• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Bel-Ami - Partea 01 - Capitolul 05 (continuare)

- Nu. Și dacă nu vrei să mergi cu mine, mă duc. Adio!

Se desfăcu din brațele lui cu o smucitură și ajunse la ușă. El alergă spre dânsa, și o învălui în brațe:

- Ascultă, Clo, drăguța mea Clo, ascultă, îngăduie-mi atâta... Ea făcea nu, cu capul, fără să răspundă, ferindu-se de sărutările lui și căutând să scape din brațe ca să plece.

El bâlbâia:

- Clo, drăguța mea Clo, am un motiv...

Ea se opri și privindu-l drept în față:

- Minți... Ce motiv?

Duroy roși, neștiind ce să spună. Și ea urmă, indignată:

- Vezi bine că minți... ființă scârboasă...

Și făcând o mișcare sălbatică, ea se desfăcu din brațele lui cu ochii în lacrimi. O luă încă odată de umeri și, pierdut, gata să mărturisească totul pentru a înlătura această ruptură, zise cu deznădejde:

- Pentru că n-am niciun gologan. Iată...

Ea se opri deodată și-l privi în fundul ochilor pentru a citi adevărul:

- Ce zici?

El roși până-n urechi:

- Zic că n-am niciun gologan. Înțelegi? Dar niciun franc, nici cincizeci de bani, nici cu ce să plătesc un pahar de lichior în cafeneaua unde vom intra. Mă silești să-ți mărturisesc lucruri rușinoase. Nu puteam doar să ies cu tine și când vom fi fost așezați în fața a două consumații să-ți spun liniștit că nu pot să plătesc...

- Și... asta-i... adevărat?

Într-o clipă el își întoarse buzunarele, de la pantaloni, de la jiletcă, de la surtuc, și murmură:

- Na... acuma... ești mulțumită?

Deodată, ea îi sări în gât, bâlbâind:

- Oh, bietul meu drăguț... bietul meu drăguț... dacă aș fi știut! Cum ți s-a întâmplat asta?

Ea îl făcu să se așeze și i se puse pe genunchi; apoi, luându-l de gât, sărutându-l clipă de clipă, sărutându-i mustățile, gura, îl sili să-i povestească cum de i se întâmplase nenorocirea asta.

Înjghebă o istorie înduioșătoare. Fusese nevoit să sară în ajutorul tatălui său, care se găsea strâmtorat. Îi dăduse nu numai ceea ce pusese deoparte, dar se și îndatorase cu mult. El adaugă:

- Trebuie să crap de foame cel puțin șase luni, căci mi-am secat toate izvoarele. Atâta pagubă, în viață sunt și momente de criză. La urma urmei, nu face să te superi din pricina banilor.

- Am să te împrumut, vrei?, îi suflă ea la ureche.

- Ești foarte îndatoritoare, draga mea, dar te rog să nu mai vorbim despre asta, te rog. Mă jignești!, îi răspunse el cu demnitate.

Ea tăcu; apoi, strângându-l în brațe, murmură:

- N-ai să știi niciodată cât te iubesc.

A fost una dintre cele mai fericite seri de iubire, înainte de a pleca, ea zise zâmbind:

- Ce zici! Când cineva e în starea ta, cât e de plăcut să găsească niște bani uitați într-un buzunar, o monedă alunecată în căptușeală?!

- A, desigur!, îi răspunse cu convingere.

Ea voi să se întoarcă pe jos pentru că, zicea, era o lună minunată și se simțea uimită când o privea.

Era o noapte rece și senină de la începutul iernii. Trecătorii și caii mergeau repede, înțepați de un ger uscat. Tocurile sunau pe trotuare.

Când se despărțiră, ea îl întrebă:

- Vrei să ne vedem poimâine?

- Cum nu, desigur.

- La același ceas?

- La același ceas.

- Adio, dragă!

Și se sărutară cu iubire.

Apoi Duroy se întoarse cu pași mari, gândindu-se cum s-o mai sucească a doua zi, ca să iasă din încurcătură; dar când deschidea ușa odăii sale, scotoci prin buzunarul jiletcii să caute chibrituri și rămase înmărmurit găsind o monedă ce se învârtea sub degetul său.

Cum aprinse lumânarea, o scoase s-o vadă. Era un ludovic de douăzeci de franci!

Credea c-a înnebunit... Îl întoarse pe dos și pe față, căutând prin ce minune banul ăsta se găsea acolo. Și totuși, nu putuse cădea în buzunar din cer.

