Autori > Mihail Sebastian


Accidentul - Capitolul 07



07.


� Luam bilete pentru Brasov, �i strigă Nora de departe c�nd �l văzu cobor�nd din mașină.

Un hamal se oprise să-i ia schiurile din m�nă, și el era gata să i le dea, c�nd Nora se apropie de el.

� Asta nu. Schiurile le duci singur pe umeri. Cine crezi că o să ți le poarte pe munte?

�l ajută să-și fixeze rucsacul și �i arătă cum să poarte schiurile pe un umăr și bastoanele pe celălalt, cu v�rfurile �ncrucișate la spate.

� Luăm bilete pentru Brașov, dar nimic nu ne oprește să răm�nem la Predeal sau să mergem, dacă vrei, mai departe, spre Făgăraș sau Bihor. E mai bine să nu hotăr�m dinainte. Vom vedea pe drum.

El o asculta fără �mpotrivire, dar și fără aprobare. "Nici nu mi-a spus bună seara", se g�ndi Nora. Era �nsă hotăr�tă să nu țină seama de toanele lui.

� Sacul trebuie să cadă drept sub omoplat, nu să at�rne pe șolduri.

Cum �i potrivea curelele rucsacului pe umeri, �i �nt�lni, fără să vrea, privirea rece, aproape ostilă, cu care se supunea sfaturilor ei.

"Ce privire de elev �ndărătnic!" �și zise Nora. Cunoștea din clasele de băieți această privire de rezistență, care se ridica uneori din bănci, spre ea, ca o sfidare. "Să avem răbdare", �i șoptea vocea ei de profesoară. "Vom �ndupleca această frunte de rebel." Și se simți pentru prima oară sigură de ea l�ngă acest bărbat tăcut.

Peroanele vuiau de lume. Glasuri tinere de studenți și soldați, care plecau �n provincie, dădeau �ntregii gări un sunet de vacanță. Grupuri de schiori se grăbeau spre peronul trenului de Brașov. Bocanci grei sunau pe piatră, cu o bătaie regulată de marș. Printre călători grăbiți, printre vagonete cu bagaje, schiurile se depărtau legăn�ndu-se ca niște catarge.

La celălalt capăt al peronului, l�ngă locomotivă, erau două vagoane de clasa treia, rezervate pentru schiori. "Nu e loc pentru civili", �i spunea de pe scară un băiat �n tunică albastră unui domn cu palton și pălărie, care �ncerca să se urce. Paul auzi vorba, �n tăcere, și z�mbi. Avea dreptate băiatul: cele două vagoane semănau �ntr-adevăr cu un tren militar. Fete și băieți �mbrăcați �n aceleași haine, ca �ntr-o uniformă, păreau o trupă t�nără care pleca �n manevre.

Pe scara ultimului vagon, o fată se oprise să-și aprindă o țigară. Pentru prima oară, gestul i se părea lui Paul lipsit de feminitate. Era un gest scurt, grăbit, soldățesc.

� Ne dai voie să trecem, camarade?

Fata ridică surprinsă capul spre el și-l privi la lumina chibritului, pe care-l ținea �ncă aprins �n m�nă. Apoi izbucniră am�ndoi �n r�s. Nora, rămasă puțin �n urmă, sur�dea de această primă victorie: �l auzea �n sf�rșit r�z�nd.

Era un tren personal de noapte, semăn�nd mai mult cu un convoi dec�t cu un tren. Avea zeci de vagoane, care se auzeau tampon�ndu-se unul de altul, p�nă departe, spre vagoanele din urmă, pierdute �n �ntuneric, c�nd trenul se oprea �n cine știe ce gară fără nume, ca �n plin c�mp.

"Unde mergem? C�nd o să ajungem?" Era mulțumit că nu știe.

Sta singur la fereastră, cu ochii �nchiși, lăs�ndu-se purtat de zgomotul roților, pe care-l simțea trec�nd prin el ca o lovitură regulată de puls. Era asurzitor și calmant. Uneori �ncerca să distingă din acest vacarm o singură lovitură și s-o urmărească cum se transmite prin tampoane de la vagon la vagon, ca un val ce se depărtează.

Deodată, fără tranziție de g�nduri, se văzu la București, la un colț de stradă, spun�ndu-și că e t�rziu și că e timpul să se �ntoarcă acasă. Se zbătu ca din somn, cu o senzație ascuțită de durere (nu! nu! nu!), și deschise ochii: prin geamul pe jumătate �nghețat se zărea c�mpul de iarnă și c�teva rare umbre albastre, pomi sau case, topindu-se fumurii �n noapte.

"Așadar am plecat� așadar am plecat", �și spuse �n g�nd de c�teva ori, urmărind cu privirea �n �ntuneric un punct fix, �n care i se părea că mai poate desluși ceva din c�te răm�neau �n urmă.

Nu cunoștea pe nimeni �n vagonul acela de schiori, dar avea impresia că-i poate tutui pe toți. Vorbeau tare, se strigau pe nume, �și desfăceau mereu rucsacurile, pentru ca să-și arate unul altuia felurite ustensile și provizii.

"Aveți piei de focă?" �l �ntrebă cineva de l�ngă el, m�ng�ind talpa lucioasă a schiurilor noi. Paul nu știa ce să răspundă și aruncă o privire �ncurcată spre Nora. Răspunse ea �n locul lui, explic�nd că nu are prea mare �ncredere �n pieile de focă și că preferă pentru urcuș o ceară aspră. Se �ncinse o �ntreagă dezbatere teoretică despre urcuș, la care luau parte toți vecinii din apropiere, apăr�nd cu aprindere opinii diferite.

� E o erezie, da, da, o erezie, striga apărătorul pieilor de focă.

� Să vedeți ce spune Dumeny, �l susținea cu și mai multă �nd�rjire un băiat foarte t�năr, probabil elev de liceu sau student �n anul �nt�i, și, scotocind prin rucsac, scoase de acolo o carte, pe care o răsfoi nervos, p�nă ce găsi pagina invocată.

"Il n�y a rien qui puisse remplacer, dans une ascension difficile, l�usage des peaux de phoque.

L�incommodite apparente du procede est largernent rachetee par l�assurance et la stabilite acquises." 12

Nora ascultă cu sur�sul ei răbdător lectura �ntregii pagini. Singură �n acel grup de schiori pasionați, �și păstra liniștea și vorbea măsurat, fără agitație,

"E �ntr-adevăr o profesoară", g�ndi Paul privind-o. Tot ce spunea era limpede, �ntrebările le punea clar, privind �n ochi pe cel căruia i se adresa. Vorbea fără grabă despre lucruri pe care le cunoștea bine.

Paul se g�ndi la noaptea lor trecută. "Pe fata asta am avut-o goală �n brațele mele." �i era totuși cu neputință să-și aducă aminte de trupul ei. Totul părea să se fi petrecut c�ndva, demult, cu ani �n urmă. Se uită atent la buzele ei, pe care le sărutase, și căută �n amintire gustul lor uitat.

Nimic nu trăda �n ea o amantă. Vorbea mai departe, calmă, cu ceva protector �n marea ei liniște, cu o atenție egală pentru fiecare cuv�nt.

"Ar putea fi un camarad", �și zise Paul, uit�ndu-se la tunica ei bine �nchisă, la bocancii grei din picioare.

�i părea rău de tot ce se �nt�mplase. Ar fi vrut să poată șterge dintre ei inutila noapte de dragoste, care �i apropiase, dar care �i și despărțea.

Nora �l privea dormind. Se prefăcuse multă vreme că citește, dar acum, c�nd se știa �n sf�rșit apărată de somnul lui, �și ridicase ochii din carte și �l privea.



Trecuseră de C�mpina, poate chiar de Comarnic. Nu mai ardeau �n vagon dec�t luminile albastre de noapte, toată lumea părea că doarme, cu o singură răsuflare regulată. Uneori, de la un vagon din urmă, venea un sunet de harmonică, repede acoperit de zgomotul roților. Nora �l aștepta să revină. "Mai e cineva care veghează �n trenul ăsta�" Se simțea �n veghea ei ca �ntr-un adăpost.

Paul adormise cu capul lăsat ușor pe spate și rezemat cu t�mpla de fereastră. "C�t e de t�năr și c�t pare de obosit!", �și zice Nora. Sub pleoapele �nchise, �i simte �ncă acea privire cețoasă din noaptea trecută. Numai z�mbetul amar s-a șters de pe buze, aproape fără urmă. �i place să privească această gură �mpăcată, care nu o poate nici m�ng�ia, nici răni.

