• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Dorintele partidei nationale in Moldova - Partea 02

Aceasta este numai scurta descriere a jertfelor facute Rusiei de catre romani, de la Petru cel Mare si pana la epoca celei de pe urma campanii asupra Turciei din 1828. A tagadui aceste jertfe ar fi a tagadui insasi istoria. insa spre nu a fi invinovatiti de rea credinta, trebuie sa aratam si folosurile protectiei, de cand aceasta s-a asigurat Principatelor. in adevar, prin tratatele de Kainargi, Iasi, Bucuresti si Akerman, Rusia, dobandind dritul de a apara aceste tari despre asupririle Turciei (caci aceasta numai este principul si datoria protectiei), ea in mai multe randuri a reclamat ca Poarta sa puie oaresicare ingradire sistemului sau de a saraci cu totul Moldova si Valahia, - am vazut din ce pricina. Asa marele vizir, dupa cererea cabinetelor de St. Petersburg si de Viena9, a slobozit la 1783 un sened care oborea mai multe abuzuri; la 1802 sultanul a mai dat un hatiserif imparatesc care cunostea eptaetia domnilor, desfiintarea birurilor nelegiuite, necalcarea hotarelor si mijlocirea consulilor rusesti, la intamplare cand Poarta sau domnii ar calca dreptatile Principatelor. Conventia de Akerman a mai sporit inca aceste privilegiuri. Dupa aceste s-ar crede ca Principatele castigara mult prin asemenea inchezasluiri, si ca daca ele nu redobandira vechile lor drituri, dar macar bunastarea dinlauntru a lor inflori. Pentru ce insa simpla expunere a faptelor dovedesc cu totul dimpotriva? Moldova in vremea protectiei a pierdut Bucovina si Basarabia. Valahia, cu toata protectia, fu necontenit calcata de pasii marginasi. Domnii, desi prin trataturi asigurati, ca nu vor putea fi detronati, fara vina dovedita si fara stirea ministrului rusesc, totusi fura schimbati pe an si pe luna, ca niste simpli functionari turcesti. Cat pentru starea dinlauntru a Principatelor cu toata privegherea a consulilor-cenzori ai Rusiei, abuzurile ajunsesera la sistema, si ticalosia nu mai avu margini. Cu toate stipulatiile dobandite de Cabinetul de St. -Petersburg in favorul romanilor, birurile se implineau de opt ori mai mult decat erau legiuite; Adunarile Obstesti erau numai niste nume deserte; podvozile domnesti, zaherelele pentru Constantinopol, havalele si beilicurile de salahori pentru cetatile turcesti, cherestelele pentru admiralitate, toate aceste in opozitie cu hatiseriful din 1802 isi urmau neingraditul lor drum. Veniturile publice erau lasate in libera dispozitie a domnilor, fara nici un control, toate posturile publice se vindeau ziua mare; eforiile scoalelor, ale caselor binefacatoare si ale spitalelor se prefacusera in izvoare de chiverniseala, si cate alte asemenea abuzuri, care adusera mai ales pe locuitorul satean la nevoia de a-si parasi bordeiul, spre a se face hot sau a bejeni in Turcia. Neoranduiala si ticalosia era in toate10. Iata starea Principatelor sub auspiciile protectiei rosienesti de la 1774 si pana la 1828, caci toata isprava staruintelor ei se margini numai in niste deserte stipulatii pe hartie, care in fapta nu se pazira niciodata.

In asemenea imprejirari nenorocite se deschise a sasea campanie asupra Turciei, acea de la 1828, si care, pentru Moldavia si Valahia, prin ocupatia militara, se prelungi pana la 1834. Suferintele romanilor si jertfele facute de ei Rusiei in aceasta de pe urma campanie, au intrecut pe toate cele din veacul trecut. Este cu neputinta de a da macar o slaba idee despre ticaloasa stare a Principatelor, in anii 1828 si 1829. intreaga saracie a locuitorilor si totala pustiire a tarii, acestea fura rezultatul greutatilor de a tine o armie de mai mult de 200 mii soldati, si a biciului ciumei si a holerei, aduse de catre ostiri, una de la Sud si alta de la Nord. Raul era atat de mare, incat insusi generalul Kisselef, numit prezident plenipotent al MoldoValahiei, nu-l putu tagadui in cuvantul ce facu boierilor tarii Romanesti, in 14 noiembrie 1829. A trebuit indelungati ani, nespusa fecunditate, si nenumaratele izvoare ale acestor provincii, pentru ca ele sa-si poata vindeca ranele, si a se intoarce la starea lor de mai nainte.

Cu toate acestea, romanii luara parte vie la razboi, si sangele lor, mai ales in Valahia Mica, curse in toate luptele dintre rusi si turci; caci toti aveam inca incredere in fagaduintele Rusiei, si cu bucurie ne jertfeam tara, viata si averea asteptandu-ne rasplatirea la incheierea pacii. Aceasta pace mult dorita se si facu la Adrianopol in 2 septembrie 1829. Rusia asta data se arata dreapta si umana. Prin porunca M. S. imparatului Neculai, plenipotentii sai, in conditiile pacii, fura cu o deosebita luare-aminte pentru driturile Principatelor. Prin art. 5 al tratatului si prin un act osebit, Rusia si Turcia cunoscura si intarira Principatelor Capitulatiile prin care acestea s-au fost pus sub suzeranitatea inaltei Porti toate privilegiile si slobozeniile ce li s-au fost invoit atat prin capitulatii, cat si prin tratatele incheiate intre ambele imperii sau prin deosebite hatiserifuri, si prin urmare o deplina sigurantie, o administratie nationala neatarnata, libertatea comertului, alegerea domnilor pe viata si, cu primirea generala a locuitorilor, nevatamarea pamantului Moldovei si Valahiei de catre ostirile turcesti, inturnarea catre aceste tari a cetatilor si a locurilor de pe malul stang al Dunarei, ocupate de catre turci, invoire ca guvernele romanesti, ca unele ce au toate driturile unei neatarnate dinlauntru administratii, sa aseze un cordon de sanatate si carantini despre Turcia, si sa aiba osti regulate, al carora numar sa se hotarasca de catre domn cu respectivele lor Adunari, dupa temeiul vechilor pilde, desfiintarea tuturor darilor in natura catre Poarta, precum: zaherele, cherestele, salaori si alte havalele, in locul acestora hotararea unui simplu bir (dupa principul vechilor capitulatii). si, in sfarsit, dritul de navigatie cu steagul si pasaporturi nationale11. si dupa toate acestea, Rusia inchezasluia fericirea Principatelor: si M. S. imparatul Neculai, prin vestitul sau manifest din 19 sept. 1829, aratand Europei binefacerile nouei paci, facea si romanilor, ca o dreapta rasplatire a jertfelor lor de un veac, aceasta personala si solanela declaratie: "Ingrijirea noastra s-a intins asemenea asupra soartei noroadelor de o religie cu noi, supuse stapanirii otomane. Vechile privilegiuri ale Principatelor Moldovei si Valahiei au luat formala intarire si fericirea lor s-a statornicit prin noua folosuri".

Cu bucurie ne oprim ochii asupra acestei epoce care se parea a rasplati indelungatele acte de ravna si credinta ale parintilor nostri catre Rusia. La incheierea pacii, la asemenea auguste fagaduinte, entuziasmul si recunostinta noastra era fara margini, si dupa numele lui Dumnezeu, numele imparatului Neculai era cel mai adorat intre romani! Reforma abuzurilor veacului trecut, vindecarea relelor razboiului savarsit, organizarea si, prin urmare, regeneratia Principatelor, fura incredintate contelui Kisselef, care si-a lasat o nestearsa aducere-aminte in inimile romanilor. La apelul facut de acest nobil barbat, toti alergara spre a contribua la renasterea patriei.

Toti jertfira interesul particular, privilegiurile si driturile mostenite. Raii se facura buni; si in binefacatoarele sale planuri, prezidentul plenipotent nu intalni pretutindeni, de la starile cele mai inalte pana la cele mai injosite, decat abnegatie si ravna. Societatea dar, in curand se reorganiza. Romanii nu fura ingrati; ei inca astazi fac un apel la suvenirile generalului Kisselef; aduca-si inima sa aminte de viile pareri de rau, care i-au intovarasit purcederea din Principate la 1834. Recunostinta catre monarhul Rusiei era atunci asemenea generala in tara, caci toti romanii aveau incredere in viitorul patriei lor, a careia fericire se inchezasluise atat de solanel.

Pentru ce insa aceasta magulitoare incredere se pierdu in curand, pentru ce toate nadejdile de fericire se nimicira, pentru ce toate inchezasluirile tratatului de Adrianopol nu izbutira decat la asuprire, la abuzuri, la coruptie si la o obsteasca nenorocire? Pentru ce, in sfarsit, binecuvantarile s-au schimbat in blestemuri, si romanii, care la 1830 erau atat de recunoscatori protectiei, astazi o resping ca o cumplita nenorocire ce atarna pe tara lor? Vina nu este a romanilor, ci a acelora care, dintr-o mantuitoare aparare, au facut o nesuferita apasare!

Bunele cugetari ce prezidara la redactia articolului 5 al tratatului de Adrianopol in curand se retrasera, si driturile asigurate romanilor prin acelasi articol se calcara de catre aceeasi putere, care le inchezasluise. Reglementul organic care, prin actul separat al tratatului, se impunea Turciei, ca expresia dorintelor celor mai de frunte locuitori ai Principatelor, se rediga dupa instructii straine de functionari rusi, sau de oameni alesi de guvernul rusesc, si revizia sa de catre Adunarile Obstesti se facu sub auspiciile baionetelor. in curand, ca capat unei asemenea libere constitutii, se punea fatala adaogire12, ca pe viitorime, orice schimbare domnul ar voi sa faca in Reglementul organic nu va putea sa aiba loc, nici a se pune in lucrare, decat dupa inadinsa imputernicire a inaltei Porti, cu impreuna unire a Curtii Rusiei, articol care anuleaza de odata toata autonomia recunoscuta Principatelor nu mai tarziu decat prin tratatul de Adrianopol, si care (insusind si Rusiei deopotriva drituri cu Turcia) jignesc si driturile de suzeranitate ale inaltei Porti, cand aceasta nu s-a indatorit a cunoaste aceste institutii decat cu conditia lamurita, adica: numai in atata, incat pomenitele Regulamenturi nu vor face vreo atingere dritului suzeranitatii inaltei Porti.

insa acestasi Reglement, bun, rau, cum era, trebuia respectat si de unii si de altii. Tratatele de Akerman si Adrianopol hotarasc ca domnii sa se aleaga de catre tara, si cap. I al Reglementului prescrie chipul alegerii. Rusia insa, ea cea intai, calca aceste legiuiri, si prin un nou tratat (din 29 ghenarie 1834, incheiat la Sankt-Petersburg), stipuleaza: ca domnii Moldovei si Valahiei se vor numi de catre Curti, numai pentru asta data, si ca un caz cu totul particular. Asadar, Rusia singura da cea intai pilda a nepazirii Reglementului; si noii domni numiti de ambele Puteri, iar nu de natie, urmeaza in curand unei asemenea pilde!

Ca moldoveni, noi nu vom vorbi decat de rolul protectiei in Moldova, de la intrarea in domnie a M. S. Mihail Sturdza. Cand, la iulie 1834, ocupatia militara a Rusiei conteni in Principate, era de nadajduit, si conform si cu tratatele, ca si guvernul Rusiei va conteni, spre a face loc administratiei nationale neatarnate. Schimbarea insa a fost numai in nume; ocarmuirea rosiana tot urma si urmeaza si astazi, cu deosebire, ca in loc de un Kisselef, avem pe domnul Mihail Sturdza. Turcia careia, ca suzerana, codica natiilor ii da un drit mai mult prin trataturi, este ingradita de a se amesteca in cele dinlauntru ale Principatelor; si credincioasa legaturilor sale, ea de la 1834 respecteaza neatarnarea administratiei noastre. Rusia, al caruia singur drit este de a ne apara, cand Poarta ar vroi a se amesteca in aceasta ocarmuire, si careia nici un tratat nu-i da putere de a inrauri si a povatui trebile noastre dinlauntru, prin consulii sai, este adevarata ocarmuitoare a Principatelor. in adevar, de la 1834 si pana astazi, ce masura obsteasca se adopteaza in tara, ce lege se propune Obstestii Adunari, se intareste si se pune in lucrare, inainte de a se primi invoirea ministerului rosienesc; ce functionari macar se oranduiesc fara primirea consulilor-cenzori? s-apoi ni se zice ca avem administratie neatarnata, adunare legiuitoare, institutii nationale! Consulii sunt totul; ei prescriu si privegheaza marsa lucrarilor, caci Turcia suzerana n-are macar dritul dat puterilor straine de a avea in Principate agent care sa observeze starea lucrurilor. Dar daca aceasta influentie extralegala a Rusiei, in ocarmuirea noastra dinlauntru, ar avea macar de tel de a priveghea la pazirea legilor, la izgonirea abuzurilor, la oprirea a tot ce poate jigni acea fericire fagaduita noua. Aceasta insa nici n-a fost, nici nu este; ea n-a slujit decat a apara pe domnul Sturdza si abuzurile sale. Cine nu cunoaste astazi pe Maria Sa, acest zaraf invelit in haine domnesti, o lipitoare care a supt toata avutia tarii, un starv care a corupt tot ce a avut nenorocire de a-l apropia, si chiar pe fiii sai, un serpe care cu balele sale a otravit pe moldovenii cei mai vrednici, un crocodil ale carui lacrimi mincinoase vroiesc a insela pe Dumnezeu, dupa ce nu mai pot insela pe oameni, o fiinta a caruia inima, daca mai are, nu bate decat la sunetul aurului, nesimtitor la orice ocara publica, surd la plangerile compatriotilor sai, orb la nenorocirea tarii sale, pe care a saracit-o si a vandut-o. Pe un asemenea marsav, spionul sau de la 1828, Rusia l-a pus domn moldovenilor. Pre acesta, consulii sai de 14 ani au indatorire de a-l apara in contra glasului unui popor intreg, caci tara inca pana acum n-a gasit in Rusia aparare si indurare. Au fost unii din consuli care, ca crestini si ca oameni drepti, au ridicat cateodata glasul in favorul romanilor. Ministerul din Sankt-Petersburg ori i-a rechemat, ori le-a impus tacere. Din aceasta imprejurare, cine a mai putut gasi dreptate si aparare la reprezentantul puterii protectrite? Curajosul deputat izgonit nelegiuit din Adunare, boierul surghiunit sau inchis fara judecata, proprietarul dezbracat de mosia sa de catre insusi domnul, locuitorii sateni goliti pana la piele de oamenii domnesti si luati sub biciurile lor gasit-au vreodata punere la cale la consulat, caruia in zadar ii aratau ca cutare tratat este jignit, ca cutare articol din Reglement este calcat? Jeluirile si protestatiile lor slujeau numai a inmulti delele cancelariilor rusesti, si singurul raspuns ce li se da era ca consulul nu putea pentru un particular sa deconsidereze autoritatea domneasca, si ca Moldo-Valahia avea un guvern neatarnat! Ajutat de asemenea cuvinte, si mai mult de tacerea agentului Rusiei, domnul a calcat toate institutiile tarii si din popor a ajuns a face o gloata buna numai de a-i umple lazile cu bani, de a-i zidi palaturi, de a-i face gradini, de a-i largi si a-i lucra mosiile, o turma de oi, in sfarsit, buna de tuns pana la sange, si careia sub aspre pedepse ii este oprit macar de a plange, de a jelui si de a-si arata patimirile si ranele!

Ocarmuirea de 14 ani a acestui vampir, care in analurile tarii n-are deopotriva, n-a avut alt tel decat de a-si intemeia puterea si avutia pe coruptia si saracia obsteasca. Ca sa ajunga la un asemenea sfarsit criminal, el pe cliros ori l-a compus de creaturile sale, ori l-a defaimat, sau l-a lasat in intuneric si nestiinta, pentru ca sa-i omoare duhovniceasca inraurire. Pre barbatii cei mai vrednici si cu mai reputatie de virtute s-a silit a-i cumpara, si pe acei ce nu i-a putut dobandi i-a prigonit in interesuri, i-a clevetit, le-a gasit vini inchipuite si i-a inchis, lasandu-i sa viseze la dreptate si la libertate prin manastiri, locasurile lui Dumnezeu prefacute de dansul in inchisori ale tiraniei. Tinerimii i-a pus in spate toate calomniile, infatosand-o ca imorala, ca netrebnica, ca insufletita de simtimente primejdioase, si s-a silit de a o tine departe de orice trebi ale statului, spre a nu-i da macar prilej de a arata ce vrea si ce poate. Tiparul si orice organ al opiniei publice l-a tinut inadusit, ca nu cumva adevarul sa iasa la iveala. Poporul l-a indobitocit, netolerand facerea scoalelor, desfiintand pe acele intemeiate, sau izgonind din ele orice doctrini nationale si luminatoare. Posturile statului le-a incredintat numai la acei care nu urmau altei legi decat poruncilor sale, ticaloase masini, robi ai literei, creaturi injosite si gata la toate marsaviile, si asa a asezat o clasa de birocrati, necunoscuti inca in tara, si a carora soarte este in mainile sale, caci in tot minutul poate sa-i trimita la ocna sau la spanzuratoare; si din acesti ticalosi, impodobiti cu ranguri si cu decoratii, a alcatuit Adunarea Obsteasca, ce este menita a reprezenta tara! Spioneria a organizat-o pe o treapta inalta, ca parte importanta a administratiei statului, si a introdus-o pana si in sanul familiilor, spre a putea afla toate tainele, spre a se folosi de toate slabiciunile, si a atata in toate clasele intriga, ura si coruptia. Ei bine, pe un asemenea om, care pentru veci a necinstit protectia, Rusia ni l-a dat de ocarmuitor, si cu toate strigatele poporului, cu toate dovezile ale nelegiuirilor sale, cunoscute de toata Europa, de mai mult de 14 ani il tine domn. si sa nu zica Rusia ca ea nu stie despre aceste ticalosii: Adunarile Obstesti s-au ales cu stirea consulilor, boierii s-au inchis si s-au surghiunit sub ochii lor, razesii s-au dezbracat de mosiile lor, taranii s-au incarcat cu beilicuri oprite de Reglement, casele publice s-au pradat de Maria Sa, toate aceste s-au facut in fiinta agentilor Rusiei, toate aceste li s-au aratat cu degetul. Patrusprezece ani Moldova s-a jeluit, a rabdat si a asteptat in zadar ziua dreptatii. Cancelariile consulaturilor de Iasi si de Bucuresti, a ambasadei de la Constantinopol, a ministerului de la St.-Petersburg, sunt pline de petitiile, memoarele si protestatiile moldovenilor, si la toate aceste li s-au raspuns cu cea mai indiferenta tacere, tacere de care domnul s-a folosit, caci ii era o incurajare ca sa urmeze in drumul tras. Protectia Rusiei dar, in toata aceasta indelungata vreme, a fost data persoanei lui Mihail Sturdza si abuzurilor sale, iar nu tarii, iar nu legilor!

insa cand dupa 14 ani de durere, de rabdare, de lacrimi, Moldova cu atata mai mult isi simti nenorocita soarte, cu cat mai mult vazu pe celelalte popoare ale Europei, pe chiar fratii din Bucovina, reformandu-si institutiile si dandu-si altele potrivite cu veacul si cu nevointele lor, cand, zic, si Moldova isi ridica glasul, atunci M. Sturdza se folosi de prilej, spre a arata ca, pe langa toate celelalte viciuri, avea si acela de a fi crud. Pacinica manifestatie din 28 mart avu loc. Nu se cerea decat stricta pazire a Reglementului, cat de defectuos si de antinational este, si, prin urmare, o Adunare Obsteasca legiuit aleasa, ca prin aceasta sa se poata desfiinta fara zgomot si zdruncinare abuzurile sub care geme tara, si a se opera totodata si reformele ce sunt neaparate pentru fericirea ei. Sturdza se folosi de nota contelui de Nesselrode din 15 mart catre dl de Kotzebue, prin care se arata domnilor Moldo-Valahiei vrointa M. S. imparatului Neculai, ca ei sa opreasca cu energie orice miscare revolutionara din Principate; si ajutat de o asemenea imparateasca vrointa, el dintr-o manifestatie facuta numai in contra abuzurilor sale, inchipui o revolutie de principii, si ca un tigru neimpacat isi razbuna strasnic asupra dusmanilor sai politici. Sturdza batu, lega, inchise pe acei ce cereau numai pazirea unei legi solanel jurata de el la intronarea sa, si in fiinta general-consulului Rusiei, treisprezece tineri ca revoltanti fura departati peste Dunare, nejudecati, ca cand in Moldova n-ar fi fost legi, tribunaluri si inchisori; iar depesa ministrului rusesc fu imprastiata in public, ca mangaiere pentru acei batuti, surghiuniti si deportati. Veni generalul Duhamel, comisar M. S. imparatului Neculai, trimis spre a sprijini ordinul legal. Acest ordin s-a sprijinit intr-acest fel ca, pentru ca am indraznit numai a ne jelui comisarului suzeranului tarii, despre ticalosiile domnului, un nou numar de cei mai insemnati boieri s-au vazut arestati pe la mosie, ca pricinuitori de scandal; si Mihail Sturdza intarit de ajutorul moral ce-i trimisese M. S. imparatul Neculai, si-a indoit asprimile si abuzurile! si pentru ca fratii nostri din tara Romaneasca, expusi la acele nenorociri, jertfe ale aceluiasi rau, nu le mai putura rabda, si se sculara in contra pricinei lui, o armie ruseasca a intrat in Moldova; si pe langa toate biciurile de care am fost loviti, lacustele, seceta, epizootia, holera, criza comerciala, cruda ocarmuire a domnului, noi acei mai rabdatori suntem osanditi unui nou bici, aceluia de a avea o ocupatie militara, si de a pregati hrana pentru acei ce pregatesc fiare pentru fratii nostri... si pentru noi! De trei luni de zile, de cand aceasta armie se afla in tara, ce legalitate si ce respect catre persoane si catre proprietate s-a pazit? Fara mai inainte declaratie, tara s-a pus in stare de razboi. Proprietatile s-au facut prada ostirilor si a creaturilor domnesti insarcinate cu indestularea lor; hambarele s-au spart; semanaturile inca necoapte s-au luat de pe campuri in putere, si saracia obsteasca s-a facut izvor de bogatie pentru cativa ticalosi! Persoanele n-au fost mai bine respectate; boierii, unii inchisi sau pusi in fiare, altii siliti de a-si parasi casele prefacute in cazarmii sau spitaluri, si de a fugi peste hotar. Locuitorii sateni, cu sila smulti de la campestile lor indeletniciri si luati la beilicuri si podvozi pentru slujba armiei rosienesti! Nici arhiereii, nici clerul, care ar fi trebuit sa fie respectati de catre reprezentantul si armia imparatului ortodox, n-au scapat terorismului obstesc. Mitropolitul... Moldova stie ce sfarsit a avut. Un alt arhiereu este silit sa-si paraseasca patria. Preotii se inchid pe la cazarmii, Vladica de Roman se rapeste din episcopia sa si nejudecat, inchis in manastirea Soveja (unde poate acum isi sfarseste zilele), in contra articolului 413 din acel Reglement, pe care Rusia cu armele voieste a-l pastra, articol care lamurit rosteste ca: la intamplare de politiceasca greseala, care sunt aceste: cand vor intarta razvratire cu tulburarea norodului, si cand se vor impotrivi la poruncile domnului, acele legiuite si cunoscute de Obsteasca Adunare, pe temeiul pravilelor si al Reglementului, la o asa intamplare, comitetul cercetatorilor numitelor invinovatiri se va alcatui de doisprezece arhierei din ambele Principaturi si de doisprezece boieri din acei mai cu ipolipsis, alesi de catre Obsteasca Adunare. si raportul comitetului de cercetare mai sus zisa, de cunoscuta vinovatie, se va incheia pe multimea glasurilor, se va intari de catre domnul si se va trimite la patriarhul, spre catarisire, etc. Nici una din aceste inchezasluiri nu s-a pazit, nici pentru episcopul de Roman, nici pentru alte fete duhovnicesti, asemenea pedepsite. si asa biserica ortodoxa a lui Cristos, in arhiereii si preotii sai cei mai vrednici de cinste, este batjocorita de catre un domn fara cuget, sprijinit de comisarii si armia imparatului ortodox!

si cand moldovenii, vazandu-si jertfele de un veac, asa de rau rasplatite, adica: ca protectia Rusiei de la 1774 si pana la 1828 a fost numai nominala; iar de la 1834 si pana acum a slujit numai abuzurilor lui Mihail Sturdza, au inceput a cerceta izvorul raului, si suindu-se de la efect la cauza, cu durere si adanca durere s-au incredintat ca toata pricina nenorocirii tarii si a lor este protectia Rusiei, falsata in principul si in aplicatia sa, atunci, spre cumplita pedeapsa, pentru o asemenea intristatoare descoperire, facuta de o natie batjocorita in toate driturile, in toate legile, in toate simpatiile sale, contele de Nesselrode a impartasit Europei depesa sa din 19 iulie trecut, care deosebindu-se de toate manifesturile, proclamatiile si fagaduintele facute romanilor de Rusia, intr-un period de mai mult de una suta ani, aduna asupra capului nostru ocara, invinovatirile cele mai ridicole, un namol de asertii si pretentii, unele mai nedrepte decat altele, si ne contesta chiar aceea ce Rusia nu ne-a dat si, prin urmare, cu drept, nu ne poate lua, adica: existenta noastra politica, driturile ce le pastram de la capitulatiile stramosilor nostri catre Poarta otomana, drituri toate infiintate cand Rusia inca nu cunostea macar hotarele noastre — da inca sa ne proteaga, — si, in sfarsit, chiar nationalitatea noastra, chiar numele nostru de romani!

Insa ce trebuie sa ne mangaie este ca depesa contelui de Nesselrode strica mai mult Rusiei decat noua romanilor; ea ii oboara pentru veci influenta ce pana acum a exersat in Orient, numai prin simpatiile ce a stiut a-si pastra intre popoarele crestine, supuse Portii otomane, simpatii care in mare parte au fost pricina biruintelor ei asupra Turciei. Las' ca cu o rana nevindecata, ea jigneste pentru totdeauna inima romanilor, dar apoi isi instraineaza si pe toate celelalte popoare coreligionare. O! voi, fratii nostri in dureri si in nadejde, voi, bulgarilor, voi, rumeliotilor, voi, toti acei care ca noi cu pustiirea tarilor voastre, si cu sangele, averea si truda voastra, in toate campaniile trecute, ati fost impreuna cu noi piedestalul pe care Rusia si-a intemeiat colosala putere, cu care ea astazi se slujeste spre a ne impila, ascultati ce mangaiere pentru cele trecute, ce speranta pentru cele viitoare va da Rusia: "Daca romanii, zice, acest act, in numele unei inchipuite nationalitati, a careia origine se pierde in intunericul timpurilor, se vor desparti de Turcia (o despartire la care romanii nici nu gandesc), atunci in puterea aceluiasi princip, sub inraurirea aceleiasi dorinte, in curand si Bulgaria, Rumelia si toate neamurile de limba deosebita, din care Imperia otomana se compune, vor pretinde asemenea a se emancipa", etc., etc. Asadar, chiar cand Turcia astazi ar vroi si ar socoti ca este de folosul si interesul sau insusi, ca sa va dea si voua, ca si noua, niste institutii mai liberale, o organizatie mai nationala potrivita marilor si dreptelor principuri ale epocei noastre, Rusia ortodoxa, aceea care se zice protectoarea noastra, ca si a voastra, cu armele in mana va opri pe Turcia sa fie dreapta, generoasa, liberala cu voi si cu noi, zicand ca aceasta ar jigni driturile sale, interesele sale, cinstea sa, si ca sigurantia sa cere ca noi sa fim in veci nenorociti. Voi dar, care mai credeti inca in ajutorul Rusiei, pilduiti-va de la protectia ce ea ne da noua, romanilor, si apoi mai nadajduiti daca puteti! Vedeti cate imputari, cate invinovatiri, cate asertii, unele mai neadevarate decat altele, aduna aceasta depesa asupra capului nostru. Am vroit, ni se zice, noi moldovenii, sa ucidem pe domnul Mihail Sturdza, ca si cand ar fi intre noi o fiinta destul de ticaloasa, care sa vrea sa-si pangareasca manile intr-un sange asa de spurcat, sau ca cand un popor intreg poate sa fie raspunzator pentru fapta unui desperat. Ne imputa ca avem emisari in Basarabia, si ca voim sa revoltam aceasta provincie in contra Rusiei, noi, acei care pe noi singuri nu ne putem apara, noi acei care pentru chiar interese de avere si de familie nu putem strabate in acea tara ermetic inchisa, si in care — chemam marturia guvernatorului de acolo si a consulatelor rosienesti — defiem pe orisicine sa ne dovedeasca ca a gasit macar umbra unui propagandist romanesc. Ne paraste inaintea Europei, ca vroim "a constitua sub numele de regatul Daco-Roman un nou stat despartit si neatarnat, la formatia caruia chemam pe fratii nostri din Bucovina, din Transilvania si din Basarabia", ca cand Moldova si tara Romaneasca, ce nu-si pot apara chiar pamantul lor insusi, chiar putinele dreptati ce le-au ramas inca necalcate, ar fi in stare si ar putea sa faca nebunia de a se pune deodata in razboi cu Austria, cu Ungaria si cu Rusia, si toate acestea spre a reconstitua vechea Dacie! O invinovatire atat de ridicola, care n-ar merita sa vie de la un guvern, ce porunceste la sasezeci de milioane de oameni, si are peste un milion de baionete! si dupa toate aceste imputari, unele mai de ras decat altele, apoi depesa ne contesta si chiar aceea ce Rusia nu ne-a dat, si nici ne poate, prin urmare, lua, ne contesta driturile care le avem de la stramosii nostri, ne contesta nationalitatea, care o avem de la Dumnezeu, o nationalitate de opt milioane de romani, pe care o avem de 18 veacuri, si care a rezistat tuturor viforelor ce au trecut peste tarile noastre, intr-aceasta lungime de timp. Noi n-avem drit sa ne numim romani si nici nu trebuie sa cerem ca sa ni se respecteze nationalitatea, acei care in veacul de mijloc, sub guvernele si domnii nostri, am fost valul crestinatatii in contra islamismului, noi al carora pamant este un pamant de moasteni, pentru ca fiestecare parmac din el este adapat cu sangele mucenicilor morti pentru lege si patrie, noi, care in vreme de patru veacuri am dat lumii pildele cele mai stralucite de curagiu si de patriotism, care am fost avangvardia crestinatatii, si cu sangele nostru am contribuit la pastrarea civilizatiei europene. Astazi, in epoca invierii celor mai slabe nationalitati, noi n-avem drit sa proclamam nationalitatea noastra de romani cu care ne-au cunoscut veacurile trecute. Noi n-am fost nimica, noi n-avem istorie, noi n-avem tara, noi n-avem drituri; caci tot ce suntem, si cea mai mare parte a folosurilor asigurate patriei noastre le suntem datori protectiei binevoitoare a Rusiei; ca cand inaintea celei intai veniri a rusilor in tarile noastre, inaintea tratatului de la Kainargi si a celor urmatoare, noi n-am fi avut capitulatiile noastre, noi n-am fi avut drituri respectate de Turcia, noi n-am fi avut domni mult mai nationali decat acei de astazi, guverne mult mai neatarnate decat acele de acum — libere numai cu numele, — ca cand religia noastra ar fi fost prigonita, ca cand mosiile noastre nu le-ar fi stapanit stramosii nostri, si legile noastre nu s-ar fi facut in pamantul nostru. Toate aceste, dovedite prin istorie, toate aceste de o cunostinta obsteasca, n-au fost, si Rusia singura ne-a dat tot. Ea a izgonit pasii din tarile noastre, ea a risipit geamiile inaltate in locul bisericilor noastre, ea ne-a dat dritul sa ne stapanim mosiile, pana atunci in mainile turcilor, ca in Serbia si Grecia, ea a izgonit alcoranul din legislatia noastra; ea ne-a dat, in sfarsit, o patrie si un guvern national, si de aceea Rusia ne declareaza astazi ca: Moldova si Valahia sunt numai niste curate si simple provincii, care au de implinit atat catre puterea suzerana, cat si catre puterea protectrita, indatoriri pozitive, de la care ele nu pot a se sustrage fara mai inainte invoire a ambelor curti. si dupa toate aceste, Rusia ne declara ca noi nu avem macar drit de a nazui la acea Europa, pentru a careia religie si civilizatie stramosii nostri au varsat atatea paraie de sange, la acea Europa, care in mai multe randuri ne-a cunoscut existenta ca staturi si dritul de tari autonome. Chestiile Libanului si ale Egiptului s-au putut hotari de catre Puterile Europei; numai pentru noi, popor crestin si asuprit, Europa nu poate sa interveneze nici in numele omenirii, nici in puterea dreptatilor sale si ale noastre; si aceasta pentru ca tratatele incheiate intre inalta Poarta si Rusia n-au nimic comun cu tranzactiile pe temeiul carora este intemeiat dritul public al Europei; ca driturile Rusiei sunt intemeiate in Orient pe trataturi care in Occident nu exista, si ca dupa aceste trataturi numai Turcia si Rusia au dritul de a regula conditia ambelor provincii a Moldovei si Valahiei!

si pentru ca asemenea invinovatiri, departe de tot adevarul, pentru ca asemenea teorii contrarie cu orice drit al gintilor, cu tratatele noastre cu Poarta Otomana, cu chiar tratatele ce Rusia are incheiate cu Turcia, pentru ca asemenea pretentii de autoritate exclusiva asupra soartei noastre — pretentii contrare dritului omnipotent al Europei, — nu ne plac, pentru ca avem de datorie nationala de a le respinge, pentru ca ar fi a ne osandi singuri la o sinucidere politica, daca dinaintea Europei n-am protesta in contra lor, Rusia, prin depesa sa, incheie a ne face ingrati pe noi, romanii, care cu insesita pustiire a tarilor noastre, cu sangele nostru, cu saracia familiilor noastre, cu primejduirea tarii si a driturilor noastre, cu pierderea Bucovinei si a Basarabiei, am slujit Rusiei si am ajutat-o in toate campaniile sale ca sa-si sporeasca pamantul, puterea si influenta! Noi, care Rusiei nu suntem datori decat cu o slaba si mica restitutie a driturilor ce am pierdut din pricina credintei noastre catre dansa, noi ii suntem ingrati si uitam ca Rusiei suntem datori cu binefacerile pozitiei si astazi. Aceasta poate sa fie, insa lasam lumii sa judece, daca se poate zice ca pozitia noastra de astazi ne infatiseaza ceva binefaceri!

Daca dar romanii sunt ingrati catre Rusia, apoi ce este ea catre noi, ea care spre rasplatirea indelungatelor noastre dovezi de credinta si crudelor noastre jertfe nu ne-a dat decat o protectie ce in veacul trecut a fost o iluzie, si in veacul acesta un jug nesuferit? Recunostinta este un simtiment ce nu se porunceste, ce nu se poate cere cu sila de la un individ, si cu cat mai putin inca de la o natie. Recunostinta dar nu vom putea avea niciodata pentru acea putere, care cu numele de ocrotitoare ne tine in lanturi, care sub bratul sau de fier ne apasa intr-atata, incat ne inadusa, care ne apara numai abuzurile, care ne contesta chiar driturile ce nu le avem de la dansa, si pe care ea numai ni le-a inchezasluit, care in Valahia ameninta sa intrebuinteze armele in contra tinerei libertati, iar in Moldova, sub imparatestile sale vulturi, umbreste o fiara atat de spurcata ca Mihail Sturdza!

Poporul roman nu este ingrat; el pururea a platit inzecit binele ce i s-a facut, istoria o dovedeste. Recunostinta poporul roman poate dar simti, insa numai pentru acea natie, care si-ar intrebuinta influenta si armele spre apararea neatarnarii, libertatii si driturilor sale, pentru ca sub scutul acestora sa poata ajunge la acea bunastare si la acea dezvoltare materiala si intelectuala la care este si el chemat. Numai pentru o asemenea natie dreapta si adevarat protectoare poate dar poporul roman sa aiba recunostinta. Daca dar Rusia doreste sa merite si sa dobandeasca din partea romanilor acest sentiment, conteneasca apasatoarea si machiavelica politica ce, de la 1832 mai ales, pazeste catre noi; si nu mai faca din tratatele sale o punte pe care trage Principatele de sub suveranitatea nominala a sultanului sub adevarata suveranitate a tarului. intr-aceasta stare de lucruri, care este dovedita prin 16 ani de practica, prin arbitrara amestecare a generalilor si a consulilor rusesti in toate trebile dinlauntru ale Principatelor, prin punerea trimisilor turcesti intr-o pozitie cu totul secundara si nebagata in seama, romanii au toata dreptatea a se lepada de o protectie, a careia Rusia este cea dintai care i-a denaturat printipul; caci daca ar urma de a suferi mai mult o asemenea protectie, ei n-ar face decat de a schimba un jug mai usor in contra altuia mult mai greu. Politiceste, cum a zis foarte bine redactorul "Gazetei de Transilvania", am sta cu o asemenea ocrotire mult mai rau, decat am fost cu o suta de ani mai inainte, si cu atata mai mult ca Turcia, aceea pe care parintii nostri pururea au jertfit-o Rusiei, se arata astazi cu mult mai dreapta si mai marinimoasa decat aceasta de pe urma putere, careia am facut atatea si atatea indelungate si sangeroase slujbe; si ca daca mai avem a ne mai teme de un despotism, negresit ca nu este de acel care ne-ar veni de la Constantinopol!

Principul protectoratului rusesc este numai de a apara Principatele in contra pericolelor ce le-ar veni din partea Turciei, este numai de a indatori pe aceasta din urma putere sa pazeasca driturile romanilor. Oficial, asa singura, Rusia si-a cunoscut natura protectiei. in adevar, cand prin tratatul de Kainargi, Rusia si-a mijlocit dritul de a interveni prin ministrii sai in favorul Principatelor la inalta Poarta, n-a fost aceasta numai spre a stavila apasarea Turciei? Cand prin tratatul de Akerman, Rusia a cerut ca domnii sa fie pastrati o eptaetie, si sa poata liber ocarmui cele dinlauntru ale tarilor lor, n-a fost iarasi spre a departa abuzurile Turciei si amestecarea ei in administratia Principatelor? Cand prin tratatele de Adrianopol si de Petersburg a indatorit pe Poarta sa recunoasca Reglementul facut in timpul guvernului rosienesc, n-a fost aceasta iarasi numai ca sa mijloceasca in numele Principatelor de la Turcia intarirea acestor legi fundamentale, zugravite ca expresia vrointelor si lucrarilor celor mai intai locuitori ai tarilor romanesti si, prin urmare, intemeiate pe driturile de autonomie ale acestora si inchezasluite de Rusia? Acesta este tot rolul protectoratului; caci nicairi in aceste tratate nu i se vede prefacut principul si aplicatia; nicairi nu se rosteste ca el are sa se schimbe in suveranitate, nicairi nu se hotaraste, ca aceea ce nu este iertat Turciei suzerane — adica de a se amesteca in trebile dinlauntru ale Principatelor si de a calca, prin urmare, capitulatiile lor — este iertat Rusiei, numai garanta acestora. Ei bine, ce pana acum Cabinetul din Sankt-Petersburg a facut numai oficial, numai pe hartie, faca-o astazi si in fapta, fie adevarat protector. Romanii au dovedit indestul de vederat, ca ei nu pot fi fericiti cu Reglementul, si ca simtesc trebuinta de a-si da alte institutii mai nationale, mai drepte, mai potrivite cu secolul si cu nevoile lor materiale si intelectuale. La intamplare, cand Turcia s-ar refuza — in contra capitulatiilor — sa recunoasca romanilor dritul de a-si da aceste institutii, Rusia implineasca-si datoria de ocrotitoare, puie la mijloc puternica sa mijlocire, si sileasca pe curtea suzerana sa respecteze driturile de autonomie ale romanilor. Iar nu cand Poarta nu cere mai bine decat ca Principatele sa fie libere, puternice si fericite — caci acesta este si interesul sau, — Rusia, cu puterea baionetelor sale, sa o opreasca de a fi dreapta si liberala, si ca culme a nedreptatii apoi sa declare inaintea Europei, ca este pentru dansa chestie de drituri, chestie de cinste, chestie de interese politice, ca romanii sa fie dezbracati de driturile, de autonomia, de nationalitatea, de chiar existenta lor, si ca ei in veci sa fie nenorociti! si apoi mai pretinde inca si recunostinta!

Rusia a inchezasluit fericirea Principatelor, zice rostit tratatul de Adrianopol. Fericirea unui popor este insa numai in bunastarea sa materiala, morala si intelectuala. Aceasta ne lipseste de tot; spre a o dobandi, avem trebuinta de o buna legislatie si de o buna administratie. Cum dar le vom putea avea, daca nu ne va fi iertat sa ne dam institutiile ce ni le pot pregati? Reformele insa, ce atat Valahia cat si Moldavia doresc, si de care mai inainte am dat o scurta privire, sunt curat pamantesti, pentru ca au originea lor in pamantul nostru, si mantuitoare, pentru ca sunt drepte pentru toti. Ele asemenea nu jignesc pe nime, nici in cele din afara, nici in cele dinlauntru. in cele din afara, romanii, chiar sa vrea, n-ar putea sa fie apasatori. in cele dinlauntru, prin aceste institutii, ei nu pretind nicidecum de a injosi clasele cele inalte — precum oaresicari dusmani ai binelui ar vroi sa insele opinia publica, — ci numai de a ridica clasele cele apasate. Nimeni prin aceste imbunatatiri nu se poate afla jignit, decat acei care in interesul statului privesc numai interesul lor, decat acei care exploateaza nenorocirea si saracia poporului, spre fericirea si imbogatirea lor in parte. Nouale imbunatatiri, o mai adaogim inca o data, n-au alt tel decat de a pune dreptatea in locul privilegiului, dragostea in locul urii, intre deosebitele clase, si obsteasca multumire si fericire in locul obstestii intristari si nenorociri, ce domneste astazi, de la o margine a Principatelor la cealalta.

inalta Poarta a cunoscut atat de bine neaparata nevoie a imbunatatirii starii politice, materiale si intelectuale a romanilor, incat de mult, si inainte chiar ca acestia sa-si fi exprimat dorintele lor ea si-a rostit bunele sale plecari si via dorinta ce are de a vedea largita sfera libertatii si a neatarnarii lor, intr-un chip potrivit cu epoca noastra, si cu insusi interesul Turciei.

"Nu ar fi vrednic de epoca in care vietuim, urmeaza a zice acelasi jurnal de Constantinopol, pe care l-am citat mai sus, si conform cu tendinta liberala ce se manifesteaza pretutindeni intr-un chip asa de vederat, ca libertatea individuala sa fie mai bine inchezasluita; ca starea taranilor sa fie imbunatatita atat catre proprietari, cat si catre guvern, incepand cu oborarea boierescului; ca sa se hotarasca reforma scoalelor spre a se primi in ele poporul ce zace in nestiinta; ca sa se ocupe cu educatia morala a clerului; ca ministrii sa aiba o libertate de actie mai mare, spre a intemeia responsabilitatea lor; ca cenzura sa fie oborata; ca debatatiile judeciare sa fie publice; ca sa se introduca imbunatatiri in proceduri si in sistemul penal; ca coruptia slujbasilor sa fie de nu nimicnicita, ce ar fi greu, dar macar restransa precat cu putinta; ca sa se aseze o banca nationala in interesul comertului si al industriei, etc.? Cine ar putea sa se gaseasca jignit cu aceste masuri si cu multe altele ce este de prisos de a le arata? Negresit ca nu generalitatea moldovenilor. Ele dimpotriva ar fi pentru dansii un izvor de bunastare, de vrednicie si mai ales de oranduiala, caci cu cat egalitatea si dreptatea se statornicesc intre toate clasele unui stat, cu atata se sporesc si elementele multumirii si sigurantiei generale. Popoarele in MoldoRomania sunt insetate mai mult decat in orice alta epoca de vrednicie, de libertate si de bunastare, si in viile lor dorinte catre o mai buna soarte, ele sunt incurajate de catre ispravile marilor miscari ale Europei, pe care le simtesc prin un fel de electricitate, ale carora conducatori sunt pretutindeni, desi nevazuti. Lucrand asa, Principatele n-ar face decat a intrebuinta driturile ce le au din constitutiile ce li s-au dat pentru graduala lor dezvoltare, si a se conforma la spiritul tratatelor speciale ale curtilor suzerana si protectrita, care n-au si nu pot avea intentii impotriva fericirii Principatelor. Ele nu vreau decat aceea ce vroiesc guvernele rezonabile: unirea in libertate, o randuiala in propasire. Aceasta indoita conditie sa se implineasca in reformele ce sunt de facut, si nimeni va avea a se teme ca ar gasi din partea curtilor un refuz de ajutor, si inca mai putin acturi care ar fi de natura de a impiedica marsa pasnica si legala a acestor tari".

O ispita de trei luni in Valahia, si de sase luni mai ales in Moldavia — cu toata uracioasa si ticaloasa ocarmuire a domnului Sturdza, care pe orice alt popor l-ar fi adus la actele cele mai desperate — au dovedit indestul ca romanii inteleg foarte bine pozitia lor, si ca simtesc ca ei nu pot ajunge la redobandirea driturilor lor decat prin mijloacele cele mai pasnice, si prin o stransa impreuna intelegere cu Turcia. Romanii nu doresc nimica mai mult decat acele ce vedem cuprinse in randurile de mai sus. A reintemeia relatiile lor cu Poarta Otomana in spiritul capitulatiilor lor, recunoscute si de Rusia, a departa din ocarmuirea dinlauntru orice influenta straina, primejdioasa si ilegala, potrivit autonomiei lor, asigurata prin aceleasi capitulatii, a-si da toate imbunatatirile materiale si intelectuale, de care simtesc ca tara lor are neaparata nevoie a uni amandoua Principatele, spre a scapa de indoitele si insarcinatoarele cheltuieli ale tinerii a doi domni, a doua ministerii, a doua administratii si a doua staburi ale ostirii, si totodata a scapa, poate, prin aceasta, si de doua izvoare de coruptie — o Unire, care este dictata atat de vederat prin aceeasi origine, limba, obiceiuri si interese, incat ea este incuviintata de insusi acel Reglement, pe care Rusia, cu armele in mana, il sprijineste — iata dorintele, iata cererile romanilor. A le refuza aceste reforme, a-i sili sa se tie de starea lucrurilor de astazi, de institutiile nedrepte si eterogene care ii impileaza, este a vroi a-i aduce intr-un noian de nenorociri, si a-i arunca intr-o prapastie de discordii civile, de revolutie si de anarhie; caci istoria lumii a dovedit prin mai multe lectii cumplite, la ce mijloace de deznadajduire popoarele alearga, spre a-si arata si a-si indestula nevointele, cand li se pune piedica de a le dobandi pe o cale linistita si pasnica. Daca dar Rusia, in adevar si fara fatarie vroieste fericirea Principatelor, nu mai opreasca cu bratul sau de fier nobila hotarare a Turciei de a fi dreapta si generoasa, si nu mai calce driturile romanilor, ea care ar trebui sa fie cea dintai sa le sprijineasca. Bunul imparat Ferdinand al Austriei a inchezasluit fratilor nostri romani-bucovineni si transilvaneni nationalitatea lor, autonomia provinciala si toate driturile constitutionale menite de a inalta la rang de natie si de oameni liberi. Cum dar noi, moldovenii si muntenii, putem sa fim multumiti de soarta noastra, noi acei ingenuncheati sub toate abuzurile si asupririle dinlauntru si din afara, cum putem sa fim recunoscatori Rusiei, ea care ne contesta autonomia, ce a fost cea intai conditie a capitulatiilor noastre cu inalta Poarta, ea care isi atribuie dritul de a ne impune legi si de a hotari toate cele dinlauntru ale noastre, si dupa toate aceste ne contesta chiar istoria, ca cu aceasta sa piara si aducerea-aminte a jertfelor ce i-am facut, ne contesta chiar nationalitatea, a careia baza istorica n-a existat niciodata, o nationalitate inchipuita, a careia origine se pierde in intunericul timpurilor, asa zice depesa contelui Nesselrode, si asa sapte milioane de romani, cu un trecut de optsprezece veacuri, cu o istorie atat de stralucita, si care arata lumii luptele indelungate ce a tinut, si paraiele de sange ce a varsat pentru crestinatate si civilizatie, cu niste barbati ca Mircea, ca Huniad, ca stefan, ca Mihai, si cu atatea alte nume mari, ce au contribuit la chiar luminarea Rusiei, si asa acesti sapte milioane de oameni ce vorbesc aceeasi limba, ce au aceeasi origine, aceeasi istorie, aceleasi obiceiuri, nu sunt natie, nici trebuie sa reclame respect pentru nationalitatea romaneasca, astazi cand vedem cele mai slabe, mai neinsemnate si mai adormite nationalitati, desteptandu-se din letargie la caldura veacului al nouasprezecelea, ca niste flori ce din mijlocul omatului se deschid la razele soarelui de primavara. Nu asa a fost insa tonul manifesturilor trecute, nu asa a fost cuprinsul fagaduintelor ce de catre monarhii Rusiei, Ecaterina II, Pavel, Alexandru si insusi Maiestatea sa imparatul Nicolai I, s-au dat romanilor, atunci cand acestia se provocau sa se scoale in contra inaltei Porti, in contra agarinenilor si paganilor, si sa jertfeasca tara, viata si averea lor, spre a ajuta la sporul armelor pravoslavnice13 si oare cu pierderea Bucovinei si a Basarabiei, cu primejduirea tarilor noastre de a fi prefacute in pasalacuri, cu comprometarea driturilor noastre, cu paraiele de sange varsate in campaniile turcesti, cu insesita pustiire a pamantului nostru, toate acestea intamplate numai din pricina credintei si a jertfirii parintilor nostri pentru Rusia, oare in numele sfintei dreptati, in numele lui Dumnezeu si al aceleiasi legi, care ne este comuna cu Rusia, nu suntem indrituiti sa cerem de la Maiestatea Sa imparatul Nicolai, realizarea atator solanele fagaduinte, date de atatia augusti monarhi, si implinirea acelei fericiri, inchezasluite noua prin tratatul de Adrianopol, si prin chiar imparateasca parola, cuprinsa in vestitul manifest din septembrie 1829? Sau trebuie sa ne indoim de o parola atat de inalta? Noi stim insa ca autocratorii Rusiei pururea au tinut sa pastreze increderea popoarelor in inaltul lor cuvant, ca la expresia a orice dreptati si a orice legi in imperia lor. Romanii cu fala isi aduc inca aminte de parola data asemenea unui moldovan de cel mai mare monarh al Rusiei, lui Dimitrie Cantemir, de catre Petru cel Mare care, la indemnarea ce i se facea de a fi necredincios fagaduintei facute unui domn ce si-a vandut tara pentru dansul, si de a-l da in mainile turcilor, a raspuns aceste nemuritoare cuvinte, vrednice de a figura in litere de aur in cabinetele tuturor suveranilor: "Voi da mai bine tot pamantul ce se intinde pana la Kursk, ca imi va ramane inca nadejdea de a-l redobandi; dar pierderea parolei mele n-as mai putea-o indrepta. Nici nu pot sa gandesc de a o calca si de a da pe un principe ce si-a parasit domnia pentru dragostea mea. Noi navem al nostru decat cinstea, a lipsi cinstei ar fi a conteni de a fi imparat!"

Cu durere am citit depesa Cabinetului rosienesc din 19 iulie, care, ca grozava inscriptie ce Dante pune pe portile iadului, ne zice: Lasciate ogni speranza, o! voi, ch'entrate aqui.

Cu adanca durere am fost siliti sa respingem invinovatirile sale, si sa-i refutam nedreptele asertii. insa noi, romanii, suntem pe calea cinstei si a dreptatii; o sfanta lege ne indatoreste ca sa nu lasam sa se inradacineze in opinia publica niste false imputari, niste pretentii de drituri fatale conservatiei noastre de natie libera si numelui nostru istoric. Noi nu ne temem de adevar; si de aceea curat si tare ne aratam durerile si apasarea la care cu dispretul dritului gintilor suntem osanditi de catre o putere straina, careia n-am facut decat bine. Depesa din 19 iulie aseaza niste principuri, dezvaleste niste teorii de drituri cu totul deosebite de limbagiul ce Rusia a tinut pana acum in trecutele sale manifesturi si trataturi. si o armie a intrat in Principate spre a pune in practica nouale drituri ale protectoratului. intr-o asemenea trista imprejurare, romanii s-ar fi sinucis politiceste, daca n-ar fi ridicat glasul lor a protesta in contra nepilduitului abuz de putere, sub care nationalitatea si existenta lor ca stat se ameninta de a se cotropi. Rusia, puternica prin milionul sau de baionete, s-a adresat guvernelor si publicului Europei. Romanii tari numai de bunul lor drept au indoita datorie de a se indrepta catre acest mare tribunal al lumii, si de a reclama dreapta sa hotarare intre Tarie si Drit, intre asupritor si asupriti. Romanii au adevarul si dreptatea in partea lor, unul si alta dovedite prin chiar marturisirile Rusiei cuprinse in toate manifesturile, proclamatiile si fagaduintele sale date parintilor lor intr-un veac si jumatate. Dumnezeu si oamenii sa judece faptele noastre, si apoi sa ne osandeasca, daca ne socoate de crima indraznirea ca ne aparam driturile nationale. Noi insa inaintea Europei intregi protestam in contra a orice asupriri, ce s-ar face patriei noastre din partea Rusiei, si fara frica declaram, ca noi nu cunoastem Rusiei dritul de a hotari despre soarta noastra. Prin rabdarea si tacerea noastra noi nu putem sa lasam in intuneric dreptatile tarii noastre; si de nu am ispravi altceva, dar macar istoriei sa vroim sa pastram gloria nationalitatii noastre!

in tot cazul bun sau rau, sa nu deznadajduim insa; sa avem credinta in viitorul nostru. O natie asupra careia au trecut huni, goti, avari, vandali si alte atatea semintii straine, o natie care optsprezece veacuri, cu toate atacurile timpului, cu toate navalirile barbarilor, a rezistat si s-a tinut pana astazi, o natie de sapte milioane de romani, nu este cu putinta ca sa fie osandita de catre providenta sa piara tocmai astazi in secolul nationalitatilor. Numai sa avem vrednicie, statornicie si unire. Sa nu ne descurajam, mai ales de relele timpuri, de norii trecatori ce se pot ivi pe orizontul tarilor noastre. Pentru popoare, ca si pentru individe, suferintele nu sunt totdeauna pierdute; adesea ele sunt menite de a le intari energia, de a le spori ravna, de a le forma caracterul. Prin urmare, prin barbatia noastra in nenorocire, sa ne aratam vrednici de fericirea si de libertatea ce Tatal Cel-de-sus, de la intemeierea lumii, a pregatit tuturor popoarelor, si care, prin urmare, curand sau tarziu trebuie sa vie si romanilor. Sa gandim ca acest nume stralucit, ce l-am mostenit de la stapanitorii lumii, ne impune mari datorii, si prin urmare, oricum sa ne fie cartea norocului, sa traim si sa murim romani, aducandu-ne aminte de marea indatorire si de frumoasa fagaduinta, ce de pe patul sau de moarte ne-a lasat stefan cel Mare: "Daca dusmanul vostru v-ar prescrie conditii rusinatoare, atunci mai bine muriti prin sabia lui, decat sa fiti privitorii impilarii si ticalosiei tarii voastre! Dumnezeul parintilor vostri insa se va indura de lacrimile slugilor sale, si va scula dintre voi pe cineva, care va aseza iarasi pe urmasii vostri in libertatea ti puterea de mai nainte!"
Note

