Autori > Edgar Poe


Corbul



Stand, candva, la miez de noapte, istovit, furat de soapte
Din oracole cetoase, carti cu talc tulburator,
Piroteam, uitand de toate, cand deodata-aud cum bate,
Cineva parea ca bate – bate-n usa mea usor.
"E vreun trecator – gandit-am – si-a batut intamplator.
Doar atat, un trecator."

O, mai pot uita vreodata? Vant, decembrie cu zloata,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dadeau tarcoale – si niciunde-n carti vreo cale
Sa-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fara-asemuire – ingerii ii spun Lenore –
Nume-n lume trecator.

in perdele invinse rosul vested de matase
Cu-o fosnire de nelinisti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
si-mi spuneam, sa nu mai geama inima zvacnind de teama:
"E vreun om care ma cheama, vrand sa afle-un ajutor –
Ratacit prin frig si noapte vrea sa ceara-un ajutor –
Nu-i decat un trecator."

Astfel linistindu-mi gandul si de spaime dezlegandu-l
"Domnule – am spus – sau doamna, cer iertare, va implor;
Podidit de oboseala eu dormeam, fara-ndoiala,
si-ati batut prea cu sfiala, prea sfios, prea temator;
Am crezut ca-i doar parere!" si-am deschis, netemator,
Bezna, niciun trecator.

si-am ramas in prag o vreme, inima simtind cum geme,
Naluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfarsita, bezna-n sinea-i adancita,
si o vorba, doar soptita, ce-am soptit-o eu: "Lenore!"
Doar ecou-adanc al beznei mi-a raspuns soptit: "Lenore!"
Doar ecoul trecator.

intorcandu-ma-n odaie, tamplele-mi ardeau vapaie,
si-auzii din nou bataia, parca mai staruitor.
"La fereastra este, poate, vreun drumet strein ce bate...
Nu stiu, semnele-s ciudate, vreau sa aflu talcul lor.
Vreau, de sunt in bezna taine, sa descopar talcul lor!"
Vant si niciun trecator.

Geamul l-am deschis o clipa si, c-un fosnet grav de-aripa,
a intrat un Corb, stravechiul timpului stapanitor.
N-a-ncercat vreo plecaciune de salut sau sfiiciune,
Ci faptura-i de taciune si-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stapanitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.

Printre negurile-mi dese, parca-un zambet mi-adusese,
Cum privea, umflat in pene, tantos si increzator.
si-am vorbit: "ti-e creasta cheala, totusi intri cu-ndrazneala,
Corb batran, strigoi de smoala dintr-al noptii-adanc sobor!
Care ti-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?"
Spuse Corbul: "Nevermore!"

Mult m-am minunat, fireste, auzindu-l cum rosteste
Chiar si-o vorba fara noima, croncanita-ntamplator;
insa nu stiu om pe lume sa primeasca-n casa-anume
Pasare ce-si spune-un nume – sus, pe bust, oprita-n zbor –
Pasare, de nu stafie, stand pe-un bust stralucitor-
Corb ce-si spune: "Nevermore".

Dar, in neagra-i sihastrie, alta nu parea ca stie,
Sufletul si-l imbracase c-un cuvant sfasietor.
Mult ramase, ca o stana n-a miscat nici fulg, nici pana,
Pana-am spus: "S-au dus, in goana, multi prieteni, multi, ca-n zbor –
Va pleca si el, ca maine, cum s-a dus Nadejdea-n zbor".
Spuse Corbul: "Nevermore".

Uluit s-aud ca-ncearca vorba cugetata parca,
M-am gandit: "E-o vorba numai, de-altele-i nestiutor.
L-a-nvatat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fara-ncetare cu-ast refren chinuitor –
Bocetul Nadejdii-nfrante i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvantul: "Nevermore"".

Corbul rascolindu-mi, insa, desnadejdea-n suflet stransa,
Jiltul mi l-am tras alaturi, langa bustul sclipitor;
Ganduri randuiam, si vise, doruri, si nadejdi ucise,
Langa vorba ce-o rostise Corbul noptii, cobitor –
Cioclu chel, spectral, sinistru, badaran si cobitor –
Vorba Never – Nevermore.

Nemiscat, invins de frica, insa negraind nimica,
il priveam cum ma fixeaza, pana-n gand strabatator,
si simteam iar indoiala, mangaiat de captuseala
Jiltului, pe care pala raza-l lumina usor –
Dar pe care niciodata nu-l va mangaia, usor,
Ea, pierduta mea Lenore.

si-am simtit deodata-o boare, din catui aromitoare,
Nevazuti pluteau, c-un clinchet, pasi de inger pe covor;
"tie, ca sa nu mai sangeri, iti trimite Domnul ingeri" –
Eu mi-am spus – "sa uiti de plangeri, si de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uita gandul la Lenore!"
Spuse Corbul: "Nevermore".

"Tu, profet cu neagra pana, vraci, oracol, sau satana,
Sol al Beznei sau Gheenei, daca esti iscoditor,
in noroasa mea ruina, langa-un tarm fara lumina,
Unde spaima e regina – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – gasi-voi un balsam alinator?"
Spuse Corbul: "Nevermore".

"Tu, profet cu neagra pana, vraci, oracol, sau satana,
Spune-mi, pe taria boltii si pe Domnul iertator,
Sufletu-ntalni-va oare, in Edenul plin de floare,
Cea mai pura-ntre fecioare – ingerii ii spun Lenore –
Fata careia si-n ceruri ingerii ii spun Lenore?"
Spuse Corbul: "Nevermore".

"Fie-ti blestemat cuvantul! Piei, cu beznele si vantul,
Piei in bezna si furtuna, sau pe tarmul Noptii-n zbor!
Nu-mi lasa nici fulg in casa din minciuna-ti veninoasa!
Singur pentru veci ma lasa! Pleaca de pe bust in zbor!
Scoate-ti pliscu-nfipt in mine, pleaca la Satan, in zbor!"
Spuse Corbul: "Nevermore".

si de-atunci, pe todeauna, Corbul sta, si sta intruna,
Sus, pe albul bust, deasupra usii mele, panditor,
Ochii vesnic stau de paza, ochi de demon ce viseaza,
Lampa isi prelinge-o raza de pe pana-i pe covor;
stiu, eu n-am sa scap din umbra-i nemiscata pe covor.
Niciodata – Nevermore.





Corbul
Corbul
Corbul


Aceasta pagina a fost accesata de 637 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio