• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 19 - Domnia lui Dumitrasco Cantemiru-voevoda, in anul 7219 (continuare)

Toma spătariul Caănîtacuzino, fiind văr primare Brâncovanului, îl ținè Brâncovanul ca pre un fiiu al său. Și-l făcusă și spătar mare în Țara Muntenească, și multă milă și dragoste și cinste arăta cătră dânsul, țiindu-l mai în frunte de toți boierii săi. Iar el au lăsat pre Brâncovanul-vodă și au fugit aice la Ieși, la împăratul moschicesc, socotind că a hi el domnu în Țara Muntenească în locul Brâncovanului. Și au început cătră împăratul a pârî tare pre Brâncovanul, dzicând că 300 pungi bani ce-au triimis împăratul la Brâncovanul să facă oaste și să cumpere pâine, să iasă în timpinarea oștii moschicești la Fălciiu, să să lasă de acea nădejde împăratul, că nu sunt nici unele de acele. Ce să adeverești că umblă cu vicleșug, că nici oaste face, nici pâine cumpără, nici el va să vie înaintea oștii la Fălciiu. Ce sfatul lui este, de a vidè că bat moscalii pre turci, el să să închine cu toată țara lui la nemți. Deci Toma, vădzând acel sfat a Brâncovanului că este așè, s-au vorovit cu unchii lui, cu Costantin Caănîtacuzino stolnicul și cu Mihai spătariul și cu alți boieri de țară, să vie el înainte: "Să dè știre împărăției tale că toată țara îi bucuroasă să să închine la împărăția ta, numai Brâncovanul nu priimește și face piedecă tuturor. Și 18.000 de sirbi, ce-s în capul Țarâi Muntenești, vrè să vie la împărăția ta, și i-au poprit Brâncovanul și nu lasă pre sirbi de cei ce slujescu la nemți". Și au cerșut Toma oaste la împăratul, oaste ca să margă să lovască Brăila, să o iè. Și atunce, audzind muntenii și oastea Brâncovanului, toți or alerga la dânsul la Brăila, și Brâncovanul a rămâne singur, și a strânge bucate multe din olatul Brăilii și a ieși înaintea împărăției la Fălcii, cu toată oastea muntenească și cu zaharà. Și așè au stătut și Dumitrașco-vodă întru agiutor Tomii, la aceste vorbe, în pizma Brâncovanului, ca să-i facă rău. Și nu socotiè că mai mult îș face lui, că rășchiră oastea și la greu n-a avè cu ce să bate. Care mult i-am dzis eu lui Dumitrașco-vodă, în taină, să lasă pizma Brâncovanului și să nu-ș rășchire oastea. Că pre urmă mult să va căi și nemic nu va putè folosi, precum dzice filosoful: "Căințile cele de apoi întru nemica sunt".
Deci împăratul îndată au poroncit de-au ales oaste, care era mai frunte de moscali și un polcu de moldoveni, cu Rentu ghenarariul și cu Cropot bragadiriul, și l-au pornit cum mai în grabă. Și i-au dzis împăratul Tomii că, de nu s-a închina Brâncovanul, îl va face pre dânsul domnu, iar de să va închina Brâncovanul, pre dânsul îl va face ghenaral, de nu va asculta, nici să va teme de Brâncovanul-vodă. Așè aduc tinerețele pre om, când au prè multă voie și dezmierdăciune la unŭ stăpân, precum au avut și Toma la Brâncovanul-vodă, că la ce de apoi s-au înstreinat de neamul său și de binele său cel mult și au murit în țări streine.
După aceste, împăratul a tree dzi au purcesŭ din Ieși la Prut, la oastea sa, și au poftit și pe Dumitrașco-vodă să vie după dânsul și să-ș iè cu dânsul 15 boieri, pe care-i vor plăcè lui, să-i cinstească acolo. Și să margă și mitropolitul țărâi, să slujască liturghia acolo, în beserică de cortu. Și au pus de-u cumpărat și câteva vasă de vin, să fie de cinstit oștenii, că atunce era și sărbătoare, dzioa Sfinților apostoli Petru și Pavel, cu trei dzile mai înainte, în post, să facă în locu de prazdnic, cum să dzice la noi, fiind și numele lui, Petru. Avè obiceiu el de făcè și într-alți ani slujitorilor lor masă la Sfeti Petru.
Deci Dumitrașco-vodă s-au sculat a doa dzi și ș-au ales boieri, pre cine au socotit, împreună cu mitropolitul Ghedeon, și s-au dus și au făcut întăi liturghia. Iar oastea era strânsă, și era făcut un ocol mare, mai largu de cum cuprinde curtea gospod din Ieși. Mai ca de doă ori de cumu-i curtea, așe era acel ocol, de o parte drăgănimea și de o parte tot pușcile cele mare înșirate. Deci dac-au istovit liturghia, au și început a slobodzi pușcile cele mari pre rând, toate câte una, pănă în 52, că toate avè luate cu sine. Apoi au început a slobodzi drăgănimea flintele, însă nu tot odată, ce începus-a slobodzi de o parte, mergându focul slobodzind din om în om împregiur. Ca cum ar merge fulge-rul, așè mergè focul împregiur. Și era 5 rânduri, tot draguni de draguni.
Apoi au mersu la conac, și acolo au întins vro cinci, șese corturi unul lângă altul, de să ținè tot unul. Și au pus masă suptu acel cortu, gios pre pământ, și au săpat șanțu de slobodzit picioarele în gios. Și au șădzut împăratul și cu Dumitrașcovodă și cu toți ghenararii, câți era, și bragadirii și polcovnicii și căpitanii. Și pre de o parte, de la al cincile boieri moschicești mai gios, ședè și cei 15 boieri moldovenești, tot de-a rândul, cineș după cinstea sa. Și era într-o miercuri în post, și au mâncat toți carne, pentru liubovul împăratului creștinescu. Și ne-u cinstit pre bine și frumos, și mai pe urmă ne-u închinat însuși împăratul, cu niște vin al lui de la franțoji, care, îndată cum au băut, au mărmurit toți de beți, bând de acel vin. Și n-au mai știut cum au dormit întru acea noapte, și domnul și boierii.
A doa dzi s-au tocmit și boierii cu Dumitrașco-vodă și mitropolitul, și i-au făcut toți scrisori la mână și au iscălit toți, și împăratul. Și au purces la Ieși Dumitrașco-vodă și Simion Sava și au strânsu și pre alți boieri și arhierei, carii nu să tâmplasă la cinste la Prut. Și au intrat în beserica domnească pe poartă și au cântat un paraclis, și după paraclis au cetit catastihul cel de tocmală, ce-u făcut lui Dumitrașco-vodă. Și au priimit toți, și ceielalți boieri, care nu să tâmplasă la Prut. Și au iscălit toți, tot pre ponturile cele ce i-au trimis împăratul pre Luca visternicul, precum s-au pomenit mai sus.
Și așè era sfatul, să margă tot cătinel, zăbovind, doar se va întoarce și Toma de la Brăila, și vor veni și leșii din sus. Și or mai strânge și vite, că trimisese slujitori prin țară de lua a cui găsiè, și fără voia lui, și le da bani. Dar în scurtă vreme au și nemerit veste, de la Lupul vornicul, că au trecut veziriul Dunărea și vine în sus. Deci împăratul întăi să cumpăniè să întoarcă oastea înapoi, să iè pre la Iași la Siretiu în gios la Focșani. Apoi au vădzut că nu-i dă mână, că obuzul lui Șeremet agiunsese în gura Jijiei. Ce s-au lăsat de acel sfat și au trecut Prutul toată oastea, în ceasta parte, și au luat în gios, cum mai de sirgu, să agiungă la Fălcii. Atunce au vădzut împăratul că s-au greșit, unde au trimis pre Toma și și-au împărțit oastea. Și au răpedzit să să întoarcă. Ce n-au apucat, că Toma agiungè atunce la Brăila.
