• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Micuta - Ziua a doua

Ziua a doua


Toată noaptea am visat niște năzdrăvănii și fantasmagorii de cele mai curioase, precum se întâmplă, în genere, după o zi plină de agitațiune. Mi se părea a fi soră cu d-na Przikszewska; duduca Micuța se metamorfozase în bărbat, ceea ce, în adevăr, i se cam prilejea câteodată pe scenă; baronul Rosen mă curta pe mine, adecă pe exemplarul meu femeiesc; duduca Micuța, se-nțelege, ca un tânăr ce era, curta pe Victoria. Nu mi-amintesc toate peripețiile dramei; știu numai că ea s-a încheiat prin două cununii de tot în caracterul visurilor: Micuța s-a însoțit cu Przikszewska și eu cu Feldeșul.

La 9 ceasuri mă-ndrumai spre Universitate. Aveam ora dreptului penale. Profesorul - un june cu ochelari pe nas, cu nasul ridicat în sus de frică să nu-i pice ochelarii, ceea ce - ridicarea nasului - îi era lesne de făcut din cauza ușorității căpățânii întregi - profesorul ne explica acum importanta cestiune de adulteriis, și ne dezvolta, ca de pe carte, teoria celebrului criminalist german Feuerbach, cum că violarea unei femei e fizicește cu neputință. Spre încheiere, el a surâs și a zis cu aer de profunditate:

- Eu, unul, domnilor mei, mă unesc cu opinia lui Feuerbach numai întrucât privește pe bărbații fizicește neputincioși.

- Domnule profesor, îmi dați voie a cere o dezlegare? dezlegare în înțelesul juridic al cuvântului, zisei ridicându-mă.

- Mai ales, domnule.

- Legile romane, în cazul adulteriului, vorbesc numai de jure patris vel mariti... prin urmare, este iertat a viola o fată, adecă o femeie fără bărbat, care, totodată, ar avea numai o mumă văduvă?

Făcând această întrebare, eu gândeam, firește, la duduca Micuța.

- Cestiunea e foarte gravă, răspunse profesorul, apăsând ochelarii, care se pregăteau, pare-se, a sări de pe nas, pentru a întâmpina la cazul meu prin un alt caz. Cestiunea e foarte gravă. În lecțiunea viitoare o voi dezbate exegetic cu ajutorul texturilor pozitive și filozofice.

În acest moment răsună clopoțelul și profesorul ieși din clasă buiguind fraza:

- Cestiunea e foarte gravă, foarte gravă...

Pesemne și el avea vreo duducă Micuță!

- Ei bine, Spițerule, făcut-ai ceva? șopti baronul Rosen abordându-mă.

- Mai mult decât s-ar fi putut aștepta: ea îi dă un rendez-vous deseară la bal masqué.

- Est-ce possible?

- I-am spus că ești frumos ca un persian, că ești înfocat ca un arab, că o iubești ca un turc, nici mai mult, nici mai puțin; în fine, te-am prefăcut într-o minune orientală. Spre a nu mă dezminți, trebuie să fii mascat și să-ți cunosc costumul mai dinainte, pentru ca s-o pot preveni.

- Voi fi drapat în flutur.

- Admirable! Vino la nouă trecute: ea te va aștepta. La bal te voi lămuri mai bine despre toate.

- Prezentul i-a plăcut?

- E încântată.

- Nu șezi azi cu mine la masă?

- Iartă-mă; am mai multe trebi... uitat-ai amorul meu pentru Frosa lui Klumpen?

- Fi donc! o slujnică...

- De gustibus non est disputandum. Mie îmi plac florile câmpenești; ție florile cu miros; nasul tău ușor înghite orice aromate, al meu se teme de guturai! adio!

Au revoir, mon cher! au revoir!

