• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Dorintele partidei nationale in Moldova - Partea 01

Atat curtilor Turciei si Rusiei, cat si Europei intregi, sunt acum deplin cunoscute intamplarile din luna lui mart trecut. O petitie in 35 puncturi intemeiate pe principiile Organicescului Reglement, iscalita de mai multe sute de persoane din toate clasele sociale ale Moldovei, fu tratata de catre domul Mihail Sturdza ca o rebelie manifesta si zugravita inaintea Puterilor ca o crima contra driturilor lor. Crudele si nelegiuitele pedepse, savarsite fara nici o judecata asupra multora din iscalitorii acestei nevinovate petitii, au revoltat toate inimile; ele sunt prea cunoscute spre a avea trebuinta de a se insira din nou.

Curtile de Constantinopol si de Sankt-Petersburg, voind a cerceta starea lucrurilor din Principate si reformele de care au neaparata trebuinta, au randuit la fata locului ca comisari imparatesti pe EE. LL Talaat Efendi si Duhamel.

De la 1 april si pana acum, sfarsitul lui august, in toate tristele imprejurari ce au inconjurat tara, moldovenii au rabdat cu cea mai mare resignatie (caci nu putem zice curaj) toate biciurile ce le-au venit si de la Dumuezeu si de la oameni. Cruda carmuire a domnului, ridicarea tuturor garantiilor legii, rapirea libertatii si a averilor, lacustele, holera, intrarea ostilor straine, si alte asemenea nenorociri, care pe alta natie ar fi adus-o intr-o desavarsita deznadejde si anarhie, toate aceste le-am suferit cu durere, insa cu rabdare, si tara fara guvern urmeaza inca a se guverna singura si de la sine; caci nu putem numi guvern pe acela ce-si margineste atributiile sale numai intru a inchide, a pedepsi, a jacui in dreapta si in stanga, fara cuvant, fara vina, fara dreptate. Scrupulosi de a ne tine pe drumul legal, noi ne-am impins moderatia pana la o vinovata molaciune, numai si numai ca sa nu dam domnului noua ocazii de pari si calomnii. si cu toate aceste, moalea si moderata noastra purtare tot a fost tratata de purtare scandaloasa.

Cand mai toti moldovenii, bantuiti de biciul holerei, erau raspanditi pe toata fata tarii, cand mai fiestecare familie era imbracata cu doliu pentru pierderea unui parinte, unei sotii, unui frate, unui fiu, urgia domneasca ii ajunse pana in azilurile lor. Multi erau inca cu lacrimile pe obraz, mai multi inca in patul durerilor sau de abia convalescenti, cand se vazura loviti de liste de proscriptii, ca in timpurile lui Marius si ale lui Sylla. Unii sunt sub paza opriti pe la mosiile lor, altii urmariti din loc in loc ca niste facatori de rele, spre a fi inchisi prin manastiri, sau aruncati peste hotar, toate aceste fara cea mai mica cercetare, fara cea mai mica judecata, in contra art. 358 si 433 din Organicescul Reglement. Terorismul dar astazi domneste in Moldova, si moldovenii sunt osanditi a vedea in anul 1848 aceea ce niciodata, si in timpurile cele mai barbare, stramosii lor n-au cugetat macar. O tara intreaga este lasata in libera si neingradita urgie a unui domn imbatat de pofta razbunarii, aprins de setea de a desfiinta tot ce mai este barbat de cinste si de bine, tot ce mai are curaj de a protesta in contra raului. Toate armele, toate mijloacele ii sunt bune, numai sa poata ajunge la scop. Spaima, pedepsele, lovirea libertatii si a intereselor materiale, pari mincinoase, si chiar calomnia, chiar pamfletul, aceste sunt ticaloasele inventii, ticaloasele instrumente, cu care astazi pretinde a-si urma guvernul. Spre aceasta, Maria Sa desteapta patimile cele rele, insufla neincrederea, atata pizma si zavistea, intarta starile sociale una asupra alteia, aprinde faclia discordiei si a razboiului civil, clevetind pe acei ce nu-i poate gasi vinovati, imputandu-le plecari retrograde, planuri reactionare, facandu-i aristocrati si declarandu-se el, prin urmare, liberal. Clerul cu mitropolitul in cap, si care cu viata si-a platit curajul arhipastoresc, boierii cei mai insemnati, batrani si tineri, toti barbatii vrednici, amploiati, profesori, avocati, literati, clasa negutitoreasca, toti acestia, care constitueaza adevarata Moldova, inaintea ochilor Mariei Sale, a agentilor si a pamfletarilor sai, sunt aristocrati. Un asemene nume in dreptul sau inteles, ei il primesc cu bucurie, caci aristocratie nu insemneaza alta decat guvernul celor buni, si acesta nu poate sa fie guvernul Mariei Sale domnului Mihail Sturdza v. v.

Acesti aristocrati, adica partida nationala, clevetiti si prigoniti, opriti pe la mosii, fugariti de catre zbirii domnesti, vazandu-si tara ocupata cu armii straine, si prin urmare in neputinta materiala de a se intruni in pace, de a se pune chiar in relatie cu acei trimisi de catre curti spre a cerceta nevointele tarii, se vad dar siliti a arata prin lumina tiparului care sunt planurile lor, care sunt reformele ce le socot mai neaparate pentru tara.

Prin aceasta, noi nadajduim ca vom implini un indoit scop. intai, vom inchide gura clevetitorilor ce ne invinovatesc cu plecari care sunt a lor, adica retrograde; si al doilea, vom arata ambelor curti si Europei starea opiniei publice in Moldova, de vreme ce pana acum comisarii imparatesti au suferit ca domnul sa tina departe de dansii pe oricine ar fi indraznit sa le vorbeasca altfel decat in struna domneasca.

Cand la 28 mart, obstea adunata in Iasi din toate tinuturile Moldovei a cerut numai acele 35 puncturi intemeiate pe Reglement, ea prin aceasta n-a aratat ca n-ar avea trebuinta si de alte reforme mai radicale. insa, tanguindu-se numai pentru ilegalitati, ea vroia a fi reasezata in legalitate, ca atunci legal sa-si poata da si alte mai mari imbunatatiri. Timpul acesta a venit. Astazi nu se mai atinge numai de indreptarea abuzurilor si de izgonirea savarsitorului lor. Caderea acestora ii ca si implinita. insa o chestie mult mai mare se iveste: regeneratia Moldovei ingenuncheata sub Mihail Sturdza v. v., inzestrarea ei cu institutii analoage cu epoca noastra. in fiinta a ambelor curti ce vroiesc a cunoaste spiritul Principatelor, in fiinta Europei, care simpatizeaza cu noi, moldovenii ar fi vinovati inaintea lui Dumnezeu, a popoarelor si a lor insusi, daca nu si-ar declara fatis, fara sfiala, si in adevar: Care sunt dorintele si nevointele lor, care sunt institutiile ce le socot neaparate pentru fericirea lor, si fara care nu poate sa fie in tara nici pace, nici propasire.

Prin o asemene solanela declaratie, facuta cu vrednicie si cu unanimitate, moldovenii nu sunt rebeli, nu se pun in lupta cu nimeni. Ei sunt prea slabi spre a lovi driturile altora; dar cer ca si driturile lor sa fie respectate, daca este ca dreptatea, iar nu puterea sa prezideze la soarta lor.

inainte dar de toate, moldovenii protesta despre nestramutata lor hotarare de a nu lovi driturile cuiva; insa vroiesc asemene ca si altii sa nu le jigneasca dreptatile ce le au infiintate si inchizasluite de sute de ani, pe care stramosii nostri pururea si cu crude jertfe au stiut a le pastra, si pe care si noi vroim a le lasa intregi stranepotilor nostri. Cel mai sfant din aceste drituri este neatarnarea noastra dinlauntru si prin urmare autonomia. Aceasta neatarnare a fost intaia conditie a urmatorului tratat din 1512, prin care Moldova in domnia lui Bogdan, fiul lui stefan cel Mare, a cunoscut suzeranitatea Turciei, si anume:

1) Poarta recunoaste pe Moldova de pamant slobod si nesupus.

2) Legea crestineasca, care se tine in Moldova, nu va fi nici odinioara calcata sau tulburata, ci inca norodul va avea slobode bisericile sale ca si inainte.

3) Poarta se indatoreste de a apara pe Moldova de toti cei ce ar putea sa o calce, pazind-o in starea intru care a fost mai inainte fara a i se face vreo nelegiuire, sau sa sufere ca sa i se faca vreodinioara cea mai mica dezbinare sau despartire.

