Autori > Radulescu Heliade

Gheorghe Lazar

Tot era degeneratie si amorteala in ceea ce se atinge de numele de roman si patrie, pana sa nu vie raposatul intru fericire Gheorghe Lazar in tara noastra. Limba incepuse a se corci si a se strica de tot: in sfintele biserici preotii si cantaretii aveau drept fala a face sfanta slujba intr-o limba necunoscuta de dansii, si prin urmare schimonosita in gura lor nedeprinsa cu dansa; cantarile de slujba sfintei liturghii se tipareau intr-o bucoavna cu literele slavone in limba greceasca; preotii de la mahalale, cum si chiar cei de prin sate, ca sa imite pe cei de prin targ, ii vedeai ingamfandu-se cantand:

    Aghios ofteos
    Acsion estin
    Os aliftos
    s.c.l.;

parintii se bucurau cand auzeau pe fiii lor zicand paterimon si pistevo era de jale sfanta religie a auzi cineva domneasca rugaciune, care se zice in auzul tuturor ce se afla inaintea Domnului, cerand ca sa fie voia lui, precum se face in cer asa sa se faca si pe pamant; cerand painea cea spre fiinta, adica sa nu ajunga, dupe cum a ajuns fiul omului, mai jos decat fiarele padurii si pasarile cerului, neavand unde sa-si plece capul; cerand ca sa le ierte gresalele intocmai dupa acea masura, cum pot sa ierte si ei gresalele celor gresiti (mare legatura! mare vorba! mare osanda chemata!); cerand sa-i scape de ceea ce e mai greu din toate --de a nu fi dusi in ispita. Cata jale, zic, era sa auza norodul aceste nepretuite si dumnezeiesti cuvinte intr-o limba ce nu o intelegea; si in vreme ce bietul copil ingana aceste vorbe ceresti, si parintii lui se ingamfau de bucurie de pelticirea acestei fiinte nevinovate, norodul din lacasul Domnului poate ca isi da coate si isi rasucea mustatile! Cata jale era sa auza cineva simbolul credintei, semnul dupa care se cunoaste crestinul in ceea ce crede, cele douasprezece articole ale acelui sfintit contract ce facem cu Hristos si cu biserica cand primim sfantul botez, ale acelui juramant, ca sa zic asa, ce incheiem ca vom pazi in credinta noastra si vom crede pana la mormant aceste douasprezece articole intarite cu pecetea darului duhului sfant! Oamenii vin in biserica ca sa asculte cuvantul Domnului si sa-si aduca aminte mai des de ceea ce s-a fagaduit lui Dumnezeu contractand cu biserica.

Cata, dar, degeneratie era si in religie, si in nationalitate cand romanul ajunsese a avea drept fala a batjocori asa religia, nevrand sa inteleaga ceea ce il povatuieste ea, astupandu-si auzul la glasul ei cel mantuitor, punand intr-adins a le vorbi intr-o limba ce nu era a parintilor lor si pe care nu o intelegea! Cand altadata ar fi putut mai bine a se potrivi acel verset al prorocului si imparatului: "Urechi au si nu aud"? Tot era degeneratie, amorteala! Iesind din biserica, vedeai pe jeluitor a se sili sa-si dea jalba catre stapanire in limba greceasca, a se ruga de alcatuitor ca s-o faca ceva mai ielinica; cine era boier, ii era rusine sa zica ca e roman; cel cu parinti necunoscuti, daca stia doua-trei grecesti, nu mai vrea sa treaca de roman, zicea ca e grec. Numele de tata si mama erau nume mojicesti; p-aci era sa se faca si Dumnezeu babaca al oamenilor nobili. Aceasta era starea romanului intru aceea ce se atinge de inima si de sufletul lui, cand a venit Gheorghe Lazar. Tot era degeneratie si amorteala.

Gheorghe Lazar s-a nascut intr-un sat, Avrig, langa Sibiu, pe mosia lui Brucantal. Luat de mic in casa acestui magnat al Ungariei, s-a crescut cu ingrijire de catre acest nobil, care a stiut in multe chipuri a intrebuinta bine averile sale. Mai pe urma, prin ajutorul patronului sau intrand in universitatea de la Viena, si-a facut cu mare spor cursul invataturilor. in vreme mai de douazeci de ani avand inlesnire a cultiva stiintele in mai multe specialitati, s-a dat mai pe urma cu dinadinsul spre invatatura teologiei, fiind hotarat unul dintre candidatii de episcop al Ardealului, de credinta greceasca neunita.

La numirea episcopului, fiind ales preasfintia-sa cel in fiinta episcop, parintele Moga, Lazar s-a hirotonisit arhidiacon al episcopiei si s-a oranduit invatator al tinerilor ce se gatesc pentru darul preotiei.

intamplandu-se oarecare neintelegeri intre raposatul si preasfintia-sa parintele episcopul, Lazar a trecut in Brasov, de unde, ca un invatator al copiilor raposatei logofetesei Barcaneaschei, a trecut cu aceasta cucoana in tara Romaneasca, la noi. Aci, in vreme mai mult de un an, se apucase de profesia ingineriei. Printr-aceasta s-a facut cunoscut raposatului banului C. Balaceanul, atunci logofat de tara de Sus.

Acest boier avea o judecata sanatoasa, fireasca; era un tip de vechiul boierism al tarii, unul din aceia ce nu-l stricase inca moda acelui veac, adica moda de a nu fi roman. Vorbele cele dese ale lui Lazar asupra romanismului aflara in raposatul Balaceanul un protector inravnat. Din norocire, acest boier se afla, dimpreuna cu ginerele sau, efor al scoalelor (grecesti atunci). Lazar insufla in inima acestui roman incredintarea ca se pot invata stiintele in limba patriei. Eforia facu anafora catre fostul domn Caragea, cerand a se statornici o scoala romaneasca in Sfantul Sava, spre invatatura stiintelor in limba nationala. Cuvintele acestea de "stiinte in limba nationala" se parura printului cu totul noua si neputincioase de a se infiinta; cu toate acestea, pentru curiozitatea lucrului, porunci a se aduna divan spre a se chibzui daca este limba capabila de a exprima, deslusi si dezvolta foloasele stiintelor. in divan a fost chemat si raposatul Veniamin, ce se afla atunci intaiul profesor in scoala greceasca de la Magureanul, de matematica si de filozofie; dimpreuna a fost chemat si Gheorghe Lazar.

in zadar bietul roman se silea sa arate ca termenii stiintelor si mestesugurilor sunt necunoscuti fiecarui om si fiecarei natii pana ce nu cultiva stiintele si mestesugurile; in zadar spunea ca limba greceasca a norodului din izvorul de unde a pastrat a zice jloz si sjoz de acolo poate cu tot dreptul sa zica si jilosoja s.c.l., si asemenea si romanul, de unde a pastrat a zice lucire, de acolo poate a se intrebuinta a zice si perlucid, si de unde i-a ramas vorba opacit, de acolo poate zice si opac; in zadar asuda romanul sa arate ca omul in general este primitor de idei si ca ideile, prin invoire sau prin imprumutare, pot a-si dobandi un nume oarecare si printr-insul se fac cunoscute omului, sau acest nume se face cunoscut prin dobandirea ideii ce infatisaza; in zadar, caci la toate, din cand in cand, raposatul Veniamin ca un oracol repeta refrenul: dn gnetai. S-a spart divanul, dar Lazar nu s-a deznadajduit: a facut pe raposatul Balaceanul sa ceara de la stapanire a se deschide o scoala romaneasca sub numire de a scoate mesteri ingineri, si de a invata pe circovnicii ce veneau a se preoti slujba si datoriile preotului. Veniturile scoalelor pe atunci era, o putina parte, ale mosiilor manastirii Glavaciocului (pana la 10 000 lei cel mult), iar cea mai mare parte — din contributia preotilor. Argumentul acesta, de a se impartasi si preotia din foloasele banilor cu care ea sprijinea scoalele, erau cam tare, si dreptatea striga pentru acesti birnici bisericesti.