1. tara Moldovei cu Nistrul sa-i fie hotarul si Bugeagul; si cu toate cetatile tot a Moldovei sa fie. Bir tara sa nu dea. Titlul Domniei sa fie: Seninatul Domn al tarii Moldovei, Samoderjet, adica singur stapanitor, si colegator, adica prieten tarii moschicesti. Extract din tratatul de pace din 13 april 1711. Vezi Cronica lui Ioan Neculce, p. 341, si Fragments tirés des chroniques moldaves et valaques, p. 46.

2. De a invoi suveranilor ambelor Principate al Moldovei si al Valahiei de a avea fiestecare pentru sine langa inalta Poarta agenti(chargés d'affaires) crestini de legea greceasca, care le vor cauta trebile, si acesti agenti se vor ingriji de interesele ziselor Principate si vor fi tratati cu priinta de catre inalta Poarta, care ii va privi insusi, cu toata a lor putina importentie, ca oameni bucurandu-se de dritul gintelor si prin urmare feriti de orice asuprire. — Art. XVI. 9. din tratatul de Kainargi. Este o reproductie a art. 7 din tratatul Moldovei din 1512; caci moldovenii au avut pururea capichihaele sau agenti la Constantinopol.

3. inalta Poarta se primeste inca ca dupa imprejurarile in care se vor afla ambele mai sus zise Principate, ministrii Curtii Imperiale a Rusiei sa poata vorbi in favorul lor; si inalta Poarta se fagaduieste de a lua in privire aceste reprezentatii, potrivit consideratiei prietenesti a luarilor aminte ce Puterile au unele pentru altele. No. 10 al aceluiasi art. si tratat. Acest punct, prin conventia explicativa a tratatului de Kainargi, incheiata in 10 mart 1779, margineste anume dritul Rusiei de a mijloci pentru Principate: "Curtea Imperiala a Rusiei, din partea sa, fagaduieste de a nu intrebuinta dritul de mijlocire ce este pastrat ministrului sau in tratatul de pace in favorul ambelor Principate, decat numai pentru pastrarea nejicnita a conditiilor specificate in acest articol". Adica libertatea religiei, intoarcerea catre proprietari a mosiilor din raielele Brailei, Hotinul si Bender, respectarea clerului, regularea birului, pazirea vechilor hatiserife si dritul romanilor de a avea agenti la Constantinopol.

4. M. S. imparatul tuturor Rusiilor lasa si intoarce inaltei Porti partea Moldovei din a dreapta Prutului. si inalta Poarta va face ca birul viitor al Moldovei sa fie proportionat cu intinderea de fata a tarii — Tratatul de Bucuresti, art. 5.

5. Vezi anaforaua Obstestii Adunari a Moldaviei din 1817, pentru felul proprietatii in tara in vechime. si "Magazinul Daciei," t. 2, p. 229.

6. Cronica lui Ioan Neculce, pag. 348.

7. Engel. Geschichte der Moldau, p. 300, si cererile feldmarsalului Münich, in Neculce, pag. 450 etc.

8. Fotino, Istoria Daciei, t. 2, p. 360, si t. 3, p. 376.

9. Tableau de la Valachie et de la Moldavie par Wilkinson, traduit par M. de La Roquette, p. 355. — Depesa contelui de Nesselrode din 19 iulie seamana a vroi sa departeze mijlocirea a orice puteri europene in chestia Principatelor Romanesti. Lasand a vorbi ca tuscinci marile puteri, care au garantisat integritatea Imperiei Otomane, prin insusi tratatul de Londra au dritul si datoria de a apara Moldova si Valahia ca staturi ale inaltei Porti, dar apoi si trecutul ne dovedeste ca Franta, Anglia si mai ales Austria au intervenit ades in favorul romanilor langa curtea suzerana. Imparatul Austriei cunoaste Moldova si Valahia ca principaturi autonome, caci ca mare princip al Transilvaniei are trataturi incheiate de-a dreptul cu domnii acestor tari, si anume din 1638 si 1685. Aceste trataturi sunt si astazi la putere, fiind intarite prin fermanul Portii din 1786 si pacea de la sistova din 4 august 1791. In puterea tratatelor din 1638 si 1685, negutatorii si mai ales pastorii transilvaneni au deosebite folosuri in Principate; tot in puterea acestora, Austria este indrituita de a avea starostii prin deosebitele scaune ale tinuturilor, s. a. (Engel, Geschichte der Walachei, 2. Theil, p. 53). La 1788 Moldova a cerut formal apararea Austriei. La 1821 Principatele s-au desertat de armiile otomane, dupa cererea Angliei. Asemenea si mai la toate tratatele dintre Rusia si Poarta otomana, precum si la hotararea intereselor Principatelor, Austria si Anglia mai ales au facut parte importanta. Prin urmare, existenta politica a Valahiei si Moldaviei este cunoscuta si de alte puteri, iar nu numai de Rusia.

10. Acest trist tablou nu poate fi invinovatit de exageratie, dimpotriva el este slabit din altul mult mai grozav, si care este facut de un partizan entuziast al Rusiei, in scrierea: La Principauté de Valachie sous le Hospodar Bibesco, par B. A***, ancien Agent diplomatique dans le Levant, Bruxelles, 1847, pag. 14 et 15.

11. Aceste inchezasluiri sunt scoase din cuvant in cuvant din art. 5 al tratatului de Adrionopol si actul separat adaogit catre el in privirea Principatelor.

12. Generalul Kisselef, in editia Reglementului Valahiei din 1832, nu indrazni a cuprinde acest fel de adaus, cum il numeste vestita anafora a Obstestii Adunari a tarii Romanesti din 21 iulie 1837 (vezi in Foaia pentru minte, etc., anul 1848, nr. 29). Acest adaus s-a impus Adunarii de abia la 1837 prin un ferman al sultanului, dupa cererea ministrului rusesc. Vezi mai sus citata scriere: La Valachie sous le Prince Bibesco, p. 45. Autorul acestei brosuri, care sub numele de B. A. *** ascunde pe unul din cei ce au facut parte mare la redactia Reglementului, singur marturiseste chipul cum aceasta costitutie se compunea, liber de cei mai de frunte locuitori ai tarii: "Cantelaria diplomatica a generalului Kisselef, zice el, p. 30, prefacea articol dupa articol lucrarile Comitetelor". in Moldova, Reglementul in editia romaneasca pana acum inca, din porunca Rusiei, nu are tiparite capul I despre alegerea domnului, si cap. VII, pentru organizatia militiei. Editia franceza a Reglementului, inceputa a se publica in Iasi, s-a oprit de catre general-consulul Daskov. Tiparirea a fost sa i se urmeze in Lipsca; si acolo iarasi s-a oprit, dupa cererile ministrului rusesc de la Dresda, si de abia a putut a se ispravi la New York. Asa acest Reglement, care astazi se impune cu sila baionetelor, singura Rusia i-a refuzat cea intai conditie a valabilitatii a orice legi, adica publicitatea.

13. Vezi manifesturile imparatilor si generalilor rusesti, adresate romanilor la deschiderea a fiestecaruia razboi in contra Turciei.





Dorintele partidei nationale in Moldova - Partea 01

Dorintele partidei nationale in Moldova - Partea 02


Aceasta pagina a fost accesata de 581 ori.