• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Dezrobirea tiganilor, stergerea privilegiilor boieresti, emanciparea taranilor (continuare)

in ziua de 9 noiembrie 1857, in a 16-a sedinta a adunarii, repausatul Anastasie Panu a dat citire propunerii locuitorilor pontasi exprimand dorintele taranimii. Aceasta propunere este una din pledoariile cele mai elocinte in favoarea taranilor; ea descrie cu litere de foc suferintele seculare ale muncitorilor; altmintrelea nu contesta nici un drept, nu cere nimic gratuit de la proprietari, decat liberarea bratelor prin rascumpararea boierescului (clacii) si prin urmare a ramanea in mana lor ca proprietate absoluta pamantul cultivat de ei in puterea legilor de pe atunci.

Acest act, o adevarata plangere a unui intreg popor, ar trebui sa fie citit si reprodus in intregimea lui; totusi, in vederea scurtului timp ce-mi este dat, ma voi margini a citi concluziunea lui; iat-o:

"Suspinul, durerea noastra de toate zilele, dorinta cea mai mare, pentru care ne rugam si zi si noapte la Dumnezeu sa se indure, este caderea boierescului; de aceea vroim sa rascumparam si toate acele cu care suntem impovarati catre boierii de mosii. Vroim sa scapam, vroim sa ne rascumparam de robia in care suntem; vroim sa ne rascumparam, sa nu mai fim ai nimanui, sa fim numai ai tarii si sa avem si noi o tara; am ingenuncheat, am imbrancit cu totii; cum suntem nu o mai putem duce indelung; nu voim sa jignim drepturile nimanui, dar nici al nostru sa nu se intunece.

Din buni si strabuni, noi am avut dreptul de a ne lucra pamantul trebuitor pentru hrana noastra si a vitelor noastre, fara sa ne poata nimeni alunga de pe dansul...

Sa fie deci o Adunare obsteasca unde sa avem si noi oamenii nostri; sa se cearna si sa se dezbata drepturile boierilor si drepturile noastre, si ceea ce o tara va gasi ca suntem datori cu sudorile noastre vom plati. Omul, ca sa scape din robie si sa fie stapan la casa, vatra si ogorul sau, cu tragere de inima va lucra si se va rascumpara".

Aceste cuvinte nimenea azi in Romania nu le va gasi revolutionare si comuniste, pentru ca faptele au dovedit ca realizarea cererilor taranilor facuta in 1848 nu a scazut valoarea proprietatilor, ci din contra a inzecit-o, nici a facut din tarani despoitori comunisti ai mosiilor straine. Aceste cuvinte, repet, au starnit in 1857 o furtuna in toata Romania, bineinteles din partea stapanilor de mosii; caci taranii, avand incredere si in dreptatea cauzei lor, si in curajul si sprijinul energic al aparatorilor lor, sperand mai ales in dreptatea Europei, care-si plecase auzul la strigatele de durere ale unui intreg popor, se tinura linistiti. Deputatii lor isi sfarsira plangerea lor prin aceste frumoase si uimitoare cuvinte:

"Mantuirea noastra, dupa Dumnezeu, de la sfatul puterilor o asteptam, ele au luat si tin sortii Romaniei in puternica lor mana; numai ele pot implini mareata fapta de a scoate un popor din mormantul in care a zacut pana acum. Biruintele cele mari castigate se vor sterge de pe stalpii ei inalti pe care sunt scrise, pietrele se vor preface iarasi in nisip, dar invierea Romaniei, sapata adanc in inimile tuturor romanilor, trecand din stranepoti la stranepoti, vor binecuvanta timpurilor viitoare numele intemeietorilor unui popor".

in toate judetele proprietarii se adunara, formulara protesturi, jalbe, memorii, in vederea de a sprijini proprietatea si de a arata ca false afirmarile taranilor. Fura unele publicate prin ziare, altele comunicate reprezentantilor puterilor straine.