4) Moldova va fi stapanita si carmuita dupa pravilele si canoanele sale, fara sa se amestece Poarta cat de putin.

5) Domnii vor fi alesi de norod si intariti de la Poarta, ca sa stapaneasca in cat vor trai.

6) Domnii vor fi carmuitori a tot pamantul Moldovei si vor putea sa aiba intru stapanirea lor ostasi cu plata de la sine, pana la 20 000 pamanteni sau oameni straini.

7) Moldovenii vor putea tine si cumpara o casa la tarigrad pentru sederea capichihaelilor lor, unde vor putea face si o biserica.

8) Turcii nu vor putea cumpara pamanturi in Moldova, ori a avea case sau a se aseza, nici a avea sau a face geamii nici intr-un chip.

9) Domnul impreuna cu tot norodul, pentru semn de supunere, va avea purtare de grija a trimite pe tot anul prin doi boieri ai Moldovei la Poarta, si 4 000 bani rosii, 40 soimi si 40 iepe fatatoare. Aceste toate se numesc pesches, adica dar.

10) in vreme de ostire, domnul Moldovei, asemene dupa cum i s-ar porunci de la Poarta, va fi ajutor cu ostile sale la slujba imparateasca.

Acestasi tratat s-a mai intarit si la 1530 de catre Soliman cel Mare si toate hatiserifurile si firmanurile Portii in urma slobozite s-au intemeiat pe acesteasi capitulatii; acestea asemene s-au cunoscut si de toate tratatele incheiate intre Turcia si Rusia, care, declarandu-se ocrotitoarea driturilor noastre, s-a indatorit prin urmare a ne apara si cel mai sfant drit, ce este neatarnarea noastra dinlauntru.

in adevar, lasand a vorbi de tratatul incheiat intre Petru cel Mare si Dimitrie Cantemir, in 13 aprilie 1711 1 (adica cu doua sute de ani in urma capitulatiei Moldovei catre Poarta otomana, si care dovedesc ca Moldova a fost privita de Curtea Petersburgului ca stat suveran, desi tributar, iar nu ca provincie, cum o declara acum depesa din 19 iulie 1848, caci atuncea n-ar fi putut incheia tratat cu o provincie), prin care tratat reformatorul Rusiei cunostea domnului Moldovei titlul de autocrator si tarii o deplina neatarnare. Rusia, prin tratatul de la Kainargi din 1774, cunoaste pe stapanitorii Moldovei si Valahiei de suverani2 si prin urmare si tarile de staturi suverane.

Pe acest tratat in care pentru intaiasi data printipul mijlocirii Rusiei in favorul Principatelor este stipulat (insa numai incat aceasta se poate ierta de catre consideratia prieteneasca si luarile aminte ce Puterile au unele pentru altele3 sunt intemeiate si toate celelalte tratate incheiate intre Rusia si Turcia pentru Principate.

Tratatul de Iasi din 29 decembrie 1791, prin art. 4, nu cuprinde in adevar alta nimica decat intarirea conditiilor cuprinse prin tratatul de Kainargi si prin conventia explicativa din 10 mart 1779.

Tratatul de Bucuresti din 16 mai 1812, prin art. 5, intarind tratatele si conventiile de mai inainte, nu le face alta modificatie decat ca puterea protectrita, adica Epitropul, isi insuseste si uneste catre staturile sale jumatate din tara protegata, din averea orfanului, adica toata Moldova din stanga Prutului4, in contra principiilor a orice drit public si privat.

Actul separat al Conventiei de Akerman, incheiat in privinta Principatelor, cuprinde anume aceste cuvinte despre dritul romanilor de a-si da legiuirile ce li s-ar cuveni: "Tulburarile intamplate in anii din urma in Moldova si Valahia, aducand cea mai grea vatamare randuielii in diversele ramuri ale administratiei din launtru, domnii cu respectivele lor divanuri vor fi datori a se ocupa fara cea mai mica intarziere de masurile trebuitoare, spre a imbunatati starea Principatelor incredintate lor; si aceste masuri vor fi obiectul unui regulament general pentru fiecare provincie, care indata se va si pune in lucrare". Tot acest act cunoaste vechiul drit al romanilor de a-si alege domnul cu primirea generala a locuitorilor.

Proclamatia feldmarsalului Witgenstein, adresata in 8 mai 1828, in numele M. S. I. Neculai, catre locuitorii tarii Romanesti si Moldovei, fagaduieste Principatelor o existenta legala si statornica dupa vechile drituri.

Art. 5 din tratatul de Adrianopol din 1829, care au realizat fagaduintele feldmarsalului si a rasplatit in parte jertvile facute Rusiei de catre romani de la Petru cel Mare incoace, cuprinde: "Principatele se vor bucura de o sloboda lucrare a credintei lor, de o desavarsita sigurantie, de o administratie nationala neatarnata, si de o intreaga slobozenie de comert".

Hatiseriful publicat la intronarea domnilor celor dintai numiti, dupa tratatul de Adrianopol, cuprinde de asemenea: "Domnii vor intocmi slobod toate pricinile din launtru ale Principatelor lor, sfatuindu-se cu ale lor divanuri, fara a se putea aduce vatamare drepturilor ce s-au inchezasluit acestor tari, prin deosebitele tratate si hatiserifuri, si nu vor fi suparati intru cea din launtru a lor ocarmuire, prin nici o porunca impotrivitoare acestor drituri". Acestasi hatiserif mai adauge: "Aceste doua Principate vor avea drepturile celei de sine-si legiuiri s. c. l.".

in puterea dar acestui drit de neatarnare din launtru, de autonomie, intemeiat pe titlul Moldovei de stat suveran, pe o intrebuintare de veacuri si pe toate tratatele, partida nationala cu intreaga si plina convictie arata ca Reglementul organic nu poate nici intr-un chip sa faca fericirea tarii, si ca puternica dovada despre aceasta este ispita de saptesprezece nenorociti ani. in adevar, lasand a zice ca acest Reglement, prin mai multe ale sale dispozitii, este contrariul spiritului tuturor tratatelor si loveste si driturile Turciei si Moldovei, dar apoi are doua metehne de capetenie, care anuleaza celelalte ale sale hotarari, menite spre a ferici tara. Aceste metehne sunt:

1. Prin dispozitia sa incheietoare ce zice ca: "Pe viitorime orice schimbare domnul ar voi sa faca in Reglementul organic nu va putea sa aiba loc, nici a se pune in lucrare decat dupa inadinsa imputernicire a inaltei Porti, cu impreuna unire a Curtii Rusiei. Reglementul ridica deodata Moldovei toate driturile ce le pastrase de la capitularea sa si care ni s-au fost inchezasluit de toate tratatele vechi si noua, si ce este mai rau si mai nenorocit, ca o loveste cu imobilitate in contra legilor progresului si a perfectibilitatii pentru care toate popoarele sunt facute. Cand o natie nu inainteaza, ea da inapoi, si aceasta in veacul nostru este mai adevarat decat orisicand. Reglementul insa silindu-ne, ca pentru cea mai mica prefacere, chiar in cea mai neinsemnata lege de politie, sa cerem inadins imputernicirea a inaltei Porti cu impreuna unire a Curtii Rusiei, ne osandeste a fi stationari; si starea de pe loc, imobilitatea este moartea unei natii. Este cunoscut cata opozitie a intampinat aceasta adaugire la articole[le] Reglementului din partea obstestei Adunari a tarii Romanesti; si raspunsul ei din 21 iulie 1837 la nota din 17 iulie acelasi an a general-consulului Rusiei, este cea mai manifesta protestatie in contra dezbracarii natiei de dritul ei de autonomie. Obsteasca Adunare a tarii Romanesti n-a cunoscut dar niciodata aceasta fatala adaugire; si redactia jurnalului, prin care Adunarea obsteasca a Moldovei a primit-o, dovedeste ca aceasta s-a facut dupa prea inalta incuviintare (en vertu d'une sanction suprême), iar nu din libera sa vointa.

2. A doua meteahna capitala a Reglementului este ca acesta, in loc de a regula (precum insusi numele sau arata misia ce trebuie sa aiba) dupa spiritul timpului vechile institutii ale Moldovei, a daramat si a desfiintat toate legiuirile tarii; ne-a taiat toata relatia cu trecutul, fara a ne intemeia prezentul. O lege fundamentala a tarii trebuie insa sa fie o planta indigena, expresia naravurilor si nevointelor natiei. Aceasta insa nu este Reglementul; el este redigat in timpul ocupatiei armielor rosienesti, dupa instructii straine, sub prezidentia consilierului de taina rosienesc Mintiaki, de catre doi boieri numiti de prezidentul plenipotent al Principatelor si numai de catre alti doi boieri numiti de divanul tarii, adica de vreo cateva persoane, iar nu de adevarata Adunare nationala a tarii. Aceste toate se dovedesc prin chiar jurnalul-prefata, ce este pus inaintea Reglementului Moldovei, din 29 iulie 1829, si iscalit de prezidentul comitetului Mintiaki, visternicii Iordachi Catargiu si Costachi Cantacuzino, vornicii Costachi Conachi si Mihalachi Sturdza, si secretarul si redactor aga Gheorghe Asachi. Sfarsitul acestui jurnal, prin chiar cuvintele sale, arata modul si mijloacele cu care s-a facut acest Reglement. "Noi, madulari ai comitetului pentru sectia Moldovei, am deschis seantele noastre la Bucuresti 29 iulie 1829, sub prezidentia domnului de Mintiaki, inzestrat cu instructii privitoare catre aceste imbunatatiri, si ne vom ocupa cu toate partile ce trebuie sa compuna acest Reglement; si facand din fiestecare cate un cap de o parte, il vom supune, indata ce va fi pregatit si redigat, cercetarii Excelentei Sale domnului Prezident plenipotent, pana cand toata lucrarea reformei pentru Moldova va fi cu totul sfarsita". Reglementul dar nefiind nicidecum expresia vointei moldovenilor, neraspunzand la nevointele tarii, neintemeiat pe acele legiuiri vechi care, cu toate greutatile timpurilor si ale imprejurarilor din afara sute de ani ne-au pastrat nationalitatea, nici au putut, nici poate sa faca fericirea tarii noastre. De aceea dar vroim a ne intoarce la acele institutii, a carora origine este din pamantul nostru, care in timp de cinci veacuri le-am avut, si pe care vroim numai a le adapta dupa luminile si trebuintele epocii. Pentru ca ele au oaresicare asemanare cu constitutiile altor popoare, sa nu socoata cineva ca sunt imitatii si imprumutari, un plagiat al propagandei democratice si socialiste, cum ar vrea nota cabinetului rusesc din 19 iulie sa le numeasca; sa nu se ieie dupa forme si dupa termine. lnstitutiile ce le vroim sunt curat ale tarii noastre in cea mai mare parte, si aceasta o dovedesc istoria si acturile publice ale romanilor.

Aceste institutii pe care partida nationala le socoate ca neaparate si singurele mantuitoare pentru tara sunt urmatoarele:

1. Neatarnarea administrativa si legislativa in toate cele din launtru, fara amestec a orice puteri straine. — Consideratiile de mai sus au dovedit pe ce drepturi se intemeiaza acest princip fundamental.

2. Egalitatea drepturilor civile si politice. — Prin aceasta, moldovenii s-ar intoarce la un vechi si mantuitor printip. in vechea Moldova, toti erau deopotriva; caci insasi vecinatatea era numai un abuz introdus din tari straine, precum o declara formal actul obstestii Adunari din 6 aprilie 1749, cuprins si in Reglementul Organic, art. 435. in Principate nici una din starile sociale nu era privilegiata; toti romanii puteau ajunge la boierie, adica la functii publice, caci una si alta insemna tot una. Acestasi princip, desi imbrobodit cu multe abuzuri si exceptii in practica, exista inca si astazi in teorie; a decreta dar aceleasi drepturi civile si politice pentru orice roman (cu oaresicare restrictii legale) ar fi a impiedica ura intre deosebitele clase ale societatii si prin urmare ruina desavarsita a tarii.

3. Adunarea obsteasca compusa de reprezentantii tuturor starilor societatii. — Asa erau vechile adunari ale romanilor; si iscaliturile puse sub vestitul act al dezrobirii vecinilor din 1749, pomenit mai sus, dovedesc destul dritul ce aveau toate starile, adica toate interesele tarii, de a fi reprezentate in Adunare. Prin urmare, Adunarea obsteasca de astazi (chiar nefiind inraurita de guvern), neinfatisand decat interesele unei stari, adica a boierilor, trebuie modificata intrastfel, ca sa fie reprezentate in ea cele de capetenie interese ale tarii, adica proprietatea, comertul, slujbele facute statului, capacitatea si agricultura.

4. Domnul ales din toate starile societatii dupa vechiul obicei. — Aceasta iarasi nu este o inovatie; istoria dovedeste ca fiestecare roman putea fi chemat la domnie. Petru Rares in minutul alegerii sale era pescar. Constantin Cantemir era de abia serdar; si unul si altul au fost mari si buni domni. Acest drit pentru intaiasi data s-a restrans in clasa boierilor celor mari si pana la rangul de vornic, de catre vornicul Mihail Sturdza, unul din redactorii Reglementului din 1832.

5. Lista civila proportionata cu veniturile si mijloacele tarii. — Astazi Maria Sa Mihail Sturdza v. v. primeste de la tara 1 600 000 lei, cand venitul tarii se suie deabia la 10 000 000 lei; prin urmare trage in folosul sau a sasea parte din veniturile publice; si asa 250 000 de moldoveni traiesc si muncesc pentru a tine pe un singur om. Pe langa aceasta insemnata suma, domnul a stiut a-si mai trage si venitul exportatiei granelor, care se suie la suma de 600 000 lei; incat aceasta lista civila, facand proportia micilor venituri ale tarii, este cu mult mai mare decat lista civila a celor mai mari suverani ai Europei.

6. Responsabilitatea ministrilor si a tuturor functionarilor in functiile ce ocupa. — Acesta este un princip prea feritor si atat in interesul tarii, cat si al domnului insusi. El este cunoscut si de Reglementul de astazi, art. 137, Anexa Q. XVIII, si 282. Ministrii trebuie sa fie raspunzatori inaintea obstestii Adunari, potrivit vechiului obicei. Vezi Magazinul Daciei, tom. I, pag. l26.

7. Libertatea tiparului. — Tiparul, in orice timp, a fost liber in Moldova; si pana acum nici intr-o legislatie veche sau noua nu se afla vreo lege care sa-l opreasca sau sa-l margineasca macar. Dimpotriva, la intrebarea facuta de prezidentul plenipotent la 1830, in timpul ocupatiei rosienesti, ce legi sunt in Moldova pentru tipar, este declaratia Divanului implinitor, adica a autoritatii celei mai inalte a guvernului ca in tara Moldovei tiparul n-a avut niciodata alta cenzura decat religia si moralul public.

8. Rasplatirile nationale date de catre natie prin Adunarea obsteasca, iar nu prin domn. — in tarile romanesti, unde decoratii nu sunt, si rangurile se oboara, singurele rasplatiri sunt banesti; ca cheltuieli dar ele nu pot fi facute decat de catre Adunarea obsteasca, dupa chiar Reglementul de astazi, art. 54 si 117 si Anexa E. X.

9. Reprezentantii tarii in tot timpul mandatului lor sa nu primeasca functii, cinstiri de la guvern. — Servilismul Adunarilor obstesti de la 1832 si pana acum, compuse in cea mai mare parte de deputati functionari, care in mandatul lor privesc numai un mijloc de a dobandi inaintare in functii, ranguri mai inalte, rasplatiri banesti, nisamuri, cere neaparat aceasta reforma feritoare de coruptie.

10. Publicitatea seantelor Adunarii obstesti si a tribunalurilor. — Princip recunoscut si de catre Reglement, art. 327, pe langa vechiul obicei al tarii, care s-a pastrat si pana astazi, desi intr-un chip imperfect.

11. Dritul initiativ si de petitie pentru Adunare. — Dritul initiativ este cunoscut de Reglement, art. 57. Dritul petitiei este iertat de catre obiceiul vechi si nu este oprit prin nici o lege noua.

12. Reprezentantul tarii la Constantinopol ales de catre Adunare dintre romani. — Reprezentantul tarii de astazi este strain, in contra chiar a Reglementului, art. 403. El trebuie sa fie ales de catre Adunare, pentru ca sa reprezenteze la inalta Poarta interesele tarii, iar nu interesele domnului, precum se intampla cu agentul de astazi, dl Vogoridi, socrul Mariei Sale Mihail Sturdza v. v. si care de 14 ani inaintea Curtii Suzerane nu numai a ascuns, dar inca a prigonit interesele Moldovei.

13. inchizasluirea libertatii individuale si a domiciliului. — Aceste drituri sunt inchizasluite de hrisovul lui Ioan Sturza, 1 april 1828, si de Reglement, art. 358 si 433, insa numai boierilor, dar si pentru acestia sunt numai pe hartie. Domnul, cu sau fara Sfatul administrativ, in contra tuturor drepturilor vechi si noua, sub cuvant de masuri de ordin public, inchide, surghiuneste, departeaza peste hotar, fara cea mai mica judecata, dovedind si prin aceasta ca o lege publicata, dar nepazita este o lege moarta. Libertatea individuala si domiciliul trebuiesc dar inchizasluite pentru toti romanii fara deosebire.

