Autori > Edgar Poe


Corbul



Odata, intr-un indepartat miez de noapte, pe cand ascultam truditele soapte
Ale unor tomuri vechi si uitate, ce-mi spuneau ca totul e trecator,
Pe cand piroteam aproape dormind, deodata ma indreptai auzind
O foarte inceata bataie lovind in usa camerei mele usor.
"E vreun calator", zisei bombanind, "poate ca el se trezi ciocanind in usa camerei mele usor.
E numai atat, un calator"

Ah, lamurit imi aduc aminte, era in decembrie cu reci morminte;
Fiece carbune, murind cuminte, si-arunca spectrul albastrui pe covor.
Cu nerabdare-asteptam dimineata; in zadar incercasem, impartasind vieata
Cartilor mele, sa mai sfasii ceata tristetii pentru pierduta Lenore,
Pentru rara, zglobia fata, pe care ingerii o numesc Lenore,
Dar al carui nume fu aici trecator.

Si matasosul, tristul fosnet, slab, al perdelelor purpurii,
Ma sfredeli, cu o nemaisimtita groaza ma curpinse intr-un fior,
Ca trebui, ca sa bata mai incet inima mea, sa ma opresc si sa repet
"E vreun calator ce, voind sa intre, bate la usa mea rugator,
Intarziat calator care banuieste, la usa mea, adapost primitor,
E numai atat, un calator"

Si-atunci trezindu-ma din piroteli si nemaistand mult la indoieli,
"Domnule" spusei "sau Doamna, iertarea voastra implor;
Dar faptul e ca dormitam si-asa de slab v-auzeam,
Asa incet v-auzeam batand, bateati asa de usor,
Ca nu auzeam bine ce auzeam". Deschisei atunci usa cu mult zor:
Bezna era, nici un calator,

Adanc tenebrele patrunzand, mult statui locului cutremurandu-ma, cercetand,
Minunandu-ma si visand visuri pe care n-a-ndraznit, inca sa le viseze nici un muritor;
Dar tacerea n-avu indemn, si intunericul nu dadu nici un semn
Si singurul cuvant acolo soptit fu murmuratul cuvant "Lenore!"
Pe care eu il soptii, si un ecou, car-emi intoarse usor "Lenore!"
Atat auzii, nici un calator.

Pierdut in camera trista intrand, cu sufletul tot in mine arzand,
Curand auzii din nou batand, batand ceva mai staruitor.
Spusei din nou: "Desigur ca este acum la oblonul ferestrei o veste;
Sa ma uit sa vad si acolo ce este, taina aceasta sa o masor;
S-astept pana inima se potoleste, si apoi taina sa o masor:
Poate-i doar vantul, nici un alt calator"

Aruncai oblonul si, cu mult tapaj, scuturand nazuros bizaru-i penaj,
Patrunse-n auntru un negru Corb, al prea-sfantului timp trecut, slujitor;
Nici un fel de atentie nu-mi dete; nu sovai ci, pe indelete, ca in temeiul unui vechi acord,
Cu nobila mana de lady sau lord, deasupra usii camerei mele se catgara dispretuitor
Sus, pe bustul palidei Pallas, asezat chiar deasupra usii camerei mele, se sui fara zbor,
Se sui si statu, sumbrul calator.

Si atunci zburatoarea de eben asa hada, visarea mea  trista mai facu sa surada
Prin gravul, funebrul alai, cu care-si purta ifosul ocrotitor.
"Creasta ti-e smulsa si rasa" zisei, "dar nu vii desigur dintre misei,
Stafie ursuza, Corb batran, ce-ai trecut de tarmul Noptii in zor,
Spune-mi numele de print cu care tarmurile Noptii te striga in cor!"
Raspunse Corbul: "Nevermore"

Mult ma minuna la asa uracioasa pasare de rand vorbirea frumoasa,
Desi raspunsul nu avea talc, si nu-mi fu de mare-ajutor,
Dar nu se poate sa tagaduim ca nici un muritor dintre cati auzim
Nu fu de soarta ursit, pe cat stim, deasupra usii camerei sale sa vada cum sta, dispretuitor
O jivina, o pasare, ce pe bustul cioplit de sus, de pe usa camerei sale, s-a cocotat coborata din zbor,
Cu un astfel de nume: Nevermore.