Propunerea taranilor a fost trimisa in cercetarea comitetelor proprietarilor mari si proprietarilor mici; ea a dat loc la discutiuni infocate, la invinovatiri teribile in contra taranilor; si ce este mai trist si mai dureros este ca acuzarile cele mai violente, ca refuzurile cele mai absolute de orice reforma in favoarea taranilor n-au pornit din sanul comitetului proprietarilor mari, cat din sanul comitetului proprietarilor mici, acei care aveau pe partile lor de mosie cate 5, 10, mult 15 clacasi. Acestia tipau mai tare decat acei care aveau mii de falci si sute de pontasi; precum in fapta cei dintai, in saracia lor, tratau pe clacasi mai rau (si intocmai ca pe tigani) decat boierii bogati, in inima carora la multi se aflau simtaminte compatimitoare pentru soarta clacasilor si dintre care multi erau in capul reformei emancipatrice. De aceea raporturile, si al comitetului proprietarilor mari si al proprietarilor mici, si majoritatea si minoritatea, nu cuprind nici o solutiune; dezlegarea chestiei nodului gordian se lasa unei viitoare Adunari legislative, adica unui viitor necunoscut.

Cand in ziua de 18 decembrie raporturile comitetelor venira in discutiunea intregii Adunari-mume ad-hoc, marea sala a sedintelor Adunarii fu inconjurata de mii de proprietari, alergati din toate ungherele Moldovei si chiar din judetele invecinate ale Munteniei. Deputatii care erau pentru o solutiune favorabila cererii taranilor fura mai ales asediati si amenintati de alegatorii lor. Eu eram in Adunarea din 1857 reprezentant al proprietarilor mari din Dorohoi. Trei zile am fost, pot zice, rastignit de catre mosnasii din acel judet, adusi anume ca sa-mi inchida gura de a vorbi si sa-mi lege mana de a scrie. Mi se punea inainte ca mandatul ce-mi dase nu era ca sa dezbat chestiunea taraneasca, ca sa dau taranilor mosiile lor, ci ca sa intaresc si sa unesc mosia cea mare, Romania. Cu lacrimi, dar, am trebuit sa ma supun si sa ma abtin de orice solutiune radicala; m-am marginit a ma uni cu propunerea prezentata de Dimitrie Rallet si sustinuta de Vasile Sturdza, Petru Mavrogheni si alti partizani ai emanciparii taranilor, care se marginea a proclama in principiu desfiintarea rasplatirii prin lucru a pamantului ce se da locuitorilor dupa asezamintele de astazi si rezervarea Adunarii legiuitoare viitoare de a vota o lege, careia sa fie supusi si locuitorii si proprietarii si care, dezvaluind acele principii, sa hotarasca aceasta chestie atat de importanta si demnitara pentru Principatele Unite.

Aceasta socotinta, pe langa subscriitorii de mai sus, mai cuprinde si subscrierile lui Dimitrie Miclescu, Mihail Jora si Alecu Teriachiu, inca in viata, si a lui Neculae Cananau, Manolache Costache, Iancu Fotea si Costache Rola, trecuti in cealalta lume.

Adunarea ad-hoc — pot zice asediata — a votat nu mai putin decat zece propuneri; nici una din ele n-a obtinut majoritatea, trimitandu-se definitiva hotarare la viitoarea Adunare legislativa.

Rezultatul dar a fost negativ. Un rezultat insa s-a dobandit; despartirea partidelor pe taramul chestiei rurale s-a efectuat, formandu-se pentru intaia data atunci, in mod definitiv, partidul liberal si partidul conservator, cand mai inainte lumea politica din Moldova era impartita numai pe taram politic, adica partidul unionist si partidul separatist.

Chestiunea rurala a mai venit apoi in sanul Comisiunii Centrale de la Focsani; ea a dat loc la lungi si furtunoase discutiuni intre liberali si conservatori; majoritatea conservatoare a redactat, in fine, un proiect prin care taranilor se libera bratele, dar li se smulgea bucatica de pamant muncita de ei sute de ani, lasandu-li-se drept singura mangaiere locuintele si cateva prajini de izlaz (imas). Negresit ca acea solutiune nu era ceea ce astepta taranimea dupa atatia ani amari de rabdare, negresit ca nu corespundea la prescriptiunile articolului 46 al Conventiunii din Paris. taranii insa, desi framantati de durere, ramasera totusi linistiti, dar de linistea care precede furtuna, si furtuna o intetea insasi Comisia Centrala, care, fara stirea si aprobarea puterii executive, puse de se tipari si se imparti prin sate, in mii de exemplare, proiectul nefast votat de ea.

indata dupa savarsirea Unirii, in luna iunie 1862, primul ministru al Romaniei, Barbu Catargiu, aparatorul infocat al proprietatii absolute in posesiunea exclusiva a marilor proprietari, infatisa proiectul de lege votat de Comisiunea Centrala. Discutiunea asupra acestei legi, afara de timpul ce s-a intrebuintat in sectiuni, n-a reclamat mai putin decat sapte lungi sedinte, de la 25 mai pana la 6 iunie, si sedinta din 11 iunie, cand s-a dat votul definitiv.

Nu voi intra in amanuntimile acestor lungi discutiuni, pentru ca unii, si din cei mai principali sprijinitori sau impotrivitori ai proiectului de lege elaborat de Comisiunea Centrala, sunt in viata; si, cu toata rezerva si delicateta ce as intrebuinta-o, m-as teme sa nu intru in personalitati. imi va fi insa permis a spune si a ma mandri de aceasta, ca in doua lungi sedinte, si anume in zilele de 25 mai si 1 iunie 1862, am combatut proiectul infatisat prin doua lungi discursuri, care, fiecare in deosebi, n-au tinut mai putin de la patru pana la cinci ore. Am avut de adversar puternic, si prin marele sau talent si prin autoritatea sa de prim-ministru, pe Barbu Catargiu, cel mai mare si mai convins orator al conservatorilor. in vehementa sa, el califica discursul meu de himera, o himera ciudata, paradoxala, o himera cu capul de porumbita fagaduind multa blandete, cu trunchiul de aspic plin de venin si cu coada de soparla maglisitoare, invinuindu-ma ca am stigmatizat proprietatea cu cele mai degradatoare calomnii, cu un cuvant, am sacrificat principiile lui Proudhon, care zice ca proprietatea este o hotie, ca, in fine, am incheiat cerand cu multa umilinta a se da taranului, ca un fel de milostenie, pamantul ce-l cultiva astazi.

Cand asemenea cuvinte se rostesc de catre un prim-ministru ca Barbu Catargiu si intr-o Adunare ca cea din 1862, in care erau concentrate toate fortele conservatorilor intruniti din amandoua tarile, rezultatul nu putea sa fie decat acel prevazut.

in 11 iunie, aniversarea revolutiunii din 1848 si doua zile numai dupa moartea funesta a lui Barbu Catargiu, ucis la usile Parlamentului prin o mana criminala, din nenorocire ramasa necunoscuta pana asfazi, majoritatea Adunarii, speriata si indignata de o crima fara exemplu inca in analele tarilor romane, nu mai asculta glasul dreptatii, ci, impinsa de ura si de razbunare catre tarani, intru nimic solidari cu un asasinat nici dorit, nici pregatit, nici savarsit de ei, a votat stergerea tuturor drepturilor taranilor, luarea din mainile lor a ogoarelor muncite de ei, dandu-le insa drept mangaiere, ca pamant comunal, trei pogoane la mosii de camp, doua pogoane la mosii de mijloc si un pogon si jumatate la mosiile de munte, si aceasta inca nu ca proprietate absoluta, ci numai ca pamant arendat cu o chirie perpetua, care urma mai tarziu a se hotari de catre consiliul judetean.


Iata tristul rezultat dobandit intr-un timp care n-a tinut mai putin decat 14 ani, de la 1848 si pana la 1862.

Discutata a fost chestiunea in mod contradictoriu intre proprietari si intre tarani in sanul comisiunii mixte din Bucuresti, la 1848; discutata a fost chestiunea in sanul Adunarii-mume ad-hoc din Iasi, din 1857; discutata a fost chestiunea in sanul Comisiunii Centrale legislative din Focsani; discutata a fost chestiunea in prima sesiune a intaiului parlament al Romaniei unite; si masura emancipatrice, desi inteleasa de chiar adversarii ei, desi studiata, coapta prin atatea si atatea lungi si variate discutiuni, tot se amana din comisiune in comisiune, din Camera in Camera; si taranul roman tot a ramas neclintit in sperantele sale, tot a ramas supus legilor in fiinta si a urmat a fi modelul ordinei si legalitatii.

Ca legea votata de Camera in ziua de 11 iunie, ca batjocura a aniversarii zilei de 11 iunie 1848, cand miscarea nationala din Bucuresti a decretat marile principii politice si sociale reclamate de poporul roman, ca acea lege, zic, nu putea avea fiinta, nu putea fi aplicata, ca era prin urmare moarta in insasi ziua nasterii sale, au inteles-o insisi ministrii care au urmat ministerului lui Barbu Catargiu. insusi batranul Arsachi, colegul si coreligionarul repausatului ministru si urmasul sau in scaunul prezidential, n-a cutezat s-o supuna sanctiunii domnesti. Tot asa a facut si ministerul Kretzulescu, care a succedat la putere ministerul Arsachi.

Cand, la 11 octombrie 1863, am fost chemat in capul noului minister, am gasit proiectul in starea in care a fost trimis de catre presedintele Camerei presedintiei Consiliului de Ministri.

Negresit ca nu as fi cerut sanctiunea domneasca la un proiect ale carui temelii eu si cu toti liberalii de orice nuante le-am combatut cu toata energia intr-un sir de 16 ani neintrerupti.


Dupa ce in sesiunea Camerei din 1863 si 1864 am prezentat proiectele de lege comunale si judetene, secularizarea manastirilor inchinate si neinchinate si trecerea catre stat a tuturor mosiilor manastiresti, reprezentand a patra parte din teritoriul Romaniei, si am obtinut votarea lor, pot zice in unanimitate (adica si de catre conservatori si de catre liberali), si alte legi de reforme liberale, in aprilie 1864, am infiintat in fine si proiectul de lege rurala, astfel precum partidul liberal l-a fost prezentat in 1862 in opozitiune cu proiectul de lege elaborat de Comisiunea Centrala; dar de aci lucrurile s-au incurcat intr-un nod gordian. Numai pentru ca proiectul de lege a fost prezentat si ca "Monitorul" a publicat in aceeasi zi cuprinderea lui, am primit un vot de blam. Publicatiunile insa erau necesare pentru a linisti populatiunile rurale agitate de publicitatea data proiectului de lege al Comisiunei Centrale.

Ministerul si-a dat demisia. Domnul nu a primit-o, si Camera a fost prorogata pentru ziua de 2 mai. in aceasta zi de adunare, din momentul suirii la tribuna a biroului sau, a declarat ca nu voieste a trata cu mine nici chestiunea rurala, nici reforma legii electorale octroiata de straini prin Conventiunea din Paris.


Ma opresc aci.

Descrierea cauzelor care au provocat lovirea de stat din 2 mai, precum si consecintele acestui act afara din lege nu pot forma obiectul unei simple conferinte. si apoi descrierea evenimentelor din 1864 ar constitui inca o istorie de actualitate, si nu cred ca as face bine daca m-as insarcina, cel putin acum, cu facerea acestei istorii.

Ma voi margini numai a cita ca simple fapte infatisarea acestui proiect in dezbaterea Consiliului de Stat si promulgarea sa in ziua de 14 august 1864.

Dezbaterea acestei legi a tinut mai multe zile in Consiliul de Stat, prezidat de insusi domnul. si aci simt o datorie de a exprima si astazi recunostinta mea vicepresedintelui acelui corp investit atunci cu puterile legiuitoare, Costache Bozianu, si membrilor sai: A. Cretulescu, G. Vernescu, A. Papadopol-Calimach, P. Orbescu, D. Bolintineanu, G. Apostoleanu, si catorva altor spirite luminate, care m-au ajutat in greaua intreprindere.

Proiectul meu s-a modificat in bine, dar am gasit impotrivire la propunerea mea de a se aplica legea de indata, adica de la viitorul 23 aprilie 1865.

Majoritatea Consiliului de Stat, cu care s-a unit si domnul, n-a primit imediata aplicare, ci a amanat-o dupa trei ani. O asemenea legiuire, o legiuire sociala, amanata in aplicarea ei dupa trei ani, atunci cand tara intreaga, proprietari, arendasi si mai ales tarani, toti in picioare, asteptau cu nerabdare o solutiune definitiva si imediata, o asemenea amanare, zic, insemna insasi condamnarea si sfaramarea legii.

Imediat dupa votul Consiliului de Stat, eu am depus demisiunea mea in mainile domnitorului, declarand ca, in calitate de ministru de interne, eu nu puteam raspunde de ordinea publica, ca nu aveam indestule mijloace de executiune, pentru ca, odata ce se va lati Buna-Vestire a desfiintarii clacii, a liberarii bratelor si a emanciparii ogoarelor lor de orice sarcini si angarie catre stapanii de mosii, sa pot indatora pe tarani trei veri de-a randul a mai face claca sau boierescul.

"in dosul fiecarui clacas mi-ar trebui cate un jandarm, zisei domnului; si daca maria-ta ai avea atati jandarmi cati sunt taranii, si inca nu te-as sfatui sa faci de ei o asemenea intrebuintare si nici ca ordinele mariei-tale ar fi ascultate, pentru ca si jandarmii (pe atunci se zicea "calarasilor" dorobanti) sunt clacasi sau fii de clacasi".

Vorba francezului "la nuit porte conseil" s-a indeplinit, spre fericirea tarii, spre gloria domnului.

Cuza voda, mai bine avizat si dupa o matura sfatuire cu el insusi, a cumpanit temeiurile importante ale aplicarii imediate a marii reforme. Mi-a inapoiat dar demisiunea si m-a imputernicit cat sa pledez inaintea Consiliului de Stat necesitatea de a reveni la ime diata aplicare a acestei legi. Consiliul de Stat si ministerul am convenit ca legea sa se puie in lucrare de la 23 aprilie 1865, imputernicit fiind insa guvernul de a inainta pana atunci lucrarile pregatitoare de constatare si de marcare, prevazute prin noul asezamant.

Primeasca aci recunostinta mea fostul meu coleg la acel minister si actualul meu coleg in Academie, d-l N. Kretzulescu; nu mai putin confund aceasta recunostinta onorabilului d-l G. Vernescu si colegului meu in Academie, d-l Alexandru Papadopol-Calimach, supravietuitori, cu d-l Orbescu, din acel luminat Consiliu de Stat, care, puindu-se mai pe sus de toate consideratiunile si dificultatile politice de pe atunci, au impreuna lucrat si puternic contribuit la savarsirea unei reforme care a schimbat fata economica a Romaniei.

Legea s-a promulgat si publicat in ziua de 14 august, si pana in ziua de 15 ea a fost imprastiata mai in toate satele Romaniei si in sunetul clopotelor citita si binecuvantata in bisericile lor.

Legea a fost precedata de o proclamatiune a domnului Catre locuitorii satesti. Aceasta proclamatiune este testamentul politic al lui Cuza voda.

Mari greseli el a facut, dar aceasta proclamatie nu va pieri nici din inima taranilor, nici din istoria Romaniei. Sa-mi fie permis a da citire proclamatiunii:


"Satenilor!

indelungata voastra asteptare, marea fagaduinta data voua de inaltele puteri ale Europei prin art. 16 al Conventiunii, interesul patriei, asigurarea proprietatii funciare si dorinta mea cea mai vie s-a implinit.

Claca (boierescul) este desfiintata pentru de-a pururea, si de astazi voi sunteti proprietari liberi pe locurile supuse stapanirii voastre, in intinderea hotarata prin legile in fiinta.

Mergeti dar, mai inainte de toate, la poalele altarului si cu genunchile plecate multumiti atotputernicului Dumnezeu pentru ca prin ajutorul sau, in sfarsit, ati ajuns a vedea aceasta zi frumoasa pentru voi, scumpa inimii mele si mare pentru viitorul Romaniei!

De astazi voi sunteti stapani pe bratele voastre; voi aveti o particica de pamant proprietate si mosie a voastra, de astazi voi aveti o patrie de iubit si de aparat.

si acum, dupa ce cu bratul Celui de Sus am putut savarsi o asemenea mare fapta, ma intorc catre voi, spre a va da un sfat de domn si de parinte, spre a va arata calea pe care trebuie sa o urmati, de voiti sa ajungeti la adevarata imbunatatire a soartei voastre si a copiilor vostri.

Claca si toate celelalte legaturi silite intre voi si intre stapanii vostri de mosii sunt desfiintate prin plata unei drepte despagubiri.

De acum inainte, voi nu veti mai fi cu dansii in alte legaturi decat acele ce vor izvori din interesul si buna primire a unora si a altora. Aceste legaturi insa vor fi pururea neaparate pentru ambele parti. Faceti dar ca ele sa fie intemeiate pe iubire si incredere. Multi si foarte multi din proprietari au dorit imbunatatirea soartei voastre. Multi din ei au lucrat cu toata inima, ca sa ajungeti la aceasta frumoasa zi, pe care voi astazi o serbati. Parintii vostri si voi ati vazut de la multi stapani de mosii ajutor la nevoile si trebuintele voastre. Uitati dar zilele negre prin care ati trecut; uitati ura si toata vrajba; fiti surzi la glasul acelora care va vor intarata in contra stapanilor de mosii, si in legaturile de bunavoie ce veti mai avea de aci incolo cu proprietarii nu vedeti in ei decat pe vechii vostri sprijinitori si pe viitorii vostri amici si buni vecini. Au nu sunteti toti fii ai aceleiasi tari? Au pamantul Romaniei nu este muma care va hraneste pe toti?

Stapani liberi pe bratele si pe ogoarele voastre, nu uitati mai inainte de toate ca sunteti plugari, ca sunteti muncitori de pamant. Nu parasiti aceasta frumoasa meserie, care face bogatia tarii, si dovediti si in Romania, ca pretutindeni, ca munca libera produce indoit decat munca silita. Departe de a va deda trandaviei, sporiti inca harnicia voastra, si ogoarele voastre indoit sa fie mai bine lucrate, caci de acum aceste ogoare sunt averea voastra si mosia copiilor vostri.

ingrijiti-va asemenea de vetrele satelor voastre, care de astazi devin comune neatarnate si locasuri statornicite ale voastre, din care nimeni nu va mai poate izgoni. Siliti-va dar a le imbogati si a le infrumuseta; faceti-va case bune si indestulatoare; inconjurati-le cu gradini si cu pomi roditori. inzestrati-va satele cu asezaminte folositoare voua si urmasilor vostri. Statorniciti mai ales si pretutindenea scoale, unde copiii vostri sa dobandeasca cunostintele trebuitoare pentru a fi buni plugari si buni cetateni.

Actul din 2 mai v-a dat la toti drepturi; invatati dar pe copiii vostri a le pretui si a le bine intrebuinta.

si mai presus de toate, fiti si in viitor ceea ce ati fost si pana acum si, chiar in timpurile cele mai rele, fiti barbati de pace si de buna randuiala; aveti incredere in domnul vostru, care va doreste tot binele; dati, ca si pana acum, pilda supunerei catre legile tarii voastre, la a carora facere aveti si voi de acum a lua parte; si, in toata intamplarea, iubiti Romania, care, de astazi, este dreapta pentru toti fiii sai.

si acum, iubitilor mei sateni, bucurati-va si pasiti la munca de bunavoie, care inalta si imbogateste; si Dumnezeul parintilor nostri sa binecuvanteze samanta ce veti arunca pe cea intai brazda libera a ogoarelor voastre".


Cateva cuvinte si voi sfarsi.

Aplicarea legii rurale a dat loc, pe alocurea si mai ales in tara Romaneasca, la dureroase strambatati.

in Moldova, ogoarele taranesti fiind alese inca prin legea lui Grigore Ghica din 1850, stramutarea posesiunii nu s-a facut in genere decat in urma necesitatilor de comasare.

Nu a fost tot asa in Muntenia. Asa mai toate mosiile erau lucrate numai de tarani si pe toata intinderea, schimbandu-se ogoarele mai anual, dupa necesitatile agriculturii; a trebuit mai intai dar a se aplica legea lui stirbei voda, adica a se determina pe pamant intinderea ogoarelor cuvenite taranilor, si de aci multe nedreptati. si cu toate aceste, in toata intinderea Romaniei o singura strigare de nemultumire n-a izbucnit din gura taranilor, un singur brat nu s-a ridicat pentru silnice fapte sau razbunari.

in Austria, in Rusia, aplicarea legii rurale a dat loc la mii de acte de crude represalii; mii de case ale proprietarilor au fost date prada flacarilor si sute de proprietari au cazut victime sub topoarele taranilor, transformati in fiare salbatice.

in Romania, o liniste perfecta; intr-o sarbatoare generala, aplicarea legii emancipatrice s-a facut fara a se preface in cenusa o singura casa din ale fostilor stapani, fara ca sa se smulga un singur fir de par din ale marilor proprietari.

