• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Omul de flori

A fost odata un imparat cu o imparatie mare, care se intindea peste noua tari si noua mari. Intr-un lac de pre mosiile sale i s-a dus vestea ca vine omul de flori si se scalda aci, apoi se duce unde nu putea nimenea sa stie. Imparat a dat de stire, ca cine s-o gasi sa-i poata aduce prins pe omul de flori, ii da averi mari de nu va avea ce sa faca. S-a incercat multi a-l prinde, unii feciori de alti imparati iar mari si bogati, alti de mireni, insa nici unul n-a putut reusi. In cele din urma unul dete sfat imparatului astfel:
- Imparate! nu e mijloc a prinde omul din flori altfel, dar iata in ce mod: sa-mi dai mijloc cu care sa scot apa din lac si in locul ei sa punem atata vin.
Imparatul, vazand ca acesta e planul cel mai lesnicios, facu asa, iar omul si cu imparatul se pusera la panda. Dupa multa asteptare, iata ca vad pe omul de flori ca se pogoara din vazduh ca sa se scalde in lacul acela care era inconjurat cu fel de fel de flori nemaipomenite: unele de argint, altele de aur, iar altele de alt fel; si pentru ca avea obiceiul sa bea mai intai apa, bau, bau multa, apoi se puse sa se scalde si pe cand se scalda, iar bea si bea mereu. Cand fu ca sa se imbrace, de unde? n-a mai putut, caci a cazut jos langa lac. Atunci imparatul si omul acela alergara de-l prinsera si-l dusera la palat. Aci il inchise intr-o odaie pe care o incuie bine, apoi dete de stire la toti imparatii vecini, ca a treia zi sa vie sa-l vaza. Omul de flori era cu totul si cu totul de aur, pe fata lui erau fel de fel de figuri frumoase, iar parul era numai flori de aur.
Acest imparat avea mai multi feciori, dar cel mai mic se juca intr-o zi cu arcul pe langa fereastra odaii in care era omul de flori inchis; nu stiu cum face el si vara arcul pe fereastra ceea. Omul de flori il ia si-i facea necaz aratandu-i-l pe fereastra - copilul zice:
- Da-mi, ma nene, arcul.
Iar omul de flori zise:
- Iti dau arcul, dar descuie usa sa pot iesi d-aci si iata cum: du-te de fura cheile si vii cu ele sa descui.
Baiatul facu ce facu si fura cheile, veni cu dansele si descuind usa, omul de flori iese si se face nevazut, iar baiatul de frica incuia usa la loc si pune cheile iar de unde le luase.
Imparatul, care nu stia nimic de aceasta, de bucuria cea mare era transportat cu gandul prin regiunile ceresti, asteptand ca a treia zi va fi si mai mult veselie, cand toti imparatii anuntati si poftiti il vor admira.
A treia zi, venira imparatii vecini toti si cand ii duse sa le arate omul de flori, ia-l de unde nu e. El incepu atunci sa bata si sa chinuiasca cum e mai rau pe toti curtenii; cand in cele din urma o sluga zise:
- Nu ma chinui, imparate, ca-ti spun cine a dat drumul omului de flori din  odaie; am vazut pe insusi fiul dumneavoastra cel mai mic ca i-a dat drumul furand cheile din casa.
Imparatul care nici idee nu-si facea despre aceasta, il chema, il batu si il chinui; dupa aceea porunci curtenilor si-l dusera intr-o padure foarte departata, la marginea imparatiei sale si cum se intampla ca-l dusera tocmai in padurea aceea unde prinsese pe omul de flori.
Baiatul in mijlocul acestei paduri, mare si intunecoasa, unde nu se vedea si auzea nimenea decat din cand in cand cate un glas al vreunei pasari, plangea, se vaieta caindu-se de ceea ce a facut. Cauta de mai multe ori sa iasa din padure spre a ase duce acasa, dar ce folos, ca el nestiind pe unde a venit, se pomenea iarasi in locul de unde plecase. Si astfel se chinuieste el mai mult timp ca sa scape din padurea aceasta, cand intr-una din zile se intalneste cu un om prin padure, caruia incepu a-i tainui cele ce i s-a intamplat. Omul incepu a-l saruta pe amandoua partile, il lua dupa dnasul si-l duse departe de aci, la locuinta sa ce era un bordei impodobit pe dinafara cu tot felul de flori, iar inauntru cu totul si cu totul de aur, caruia ii zise:
- Sa fii feciorul meu, sa sezi aicea si sa nu te mai plimbi prin padure, ca eu iti aduc tot ce-ti trebuie.
