Autori > Radulescu Heliade
Elegie I. Trecutul
Aura scumpa ce pieptu-mi poarta,
Nume prea dulce ce glasuiesc.
si buza-mi, limba-mi se-nsufletesc,
A vietii mele senina soarta!
Sotie buna, ingerul meu,
Tovaras vecinic, ce-o sfanta lege
Prin vecinici noduri vru sa ne lege,
Din doi sa faca un singur eu;
Chip ce ca fulger ce-n nor traieste
s-alt nor d-atinge, atunci pe loc
Repede sarpe luceste-un foc,
Aprinde, arde tot ce-ntalneste;
Astfel, indata ce s-a ivit,
Luceste-n minte-mi, ma-nflacareaza,
Prin vine-mi repede circuleaza
Focul ce m-arde, si-s fericit.
Cereasca, limpede fericire
Ce raiul naste, dar foarte rar,
L-Adam, la Eva intaiul dar
Ca sa cunoasca din nemurire!
Esti fericita, caci te iubesc,
si-nflacarata asta simtire
Este nectarul de indulcire
Relelor toate ce ma-ntalnesc.
Te iubesc, scumpa, dar de ce trece
Grabnica vreme iute la zbor?
Ia, si ne zice ca e trecator
Tot, si-l impinge la mormant rece.
P-ale ei aripi trecem si noi;
Pe nesimtite, ah, tineretea
Zice: Adio!... si batranetea
Ne-arata drumul plin de nevoi.
Trece, dar vezi-o ca e-nsemnata
D-amorul nostru, cel neinvins,
Singur e vecinic si neatins
De stingatoarea-i mana-ntrarmata.
Ici e minutul cel fericit
in care-amorul meu te zareste:
"Tinere,-mi zice, d-acum traieste
Sub legea singura ce-am sfintit."
s-apoi cu binele se strecoara,
Se roaga; aspra, dar, tu-l gonesti;
El cere pieptul, tu il feresti...
si-ndat' el inima impresoara.
O fura! zboara, si nu-l mai vezi:
Pe loc te pipai, simti ce-ti lipseste,
O ceri, o cauti, ea se uneste
Cu-a mea-mpreuna, si tu oftezi.
Dincoaci eu mana plin de sfiala
Destainuindu-ma o intinz,
Cer a ta mana, tremur, coprinz,
O strang, ma strange ea cu-ndrazneala.
si ochii nostri se ratacesc,
Aprinsi de flacari se-ntuneceaza,
Se las, s-ardica, se lumineaza;
Tot e tacere, toate vorbesc.
Inima salta, pieptul ne bate,
Un foc patrunde printr-amandoi;
Ascuns nu este nimic in noi,
si fapta buna, si rautate.
Colo vezi lacrimile curgand
intr-o comoara ce le aduna
Ca doua rauri ce se-mpreuna
C-un nume campurile-adapand?
Dincol',o dulce d-amor zambire,
s-apoi necazurile sosesc:
Drumuri ghimpoase ni se gatesc,
Ceasuri amare de daspartire.
Munti ne desparte, zilele trec
si n-au nici pace, nici mangaiere;
Posomorate duc si durere,
Gramada relele se intrec.
Dar iata ceasul de insotire
si necalcatul meu juramant:
Credinta, dragoste, crezamant
Jur tie-n sfanta noastra unire.
si-ndata pacinicul Imeneu
Pe capul nostru mana lui pune,
si inteleptele-i griji si bune
insanuieste in pieptul meu.
Nod si mai tare dup-asta vine,
Minuturi sfinte sarbatorim:
Cerul ne face parinti sa fim,
Bratele noastre acum sunt pline.
Numele tata de doua ori
Coboara focul ce-n cer viaza,
Ce p-a mea inima vapaiaza
Ca doi puternici flacarati sori.
Doi fii faloasa-mi mana mangaie
si strans la pieptul meu ii lipesc,
Cu ei in brate cerul slavesc,
si e placuta la cer tamaie.
Dar ca luceafarul de apus,
Care cu seara pe cer s-arata
si cand luceste, atunci si-ndata
Zice adio, piere, s-a dus!
Astfel nadejdea-mi cea mangaioasa,
Ce cu-al meu inger imi rasari,
Atunci apuse cand se ivi
in a mea inima dureroasa.
inger! cerescul meu serafin!
Ce-mi fuse oare a ta ivire?
Floare sau umbra, vis, nalucire?
Ah! izvor vecinic de lung suspin!
Din cer aicea ai fost o raza?
Cu vro solie ai fost pornit?
(Ca-ntr-al meu suflet cel amortit
S-aduci caldura?) sau cu vro paza?
Slujba-ti in graba ti-o implinesti,
si-mi dai o vecinica sarutare;
ti-ndreptezi zborul far-asteptare
si iar la postu-ti drept te opresti.
. . . . . . . . . . . . . . .
Iata-ne, soro, iata-ne dorul,
Omul si soarta lui ce-ntalnim;
Folosul este sa ne iubim,
Vremea sa treaca, sa stea amorul.
Ah, si trec toate, n-astept si zbor:
La vanturi frunza cea fugatoare,
in mare unda cea plangatoare,
Omul la moarte mai grabitor.
Vremea grabeste, e calatoare;
P-ale ei aripi grabim si noi
La toamna vietii plina-n nevoi,
La batranete tremuratoare.
Dar noi nevoia stim sa-nlesnim:
Unde e pace nu e durere,
Dragostea-n sine e mangaiere;
Soseasca ceasul, noi ne gatim.
Elegie I. Trecutul
Aceasta pagina a fost accesata de 661 ori.