie părul la orînduială, apoi, intrînd repede în cafenea, se opri drept la masa faliților, la care se afla numai Găinescul.

Zgomotul pașilor lui Rîmătorian deșteptă pe Găinescul din visările sale cele melancolice; el întinse mîna amicului său. Dar pe cînd voia să-l salute, privirile sale căzură pe capela și paltonul amicului său, le esamină puțin, apoi, prorumpînd într-un rîs sardonic, îi zise:

- Dar bine, șer Rîmătoriene, ce ți s-a întîmplat? Pălăria ta, parcă ai ținut ouă într-însa; iar paltonul seamănă ca cum ai fi măturat podul cu dînsul.

Rîmătorian luă pălăria din cap, ca să o privească, și lăsă să se vază frezura sa în neorînduială și șuvițe de păr căzînd pe umerii lui.

- Dar asta e grozav, Rîmătoriene! Părul tău este mai pe jumătate scos din piele.

- Curînd, amice, ajută-mi să-mi curăț hainele și dă-mi pieptenele tău să-mi dreg frezura.

Dupe ce sărmanul slujnicar își regulă oarecum părul și vestmintele, șezu pe scaun și începu să ofteze.

- Ce ai, amice - întrebă Găinescul - spune-mi, ce ți s-a întîmplat?

- Ah, amicul meu, mi s-a întîmplat una mare, răspunse el.

- Spune-mi și mie această nenorocită întîmplare.

- M-am bătut cu amorezul cel vechi al Geamfredii și mi-e teamă că l-am omorît.

- Să-ți lipsească această frică, căci dupe starea în care te văd, nu cred să fi suferit mult rivalul tău.

- Să dea Dumnezeu, frate, dar dupe ghionturile și păruielile ce i-am dat, cred că l-am... și uite parcă simț eu însumi durerea!

- Dar bine, cum s-a întîmplat?

- Să vezi amice: mă dusesem să văd pe Geamfredi, dar tocmai pe cînd mă aflam în cea mai interesantă convorbire cu dînsa, veni amantul ei de mai nainte și se puse între mine și dînsa, întocmai ca umbra lui Banco din Macbeth; apoi, după ce mă fixă cîteva momente, îmi zise cu un aer foarte arogant:

- Știi, domnule, că prezența domniei tale în această casă mă supără?

- Tocmai aceasta voiam să-ți zic eu domniei tale!...

- Ești un impertinent.

- Ești un infam, îi răspunsei eu, și deodată începui să-l croiesc pe spate cu bastonul. Ce se va mai fi petrecut dupe aceasta nu știu; îmi aduc aminte că m-am deșteptat din turbarea mea pe trotuarul ospelului Török.

- În deplorabila stare ce te afli acum, ar fi o mare brutalitate să nu cred ceea ce-mi spui. Dar uite, nene Rîmătoriene, starea în care te văd și părul tău smuls cu atîta barbarism din sărmanul tău cap mă face să cred c-ai avut de rival vreun rîndaș de bucătărie sau vreun...

La pronunțarea numelui de rîndaș, fața lui Rîmătorian suferi o mică schimbare, care încredință și mai mult pe Găinescul că bănuielile lui erau adevărate; el începu a rîde cu mare zgomot, apoi, schimbînd vorba, trecu la discuțiuni politice, comerciale și economice.

Puțin în urma acestei scene comico-dramatice, un june ca de treizeci și doi de ani intră în cafeneaua din Pasagiul român. Noul venit avea ochii negri și plini de flacără infernală; privirile lui fixe și pătrunzătoare părea că caută o victimă de sfîșiat.

După ce aruncă cîteva priviri cu coada ochiului în toate direcțiunile cafenelei, zări în fine masa faliților și se îndreptă către dînsa.

Această masă era înconjurată, ca totdeauna, de cei mai faimoși slujnicari, iar Rîmătorian ocupa postul de onoare și ținea un discurs relativ la canalizarea rîurilor.

