Autori > Mihail Sebastian
Accidentul - Capitolul 10
10.
Dimineata era innorata, dar fără ceață. Ningea liniștit. Zăpada ștersese �n timpul nopții pași și urme din seara trecută.
Paul o găsi pe Nora afară, de vorbă cu Hagen. Faffner era culcat la picioarele lor. C�nd �l văzu pe el, se ridică �ncet, cu o lene majestuoasă de leu adormit. Hagen �i spuse un cuv�nt �ntr-o limbă ne�nțeleasă, și c�inele se culcă la loc, cu botul pe labele dinainte.
� Ai dormit unsprezece ore, �i spuse Nora lui Paul.
� Numai at�t?
Avea �ntr-adevăr impresia că dormise c�teva nopți �ntr-una singură: un somn lung, c�t o iarnă.
Nora �i făcu semn să vorbească �ncet.
� Doarme Gunther.
Și �i arătă un mic turn cu fereastră, izolat parcă de restul cabanei, unde era camera băiatului.
Cabana era făcută din piatră și b�rne, cu obloane verzi și acoperișuri roșii, dar am�ndouă culorile erau �nchise, un verde de brad �ntunecat și un roșu ars, stins. Numai perdelele de cretonă aduceau lumină la ferestre, ca niște glastre cu flori.
Schiurile erau pregătite de drum. Pe ale Norei le căutase Hagen �n pădure, de cum se făcuse lumină, și le găsise departe, �ntr-un luminiș, cu boturile agățate de niște jnepeni. Bastoanele �nsă răm�neau pierdute. Hagen �i făcu Norei cu briceagul, din două crengi de brad, bastoane noi și se căznea să le fixeze �n v�rf două cercuri mici de alun.
� P�nă m�ine cred că vă puteți folosi de ele. M�ine mă duc eu la Brașov după t�rguieli și vă cumpăr altele.
�n lumina de dimineață, Hagen era tot �ntunecat. Avea pe umeri aceeași pelerină de stofă cenușie, cu gluga lăsată pe spate.
"Seamănă cu un pădurar și cu un preot �n același timp", g�ndea Nora, ne�ndrăznind să-l privească bine �n ochi. Vorbea rar, apăsat, cu anumită �mpiedicare. Obrazul eră palid, �ncadrat de o barbă neagră, aspră, rău pieptănată.
� E mai bine să vă puneți schiurile de aici, zise el. Cu piciorul nu se poate merge. Zăpada e prea mare.
Paul se simțea pe schiuri ca pe o punte �ngustă, pe care mergi �n v�rful picioarelor.
� Nu așa, Paul, �i strigă Nora. Calcă pe schiuri cu toată greutatea. Ai �ncredere �n ele.
Veni l�ngă el și-l apucă cu m�inile de umeri, trăg�ndu-l �n jos.
� Lasă-te greu pe tocuri și pe toată talpa. Nu trebuie să te clatini.
�i arătă cum să facă primii pași pe zăpadă, făc�nd ea �nsăși mișcările �ncet, descompuse.
� Suntem pe teren plat aici. Prin urmare, e exclus să aluneci sau să cazi. Mergi liniștit și mai ales mergi ferm. �mpingi �nt�i schiul drept �nainte cu genunchiul �ndoit și cu piciorul st�ng bine �ntins. Așa! Acum, trage schiul st�ng p�nă �n dreptul celuilalt� bun!� și �mpinge-l pe el �nainte� Perfect.
� Asta e totul?
� Deocamdată, spuse Nora r�z�nd.
Paul era totuși �ncurcat.
� Cu bastoanele ce fac?
� Te sprijini pe ele, dar nu prea mult. Mai mult te ajuți, c�nd tragi piciorul dinapoi �nainte. Fă c�țiva pași așa cum te-am �nvățat, și să vezi că mișcarea se potrivește de la sine. Hai să vedem.
Paul simți asupra lui ochii profesoarei. "Numai de n-aș greși", �și zise, uit�ndu-se la v�rful schiului drept. Era ca un elev scos la lecție.
Porni �ncet, cu mare atenție. Zăpada era moale, af�nată, și �n primul moment el avu impresia că schiurile se scufundă, dar pe urmă le simți alunec�nd fără zgomot, fără rezistență.
Nora venea �n urma lui, control�ndu-i mișcările.
� Brațele prea depărtate. Ține-le mai aproape de corp, aproape lipite� Da, așa e bine, dar acum sunt prea țepene� Mergi mai liber, mergi mai simplu�
Hagen �i �nsoți c�tva timp, ca să le arate drumul. Pe urmă, după ce-i scoase �ntr-o mică poiană, se opri.
� De aici, eu mă �ntorc. Uitați-vă bine pe unde mergeți, ca să știți cum să veniți �napoi. De obicei, Gunther măn�ncă la ora unu. Dacă �nt�rziați, are să vă aștepte.
Rămase acolo, �mpreună cu Faffner, și �i privi un timp cum se depărtau.
� Știi ce mă sperie la omul ăsta? �l �ntrebă Nora �n șoapte pe Paul.
� Știu. Pelerina lui neagră.
� Nu. Ochii. Ochii lui albaștri.
Și pe urmă, după o nouă tăcere, surprinsă de o asemănare pe care abia �n momentul acela o găsea, adăugă:
� Are parcă ochii lui Gunther. La fel de albaștri.
�ntoarseră am�ndoi capul. Hagen era nemișcat �n același loc. Cu pelerina neagră pe umeri, părea, din depărtare, un trunchi de copac ars.
Terenul de schi din fața Turingului era plin de lume. Veniseră și sașii de la S.K.V., �n grupuri gălăgioase. Pe panta mare ce cobora imediat de sub v�rful muntelui, se antrena o echipă de militari, pentru concursurile de la Predeal. Se vedeau de departe, ca niște stele negre, căzătoare, pe un cer de zăpadă, �ntregul teren era ondulat de imense talazuri albe, ridicate spre cer și oprite �n loc, �ntr-o mișcare �ncremenită de flux.
Paul o găsi pe Nora afară, de vorbă cu Hagen. Faffner era culcat la picioarele lor. C�nd �l văzu pe el, se ridică �ncet, cu o lene majestuoasă de leu adormit. Hagen �i spuse un cuv�nt �ntr-o limbă ne�nțeleasă, și c�inele se culcă la loc, cu botul pe labele dinainte.
� Ai dormit unsprezece ore, �i spuse Nora lui Paul.
� Numai at�t?
Avea �ntr-adevăr impresia că dormise c�teva nopți �ntr-una singură: un somn lung, c�t o iarnă.
Nora �i făcu semn să vorbească �ncet.
� Doarme Gunther.
Și �i arătă un mic turn cu fereastră, izolat parcă de restul cabanei, unde era camera băiatului.
Cabana era făcută din piatră și b�rne, cu obloane verzi și acoperișuri roșii, dar am�ndouă culorile erau �nchise, un verde de brad �ntunecat și un roșu ars, stins. Numai perdelele de cretonă aduceau lumină la ferestre, ca niște glastre cu flori.
Schiurile erau pregătite de drum. Pe ale Norei le căutase Hagen �n pădure, de cum se făcuse lumină, și le găsise departe, �ntr-un luminiș, cu boturile agățate de niște jnepeni. Bastoanele �nsă răm�neau pierdute. Hagen �i făcu Norei cu briceagul, din două crengi de brad, bastoane noi și se căznea să le fixeze �n v�rf două cercuri mici de alun.
� P�nă m�ine cred că vă puteți folosi de ele. M�ine mă duc eu la Brașov după t�rguieli și vă cumpăr altele.
�n lumina de dimineață, Hagen era tot �ntunecat. Avea pe umeri aceeași pelerină de stofă cenușie, cu gluga lăsată pe spate.
"Seamănă cu un pădurar și cu un preot �n același timp", g�ndea Nora, ne�ndrăznind să-l privească bine �n ochi. Vorbea rar, apăsat, cu anumită �mpiedicare. Obrazul eră palid, �ncadrat de o barbă neagră, aspră, rău pieptănată.
� E mai bine să vă puneți schiurile de aici, zise el. Cu piciorul nu se poate merge. Zăpada e prea mare.
Paul se simțea pe schiuri ca pe o punte �ngustă, pe care mergi �n v�rful picioarelor.
� Nu așa, Paul, �i strigă Nora. Calcă pe schiuri cu toată greutatea. Ai �ncredere �n ele.
Veni l�ngă el și-l apucă cu m�inile de umeri, trăg�ndu-l �n jos.
� Lasă-te greu pe tocuri și pe toată talpa. Nu trebuie să te clatini.
�i arătă cum să facă primii pași pe zăpadă, făc�nd ea �nsăși mișcările �ncet, descompuse.
� Suntem pe teren plat aici. Prin urmare, e exclus să aluneci sau să cazi. Mergi liniștit și mai ales mergi ferm. �mpingi �nt�i schiul drept �nainte cu genunchiul �ndoit și cu piciorul st�ng bine �ntins. Așa! Acum, trage schiul st�ng p�nă �n dreptul celuilalt� bun!� și �mpinge-l pe el �nainte� Perfect.
� Asta e totul?
� Deocamdată, spuse Nora r�z�nd.
Paul era totuși �ncurcat.
� Cu bastoanele ce fac?
� Te sprijini pe ele, dar nu prea mult. Mai mult te ajuți, c�nd tragi piciorul dinapoi �nainte. Fă c�țiva pași așa cum te-am �nvățat, și să vezi că mișcarea se potrivește de la sine. Hai să vedem.
Paul simți asupra lui ochii profesoarei. "Numai de n-aș greși", �și zise, uit�ndu-se la v�rful schiului drept. Era ca un elev scos la lecție.
Porni �ncet, cu mare atenție. Zăpada era moale, af�nată, și �n primul moment el avu impresia că schiurile se scufundă, dar pe urmă le simți alunec�nd fără zgomot, fără rezistență.
Nora venea �n urma lui, control�ndu-i mișcările.
� Brațele prea depărtate. Ține-le mai aproape de corp, aproape lipite� Da, așa e bine, dar acum sunt prea țepene� Mergi mai liber, mergi mai simplu�
Hagen �i �nsoți c�tva timp, ca să le arate drumul. Pe urmă, după ce-i scoase �ntr-o mică poiană, se opri.
� De aici, eu mă �ntorc. Uitați-vă bine pe unde mergeți, ca să știți cum să veniți �napoi. De obicei, Gunther măn�ncă la ora unu. Dacă �nt�rziați, are să vă aștepte.
Rămase acolo, �mpreună cu Faffner, și �i privi un timp cum se depărtau.
� Știi ce mă sperie la omul ăsta? �l �ntrebă Nora �n șoapte pe Paul.
� Știu. Pelerina lui neagră.
� Nu. Ochii. Ochii lui albaștri.
Și pe urmă, după o nouă tăcere, surprinsă de o asemănare pe care abia �n momentul acela o găsea, adăugă:
� Are parcă ochii lui Gunther. La fel de albaștri.
�ntoarseră am�ndoi capul. Hagen era nemișcat �n același loc. Cu pelerina neagră pe umeri, părea, din depărtare, un trunchi de copac ars.
Terenul de schi din fața Turingului era plin de lume. Veniseră și sașii de la S.K.V., �n grupuri gălăgioase. Pe panta mare ce cobora imediat de sub v�rful muntelui, se antrena o echipă de militari, pentru concursurile de la Predeal. Se vedeau de departe, ca niște stele negre, căzătoare, pe un cer de zăpadă, �ntregul teren era ondulat de imense talazuri albe, ridicate spre cer și oprite �n loc, �ntr-o mișcare �ncremenită de flux.
Nora și Paul se opriseră pe o creastă de val.
� Aici ai să cobor�. Paul.
� Crezi?
� Sunt sigură.
El se uită �ncurcat la panta ce se deschidea �n fața lui. I se părea amețitor de dreaptă. "Am să cad", �și spuse �n g�nd. Ar fi vrut să ceară un răgaz, o am�nare. Nu era prea greu pentru �nceput? N-ar fi fost mai cuminte să �nceapă cu lucruri mai simple? Ridică privirea spre Nora, dar nu �ndrăzni să-i spună nimic. Citea pe figura ei o ne�ndurare de profesor, care a pus �ntrebarea și acum așteaptă răspunsul.
� Uite aici, Paul. Te lași pe genunchi, ca pe două arcuri. �nțelegi? Ca pe două arcuri.
�l privea drept �n ochi și rostea cuvintele aproape silabă cu silabă.
� Bastoanele le duci �napoi, c�t mai �napoi. Ca să fi sigur pe ele, lipește m�inile de șolduri. Așa. Capul �nainte, umerii �nainte, corpul �nclinat� mai �nclinat� Așa� Schiurile. Unul l�ngă altul, perfect paralele� Acum pleacă�
"Mai am timp să mă opresc, �și zise Paul. Mai am timp să răm�n pe loc, mai am timp să�"
Schiurile porniseră �ncet, singure. Pe urmă, avu deodată senzația că nu le mai are �n picioare. Un val de zăpadă venea vertiginos spre el. "Cad!" Ceva asurzitor, un tunet sau o mare tăcere acoperi totul.
Se dezmetici brusc. Era pe schiuri, �n picioare, oprit pe loc. "Poate nici n-am plecat. Poate mi s-a părut." Se uită �n jur după Nora, ca să se convingă dacă �ntr-adevăr n-a rămas l�ngă ea și dacă tot acest v�rtej, din care ieșea fără răsuflare, nu fusese doar un moment de amețeală. Ea �l striga de departe, de unde �i făcea semn cu m�na dreaptă ridicată �n aer.
� Prin urmare, a fost adevărat, zise Paul măsur�nd cu ochii imposibila distanță.
Nora fu �ntr-o clipă l�ngă el.
� Bravo, Paul, Sunt mulțumită de tine. Sunt m�ndră de tine.
Erau pe creasta unui alt val de zăpadă și aveau �naintea lor o nouă pantă, mai lungă, dar mai puțin aspră dec�t cea dint�i.
� Pornim? �ntrebă Nora
� Pornim!
Se av�ntă, fără să mai aștepte semnalul ei de plecare. Din nou avu senzația că schiurile �și pierd din greutate și că el o ia �naintea lor, plutind sau căz�nd. Era o senzație de lumină intensă. Ceva �l izbi �n frunte și �l orbi. Un moment, nu-și dădu seama dacă plutește mai departe sau a căzut. Pe urmă, simți că se rostogolește la vale, cu capul �n zăpadă, cu picioarele �n aer și schiurile �mpiedicate unul de altul.
C�nd izbuti să ridice fruntea din zăpadă, Nora era aplecată peste el, r�z�nd.
� Ce s-a �nt�mplat? o �ntrebă el buimăcit.
� Nimic mai mult dec�t vezi: ai căzut.
� E grav?
� Nu e grav. E solemn.
�l ajută să se ridice de jos și-l scutură de zăpadă.
� �ți r�zi de mine.
� Nu, dragă Paul, vorbesc foarte serios. Nimic nu e mai solemn la schi dec�t prima cădere. Schiul se �nvață căz�nd. Ai să cazi de aici �ncolo de zeci de ori, de sute de ori. Prima cădere, �nsă, asta a fost.
El se uită �napoi spre panta parcursă numai pe jumătate: lăsase �n urmă două d�re paralele �n zăpadă, ca două șine de tren, �ntrerupte �n punctul căderii, ca și cum acolo schiurile ar fi sărit de pe linie,
� Nu �nțeleg de ce am căzut.
� Pentru că ții genunchii țepeni. Pentru că tragi umerii �napoi. Pentru că arunci m�inile �nainte.
� Mai sunt și alte motive?
� Mai sunt.
Se priviră o clipă drept �n ochi, și pe urmă izbucniră �n r�s, am�ndoi deodată. "R�sul ăsta nu i l-am mai văzut", g�ndi Nora. Ar fi vrut să �ntindă m�na spre el, cu un elan de afecțiune pentru omul t�năr pe care �l descoperea �n acea dimineață. Se opri �nsă la timp.
� Destul am glumit. Acum să mergem mai departe.
Spunea aceste cuvinte de "chemare la ordine" ca și cum ar fi bătut cu creionul �n catedră, ca să facă liniște �n clasă. El o apucă de braț, oprind-o pe loc,
� Vreau să-ți spun ceva.
� Te ascult.
� Ești profesoară.
� Da. Sunt.
Pe figura ei era un z�mbet de melancolie.
� Cum �ți spun ție elevele tale la școală?
� Nu știu. Probabil: "Domnișoara de franceză".
� Ei bine, eu �ți voi spune la fel. "Domnișoara de franceză". Domnișoara mea de franceză.
� Nu. Tu �mi vei spune mai simplu: Nora. Sau, dacă vrei, Nora ta.
Se �ntoarse scurt pe schiurile ei și porni la vale �ntr-un nor de zăpadă.
"Ești absurdă, Nora, ești absurdă. De ce spui lucruri stupide? De ce te lași dusă de vorbe? Ce o să creadă omul ăsta despre tine? Unde e pactul sportiv pe care l-ai �ncheiat cu el? Unde e discreția ta? Unde e pudoarea ta?"
Ar fi vrut să pl�ngă. Ajunsese jos la marginea terenului, l�ngă pădure, �ntr-o singură clipă și ar fi vrut să se arunce �ntr-o cursă de zece ori mai amețitoare, ca să uite, ca să fugă de ea, ca să se pedepsească.
Abia �l mai zărea �n punctul unde-l lăsase, nemișcat, pierdut �ntre schiori care urcau și coborau pe l�ngă el. O urmărise probabil cu privirea de-a lungul vertiginoasei ei cobor�ri și avea �ncă ochii ațintiți spre ea, căci, iată, ridicase acum chipiul și �i făcea semn, agit�ndu-l.
Dinspre v�rful muntelui, echipa de militari cobora �n grup, spre cabană, tăind terenul de-a curmezișul, ca o avalanșă. Norul de zăpadă st�rnit de trecerea lor �l acoperise și pe el, și acum nu mai era de găsit. Nora �l căuta cu atenție pe linia depărtată, unde-l știa, c�nd �l văzu deodată răsărind mult mai aproape, pe o ridicare de teren pe care o urcase nu se știa cum din partea cealaltă și o cobora acum repede.
� Prea repede, zise Nora. Mult prea repede!
�l văzu căz�nd și rostogolindu-se spre vale, dar ridic�ndu-se imediat, alb de zăpadă și pornind din nou, fără să se scuture și parcă fără să se uite �ncotro aleargă. Se prăbuși după primii cinci metri, și pe urmă Nora �l căută zadarnic cu privirea. Grupuri de schiori �i tăiau trecerea și �l acopereau.
"Ar trebui să-i ies �nainte, să-l ajut", �și zise, dar el răsări din nou mult mai aproape, numai la c�țiva metri de ea.
"�n viteza cu care vine, n-are să se poată opri." La un pas de ea, el se lăsă să cadă.
� De c�te ori ai căzut?
� De cinci ori.
� Cum e?
� Este�
Nu știu cum să continue. Căuta un cuv�nt pe care nu-l găsea. Pe urmă �i spuse r�z�nd:
� Aș vrea să chiui. Aș vrea să strig.
� Strigă.
�ntoarse capul spre pădure, �și duse m�inile la gură și scoase un strigăt prelung: Uuuuuu� Nimeni nu răspundea din pădure, dar strigătul lui răsuna departe printre brazi.
� Și acum, zise Nora, să revenim la vorbirea articulată. Spune, cum e?
� Nu știu cum să spun. E ceva care �ntrece cuvintele mele. E ceva intens. E o mare lumină� Cred că sunt beat.
Se tr�nti �n zăpadă cu brațele deschise și se rostogoli de c�teva ori, ca �n iarbă.
Un schior venea dinspre Turing și opri l�ngă ei.
� Bună vremea?
Era sasul roșcat, �nt�lnit �n ajun la S.K.V. "Omul cu ochi de viezure", �și aminti Nora.
� Așadar, tot ați găsit loc la Turing? Drept să vă spun, nu prea credeam că o să găsiți. N-am vrut aseară să vă descurajez, dar�
� Nu stăm la Turing, �i tăie vorba Nora.
Și se �ntrebă �n g�nd: "Ce o fi av�nd azi că e at�t de vorbăreț?"
� Nu la Turing? Dar unde?
Ea făcu un gest nelămurit, �n sus, spre poiana Trei Fetițe�
� O cabană acolo�
� Cabana lui Gunther?
Nora nu răspunse, dar omul �ntrebă �ncă o dată, plin de ne�ncredere:
� Cabana lui Gunther?
Era �n vocea lui o expresie de uimire, pe care ochii mici, metalici, neexpresivi n-o �nregistrau, dar pe care spr�ncenele mari, albite o spuneau cu o ridicare exagerată.
� Dacă ar ști bătr�nul Grodeck!� zise el pe g�nduri. Pe urmă porni pe schiuri mai departe.
Nora nu avu timp să-l �ntrebe nici cine era bătr�nul Grodeck, nici ce s-ar fi �nt�mplat dacă ar fi știut.
"Ciudate lucruri", g�ndi ea.
Aveau acum de urcat �ntreaga pantă �napoi. Nora �i arătă lui Paul cum trebuie să meargă �n zigzaguri mari, de la dreapta la st�ngă și cu muchia schiului �nfiptă oblic �n zăpadă.
� Urci �n trepte mici. Fiecare pas să fie o treaptă pe care ți-o tai singur �n zăpadă.
El mergea �nainte, dar c�nd ajungea, pe dreapta sau pe st�nga, la marginea terenului și trebuia să schimbe direcția, se temea să nu fie luat la vale și să nu alunece cu coada schiurilor �n jos.
Schiurile trebuiau �ntoarse acolo cu o mișcare de foarfecă, pe care Nora i-o arătă �n mișcări descompuse, dar pe care, deși teoretic i se părea foarte simplă, el nu o putea face. Era un moment �n care unul din schiuri trebuia aruncat �n aer, �ntors brusc și pe urmă adus l�ngă celălalt, totul petrec�ndu-se �ntr-o singură secundă. P�nă acolo, lucrurile mergeau foarte bine, dar �n acea clipă de suspendare pe un singur schi, Paul �și pierdea echilibrul și cădea.
� Eu renunț, zise el, după c�teva �ncercări. Se tr�ntise �n zăpadă și �și �ncrucișase brațele.
� Eu �nsă nu renunț, răspunse Nora. Te rog să te ridici și să faci o �ntoarcere corectă. Nu plecăm de aici p�nă nu o faci.
Se �ntoarseră la cabană după ora unu. Paul era flăm�nd, obosit și entuziast.
� Mai bine răm�neam pe teren. Am fi găsit ceva de m�ncare la Turing.
� Știi bine că nu se poate. Ne așteaptă Gunther.
Gunther nu-i aștepta. Hagen le spuse că băiatul nu poate cobor� la dejun și �i roagă să măn�nce fără el.
� E obosit. N-a dormit toată noaptea. Are nevoie de odihnă.
Nora voi să urce p�nă �n camera lui din turn, ca să-l vadă, dar Hagen o rugă să renunțe.
� Nu e nimic grav. Să-l lăsăm să doarmă. Dacă se odihnește bine, seara va veni jos.
� Se �nt�mplă lucruri ciudate �n casa asta, zise Nora la masă.
� Ciudate? �ntrebă Paul. Nu văd.
� Tu nu vezi nimic acum, dragul meu.
� Ai dreptate. Sunt amețit, sunt beat.
Avea �naintea ochilor numai �ntinderi albe de zăpadă, pe care se vedea zbur�nd. �nchise ochii și �ncercă să suspende �n el orice g�nd, ca �n acea fulgerătoare senzație de plutire, de zbor, de cădere. Ce era de neimaginat, de neregăsit, era tăcerea ad�ncă ce se făcea �n el �n acel moment.
� Din fericire, nu durează, spuse deodată cu glas tare.
� Ce? �ntrebă Nora surprinsă.
� Nu știu cum să-ți spun. Căderea. Zborul. Șocul. E o singură secundă. Dacă ar fi două, poate am muri.
Nora �l privi cu un sur�s potolit. Cunoștea și ea acest delir al primei zile de schi și știa că va trece. Dar �i plăcea să vadă pe figura lui obosită această izbucnire de lumină, �i plăcea să asculte copilăroasa lui exaltare.
� E amețitor, Nora. Nimic �n lume, nici vinul, nici muzica, nici iubirea� nu, nici iubirea, nimic, nimic nu aduce at�ta lumină. Mă �ntreb dacă e posibil, mă �ntreb dacă sunt eu, mă �ntreb dacă miracolul mi se �nt�mplă mie.
"Ce t�năr e", se g�ndea Nora. O speria puțin prea marea lui fericire, dezordonata lui bucurie. Se simțea l�ngă el prea rezonabilă, prea �mpăcată. "Poate prea bătr�nă", �și zise cu z�mbetul ei de profesoară.
Paul voi să plece �ndată după-masă. Abia aștepta să ajungă din nou pe terenul de exerciții.
� Să ne grăbim c�t e lumină. La patru se �ntunecă.
Mergea �nainte pe schiuri, cu pași lungi. Nora, din urmă, �i corecta ținuta, făc�ndu-i mereu aceleași observații.
� Brațele mai apropiate� Capu-l sus� Nu te uita la schiuri� Privește drept �nainte�
Din toate părțile, zarea era �nchisă de o perdea alburie de nori.
Nora se oprise pe loc.
� Ce s-a �nt�mplat? �ntrebă Paul, mirat că nu mai aude din urmă glasul profesoarei.
� Nimic. Ascult.
Ningea pe toată Țara B�rsei, pe toată valea Timișului, zeci de tone de zăpadă cădeau �n fiecare moment, �ntr-o nesf�rșită tăcere.
� Totdeauna m-a �ngrozit g�ndul că aș putea muri de �nec, spuse Nora. Potopul cred că a fost ceva dezgustător. O lume care moare �necată. O aud cum g�lg�ie, cum se zbate �n umezeală, �n putreziciune. Dar un potop de zăpadă mi-ar plăcea. Să dormi, să mori �n zăpadă, nimic nu poate fi mai frumos, mai curat. E moartea pe care o aleg.
� Se poate, zise Paul. Dar eu aleg viața. Ieri aș fi murit bucuros. Mi se pare că ți-am și propus. Astăzi �nsă vreau să trăiesc.
� Și eu, r�se Nora.
Se priviră cu seriozitate, ca pentru un legăm�nt, ca pentru o mare hotăr�re comună.
Ajunși din nou la Turing-Club, Paul ar fi vrut să re�nceapă imediat cursele lui de dimineață, dar Nora �l opri.
� Trebuie să facem un program de instrucție. P�nă acum te-ai jucat, dar acum e timpul să �nveți.
Entuziasmul lui Paul scăzu dintr-o dată.
� Ce vrei să �nvăț? �mi ajunge c�t știu.
Spusese aceste cuvinte aproape răstit. Era �n el un fel de rea-voință de elev leneș, pe care Nora o cunoștea, de la școală, prea bine ca să se sperie, sau ca să se supere. Prefera să treacă mai departe, ca și cum n-ar fi băgat de seamă.
� �ncepem cu un exercițiu de plug. Plugul este o fr�nă. Te ajută să-ți micșorezi viteza, ba chiar, dacă viteza nu e prea mare, să te oprești. Mișcarea e foarte simplă, �n loc să mergem cu schiurile paralele, le deschidem �ntr-un unghi, cu v�rful �nainte. Să te uiți cu atenție cum fac eu, și pe urmă vom �ncerca �mpreună.
Nora porni �n poziția de plecare, pe care i-o arătase dimineața, dar, c�nd �ncepu să ia viteză, �ndoi și mai mult genunchii și depărtă schiurile unul de altul �n partea dinapoi, apropiindu-le �nsă și mai mult �n față. Cu v�rfurile unite, cele două schiuri se deschideau ca două lame de foarfece, iar alunecarea se �ncetini automat, �mpiedicată parcă de o fr�nă.
� E greu? �ntrebă Nora.
� Nu. Am impresia că e simplu.
Era totuși mai greu dec�t i se păruse privind, căci de la prima �ncercare căzu. �n momentul �n care voise să depărteze schiurile unul de altul, simțise �n gleznă o rezistență neașteptată, ca și cum cineva i-ar fi pus piedică.
Se ridică din zăpadă fără niciun cuv�nt și porni din nou. Schiurile i se păreau nespus de ușoare, zăpada era moale și ad�ncă, senzația de alunecare la vale era ca o delicioasă plutire � dar glasul Norei �l chema la datorie: plug! plug!
�ncercă din nou să deschidă schiurile și din nou simți aceeași rezistență, care �l aruncă la păm�nt.
�ncepea să-i fie necaz pe Nora, pe zăpadă și mai ales pe acest blestemat "plug", care nu mergea.
� De ce cad?
� Pentru că greșești. La schi, lucrurile sunt foarte simple: cine greșește cade.
Ar fi vrut să obțină de la el un sur�s, dar el nu primi să glumească. Cu cozorocul căzut pe ochi, cu tunica plină de zăpadă, cu schiurile �mpiedicate unul de altul, era ca un elev supărat.
� Să �ncepem din nou, Paul. Cu mai multă atenție. Trebuie să te lași cu toată greutatea pe am�ndouă schiurile. C�nd intri �n plug, nu �ntoarce schiul pe muchie: lasă-l plat cu toată talpa pe zăpadă.
Paul se răzvrăti.
� Nu, Nora, nu mai vreau. E prea complicat. Nu vreau să mai �nvăț. C�t știu mi-e de ajuns. Vreau să alerg. Vreau să cad. Ca azi-dimineață.
Porni repede, de teamă să nu-l oprească ea, cu schiurile paralele, �nclinat deasupra lor și cu brațele deschise larg, ca două aripi. După primul av�nt, simți că nu mai e stăp�n pe mișcările lui, că nu mai poate nici �ntoarce, nici opri și că e prins �ntr-un vertiginos zbor. Din nou aceeași lumină albă, intensă �l copleși. Dincolo de această lumină nu mai era nimic � nici el, nici lumea. Imagini răzlețe � un pom, �ncă unul, o fată, un fanion roșu � treceau pe l�ngă el �ntr-o nebunească viteză și piereau �n urma lui ca �ntr-un vis.
Nu-și dădu seama c�nd a căzut. C�teva secunde i se păru că zborul continuă. Era �n el o mare lumină, care nu se stingea.
Nora era deasupra lui, tăcută, aștept�ndu-l să se dezmeticească. Paul o �ntrebă r�z�nd.
� Acum ai să mă cerți, nu?
� Nu.
Se tr�nti �n zăpadă, l�ngă el, și �l apucă prietenește de braț.
� Ascultă-mă, Paul. Sunt două mari primejdii la schi: să crezi că e foarte greu și să crezi că e foarte ușor. Schiul nu e nici at�t de greu c�t credeai tu ieri, dar nici at�t de ușor c�t crezi azi. Ceea ce faci tu nu e nici măcar un act de curaj: e o nebunie. A face schi nu �nsemnează să aluneci orbește la vale. Trebuie să fi stăp�n pe viteza ta. Să poți opri c�nd vrei. Să poți �ntoarce c�nd trebuie. Dacă vrei să te sinucizi, spune-mi. Cunosc alte metode mai sigure.
Vorbea cu vocea ei egală, calmă, de profesoară. Paul o asculta supus.
� Spune ce vrei să fac, și voi face.
� Trebuie să mă asculți. Trebuie neapărat să mă asculți. Vreau să fac din tine un bun schior. Poate că toată viața ta de aici �ncolo depinde de acest lucru�
Nu i se părea exagerat s-o audă vorbind astfel, �ntr-adevăr, dacă schiul era această mare lumină, pe care c�teva secunde, numai, o trăise �ntr-adevăr, poate că o �ntreagă viață putea �ncepe din nou.
� Ne �ntoarcem la plug? �ntrebă Paul resemnat.
� Da, ne �ntoarcem. Și nu-l lăsăm p�nă nu-l știm. O dată, de zece ori, de o sută de ori. Promiți?
� Jur.
Se �ntoarseră la cabană t�rziu, pe �ntuneric. Hagen �i aștepta �n fața casei, cu un felinar pe care �l agita printre brazi, ca să le arate de departe drumul. Faffner �i �nt�mpină m�r�ind prietenește.
�n casă era cald, focul ardea cu flăcări mari �n cămin. Un miros de ceai și de foi de tutun �i dădea căldurii ceva aromat, adormitor.
� Unde e Gunther? �ntrebă Nora.