Mai tăgăduiască cineva cum că norocul nu e causa causans a tuturor noroacelor! Abia făcui câțiva pași de la columnada Universității, intrând în ulița Milchbrei, cum deodată zăresc pe Micuța ieșind dintr-un magazin, urmată de Cati, care ținea într-o mână o legătură și în cealaltă o pereche de papuci. Aleasa inimii mele mergea repede înainte, lăsând în stratul de zăpadă urmele unui picioruș fabulos și ascunzându-și năsușorul în manșon - asemenea păsăruicii, când își adăpostește căpușorul în căldura aripioarei. Precum vedeți, și iarna are o poezie a sa, diminutivă ca a lui Alecsandri, pe care trebui s-o căutăm în zăpadă și în manșon.

- Îmi pare bine că te-am întâlnit, domnișoară. Sunt sigur că însuți ai fi dorit să mă vezi în téte-à-téte, pentru ca să-mi poți face două întrebări despre cari ai gândit ș-ai visat toată noaptea.

- Cum știi dumneata gândurile și visurile mele, domnule Ghiță? întrebă Micuța cu o voce tremurândă, care dovedea că zisa mea, bazată în parte pe un fapt pozitiv și în parte pe o indicare psicologică, a lovit-o drept în inimă.

- Va să zică, am ghicit, nu-i așa? zisei zâmbind.

- Eu n-am spus aceasta... apucă înainte Micuța, lăsând ochii în jos. Însă aerul de siguranță cu care m-ai abordat a putut cu tot dreptul să mă minuneze.

- Să nu fățărnicești în zadar, domnișoară; eu sunt un fel de năzdrăvean: e prea greu ca neștine să ascundă orișice de la mine. D-ta ai gândit și ai visat toată noaptea despre nécessaire-ul de eben, ce l-ai primit aseară, și despre curtea ce mi-ar fi făcut neneaca d-tale ieri dimineață, când erai la repetiție. Trebui să recunoști adevărul.

- D-ta mă sperii, domnule! Cum de ai putut pătrunde în cugetul meu? Cum de ai aflat despre nécessaire? De unde această schimbare în manierile d-tale? Ieri aș fi jurat că ești...

- „Poet", cum m-a numit doamna Ana. Ieri nu făceam deosebire între curcan și iepure, și astăzi citesc în fundul inimelor; ieri mă lăudam cu răceala naturii mele șezând într-o odaie călduroasă, și astăzi vorbesc cu foc călcând pe gheață... Vrei oare să-ți lămuresc această cimilitură?

- Cu orice preț!

- Seara la bal masqué întreabă-mă și vei afla, cam pe la zece ore. Ieri mă credeai prost, acum mă socoți geniu; peste puține ceasuri mă vei vedea nici una, nici alta, dar ceva mijlociu. Așadar, te salut în așteptarea a treii "schimbări la față".

Micuța îmi întinse mânuța sa, palpitândă de frig sau de emoțiune, nu știu; o strânsei cu aprindere și ne despărțirăm, pentru a nu întra în casă împreună.

Tactica mea ostășească în privința duducăi Micuței se baza pe o observațiune filozofică foarte veche, ce o cunoșteam în teorie prin studiu, mai înainte de a o fi adeverit în practică prin un șir de experimente. Bărbații, afară doar de poeți, și încă de poeții cei fameni, când iubesc o femeie, o iubesc numai ca pe o femeie, și adesea o iubesc chiar mai puțin; femeile, din contra, iubesc deobște un ideal, un ce mai presus de natura omenească, un înger sau un drac ca Jeanne d'Arc din veacul de mijloc, dar niciodată un bărbat cum sunt bărbații. Scelerateța cea mai neagră atrage mai degrabă amorul unei femei decât o onestitate mediocră a unui nici-turc, nici-turlac. De aceea hoților și tâlharilor celor vestiți nu le-au lipsit amante de foc, pe când un președinte de municipalitate sau un prefect de poliție ordinarminte nu sunt iubiți nici chiar de legiuitele lor jumătăți. Voiești oare, cititorule, ca să te iubească sexul, sau, cum zice d. Cipar, sepsul frumos? o voiești? fii totdeauna prea: prea în dreapta, prea în stânga, prea în mijloc, prea dinainte, prea dinapoi, tot prea și prea - în bunătate, în răutate, în idei, în fapte, în vorbe, în aprindere, în răceală, in omnibus rebus et aliis quibusdam!

Credincios sistemei mele, la masă am fost prea tăcut; și mersul conversațiunii sămăna, prin monotonie și delicateță, cu al unei tragedii franceze în versuri; bunăoară:
MICUȚA (către mine)

Vă duceți deseară la bal?
EU (către Micuța)

Da.
ANA (către mine)

Veți fi mascat?
EU (către Ana)

Nu.
MICUȚA (către mine)

Sosu-i prea sărat, nu-i așa?
EU (către Micuța)

Da.
ANA (către mine)

Poate vreți mai bine castraveți.
EU (către Ana)

Nu.
MICUȚA (către mine)

Dimineața a fost foarte răce.
EU (către Micuța)

Da.
ANA (către mine)

Aveți obicei de a dormi după masă?
EU (către Ana)

Nu...

De la masă la Universitate, de la Universitate la biliard, de la biliard acasă: sunt acțiunile care au umplut timpul meu până la opt ore de seară. Așteptam cu nerăbdare minutul bătăliei, din care speram a ieși încununat... ba tocmai nu, căci cununiile nu-mi plac de fel; speram, cum ar zice francezul, avoir le dessus: cu un simplu le dessus mă mulțumeam mai bine decât cu o mie de cununii! Locul bătăliei era plănuit la bal masqué, care se făcea obișnuit în cele trei saloane ale clubului; dușmanii mei, de nații deosebite, erau numeroși: baronul, Przikszewska, Micuța; stratagema mea consta, ca a tuturor hatmanilor mari, începând de la Cocles, întru a-i combate în timpuri și cu arme diferite, dupre oportunitate; sau, potrivit politicii lui Machiavelli, de a face astfel ca ei să se scarmene unul pe altul, rămâind ca eu să culeg apoi folosurile luptei.

Punct la 9 ceasuri stam lângă ușa salonului dintâi. Aveam pe față un domino. Purtam paltonul în care vizitasem aseară pe Victoria și țineam mâinile pe piept à la Napoleon. Deodată, răsună la urechea mea cuvântul "czekam".

- Te aștept, dragă.

- Baronul e aice?

- Trebuie să vie îndată, o să fie costumat în flutur.

- Aceea n-are să vie?

- Fii liniștită. Amanta baronului se cheamă Maria Pacht, actoriță și, totodată, lucru de mirare! domnișoară. O cunoști?

- Mă mai întrebi?! Cine nu cunoaște creaturi de acelea?!

- Fii cu sânge rece. Baronul îi trimise ieri un scump nécessaire de eben încrustat cu aur. Până acum el o cunoaște numai din vedere și n-are de la ea nici un semn de înțelegere. Cată să joci bine rolul Mariei. Spune-i că ai primit cadoul, mulțumește-i, făgăduiește-i, șicanează-l, întrighează-l, fă ce-i vrea, ești meșteră: numai...

- Numai?

- Vei strica totul de îndată ce-l vei întreba despre numele meu; trebuiește numai atâta, pentru ca el să priceapă că joci un rol străin.

- Și numele tău oare nu-l voi afla niciodată?

- Uitat-ai făgăduința de aseară? Când vei cere împlinirea ei, atunci vei ști cum mă cheamă.

- Mă iubești dară?

- Ba.

- Apoi nu vei cere niciodată ceea ce ți-am promis.

- Nu te iubesc, dar îmi placi; și de la plăcere până la iubire e un singur pas; dar pune-te ceva în lături; nu vezi cum mă caută fluturul nostru?

Victoria s-a depărtat.

- Iubite domino! nu ești cumva spițer?

- Tocmai; sunt spițer din casa Anicăi tale.

- Ea-i aici?

- Cine? Anica?

- Dă-o dracului! mademoiselle Marie.

- Acum văd că ești un flutur din cunoștințele mele; vreau să zic, un feldeș metamorfozat în flutur, un "avatar", cum ar zice profesorul nostru de limba sanscrită.

- Bravo! acum recomandă-mă, frate Spițere, la îngerul meu.

- Trebuie să te previn, mai înainte de toate, despre un lucru de prima importanță.

