Autori > Radulescu Heliade
Elegie II. Dragele mele umbre
Vederea voastra ma-nsufleteste,
Umbre mult scumpe ce ma catati,
Si al meu suflet se linisteste
Cand inainte-i va aratati.
Cat e de dulce a voastr-ivire
La cel ce-asteapta in amagire
L-al nadejdii viclean zambit!
Faceti adesea sa se strecoare
A voastre chipuri si ma-nfasoare
Cu valul noptii cel linistit.
Mi-ati dat fiinta si-ntreaga fire,
Parinti, ce-n miezul zilei-ati apus;
D-atatea chinuri, lunga mahnire,
Al meu trist suflet jali supus.
Voi usurati-l, umbre-ndragite,
Voi din lacasuri nelocuite
Pe fericire o indemnati;
P-asta streina faceti sa vie
Necunoscuta mult mai mult mie;
Va rog d-acolo o indreptati.
Lina ta mana ma usureaza,
Tanara maica, si-nsufletesc,
Sarutatura-ti ma inviaza
Si din odihna-ti ma-mpartasesc.
Asupra-mi ochii tai atinteaza,
Plini de iubire nu lacrimeaza;
Peste durere tu ai sarit!
Bland ei revarsa raza cereasca;
Ah! p-a mea inima ei citeasca,
Focul ei vaza cel inmultit.
Zambire plina de mangaiere,
Cat e de dulce cand te ivesti!
A fi de tine cu-apropiere
Este viata ce daruiesti...
Ah! auritu-ti par falfaieste,
M-atinge, unda-i ma racoreste,
Cade p-obrajii-mi cei infocati;
Si a mea ploaie de lacrimare
Pe el se varsa cu-mbelsugare...
Ah! cine-mi sterge ochii-nmuiati ?...
Al meu parinte, ah, ce ivire!
Sa va vaz iarasi eu insotiti!
A voastre pasuri prin ce simtire
Nu se desparte? ah! voi iubiti?
Si fericire oare se poate
Fara iubire, ce nalta toate
Cate de dansa se-nvrednicesc?
Dumnezeu oare ce este-n sine?
Dragoste, pace, marele bine.
Si-n cine oare dreptii traiesc?
Trista ta buza vreo zambire
Sau bucurie n-a cunoscut
in cata vreme in despartire
Asprimea soartei crud v-a tinut
Vesela-ti fata acum zambeste,
Dragostea, pacea o-nsufleteste:
Valul mahnirii l-ai sfasiat!
O jumatate lipsea din tine
Si-ntreg ca nu esti simteai in sine.
Strain, dar iata, te-ai impacat!
in acea lunga intristaciune,
in acea vreme de tanguit,
Peste durere, amaraciune
Nu cumva, oare, ti-am gramadit?!...
A!!! o-ngrijire cu voi urmeaza!
Unire, pace va indrepteaza,
inger d-aproape strajuitor!
Ochiul de tata nu s-amageste.
Ah! al meu sange va insoteste!
Virgil1! tu, scumpe fiu s-al meu dor!
Te-arunca-n brate-mi, strans te lipeste
Si lumineaza-mi sanul cel stins!
Da-mi sarutare ce balsameste
Inima-mi arsa ce mi-ai aprins.
A mele pasuri ne-ncredintate,
De sarcin’anilor greuiate,
De al tau reazem tu le-ai lipsit:
Parintii-mi dara povatuieste,
Du-i la lumina ce nu sfinteste,
Fii lor tovaras nedezlipit.
Umbre mult drage!... ah, putin stati!
Veniti adesea, ma cercetati:
Ceasul imi este necunoscut;
Pe langa mine des va aflati,
Cand m-oi desface de acest lut
in bratul vostru sa ma luati.
Elegie II. Dragele mele umbre
Aceasta pagina a fost accesata de 595 ori.