Dar Corbul hidos si singur stand pe palidul bsut si proferand
Doar o vorba, ca si cum intreg sufletu-i prin ea ar fi fost vestitor,
Croncani numai ce aflai, si nu misca nici o pana, vai!
Pana ce eu abia murmurai: "Si alti prieteni plecara in zbor,
In zori si el tto asa se va duce, ca si sperantele ce plecara in zbor"
Raspunse Corbul: "Nevermore".

Mirat ca tacerea fu curmata de-o replica asa de bine data,
"Sigur" spusei, "ceea ce el rosteste e toata invatatura luata
De la un trist, obidit stapan, pe care Nenorocul pagan
Il gonea rpeede, gonea hapsan, pana ce cantecu-i ramase doar cu refrenul acesta intristator,
Jalnicul bocet al Sperantelor lui, cu refrenul groaznic sfasietor:
Niciodata ... Nevermore"

Dar fiindca numai pasarea hada sufletu-mi trist mai facu sa surada,
Imi trasei jiltul in fata usii, bustului si Corbului atotstiutor
Si, adancit in velurul ceresc, ma apucai sa inlantuiesc
Ganduri de alte ganduri triste, ca doar asa sa lamuresc ce,
aceste cobe de pasare venita din trecutul inselator
Ce, aceasta posomorata, neinvatata si spectrala pasare cobe,pasare fatala, venita din trecutul chinuitor,
Vor sa spuna prin croncanitul "Nevermore"

Asta voiam sa lamuresc, fara sa ma destainuiesc,
Lighioanei a carei privire de jar imi ardea pieptul, mistuitor;
De astea si altele-asteptam din vecie, cu capul lasat fara silnicie
Pe fata de catifea viorie a pernelor pe care straluminarea razelor lampii se cernea mangaietor;
Pe fata de catifea viorie a pernelor pe care straluminarea rezelor lampii luneca desmierdator,
Dar pe care ea n-o va mai mangaia niciodata visator!

Atunci imi aparu, intr-o clipa pierduta, aerul mai dens parfumat de-o nevazuta
Cadelnita leganata de serafimii al caorr clinchet de pasi pe stofa moale se banui ca trece usor.
"Netrebnice" strigai, "Dumnezeu ti-a dat prin acesti ingeri fara pacat,
Ragaz, ragaz si leac de uitate, balsam pentru rana pierdutei Lenore!
Bea, o bea si, in alinare, uita de pierduta Lenore!
Raspunse Corbul: "Nevermore!"

"Profetule!" strigai, "vestitor posac, totusi, profet, de esti pasare sau drac,
Fie ca Satana te-a-ndemnat, fie ca furtuna te-a aruncat, pe acest tarm neprimitor,
Asa jumulit si salbaticit, in tinutul acesta desert si vrajit,
In caminul meu de Spaima bantuit, spune-mi, cel putin tu, te implor,
Spune-mi, mai e in Gallad vreun balsam alinator? Spune-mi, spune-mi, te implor!"
Raspunse Corbul: "Nevermore"

'Profetule!" strigai, "crainic posac, totusi, profet, de esti pasare sau drac,
Pe Cerul ce peste-amandoi se-ncovoaie, pe Domnul pe care-l iubim amandoi, te implir,
Spune-mi daca, in Edenul departat, sufletul meu de tristeti incarcat,
Va mai imbratisa pe sfanta fata pe care ingerii o numesc Lenore,
Va mai imbratisa zglobia fata pe care ingerii o numesc Lenore?
Raspunse Corbul: "Nevermore!"

"Sa-ti fie cuvantul semn de plecare, pasare sau demon, el sa ne separe!
Du-te-ndarat spre uraganul si tarmurile Noptii lui Pluton in zbor!
Nu lasa neagra pana ca urma-a minciunii care in sufletu-ti scurma!
Lasa-mi sihastria neprihanita! De pe usa mea pleaca-n zbor!
Din inima mea pliscul ti-l trage, de pe usa mea ia-ti chipul in zbor!"
Raspunse Corbul: "Nevermore!"

Si de-atunci o pana nu-si mai flutura, a stat mereu si inca sta
Pe placidul bust al plaidei Pallas, sus pe usa mea ne'ndurator;
Si ochii lui galesi scanteiaza ca ai unui demon care viseaza,
Lumina lampii lunecand, proecteaza umbra-i intreaga jos, pe covor;
Si sufletul meu din aceatsa umbra, palpaitoare pe covor,
N-o mai falfai niciodata in zbor!


Emil Gulian


Corbul (in original The Raven) a vazut lumina tiparului in februarie 1845, in revista newyorkeza American Review








Corbul
Corbul
Corbul


Aceasta pagina a fost accesata de 603 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio