Autori > Stefan Iosif
Cidul - Actul 03 - Scena 04
ACTUL III
SCENA a IV-a
Don Rodrigo, Ximena, Elvira
Don Rodrigo
Ei bine, urmăritul privește-l e de față,
A ta să fie slava de-a-l izgoni din viață!
Ximena
O, ce sînt eu silită, Elviro, a vedea?
Rodrig la mine-n casă! Rodrig în fața mea!
Don Rodrigo
Ucide-mă, Ximenă, și gustă fără jale
Plăcerea morții mele și-a răzbunării tale.
Ximena
Vai mie!
Don Rodrigo O, ascultă!
Ximena
Fugi, lasă-mă să mor.
Don Rodrigo
O clipă.
Ximena
Du-te!
Don Rodrigo
Numai o vorbă, te implor, Și-apoi cu-această spadă viața tu mi-o stînge.
Ximena
Cum? Încruntată încă de-al tatălui meu sînge?
Don Rodrigo
Ximenă!
Ximena
Fugi cu arma ce, vai, în fața mea
Mă mustră pentru viața și fărdelegea ta!
Don Rodrigo
Nu, mai curînd privind-o, mîniă ta sporească,
Și ceasul morții mele să nu mai zăbovească!
Ximena
Vopsită e de sînge de-al meu!
Don Rodrigo
Îți vine greu
Să o scufunzi, să-și piardă culoarea într-al meu?
Ximena
Om crud care pe tată l-ucide fără milă
Prin spadă, — prin vederea ei cruntă pe copilă!
Înlătură-mi această unealtă de omor!
Vrei să te-ascult, Rodrigo, și tu mă faci să mor...
Don Rodrigo
Fac ce dorești, dar totuși nu părăsesc dorința
Că însăți tu, Ximenă, să-mi împlinești sentința.
Căci oricît mi-ești de dragă, un laș nu pot să fiu
Ca să reneg vreodată chemarea mea de fiu.
Pe tatăl meu căzuse o groaznică rușine,
Ce mă privea-n aceeași măsură și pe mine.
Știi ce-nsemnează-o palmă pentru un om cinstit.
Am căutat să aflu făptașul, l-am găsit,
Am răzbunat onoarea-mi și pe iubitu-mi tată.
Și dac-ar fi nevoie aș face-o înc-o dată.
Nu crede că iubirea-mi n-a dus o luptă grea
Cu tatăl meu și-n urmă chiar împotriva mea!
O, judecă-i puterea: aflînd c-am fost în stare
Să mă-ndoiesc de poate să-ncapă răzbunare.
Silit să-ndur ocara ori, vai! disprețul tău,
Învinuiam de-o grabă prea mare brațul meu;
Mă dojeneam de-această pornire prea nebună
Și farmecele tale erau să mă supună
De nu-mi ziceam, Ximenă, că nu te-ar merita,
Un om lipsit de-onoare, lipsit de stima ta!
Că ochii tăi iubirea și-ar fi schimbat-o-n ură
Văzînd mișel pe-acela ce vrednic îl știură;
Că ascultînd amorul, urmînd al său îndemn,
De-alegererea ta însăți m-aș fi făcut nedemn.
Ți-o spun din nou, ți-oi spune-o, deși printre suspine,
Pînă la cel din urmă: da, te-am jignit pe tine;
Da, te-am jignit amarnic, fiind silit s-o fac
Pe tine să te merit și-onoarea să mi-o-mpac.
Mi-am împăcat onoarea și pe bătrînul tată;
Viu să te-mpac pe tine acuma, adorată.
Am alergat aicea de mîna ta să mor;
Ce-am fost dator făcut-am și fac ce sînt dator.
Un tată scump te strigă din fundul negrei groape
Și eu nu vreau victima cu nici un preț să-i scape:
Jertfește-acestui sînge pe care l-a pierdut
Acel ce se mîndrește cu ceea ce-a făcut!
Ximena
Rodrig, ah, ai dreptate, cu toată vrăjmășia
Nu pot blama pe-acela ce-și face datoria.
Și-n chinurile mele ce-asupra-ți să răsfrîng,
Eu nu te-acuz pe tine, pe mine mă deplîng:
Știu ce se cheamă cinste si cum înflăcărează
Asemenea insultă o inimă vitează,
Tu n-ai făcut, firește, decît ce se cădea,
Dar mi-arătași de-asemeni și datoria mea;
Funesta-ți vitejie mi-arată prin avîntu-i
Cum îți răzbuni un tată și-onoarea cum ți-o mîntui
Aceeași rîvnă cată la rîndul meu să pun
Onoarea să mi-o mîntui, pe tata să-l răzbun.
Aceasta, vai, mă face să fiu nemîngiiată!
O altă mînă dacă m-ar fi lipsit de tată,
Găseam, ah, în norocul dorit de-a te vedea
Unica alinare ce-o mai puteam avea;
Și-aș fi simțit un farmec în jalea mea cumplită
Să-mi zvînți aceste lacrimi cu mîna ta iubită.
Ci caut a te pierde, cum l-am pierdut pe el,
Această despărțire mă zbuciumă la fel:
Cumplita datorie ce inima mi-o rumpe
Mă-mpinge la jertfirea vieții tale scumpe,
Căci oricît țin la tine, Rodrig, nu aștepta
Să simt o lașă milă față de crima ta.
Și-oricît iubirea noastră ar vrea să mă reție,
Voi ști să dau dovadă de-aceeași bărbăție:
Ca să fii demn de mine, tu n-ai dat îndărăt,
La rîndul meu vreau demnă de tine să m-arăt.
Don Rodrigo
Nu pregeta atuncea să faci ce ești datoare
Spre-a împlini o jertfă atît de-nălțătoare!
Mîndria ta îmi cere viața — vin și-o ia!
Osînda-mi va fi dulce și dulce moartea meal
S-aștepți pînă ce legea își va rosti sentința,
E să-mi întîrzii moartea și ție biruința.
Prea fericit muri-voi, răpus de brațul tău.
Ximena
Taci, dacă-ți sînt dușmană, nu vreau să-ți fiu călău
Eu să-ți ridic viața, e cu putință oare?
Dator ești să ți-o aperi, s-o cer eu sunt datoare,
Dar între noi e altul judecător suprem,
Și eu am numai dreptul în față-i să te chem.
Don Rodrigo
Oricît iubirea noastră ar vrea să te reție,
Vei da și tu dovadă de-aceeași bărbăție.
Căci, răzbunînd un tată, alt braț dacă-mprumuți,
Ximena mea, mă crede, însamnă să mă cruți.
Cum brațul meu el singur mi-a răzbunat onoarea,
Al tău să-și dobîndească la rîndu-i răzbunarea!
Rodrig, la ce mai stărui? Tu ajutor nu ceri
Cînd te răzbuni, la nimeni, și mie mi-l oferi!
Sunt tot așa de mîndră și cred că se cuvine
Ca slava răzbunării să n-o împart cu tine.
Deci ajutor la rîndu-mi nici eu nu voi căta
În deznădăjduirea sau în iubirea ta!
Don Rodrigo
Mindrie neînfrîntăl vai! să nu pot obține
Atîta mîngăiere încalțe de la tine!?
În numele iubirii și-al tatălui tău mort,
Nu mă lăsa blestemul acestei vieți să-l port!
Mai vesel e Rodrigo de mîna ta să piară
Decît urît de tine, trăind o viață-amară!
Ximena
Nu te urăsc eu, lasă!
Don Rodrigo
Oh, trebuie!
Ximena
Nu pot.
Don Rodrigo
Așa puțin îți pasă de lume și de tot
Ce poate să scornească în umbră clevetirea
Cînd va să-mi știe crima și că-mi păstrezi iubirea?
Silește-le să tacă și în pofida lor
Salvează-ți bunul nume, făcîndu-mă să mor!
Ximena
Lăsîndu-ți viața, vaza îmi va luci mai vie;
Vreau ca și cel din urmă clevetitor să știe
Că te ador și totuși pedeapsa ta o cer,
Și toți să-mi cînte imnuri de slavă pîn’ la cer
Și soarta să-mi deplîngă... Rodrig, acuma du-te,
Să nu mai văd comoara de fericiri pierdute...
Ascunde-n umbra nopții plecarea ta de-aci.
Onoarea mea-i pierdută cumva de te-or zări.
Tot ce-ar putea bîrfeala să zică despre mine
E că-n această casă eu te-am primit pe tine
Și ca să fiu hulită nici tu nu o dorești...
Don Rodrigo
Aș vrea să mor!...
Ximena
Vai, du-te!
Don Rodrigo
Atunci, ce hotărăști?
Ximena
Deși cea mai frumoasă văpaie amenință
Să-mi mistuie mănia, fac tot ce-mi stă-n putință
Ca să răzbun pe tata, mîndria să mi-o-mpac
Și singura-mi dorință e să nu pot s-o fac.
Don Rodrigo
O, vrajă a iubirii!
Ximena
O, culme-a suferinții!
Don Rodrigo
Ce de dureri și lacrimi ne vor costa părinții!
Ximena
O, te-așteptai, Rodrigo?...
Don Rodrigo
Ximenă,-ai fi crezut?...
Ximena
Așa curînd norocul să ni-l vedem pierdut!
Don Rodrigo
Și că așa de-aproape de țărm a fost să vie
Nădejdea să ne-o sfarme o cruntă vijelie!
Ximena
O, jale fără margini!
Don Rodrigo
O, chin așa de mult!
Ximena
Rodrigo, de-acuma du-te, fugi... nu te mai ascult!
Don Rodrigo
Pîn’ la sfîrșit cînd dreapta osindă mi-oi primi-o,
Merg să-mi tîrăsc o viață nemernică... Adio!
Ximena
De-o fi așa să fie, îți dau cuvîntul meu
Că-n urma ta o clipă n-am să respir nici eu.
Adio, dar ia sama să pleci pe nesimțite...
(Rodrigo iese.)
Elvira
Stăpînă, orice rele Preabunul ni trimite...
Ximena
O, lasă-mă în pace cu sfatul tău nătîng...
Mă duc să caut pacea și noaptea, ca să plîng.
Cidul - Actul 01 - Scena 01
Cidul - Actul 01 - Scena 02
Cidul - Actul 01 - Scena 03
Cidul - Actul 01 - Scena 04
Cidul - Actul 01 - Scena 05
Cidul - Actul 01 - Scena 06
Cidul - Actul 01 - Scena 07
Cidul - Actul 02 - Scena 01
Cidul - Actul 02 - Scena 02
Cidul - Actul 02 - Scena 03
Cidul - Actul 02 - Scena 04
Cidul - Actul 02 - Scena 05
Cidul - Actul 03 - Scena 01
Cidul - Actul 03 - Scena 02
Cidul - Actul 03 - Scena 03
Cidul - Actul 03 - Scena 04
Cidul - Actul 03 - Scena 05
Cidul - Actul 03 - Scena 06
Cidul - Actul 04 - Scena 01
Cidul - Actul 04 - Scena 02
Cidul - Actul 04 - Scena 03
Cidul - Actul 04 - Scena 04
Cidul - Actul 04 - Scena 05
Cidul - Actul 05 - Scena 01
Cidul - Actul 05 - Scena 02
Cidul - Actul 05 - Scena 03
Cidul - Actul 05 - Scena 04
Cidul - Actul 05 - Scena 05
Cidul - Actul 05 - Scena 06
Cidul - Actul 05 - Scena 07
Aceasta pagina a fost accesata de 660 ori.