Hagen nu răspunse la �ntrebare, dar �i �ntinse Norei o h�rtie.
� Gunther vă trimite asta.
Nora desfăcu h�rtia și citi: "Mi-a spus Hagen că ați �ntrebat de mine. Vă mulțumesc. �mi pare rău că nu pot cobor� nici astă-seară. Vă rog să răm�neți. Sunt fericit că vă aflați aici. Cred că m�ine vă voi putea vedea."
Nora ridică o privire �ntrebătoare spre Hagen.
� E bolnav?
� Nu e bolnav. E obosit.
Era vădit că omul nu vrea să spună mai mult. Nora �l privea cu oarecare teamă. "De ce am rămas singură cu ei?" Paul se urcase sus, ca să-și schimbe hainele de schi, prea ude de zăpadă. �l auzea umbl�nd prin odaia de deasupra. �i trecu prin minte un g�nd stupid, dar calmant. !Dacă strig, mă aude."
Hagen �și scoase pelerina de pe umeri și rămase �n surtucul lui negru de postav. "Are ochi așa de albaștri și este totuși așa de �ntunecat!" g�ndi Nora. Era l�ngă etajera cu cărți, �n fața acelui portret delicat de femeie, la care se uitase și aseară.
� E mama lui Gunther?
� Da. E t�nără doamnă Grodeck.
"Are ochii lui Gunther, dar nu are privirea lui", �și spuse Nora, amintindu-și expresia de tandrețe pe care o avusese băiatul privind același portret.
� Nu vine pe aici?.
� Cine?
� Doamna Grodeck! T�nără doamnă Grodeck, cum spui dumneata.
Hagen nu răspunse. �ntrebarea părea că-l neliniștește.
� Mă duc să văd ce face Gunther, zise el deodată.
Poate are nevoie de mine.
Nora se duse spre fereastră și rămase acolo c�tva timp pe g�nduri. Nici nu-l auzi pe Paul c�nd cobor�se scările și se apropiase de ea. Tresări cu o mișcare de spaimă c�nd el �i puse m�na pe umăr.
� Ce e cu tine, Nora? Ce s-a �nt�mplat?
� M-ai speriat. Nu știam că ești tu.
� Dar cine putea fi?
� Nimeni, desigur. Dar sunt at�tea lucruri stranii �n casa asta.
� Ce fel de lucruri stranii?
� Nu știu bine. Băiatul din turn, care nu coboară și pe care e interzis să-l vedem. Omul cu pelerina neagră, care nu răspunde la �ntrebări. Portretul despre care nu e voie să �ntrebi pe nimeni�
Afară, c�inele, care auzise voci, veni prin zăpadă p�nă sub fereastră și se ridică cu labele pe zid, privindu-i prin geam cu ochii lui buni, umezi.
Nora �i deschise ușa.
� Intră, Faffner, �năuntru. Poate că știi tu să ne spui ce se petrece aici.
C�inele se lăsă m�ng�iat pe blana lui de urs, pe botul lui mare, somnoros. L�ngă urechea dreaptă, pe jumătate ruptă, avea o cicatrice, care urca p�nă sub grumaz.
� Ești și tu un om pățit, �i spuse Nora și �l trase l�ngă fotoliul ei, aproape de cămin.
Cu Faffner l�ngă ea, se simțea apărată fără să știe bine �mpotriva cui. Ar fi vrut să răm�nă acolo �n fotoliu, ore �ntregi�
Masa de seară ținuse mult. M�ncaseră �n doi, serviți de Hagen, �ntr-o tăcere pe care n-o �ntrerupea dec�t clinchetul farfuriilor și uneori m�r�itul c�inelui adormit l�ngă cămin.
� Dacă vă duceți la culcare, le spuse Hagen, lampa cea mică de pe etajeră nu e nevoie s-o stingeți. De obicei răm�ne aprinsă toată noaptea.
�l auzeau acum cum �nchidea obloanele de afară, la ferestre și la uși.
"E așa de t�rziu? se �ntreba Nora. Va trebui �ntr-adevăr să mergem la culcare?"
Se g�ndea cu puțină neliniște la momentul acela, �și aduse aminte că totuși Paul era un străin sau cel mult un camarad. Noaptea lor de dragoste, singura lor noapte de dragoste, fusese o �nt�mplare, o ne�nțelegere, un lucru uitat, asupra căruia nu voia să revină. Legase cu el, la plecare, cu cea mai sinceră bună-credință, un pact sportiv, un pact bărbătesc, și era hotăr�tă să-l țină. Noaptea trecută dormiseră unul l�ngă altul ca doi soldați după un marș lung, dobor�ți de oboseală. Dar acum �i era frică de noaptea care venea și care-i găsea treji, cu ochii deschiși.
Pentru prima oară �i păru rău că n-au rămas �n dormitorul comun de la Turing-Club. Acolo, cel puțin, lucrurile ar fi fost clare, fără primejdie, fără ispită�
� E t�rziu, Nora, spuse Paul venind spre ea. Nu ne culcăm?
Punea �ntrebarea cu simplitate, fără neliniște, fără nerăbdare. Era ceva sigur �n el, ceva �mpăcat.
Ea nu știu cum să răspundă. Nu ezita, dar nici un găsea gestul sau cuv�ntul cu care să-l urmeze.
� Să primim lucrurile așa cum vin, spuse tot el. Să ne lăsăm puțin �n voia lor, vrei?
O cuprinse �n brațe și o sărută lung pe ochi, pe buze. Nu era un sărut pasionat, dar era un sărut cald, greu.
� Aici ai să cobor�. Paul.
� Crezi?
� Sunt sigură.
El se uită �ncurcat la panta ce se deschidea �n fața lui. I se părea amețitor de dreaptă. "Am să cad", �și spuse �n g�nd. Ar fi vrut să ceară un răgaz, o am�nare. Nu era prea greu pentru �nceput? N-ar fi fost mai cuminte să �nceapă cu lucruri mai simple? Ridică privirea spre Nora, dar nu �ndrăzni să-i spună nimic. Citea pe figura ei o ne�ndurare de profesor, care a pus �ntrebarea și acum așteaptă răspunsul.
� Uite aici, Paul. Te lași pe genunchi, ca pe două arcuri. �nțelegi? Ca pe două arcuri.
�l privea drept �n ochi și rostea cuvintele aproape silabă cu silabă.
� Bastoanele le duci �napoi, c�t mai �napoi. Ca să fi sigur pe ele, lipește m�inile de șolduri. Așa. Capul �nainte, umerii �nainte, corpul �nclinat� mai �nclinat� Așa� Schiurile. Unul l�ngă altul, perfect paralele� Acum pleacă�
"Mai am timp să mă opresc, �și zise Paul. Mai am timp să răm�n pe loc, mai am timp să�"
Schiurile porniseră �ncet, singure. Pe urmă, avu deodată senzația că nu le mai are �n picioare. Un val de zăpadă venea vertiginos spre el. "Cad!" Ceva asurzitor, un tunet sau o mare tăcere acoperi totul.
Se dezmetici brusc. Era pe schiuri, �n picioare, oprit pe loc. "Poate nici n-am plecat. Poate mi s-a părut." Se uită �n jur după Nora, ca să se convingă dacă �ntr-adevăr n-a rămas l�ngă ea și dacă tot acest v�rtej, din care ieșea fără răsuflare, nu fusese doar un moment de amețeală. Ea �l striga de departe, de unde �i făcea semn cu m�na dreaptă ridicată �n aer.
� Prin urmare, a fost adevărat, zise Paul măsur�nd cu ochii imposibila distanță.
Nora fu �ntr-o clipă l�ngă el.
� Bravo, Paul, Sunt mulțumită de tine. Sunt m�ndră de tine.
Erau pe creasta unui alt val de zăpadă și aveau �naintea lor o nouă pantă, mai lungă, dar mai puțin aspră dec�t cea dint�i.
� Pornim? �ntrebă Nora
� Pornim!
Se av�ntă, fără să mai aștepte semnalul ei de plecare. Din nou avu senzația că schiurile �și pierd din greutate și că el o ia �naintea lor, plutind sau căz�nd. Era o senzație de lumină intensă. Ceva �l izbi �n frunte și �l orbi. Un moment, nu-și dădu seama dacă plutește mai departe sau a căzut. Pe urmă, simți că se rostogolește la vale, cu capul �n zăpadă, cu picioarele �n aer și schiurile �mpiedicate unul de altul.
C�nd izbuti să ridice fruntea din zăpadă, Nora era aplecată peste el, r�z�nd.
� Ce s-a �nt�mplat? o �ntrebă el buimăcit.
� Nimic mai mult dec�t vezi: ai căzut.
� E grav?
� Nu e grav. E solemn.
�l ajută să se ridice de jos și-l scutură de zăpadă.
� �ți r�zi de mine.
� Nu, dragă Paul, vorbesc foarte serios. Nimic nu e mai solemn la schi dec�t prima cădere. Schiul se �nvață căz�nd. Ai să cazi de aici �ncolo de zeci de ori, de sute de ori. Prima cădere, �nsă, asta a fost.
El se uită �napoi spre panta parcursă numai pe jumătate: lăsase �n urmă două d�re paralele �n zăpadă, ca două șine de tren, �ntrerupte �n punctul căderii, ca și cum acolo schiurile ar fi sărit de pe linie,
� Nu �nțeleg de ce am căzut.
� Pentru că ții genunchii țepeni. Pentru că tragi umerii �napoi. Pentru că arunci m�inile �nainte.
� Mai sunt și alte motive?
� Mai sunt.
Se priviră o clipă drept �n ochi, și pe urmă izbucniră �n r�s, am�ndoi deodată. "R�sul ăsta nu i l-am mai văzut", g�ndi Nora. Ar fi vrut să �ntindă m�na spre el, cu un elan de afecțiune pentru omul t�năr pe care �l descoperea �n acea dimineață. Se opri �nsă la timp.
� Destul am glumit. Acum să mergem mai departe.
Spunea aceste cuvinte de "chemare la ordine" ca și cum ar fi bătut cu creionul �n catedră, ca să facă liniște �n clasă. El o apucă de braț, oprind-o pe loc,
� Vreau să-ți spun ceva.
� Te ascult.
� Ești profesoară.
� Da. Sunt.
Pe figura ei era un z�mbet de melancolie.
� Cum �ți spun ție elevele tale la școală?
� Nu știu. Probabil: "Domnișoara de franceză".
� Ei bine, eu �ți voi spune la fel. "Domnișoara de franceză". Domnișoara mea de franceză.
� Nu. Tu �mi vei spune mai simplu: Nora. Sau, dacă vrei, Nora ta.
Se �ntoarse scurt pe schiurile ei și porni la vale �ntr-un nor de zăpadă.
"Ești absurdă, Nora, ești absurdă. De ce spui lucruri stupide? De ce te lași dusă de vorbe? Ce o să creadă omul ăsta despre tine? Unde e pactul sportiv pe care l-ai �ncheiat cu el? Unde e discreția ta? Unde e pudoarea ta?"
Ar fi vrut să pl�ngă. Ajunsese jos la marginea terenului, l�ngă pădure, �ntr-o singură clipă și ar fi vrut să se arunce �ntr-o cursă de zece ori mai amețitoare, ca să uite, ca să fugă de ea, ca să se pedepsească.
Abia �l mai zărea �n punctul unde-l lăsase, nemișcat, pierdut �ntre schiori care urcau și coborau pe l�ngă el. O urmărise probabil cu privirea de-a lungul vertiginoasei ei cobor�ri și avea �ncă ochii ațintiți spre ea, căci, iată, ridicase acum chipiul și �i făcea semn, agit�ndu-l.
Dinspre v�rful muntelui, echipa de militari cobora �n grup, spre cabană, tăind terenul de-a curmezișul, ca o avalanșă. Norul de zăpadă st�rnit de trecerea lor �l acoperise și pe el, și acum nu mai era de găsit. Nora �l căuta cu atenție pe linia depărtată, unde-l știa, c�nd �l văzu deodată răsărind mult mai aproape, pe o ridicare de teren pe care o urcase nu se știa cum din partea cealaltă și o cobora acum repede.
� Prea repede, zise Nora. Mult prea repede!
�l văzu căz�nd și rostogolindu-se spre vale, dar ridic�ndu-se imediat, alb de zăpadă și pornind din nou, fără să se scuture și parcă fără să se uite �ncotro aleargă. Se prăbuși după primii cinci metri, și pe urmă Nora �l căută zadarnic cu privirea. Grupuri de schiori �i tăiau trecerea și �l acopereau.
"Ar trebui să-i ies �nainte, să-l ajut", �și zise, dar el răsări din nou mult mai aproape, numai la c�țiva metri de ea.
"�n viteza cu care vine, n-are să se poată opri." La un pas de ea, el se lăsă să cadă.
� De c�te ori ai căzut?
� De cinci ori.
� Cum e?
� Este�
Nu știu cum să continue. Căuta un cuv�nt pe care nu-l găsea. Pe urmă �i spuse r�z�nd:
� Aș vrea să chiui. Aș vrea să strig.
� Strigă.
�ntoarse capul spre pădure, �și duse m�inile la gură și scoase un strigăt prelung: Uuuuuu� Nimeni nu răspundea din pădure, dar strigătul lui răsuna departe printre brazi.
� Și acum, zise Nora, să revenim la vorbirea articulată. Spune, cum e?
� Nu știu cum să spun. E ceva care �ntrece cuvintele mele. E ceva intens. E o mare lumină� Cred că sunt beat.
Se tr�nti �n zăpadă cu brațele deschise și se rostogoli de c�teva ori, ca �n iarbă.
Un schior venea dinspre Turing și opri l�ngă ei.
� Bună vremea?
Era sasul roșcat, �nt�lnit �n ajun la S.K.V. "Omul cu ochi de viezure", �și aminti Nora.
� Așadar, tot ați găsit loc la Turing? Drept să vă spun, nu prea credeam că o să găsiți. N-am vrut aseară să vă descurajez, dar�
� Nu stăm la Turing, �i tăie vorba Nora.
Și se �ntrebă �n g�nd: "Ce o fi av�nd azi că e at�t de vorbăreț?"
� Nu la Turing? Dar unde?
Ea făcu un gest nelămurit, �n sus, spre poiana Trei Fetițe�
� O cabană acolo�
� Cabana lui Gunther?
Nora nu răspunse, dar omul �ntrebă �ncă o dată, plin de ne�ncredere:
� Cabana lui Gunther?
Era �n vocea lui o expresie de uimire, pe care ochii mici, metalici, neexpresivi n-o �nregistrau, dar pe care spr�ncenele mari, albite o spuneau cu o ridicare exagerată.
� Dacă ar ști bătr�nul Grodeck!� zise el pe g�nduri. Pe urmă porni pe schiuri mai departe.
Nora nu avu timp să-l �ntrebe nici cine era bătr�nul Grodeck, nici ce s-ar fi �nt�mplat dacă ar fi știut.
"Ciudate lucruri", g�ndi ea.
Aveau acum de urcat �ntreaga pantă �napoi. Nora �i arătă lui Paul cum trebuie să meargă �n zigzaguri mari, de la dreapta la st�ngă și cu muchia schiului �nfiptă oblic �n zăpadă.
� Urci �n trepte mici. Fiecare pas să fie o treaptă pe care ți-o tai singur �n zăpadă.
El mergea �nainte, dar c�nd ajungea, pe dreapta sau pe st�nga, la marginea terenului și trebuia să schimbe direcția, se temea să nu fie luat la vale și să nu alunece cu coada schiurilor �n jos.
Schiurile trebuiau �ntoarse acolo cu o mișcare de foarfecă, pe care Nora i-o arătă �n mișcări descompuse, dar pe care, deși teoretic i se părea foarte simplă, el nu o putea face. Era un moment �n care unul din schiuri trebuia aruncat �n aer, �ntors brusc și pe urmă adus l�ngă celălalt, totul petrec�ndu-se �ntr-o singură secundă. P�nă acolo, lucrurile mergeau foarte bine, dar �n acea clipă de suspendare pe un singur schi, Paul �și pierdea echilibrul și cădea.
� Eu renunț, zise el, după c�teva �ncercări. Se tr�ntise �n zăpadă și �și �ncrucișase brațele.
� Eu �nsă nu renunț, răspunse Nora. Te rog să te ridici și să faci o �ntoarcere corectă. Nu plecăm de aici p�nă nu o faci.
Se �ntoarseră la cabană după ora unu. Paul era flăm�nd, obosit și entuziast.
� Mai bine răm�neam pe teren. Am fi găsit ceva de m�ncare la Turing.
� Știi bine că nu se poate. Ne așteaptă Gunther.
Gunther nu-i aștepta. Hagen le spuse că băiatul nu poate cobor� la dejun și �i roagă să măn�nce fără el.
� E obosit. N-a dormit toată noaptea. Are nevoie de odihnă.
Nora voi să urce p�nă �n camera lui din turn, ca să-l vadă, dar Hagen o rugă să renunțe.
� Nu e nimic grav. Să-l lăsăm să doarmă. Dacă se odihnește bine, seara va veni jos.
� Se �nt�mplă lucruri ciudate �n casa asta, zise Nora la masă.
� Ciudate? �ntrebă Paul. Nu văd.
� Tu nu vezi nimic acum, dragul meu.
� Ai dreptate. Sunt amețit, sunt beat.
Avea �naintea ochilor numai �ntinderi albe de zăpadă, pe care se vedea zbur�nd. �nchise ochii și �ncercă să suspende �n el orice g�nd, ca �n acea fulgerătoare senzație de plutire, de zbor, de cădere. Ce era de neimaginat, de neregăsit, era tăcerea ad�ncă ce se făcea �n el �n acel moment.
� Din fericire, nu durează, spuse deodată cu glas tare.
� Ce? �ntrebă Nora surprinsă.
� Nu știu cum să-ți spun. Căderea. Zborul. Șocul. E o singură secundă. Dacă ar fi două, poate am muri.
Nora �l privi cu un sur�s potolit. Cunoștea și ea acest delir al primei zile de schi și știa că va trece. Dar �i plăcea să vadă pe figura lui obosită această izbucnire de lumină, �i plăcea să asculte copilăroasa lui exaltare.
� E amețitor, Nora. Nimic �n lume, nici vinul, nici muzica, nici iubirea� nu, nici iubirea, nimic, nimic nu aduce at�ta lumină. Mă �ntreb dacă e posibil, mă �ntreb dacă sunt eu, mă �ntreb dacă miracolul mi se �nt�mplă mie.
"Ce t�năr e", se g�ndea Nora. O speria puțin prea marea lui fericire, dezordonata lui bucurie. Se simțea l�ngă el prea rezonabilă, prea �mpăcată. "Poate prea bătr�nă", �și zise cu z�mbetul ei de profesoară.
Paul voi să plece �ndată după-masă. Abia aștepta să ajungă din nou pe terenul de exerciții.
� Să ne grăbim c�t e lumină. La patru se �ntunecă.
Mergea �nainte pe schiuri, cu pași lungi. Nora, din urmă, �i corecta ținuta, făc�ndu-i mereu aceleași observații.
� Brațele mai apropiate� Capu-l sus� Nu te uita la schiuri� Privește drept �nainte�
Din toate părțile, zarea era �nchisă de o perdea alburie de nori.
Nora se oprise pe loc.
� Ce s-a �nt�mplat? �ntrebă Paul, mirat că nu mai aude din urmă glasul profesoarei.
� Nimic. Ascult.
Ningea pe toată Țara B�rsei, pe toată valea Timișului, zeci de tone de zăpadă cădeau �n fiecare moment, �ntr-o nesf�rșită tăcere.
� Totdeauna m-a �ngrozit g�ndul că aș putea muri de �nec, spuse Nora. Potopul cred că a fost ceva dezgustător. O lume care moare �necată. O aud cum g�lg�ie, cum se zbate �n umezeală, �n putreziciune. Dar un potop de zăpadă mi-ar plăcea. Să dormi, să mori �n zăpadă, nimic nu poate fi mai frumos, mai curat. E moartea pe care o aleg.
� Se poate, zise Paul. Dar eu aleg viața. Ieri aș fi murit bucuros. Mi se pare că ți-am și propus. Astăzi �nsă vreau să trăiesc.
� Și eu, r�se Nora.
Se priviră cu seriozitate, ca pentru un legăm�nt, ca pentru o mare hotăr�re comună.
Ajunși din nou la Turing-Club, Paul ar fi vrut să re�nceapă imediat cursele lui de dimineață, dar Nora �l opri.
� Trebuie să facem un program de instrucție. P�nă acum te-ai jucat, dar acum e timpul să �nveți.
Entuziasmul lui Paul scăzu dintr-o dată.
� Ce vrei să �nvăț? �mi ajunge c�t știu.
Spusese aceste cuvinte aproape răstit. Era �n el un fel de rea-voință de elev leneș, pe care Nora o cunoștea, de la școală, prea bine ca să se sperie, sau ca să se supere. Prefera să treacă mai departe, ca și cum n-ar fi băgat de seamă.
� �ncepem cu un exercițiu de plug. Plugul este o fr�nă. Te ajută să-ți micșorezi viteza, ba chiar, dacă viteza nu e prea mare, să te oprești. Mișcarea e foarte simplă, �n loc să mergem cu schiurile paralele, le deschidem �ntr-un unghi, cu v�rful �nainte. Să te uiți cu atenție cum fac eu, și pe urmă vom �ncerca �mpreună.
Nora porni �n poziția de plecare, pe care i-o arătase dimineața, dar, c�nd �ncepu să ia viteză, �ndoi și mai mult genunchii și depărtă schiurile unul de altul �n partea dinapoi, apropiindu-le �nsă și mai mult �n față. Cu v�rfurile unite, cele două schiuri se deschideau ca două lame de foarfece, iar alunecarea se �ncetini automat, �mpiedicată parcă de o fr�nă.
� E greu? �ntrebă Nora.
� Nu. Am impresia că e simplu.
Era totuși mai greu dec�t i se păruse privind, căci de la prima �ncercare căzu. �n momentul �n care voise să depărteze schiurile unul de altul, simțise �n gleznă o rezistență neașteptată, ca și cum cineva i-ar fi pus piedică.
Se ridică din zăpadă fără niciun cuv�nt și porni din nou. Schiurile i se păreau nespus de ușoare, zăpada era moale și ad�ncă, senzația de alunecare la vale era ca o delicioasă plutire � dar glasul Norei �l chema la datorie: plug! plug!
�ncercă din nou să deschidă schiurile și din nou simți aceeași rezistență, care �l aruncă la păm�nt.
�ncepea să-i fie necaz pe Nora, pe zăpadă și mai ales pe acest blestemat "plug", care nu mergea.
� De ce cad?
� Pentru că greșești. La schi, lucrurile sunt foarte simple: cine greșește cade.
Ar fi vrut să obțină de la el un sur�s, dar el nu primi să glumească. Cu cozorocul căzut pe ochi, cu tunica plină de zăpadă, cu schiurile �mpiedicate unul de altul, era ca un elev supărat.
� Să �ncepem din nou, Paul. Cu mai multă atenție. Trebuie să te lași cu toată greutatea pe am�ndouă schiurile. C�nd intri �n plug, nu �ntoarce schiul pe muchie: lasă-l plat cu toată talpa pe zăpadă.
Paul se răzvrăti.
� Nu, Nora, nu mai vreau. E prea complicat. Nu vreau să mai �nvăț. C�t știu mi-e de ajuns. Vreau să alerg. Vreau să cad. Ca azi-dimineață.
Porni repede, de teamă să nu-l oprească ea, cu schiurile paralele, �nclinat deasupra lor și cu brațele deschise larg, ca două aripi. După primul av�nt, simți că nu mai e stăp�n pe mișcările lui, că nu mai poate nici �ntoarce, nici opri și că e prins �ntr-un vertiginos zbor. Din nou aceeași lumină albă, intensă �l copleși. Dincolo de această lumină nu mai era nimic � nici el, nici lumea. Imagini răzlețe � un pom, �ncă unul, o fată, un fanion roșu � treceau pe l�ngă el �ntr-o nebunească viteză și piereau �n urma lui ca �ntr-un vis.
Nu-și dădu seama c�nd a căzut. C�teva secunde i se păru că zborul continuă. Era �n el o mare lumină, care nu se stingea.
Nora era deasupra lui, tăcută, aștept�ndu-l să se dezmeticească. Paul o �ntrebă r�z�nd.
� Acum ai să mă cerți, nu?
� Nu.
Se tr�nti �n zăpadă, l�ngă el, și �l apucă prietenește de braț.
� Ascultă-mă, Paul. Sunt două mari primejdii la schi: să crezi că e foarte greu și să crezi că e foarte ușor. Schiul nu e nici at�t de greu c�t credeai tu ieri, dar nici at�t de ușor c�t crezi azi. Ceea ce faci tu nu e nici măcar un act de curaj: e o nebunie. A face schi nu �nsemnează să aluneci orbește la vale. Trebuie să fi stăp�n pe viteza ta. Să poți opri c�nd vrei. Să poți �ntoarce c�nd trebuie. Dacă vrei să te sinucizi, spune-mi. Cunosc alte metode mai sigure.
Vorbea cu vocea ei egală, calmă, de profesoară. Paul o asculta supus.
� Spune ce vrei să fac, și voi face.
� Trebuie să mă asculți. Trebuie neapărat să mă asculți. Vreau să fac din tine un bun schior. Poate că toată viața ta de aici �ncolo depinde de acest lucru�
Nu i se părea exagerat s-o audă vorbind astfel, �ntr-adevăr, dacă schiul era această mare lumină, pe care c�teva secunde, numai, o trăise �ntr-adevăr, poate că o �ntreagă viață putea �ncepe din nou.
� Ne �ntoarcem la plug? �ntrebă Paul resemnat.
� Da, ne �ntoarcem. Și nu-l lăsăm p�nă nu-l știm. O dată, de zece ori, de o sută de ori. Promiți?
� Jur.
Se �ntoarseră la cabană t�rziu, pe �ntuneric. Hagen �i aștepta �n fața casei, cu un felinar pe care �l agita printre brazi, ca să le arate de departe drumul. Faffner �i �nt�mpină m�r�ind prietenește.
�n casă era cald, focul ardea cu flăcări mari �n cămin. Un miros de ceai și de foi de tutun �i dădea căldurii ceva aromat, adormitor.
� Unde e Gunther? �ntrebă Nora.
Hagen nu răspunse la �ntrebare, dar �i �ntinse Norei o h�rtie.
� Gunther vă trimite asta.
Nora desfăcu h�rtia și citi: "Mi-a spus Hagen că ați �ntrebat de mine. Vă mulțumesc. �mi pare rău că nu pot cobor� nici astă-seară. Vă rog să răm�neți. Sunt fericit că vă aflați aici. Cred că m�ine vă voi putea vedea."
Nora ridică o privire �ntrebătoare spre Hagen.
� E bolnav?
� Nu e bolnav. E obosit.
Era vădit că omul nu vrea să spună mai mult. Nora �l privea cu oarecare teamă. "De ce am rămas singură cu ei?" Paul se urcase sus, ca să-și schimbe hainele de schi, prea ude de zăpadă. �l auzea umbl�nd prin odaia de deasupra. �i trecu prin minte un g�nd stupid, dar calmant. !Dacă strig, mă aude."
Hagen �și scoase pelerina de pe umeri și rămase �n surtucul lui negru de postav. "Are ochi așa de albaștri și este totuși așa de �ntunecat!" g�ndi Nora. Era l�ngă etajera cu cărți, �n fața acelui portret delicat de femeie, la care se uitase și aseară.
� E mama lui Gunther?
� Da. E t�nără doamnă Grodeck.
"Are ochii lui Gunther, dar nu are privirea lui", �și spuse Nora, amintindu-și expresia de tandrețe pe care o avusese băiatul privind același portret.
� Nu vine pe aici?.
� Cine?
� Doamna Grodeck! T�nără doamnă Grodeck, cum spui dumneata.
Hagen nu răspunse. �ntrebarea părea că-l neliniștește.
� Mă duc să văd ce face Gunther, zise el deodată.
Poate are nevoie de mine.
Nora se duse spre fereastră și rămase acolo c�tva timp pe g�nduri. Nici nu-l auzi pe Paul c�nd cobor�se scările și se apropiase de ea. Tresări cu o mișcare de spaimă c�nd el �i puse m�na pe umăr.
� Ce e cu tine, Nora? Ce s-a �nt�mplat?
� M-ai speriat. Nu știam că ești tu.
� Dar cine putea fi?
� Nimeni, desigur. Dar sunt at�tea lucruri stranii �n casa asta.
� Ce fel de lucruri stranii?
� Nu știu bine. Băiatul din turn, care nu coboară și pe care e interzis să-l vedem. Omul cu pelerina neagră, care nu răspunde la �ntrebări. Portretul despre care nu e voie să �ntrebi pe nimeni�
Afară, c�inele, care auzise voci, veni prin zăpadă p�nă sub fereastră și se ridică cu labele pe zid, privindu-i prin geam cu ochii lui buni, umezi.
Nora �i deschise ușa.
� Intră, Faffner, �năuntru. Poate că știi tu să ne spui ce se petrece aici.
C�inele se lăsă m�ng�iat pe blana lui de urs, pe botul lui mare, somnoros. L�ngă urechea dreaptă, pe jumătate ruptă, avea o cicatrice, care urca p�nă sub grumaz.
� Ești și tu un om pățit, �i spuse Nora și �l trase l�ngă fotoliul ei, aproape de cămin.
Cu Faffner l�ngă ea, se simțea apărată fără să știe bine �mpotriva cui. Ar fi vrut să răm�nă acolo �n fotoliu, ore �ntregi�
Masa de seară ținuse mult. M�ncaseră �n doi, serviți de Hagen, �ntr-o tăcere pe care n-o �ntrerupea dec�t clinchetul farfuriilor și uneori m�r�itul c�inelui adormit l�ngă cămin.
� Dacă vă duceți la culcare, le spuse Hagen, lampa cea mică de pe etajeră nu e nevoie s-o stingeți. De obicei răm�ne aprinsă toată noaptea.
�l auzeau acum cum �nchidea obloanele de afară, la ferestre și la uși.
"E așa de t�rziu? se �ntreba Nora. Va trebui �ntr-adevăr să mergem la culcare?"
Se g�ndea cu puțină neliniște la momentul acela, �și aduse aminte că totuși Paul era un străin sau cel mult un camarad. Noaptea lor de dragoste, singura lor noapte de dragoste, fusese o �nt�mplare, o ne�nțelegere, un lucru uitat, asupra căruia nu voia să revină. Legase cu el, la plecare, cu cea mai sinceră bună-credință, un pact sportiv, un pact bărbătesc, și era hotăr�tă să-l țină. Noaptea trecută dormiseră unul l�ngă altul ca doi soldați după un marș lung, dobor�ți de oboseală. Dar acum �i era frică de noaptea care venea și care-i găsea treji, cu ochii deschiși.
Pentru prima oară �i păru rău că n-au rămas �n dormitorul comun de la Turing-Club. Acolo, cel puțin, lucrurile ar fi fost clare, fără primejdie, fără ispită�
� E t�rziu, Nora, spuse Paul venind spre ea. Nu ne culcăm?
Punea �ntrebarea cu simplitate, fără neliniște, fără nerăbdare. Era ceva sigur �n el, ceva �mpăcat.
Ea nu știu cum să răspundă. Nu ezita, dar nici un găsea gestul sau cuv�ntul cu care să-l urmeze.
� Să primim lucrurile așa cum vin, spuse tot el. Să ne lăsăm puțin �n voia lor, vrei?
O cuprinse �n brațe și o sărută lung pe ochi, pe buze. Nu era un sărut pasionat, dar era un sărut cald, greu.
Accidentul - Capitolul 01
Accidentul - Capitolul 02
Accidentul - Capitolul 03
Accidentul - Capitolul 04
Accidentul - Capitolul 05
Accidentul - Capitolul 05 (continuare)
Accidentul - Capitolul 05 (continuare)
Accidentul - Capitolul 06
Accidentul - Capitolul 07
Accidentul - Capitolul 08
Accidentul - Capitolul 09
Accidentul - Capitolul 10
Accidentul - Capitolul 11
Accidentul - Capitolul 12
Accidentul - Capitolul 13
Accidentul - Capitolul 14
Accidentul - Capitolul 15
Accidentul - Capitolul 16
Accidentul - Capitolul 17
Accidentul - Capitolul 18
Accidentul - Capitolul 19
Accidentul - Capitolul 20
Aceasta pagina a fost accesata de 585 ori.