14. Instructie egala si gratuita pentru toti romanii. — Acest princip este cunoscut prin hrisoavele lui Grigore Ghica v. v., prin Reglement, Anexa F. LXVI si LXVII si prin dispozitiile departamentului din launtru, in ministeria rapos. logofat Lupu Bals. Principul insa trebuie dezvoltat si pus in lucrare. Fiestecare oras si sat trebuie sa aiba scoala sa, ca fiestecare roman sa poata primi instructia la care il cheama facultatile sale.

15. intemeierea unei garde urbane si rurale. — Aceasta garda, intai puterea tarii, desi in urma degenerata, a existat pana la introducerea Reglementului; spre a imputina numarul slujitorilor, care sunt un izvor de abuzuri si de impilari pentru locuitorii sateni, si mai ales spre a avea o garantie temeinica pentru averile materiale si morale, si pentru pazirea tarii si a fericirii publice, garda este neaparata.

16. intemeierea juriului pentru pricini politice, criminale si de tipar. — Aceasta institutie, provenind din pruncia societatii, pastrata si imprumutata de toate popoarele, care o privesc ca cea mai mare garantie pentru siguranta si libertatea cetatenilor, au avut-o si romanii mostenire de la vechii germani, si au pastrat-o pana la introducerea Reglementului in procesurile civile. Chiar si sub domnul loan Sturza v. v. fiestecare impricinat ce era a se infatisa inaintea divanului domnesc avea dreptate, pe langa madularile divanului, sa-si aleaga si alti cati boieri vroia, care impreuna cu ceilalti il judeca.

in cele criminale, juriul era obsteste adoptat de romani; si exista chiar un tratat incheiat intre Stefanita Voda, nepotul lui Stefan cel Mare, si Sigismund, riga Poloniei, pentru intrebuintarea juriului in procesurile supusilor micsti. La pricinile de hotarituri, juriul alcatuit de purgari, adica concetateni, era asemenea intrebuintat. Astazi dar cand chiar acele natii care nu cunosteau inca juriul il adopta ca inchizasluirea cea mai sigura si mai priincioasa, pentru ce numai romanii nu s-ar intoarce la o institutie stramoseasca atat de pretioasa!

17. Desfiintarea pedepsei de moarte si a batailor trupesti. — Epoca in care vietuim face de prisos orice comentar intru aceasta.

18. intemeierea unui ordin de avocati spre libera aparare atat in cele civile, cat si in cele criminale. — Asezamantul pentru vechili din 1839 a pus temelia ordinului avocatilor in protesurile civile. Trebuie insa ca si in cele criminale sa li se dea dritul apararii, care este primit atat de legile imparatesti ce au inca putere in tara, cat si de art. 346 din Reglement. O organizatie dar mai temeinica este trebuincioasa.

19. intemeierea ministeriului public. — Asezarea avocatilor cere neaparat si a procurorilor, care si exista in tara Romaneasca.

20. Reforma tribunalelor si inamovibilitatea judecatorilor. — O mare parte a ingenunchierii tarii se poate atribui tribunalelor. Rau organizate, rau compuse, sub inraurirea directa a domnului, in loc de a fi organul si expresia dreptatii, ele nu sunt decat instrumentul strambatatii si al venalitatii si nu infatisaza nici o garantie impricinatilor. Reforma lor si mai ales inamovibilitatea judecatorilor, ceruta si de art. 285 al Reglementului, sunt dar de toata nevoia.

21. Neamestecarea domnului in ramul judecatoresc si aducerea in implinire a sentintelor fara intarirea sa. — Domnul prin insasi fiinta sa de domnitor trebuie sa se tina departe de luptele judecatoresti ale particularilor; caci prin amestecarea sa in ele nu face decat a-si comprometa influenta suverana. El nu trebuie, prin urmare, decat a privighea la marsa justitiei, iar nu si la darea ei; caci altmintrele dreptatea n-ar fi decat un instrument in mainile domnitorului, precum a si fost in mainile Mariei Sale Mihail Sturdza v. v. Cate hotarari date de catre divanul domnesc in conglasuire de sapte madulari, si care dupa art. 363 al Reglementului raman pentru veci sfinte, sed de la inceputul domniei sale neintarite si neaduse la implinire si cate alte asemenea s-au sfarmat si nelegiuit s-au trimis in noua cercetare a tribunalelor!

22. Desfiintarea a orice tribunaluri si comisii exceptionale. — Aceste chiar dupa Reglementul de astazi nu sunt tolerate; insa, in contra acestuia, guvernul de fata in mai multe randuri s-a slujit de ele.

23. Libertatea culturilor. — Moldova a avut pururea de fala de a cunoaste libera intrebuintare a tuturor culturilor. Religiile prigonite in alte tari au gasit pururea in tara noastra un azil sigur; si pamantul romanesc este singurul care nu s-a udat cu sange varsat in razboaie religioase.

24. Ridicarea morala si sociala a clerului ortodox. — Formarea clerului si aducerea sa intr-o stare imbunatatita si insufletitoare de respect este una din cele mai mari si sfinte ingrijiri ale fiestecarui guvern patruns de datoriile sale catre popor. La romani, guvernul de 14 ani n-au facut nimica pentru cler, care cu toate veniturile cele mari si cu toate mijloacele si legile ce sunt de fata, si anume art. 415 din Reglement, s-a lasat in injositoarea conditie in care se afla si mai inainte. Clerul de jos mai ales este atat de parasit, incat este de mirat cum poporul a mai pastrat inca vreun simtiment religios.

25. Organizarea clerului catolic pentru romanii de aceasta religie. — Peste 50 000 romani sunt catolici. Pana acum, guvernul nu s-a ocupat nicidecum cu educatia atat morala, cat si religioasa a lor. Clerul lor este strain si nu se ingrijeste de catre stat. Este dar neaparata trebuinta ca si acesti fii ai patriei sa traga parte din folosurile publice. Clerul lor trebuie dar organizat si tinut, ca toate celelalte cleruri cunoscute, cu cheltuiala statului. Vechii domni o cunosteau aceasta prea bine si singurul venit ce biserica catolica are in Moldova ii vine inca din vechile danuiri domnesti.

26. Drepturi politice pentru orice compatrioti de orice credinta crestina. — Astazi numai ortodocsii cred a avea drepturi politice, dritul de a stapani mosii etc. lstoria si actele publice ne dovedesc insa ca in timpurile dinainte si catolicii se foloseau de asemene drituri. si inca astazi dintre moldovenii catolici sunt unii care au ajuns la intrebuintarea driturilor politice si altii stapanesc mosii inca din vechile danuiri. Sunt mai multe sate razasesti locuite de catolici. Drepturile politice, si aceasta o cere epoca, trebuie dar date la toti romanii de lege catolica, protestanta, ariana etc.

27. Emancipatia graduala a israelitilor moldoveni. — Marele numar de israeliti straini veniti in Moldova, ignoranta adanca in care aceasta stare se afla cere ca guvernul sa se ocupe neadormit cu aceasta chestie importanta pentru tara; trebuie ca prin masuri umane si progresive sa se opereze cat mai in graba fuzia israelitilor si prefacerea lor intr-o stare de cetateni folositori ai statului.

28. inturnarea catre stat a averilor manastirilor inchinate la locuri straine. — Toate averile danuite de catre evlaviosii nostri domni locurilor de jos sunt conditionate. tinere de sobor, de scoli, de spitaluri, de case de nebuni, de mese pentru saraci, aceste sunt principalele conditii din care insa nici una nu s-au tinut de catre parintii greci. O singura manastire inchinata nu mai tine sobor; mai multe sunt prefacute in case de arendatori si ocupate de mireni, bunaoara manastirile Buhalnita si Aron Voda. Celelalte conditii sunt tot asa de putin pazite. Calcarea acestora se dovedeste prin actele danuitorilor ivite in parte in procesurile orasului Botoseni cu manastirea Sf. Niculai din Papauti, a scoalelor publice cu manastirea Trei-Ierarhilor etc. intrebuintarea insemnatelor venituri a acestor manastiri este un scandal public. Ele trebuie dar trase numaidecat spre folosul statului, ca prin ele sa se poata usura sarcinile publice. Iar locurilor de jos, spre pomenirea danuitorilor, se va trimte pe tot anul faclii, tamaie, untdelemn si insusi bani; caci ar fi un pacat national de a lasa asa averi publice in mainile unor calugari straini, pururea rebeli la legile tarii ce-i ingrasa de atate veacuri, si care de la 1832 si pana astazi se impotrivesc inca de a raspunde statului mica dare hotarata prin art. 79, IV al Reglementului.

29. Dritul fiecarui tinut, oras si comuna de a-si controla administratiile prin sfaturile tinutale, municipale si comunale. — "Privigherea asupra a tot ceea ce se atinge de fericirea unui oras nu poate fi mai bine incredintata decat acelor care castiga mai cu deosebire folosurile din el", zice chiar Reglementul, Anexa H. Cu toate aceste, ocarmuirea intereselor comunale, desi data prin acestasi Reglement sfaturilor comunale, a ramas pururea in mana administratiei centrale, care si cu aceste venituri a facut aceea ce a facut cu tote veniturile tarii, incat a omorat cu totul viata municipala in Moldova. Trebuie dar dat fiestecarui tinut, oras si comuna dritul ca, prin respectivele sale sfaturi, sa-si controleze interesele locale, fara amestecarea puterii centrale. Aceste sfaturi ar invia din nou viata municipala si interesul pentru lucrul public; si prin urmare, inaintand bunastarea comunelor, oraselor si tinuturilor, ar face si bunastarea tarii intregi. Trebuie dar priimit de princip, ca tot ce se poate face pe loc sa se faca de catre puterile locale.

30. Desfiintarea a orice dari asupra exportatiei productelor nationale. — in vreme cand in alte tari guvernele se silesc de a inlesni chiar prin premii exportarea productelor nationale, guvernul Moldovei, chiar in contra legiuirilor infiintate, s-a silit a-i pune stavile. Asa, in contra art. 65 al Reglementului, si cu toate protestatiile Adunarii obstesti, a pastrat poslina asupra granelor, pentru ca ea este lasata in libera dispozitie a Mariei Sale Mihail Sturdza v. v. si-i formeaza o a doua lista civila. Spre dezvoltarea dar a agriculturii si a negotului vitelor, care sunt cele de capetenie izvoare a bogatiei noastre nationale, trebuie desfiintate orice dari asupra exportatiei granelor, vitelor si fabricatelor nationale.

31. Reforma codicelor civila, comerciala si criminala si a procedurii lor. — Reforma codicelor, desi ceruta si de art. 426 din Reglement (si cu anume rostire ca aceasta sa se faca de o comisie mixta, numita de guvernele ambelor Principate, spre a da amanduror tarilor o singura si aceeasi legislatie civila si penala), de abia a inceput in anii trecuti, insa in chipul stramt si viclean care caracterizeaza sistemul si toate imbunatatirile guvernului de astazi. De abia partea intai a codicei civila este pregatita, insa trebuie curatita de adaugirile si schimbarile facute de Maria Sa domnul Mihail Sturdza.

Cea mai neaparata insa reforma este aceea a codicei criminale, care face rusine epocii si Moldovei. Procedura civila si criminala trebuie asemene radical prefacuta; caci colectia ofisurilor si dezlegarilor judecatoresti, publicata de Maria Sa domnul Sturdza, fara mai inainte incuviintare a Obstestii Adunari in contra art. 56 din Reglement, este numai un namol de strambatati si de interesuri particulare aduse la teorii de legiuiri generale.

32. intemeierea legilor de politie si a asezamintelor penitenciare potrivite cu veacul. — Starea de fata a politiei, intemeiata numai pe vrointa si interesul functionarilor insarcinati cu acest ram delicat al adminstratiei, si mai ales jalnica si neomeneasca tratatie a nenorocitilor inchisi, lipsiti de orice cautare, si lasati in cruda dispozitie a temnicerilor, cer neaparat reforma sistemului de astazi.

33. O lege energica pentru secarea coruptiei raspandita in tara de catre guvernul de astazi. — Abuzurile care au adus tara in ticaloasa stare in care se afla astazi explica trebuinta unei asemene legi.

34. inlesnirile comertului si libertatii muncii prin: 1. Promulgarea legilor de credit spre a asigura platirea datoriilor fara exceptie de persoane. 2. intemeierea unei banci nationale si de esconta si a caselor de pastrare. 3. Asezarea de scoli profesionale. 4. Deschiderea canalurilor si drumurilor de comunicatie. 5. Regularea tarifurilor si 6. Mai ales desfiintarea a orice beilicuri, caraturi si havalele, precum la drumuri publice etc. Toata munca publica trebuind a fi facuta cu bani. -Toate aceste imbunatatiri practice n-au trebuinta de un mai departe comentar.

in privirea acestor mantuitoare institutii, propuse de partida nationala, nu in folosul sau in parte, ci in folosul natiei intregi, intitulatii aristocrati, de la sine si cu bucurie se leapada de privilegiile ce le au, sau prin mostenire, sau prin legile infiintate, si se primesc:

I. A se obori orice ranguri si privilegiuri personale sau de nastere. in tarile Romanesti nimic n-a fost mostenitor, afara decat proprietatea si numele familiei. Ca in toate staturile Orientului, nobleta este necunoscuta: caci boieria nu insemneaza decat functie publica, la care fiestecare roman poate ajunge dupa chiar legile de astazi. Boieria de abia in timpurile noua a luat mersul unei noblete, nepotrivite si contrare cu toate institutiile tarii. Boieria chiar astazi nu se poate castiga decat prin slujba catre stat, si nu da alt drit decat acel al electiei si al eligibilitatii, precum si al scutirii de bir, care asemene este numai un privilegiu personal. Boieria este dar personala, pentru ca feciorul de boier ce nu are rang nu se poate alege deputat si fiii sai sunt birnici. Dritul de electie si de eligibilitate pastrandu-se, si inca intinzandu-se, iar scutirea de bir nemaiputandu-se pastra pentru nimene, la ce ar mai trebui rangurile de logofat mare, vornic mare, spatar si satrar, niste titluri seci care de mult nu mai reprezenteaza functiile la care erau lipite. Ele dar astazi trebuiesc oborate ca niste ramasite ale timpurilor feudale si care odata trecand granita, sunt necunoscute intregii Europe si, prin urmare, nu procura titularilor nici macar desarta glorie ce prin tractiruri aduc inca cuvintele de duca, conte si baron. Logofetii cei mari, vornicii, agii, banii, pitarii si alti asemene boieri de astazi pot fi, si vor fi si fara aceste titluri, in capul natiei prin cultura, bogatia si iubirea lor catre patrie. Multa vreme dar vor avea inca spre a nu se teme de concurentie; singurul lucru ce le ramane sa faca este sa pastreze prin merit aceea ce pana acum au avut numai prin privilegiu. Rangurile dar, adaugim inca, ca niste jucarii date numai desertaciunii, trebuiesc desfiintate; caci a pastra o nobleta, o aristocratie acolo unde exista, se intelege; dar a o crea la anul 1848 acolo unde n-a fost niciodata, ar fi o prea mare nebunie, si de care romanii vor sti a ramane straini.

II. A face parte la indatoririle, sarcinile si darile statului, prin urmare a se supune la contributie generala, fiestecare in proportia facultatilor si a averii sale. in vechea Moldova, toti moldovenii luau deopotriva parte la insarcinarile statului; toti plateau birul sangelui, toti contribuau la darile publice, logofatul cel mare, cat si cel de pe urma satean, fiestecare dupa mijloacele sale. O singura exceptie era facuta in favorul functionarilor mari ai statului, pe cata vreme erau in functii lucrative, de la vel-logofat pana la vel-stolnic, pentru ca aceasta scutire le era singura leafa. De abia domnul fanariot Constantin N. Mavrocordat, vroind a trage in partida sa pe boieri, adica functionari, pentru ca mai lesne sa poata impila poporul, obori acest princip de dreptate, si introduse clase privilegiate, adica scutite de bir. Pentru intaiasi data prin hrisovul sau din mart 1737, se hotari ca "boierii de la vel-logofat pana treti-logofat, atat dumnealor cat si fiii dumilor-sale, nu numai cand vor fi intru dregatorii, ce si lipsiti fiind de dajbe mazileasca ce da pe an sa fie slobozi si iertati", insa si aceasta cu conditie "pentru ca de sub legaturile dajdiei slobozindu-se si odihnindu-se, mai cu fierbinte sarguiala sa se afle catre slujbele si poruncile stapanesti".