- Spune.

- Îți aduci aminte istoria mea cu Frosa lui Klumpen?

- Scutește-mă, pentru mila lui Dumnezeu! mi-o repeți de trei sute de ori pe zi! nu te pot întâlni fără ca s-aud îndată numele acelei nenorocite!

- Ce să fac, dragă Feldeșe! o iubesc. Dar să venim la vorba noastră. Mutându-mă în casa cucoanei Ana, mă temeam ca nu cumva să ajungă la știrea-i scandalul meu cu Klumpen. Tu înțelegi că, având o fată mare, ea n-ar fi suferit pe un locatar... Deci, în contractul nostru mi-am schimbat personalitatea, încât muma și fata mă cunosc sub nume, poreclă și profesie imaginare de Teopomp Perpetuevici, student de medicină. Caută dară, pentru propriul tău interes, a nu mă dezminți.

- Îți promit.

- Mai bine de toate, nici să vorbești despre mine.

- Fie și așa.

- Parola?

- Parola!

Îl luai la braț și am înaintat la Przikszewska.

- Frumoasă mască, iată generosul tău adorator, celebrul flutur înamorat de floarea nurilor tăi și însetat de dorința de a întinde asupră-i splendidele sale aripi.

- Domino ți-a spus adevărul cel mai pur, idolule inimii mele.

- Dă-mi dar brațul tău, încântătorule fluturaș, și uită pentru această seară origina ta orientală, pentru a vorbi cum se vorbește în Europa.

- Vă las să gustați plăcerea dialogului; mă așteaptă alte măști mai puțin poetice.

Zicând acestea, mă repezii în sală, unde mă aștepta Ditrich.

- Lasă blana în garderobă, îmbracă paltonul meu, pune pe față acest domino și plimbă-te prin saloane; dar să nu vorbești cu niminea nici un cuvânt, chiar de ai asurzi de întrebări. Mă-nțelegi?

Apoi reapărui în salon, ca un personaj din nou venit, lăsând pe amuțitul Ditrich a juca, bine-rău, dar în tăcere, și prin urmare într-un mod foarte filozofic, vechiul meu rol.

Am trecut în salonul al doilea, ferindu-mă d-a fi însemnat de către Feldeș, care șoptea nu știu ce la urechea falsei sale Micuțe.

- Poète! vous cherchez des sujets? mă-ntrebă o mască.

- J'en trouve un bien mauvais devant moi.

Înconjurai salonul al treilea.

- Spițereasa Benedeck moare după tine, îmi zise în fugă un domino.

- N-are decât să citească pe Bolnavul imaginar al lui Molière: saignare, purgare, clysterisare!

Mă-ntorsei în salonul al doilea.

- Vrei să-ți povestesc viața ta de la leagăn și până-n seara de astăzi? îmi zise o circaziană.

- Te iert pentru depărtatul trecut; spune-mi numai ceea ce am făcut de ieri și până astăzi. Vezi că taci? ești dar mufluză de parolă, și te las ca să te îndrepți în opinia publică.

- Apropiindu-mă de ușa salonului întâi, văzui intrând două măști proaspete. Una, mai naltă și mai grasă, purta o rochie lungă de atlas mohorât ș-avea pe cap un fel de coroană aurită cu dinți; cealaltă, mai subțire și mai mică, era îmbrăcată în rochie scurtă de atlas verde-deșchis, cu un spențer de catifea pimbie ș-o cunună de flori artificiale pe cap. Câteva cuvinte, întrauzite din gura măscuței verzi și adresate către masca mohorâtă, mă făcură a ghici pe ambe.

- Lasă-mă să întrighez un pic pe nătărăul dumitale, zise cea dintâi.

- Cum îți place, dar sunt încredințată că peste cinci minute o să începi a căsca, răspunse cealaltă, depărtându-se.

Apucai brațul măscuței.

- Ai venit să-mi ceri seama, Marie?

- M-ai recunoscut?

Apoi luai brațul Micuței, iertându-mi, drept precuvântare, a-i strânge mânuța, care tremura în palma mea, după o expresie nouă în asemenea cazuri, ca un peștișor prins în rețea. Și ne așezarăm într-un colț al salonului, unde o uriașă columnă arunca asupra-ne binefăcătoarea sa umbră.

Micuța tăcea.

Când o femeie amuțește deodată în ajunul unei răstălmăciri amoroase, când, veselă și glumeață până atunci, ea pleacă ochii în jos, sau se face a se juca cu aliseda ceasornicului... e semn bun! ea au deja iubește, au presimte răsăritul dragostei. Crescut în școala poeților latini, adăpat la adâncele izvoare erotice ale lui Ovidie, Petroniu, Properțiu etc., eu cunoșteam din copilărie, ca pe Tatăl nostru, meteorologia amorului; și, văzând tulburarea fetei, îmi zisei în gând: "O am!"

Mânuța Micuțăi se afla tot încă în a mea. Mă uitai în jur și, însemnând numai dosul a două măști cenușii, cari stăteau mai aproape de locșorul nostru, prin o repede mișcare - o mișcare a cărei repejune se poate alătura doară cu lovitura unui pumnal italian - întipării pe degetele copilei o sărutare de foc, ca toate acelea prin cari se-ncepe o iubire și cari - vai! - sunt cu neputință mai în urmă.

Micuța iute își retrase mâna și se sculă în picioare:

- Văz, domnule, că nu meriți încrederea mea; adio!

Atâta numai așteptam, pentru a pune în lucrare planul, artisticește concertat de mai nainte.

- Adio! Ți-am spus fără cuvinte, prin o singură sărutare, ceea ce trebuia să știi: te iubesc! Adio! adio, Marie!

Zicând aceasta, mă ridicai cu demnitate și dispărui în vălmășagul măștilor, ce năvăleau din ce în ce mai numeroase cu apropierea miezului nopții. Apoi întorsei capul și zării pe Micuța reașezându-se gânditoare în misterioasa noastră poziție din dosul columnei.

Tocmai atunci trecu lângă mine Feldeșul cu Przikszewska.

- Vi-to no-ta, că-ta am-tu să-ta ți-to spun-tu ce-to va-ta, zisei baronului în argotul studenților, cari se cuprindea în aceea ca silabele să se despartă și după fiecare din ele să se adauge unul din aceste trei postpuneri: to, ta, tu; anume: to după vocalele e și i, ta după celelalte vocale, și tu după consune; încât frazul meu însemna simplu: "vino, că am să-ți spun ceva". Numai optsprezece burși în întreaga universitate vorbeau în perfecție și cu o iuțeală neauzită în această limbă, ce o numeam totatutică. Eu și Feldeșul eram recunoscuți ca doctori între ceilalți.

- Cum să las singură pe Maria? răspunse baronul.

- Trebuie să-mi faci această slujbă pentru zece minute.

- Dar, scumpul meu...

- Lasă-mă dară pe mine să-i spun eu oarece la ureche.

Și trecând din partea Victoriei, îi șoptii leșește:

- Domino "czekam" te așteaptă în salonul al doilea, lângă a treia fereastră.

- Vra să zică, d-ta îmi cunoști secretul, domnule Ghiță?

- Să vede că așa. Lasă brațul lui Rosen.

Victoria simți că orice împotrivire la cererea mea ar fi fost primejdioasă și, strângând mâna Feldeșului, ea îi zise:

- La revedere, amorașul meu; până la viitorul bal mascat.

- Cum? pân-atunci nu ne vom mai întâlni, îngerul meu?

- Nu știu; nu pot făgădui; nu atârn de mine.

- Neomenosule! cum să nu ai tu milă de patima mea, de focul meu, de chinul meu, de...

- Îndatorire pentru îndatorire, iubite Feldeșe. Ți-a venit rândul a-mi proba amicia ta. Vezi acea mască verde-pembie din dosul columnei?

- O văz; dar ce-mi pasă mie...

- Ție nu, firește; căci ea... ea nu este Micuța! dar mult îmi pasă mie, fiindcă încep a o iubi, și trebuie să-i dovedesc amorul meu, pân-acum respins, prin un ce eroic, care răpește și supune inimile femeilor. Abordeaz-o și fii scandalos cu ea; eu mă voi apropia atunci și te voi provoca la duel; tu-mi vei da carta și eu îți voi răspunde cu a mea... De la sine se-nțelege că duelul va fi numai imaginar! se cere efectul, și nimica mai mult!

- Vei fi mulțumit!

Și baronul merse repede spre Micuța, pe când eu însumi mă furișai după columnă, auzind și pândind totul, dar fiind totodată nevăzut de cătră biata păsăruică.

- Te cunosc, măscuță, zise Rosen, așezându-se lângă Micuța. Ce de mai fiorini stors-ai de la mine! Aș vrea să ne reînoim cunoștința.

Sărmanul baron nu știa cu cine vorbește. Auzindu-l, eu abia îmi puteam reținea râsul.

- Te-nșeli, domnule, răspunse Micuța cu o voce desprețuitoare, și voia să se scoale.

- Ia lasă, puică, marafeturile la o parte, întâmpină baronul, apucând-o de talie.

În acest moment apărui eu, parcă trecând din întâmplare, fără însă a mă uita la actorii scenei.

- Domnule Ghiță! zise cu tulburare Micuța. Dumneata mă cunoști și, prin urmare, ești dator a mă apăra.

- Până la moarte, domnișoară! Cine ești, domnule? adausei, punând mâna pe umărul baronului și măsurându-l cu mândrie de la cap până la picioare. Cine ești? răspunde!

- Ia, sunt o mască, precum mă vezi, și te poftesc, prietene, să-mi slăbești umărul, căci, zău, nu sunt prea răbdător!

- Mă jur că nu te voi lăsa să faci un pas - auzitu-m-ai? - mai-nainte de a-mi declara numele tău.

- Această declarare oare va avea ea urmări? Trebuie s-o știu pentru ca să nu-mi pierd vorba în vânt, domnul meu.

Baronul îmi întinse carta sa, și eu, lăsându-i umărul, îi detei p-a mea.

- Mâini la opt ceasuri ne vom întâlni, domnule baron.

- Pentru plăcerea dumitale, domnule Tăciune..

Am rămas iarăși față-n față cu Micuța; dar, mulțumită politicii mele, împrejurările s-au schimbat cu desăvârșire. Acuma frumoasa mea privea în mine pe un cavaler din evul mediu, gata a jertfi zilele pentru o singură slabă mișcare a mânuței sale.

"Cine știe - gândea ea în sine - dacă-l voi mai vedea vreodată! cine poate ghici dacă mâine dimineață glonțul sau sabia adversarului nu-l vor întinde mort pe câmpul luptei: și eu, numai eu sunt cauza..."

- Ghiță! zise cu-nduioșare Micuța, tu nu trebuie să te bați, eu nu vreau, eu nu-ți dau voie.

Precum vedeți, într-o scurtă minută, din "domn" am devenit Ghiță; din "dumneavoastră", tu.

- Ce auz, Marie? Nu mă-nșel oare? Tu ai vrea să trăiesc? tu mă iubești?

- Făgăduiește-mi că nu te vei bate.

- E cu neputință! onorul mai presus de toate! fi-voi demn de dragostea ta dacă me-i vedea tremurând ș-ascunzându-mă dinaintea armei unui om, provocat de către mine însumi?

- Dar dacă el te va ucide?

- Voi pieri voios, ducând cu mine în mormânt credința că mor iubit de tine!

- O, Doamne!

- Această întâlnire, oh! poate să fie pentru noi cea de pe urmă, Marie; de aceea, am o rugăminte...

- Ce să fac! nu știu ce să zic!

- Dacă baronul mă va ucide, trimite la tatăl meu, a cărui adresă o vei găsi între hârtiile mele, acest inel cu marca familiei, care trece în neamul nostru de la părinți la fii. În saltarul de sus al biroului vei afla zece mii de fiorini în bilete de bancă și actul de danie pe numele tău...