Baiatul, care pana aci plansese de udase pamantul si din cauza aceasta slabise de ramasese scandura, acum, vazandu-se in bratele unui om care il menaja mai abitir ca tatal sau chiar, lipindu-se de inima acestuia, incepu a se mai intrema si a se deprinde si mai mult cu traiul singuratic de aci din padure. Asa ducand-o el mai multi ani crescu si se facu mare, flacau.
Pe atuncea se deduse sfoara in tara de un imparat iar mare si bogat care avea o fata cu soarele in piept si luna in spate ca cine s-o gasi iar cu asa frumusete, s-o dea dupa acela. Se aratase multi, care de care mai frumosi, unii feciori de imparati frumosi si imbracati cu cate scumpeturi toate, dar n-au putut a o lua, caci n-aveau soarele si luna.
Omul de flori din padure zise baiatului:
- Tata este un imparat care are o fata asa, pe care sa te duci s-o iei tu, dar pana nu vei lua-o si te vei cununa cu dansa sa nu vorbesti, ci sa fii mut si monotonul glas ce vei scoate din gura la toate intrebarile facute sa fie "belme". Sa te duci sa te bagi argat in curtea acelui imparat, sa faci cum ii face sa intri la fata si te va cunoaste.
Omul de flori era incredintat despre acesta, stiind ca si baiatul prin putinta lui ii crescuse soarlee si luna cat fusese la el in bordei. VBaiatul uimit de fericire, caci era flacau, zise omului de flori:
- Pai cum, tata, ca n-am cu ce ma duce si nici nu stiu pe unde apuca.
Omul de flori ii zise:
- Ia-ti calul acesta (dandu-i un cal, cu totul si cu totul de argint) incaleca pe el. Sa fii sigur ca te va duce tocmai acolo, dar tu sa te opresti mai departe de palat, sa descaleci, sa dai drumul calului si fraul sa-l ingrpoi la un loc parasit unde numai tu sa stii si ori de cate ori vei avea trebuinta de cai, sa te duci la frau, sa-l scuturi pe rand de trei ori si-ti va veni un cal de arama, unul de argint si altul de aur.
Baiatul facu tocmai asa. Ajungand la palat, mai de departe se opreste, descaleca dupa cal, ingroapa fraul si apoi se duce la poarta palatului. Imparatul, cum il vede, trimite florarul sa-l intrebe ca ce cauta. Baiatul il facu sa inteleaga prin gesturi ca voieste sa se bage argat in curtea imparatului, ca n-are cu ce trai. Florarul, caruia ii trebuia un astfel de baiat spre a-l ajuta sa ude florile, il duse la imparat si mijloci chiar el la imparatul si-l primi servitor dupa cum tragea florarul. Deci il lua, il duse la florarie si ii ordona ca gradina aceasta s-o ude ori de cate ori va fi trebuinta. Baiatul se si puse la lucru, incepu sa care apa, sa ude florile care de acum devenira si mai frumoase dupa cum erau. Florarului ii placea acest baiat ca-l vedea ca munceste ca un urs din toate puterile, dar fara sa cunoasca ca intr-insul este un ce ascuns, are un ideal pentru care se expune atat de mult.
Intr-una din dimineti il insarcina ca el sa faca doua buchete de flori si unul sa-l duca la imparatul, iar altul la fata. El facu asa si cand se duse la fata cu buchetu, ce sa vada: o fata de o frumusete nemaipomenita care, cum o vazu, incepu a se aprinde, a-i rosi si flacara obrajii, a tremura si a simti intr-insul niste fiori, caci recunostea ca ea era ursita lui. Nu mai putin si fata cand il vazu, cam aceleasi lucruri se petreceau intr-insa si o presimtire muta ii zicea ca acesta este ursitul ei.
Ea il intreba:
- Baiete, al cui esti?
- Belme.
- Al cui esti, baiete?
- Belme.
- Cum te cheama?
- Belme.
Si orice-l intreba, el raspundea cu "belme". Cand alaturandu-se mai mult de fata, pazeste pe cand se uita la buchet pe masa si el face ce face si se goleste putin la piept. Fata mai uitandu-se inca o data la el spre a-i mai face oarecare intrebari, ce sa vaza? Cand vede ca o orbeste razele soarelui din pieptul baiatului, deodata se uimi si se crezu transportata cu gandul in regiunile ceresti. Baiatul tocmai in aceste momente iese pe usa lasand-o in aceasta agonie de extaz. De acum incolo fata nu facea alt ceva decat toata ziua si toata noaptea sta privindu-l la fereastra care raspundea catre florarie, cum el uda florile si cum facea orice in gradina.
Intr-o seara cam inserata, se face ca trece pe langa odaia in care era numai fata singura si ea cum il vede, ii bate in geam, il opreste in loc, deschide usa, si il ruga sa intre in odaia sa. El intra aratandu-se cam indiferent de toata parada fetei. Il intreba incet cum il cheama; el raspunse "belme"; incepu a-l lua si mai rastit, el tot: "belme". Cand daca vazu ca nu e chip a-l face sa vorbeasca altfel, incepu a-l tranti in pat, a-l saruta si a-l dezmierda cu fel de fel de imbiatiuni care mai de care mai fermecatoare si mai incantatoare. Atunci ea zise:
- Baiete, esti al meu, degeaba nu voiesti tu sa vorbesti, ca tu esti ursitul meu.
Baiatul, cum auzi aceasta propunere a ei, fu mai mult ca sigur ca de acum inainte nu va mai fi nici o piedica de a o lua. Incepu sa vorbeasca si sa-i arate soarele din piept si luna din spate. Fata cum vede acestea si cum aude glasul lui ca privighetoarea, lesina in patul sau...
In aceasta noapte, baaitul fu pana la ziua in buduarul fetei. De acum incolo el avea de obicei ca, indata ce insera, se ducea in buduarul fetei, fara a-l simti cineva. Fata, chiar din prima noapte, ramase insarcinata. Imparatul o data ducandu-se pe la fata, o vazu ca e cu burta mare, incepu a se face catran de rau, incepu a o bate, a o chinui, ca cu cine a ramas grea. Fata, vazand ca nu e chip sa scape altfel, ii spuse ca a ramas insarcinata cu baiatul din florarie. Il chiama, il incerceteaza, el raspunse "belme" dand din umeri. Incepu a-l bate, dar el tot "belme" se vaita. Daca vede imparatul ca asa o sa fie, o scoate din palatul sau, o ia de mana si o trimite dupa el, pe care porunceste la un argat a-i baga intr-un cotet de gaini ca pedeapsa pentru fapta lor. Aci Belme al meu,vazandu-se singur cu nevasta lui, facu ca cotetul acela sa fie pe dinauntru spoit cu aur si cu masa incarcata cu tot felul de bucate si de bauturi ce nici la imparat nu se gasea.
In acest timp, imparatii aceia ai caror feciori venisera sa ceara fata, dar care fusesera refuzati, ii declarara razboi acestui imparat care era tatal fetei. Imparatul se ingrijea de aceasta ca nu unul ii declarase razboi ci trei, se puse sa inmulteasca numele ostenilro prin noi recrutari si inscrieri de volintiri. In numarul volintirilor intra si Belme, pe care ar fi vrut imparatul chiar sa-l stearga de necaz, dar vazand ca are lipsa de oameni, il lasa.
A doua zi, imparatul trebuia sa porneasca la razboi. Belme sculandu-se de dimineata cauta si gasi o iapa alba, asa de urata, ca-ti era scarba sa te uiti la dansa. Porneste el mai de mult inainte si intr-un loc prin care avea sa treaca si imparatul cu ostirea sa, innamoleste iapa aici, descalica de pe ea si incepe s-o ia la bataie, dar iapa nu mai putea iesi. Imparatul ajunge cu ostirea sa si vazand pe Belme innamolit cu iapa alba in noroi si el batand-o mereu, zise:
- Ia duceti-va ma, unul, dati-i o palma si scuipati-l.
Se duse unul, unul dintre gineri, caci mai avea alti doi gineri feciori de imparati, ii dete o palma si-l scuipa. Lasa si el pana se departa si scoase iapa din noroi, o duse unde era niste iarba buna, o impiedica si o lasa acolo; apoi se duse la fraul sau, il scutura si-i veni calul de arama; se facu si el de arama, incaleca pe cal, zbura pe campul de bataie, trecu in partea socru-sau dar fara a-l cunoaste, se repede ca fulgerul prin ostirea vrajmasului si o nimiceste cu desavarsire. Dupa aceea apropiindu-se catre socru-sau, acesta crezand ca este vreun inger trimis de Dumnezeu din ceruri, i se inchina plecandu-si genunchile si sarutandu-i mana.