Aceasta exceptie, o data facuta, toate clasele instarite au mijlocit a se folosi de ea; si astazi toate greutatile si darile statului, in contra a orice dreptati, razima numai pe acel mai sarac, pe acel ce n-are ale lui decat trupul sau, adica pe locuitorul satean: numai acesta plateste pe domn, care nu stie de dansul, pe administrator care-l fura, pe judecator la care niciodata nu cere dreptate, pe slujitor care-l tine sub bici, pe militar care n-are ce sa-i apere, caci taranul n-are nimic al lui sub soare, nici macar bordeiul unde isi odihneste obositele madulari.

Atat dreptatea, cat si epoca in care vietuim, nu mai putin si chiar interesul bine inteles al patriei, cer dar neaparat ca sa ne intoarcem la vechiul si mantuitorul princip al contributiei generale; pentru ca numai din libera si deopotriva dezvoltare a tuturor puterilor statului si intrebuintarea lor spre folosul general, atarna fericirea tarii.

Obstesc si adevarat patriotism insa poate sa fie numai acolo unde patria isi trateaza fiii cu o deopotriva dreptate si dragoste, supuindu-i la aceleasi indatoriri si drituri.

IIl. A jertfi in folosul statului banii despagubirii scutelnicilor, pastrandu-se ca pensie numai acei pentru nevoiasi, vaduve si orfani. De indata ce rangurile si privilegiurile se desfiinteaza, de la sine cade si aceasta despagubire pentru un privilegiu trecut; si apoi acest condei al bugetului, impartit la mai multe sute, da beneficiantilor un venit prea putin insemnat, cand, intrebuintat intreg, ar putea sa aduca tarii un folos mult mai mare.

IV. A se desfiinta robia de pe pamantul romanesc, cu despagubirea numai acelora ce ar cere-o. Un stat constitutional cu robi ar fi o monstruozitate. Dezrobirea tiganilor statului si a manastirilor rostita de Obsteasca Adunare, in anii trecuti, trage de la sine si dezrobirea tiganilor particulari; caci un princip nu poate sa fie primit de bun pentru unii, si aruncat de rau pentru altii. in seanta din 5 august 1746, Obsteasca Adunare a tarii Romanesti zicea ca "ea nu cunoaste mai greu si mai mare pacat decat a avea pe fratii nostri intru Cristos sub jugul robiei noastre, de vreme ce sf. Evanghelie ne zice: iubeste pe aproapele tau ca insusi pe tine.

Ca urmatori dar acestei porunci, nu trebuie sa robim pe fratii nostri. Caci robia n-a fost de nici un folos, ci inca un obicei de mare paguba sufletelor noastre, ramasa fiind de la stramosi ca un blestem asupra capetelor noastre. Aceea ce dar cu mai mult de o suta de ani o ziceau stramosii nostri nu vom zice-o si noi astazi in veacul luminilor, si am putea oare rabda de a avea robi, noi, care voim a fi o natie libera?

V. A se obori boierescul si a se face proprietari pe toti gospodarii sateni, dandu-se insa o dreapta despagubire vechilor stapani ai pamantului. Aceasta despagubire si modul ei se vor hotari de catre cea intai Obsteasca Adunare, aleasa dupa noul chip aratat la art. 3 al reformelor de mai sus. Puterea si fericirea unui stat se afla in puterea si in fericirea multimii, adica a natiei. O natie insa, care numara numai trei mii de oameni inzestrati cu drituri si averi, singurii adevarati cetateni, nu merita acest nume. Moldova insa n-are mai multi cetateni; caci toti ceilalti care peste acesti trei mii de privilegiati si pana la un milion si jumatate formeaza populatia tarii, sunt numai niste locuitori dezbracati de toate driturile, de toata buna stare materiala si intelectuala si supusi numai darilor si greutatilor tarii. Locuitorii sateni sunt, mai ales, in cea mai ticaloasa stare, nefiind decat niste instrumente de munca in mainile guvernului, ale proprietarilor si ale posesorilor de mosii, in practica lipiti inca pamantului, pe care de sute de ani il lucreaza in folosul altora, si prin urmare intorsi la vecinatate. in toate reformele bune sau rele, cate s-au facut pana acum pentru tara, in timpurile mai noua nimica nu s-a statornicit pentru aceasta numeroasa si nenorocita clasa, nadejdea si puterea patriei; ba inca Reglementul, in loc de a-i imbunatati, i-a asprit si mai mult ticaloasa soarta. Omenirea, dreptatea, interesul tarii si chiar interesul proprietarilor de mosii cer dar neaparat imbunatatirea radicala a acestei stari, prin desfiintarea boierescului si prefacerea taranilor in mici proprietari, dandu-li-se pamanturile pe care le-au inrodit cu sudorile lor. Omenirea pentru ca nu este omenesc ca omul sa exploateze pe om, ca cei multi sa fie instrumentele de munca ale celor putini, si ca un popor intreg sa-si jertfeasca viata in folosul unora, in contra principiilor evanghelice si ale adevaratei libertati. Dreptatea, pentru ca desfiintand boierescul si intemeind proprietatea intre locuitorii sateni, ar fi a indrepta crudele strambatati ale veacurilor trecute. Este istoriceste dovedit ca, in timpurile din inceput, mai fiestecare roman era proprietar si ca numai sila si puterea celor mari au dezbracat pe o mare parte din sateni de pamanturile si de chiar libertatea lor5. si chiar in zilele de astazi, cate mosii razasesti s-au desfiintat prin sila si strambatate? Interesul tarii, pentru ca proprietatea este cel mai puternic instrument de civilizatie si daca vroim serios sa ne civilizam tara, trebuie sa avem multi proprietari. Numai o tara ce are multi proprietari este tare; caci numai acolo unde este raspandita iubirea pamantului, este raspandita si iubirea patriei. Astazi insa pentru ce taranul si-ar iubi si si-ar apara o patrie unde el nu are nici un drept, ci numai indatoriri si sarcine? Interesul particular al proprietarilor, pentru ca pragmatic se poate dovedi ca desfiintarea boierescului nu numai n-ar imputina, dar inca in curand ar spori pretul pamantului, prin inmultirea populatiei si libertatea muncii; si ca, prin urmare, o falce le-ar da un venit mai mare decat astazi le aduce doua falci; pentru ca este stiut ca munca libera ii mai roditoare decat munca silita, adica boierescul si pentru ca, in sfarsit, proprietarii s-ar vedea scutiti si de multe indatoriri ce au catre muncitori, spre pilda: de a-i hrani in vreme de foame, de a le plati birul in timp de lipsa etc. in tot felul dar boierescul trebuie desfiintat, ca ramasita a robiei, ca contrariu veacului, ca insarcinator si pentru acel ce-l face si pentru acel ce se foloseste de el, si, in sfarsit, ca inlesnitor asupririlor si arbitrarului si, prin urmare, exersand o inraurire rea asupra caracterului si moralitatii locuitorilor sateni, puterea cea mai mare a unui Stat. Boierescul este desfiintat in Transilvania, in Bucovina si tara Romaneasca; cum dar, decat prin sila s-ar mai putea tinea in munca pe romanul din Moldova, cand el vede pe frate-sau din invecinatele tari liber si bucurandu-se de toate driturile cetatenesti? Sila insa n-ar face decat a inrodi samanta de ura ce incepe a se raspandi asupra stapanilor de mosii. De datoria dar si de interesul acestora este ca sa departeze primejdia, ca nu din excesul numai al raului sa iasa binele; iar intamplarile din Galitia sa le slujeasca de o cumplita si mantuitoare pilda. Astazi mai toata Europa au oborat munca silita, numita robota, claca, boieresc, sau cu orice alta numire. Chiar in Turcia, si anume in Bosnia, augustul nostru suzeran a desfiintat-o. Cum dar numai Moldova ar putea sa se impotriveasca acestei reforme adevarat europeana, tocmai Moldova, care din pricina invecinarii cu Bucovina si Transilvania, desfiintarea boierescului si apropriatia taranilor este o chestie de sigurantie publica, de pace, de viata, in sfarsit, si care prin urmare trebuie hotarata cat mai in graba? Caci nimene din acei ce vroiesc binele tarii nu ignoreaza ca timpul face necontenit mai grele de hotarat chestiile ce sunt de-a pururea prelungite pe altadata. Pasnica dar hotarare a chestiei apropriatiei taranilor, astazi inca usoara, intr-un an va fi mai grea, si in doi va fi cu neputinta. Ea astazi atarna inca de la noi; sa luam dar seama, ca in curand sa nu se hotarasca fara de noi si cu varsare de paraie de sange!

Pe langa aceste radicale institutii, singurele care ne pot regenera patria, apoi partida nationala mai propune una, ca cununa tuturor, ca cheia boltii, fara care s-ar prabusi tot edificiul national: aceasta este Unirea Moldovei cu tara Romaneasca, pe temeiul puncturilor de mai sus, si care se vor putea modifica de catre Adunarea Obsteasca Constituanta a ambelor tari unite; o unire, dorita de veacuri de toti romanii cei mai insemnati, a amanduror Principatelor, o unire pe care, dupa spiritul timpurilor, cu armele in mana au vroit sa o savarseasca stefan cel Mare si Mihai Viteazul, care si ajunsese a se intitula: Cu mila lui Dumnezeu, Domn al tarii Romanesti, al Moldovei si al Ardealului. Prejudetele veacului si intrigile strainilor pana acum au stavilat aceasta unire. Astazi, insa, imprejurarile ne sunt mai favorabile ca sa putem realiza aceea ce stramosilor nostri le-a fost cu putinta numai de a dori. Prejudete si antipatii nationale nu mai sunt de mult intre noi. Chiar strainii n-ar putea cu drept a ne fi contrari, fiindca aceasta unire n-ar jigni driturile nimanui. Turcia este acum deplin convinsa ca, deosebindu-se de timpurile trecute si de parintii lor de a fi strans uniti cu Imperia otomana, si ca singura lor mantuire este de a se tine sub egida integritatii Turciei, inchezasluita de marile Puteri ale Europei. Unirea Principatelor, intarindu-le pe aceste, ar intari insa si legaturile care se lipesc catre puterea suzerana; si iarasi numai legaturile cu aceasta din urma pot sa faca pe romani puternici prin neatarnarea Turciei, care inchizasluieste pe a noastra. Caci Turcia, prin dritul suzeranitatii sale, este indatorita a ne apara si libertatea noastra. Cat pentru Rusia, chiar in imputarile si amenintarile ce face romanilor prin depesa din 19 iulie trecut, ca tot ce se intemeiaza pe vechile trataturi; prin aceasta insa ea nu numai ca nu slabeste, dar inca intareste driturile romanilor, caci tocmai pe tratate si acestia se intemeiaza spre a reclama autonomia lor si dritul de a-si uni tarile. in zadar depesa ministeriala zice ca Principatele nu pot sa-si prefaca regimul administrativ, fara incuviintarea ambelor Curti de vreme ce au indatoriri pozitive catre puterea suzerana, cat si catre puterea protectrita, caci articolul 5 al tratatului de Adrianopol, pe care Rusia insasi isi intemeiaza reclamatiile, prin chiar cuvintele sale, cunoaste romanilor vechile capitulatii, si, prin urmare, si cea dintai conditie a acestora, adica dritul autonomiei. "Fiindca principatele Moldova si tara Romaneasca, zice acest articol al tratatului, in urma unei capitulatii s-au pus sub suzeranitatea inaltei Porti, si fiindca Rusia a chezasluit fericirea lor, s-a hotarat ca ele sa tie toate privilegiile si slobozeniile ce li s-au fost invoit, sau prin capitulatiile lor, sau prin tratatele incheiate intre aceste doua imperii, sau prin hatiserifurile slobozite in deosebite vremi" etc. in zadar, asemene aceastasi depesa face romanilor o crima din dorinta lor de a-si impreuna tarile, zicand ca Rusia nu poate ierta de a vedea, in locul ambelor Principate, ivirea unui nou stat etc. La acestea va raspunde iarasi Rusia, adica chiar Reglementul facut de ea, si pe care ea astazi vroieste prin baionete a-l impune romanilor. in adevar, acest Reglement, facut dupa instructiile sale, sub prezidentia unui amploiat al sau, redigat de oameni alesi de ea, singur invita pe romani de a se uni, rostind lamurit ca noile institutii nu li s-au dat decat spre a pregati si a aduce in implinire aceasta unire. "inceputul, religia, zice Reglementul Moldovei, art. 425, cap. IX, obiceiurile si asemanarea limbii locuitorilor acestor doua Principaturi, precum si trebuintele ale ambelor parti cuprind din insasi descalecarea lor elementurile nedespartitei uniri, care s-a impiedicat si s-a intarziat de intamplatoarele imprejurari. Mantuitoarele folosuri ale rodului ce s-ar naste din intrunirea acestor doua natii sunt netagaduite. Elementurile intrunirii moldoromanilor se afla asezate prin acest Reglement, prin asemanatele temeiuri ale administratiei acestor doua tari." Asadar, chiar cand romanii n-ar fi gandit la folosurile ce le-ar veni prin unirea Principatelor, acest articol ar fi fost in destul spre a-i lumina despre adevaratele lor interesuri. Tot acest articol este cel mai bun raspuns, cea mai mare dezvinovatire ce ei pot face la imputarile depesei din 19 iulie. Ei dar lasa ministerului imparatesc al Rusiei de a explica contradictia manifesta ce este intre acest articol al Reglementului din 1830, opera sa, care singura ne sfatuieste unirea Principatelor, si intre depesa sa din 1848, care din aceasta unire ne face crima. Acestea sunt singurele mantuitoare institutii care pot introduce in Principate linistea, pacea si buna stare materiala si intelectuala si, prin urmare, a le aduce acea fericire pe care Rusia a inchezasluit-o romanilor in fata Europei. Turcia, prin mai multe dovezi, ne-a aratat ca nu ne este contrarie: in adevar, ea simteste ca este atat interesul sau cat si al nostru, ca Romania sa fie tare si neatarnata in cele din launtru, si aceasta a declarat-o prin mai multe acte publice. Iata ce zice unul din cele mai luminate organe ale sale, jurnalul din Constantinopol, din 26 iunie trecut: "in Valahia si Moldavia, curtile suzerana si protectrita au trimes fiestecare un comisar extraordinar, spre a se incredinta acolo de starea lucrurilor si a linisti duhurile, precum si a intari, daca ar fi trebuinta, driturile ce ele au din trataturi. Noi nu socotim ca ar rezulta din misia reprezentantilor din ambele curti ceva care sa fie in opozitie cu interesele Principatelor si duhul conventiilor. Epoca noastra are de cel intai caracter triumful dritului asupra tariei, si se deosebeste prin aceasta insusi de timpurile de mai inainte. Este statornic, ca inaintea unei bune dreptati, dritul celui mai slab are tot aceeasi putere ca si dritul celui mai tare. Dar aice nu este locul de a pomeni acest adevar; nimene, negresit, nu-l tagaduieste. Turcia, care se arata liberala acolo, unde suveranitatea sa este plina si intreaga, n-are, dupa cum stim, cea mai mica dorinta, lucrand ca curte suzerana, adica cu un mai mic grad de putere, de a se departa de la fireasca sa dreptate. in Turcia si in Principaturi este aceasta convictie intima si foarte mantuitoare, ca adica daca pastrarea legaturilor ce sunt intre Turcia si Principate este trebuincioasa acestora din urma, neatarnarea lor nu este mai putin trebuitoare celei dintai; si din aceasta convictie izvorasc neaparat relatii nu numai de prietenie, dar inca de dreptate, care sfatuiesc de a intari necontenit, si nu de a slabi tot ce tine de existenta staturilor tributare si la securitatea puterii suzerane. A incheia din aceasta dreapta apreciatie ca Turcia nu poate nici nu trebuie sa se impotriveasca la imbunatatirile ce Principatele judeca folositor de a introduce in legile lor, este un lucru usor si logic. Turcia nu are drit si inca mai putin interes de a se impotrivi la aceasta, si cand ea a invatat atat si invata in toate zilele a estima cat pretuieste neatarnarea staturilor, negresit ca nu ea tocmai ar putea avea ideea de a o jigni cat de putin. Nu este asemenea de socotit, urmeaza acelasi jurnal, ca aceea ce curtea suzerana nu va face, se va face de catre curtea protectrita. Driturile acestea sunt marginite ca si driturile celeilalte, prin deosebitele tratate ce formeaza temelia constitutiei de acum a Principatelor. Caracterul ei chiar arata natura misiei sale. Daca vreo putere oarecare ar vroi sa stramtoreze sau sa imputineze neatarnarea lor, sau sa exerseze asupra lor o apasare care ar fi primejdioasa intereselor lor, dupa cererea ce i s-ar face de ele sau din una din ele, ar avea loc intrebuintarea protectiei sale. Ce noi zicem de curtea protectrita, vom zice-o inca mai bine de curtea suzerana, careia codica natiilor da o superioritate de drit si, prin urmare, o datorie de obligatie mai mare. Actia ambelor curti privesc mai mult primejdiile din afara ce ar putea sa ameninte Principatele, decat directia din launtru a trebilor lor. Aceasta se dovedeste lamurit din actul anexat la articolul 5 din tratatul de Adrianopol iscalit la 1829, si in care este zis, pentru ceea ce priveste Moldo-Valahia: "Ca domnii vor ocarmui slobod pentru tot ce se atinge de trebile din launtru ale tarii, si ca ei nu vor fi opriti in ocarmuire prin nici o porunca impotrivitoare driturilor lor".