Să nu gândiți, domnilor, cum că, în adevăr, saltarele mele ar fi văzut vreodată măcar zece mii de parale; însă, în ajunul unei morți care nu era să se-ntâmple, interesul meu cerea ca să dau o idee cât mai frumoasă despre starea mea financiară. În așteptarea biletelor promise în neființă, prezintai acum Micuței inelul meu; ceea ce era încă o viclenie, căci de pe tăciunele marcei, iubita mea recunoștea, fără ca să i-o fi spus eu însumi, călcându-mi oarecum fireasca modestie, cine anume e dănuitorul celebrului nécessaire.

Micuța plângea sub mască.

- Recondu-mă acum la mama; și...

Aici glasu-i s-a rupt ca o coardă din care artistul voiește a scoate niște sonuri mai presus de puterea instrumentului.

- Și? ai zis "și", sufletul meu? n-ai sfârșit...

- Și dacă moartea te va cruța...

- Îți voi jertfi rămășița vieții.

- Nu-ți vei întoarce cuvântul?

- Nici în astă, nici în ceea lume!

După un jurământ atât de pompos, începurăm a căuta prin saloane pe rătăcita doamnă Pacht, pe care am găsit-o, în fine, întrigând pe un consilier de stat cu capul alb și pleșuv ca al sfinților.

Aici ne-am mai strâns de mână ca nealtădată, și mă depărtai, după ce auzisem cuvintele Micuței către doamna Ana:

- Hai acasă! mă doare capul...

"Bravo! iată ce se cheamă a face treburi! Ulise în Odiseea n-a fost mai isteț în născocirea și gruparea stratagemelor!"

Astfel cugetam eu cu mândrie, căutând pe feciorul meu în toate unghiurile clubului, până ce-l zării, în fine, tocmai în salonul al treilea, strâmtorat într-un colț de cătră amăgita Victoria, care, luându-l de pe costum drept mine, îi povestea rusește, franțuzește, leșește și nemțește conversația sa cu Rosen, și-n zadar cerea de la el povățuiri mai departe, căci ascultătorul Ditrich, țiind aminte porunca, nu răspundea nici prin cel mai mic cuvânt.

- Ah, iată și dumneata, domnule Ghiță! Fiindcă-mi cunoști taina, spune-mi, pentru mila lui D[umne]zeu, ce s-a întâmplat oare cu prietenul dumitale? Închipuiește-ți că de două ceasuri întrebuințez în deșert toată elocuința mea pentru a scoate din gura lui măcar un singur son.

- Așa-i politica amicului meu, dragă măscuță. El va vorbi la timpul oportun, iar pân atunci nu vei putea stoarce de la dânsul nimic, căci amicul meu e mare diplomat!

Și plecându-mă la urechea lui Ditrich, care asculta cu uimire laudele ce-i dam și cari el nu le înțelegea, îi zisei:

- Ia blana ș-așteaptă afară.

Ditrich ieși fuga.

- Ciudat lucru! chiar de necrezut! zise Victoria, văzând alergarea lui Ditrich. După modul în care el vorbi aseară și-n astăseară, nu l-aș fi putut socoti ca unealta unui alt; și cu toate astea, văz că dumneata, un copil - iartă-mi această francheță - i-ai fi poruncind!

- El e Mefistofeles al meu, neneacă! Citit-ai Faustul lui Goethe? Adio!

Și mă făcui nevăzut.

Ieșind afară, găsii pe Ditrich fără palton și fără domino, așteptându-mă cu blana.

- Strigă o birjă, iar singur du-te acasă și culcă-te; eu voi dormi în târg.

- Știi unde șade doftorul Negus? întrebai pe droșcar, suindu-mă în sanie.

- Cum să nu știu, cuconașule? Chiar acum am dus la dumnealui un boier la cărți.

- Iute dară!

Și, lungindu-mă în sanie, întonai cântecul studenților, făcând să răsune pustiitele ulițe și sergenții poliției să despere de a nu mă putea opri ca pe un pedestru...




Micuta - Ziua intai
Micuta - Ziua a doua
Micuta - Ziua a treia
Micuta - Epilog


Aceasta pagina a fost accesata de 591 ori.