in sfarsit se puse la cale a se intocmi scoala in ruinele Sf. Sava; se scoasera faurariile din zidirea unde se afla acum Muzeul National si Biblioteca, si se numi Lazar dascal de bogoslovie si de inginerie (asa ii zicea). incepu la anul 1818, luna lui august. Avea vreo cativa gramatici sau tarcovnici, ce se gateau a se preoti si pe care ii invata catihisul si slujba bisericeasca; ii didesera si vreo cativa panachideri sau ucenici din scoalele din Coltea si Sfantul Gheorghe. Acestia abia stiau sa sloveneasca, si Lazar trebuia negresit sa iasa cu dansii la camp, cu masa de inginer si cu astrolabul, ca sa ardice harte din triunghi in triunghi; trebuia sa le spuie ca tustrele unghiurile unui triunghi sunt dopotriva unui jumatate de cerc, ca unghiurile alterne si intivitoare la varf sunt dopotriva; sa fi-ndraznit numai a nu-i invata deodata d-alde astea si a nu-i pune sa caute cu un ochi inchis prin crapatura dioptrii, aratand ca trebuiesc copiii pregatiti spre aceasta cu alte invataturi, ca numaidecat l-ar fi botezat, dupa cum il si botezasera, de cearlatan ce nu stie sa invete ingineria. "Inginerie vrem noi, dascale, sa ne masoare baietii mosiile, si de inginerie apuca-te sa-i inveti, ca socoteala invata ei in toate bacaniile." Se batea omul cu pumnii in piept si ardica mainile la cer strigand: "Doamne! pana cand anii blestemului?" Acestea erau curate vorbele lui in ceasurile mahnirii.

Mai in toamna, in acelasi an, parasi Caragea scaunul domniei; Veniamin, prin hotararea guvernului vremelnic sau a caimacaniei pamantesti, se exila pentru un cuvant ce facuse cu un an mai nainte la slujba de ingropare a raposatului banului C. Filipescul. Clasele grecesti de filozofie si matematica se sparsera; scolarii incepura a deosebi ca alta este limba elenica si alta sunt stiintele, care se pot invata in orice limba. La Veniamin trecusera aritmetica, o parte din geometrie si cateva capete din filozofie. Lipsa unui profesor de a-i conduce pana in sfarsit cu lucrul inceput, curiozitatea de a vedea practica la cateva principe de matematica teoretica ce luasera, acea practica cu care se caznea bietul Lazar sa faca din niste bucheri ingineri din cap pana-n picioare de porunceala, telios telefteon, trasera in Sfantul Sava pe toti scolarii din clasele dintai ale scoalei grecesti, in capul carora era I. Pandeli (ce a murit la Paris), Nanesti, Cernovodeni, Oresti, Darvari, Merisesti, stefanopoli, Tomesti, Crasnari, Malinesti, Paladi, Mainesti si altii, si eu in urma lor, umplura bancile clasului de inginerie. Se bucura Lazar cand vazu pe Pandeli cu creta in mana facand pe tabla expozitii matematice. Tocanea creta pe tabla, mana mergea iute facand deosebite formule, dar gura se ingana, pentru ca in momentul acela se caznea sa-si faca niste fraze dibuite romanesti; incurca din intamplare niste vorbe cate pot veni in gura unui scolar ce abia a inceput stiinta si va sa se exprime in alta limba, iar nu in ceea ce a invatat.

indata Lazar incepu a traduce cursul de matematica al lui Wolf si de filozofie al lui Kant. in vreme de un an, scolarii ajunsera departe. Pe mosiile Tarii Romanesti incepura a flutura steagurile noilor ingineri; incepura a se trage de mana romanilor triunghiuri intelese. Era o bucurie sa vaza cineva copiii, unii indreptand linia cu momai, scotand palaria si facand semn strigand: "la dreapta, la stanga"; altii indreptand si scuturand lantul ce serpuia prin iarba; altii asezand si nivilind masa. Se trageau linii, se faceau triunghiuri, din triunghi in triunghi se incheia planul, compasul incepea a pasi pe harta si spunea stanjenii de la o momaie pana la alta; lantul facea incercarea, si satenii, ce erau spre slujba, incepeau a-si da coate si a sopti ca dracul din sticlulita ii face sa ghiceasca (asa li se parea lor acul magnetic sau busola, ce-l vedeau jucand). Bietul Lazar aprindea pipa si, petrecandu-si mana asupra pieptului, i se inundau obrajii de lacrimi.