Apoi, deodată ghici și îl apucă o mânie plină de indignare. Amanta sa vorbise, în adevăr, de o monedă alunecată în căptușeală și găsită, la vreme de nevoie.

Ea îi făcuse pomana asta. Ce rușine! Jură:

"Ei bine! O voi întâlni, poimâine! Are să aibă un plăcut sfert de ceas!"

Și se așeză înciudat în pat, cu inima zguduită de furie și de umilință.

Se trezi târziu. Îi era foame.

Încercă să adoarmă din nou și să se trezească tocmai la ceasurile două; apoi își zise: "Cu asta nu câștig nimic, tot trebuie mai la urmă să găsesc bani."

Apoi ieși, nădăjduind să-i vină vreo idee pe stradă.

Nu-i veni niciuna, dar, mergând, o dorință fierbinte de a mânca îl făcea să-i lase gura apă ori de câte ori trecea prin dreptul vreunui restaurant. La amiază, negăsind încă niciun chip, se hotărî dintr-odată: "Ei, am să prânzesc din cei douăzeci de franci ai Clotildei. Asta n-are să mă împiedice să-i înapoiez banii mâine".

Prânzi la o berărie, cu doi franci și jumătate. Și, când intră la ziar, mai dădu încă și cei trei franci ușierului:

- Iată, Foucart, banii pe care mi i-ai împrumutat aseară pentru trăsură.

Lucră până la șapte ceasuri. Apoi se duse să cineze și mai luă încă trei franci din aceiași bani. Cele două bock-uri de seară făcură să urce la nouă franci și treizeci de bani cheltuiala sa pe ziua aceea.

Dar neputând să-și facă din nou credit, nici să-și creeze iarăși o altă sursă în douăzeci și patru de ceasuri, mai împrumută a doua zi șase franci și jumătate din cei douăzeci de franci pe care trebuia să-i dea înapoi seara, așa că veni la întâlnire cu patru franci și douăzeci de bani în buzunar.

Era înfuriat ca un câine turbat și-și făgăduia că va limpezi îndată situația. Va spune amantei sale: "Știi, am găsit cei douăzeci de franci pe care mi i-ai pus în buzunar alaltăieri. Nu ți-i dau înapoi azi pentru că starea mea nu s-a schimbat și pentru că n-am avut vreme să mă îndeletnicesc cu chestia bănească, dar ți-i voi înapoia la cea dintâi întâlnire."

Ea sosi, iubitoare, grăbită, plină de temeri: "Cum avea s-o primească el oare?" Și îl sărută lung și apăsat ca să înlăture explicația în cele dintâi momente.

Georges își zicea că va fi timp și mai pe urmă să atingă chestia. Trebuia să caute prilejul. Nu găsi prilejul și nu spuse nimic, dându-se înapoi din fața celor dintâi cuvinte cu care trebuia să înceapă această chestie delicată.

Ea nu vorbi nicidecum de preumblare și fu fermecătoare în toate chipurile.

Se despărțiră pe la miezul nopții, după ce-și dădură întâlnire tocmai pentru miercurea din săptămâna viitoare, din pricină că doamna de Marelle fusese poftită la cină în mai multe locuri câteva zile la rând.

A doua zi, când plăti prânzul, Duroy căutând în buzunar cele patru monede care îi rămăseseră, băgă de seamă că erau cinci, dintre care una de aur.

Mai întâi crezu că i-a fost dată ca rest, din nebăgare de seamă, apoi înțelese și simți zvâcnindu-i inima de umilința acestei pomeni statornice.

Cât îi păru de rău că nu spusese nimica! Dacă ar fi vorbit cu tărie, nu s-ar fi întâmplat asta.

Timp de patru zile făcu încercări și sforțări tot atât de numeroase cât și fără de folos ca să-și procure cinci ludovici și mâncă cu al doilea al Clotildei.

Ea găsi mijlocul – cu toate că el îi spusese furios: "Să nu mai începi gluma din celelalte seri că am să mă supăr" – de a strecura încă douăzeci de franci în buzunarul pantalonilor săi când se întâlniră din nou întâia dată.

Găsindu-i, înjură – "Mama dracului!" – și-i puse în buzunarul jiletcii ca să-i aibă la îndemână, căci n-avea niciun ban.

El își liniștea conștiința prin acest raționament: "Îi voi da toți odată, grămadă. La urma urmei, ăștia nu-s alta decât bani împrumutați".

În sfârșit, casierul ziarului, în urma rugăminților sale deznădăjduite, se învoi să-i dea cinci franci pe zi. Ajungeau tocmai pentru mâncare, dar nu și pentru a da înapoi șaizeci de franci.

Dar pe Clotilda apucând-o din nou dorința sa turbată pentru plimbările nocturne în toate locurile dubioase din Paris, el începu să nu se mai irite peste măsură când găsea un ludovic galben într-un buzunar, într-o zi chiar în botină și altă dată sub capacul ceasornicului, după plimbările lor aventuroase.

Deoarece avea dorințe pe care nu le putea îndeplini pe dată, nu era firesc ca ea mai curând să le plătească decât să se lipsească de ele?

De altminteri, el ținea socoteală de tot ceea ce primea, ca să-i înapoieze într-o zi.

Într-o seară, ea îi zise:

- Mă crezi că n-am fost niciodată la Folies-Bergère? Vrei să mă duci? El stătu la îndoială, temându-se să nu se întâlnească cu Rachel. Apoi se gândi: "Ei, la urma urmei nu-s însurat. Dacă cealaltă mă vede, va înțelege lucrul și nu va vorbi cu mine. Și apoi, vom lua o lojă".

Îl mai hotărî încă un motiv. Era foarte mulțumit să dea doamnei de Marelle o lojă fără nicio plată.

Era un fel de răsplată.

Lăsă mai întâi pe Clotilda în trăsură, ca să se ducă să caute biletul, pentru ca ea să nu vadă că-i era dat gratis, apoi veni s-o ia și intrară, salutați de controlori.

O nemăsurată mulțime de oameni se înghesuia în coridor. Cu multă greutate putură să străbată prin îmbulzeala de bărbați și cocote. În sfârșit, ajunseră la loja lor și se așezară, închiși între stalurile nemișcate și vârtejul galeriei.

Dar doamna de Marelle nu se uita deloc la scenă, fiind cu mintea numai la fetele care se învârteau pe dinapoia sa; și se întorcea neîncetat să le vadă, cu o dorință de a le atinge, de a le pipăi talia, obrazul, părul, ca să știe cum îs făcute aceste ființe.

Ea zise deodată:

- E o oacheșă corpolentă care se uită la noi întruna. Adineauri am crezut că o să vorbească cu noi. Ai văzut-o?

- Nu. Cred că te înșeli, îi răspunse. Dar el o zărise de mult. Era Rachel, care se învârtea în jurul lor cu mânia în ochi și cu vorbe de ocară pe buze.

Duroy o atinsese adineauri, când străbătuse prin mulțime, și ea îi spusese: "Bună-seara" foarte încet, cu o clipire de ochi care însemna: "pricep". Dar el nu răspunsese deloc la această gingășie, de frică să nu-l vadă amanta sa, și trecuse rece, cu capul în sus, cu buza disprețuitoare. Fata, pe care o întărâta și o gelozie de care nu-și dădea seama, se întoarse după dânsul, îl atinse din nou și zise cu un glas mai tare:

"Bună-seara, Georges!".

Nu răspunse nimic nici acum. Atunci, ea se îndărătnici să fie cunoscută, salutată și venea necontenit în spatele lojei, așteptând un moment prielnic.

Cum văzu că doamna de Marelle o privește, atinse cu vârful degetului umărul lui Duroy:

- Bună-seara, ce mai faci?

Dar el nu se întoarse.

- Ei bine, ai asurzit de joi?, întrebă ea.

Duroy nu răspunse nimic, luându-și o înfățișare plină de dispreț, care îl împiedica să se compromită chiar printr-un cuvânt, cu paciavura asta.

Rachel începu să râdă, cu un râs turbat, și zise:

- Vasăzică ai amuțit? Pesemne că ți-o fi mușcat doamna limba?

El făcu o mișcare furioasă și strigă:

- Cine-ți dă voie să vorbești? Șterge-o, ori chem să te aresteze!

Atunci, cu privirea aprinsă, cu pieptul umflat, ea zbieră:

- A! Așa-i! Auzi dobitoc! Când te culci cu o femeie, o saluți măcar. Nu-i un motiv să te faci că nu mă cunoști pentru că ești cu alta. Dacă mi-ai fi făcut măcar un semn când am trecut pe lângă tine adineauri, te-aș fi lăsat în pace. Dar ai vrut să faci pe mândrul, ei, lasă, așteaptă, că-ți fac eu! A, nici nu-mi zici măcar seară bună când te întâlnesc...

Ea ar fi strigat mult încă, dar doamna de Marelle deschisese ușa lojei și fugea prin mulțime căutând, pierdută, ieșirea.

Duroy se repezise după dânsa și se străduia s-o ajungă.

Atunci, Rachel, văzându-i fugind, urlă, învingătoare:

- Puneți mâna pe dânsa! Puneți mâna pe dânsa! Mi-a furat amantul!

Publicul începu să râdă. Doi domni, ca să glumească, apucară pe umeri pe fugară și voiră s-o aducă înapoi, încercând s-o sărute. Dar Duroy apucând-o, o scoase cu putere din mâinile lor și o târî în stradă.

Clotilde se aruncă într-o trăsură care sta în fața stabilimentului. Georges sări după dânsa și – vizitiul întrebând: "Unde mergem, domnule?" – el răspunse: "Unde vei voi!"

Trăsura începu să se miște încet, zdruncinată de caldarâm. Clotilda, în pragul unui soi de criză nervoasă, cu obrazul în mâini, sufla greu și Duroy nu știa ce să facă și ce să spună.

În sfârșit, când o auzi că plânge, bolborosi:

- Ascultă, Clo, dragă Clo, lasă-mă să-ți explic! Nu-s vinovat... Am cunoscut pe femeia asta altădată... la început...

Ea-și descoperi deodată fața și, apucată de o turbare de femeie îndrăgostită și înșelată, de o turbare furioasă care-i dezlegă limba, bâlbâi, cu fraze repezi, întrerupte, gâfâind:

- Ah!... mișel... mișel... golan ce ești!... E cu putință?... Ce rușine!... Dumnezeule!... Ce rușine!... Apoi, înfuriindu-se din ce în ce mai tare, cu cât i se limpezeau ideile și-i veneau argumentele: O plăteai cu banii mei, nu-i așa? Și eu îi dădeam bani pentru cocota asta... Oh! Mișelul!... Ea păru a căuta, câteva clipe, un cuvânt și mai tare, dar care nu-i venea, apoi deodată îi țâșni din gură, cu mișcarea cu care scuipi: "Oh!... porc... porc... porc... O plăteai cu banii mei... porc... porc."

Nu găsea nimic altceva și repeta mereu: "Porc... Porc!" Deodată se plecă în afară și, apucând pe vizitiu de mânecă, îi porunci:

- Oprește!

Apoi, deschizând ușa trăsurii, sări în stradă. Georges voi s-o urmeze, dar ea strigă: "Nu-ți dau voie să cobori!", cu un glas așa de tare, că trecătorii se îngrămădiră în jurul ei; și Duroy nici nu se clinti de teama unui scandal. Atunci ea își scoase punga din buzunar, căută banii la lumina felinarului și, scoțând doi franci și jumătate, îi puse în mâna birjarului și-i zise cu glas răsunător:

- Ține... pentru un ceas... Eu plătesc... Și du pe scârnăvia asta în strada Boursault, la Batignolles.

În ceata care o înconjura izbucni veselie. Un domn zise:

- Bravo, mititico!

Și un găinar, oprindu-se lângă roțile birjei, băgă capul înăuntru și strigă cu un glas subțiat:

- Bună seara, Bibi...

Apoi trăsura se puse din nou în mișcare, urmată de hohote de râs.




Bel-Ami - Partea 01 - Capitolul 01
Bel-Ami - Partea 01 - Capitolul 02
Bel-Ami - Partea 01 - Capitolul 03
Bel-Ami - Partea 01 - Capitolul 04
Bel-Ami - Partea 01 - Capitolul 05
Bel-Ami - Partea 01 - Capitolul 05 (continuare)
Bel-Ami - Partea 01 - Capitolul 06
Bel-Ami - Partea 01 - Capitolul 06 (continuare)
Bel-Ami - Partea 01 - Capitolul 07
Bel-Ami - Partea 01 - Capitolul 08
Bel-Ami - Partea 02 - Capitolul 01
Bel-Ami - Partea 02 - Capitolul 02
Bel-Ami - Partea 02 - Capitolul 03
Bel-Ami - Partea 02 - Capitolul 04
Bel-Ami - Partea 02 - Capitolul 05
Bel-Ami - Partea 02 - Capitolul 06
Bel-Ami - Partea 02 - Capitolul 07
Bel-Ami - Partea 02 - Capitolul 08
Bel-Ami - Partea 02 - Capitolul 09
Bel-Ami - Partea 02 - Capitolul 10


Aceasta pagina a fost accesata de 529 ori.