"Tu ești făcută să fi infirmieră de noapte", spunea Grig. Nora �și aduce aminte de acest cuv�nt, care, probabil, trebuia să fie o jignire. "Bietul Grig! Niciodată n-a știut cum să mă jignească." Adevărul e că Grig nu suferise niciodată obișnuința ei de a-l privi �n somn. Se trezea �n mijlocul nopții, sub privirea ei atentă, sub ochii ei deschiși mari, fixați asupra lui, și o �ntreba răstit: "Ce vrei?" Ea răspundea mereu la fel: "Nimic. Vreau să dormi."

Poate că la fel i-ar răspunde și bărbatului care doarme acum �n fața ei și pe care �l privește de at�ta timp. "Vreau să dormi. Vreau să uiți. Vreau să dormi."

La Predeal, cele două vagoane de schiori se goliră pe jumătate. Nora se �ntrebă dacă n-ar trebui să coboare și ei. Puteau găsi locuri �n tabără la Onef sau să meargă mai departe, cu sania, p�nă la Timiș, unde erau at�tea pensiuni deschise. Dar �n tabără se temea că el va fi stingherit, iar la Timiș era prea scump. �și numără �n g�nd banii și �și aduse aminte că �i datorează lui Paul 282 de lei, pentru biletul ei de tren. "Va trebui să avem socoteli clare."

�n gară, placarde și afișe colorate anunțau pentru zilele de Crăciun concursuri de viteză, slalom și sărituri. Nora văzu �n locul acestui Predeal din zori, pustiu, cu străzile goale, �ncremenit �n zăpadă, Predealul monden din zilele de campionat, plin de automobile, de toalete și de cunoscuți, Predealul care �ncepea să semene cu un cazinou, cu un dancing, cu o sală de recepție.

De la fereastra vagonului, �și roti privirea �napoi spre creasta Omului, pierdută �n nori, ca �ntr-o imensă avalanșă de zăpadă, și căută prin neguri punctul depărtat unde știa că trebuie să fie cabana.

Acolo ar fi vrut să urce sau poate �n partea cealaltă, mai jos, spre Ialomicioara, spre Bolboci. Dar pe oriunde ar fi pornit, prin Bușteni sau prin Sinaia, drumul ar fi trebuit făcut �n grup mare și cu echipament serios. Se uită z�mbind la schiurile lui Paul, noi, cu lacul intact, cu legăturile de oțel strălucitor, fără nicio zg�rietură, fără nicio pată de rugină. Ce ar fi făcut cu ele pe Piatra Arsă?

Intre timp, trenul pornise mai departe. C�țiva schiori se pregăteau să coboare la Timișul-de-Jos. "Urcați pe Piatra Mare?", �i �ntrebă Nora. Cunoștea drumul și, din c�te ținea minte, era foarte ușor. �l făcuse �n 1929, �n vară, după ultimul ei examen de facultate, și dormise acolo �ntr-un fel de șură de lemn, cu zeci de paturi aliniate pe două etaje.

� E o cabană nouă acum, �i spuse cineva.

� Dar nu cred să fie teren de schi, observă Nora. Piatra Mare e mai mult un munte de vară. Aș vrea un loc mai larg, mai deschis.

"Și mai depărtat", adăugă �n g�nd.

�ncepea să se lumineze de zi și ar fi vrut ca ziua aceasta care �ncepea să-i găsească departe, c�t mai departe.

Ferestrele deveneau albastre, fumurii. Ieșeau din noapte ca dintr-un lung tunel.




Accidentul - Capitolul 01
Accidentul - Capitolul 02
Accidentul - Capitolul 03
Accidentul - Capitolul 04
Accidentul - Capitolul 05
Accidentul - Capitolul 05 (continuare)
Accidentul - Capitolul 05 (continuare)
Accidentul - Capitolul 06
Accidentul - Capitolul 07
Accidentul - Capitolul 08
Accidentul - Capitolul 09
Accidentul - Capitolul 10
Accidentul - Capitolul 11
Accidentul - Capitolul 12
Accidentul - Capitolul 13
Accidentul - Capitolul 14
Accidentul - Capitolul 15
Accidentul - Capitolul 16
Accidentul - Capitolul 17
Accidentul - Capitolul 18
Accidentul - Capitolul 19
Accidentul - Capitolul 20


Aceasta pagina a fost accesata de 573 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio