Autori > Hasdeu Petriceicu
Nicolae Manolescu - Razvan si Vidra
Dupa doua incercari nereusite de teatru istoric, Hasdeu izbuteste oarecum neasteptat in piesa in versuri Razvan si Vidra, ramana pana astazi, alaturi de Vlaicu-voda, una din foarte rarele capodopere ale genului la noi. Izvorul este din nou Balcescu, autor al unei biografii a lui Razvan. Nu e nici o indoaial ca o parte din aerul epocii sale romantice: "lupta de ura" dintre boieri si popor, tiganul vazut ca un spirit liber, cinstit si nesupus conventiilor, folclorul haiducesc s.c.l. Multi romantici, in cap cu Merimee, au privit cu simpatie pe fostii robi, deveniti briganzi sau revoltati, dar conservandu-si sufletul inocent, penetrabil de pasiuni salbatice (...)
Forta dramei consta in substratul ei pasional, dincolo de circumstantele sociale imediate. De altfel, ca toti romanticii, Hasdeu este un evocator tendentios al trecutului, istoria fiind pana si la un mare istoric ca el un pretext de a promova convingeri contemporane. Nu ca drama istorica ne intereseaza Razvan si Vidra (plina de anacronisme), ci ca drama a unei pasiuni general umane. Nici la Hugo, nici la ceilalti autori de teatru romantici lucrurile nu stau astfel. Si de aceea nu e adevarat ca Razvan "cade" de la statutul unui revoltat social altruist la acela al unui egoist orbit de putere (si inca sub influenta ambitioasei Vidra) in el se afla din capul locului germenele "raului" fatal. Razvan e un romantic tipic, macinat de ambitie ca de o boala, si care-si dezvaluie treptat esenta demoniaca. El isi provoaca in fond si in mod repetat soarta: intervenind in discutia dintre Basota si targoveti sau iertandu-l pe Sbierea de cate ori il are la mana. Vidra e catalizatorul patimii lui (femeie, ea insasi, din aceeasi specie de monomani si de obsedati), insa nu mai mult. E gresit a vedea in ea geniul rau si dublul impur al lui Razvan. Mai curand are dreptate Calinescu sa observe ca Razvan nu e un ins slab, caruia sa-i fie necesara ambitia Vidrei. Dar Razvan, constient de predestinarea sa, are momente de "absenta", cand e covarsit de un soi de mahnire metafizica, si in acetse momente intervine Vidra, spre a-i aminti de visul sau inca neinfaptuit (...) Sfarsitul eroului si al tragediei este foarte hugolian, indeosebi in scena in care Vidra, disputata intre simtirea de mama si dorinta de a lupta alturi de Razvan, aude voci din eter, sau in scena finala, in care, dupa ce barbatul moare, femeia isi recapata intreaga stapanire de sine si-lda afara pe Razas, care voise s-o injunghie. (Ceea ce Chiajna nu putuse face cu vornicul Dumbrava, in nuvela lui Odobescu). Cu exceptia partiala a lui Sbierea, tot un monoman in zgarcenia lui maladiva, si care se dovedeste pana la urma mai mult un bonom fricos decat un ticalos, restul personajelor aproape nu conteaza. Memorabili sunt protagonistii, faptele si repilicile lor.
Nicolae Manolescu - Istoria critica a literaturii romane, Editura Minerva, Bucuresti, 1990
Nicolae Manolescu - Razvan si Vidra
Aceasta pagina a fost accesata de 623 ori.