Iară Toma, după ce-au agiunsu la Brăila, a tree dzi au și luatu cetatea Brăilii. Și au început a strânge zaharà, să pornească la Fălcii, și a vini multă oaste, cum să apucasă. Și au scris cărți înapoi la împăratul de i-au făcut știre. Numai Lupul vornicul au prinsu acele cărți și le-au trimis la veziriul, ca un împiedecătoriu de binele creștinilor. Și moscalii nu știè nemic că au luat Toma Brăila.
Brâncovanul-vodă încă, după ce-au audzit c-au dat moscalii oaste Tomii și merge la Brăila, s-au mâniet și n-au vrut să să mai pogoare în gios. Și zaharaoa ce o pornisă înaintea moscalilor la Fălcii au poprit-o și, după ce-au bătut turcii pre moscali, au trimis-o oștii turcești. Și banii ce-i trimisese împăratulŭ moschicescu Brâncovanului-vodă să facă oaste și zaharà, precum s-au pomenit, după ce s-au întorsu moscalii la țara lor, le-u trimis banii.
Pre acee vreme să rădicasă 2 boieri sirbi de la marginea Bosnei și strânsese la 20.000 de oaste și mai bine, tot sirbime, cu îndemnăturile moscalilor. Și multă răutate făce turcilor despre acea parte. Numai n-au ținut multu și n-au apucat a să întemeiè, că, după ce-au bătut veziriul pre moscali, au și răpedzit niște pași ai lui și i-au spart. Iar boierii aceie pre urmă au venit la Petreburcu, la împăratul moschicescu, neputând trăi la locul său. Și i-au miluit și le-au dat sate, să trăiască acolo la Moscu.
Împăratul Moscului, neștiind rândul locului acestuie, așijdere și Dumitrașco-vodă nu știè, fiind de copil mic la Țarigrad, și cu venitul la Ieși și cu cele cinsti și tefericii multe să hămeisă, de nu putè să să mai grijască nemic. Și precumu-i hirea moscalilor temătoare de vicleșug, cu nime nu să sfătuiè din boierii Moldovii, numai cu Dumitrașco-vodă. Așijdere și Dumitrașco-vodă, vădzându-să în cinste la moscali, să văznosisă și cu nime nu să sfătuiè. Ce ținè pre turci istoviți de moscali, ca cum ar lua oaricine cârpa unii fămei din cap. Așè ținè ei că or lua și or bate puterea împărăției turcești. Au purces oastea netocmită în gios, care cum putè, oastea moldovenească, de la tefericia cè din Iași, giumătate împrăștiiată pre la bejenii, să să mai grijască de bucate, alții pentru jacuri, precumu-s moldovenii.
Atunce s-au făcut 3 obuzuri. Un obuz, ca vro 7.000 de oaste, merge înainte iușori, cu Ianăș ghenarariul. Al doile obuz, ca vro 15.000 de oaste, merge cu împăratul și cu Șeremet și cu Dumitrașco-vodă. A treile obuz, mai pre urmă, cu toată greimea, pedestrimea cu Răpin ghenarariul. Și așè mergè de departe un obuz de altul, cale ca de 2 ceasuri.
Iară din gura Jijiei pănă în gura Sărății să tâmplasă acel loc tot mâncat de lăcuste, cât era numai pământul, de nu avè ce mânca caii. Deci cele 2 obuzuri ce era mai ușoare, a împăratului și a lui Ianoș, s-au depărtat înainte, ca să agiungă la gura Sărății, unde era iarbă. Și siliè să agiungă acolo și să aștepte greimea, de rămăsese obuzul cel cu pedestrimea departe înapoi de cele 2 obuzuri, fiind oastea leșinată și bolnavă, ca vro 100 de cară pline de oameni bolnavi; pre alții îi mâna cei mai sănătoși denapoi, ca pre vite.
Atunce oastea moschicească, cum mergè înșirată pre de ceasta parte de Prut, iar tătărâmea era pre de cee parte, trecusă de coada oștii moschicești în sus. Pre câmpu să vede focurile ca stelele. Și nu trecè ceie la ceștie, nici ceștie la ceielalți, nici făcè zăhăială, nimică. Că oastea moschicească arăta preste samă de multă, fiind cară multe. Și tătarâi încă aștepta, de-or bate pre turci, să s-închine și ei la moscali. Deci, cum au sosit Ianăș ghenarar cu obuzul lui înainte, într-o sâmbătă pre amiadzădzi, în 6 dzile a lui iulie, împotriva gurii Sărățâi, lângă o baltă, de-u descălecat can în laturi de Prut, iar turcii au și sosit și ei împotriva lor la Prut, și-au și făcut 3 poduri și au început a trece Prutul în ceasta parte.
Deci Ianăș ghenaral au scris la împăratul să păzască să vie mai tare, să să afle, pănă în dzuă, toată oastea la un loc, sau el să s-întoarcă înapoi la noapte. Că turcii sunt mulți, și n-a putè el, cu câtă oaste are, să sprijinească, și poate să-i spargă.
Împăratul, după ce-au vădzut scrisorile lui Ianoș, au socotit că el, cu obuzul ce-i lângă dânsul, poate să agiungă la noapte. Dar pedestrimea este departe înapoi, nici a doa dzi n-a agiunge, că era pre la Răbâie, iar împăratul era în gura Prutețului, la Casele Banului. Deci au socotit și au scris la Ianoș să să rădice la noapte, să vie înapoi la obuzul lui.
Deci Ianăș ghenarar, cum au vădzut scrisorile împăratului că scrie să să întoarcă înapoi, cum au înnoptat, la doao, trei ceasuri de noapte, au și purcesŭ înapoi. Iar turcii, audzind huietul carălor, ș-au și făcut spaimă și au și început să fugă. Iar un pașă au dzis veziriului că huietul să pare că să duce, nu vine. Deci fiind unŭ bulucbaș, de neamul său sirbu turcit de la Bosna, anume Colceag, și-l trimisese să margă să vadză. Și cum s-au dus, au și luat limbă că fuge obuzul. Și așè au încetat turcii de a fugi și vârtos a trece Prutul toată noaptea. Iar Colceag, dintr-acè limbă, au agiunsu de este acmu pașă la Hotin.
Deci obozul lui Ianoș, întru acè noapte, au mărsu cu pace și au sosit păn-în dzuă la obuzul împăratului, în gura Prutețului, la Casa Banului.
Iară turcii, a doa dzi, Duminecă dimineața, în 7 dzili a lui iulie, veniè, care cum putè, în puterea calului. Atunce au scos moscalii vro 4.000 de moscali afară din obuz, mai gios, pe lângă balta Prutețului, ca trei, patru pistrele de sigeată. Și au ieșit și moldovenii împotriva celor 4.000 de moscali, alăture, mai de despre câmpu, și cu Dumitrașco-vodă și puțintei donți și căzaci, alăture cu moscalii.
Deci au și început întăi cu moldovenii turcii a-și da palme. Ce, pănă începusă a să îngloti turcii, sta oarece bine și bieții moldoveni, măcar că era oaste de strânsură, negrijiți și fără arme și neînvățați la războiu, că ei nu avusese oaste de mult. Iar apoi, înglotindu-să turcii mulțime, nu mai putè să ție războiul, că turcii avè tot, foc și cai buni. Iar moscali călări cu foc dennapoia moldovenilor să-i rătuiască nu era, că călărimea cei cu cai buni o trimisese cu Toma la Brăila. Ce le-u căutat numai a da dos asupra obuzului. De mirat era încă și cât stătusă, ce putincioși era ei să să bată cu oastea turcească.
Apoi turcii, vădzând că moldovenii au dosit la obuz, au început a da năvală asupra celor 4.000 de moscali ce era afară din obuz și a donților. Deci așè le da val, cât să părè că or trece turcii cu cai preste dânșii. Dar moscalii îi sprijiniè tare din foc, iar pre donți și pre niște căzaci îi purta tot vârtej prin pregiurul moscalilor, numai să-i dezlipească de lângă moscali. Ce avè noroc de balta Prutețului, că era pre de o parte, că-i dezlipiè de lângă moscali. Atunce, vădzând că turcii tot să adaog, le-au căutat numai și acelor 4.000 a veni iar la obuz, și cu acei donți și puținei căzaci.
Deci păn-în sară, întru aceeși dzi Duminecă, tot veniè vârtos din gios și să așădzasă pre coastă la dealŭ, iară tătărâmea tot trecè în sus spre Huși, pre la bejenii, dreptu pradă, ca lupii. Cum ar trece niște lăcuste, așè trecè de mulți. Ce can da turcii câteodată năvală la obuz, dar îi împroșca moscalii. Și obuzul ședè pre lângă baltă ce să chiiamă Prutețul, alăture înșirată. Ieșiè hărăți și de la noi moldoveni și de la turci, de să loviè, păn’ ce-au însărat. Iar obozul cel mare moschicescu au tot venit la un loc, să să împreune cu cestalalt, și n-au putut întru acee dzi, Duminecă, să agiungă, ce numai păn’ la Stănilești au venit. Iar împăratul, vădzând că nu mai vini pedestrimea, tare s-au îngrijat.
Atunce m-au chiemat pre mine, fiind hatman, și mi-au dzis: cutedza-oi eu cu 200 de draguni și cu 100 de moldoveni să-l scot pe măria sa și pre împărăteasa, că va putè merge călare, să-i scot în Țara Ungurească? Că în Țara Leșască nu cutedza, că-i scrie cneajul lui, Dolhoruc, că i-s leșii neprieteni și au strânsu oaste, nu ca să-i dè agiutor, ce ca să-i stè împotrivă, și să lasă pre Șeremet și pre Dumitrașco-vodă în urmă cu obuzul, să să bată cu turcii. Ce eu i-am răspunsu că este un lucru prè cu grijă mare a ispiti, căci astădzi toată dzioa au vădzut măriia sa cum au trecut tătarâi și turcii tot în sus, ca cum ar merge niște lăcuste. Cine-i știe cât loc or hi cuprinsu în sus, și noi în ceastă noapte, sau om putè să ieșim dintr-înșii, sau ba. Apucându-ne dzioa, este un lucru prè cu primejdie să lăsăm oastea cè multă, să mergem cu o mână de oameni. Măriia sa este împărat, și este un lucru foarte cu grijă, să nu cadză la vro primejdie. De ar fi un om mai de gios, de s-ar tâmpla și primejdie, n-ar fi lucru mare. Deci împăratul, audzind aceste cuvinte ale mele, au socotit și el că-i dzic bine, și nu s-au cutedzat.
Și îndată s-au și rădicat cu obuzul de acole, de lângă Casele Banului, și au purcesŭ noaptea în sus prin tuneric, de nu să vedè mâna. Și au mărsu toată noaptea, și păn-în dzuo au agiunsu la Stănilești, supt deal. Iar de focurile turcilor și a tătarâlor era cuprinsă costișa pănă pre suptu pădure, tot câmpul acela, pănă în Huși. Iar turcii și tătarâi de la focuri audziè hreamătul obuzului, și nemică nu să clintiè, ca cum ar fi niște oameni morți în răvărsatul zorilor.
Iară când au fost în răvărsatul zorilor, di începus-a să lumina de dzio, luni, atunce s-au timpinat cu toată pedestrimea ce era la obuzul lui Răpin ghenaral, în sat la Stănilești. Deci îndată cum s-au timpinat, au și început pedestrimea a să înșira cu părcanile în spate, un rând pre de o parte a taberii, altul pre de altă parte, iar obuzul împăratului tot păziè de intra în mijloc, în celalaltu obuz, în pedestrime.
Ce n-au apucat a intra toate carăle împăratului în celalalt obuz, să s-încheie părcanile, și au și lovit turcii și cu tătarâi denapoi obuzul. Și așè au făcut o năvală strașnică, cât au ruptu vro 100 de cară, și le-au luat care nu apucas-a intra în părcane. Și între acele cară ce-au luat turcii s-au tâmplat și vro doao, trei căruță pline de bani împărătești.
Mai dat-au și alții năvală în coastele obuzului din gios și alții în coastele obuzului din sus. Ce acee n-au putut strica nemic. Mai mult ș-au stricat lor, că era părcanele înșirate și tocmite. Deci cum au dat năvală turcii, iar moscalii au și slobodzit părcanile la pământ, și au slobodzit toți odată focul și pușcile într-înșii. Și așè cădè turcii, ca când ar cădè niște pere coapte dintr-unŭ păr, cându-l scutură oamenii.
Iară bieții moldoveni, cât să putusă ținè la un loc de steaguri, de nu să răsipisă noaptea pe obuzuri, ei mergè înaintea obuzului afară din părcane. Deci vădzându-i turcii că sunt afară din părcane, așè le-u dat turcii năvală, ca o noajă de lupi într-o turmă de oi. Ce moldovenii, neputându-i sprijeni, au și plecat fuga înapoi asupra obuzului, iar turcii denapoi gonindu-i, pre carii cumu-i agiungè tot îi prăvălie și-i tăiè, și să făcè mare chiot.
Deci agiungând moldovenii în fruntea obuzului, iar moscalii n-au vrut să le deșchidă părcanile, ca să intri înlontru în obuz, ce le-au făcut semnu de-u purces alăture cu obuzul a fugi. Și la giumătate de obuz le-u deșchis părcanile de le-au făcut poartă. Și au început a intra moldovenii, prin coastele obuzului, în obuz, iar turcii tot îi goniè, ca niște lupi, pre lângă obuz. Iar moscalii sta de-i priviè, pănă s-au apropiet turcii aproape și au intrat moldovenii mai toți în obuz. Atunce moscalii, aflând vreme, odat-au slobodzit focul din poarta ce o făcusă pănă în fruntea obuzului, și așè au oborât pre turci, ca cum i-ar mătura cu o mătură.
Apoi turcii s-au spăriet a mai da năvală la obuzul moschicescu, ce mergè prè departe, ca la 1.000 și mai bine de pași bărbătești. Fără cât numai ce ieșiè hărăț, câte doi, trei, și de la noi așijdere, de să loviè cu dânșii, și din oficerii moschicești și din moldoveni. Că oficerii moschicești mergè tot pre denafara părcanilor, cineș dreptu steagul său. Iar pre dinlontru, alăture cu părcanele, mergè câte 5 rânduri de draguni pedestri, și în mijlocul lor carăle și altă oaste. Iar în coada obuzului denapoi să tot bătè vârtos cu turcii, că începusă a-l agiunge și pedestrimea turcească, inicerii. Deci mergè câte puținel, și sta obuzul de aștepta pre cei din urmă, că cei din urmă mergè tot bătându-să. Și mergè puținel și iar sta, de să aștepta, că cei din urmă avè greu mare. Și când sta obuzul, moscalii avè și câte o pușcă mare pe la steaguri, și unde vedè câte un bulucŭ de turci, câte dzece, cincisprădzece, ei și întorcè câte o pușcă cu căruța și da în turci. Și așè îndrepta pușca de bine, cât nu era niciodată să nu lovască ori cal ori om. Deci așè au mărsu luni toată dzioa, păn-în vremea chindiei, de la Stănilești, de suptu deal, păn’ la Prut.
Și dacă au sosit la Prut, au mai răsuflat oarece la apă, că toată dzioa nu băusă apă, nici ei, nici caii. Iar turcii, în scurtă vreme, au început a să înmulți preste samă, și au agiunsu și veziriul cu toată puterea. Și de cee parte de Prut încă au început a sosi oaste turcească și leșii a lui voievoda Chiovschii. Și era un deal mare împotriva obuzului moschicesc de cee parte, și nu putè oastea turcească să să pogoare la vale, să s-apropie de Prut, de răul pușcilor moschicești, că-i împroșca moscalii prè tare. Nărocul moscalilor că nu avè turcii de cee parte pușci din deal, că ar fi strâcat rău obuzul moschicesc. Iar de iasta parte să pusese turcii în dosul unor spini și făcè stricăciune moscalilor de după spini. Iară împăratul au poruncit de-au ieșit toți moldovenii, de-au dat năvală turcilor la spini și au gonit pe turci de la spini. Și s-au mai lărgit părcanile, de-au cuprinsu spinii înlontru în obuz.
Atunce s-au prinsu și un turcu viu, și l-au dus la împăratul. Și acel turcu au spus împăratului câtă oaste turcească este: 120.000 iniceri și 250.000 de călărime, cu 40.000 sindighistri, carii sunt giurați de mărgu înainte la războiu. Așijdere și hanul cu soltanul, cu tătărâmea, și voievoda Chiovschii cu leșii și cu șvedzi, câți or hi de mulți, nu știe. Și au mai spus că au venit cărți de la împăratul turcescu, scriind la veziriul, de a socoti că nu va putè birui pre moscali, să caute să facă pace, și ce-ar cere moscalii, să le dè, să nu să bată.
Deci împăratul moschicesc, înțelegând vorba acelui turcu, au pus pre Șeremet de au scris o carte de la dânsul la veziriul într-acesta chip, precum: "Noi am avut pace cu voi, și voi v-ați potrivit Șfedului de aț trimis pe hanul și pe soltanul de-au prădat astă iarnă în țara noastră, fără nici o vină. Și încă n-au agiunsu cu atâta, și te-i sculat acmu și Măriia ta, cu toată puterea, de vii asupra noastră. Deci împăratul nostru, oblicind de această faptă, m-au ales pre mine cu această oaste înainte, întru întimpinarea Mării tale, ca să stau să vorovescu cu Măria ta și să punem o cale pentru această pradă ce ne-ați făcut, ca să facem pace. Că noi nu suntem bucuroși ca să strâcăm pacea, că noi ținem pace, iar Măria ta, cum ai vădzut oastea mè, cum ai prinsu a bate și nu stai să vorovim. Pentru aceasta te poftescu să-mi faci știre, să știu cum oi scrie la stăpânul mieu, la împăratul, căci eu n-am venit pe bătaie, ce pre pace". Într-acesta chip au scris cartea, cu numele lui Șeremet, tăinuindu-să împăratul moschicesc că nu-i în obuz. Și au dat-o la acel turcu, și așeș atunce, luni sara, l-au trimis la veziriul.
Turcii atunce sara au făcut dovà, după cum li-i obiceiul, de strigă cu toții tare, când fac dovà, adecă când să roagă lui Dumnedzeu. Iar împăratul moschicescu, dacă au audzit așè, în grabă au sărit, gândindu-să c-au dat năvală turcii de-au spart obuzul, și întreba ce este. Iar Dumitrașco-vodă au spus că fac turcii rugă la Dumnedzeu, iar împăratul s-au zâmbit a râde și au dzis: "Măcar că suntu păgâni, dar să roagă și ei tare lui Dumnedzeu."
Deci cum au istovit turcii dovà, s-au și apucat a da năvală de trei, patru părți în obuzul moschicescu. Și așè să bătè, câte un ceas și giumătate ținè năvala, iar moldovenii ședè acolo, în mijlocul obuzului, ca cum ar ședè la casele lor, așè nu avè nici o grijă. Că pușcile turcești nu le meșterșuguiè bine, și trecè preste obuz. Și arunca și cumbarale de cele mare, și suindu-să sus nu apuca să cadă gios și să spărgè. Și deși căde vreuna, cădè în lature, nu nemeriè în obuz. Și când sta câteodată bătaia și începè trâmbițile moschicești a dzice, pre atâta cunoștè că n-au spartu turcii obuzul. Și așè toată noaptea s-au bătut.
Dzicè împăratul moschicescu că are și el 2 cumbarali de cele mare, făcute cu altu meșterșug, cu otravă, care îl ține una câte 50 pungi de bani, și să căiești că n-au luat mai multe. Că acmu ar arunca și el vro una, dar n-are la cine arunca, că ordea turcilor încă nu-i strânsă, să fie așădzată la un locŭ. Că acel fel de cumbarale sunt nu numai herăle ce-s într-însele, ce și mirosul; pre cine agiunge cade de moare. Ce oricum, dimineață, dintr-acele doao a arunca una, unde a vede ordia lor strânsă.
Dumitrașco-vodă își lăsasă doamna în Ieși, cu un polcu de moscali și cu vro 200 de căzaci, dzicând și împăratul că-ș va lăsa împărăteasa-ș în Iași. Iar apoi n-au lăsat-o, ce-au luat-o cu sine, cu dânsul, iar doamna au rămas în Iași. Dzisu-i-au atunce câțva boieri să nu-ș lasă doamna în Iași, și mai vârtos i-am dzis eu să o trimită la Hotin sau la Cameniță. Că acmu-i vreme de nepace, și de s-a tâmpla vro primejdie, îi va fi cu greu, că nu avè nici vezetei, nici slugi, și cine știe cum s-a tâmpla, iar de va fi pre voia creștinilor, lesni-i a să întoarce să vie la Ieși. Iar vodă s-au mâniet și mi-au răspunsu să-mi ieu fămeia, de mă tem eu, să o trimit unde mi-i voia, iar el pre doamna din Iași n-a clăti-o necăiuri. Iar apoi, după ce-au vădzut că au încungiurat turcii obuzul, el tare s-au spăriet, că or hi trimis turcii niscaiva oaste turcească la Ieși și i-or lua doamna și copiii. Și plângè și întreba în toată oastea, cine să va afla un voinic să iasă pe furiș, să să sloboadă la Ieși, să dè știre doamnei să fugă. Și-i va da pentru acea slujbă ce-a face 100 de galbeni de aur, sau și doaă. Și nime nu cutedza să s-apuce să margă. Apoi Dumitrașco-vodă, vădzând că nu să găsește nime, să ispitiè el singur să margă și cu Brahă, capitan de dărăbani. Și-ș găsisă și cealmale și haine turcești să s-îmbrace, să iasă noaptea din obuz, să intre în oastea turcească, ca doar ar putè străbate la Ieși la doamna, să o iei și să fugă. Ce din obuz nu putè ieși nime, că nu-i lăsa moscalii la părcane fără ucaz. Și s-au dus și la împăratul de i-au spus ce va să facă, și au cerșut ucaz. Ce împăratul n-au vrut să-i dè ucaz și au socotit că nu este bine, că poate să-l prindză turcii, și l-or omorî, iar la Iași, sau or fi mersu turcii, sau ba. Iar așè, l-or omorî și pe dânsul și or merge apoi și la Ieși. Și să nu să teamă, că, de or și merge turcii la Iași, nemic n-or strica. Ce avè mare grijă și jele nu numai el, ce și noi cu toții, câți ne era casele în Ieși.
Rugăm pre dumnevoastră, iubiț[i] cetitori tineri, să luați sama aceștii scrisori, de s-ar tâmpla vrodată să mai vie niște lucruri ca aceste în țara noastră, să vă știți chivernisi, să nu pățiți și voi ca noi.
Moscalii la turci niciodată năvală nu mai da, ce tot turcii da năvală la moscali, pănă îș istoviè focul, și apoi iar să da înapoi, iar moscalii tot cătinel după dânșii. Și să lărgisă șireagurile cele de moscali, în lature, cât alergai cu calul; atâta să lărgisă moscalii de la carăle lor. Iar când au fost marți dimineața, turcii s-a strânsu toți departe, și acolo ș-au făcut meteredzu și ș-au așădzat toate pușcile. Și au început a să bate prè vrăjmaș, cât întunecasă lumea, de nu să vedè omŭ cu om, și să vedè numai para cum ieșiè din pușci. Ca cum ar arde unŭ stuhŭ mare, trestie, pe niște vânt mare, așe să vedè focul ieșind din pușci. Numai ce voiu să dzic, poate-fi Dumnedzeu ferește la războiu, că dintr-o 1.000 de sinețe abiè să tâmplă de lovește unŭ omŭ. Că de ar hi nemerit cât focu slobodziè, n-ar fi mai rămas nici la turci, nici la moscali omŭ de poveste. După cum dzice un cuvânt Miron Logofătul: "Mare este omul, iar la războiu prè mică-i este ținta".
Dzis-au Dumitrașco-vodă atunce împăratului să legi toate carăle tabără și să lasă pe Medhoroschi polcovnicul cu cinci, șese mii de căzaci ce le avè și cu doao, trei polcuri de moscali, să rămâie să apere carăle de călărimea turcului, de or vrè să le dè năvală. Iar ceelaltă oaste moschicească, săldații, să dè năvală asupra inicerilor la meteredzu, că orŭ bate pe iniceri și or lua și pușcile turcești, și atunce or fugi și ceielalți, călărimea. Că așè li-i obiceiul, că el au vădzut când au bătut nemții pre turci la Varadin, că, după ce-au bătut nemții pe iniceri, iară călărimea au și purcesŭ a fugi, carii cum putè.
Iară împăratul au răspunsu lui Dumitrașco-vodă: "Ți să pare și ai vrè și ai pofti, ticăloase oame, să fie pentru binele tău, dar, de oi și bate pe pedestrime, călărime este multă, și n-am cu cine o goni". Că sta călărimea, ca cum ar sta pădurea, împregiurul obuzului, de nu-i agiungè pușca. Sta și priviè cum să bat, și împăratul tot nădăjduiè că-i va veni răspunsul ce scrisese noaptea, cum s-au pomenit mai sus. Și veziriul nu-i mai făcè și tot păziè de să bătè.
Întru acele vremi, când să bătè, venit-au nuoraș can mic și stropiè de ploaie. Și avemŭ grijă să nu dè atunce năvală călărimea, și or pierde moscalii focul. Iar moscalii nici să mira și ne îmbărbăta și dzicè că mai pre mare ploi să bătè ei cu șfedzii, că avè mantale în spate și ținè flintele suptu mantale. Și mai greu era de focul turcescu decât de cel moschicesc. Și n-au ținut mult acel nuoraș, ce ca giumătate de civert de ceas, și au și lucit soare cu mare hierbinteală, cumu-i în luna lui iulie.
Moscalii cei din bătaie trăgè atunce mare greu de sete, că n-au obiceiu, ca turcii, să le care apă cu sacalele. Deci împăratul au poroncit la moldoveni să le care apă cu ploșce, cu fedeleșe, cu poloboace, cu ce or putè. Deci au pornit cu toții de le căra apă. Vărsa medurile și vinurile de prin poloboace și căra apă de ducè la săldați. Și-i scriè comisarii la izvod și le da bani cărora căra apă.
A doa, mai trăgè greu moscalii că inicercile turcilor era mai lungi și la heră mai bune și bătè mai departe decât flintele moscalilor. Și inicerii nu să prè apropiè de moscali și slobodziè inicercile, dar moscalii, fiindu-le flintele mai scurte și mai slabe la hier, nu le slujiè focul de departe, să agiungă focul pe iniceri. Iar de le-r hi venit lor prè îndemână să le bată pușcile departe, ca a turcilor, n-ar hi putut ținè inicerii, atâta de lungu, bătaia, sau, de-r hi dat vrodată moscalii năvală, încă n-ar fi putut ținè turcii războiul. Dar ei nu da niciodată năvală la războiu, ce sta numai de să apăra.
Acum venisă moscalii de să apropiesă de meteredzul turcilor și de pușci, unde era așădzate. Prè mult, de era ca o 150 pași turcii de moscali. Și era unŭ ghenaral neamțu, anume Vitman. Acesta s-au dus la împăratul și au început a-l mustra tare pre împăratul și-i dzicè: "Ce este aceasta, de umblăm toți, niște oameni hămeiți, și nu ne căutăm treaba și orânduiala războiului după cumu-l știm că să cade? Că eu în multe războaie a Neamțului am fost și știu leacul turcilor ce trebuiește. Ce-m dă comenda oștii în mâna mè, că eu în doao, trii ceasuri oi face ce știu și oi curăți pre turci, de nu i-i vedè pre aice".
Deci împăratul, audzind așè, i-au dat ucaz ca să fie toată comenda oștii în sama lui și să asculte toți ghenaralii, precum le va poronci el.
Deci cum au luat acel ghenaral comenda în sama lui, au și pus oamenii lui de au umblat împregiurul obuzului, dând știre tuturor slujitorilor cumu-i comenda oștii în mâna lui Vitman, să fie toți gata de năvală. Și au luat câte un rând de săldați din coadă și i-au mai îndesit în fruntea obuzului, unde era bătaia, iar în coadă, unde era mai supțiri rândurile săldaților împotrivă pre lângă cară, au mai îngroșat pe denapoia săldaților cu moldoveni și cu căzaci. Și așè era socoteala lui, să facă să să rumpă moscalii de la un loc, rândurile cele mai groase, și să dè năvală asupra meteredzului turcescu și să-l încungiure, iar rândurile cele mai supțiri să apere, de ar năvăli asupra carălor niscaiva călărime turcească.
Deci gătind oastea într-acesta chipŭ, mers-au la temeiul oștii, unde să bătè. Și au mersu și împăratul cu dânsu, să vadză ce-a face. Și cum au vădzut pre un porușnic moschicescu că umblă ferindu-să, l-au și giunghet cu șpaga sa. Și au și trecut înainte, ca 15 pași, în fruntea războiului, și au început a striga să pășască mai iute înainte, să fie gata de năvală, ș-a-i îmbărbăta și a dzice grănitarilor să înceapă a arunca cumbaralele în iniceri. Deci cum au purces săldații a păși iute înainte, și grănitarii a slobodzi cumbaralele, atunce turcii au și început a îndărăpta și a intra în meteredzu, iar unii începusă să s-apuce de pușci, să le tragă să fugă. Atunce, într-acela ceas ce era numai să dè năvală, l-au și nemerit o pușcă mare turcească pre acel ghenaral, și au cădzut mort la pământ. Și pre altu ghenaral, anume Volcovschii, totodată l-au nemerit cu o inicercă prin chept și au ieșit pre suptu susioară, ce n-au murit, mai pe urmă s-au tămăduit. Și împăratul încă, de multă vărsare de sânge ce vedè atunce, au amețit de milă și s-au dus la cortu, de l-au udat împărăteasa cu niște apă, și s-au trezvit. Săldații atunce, perindu-le capul, s-au părăsit de năvală și au mai contenit focul. Dar și turcii încă au stătut și s-au lăsat de a mai face năvală.
Deci veziriul au poroncit să mai dè inicerii năvală încă 2 ceasuri, și de-o vedè că nu pot face nemic, să-i lasă și să s-întoarcă înapoi și să rădice toți Bugigenii, să-i treacă Dunărea în cee parte. Și mergându zapciii inicerilor de-i siliè ca să mai de năvală. Așijdere și călărimea turcilor să gătisă să dè și ei năvală. Iar inicerii au început a să sfădi cu zapciii lor și a striga că nu mai pot să dè năvală, că doar de i-i voia viziriului să să prăpădească toți inicerii. Că nu era mult acmu, de-ar hi năvălit moscalii, cum purcesese, nici un iniceriu nu ar fi rămas. "Ce mai bine să facă pace, după cumu-i poronca împăratului, că noi am pierit mai bine de giumătate, și câți și am scăpat suntem mai toți răniț, și n-om mai merge".
Deci înțelegând veziriul că gâlcevăscu inicerii, și moscalii ca nu altă dată au început a să bate, socotit-au și el pe urmă să nu greșască mai rău. Și au ales pre Cerchez Mehmet-pașa ibrihorul și l-au trimis la împăratul Moscului cu cuvânt de pace. Atunce au stătut de îmbe părțile armele de a se mai batere.
Atunce Șeremet și ghenărarii moschicești și alți boieri moschicești le părè bine, ca doar s-or împăca cu turcii, că li să supărasă de câți ani să bătè mai nainte cu șfedzii, și îndemna pre împăratul să facă pace. Așijdere și împărăteasa iarăș îl îndemna să facă pace. Iar ghenararii cei streini, nemții, nu priimiè și dzicè împăratului să nu facă pace, că să va căi pe urmă. Așijdere și un dascal a împăratului, moscal, și acela nu priimiè pace și striga în gura mare să nu creadză pre păgâni și ținè rău și pre boierii și ghenaralii moschicești, pentru ce îndeamnă pre împăratul să facă pace cu păgânii. Așijdere și Dumitrașco-vodă cu boierii moldovenești încă căuta rău și grăiè și ei să nu facă pace, dar nu-i mai asculta nime, căci moscalilor tuturor le era voia. Cădzut-au boierii moldoveni și ei cu rugăminte la acel dascal, să stè tare la împăratul să nu facă pace. Și sta împăratul în cumpene. Numai nu au putut, că sta împărăteasa vârtos să facă pace.
Împăratul moschicescu au ales trei boieri a lui, pe Șefer menistrul și pre ficiorul lui Șeremet și pre Savva Rogojenschii (și să temè Sava că-l vor cunoaște turcii, că mai nainte trăisă cu neguțutorie, dar apoi nu l-au cunoscut) și i-au trimis la veziriul.
Deci mergând la viziriul, au tăgăduit că nu-i împăratul în obuz, ce este înapoi, ce în obuz numai Șeremet este. Și au cerșut la veziriul, pentru prada ce făcusă tătarâi în țărâle moschicești, să dè turcii Dunărea hotar Moscalului, după cum au venit și sol, carele l-au trimis Brâncovanul-vodă, cu poronca Porții, la moscali, anume pe Machidon comisul, precum s-au pomenit mai sus.
Iară veziriul au râs și au răspunsu că atunce au fost un târgu și acmu este altul. "Că tătarâi au prădat, că de mult n-au luat cojoace de la voi, precum erați tocmiț cu dânșii, de le dați câte 30.000 cojoaci pre an, să nu vă prade în țările voastre. Ce acmu eu voiu să cerŭ de la voi, nu voi de la mine."
Atunce au dzis veziriul să lasă pre Șfed să margă cu pace la țara lui și să-i dè ce i-au luat, loc și cetăți. Ce moscalii n-au priimit ca să-i dè înapoi nemic, fără cât să-l lasă să margă cu pace, cu 30.000 oaste, prin Țara Leșască. Și după ce va merge acolo, or sta la pace, fiind și alți crai megieși la mijlocŭ să socotească și să giudece. Deci veziriul au lăsat să fie așè, că nu pre să siliè nici veziriul pentru Șfed, căci Șfedul să ținè de fire și n-au vrut să vie la veziriul, ce el gândiè că a veni veziriul la dânsul. Nărocul moscalilor că n-au vinit Șfedul atunce de la Tighine, că n-ar fi scăpat picior de moscal, că el ar hi știut ce-ar hi făcut.
Cerșut-au pre Dumitrașco-vodă turcii să le-l dè. Iar moscalii au dzis că din războiul dintăi nu să știe ce s-au făcut. "Perit-au, au fugit-au? Că noi am gândit c-au venit la voi." Iar veziriul au dzis: "Pentru un ghiaur, ce să ne sfădim noi, niște împărății? Lasă-l, că să va sătura de ce au poftit. Sângur, de bună voia lui, a veni la noi". Atunce împăratul au luat pre Dumitrașco-vodă și l-au ascunsu într-o botcă a lui, de cele cu 2 roate, de nu-l știè nici unŭ moldovan, fără numai Ioan Niculce hatman și vro 2 copii din cas-îl știè. Și au șădzut acolo ascunsu în botcă, păn’ ce-au trecut obozul dincoace de movila Răbâei.
Mai cerșut-au turcii Azacul, și s-au apucat moscalii să-l dè, cu tot venitulŭ și hatarul lui.
Dzis-au turcii să strice o cetate ce să chema Troița, dzicând că-i făcută pre hotarul turcesc, și, măcarŭ că era bună și mare cetate, cu multă cheltuială făcută, s-au apucat să o strice, iar când s-ar mai tocmi vrodată cetatea, atunce și pacea să fie stricată.
Cerșut-au și bir să le dè și cheltuială oștii. Ce bir n-au priimit, iar cheltuială 1.000 de pungi s-au apucat că or da.
Dzis-au să mai strice și alte pălănci, ce sunt pre marginea hotarului, pre lângă zaporojeni și la pragurile Niprului: Camen Zaton și altele, și s-au apucat că le-or strica.
Mai dzis-au și pentru Ucraina, dencoace de Nipru, că au luat-o din hotarul leșilor, să o dè să o ție iar leșii, și au priimit moscalii să să rădice, să fie iar leșască.
Mai cerșut-au veziriul și toate armele să le de moscalii. Deci Șefer au răspunsu că acestu lucru nu pot să-l facă, căci leșii le sunt neprieteni. Și vor să margă prin țara lor, și fără arme nu pot să margă, fără cât, pe câte arme au ei în obuz, atâte le-or plini în Azac. Și așè le-au dat.
Tocmitu-s-au și pentru oastea din Brăila, să iasă și să margă cu pace. Atunce au oblicit moscalii c-au fost luat moscalii, cei cu Toma, Brăila.
Mai dzis-au veziriul, de-or hi întrat și în Crâm oști moschiceș ti, să iasă, că nici veziriul nu știè ce or hi făcut.
Aceste toate au priimit moscalii să de turcilor și altele multe, carele nu le poate înșira condeiul mieu. Și au dat moscalii zălog la turci pre Șefer și pre feciorul lui Șeremet, păn’ s-or plini aceste toate. Și așè să audziè să hie dat și veziriului 800 pungi bani gata. Și au stătut obuzul pre loc 3 dzili închis, păn’ s-au așădzat toate aceste. Și apoi au mersu solii în ordia turcească, și obuzul moschicescu s-au pornit în sus pre Prut și cu ceauș, să nu-i învăluiască nime.
Atunce, de cum era leșinată oastea, încă și mai rău leșinasă, fiind închiși atâte dzile. Că mai nainte, de nu avè pită, avè carne, că le ducem ciredzi de vite multe, iar după ce s-au închis, au luat ciredzile turcii, și nu avè nici carne, nici pită. Și caii încă hămnisisă. Veniè turcii aproape de obuz și le arunca pită. Caii să bălega tot apă, că altă n-avè ce băliga. Și după ce s-au pornit obuzul, mulți moscali fugiè la turci de foame. Așè să audziè atunce, să fie pierit moscali, cu la bătaie cu tot, ca 30.000, iar turci să fie perit 120.000 pe număr.