Dupe ce arătă nenorocirile ce suferă țara din cauza înecăciunilor rîului Dîmbovița, cauzată din grămădirea băncilor de nisip aduse de morile din susul rîului, decise, în mirarea tutulor slujnicarilor, a se abate rîul de la sorgintea lui, a i se adînci albia și a se așterne cu scînduri de brad unse cu seu, ca să nu se mai poată opri nisipul, și atunci nu se vor mai face înecăciuni.

N-apucase să termine discursul celebrul Rîmătorian și adunarea începu a-l aplauda și a murmura în contra guvernului, că nu l-a orînduit membru la Comisia dunăreană.

Străinul, care voia cu orice preț să intre în vorbă, zise cu entuziasm:

- Da, domnilor, trebuia să-l numească inginer idraulic... O!... unde am fi astăzi, daca guvernul ar încuragea pe oamenii de capacitate și talent?... Țara noastră ar fi ajuns la cel mai înalt grad de civilizare, dar vai!... căimăcămia de trei persecută pe toți oamenii cu merit.

- Să nu mai vorbim despre scelerații de caimacami, zise Găinescul.

- Sînt buni să-i ucidă lumea cu pietre, adăogă Rîmătorian.

- Ai dreptate, replică străinul. Îmi pare foarte rău că nu cunosc pe acel curajos june care au aruncat bomba infernală în casa caimacamului, ca să-i fac complimentele mele.

Rîmătorian, văzînd că subiectul acestor laude și incriminări l-a dat el prin disertația ținută asupra canalizării rîurilor, luă un aer de o foarte obraznică modestie, apoi zise necunoscutului:

- Persoana care a aruncat bomba este unul dintre amicii mei.

- Așadar îl cunoști?

- Întocmai cum mă cunosc pe mine.

Fața necunoscutului se acoperi de o bucurie infernală; el mai rămase puțin, apoi, luîndu-și adio, părăsi cafeneaua.

Grabnica plecare și sinistrul aspect ce luase fața necunoscutului nu rămase neobservate de Rîmătorian și amicii săi.

- Ești pierdut, Rîmătoriene! esclamă Găinescul. Necunoscutul acela era un spion al căimăcămiei.

- Asta nu se poate. Nu ai văzut ce aer de sinceritate avea și cît de bine vorbea în favoarea principiului?

- Să dea Dumnezeu să fie așa precum zici, dar nu cred.

Orologiul suna miezul nopții, slujnicarii se despărțiră și luară fiecare drumul către casa sa. Rîmătorian rămase mai în urmă decît ceilalți companioni ai săi, dar cînd ieși din cafenea și voi să se îndrepteze către locuința sa, se deșteptă în fața unui ofițer de poliție, acompaniat de doi gendarmi.

- Cine este acolo? întrebă ofițerul cu vocea sa cea răgușită.

- Om bun, răspunse slujnicarul.

- Numele dumitale?

- Mitică Rîmătorian.

- Ești tocmai omul pe care-l caut, vino cu mine la poliție. George! zise ofițerul către unul din gendarmi - adu curînd o birjă; iar tu, Ioniță - adresîndu-se către celălalt - păzește pe domnișorul acesta să nu fugă; și, dacă se va împotrivi, moaie-i spinările cu teaca sabiei.

Birja veni într-o clipă. Ofițerul și prizonierul intrară înlăuntru, iar gendarmii încălicară pe cal și se îndreptară către onorabila poliție, făcînd escortă lui Rîmătorian, carele de astă dată se plimba pe contul guvernului.




Nenorocirile unui slujnicar - Capitolul 01 - Slujnicaria
Nenorocirile unui slujnicar - Capitolul 02 - Mitica Ramatorian
Nenorocirile unui slujnicar - Capitolul 03 - Cafeneaua din pasagiu
Nenorocirile unui slujnicar - Capitolul 04 - Rezi
Nenorocirile unui slujnicar - Capitolul 05 - Tradarea
Nenorocirile unui slujnicar - Capitolul 06 - Tortura cu nuiele si caramizi
Nenorocirile unui slujnicar - Capitolul 07 - Lupul isi schimba parul, iar nu obiceiul
Nenorocirile unui slujnicar - Post-scriptum


Aceasta pagina a fost accesata de 672 ori.