Belme incaleca iute pe cal si numaidecat fu iarasi la balana din noroi careia ii da mereu pinteni s-o scoata si nu putea. Imparatul trecea vesel pe aci impreuna cu ginerii ceilalti care incepura iar a rade de Belme. Lasa si el pana socoteste ca socru-sau a ajuns acasa, scoate iapa din noroi, o duse aproape de curtea palatului, o impiedica si o lasa aci, iar el intrand in curte se duse iarasi in cotetul sau in care locuia.
A doua zi imparatul iar pleca la razboi in contra celui de-al doilea imparat. Pentru asta data el fu si mai ingrijat stiindu-l pe acesta ca are ostire mai multa si mai puternica decat a sa. Pe cand treceau pe la lac, Belme era tot aci intepenit cu balana, caruia iar un trimis al imparatului ii dete o palma si-l scuipa.
Belme lasa sa se departeze bine, lasa pe balana aici, se duse iarasi la frau pe care daca il scutura o data i se prezenta un cal de argint. Incalecand pe dansul se facu si el de argint; ii dete pinteni si zbura iar pe campul de bataie. De asta data, armata socrului sau era adusa in stare de pieire, cand el trece iarasi in partea socru-sau; se repede ca fulgerul prin randurile vrajmasului pe care le nimici cu totul. Se intoarce catre imparat care ii cauta talpile sa i le sarute.
Dupa aceea, incaleca pe cal si zbura ca fulgerul la balana lui din noroi. Trecand imparatul pe aci, iar incepu a rade de el si a-l face tot pacatos. Ajungand imparatul acasa, nu putea sa spuie mai iute imparatesei ca a venit in partea sa un inger trimis de Dumnezeu, care a nimicit cu totul armata vrajmasului. Dupa aceea, puse masa la care asezandu-se incepura a manca, a bea si a se inveseli de bucurie ca a capatat victoria cu ajutorul lui Dumnezeu.
A doua zi, stiind ca are sa dea piept cu un imparat si mai puternic ca pana aci, se puse si facu o noua recrutatie si pe cand se lumina de ziua, se afla pe drum cu ostirea sa. Cand trecu pe la lac vede pe Bleme al meu tot aci intepenit cu balana in noroi.
De asta data zabovi si mai mult Belme, apoi regula iar pe balana, se duse la frau pe care scuturandu-l i se prezinta un cal cu totul si cu totul de aur. El, incalecand pe dansul, se face iarasi cu totul de aur si cat clipesti fu pe campul de bataie.
Aci armata socru-sau era decimata si astepta momentul sau cedeze armele. Cand Belme vede aceasta mare descurajare a socru-sau, se face fulger prin randurile vrajmasului si nimici ostirea acestuia cu desavarsire; apoi veni la socru-sau care nu indraznea sa ridice ochii asupra lui de jos din genunche de unde era si pentru ca Bleme isi crestase singur degetul cel mic, ceru de la imparatul o carpa sa-l lege. Imparatul scoase batista din posunar, o rupse jumatate, ii lega degetul el singur, apoi, pentru ca nu avea cu ce sa-l lege, isi scoase inelul sau din deget pe care il bagta intr-al baiatului peste carpa legata; dupa aceea Belme isi lua ramas bun si pieri din ochii imparatului.
Pe cand imparatul trecu pe la lac, Belme se casnea sa scoata pe balana din noroi, tragand-o de coada inapoi. Cei doi gineri ai imparatului incepura de asta data sa raza si mai mult de el.
Imparatul, ajungand acasa, reguleaza pentru a doua zi o masa mare la care invita pe toti boierii orasului sau, pe toate rudele sale si pe toti notabilii de prin celelalte orase din imparatia sa. A doua zi fura toti la masa in complect, care incepura a manca, a bea si a face cele mai mari petreceri. Cand era sa se termine masa, unul dintre boieri ii zise:
- Imparate, maria ta, ai chemat la aceasta masa pe toti boierii, pe toate capeteniile oraselor celor mai indepartate, pe toate rudele, pe acesti doi gineri, oare nu e cu adevarat ca mai ai un ginere pe care il tii urgisit si pe care n-ai voit a-l chema la masa? Deci acum ca sa fie toate bune, ca sa fim cu toti veseli de veselia mariei voastre, ar fi bine sa chemi si pe acest ginere intre noi.
Imparatul care stia ca ginerele sau este in cotet, ca este prost si in cele din urma mut, nu voia, dar vazand ca boierii staruiesc tot intr-una, dete in laturi necazul si rusinea si trimise o servitoare sa-l cheme.
Servitoarea porneste spre cotet; cand ajunse la cotet si se apleca mai in jos in drept usioarei lui spre a-i striga, cazu uimita cu fata la pamant, caci peretii cotetului cei straluciti de spoiala aurului ii luase vederile. Belme dete fuga la slujnica, o desmeticeste si o intreaba prin gesturi ca la ce a venit. Slujnica ii spuse ca imparatul ii pofteste la masa. El intra iarasi inauntru, se mai perie putin pe hainele sale, isi infasura carpa la deget si peste aceasta baga inelul el de aur al socrului-sau, apoi isi ia nevasta si pornesc amandoi a se duce la masa socru-sau.
Ajungand aci facu din cap complimentul unui nou sosit, apoi scoase mana dreapta la care avea inelul si incepu a da mana cu toti. Imparatul nu mai putea de ciuda, ca in mijlocul atator boieri vine sa stea un nemernic zdrentaros si mut pe langa celalalte toate. Imparatului ii cade necazul pe slujnica care o trimise cam de mult la ginere-sau. Slujnica incepu a-i spune astfel:
- Imparate, ce era sa viu, ca cand m-am aplecat sa-l chem pe usioara, am picat lesinata si orbita de razele aurului din nauntrul cotetului; cotetul se afla pe dinauntru poleit cu aur si in mijlocul lui era o masa mai incarcata ca a mariei voastre.
Pe cand imparatul, plin de extaz, voia sa mai asculte la slujnica, el se apropie a da mana si cu imparatul. Cand imparatul vede degetul legat de insusi mana lui cu inelul sau, lesinat cade jos. Toti mesenii, care mai de care se silira sa-l detsepte si numai dupa un indelungat timp se desmetici. Mesenii care credeau ca de ciuda pentru ginerele sau a facut asa, incepura sa murmure contra acelora, ce staruisera a-l chema.
Imparatul, indata ce se desmetici, alerga iute inaintea ginerelui sau, cade in genunchi si se roaga din toate puterile a-l ierta, zicandu-i:
- Tata, iarta-ma, ca nu credeam sa ai atata putere, iarta-ma, ca de aci inainte tu vei fi nu numai ginerele meu, dar mai mare peste mine.
Apoi se scoala in sus si incepu catre meseni astfel:
- Boierilor, acela ce pe campul de bataie mi-a spalat onoarea imparatiei mele nimicind pe cei trei imparati vrajmasi ai mei fu acest al meu ginere pe care il credeam omul cel mai neputincios, oropsindu-l din toate ale mele, dar care ca un inger picat din cer a aparut la cel dintai imparat cu cal de arama si el imbracat tot in arama si pe cand ma credeam invins, se pogoara astfel din vazduh, se repede in randurile vrajmasului si-i nimiceste ostirea cu totul. La cel d-al doilea apare pe cal de argint si la cel d-al treilea cu calul si cu imbracamintea toata de aur si numai cat clipesti ostirea vrajmasului fu sfaramata cu totul. Atunci, venind la mine, imi cere a-i lega degetul cel mic de la mana dreapta pe care il strivise pe cand secera pe vrajmas. Eu scot batista mea din posunar, o rup in doua, ii leg degetul si pentru ca n-am avut cu ce-l lega, am varat peste carpa inelul meu pe care acum il cunosc la dansul si crez ca dansul a fost acela. Apoi intorcandu-se catre baiat ii zise:
- Tata! te rog fa-te cum ai fost intai!
Baiatul se facu asa.
- Fa-te cum erai a doua oara!
Baiatul se facu.
- Fa-te cum ai fost a treia oara; si el facandu-se si asa, mesenii se infiorara de aceasta.
Apoi tata-sau merse cu toti mesenii la cotet si cand vazura ca este asa de stralucit din cauza spoielei de prin dinauntru cu aur, ramasera incremeniti.
Atunci baaitul mergand in palat se desface si arata soarele din piept si luna din spate. Acesta vazand-o toti se incredintara ca acesta era ursitul fetei si nu altul si de aceea a mers treburile asa de bine. Deci el ruga pe boieri a mai sedea si la nunta acestora doi tineri.
Si asa se facu nunta plina saptamana, cum e legea domnilor si a imapratilor, la care, de nu ati bagat de seama, am luat si eu parte.
Si incalecand pe o sea, va spusei dumneavoastra asa.





Omul de flori


Aceasta pagina a fost accesata de 643 ori.