Așè socotescu că, de-ar fi fost moscalii toți, strânsă toate obuzurile la un loc, să nu-i fi fost răschirat când s-au pornit întăiu asupra turcilor, poate ar fi biruit pre turci.
Așijdere și turcii, după ce i-au zăbovit cu pace pre moscali, să nu hie ținut pace, ar fi bătut pre moscali, precum flămândzisă și ei și caii. Numai ce vom să dzicem, voia lui Dumnedzeu au fost, de nici moscalilor nu le-u dat Dumnedzeu chivernisală ca să biruiască pe turci. Așijdere și turcilor le-u luat Dumnedzeu mintea, de nu s-au prăpădit moscalii detot. Nu bat cei mulți pre cei puțini, nici cei puțini pre cei mulți, ce numai cum va Dumnedzeu.
Deci au purcesŭ moscalii pre Prut în sus și au mersu păn-în sară și noaptea păn’ la miadzănoapte, tot cu tabără legată. Și când au stătut să odihnească, pe care unde i-au apucat vremea, așè au stătut cu caii înhămați, tot la un loc, păn-în dzuă. Apoi iar au început a merge păn’ la vro 2 ceasuri. Apoi au început a rădica părcanile, și a ieși oastea cè slobodă afară, și au început a-ș adăpa caii și a mulțămi lui Dumnedzeu că au ieșit din părcane, mai tare decât c-au scăpat de la turci. Și au purcesŭ pe câmpu pedestrimea, pe de laturea obuzului. Atuncea ieșiè tătarî di prin păduri, bulucuri cu vite, cu robi. Deci moldovenii să slobodziè la tătarî, ca să scoată robii, iar îi lua în goană de-i goniè păn-în obuz, de-i tăiè. Că era caii moldovenilor leșinați, de-ș da în capŭ.
Atunce Șeremet au poroncit moldovenilor să dè pace tătarâlor, să nu să bată cu dânșii, că ei au făcut pace, și nu le-or da agiutor, și or petrece rău cine să va mai bate cu tătarâi. Deci moldovenii au început a striga și a-lŭ blăstăma, cum n-or merge ei să să bată, că ei îș văd părinții și fămeile și feciorii lor robi la tătarî, de audziè Șeremet cu urechile cumu-l blăstăma.Iar el le dzicè să nu bage samă, că-i va scoate împăratul, și care va merge cu dânșii le va da împăratul moșii la Moscu. Și nu-i era și rușine a grăi ce nu să cadè, un omŭ mare ca acela!
Atunce mergându câțiva moldoveni depărcior înaintea obuzului, s-au tâlnit cu vro 100 de tătarî viind cu câțva robi de la Iași. Și le era caii obosiț și a lor. Deci lovindu-i moldovenii fără veste în gura Jijiei, i-au tăiet pe tătarî, mai pre toți, și i-au dat și în Prut, de s-au înecat. Și au scos acei robi toți. Și într-acei robi s-au fost tâmplat de robisă și pe un căpitan, atunce purcesu din Ieși, anume Tudosie Ciohoranul. Și acela au spus atunce că altă oaste, fără acei tătarî, la Ieși n-au mărsu. Atunce audzind, toți s-au învoieșat și, spuind lui Dumitrașco-vodă, au dat laudă lui Dumnedzeu.
Atunce toț moldovenii au purcesŭ în răsipă, carii cum putè, pre la bejeniile lor. Atunce și moscalii au dat lui Dumitrașco-vodă 200 de moscali, de s-au dus în Iași, ca să-ș apuce doamna, să iasă înaintea moscalilor, mai sus pre Prut.
Dumitrașco-vodă, sosind în Iași, au odihnit 2 dzile păn’ s-au gătit, neavând nici unele de cele ce trebuiè, nici avè cu cine, că-ș căuta oamenii cineș nevoia sa de fugiè. Atunce era și câțva turci balgii în Iași, și mulți moldoveni din cei de jăcuisă pe turci îndemna pe Dumitrașco-vodă ca să-i taie și pre aceie ce mai rămăsese și era la închisoare, dzicând că, de-or scăpa turcii aceie, ei n-au putere să trăiască în țară, că turcii știu tot cine ce au jăcuit.
Dumitrașco-vodă n-au priimit acel lucru să-l facă, ca să-i taie, ce-au socotit că, măcar că sunt păgâni, dar nu sunt vinovați, că sunt neguțitori și le agiunge lor cât i-au jăcuit, de i-au rămas săraci, și câtă pedeapsă de foame au tras la închisoare. A doa, iar au mai socotit că, de-i va tăiè pre balgii, el apoi nu va avè cu cine va merge la Moscu, că slujitorii și jacașii cari-i jăcuisă pre acei balgii n-or merge cu dânsul și or rămâne toți în țară. Deci cu acestu sfat, au poate-fi nărocirea lor, au scăpat de moarte. Și purcedzându din Iași, au trecut Jijia pre la Popricani și s-au tâlnit la Prut, la Zagarance, den ceastă parte, cu obuzul moschicescu.
Domnit-au Dumitrașco-vodă țara numai 9 luni în anul 7218 și au ieșit din Ieși iulie în 16 dzile, iar moscalii au făcut războiul atunce la Stănilești în iulie 11 dzile. Deci de la Prut au purcesŭ în sus depreună cu moscalii și au trecut Prutul pre la Ștefănești în cee parte. Și de acolo au mărsu dreptu la Movilău, la Nistru. Deci câți boieri și alții mai de gios, din moldoveni, ce-au ieșit cu Dumitrașco-vodă din Iași și au purces cu obuzul, audziè c-au iertat turcii pre cei greșiți. Dar nu mai putè să s-întoarcă înapoi sau să fugă într-altă parte din obuz, căci că prăda donții și căzacii lui Medhoroțschii și a lui Tanțschii pre cine găsiè în laturi de obuz, de-i lăsa numai cu sufletele. Ce nu avè putință să să ducă într-altă parte, ce le-au căutat numai să să ție cu obuzul, cu Dumitrașco-vodă. Că, când au venit împărăția, avè ucaz oastea de nu strica nimărui nemic, iar la întorsu strâca tot ce găsiè.
Sosind obuzul la Movilău, la Nistru, să luasă niște tătarî, ca vro 200, în urma obuzului. Pe cine găsiè, tot lua. Și au dat preste dânșii Ivanețschii polcovnicul și cu Tanțschii, cu slujitorii lor moldoveni, ce era la steag. Și i-au tăiet pe tătarî și au prinsu și vii vro cinci, șese și i-au dus la împăratul. Și au pus de i-au spândzurat în malul Nistrului, încălțați, îmbrăcați.
Iară după ce-au trecut moscalii Nistrul, au scris împăratul Moscului la turci că, de n-or porni pre craiul Șfedului în 12 dzile și l-or ține acolo la Tighine, el încă a strica pacea, nu a ținè-o.
Dumitrașco-vodă au făcut căutare tuturor moldovenilor câți sunt cu dânsul și i-au întrebat, merge-or cu dânsul la Moscu au ba. Ce toți au priimit, că într-alt chip nu avè cum dzice. Că nu avè cum merge într-altă parte de răul tălhăritului. Și i-au pus Dumitrașco-vodă într-un izvod și l-au dat împăratului, de l-au iscălit cu mâna lui. Iar boierii și slujitorii aceștia erau anume: 1. Ioan Niculce hatman; 2. Savin Zmucilă vel-ban; 3. Gheorghiți vel-păharnic; 4. Iordachi Aristarhu vel-ușer; 5. Pavel Rugină vel-comis; 6. Mogâlde sardar; 7. Ilie Abăza, vornicul despre doamna; 8. Dumitru aga; 9. Ioan Mirescul polcovnic; 10. Ioan Bănariul vel-căpitan; 11. Brahă, căpitan de dărăbani; 12. Moțoc jicniceriul; 13. Ioan Dzărul, vătav de copii; 14. Nuor Dzărul postelnic; 15. Costantin Dzărul medelnicer; 16. Vasilie Dzărul, tij medelnicer; 17. Mechichi stolnicul; 18. Antiohie cămăraș; 19. Costantin Pârcălabul medelnicer; 20. Dima baș-bulucbaș; 21. Ciute căpitan; 22. Apostol căpitan; 23. Toader Mirescul căpitan; 24. Pavăl Mirescul căpitan.