N-a trecut mult, si la mosiile de masuratoare nu mai era trebuinta de fiinta de fata a profesorului. Cate un scolar, doi implinea slujba cu cea mai mare scumpatate. Epitropii de la manastiri, egumenii veneau cu multumire la scolarii din Sfantul Sava ca sa le scoata copii dupa hartele mosiilor manastiresti, pentru ca acesti scolari lucrau ieftin, pentru doua pricini: intai pentru ca erau baieti, si a doua pentru ca erau romani, si stii, lucrul romanesc nu e asa scump. Ma tot miram intr-o zi de duhul meu, cand epitropului din Coltea i-am facut trei copii de harte, pentru care am putut sa-i iau sase rubiele. Mi se parea ca l-am inselat; mi se parea ca de mi-ar incapea pa mana cativa oameni asa de simpli, care sa nu stie de cate parale vopsele pot sa mearga la o harta, eu m-as face in scurta vreme un om cu capitalasul meu, care sa treaca si peste o suta de lei.

scolarii detera invederate probe de capacitatea si ravna profesorului. Eforia scoalelor incepu a se gandi ca sa inmulteasca catedrele romanesti, si spre aceasta sa trimita cativa tineri in Europa spre invatatura. Se alesera: parintele Ef. Poteca, L. Pandeli, S. Marcovici si C. Moroi. Eu, dupa cum venisem in urma, ramasei si acum pe dinafara, tocmai la vremea mesei. Dar mai mi se multumi ambitia cand vazui ca ma alesera de tare si mare profesor ajutor lui Lazar de aritmetica si geometrie, cu plata de 100 lei pe luna, si cand vazui ca pe fiecare luna o sa am cate un capital ce imi inchipuiam sa mi-l fac inseland la epitropi, facandu-le harte.

Pe langa acestea, Eforia a mai asezat doua catedre in scoala romaneasca: una de limba latina si alta de cea frantuzeasca; pentru amandoua a numit profesor pe raposatul Erdeli. Acesta isi incepu invataturile sale si traduse intaiasi data in limba romaneasca pe Zgarcitul de la Molier si pe Pompei de la Corneil, pentru tinerii ce se intreceau sa faca si ei teatru romanesc, in vreme ce grecii faceau pe al lor.

Lazar trecu cu filozofia in metafizica, si fiindca avea si alt clas, de trigonometrie, clasul de logica ramase vacant. Ca sa indestuleze si pe alti tineri ce erau pregatiti a asculta logica, fu insarcinat si cu clasul acesta tot Erdeli, si incepu logica lui Condiliac.

Aceasta fu o ispita lui Lazar; il supara sa nu vaza o sistema urmata; simtea si cunostea amestecul ce ar fi urmat in invatatura; se vede silit sau el a schimba pe Kant, sau Erdeli pe Condiliac; cu toate ca, ce este drept, vrea mai bine sa ramaie jos Condiliac pe langa Kant. Lazar, cu toate ca cunostea bine limba frantuzeasca, cu toate ca traise intre francezi in vremea armiei lui Napoleon, pe care il iubea dimpreuna cu francezii lui si vorbea adesea de dansii, insa filozofia frantuzeasca zicea ca trebuie sa-si scoata caciula inaintea celei nemtesti, si prin urmare pe Condiliac, cu toate descoperirile sale, nu-l avea de mare lucru in filozofia veacului.

Copiii cei noi n-au facut mare treaba cu acea logica; ea insa si-a dat foloasele sale scolarilor celor vechi ce mergeau sa o asculte de curiozitate ca auditori; ca, pe de o parte, acestia incepura a compara in duhul lor aceste doua sisteme si, tragand oarecare adevaruri din alaturarea ideilor, alergara numaidecat ca auditori si in clasele grecesti, ce se restatornicisera atunci sub raposatul Vardalah.

Acesta, pe langa lectura si analisul poetilor greci, a facut un curs de retorica a sa si cursul de ideologie al lui Trasi.

Iatropul, mai dinainte inca, facuse acest curs de ideologie si de matematica al lui Lacroa. Canela incepuse matematica lui Francheor si o istorie naturala, culegere a sa. Ghenadie, pe langa analisul oratorilor greci, a facut si un curs de istoria universala. indraznesc a zice ca niciodata, de cand este tara Romaneasca, scolile n-au imprastiat atatea cunostinte ca atunci.

Trei filozofi se auzeau pe catedrele capitalei: Kant, Condiliac si Trasi, si trei matematici: Wolf, Lacroa si Francheor.

