Autori > Anton Pann

Despre sanatate si boale - Povestea vorbii

Frigura tremurătoarea,
Lingoarea aprinzătoarea
Și Ciuma cea rea cu ele,
Fiind surori câtetrele,
Plecară toate năucă
Prin orașe să se ducă,
Și pe drum între vorbire,
Neputând sta la-nvoire,
Ajunseră la gâlceava
Și la sfădire grozavă,
Cerând drept fieștecare
Spre a se numi mai mare;
Și după multe cuvinte:
- Stați, - zise cea mai cuminte -
Rău ne putem înțelege,
Alți de nu ne vor alege.
Aideți să curmăm din cale
Și să mergem colea-n vale,
L-acel cioban ce se vede
Păscându-și turma-n livede;
Dar însă nu toate ceată
Să ne arătăm deodată,
Ci pe rând fieștecare
Stând să-i cerem de mâncare,
Să vedem de cine-i pasă
Și cui dă mai bună masă,
S-o ospeteze cum cere,
Cu mâncări după plăcere;
Și de care, prin urmare,
Va avea frică mai mare,
Ea mare să se numească
Și gâlceava să lipsească.
Deci după ce sfătuiră
Și în astfel se-nvoiră,
Merse Frigura îndată,
In cerșetoare schimbată
(Trăgându-se celelalte
Supt niște măguri înalte,
De departe stând să vază
în ce chip se ospătează);
Și pe loc dacă se duse
La ciobanul ce-l văzuse,
Fără să se milogească.
Ceru să o găzduiască,
Numindu-se călătoare
Și pe aci trecătoare.
Ciobanul ca pe o babă
O și primi în grabă
Și cu plăcute cuvinte
Îi aduse înainte
O glugă în loc de masă
Și mămăligă rămasă,
Puindu-i și brânzișoară,
Zise: - Poftim, mămușoară,
De vei vrea, îți voi aduce
Și puțintel lapte dulce.
Frigura de masa dată
Îi răspunse supărată:
- Geaba puseși aci brânza,
Că nu mi-o sufere rânza,
Și lasă, nu-mi mai aduce
Nici lapte acru, nici dulce,
Care pe om nu-l hrănește,
Ci mai vârtos îl slăbește;
Un miel nu e lucru mare
Să tai, să-mi faci de mâncare!
Ciobanul îi zise: - Lele!
Eu sunt stăpân p-ale mele
Și alt când îmi poruncește
Necinstit se izgonește;
Și ce ești tu, ia îmi spune,
De-mi ceri mie mâncări bune?
- Eu sunt Frigura - răspunse -
Și îmi plac mâncări tot unse.
Nu fac haz nicidecum postul,
Îl las să-l mănânce prostul.
Zise ciobanul: - Ei! dragă!
Și cine-n seamă te bagă?
Fii tu ori slabă, ori grasă,
Mie nicidecum nu-mi pasă,
Ci ia cară-te cu bine,
Pan' nu-ncarc cată pe tine.
Frigura-nsălbătăcită,
Sare pe el necăjită
Și îndată se pornește
Să-l scuture vrăjmășește.
El iar fără a se teme,
Deloc nu mai pierde vreme,
S-aruncă gol să o-nece,
Supt în jgheab de apă rece;
Șezând muiat pan' la gușe,
Bând și câteva căușe,
Frigura își pierdu rostul
Ș-îndată lăsând pe prostul
Începu-n fugă să saie,
Ca un scăpat din bătaie.
Prin crâng, prin câmpie lungă,
Silind mai curând s-ajungă,
Nu vedea nici mărăcine
Uitându-se după sine.
Frică intrase într-însa
Că s-o lua după dânsa
Ș-o gonește s-o apuce
In apă s-o mai arunce.
Ajungând la celelalte,
Supt măgurile înalte,
Ele pe loc o-ntrebară:
- Soro, cum te ospătară?
Ea, tot suflând ostenită,
Le răspunse necăjită:
- De unde știe ciobanul,
Mojicul și bădăranul,
Ce fel să te primească
Și ce fel să te cinstească?
lingoarea-ncepu să zică:
- Cunoaște-te dar de mică;
Ia să mă duc eu la dânsul
Și să vezi ce scot dintr-însul.
Zicând asfel, merse-ndată,
într-o bătrână schimbată,
Și ceru s-o găzduiască
In coliba-i ciobănească.
El o primi în grabă
Și pe dânsa ca p-o babă,
Ș-aceeași masă îi puse,
Aceleași mâncări îi duse.
Dar Lingoarea și ea iară
începu alte să ceară
Și mai vârtos să-l înfigă
Un ieduleț și să-i frigă.
Ciobanul îi zise: - Bine,
Dar ce rudă ești cu mine?
Or ce cuconiță mare
De-mi ceri asfel de mâncare?
- Eu sunt Lingoarea - îi zise -
Carea vântul mă trimise,
Să dau boale grele foarte
Și să chinuiesc de moarte.
- Și ce? - urmă el să zică -
Vrei să te am eu de frică,
Ca să-ți dau orice-mi vei cere
Și masă după plăcere?
Ia cară-te mai în grabă
Dacă vrei să fii de treabă,
C-apoi mă vei înțelege
Cu vro câteva ciomege.
Lingoarea iar supărată
S-arunc-asupra-i îndată,
Ș-începând să-l chinuiască,
Aci moartea să-l găsească,
în dureri, junghiuri băgându-l,
Să răsufle nelăsându-l,
El iarăși știindu-și leacul,
Aproape fiind și lacul,
Intră supt jgheabul cel rece
Și începu să se frece;
Făcând aceasta ciobanul,
își spăimântă pe dușmanul;
Că nemaiputând Lingoarea
Să-i sufere recitoarea
își apucă-ndată drumul
Și pieri în grab ca fumul.
Ajungând la celelalte,
Supt măgurile înalte,
îndată o întrebară
Pe ea cum o ospătară.
Lingoarea le zise: - Geaba,
Ne-am găsit omul de treabă,
Cine suntem să-nțeleagă
Și umblăm să ne aleagă;
Cunoaște el, dobitocul,
Cui de ce îi e cojocul?
Ia aideți voi mai-nainte
La oameni zdraveni, cu minte;
Prin cetăți și prin orașe
Să vedeți case, sălașe,
Să vedeți așternut moale,
Iar nu fân și burieni goale;
Să vedeți acolo mese
Și mâncări bune, alese,
Iar nu post, pâine cu apă,
Ș-în loc de bucate ceapă.
- Ba! ba! sunteți mititele,
- Zise Ciuma către ele -
Și de voi puțin îi pasă
Să vă cinstească cu masă;
Dar ia să vedeți acuma
Cum tremură el de Ciuma.
Zicând aceasta îndată
Către cioban se arată
Ca o babă furioasă,
Țiind în mână o coasă,
De să-ngrozea om de dânsa
Când scotea vorbă dintr-însa.
Carea văzând-o ciobanul,
Se cutremură, sărmanul!
Și o-ntrebă zicând: - Mamă!
Unde mergi și cum te cheamă?
- Ciumă-mi zic - zise -anume
Ș-am plecat să cosesc lume,
Numai, dragul meu, fă bine,
Până odihnesc la tine,
De-mi pune puțină masă
Ș-îmi fă o friptură grasă,
Că am foarte mare grabă
Să merg, să-mi caut de treabă.
Ciobanul pe loc se duse
Și așternut îi aduse,
Zicând: - Șezi puțintel, mamă,
Să-ți frig, să-ți fac o zeamă.
Apoi îndată aleargă,
De frică tremurând varga,
Făcu slugilor strigare,
Fu și friptura-n frigare.
Deci pe când se frigea mielul
Și fierbea în oală felul,
Stând el cu neîndrăzneală
Îi zise ei cu sfială:
- Mamă! te rog, de se poate,
Până vor fi gata toate,
Ia deschide acea carte
Să vezi, sunt eu în vro parte
Scris anume, Ion Bucur,
Ca să plâng, ori să mă bucur?
îndată el cum îi zise,
Ea catalogu-și deschise
Ș-începu pe toți din lume
Să-i spuie de rând anume;
Și sfârșind zise: - Nepoate!
Astea sunt numele toate;
Și precum auziși bine
Tu nu ești trecut la mine.
El vrând spre încredințare
Să vază de nu îl sare,
Îi zise ei iarăși: - Mamă!
Eu nu prea am băgat seamă;
Ia mai citește o dată,
Să-mi stea inima-mpăcată.
Vrând ea să-i facă pe voie,
Îi citi iar foaie, foaie,
Și isprăvind zise: - Iată,
Nu ești scris, ț-am spus o dată.
Auzind el, ia frigarea
Ș-îi arde cu ea spinarea,
Zicând: - Scol', boală urâtă,
Ca să nu-ți trag și vro bâtă.
Dacă nu sunt scris la tine,
De ce ai venit la mine?
Du-te, cere de mâncare
Unde de frică te are!
Atunci ea înspăimântată
Plecă și fugi îndată;
De rușine ce îi fuse
Pe alte drumuri se duse,
Lăsând d-atunci pe acele
Ca să umble singurele.
Prin urmare dar,
Omul boala singur ș-o caută.
Ș-apoi,
O boală când vine la om, strigă către celelalte: săriți, că
l-am prins.
Însă
A dat Dumnezeu și boale, dar a lăsat și leacuri.

Despre sanatate si boale - Despre sanatate si boale
Despre sanatate si boale - Povestea vorbii

Aceasta pagina a fost accesata de 647 ori.