Toți aceștie și alții mai proști, mai de gios slujitori, carii aice nu s-au putut înșira anume, i-au scris împăratul în visteria lui, de s-au dus cu Dumitrașco-vodă. Și atunce au dat împăratul lui Dumitrașco-vodă 2.000 de ruble, să le fie de cheltuială lui și moldovenilor. Și l-au orânduit să margă să iernedze la Harcov, preste Nipru, dincolo de Țara Căzăcească, în slobodzie, aproape de Azac. Că acolo să cerșusă și el, lăudându-i unii din moldovenii carii știè că-i locŭ bun. Și au poroncit la gubernatul Apracsin să-i de iernatec lui și tuturor moldovenilor lui, dându-i și 200 de draguni să margă cu dânsul.
Iară lui Rentu ghenaral și Tomii spătar le-u scris împăratul moschicescu și au trimis cu cărțile pe un omŭ a lui, împreună cu omŭ a veziriului, să lasă Brăila și să vie după dânsul în sus. Deci Toma spătariul, cum au audzit, cum au fugit în Țara Ungurească, de ș-au mai apucat ceva de acolo. Și pe urmă au venit la împăratul, la Petreburcu, cu câțva munteni ce-au fost cu dânsul la Brăila. Și l-au făcut împăratul ghenarar și-i da pre an leafă 5.000 de ruble. Și cu vremea ș-au adus și giupâneasa din Țara Muntenească. Și i-au dat sate în Țara Moschicească de chivernisala vieții. Și trăind acolo câțva ani, suptu poronca împărăției, s-au schimbat și el din viiața aceasta lumască, iar giupâneasa lui au rămas și păn-acmu cu pace, de trăiește pre acele moșii ce i-au dat împărăția. Iar Rentu ghenaral s-au rădicat de la Brăila cu toată oastea în sus pre Siret, pre la Cernăuți, tot stricând și mâncând ce găsiè prin țară. Și țara fugisă de la câmpu la munte. Și dac-au audzit că vine Rent pre acolo, să mira încotro vor mai fugi. Deci Rentu, de la Cernăuți au trecut Nistrul în cee parte pre la Hotin și au agiunsu pe obuzul lui Șeremet acolo, la Polonia [2].
Iară împăratul, de acolo de la Movilău, ș-au luat 200 de draguni și au purces în sus pre Nistru, pre la Cameniță. Și acolo s-au despărțit de obuzul cel mare. Și de la Cameniță au luat în sus, prin Țara Leșască, pănă unde au găsit pre Avgust craiul, împreună cu împărăteasa lui, de s-au sfătuit și s-au odihnit vro trei, patru dzile. Și atunce l-au cinstit Avgust craiul. Și șădzând la masă împăratul cu împărăteasa și cu mulți domni leșești, și între acei domni fost-au și Adamŭ Sinavschii hatman și cu hătmăneasa lui. Și între alte voroave, multe can cu glumă, dzis-au hătmăneasa lui Sinavschii cătră împăratul moschicescu aceste cuvinte: "Mult mă mir de voi împărații și craii, cum de nu vă țineț de cuvânt și ne amăgiți pe noi. Că mai anțerțu ne-au dzis noao, tuturor leșilor, craiul Șfedului să ne gătim cu toții să mergemŭ să iernăm în stolița moschicească, împreună cu dânsul. Și noi când ne gătièm să mergem pre cuvântul lui, el ne-au amăgit și n-au mărsu la stoliță, și s-au dus la Tighine. Și acmu împărăția ta ne-ai dzis să ne gătim să mergem la Țarigrad, și noi ne bucurasem tare c-om merge de-om vedè Țarigradul. Și când noi ne gătièm, măria ta n-ai vrut și te-ai întorsu înapoi." Iar împăratul au râs atunce, și cu toți câți era la masă, și i-au dzis: "Păcat că nu ești tu bărbat, să te chemi Sinavschii. Că de-ai hi tu bătbat, să nu hii fămeie, adevărat aș merge cu tine la Țarigrad. Iar bărbatul tău au zăbovit oștile, nu le-au trimis mai în grabă. Pentru acee nu m-am dus în Țarigrad."
Și de la Avgust craiul au purces împăratul la Râga, unde era Menjic cu oștile lui, carii sta împotriva Șfedului. Iar de acolo, de la Râga, s-au dus la Petreburcu, la scaonul său de iarnă.





Letopisetul Tarii Moldovei - O sama de cuvinte
Letopisetul Tarii Moldovei - Predoslavie
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 01 - Domnia Dabijiii-voda
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 02 - Domnia Ducai-voda celu Batran, leat 7174
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 03 - Domnia lui Iliescu-voda, ficiorul lui Alexandru-voda
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 04 - Domnia a doa a Ducai-voda celui Batran
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 05 - Domnia lui Stefan Petriceicu-voda
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 06 - Domnia lui Dumitrasco-voda Catacozino, leat 7182
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 07 - Domnia lui Anton-voda Rusat vleato 7184
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 08 - Domnia Ducai-voda celui Batran a tria in tara Moldovei
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 09 - Domnia a doa a lui Petriceico-voda de la Iasi
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 10 - Domnia a doa a lui Dumitrasco-voda Cantcozino la velet 7192
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 11 - Domnia lui Constantin Cantemir-voevoda in anul 7193, iunie 10
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 12 - Domnia lui Constantin san Ducai-voda celui Batran, leat 7199, mart 17
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 13 - Domnia lui Antiohi-voda san Cantemir-voda leat 7204
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 14 - Domnia a doo a lui Constantin Duca-voda leat 7209 saptemvrie 14
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 15 - Domnia intaiu a lui Mihai Racovat-voda leat 7211
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 16 - Domnia a doa a lui Antiohi-voda, san Cantemir, leat 7213
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 17 - Domnia a doa a lui Mihai-voda, la velet 7215
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 18 - Domnia intaiu a lui Neculaiu-voda Mavrocordat, feciorul lui Alecsandru Exaparat, vleato 7218
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 19 - Domnia lui Dumitrasco Cantemiru-voevoda, in anul 7219
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 19 - Domnia lui Dumitrasco Cantemiru-voevoda, in anul 7219 (continuare)
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 19 - Domnia lui Dumitrasco Cantemiru-voevoda, in anul 7219 (continuare)
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 20 - A doa domnie a lui Neculai-voevoda Mavrocordatu, ficior al lui Alecsandru-voda Icsaporito, vleat 7220
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 21 - A treia domnie a lui Mihai Racovita-voievoda, leat 7224
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 22 - Domnia lui Grigorie-voda, nepot de fiiu lui Grigorasco-voda, domnul Muntenescu, stranepot Ghicai-voda ce-au fost la noi, valeat 7234
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 23 - Domnia lui Constantin-voda, fiiul lui Neculai-voda Mavrocordat, vleato 7241, mai 7
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 24 - A doa domnie a lui Gligorii Ghica-voda, valeat 7244, dechemvrie 15
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 24 - A doa domnie a lui Gligorii Ghica-voda, valeat 7244, dechemvrie 15 (continuare)
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 25 - A doa domnie a lui Constantin-voda Neculai, la valeat 7250 octomvrii 1


Aceasta pagina a fost accesata de 616 ori.