• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Bel-Ami - Partea 01 - Capitolul 06 (continuare)

Până luni, Duroy nu se mai gândi deloc la întâlnirea asta; dar iată că, urcând scările la doamna de Marelle, se simți tulburat într-un chip deosebit, că nu-i era scârbă să dea mâna cu acest soț, să-i bea vinul și să-i mănânce pâinea; dar se sfia de ceva și nu știa de ce.

Fu dus în salon și așteptă, ca întotdeauna. Apoi ușa odăii se deschise și se arătă un bărbat înalt, cu barba albă, decorat, serios și corect, care veni spre dânsul cu politețe:

- Soția mea mi-a vorbit adesea de dumneavoastră, domnule, și sunt încântat de cunoștință.

Duroy înainta silindu-se să-și ia o mutră foarte prietenoasă și strânse cu putere mâna întinsă a gazdei. Apoi, așezându-se, nu găsi nimic ce să vorbească.

Domnul de Marelle puse un lemn pe foc și întrebă:

- Vă îndeletniciți de multă vreme cu ziaristica?

- Numai de câteva luni, răspunse Duroy.

- A! Ați înaintat repede.

- Da, destul de repede; și începu să vorbească la întâmplare, fără a se prea gândi la ceea ce spunea, înșirând fleacuri, cum e obiceiul între oameni care nu se cunosc. Începea acum să capete siguranță și să găsească situația foarte atrăgătoare. Privea fața serioasă și vrednică de respect a domnului de Marelle cu dorința de a râde, cugetând: "Eu îți pun coarne ție, nene, îți pun coarne". Și o mulțumire vicioasă îl cuprindea înlăuntrul său, o bucurie de tâlhar care a izbutit și care nu-i bănuit, o bucurie vicleană, peste măsură de plăcută. Îi veni deodată dorința să se împrietenească cu acest om, să-i câștige încrederea, să-l facă să-i povestească lucruri ascunse din viața lui.

Doamna de Marelle intră pe neașteptate și acoperindu-i cu o privire zâmbitoare și de nepătruns se duse către Duroy, care nu îndrăzni să-i sărute mâna înaintea bărbatului, după cum făcea în alte dați.

Era liniștită și veselă, ca un om obișnuit cu orice, încredințată în prefăcătoria ei înnăscută și fără fățărnicie, că întâlnirea asta era firească și la locul ei. Laurine se arătă și veni, mai cuminte decât de obicei, să întindă fruntea lui Georges, cam fricoasă din pricină că era tatăl său de față:

- Ei bine, azi nu-l mai chemi Bel-Ami?

Și copila se înroși, parcă s-ar fi dat pe față cine știe ce faptă, un lucru care trebuia tăinuit, de parcă s-ar fi dezvăluit un secret bine ascuns și cam vinovat al inimii sale.

Când sosi familia Forestier, toți se speriară de starea lui Charles. Slăbise și se îngălbenise grozav într-o săptămână și tușea neîncetat. De altminteri, el vesti că vor pleca la Cannes joia viitoare, respectând ordinul formal al doctorului.

Ei plecară devreme și Duroy zise dând din cap:

- Mi se pare că-l paște moartea. Nu mai vede iarbă verde.

Doamna de Marelle zise cu seninătate:

- O, e pierdut! Iată unul care a avut noroc să găsească o femeie cum e a lui.

- Îi dă mult ajutor?, întrebă Duroy.

- Adică face tot. Ea e la curent cu toate, cunoaște pe toți, prefăcându-se că nu vede pe nimeni; capătă tot ce vrea, cum vrea și când vrea. O, e deșteaptă, dibace și intrigantă cam nu e alta. Iată o comoară pentru un bărbat care vrea să se ridice.

Georges zise:

- Are să se mărite din nou în curând, fără îndoială?

Doamna de Marelle răspunse:

- Da. Și nu m-aș mira dacă și-ar fi pus ochii pe cineva… un deputat… afară dacă… n-ar voi el… căci… căci… poate ar fi piedici mari… morale… în sfârșit, iată. Nu știu nimic.

Domnul de Marelle mormăi, cu o nerăbdare stăpânită:

- Tu dai a înțelege întotdeauna o grămadă de lucruri care nu-mi plac. Să nu ne amestecăm niciodată în treburile altora. Ajunge să ne îngrijim de conștiința noastră. Asta ar trebui să fie regulă pentru toată lumea.

Duroy se retrase, cu inima tulburată și cu mintea plină de planuri nehotărâte.

A doua zi se duse să facă o vizită la Forestieri și-i găsi sfârșindu-și de făcut bagajele. Charles, întins pe-o canapea, mărea înadins oboseala răsuflării și repeta:

- Ar fi trebuit să plec de o lună.

Apoi îi dădu lui Duroy o mulțime de recomandări pentru ziar, deși totul fusese pus la cale cu domnul Walter.

La plecare, Georges îi strânse cu putere mâinile tovarășului său:

- Ei bine, nene, la revedere!

Cum doamna Forestier îl petrecu până la ușă, el îi zise repede:

- N-ați uitat înțelegerea noastră? Suntem prieteni și aliați, nu-i așa? Deci, dacă aveți nevoie de mine, în orice, nu stați la îndoială. O telegramă sau o scrisoare și voi asculta.

Ea murmură:

- Mulțumesc, nu voi uita. Și ochii ei îi ziseră și ei "Mulțumesc" într-un chip mai adânc și mai dulce.

Când Duroy era pe scări, întâlni pe domnul de Vaudrec, pe care-l mai văzuse o dată la dânsa, urcând cu pași rari. Contele părea trist – de această plecare, poate?

Voind să se arate bine crescut, ziaristul îl salută cu o grabă respectuoasă.

Celălalt răspunse curtenitor, dar puțin cu mândrie.

Familia Forestier plecă joi seara.





Bel-Ami - Partea 01 - Capitolul 01
Bel-Ami - Partea 01 - Capitolul 02
Bel-Ami - Partea 01 - Capitolul 03
Bel-Ami - Partea 01 - Capitolul 04
Bel-Ami - Partea 01 - Capitolul 05
Bel-Ami - Partea 01 - Capitolul 05 (continuare)
Bel-Ami - Partea 01 - Capitolul 06
Bel-Ami - Partea 01 - Capitolul 06 (continuare)
Bel-Ami - Partea 01 - Capitolul 07
Bel-Ami - Partea 01 - Capitolul 08
Bel-Ami - Partea 02 - Capitolul 01
Bel-Ami - Partea 02 - Capitolul 02
Bel-Ami - Partea 02 - Capitolul 03
Bel-Ami - Partea 02 - Capitolul 04
Bel-Ami - Partea 02 - Capitolul 05
Bel-Ami - Partea 02 - Capitolul 06
Bel-Ami - Partea 02 - Capitolul 07
Bel-Ami - Partea 02 - Capitolul 08
Bel-Ami - Partea 02 - Capitolul 09
Bel-Ami - Partea 02 - Capitolul 10


Aceasta pagina a fost accesata de 490 ori.