Aceasta stipulatie este potrivita cu dritul gintelor. Iata ce zice intru aceasta Vettel : "Un stat slab care pentru siguranta sa se pune sub protectia unui mai puternic, si se indatoreste, spre recunostinta, la mai multe indatoriri in echivalentul acestei protectii, fara insa a se dezbraca de guvernul si suveranitatea sa, prin aceasta nu conteneste de a figura intre suveranii ce nu cunosc alta lege decat dritul gintelor".

Aceste drepte consideratii, intemeiate pe adevarata stare a lucrurilor, pe duhul tratatelor si pe dritul gintelor, arata indestul care sunt driturile, datoriile si rolul Rusiei catre Principatele Romanesti. Nu este insa de prisos de a adaogi si urmatoarele facturi, trase din nepartinitoarea istorie:

A fost o vreme cand Valahia si Moldova, desi de sute de ani puse de bunavoie sub suzeranitatea inaltei Porti, pastrau inca mai toate libertatile ce le fusesera asigurate prin tratatele lui Mircea si al lui Bogdan. Amandoua tarile aveau deplina neatarnare, ocarmuiri si domni nationali, hotarele, institutiile si religia sfant respectate, si, in sfarsit, toate driturile si insusirile a doua staturi suverane, destul de puternice, pentru ca alianta lor sa fie cautata de cei mai mari monarhi ai Europei. Imparatul Germaniei si tarul Rusiei rivalizau spre a dobandi prietesugul si cooperatia acestor Principate, ocarmuite de domnii Constantin Brancoveanu si Dimitrie Cantemir. Aceasta era la anul 1711, cand Petru cel Mare se hotari de a pune in lucrare planurile sale de cucerire asupra Turciei. Spre aceasta el propuse si facu trataturi cu Valahia si Moldavia, si razboiul fu declarat Inaltei Porti. Moldova fericita si bine organizata, dupa marturisirea a insusi reformatorului Rusiei6, se jertfi pentru coreligionarii sai. Pacea insa cea de la Prut fu totusi incheiata. Sute de familii, din cele mai intai ale tarii cu domnul Cantemir, jertfe ale ravnei lor, isi parasira patria; si ambele Principate fura lasate de catre Petru cel Mare nenorocitei lor soarte. Atunci Turcia, spre a le pedepsi de plecarea lor catre o imperie straina, le dadu (mai ales pe Moldova) in prada tatarilor, le calca in picioare vechile trataturi, le inconjura hotarele cu cetati turcesti, zidite pe pamant romanesc cu bani si cu munca romaneasca, taie pe domnul Brancoveanu cu toata familia sa (caci Cantemir era fugit), si putin lipsi ca Principatele sa se prefaca in pasalacuri. Umbre de domni fura pastrati, insa si acestia numiti numai dintre grecii Fanarului; caci, de la 1711, domni pamanteni nu se mai suira pe robitele tronuri ale Moldovei si Valahiei. Asa, aceste nenorocite tari, cu pierderea celor mai mari si sfinte drituri, platira cea intai alianta a lor cu Rusia ortodoxa!

O mai buna rasplatire romanii nu avura pentru celelalte ale lor indelungate si dureroase jertfe catre Rusia, in razboaiele ce aceasta a mai avut cu Turcia, intr-un timp de aproape de un veac. in a doua campanie, de la 1736 pana la 1740, cand feldmarsalul Münich intra in Moldova, tara cu mitropolitul in cap ii iesi inainte, primi armia rosiana ca o armie de frati, o hrani ani intregi, o spori cu trupe romanesti, si-i dadu, in sfarsit, ajutor si ospitalitate. Cand insa se incheie pacea, mitropolitul Anton si cu alte sute de familii fura din nou siliti a-si parasi turma si tara. Iar Moldova fu iarasi lasata prada razbunarii Turciei, fara nici o aparare din partea Rusiei, caci Münich, in retragerea sa, spre rasplatire se margini a da lasii in jaful ostenilor sai, ameninta orasul cu foc daca nu i s-ar da o noua suma de bani, lua spre aceasta pe caimacamii tarii in fiare pana la Hotin, si cand trecu Nistrul, "a trimis, zic istoricii contemporani, de a robit multi oameni din tinuturile Hotinul si Cernautii si-i impartea ca pe dobitoace; unii luau barbatii, altii femeile, altii copiii, si-i vindeau unii la altii, fara leac de mila, mai rau decat tatarii"7. in a treia campanie de la 1769 pana la 1774, romanii au dat Rusiei aceleasi dovezi de credinta si de ajutor, prin arme, oameni, proviant; ei au impreuna lucrat atat de mult cu ostile imparatesti in contra Turciei, incat inalta Poarta spre pedeapsa, prin o fetva a marelui Muftiu a dat Moldova si Valahia in prada ostilor sale, dandu-le voie sa jefuiasca, sa arda, sa taie, fara ingradire. Imperatrita Ecaterina prin manifestul sau din 16 decembrie 1769, citit de sase ori prin bisericile romanesti, fagaduise statornic ca va apara in veci Principatele despre turci. Pacea de la Kainargi s-a facut insa; suveranii Moldovei si Valahiei s-au intors Turciei, ca rasplatire pentru pustiirea tarilor si pentru paraiele de sange romanesc varsat pentru Rusia; si o a treia oara mii de moldoveni, comprometati, isi parasira patria lasata razbunarii Turciei, si din nou dezbracata (cu toata protectia Rusiei, si numai din pricina Rusiei) de putinele drituri ce-i mai ramasera nejignite; si ce este mai mult, cu toate cererile mitropolitului si a Obstestii Adunari, pentru integritatea Moldovei si cu toata protestatia domnului Ghica V. V., care pe urma spre pedeapsa fu si omorat, Rusia smulse Bucovina si o dadu ca dar aliatei sale, Austriei.

Rusia a intreprins asupra Turciei a patra campanie, acea de la 1787 pana la 1791.

in vreme cand cei mai insemnati boieri ai Moldovei si Valahiei, jertfe ale simpatiei lor pentru curtea de Sankt-Petersburg, erau unii dezbracati de averile lor si altii prin porunca sultanului inchisi in insulele arhipelagului, in manastirile Bulgariei si ale Atosului, in Albania si in temnitele Constantinopolului8, amandoua tarile sufereau toate greutatile unui razboi cumplit, fiind teatrul a sangeroaselor lupte dintre austro-rusi si turci. Pacea de lasi se incheie, fara insa sa aduca patriei noastre vreo fericita prefacere. Biata tara, pustie si prefacuta in cenusa, fu intoarsa Turciei cu oaresicari inchezasluiri, care niciodata nu s-au pazit; caci atat Moldova, cat si Valahia, tocmai pentru ravna lor pentru Rusia, a urmat a se trata de catre Inalta Poarta ca niste tari haine, pururea gata, precum din nenorocire au si fost, de a se uni cu imperia coreligionara in contra suzeranului lor.

O a cincea campanie se deschise asupra Turciei, acea de la 1806 pana la 1812. Cine ignoreaza, caci faptele sunt mai contemporane, toate nenorocirile, toate greutatile, toata pustiirea, ce Principatele, si mai ales Moldavia, au patimit in acest crunt razboi, care n-a tinut mai putin decat sase ani. Usurarea insa si rasplatirea la incheierea pacii de Bucuresti fu luarea a jumatate de Moldova de catre acea putere protectrita, pentru care romanii s-au fost jertfit in atatea randuri. Basarabia se intrupa cu Rusia, si putin era ca proprietarii moldoveni sa se vada lipsiti de chiar mosiile ce le ramasesera din a stanga Prutului. A trebuit bunatatea personala a imparatului Alexandru, pentru ca sa le lase aceasta mangaiere pentru injumatatirea patriei. Incorporatia insa a Basarabiei este cel mai bun raspuns la depesa din 19 iulie, care zice ca: "Trecutul raspunde pentru vremea de fata. Mai mult decat odata in timpuri de mai nainte, noi(Rusia) am ocupat totul sau o parte a Principatelor, si credinciosi parolei ce daseram despre aceasta mai inainte, noi le-am desertat, de indata ce s-au implinit conditiile ce am fost pus pentru retragerea noastra".






Dorintele partidei nationale in Moldova - Partea 01

Dorintele partidei nationale in Moldova - Partea 02


Aceasta pagina a fost accesata de 1188 ori.