Clasul de retorica si literatura avea peste 50 scolari filozofi. scoalele cu adevarat nu erau patriotice, dar prin dreapta judecata a profesorilor greci de atunci ajunsesera cosmopolite. Filozofia infratise pe scolarii greci cu romani, pierzand grecii rugina pedantismului vechi si cunoscand prin filozofie folosul stiintelor invatate in orice natie in limba sa. Farmecul frumusetii limbii grecesti vechi si fanatismul ce putea ea sa insufle celor ce se nasteau numai intr-insa didese loc adevarului filozofic. Profesorii spuneau in clas ca scolarii greci trebuie sa fie recunoscatori tarii ca cu a sa cheltuiala tine invatatori spre cultivarea lor, si romanii trebuie sa fie blanzi si vrednici de acel sentiment care misca a se face niste asemenea asezaminte, adica vrednici de sentimentul ospitalitatii si al generozitatii. scoalele atunci abia aveau un venit peste tot de vreo 60 mii lei. Ce lipsea din venitul scoalelor se adauga la ravna profesorilor, si se potrivea lucrul.

Lazar a fost profesor la Sfantul Sava patru ani cu mare ravna. El slujba sa niciodata nu si-a socotit-o drept o profesie, ci o chemare, o misioana. Avea vreo douazeci de scolari regulati; dar cand facea lectie de filozofie, sala gemea de auditori, in capul carora era raposatul Alexandru, tatal ofiterilor Tel. Toata destoinicia avea acest invatator atat de facator de bine romanilor. Pare ca era intr-adins preursit pentru a deschide un drum de regeneratie. El isi simtea vocatia sa. Cand se afla in clas, el vorbea insuflat. Catedra lui semana un amvon; vedea cineva cum i se bate pieptul. Cu maini pline in orice ocazie, arunca semintele romanismului si nationalitatii. Poate cineva sa vaza energia si hotararea lui din cuvantul urmator, ce l-a compus la inscaunarea de mitropolit al Tarii Romanesti a raposatului Dionisie. Pana atunci pe scaunul mitropoliei statusera mitropoliti greci. in vremea raposatului domn Sutu s-a restatornicit mitropolia romaneasca. Poate oricine socoti cata era hotararea acestui barbat cand, in vreme de domnie straina si sub un guvern ca cel de atunci, a avut curajul a rosti un astfel de cuvant. Nu era asa lesne a haracteriza cineva pe acele vremi ce va sa zica fanariot; el insa, vorbind de romani, in acest cuvant zice: "bine gatiti spre slujba vrajmasului omenirii, rapitorul casei parintesti".

Cum putea altul mai bine sub doua nume atat de insemnatoare si de indraznete sa arate acel machiavelism infernal ce a stat biciul si ticalosia a doua natii intregi, romanilor si grecilor?

Cuvantul acesta, ca sa-l rosteasca in adunarea boierilor la Mitropolie, s-a dat sa-l invete parintele David, cel acuma in fiinta econom al sfintei Mitropolii. Se pierduse acest Cuvant, dar multumita parintelui economului David ca a stiut sa-l pastreze.

La 1822 Lazar s-a bolnavit in Sfantul Sava, apasat de multe mahniri si nenorociri. A scris fratilor sai la Avrig sa vie sa-l vaza. Acestia, sosind in Bucuresti, l-au gasit intr-o cascioara la Targu d-afara, in prejma unde imi am casele si tipografia. L-au radicat bolnav si l-au dus in locul nasterii sale. Acolo peste curand si-a si dat obstescul sfarsit.

Calatorule roman, cand treci de la Brasov la Sibiu, in satul Avrig, in mana dreapta d-alaturea drumului este o bisericuta. Acolo e mormantul lui Gheorghe Lazar. O cruce alba de marmura este frumosul lui monument, monument vrednic de un om ce a stiut rabda in viata sa. Saruta acea cruce si vei citi pe dansa urmatorul epitaf:

    CITITORULE, CE ESTI AM FOST;
    CE SUNT VEI FI;
    GATESTE-TE DAR.

    GHEORGHE LAZAR

Frumos epitaf si frumos adevar, vrednic de acela pe care oamenii il pregateau de episcop, si Dumnezeu, cand toate ajunsesera degeneratie si amorteala, il hotarase pentru regeneratia romanilor.

(1839)

Gheorghe Lazar

Aceasta pagina a fost accesata de 637 ori.