Cand, 14 ani in urma, la apelul viteazului lor domn si capitan, taranul roman, soldat de linie sau dorobant ori calaras, dupa doua sute de ani de umilinta, in campiile Bulgariei si in fata tariilor Plevnei, a dat piept dusmanului, taranul roman, zic, prin vitejia sa, prin infruntarea mortii, a dovedit ca astadata el avea o patrie de iubit si de aparat si ca in spatele lui, dincoace de Dunare, el avea pentru dansul si pentru familia sa o particica de pamant, proprietate si mosie a lui si a copiilor sai.


Sire,

in timpul lui voda Cuza s-a desfiintat claca si s-au improprietarit satenii. Aceasta a fost o mare imbunatatire a starii lor materiale.

in timpul domniei maiestatii-tale, s-a facut mai mult. Opera inceputa s-a continuat.

insurateii din 1864 au capatat pamanturile ce li se acorda de lege si alti sateni au fost improprietariti. Dar ceea ce s-a facut mai mult a fost ca i s-a dat taranului, pe langa pamant si sapa, pusca, ca sa-si apere tara. Atunci am vazut cu totii cum pasnicul taran a devenit ostean voinic, ostean viteaz, care se uita la moarte cu dispret si care a reinviat, pe campul de batalie, gloria stramosilor nostri.

Aceasta e mult, foarte mult, dar nu e destul. Trebuie sa mergem inainte. Trebuie sa facem ca la viitorul jubileu sa vedem pe taranul roman ajuns in pozitiunea in care gloriosii membri ai casei de Hohenzollern au adus pe taranii din Prusia. Trebuie ca prin cultura sa ridicam pe taranul nostru, ca el sa aiba constiinta profunda si energica de drepturile si de datoriile lui, ca el sa inteleaga pe deplin ca trebuie sa-si puna viata pentru a-si apara tara si neamul.


Doamna,

Maiestatea-voastra ati citit o frumoasa poezie, prin care ati incantat pe toti cati am avut fericirea a asista la aceasta serbare. Dumnezeu v-a incununat cu cununa nepieritoare a poeziei, incat purtati doua coroane: una a regatului si alta a poeziei.

Poezia ce ati citit o cunoastem acum toti. Sa-mi fie permis insa a destainui o poezie inca necunoscuta a maiestatii-voastre.

in anul trecut sta la Mircesti multimea plina de intristare si in doliu imprejurul trupului neinsufletit al iubitului nostru poet Vasile Alecsandri. Deodata se vede inaintand in rand ostasesc un mic corp de zece oameni, intristati, dar mandri. Erau cei "noua din Vaslui si cu sergentul zece", care veneau sa pazeasca sicriul celui care i-a cantat cu atata rasunet. Dupa ultima binecuvantare a bisericii, se auzi comanda militara: "Noua din Vaslui si cu sergentul zece! inainte! Ridicati!" Atunci cei zece au plecat steagul cel zdrentuit de glonturi pe sicriul marelui barbat care a cantat cu putere vitejia ostasilor romani si, ridicandu-l, l-au coborat cu mainile lor in ingustul mormant. Aceasta inspiratiune poetica venea de la maiestatea-voastra si este una din cele mai frumoase si mai patriotice poeme. Era ultima salutare ce trimitea tara, armata si maiestateavoastra celui iubit si plans de toti.


Sire,

Ati condus tara in grele timpuri la izbanda; i-ati faurit independenta, si din cele doua tarisoare ati format tanarul regat roman glorios si respectat. Aceasta nu s-a putut dobandi decat prin mare staruinta si mare intelepciune. Ele apartin maiestatii-voastre, care ati fost in capul natiunii.

Sa traiti, maiestatea-voastra, lungi ani inca, ca cu aceeasi intelepciune sa conduceti tara; iar mostenitorul vostru sa ia invatatura, ca sa urmeze si el, cu aceeasi staruinta si intelepciune, lucrarea cea mare a redesteptarii si a inaltarii neamului romanesc.

Discurs rostit in Academia Romana
Sedinta solemna de la 1 aprilie 1891
ultimul discurs antum a lui Mihail Kogalniceanu





Dezrobirea tiganilor, stergerea privilegiilor boieresti, emanciparea taranilor
Dezrobirea tiganilor, stergerea privilegiilor boieresti, emanciparea taranilor (continuare)


Aceasta pagina a fost accesata de 721 ori.