• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Coada momitelor

(P. Viennet)


in Simium, a momitelor capitala,
Printr-o moarte repede si fatala,
Bufonii curtii cinci murira dodata.
Bufon intre momite, in neamul somifier,
Era un post prea mare, sarcina insemnata,
Un fel de minister,
Pe care trei partituri briga care de care
Sa-l poata insusi.
Caci era post c-acelea! Poporul in miscare
Sta chestia sa vaza cum, ce fel va iesi.
Pagonii si loricii, marotii si gibonii
Pe capat se-ntrecea,
Cinci candidati scotea,
De care sa se mire din lume toti bufonii;
Si-si da mai dinainte
Pareri si mari cuvinte
Ca au si isteciune,
Si mare-ntelepciune,
Si darurile toate, un soi tot de la noada.
Si stiti pentru ce oare? Pentru ca n-avea coada.
Si limbutea prea tare ca-aceast-adaugire
De par, de zgarci, de nerve, aceasta prelungire
Absurda a spinarii e proba cea mai mare
D-o minte marginita, d-o scurta cugetare;
Si da cuvant prea tare
Ca mintea se toceste
Cu cat coada mai creste.
Iesir-atunci la lume genonii, sapajucii,
Talapii si malbrucii,
Momite lungi in coada, si sustineau mai tare
Ca minte ca sa aiba si gust, talent, stiinta,
Prestigiu cu diplome ca cei din seminariu,
E foarte necesariu
La o momita coada. Si spre incredintare,
Zicea ca de spinare
Si cap, si coad-atarna; si unul la o parte,
Si alta-n jos de alta, dupa firesti cuvinte,
Maduva de la coada spre cap in sus se-mparte
S-aduce multa minte.
Iar cinci machii, pe care codata adunare
ii sustinea sa intre la rege in favoare,
Spargandu-se striga:
Ca fara de aceasta regala codatura
Ce-ar fi de o momita? si ce-ar mai semana?
Un monstru spaimantabil, un OM! o pocitura!
(Caci omu-ntre momite e proasta creatura.)
Partitul de a treia pe branci se opintea
Sa-mpinga inainte, sa poata incapea
Aleasa lor culoare
La rege in favoare.
Acestia, fireste, erau d-ai moderati,
Mutoi mai ideati,
Un soi de popioni,
De babuini, mamoni.
Ei nu condamnau coada, ziceau ca-i lucru bun!
Dar ei aveau codita! si-n public toti propun
Ca buna este coada, dar nu asa prea mare,
Si caci excesu-n toate aduce incurcare;
Nici ciunt nu este bine, nici natarau codos,
Ci colea, cum se cade, de mijloc e frumos.
Si cat pentru aceasta, madrilii-s numai buni.
Iar regele, cu totul uimit si asurzit,
D-atatea mari cuvinte si intrigi, rugaciuni
Cu totul ametit,
Rand unul cate unul se puse a-i numi
in posturile nalte, sa vaza ce-a iesi.
Si el, si tara-ntreaga vazura-nvederat,
Ca lucru luminat,
Ca, cum intra in functii, momita tot momita;
Si coada, si codita,
Si ciontul, tot un drac:
De smorfuri nu se luasa, ce stiu aceea fac.
Momita, biet, cu coada si omul cu sistema
Se crede ca e-n stare a dezlega problema;
La una vedem smorfuri, la altul declamatii;
Una uimeste bestii, si altul stinge natii.




Coada momitelor


Aceasta pagina a fost accesata de 629 ori.