Autori > George Zamfirescu


Maidanul cu dragoste - Capitolul 14 - Surpriza in sobor de tate




Se deschid tainele ca mugurii


Capitolul 14. Surpriza in sobor de tate



În fiecare după-masă, la Safta în casă era taifas. Vecinele și nevestele din mahala, tinere și bătrîne, se adunau bucuroase la sindrofie, să bea cafele, să afle ultimele cancanuri ori să asculte, înfierbîntate, mute, cu ochii întredeschiși și pierduți, măscările spuse pe adevăratul lor nume de țiganca lui Gore, care prezida nu- meroasa asistență cocoțată în vîrful patului, pe cîteva perne, numai în cămașe, cu cărnurile răsfrînte și pulpele goale. Stînd pe scăunele și împrejur, tovarășele de intrigă îi vedeau în plin, haotice și vînăt-roșiatice, ca moțul curcanului iarna, goliciunile.

Novicele și în genere toate femeile tinere, ce veneau pentru întîia oară la sfat, erau datoare, cu sau fără voia lor, să se supună unui ceremonial grotesc. Cînd nu voiau să se dezbrace singure și să se expună, goale, în mijlocul soborului de țațe, în atitudinile - una mai scabroasă ca alta - pe cari le comanda gazda cu ochi răscolitori, ele erau prinse fără veste de mîini, răsturnate pe marginea patului, dezgolite și reduse la nemișcare, în timp ce Safta le despărțea picioarele mult și le cerceta, în amănunțime și expertă, toate tainele făpturii. În urmă, crucificatele erau poreclite de cumetrele curioase după impresia ce le-o lăsa fructul crud rareori sau răscopt, al corpului descoperit și cunoscut, de acum, cu toate comorile și metehnele. Poreclele erau așa: Cocoșel, Smo-china, Floricica, Gura-Iadului, Varza, Mugur-Mugurel, Batoza, Vrăbioara...

Fofoloanca sau - după numele din sobor - Mugur- Mugurel, era o băietană cu trupul ca o tulpină, înalt și leneș șerpuitor, măritată cu un strungar tînăr și ofticos, în primăvara cînd împlinise șaseprezece ani și rămasă văduvă în toamnă. Gavrilaș intrase în sanatoriu la o săptămînă după nuntă iar nevasta urcase zilnic dealul Filaretului, să-i ducă iubitului îmbărbătări, sticle cu lapte și flori...

Prostită de durere, Fofoloanca își uitase numele și rostul pe lume. O spăla, ca pe un copil și-i da să mă- nînce o bunică surdă și cocîrjată, pe care sfinții și moartea o lăsau în pace, să nu-i rămînă nepoata singură pe pămînt. Cînd nu o chemau vecinele miloase la taifasul din casa țigăncii, umbla hai-hui pe străzi și pe maidane, absentă, cu pasul egal, somnambulic și ochii căprui - sperietor de mari și de adînci, în figura de o paliditate mortuară - fără țintă și fără clipire.

Haimana, în pelerinagiul ei de fiecare zi pe lîngă ziduri și pe toate coclaurile, cînta, se uita ore întregi la o buruiană și sta cu ea de vorbă ori se culca, în prada, unui neastîmpăr neînțeles, cu tîmpla de pămînt și asculta, atentă, uneori albă de spaimă, alteori cu trupul scuturat de un rîs nestăpînit.

Incapabilă să lucreze ceva sau să se concentreze asupra unui gînd, Fofoloanca rămăsese, din viața de odinioară, numai cu darul minunat al cîntecului - unul singur și cel mai frumos, pentru că-i plăcuse lui Gavrilaș, care lăsase cu limbă de moarte să i-l susure lăutarii la mormînt.

Seara, după apusul soarelui, vădana dispărea din cartier. Alături de bunica speriată și în cîrje, vecinele o căutau pe maidane și o strigau pe nume. Mahalagii, întrebați, dau răspunsuri nesigure. Unii o văzuseră devreme, fugind printre bălării înalte ca o sălbăticiune, cu părul fluturat și sînii prinși în palme - alții erau siguri că, în ceasul amurgului, se strecurase printre plopi și pe lîngă ruini, ca o umbră furată și frîntă de vînt.

Oricum, bunica și vecinele căutau zadarnic.

Noaptea, însă, după ce trîmbițau cocoșii năvala duhurilor rele ale pămîntului, glasul puternic și rotund al băietanei răsuna din nou în mahala.

Mugur-Mugurel se urca într-un roșcov de pe stradă și cînta, ascunsă în întuneric și frunză rară - același cîntec neînțeles de oameni, dar auzit și îngînat de Ga- vrilaș de dincolo de prag.

Femeile și copiii se adunau în jurul copacului și ascultau ori o sfătuiau pe nepoata babei să "mai lase din oftat, și pentru mîine" și să se ducă să se culce, că-i păcat de viața ei și nu s-a mai văzut făptură umană să cînte printre crăci, pentru lilieci, pentru licărul stelelor și morți.

Bica-mărunțica, o nevastă tînără, grăsună și neastîmpărată, pe care soborul țațelor o poreclise Vrăbioara, se ținuse într-o zi, pas cu pas, după Fofoloanca - fără îndoială, după îndemnul țigăncii și al cumetrelor - să afle taina drumurilor ascunse sub coviltirul amurgului.

Mugur-Mugurel traversase, în fugă, printre camioane și pe sub vagoane, triajul și se oprise, gîfîind, cu tresăriri și țipete mici de spaimă, cînd fluiera o locomotivă la bariera B.M., lîngă poarta cimitirului. Cum intendentul zornăia lanțurile lacătului mare, ea s-a furișat pe după salcîmi, a sărit gardul cu o ușurință de pisică sălbatică și s-a oprit, trecînd ca o umbră printre cruci și peste morminte, la groapa lui Gavrilaș.

- Mi se făcuse inima cît un gîndac căzut pe spate - povestise Vrăbioara, în sobor - și tremuram, că se făcuse întuneric al dracului în cimitir și clipeau candelele, împrejur, ca niște ochi. Fofoloanca se schimbase la față. Se înfiora, în picioare, lîngă mormîntul bărbatului și asculta, cu tot trupul ca o coardă și ochii duși afund. Și cum sta așa, crescută parcă din cruce, o dată o aud că face: uhu-uhuhuu, ca o dihonie spurcată, nu altceva...

Vrăbioara, din acest moment de spaimă și în beznă, n-a mai înțeles lămurit ce se petrece dar a văzut-o bine pe nebună îmbrățișată strîns de un tînăr slab și frumos, cum era odinioară Gavrilaș, răsărit ca din pămînt. Mugur-Mugurel și umbra se sărutau, gîngurind ca hulubii și se mușcau de umăr, adînc - ca, în urmă, să se pră-bușească amîndoi, încleștați, pe groapa strungarului cu nume mîngîiat. Văduva se dăruise necunoscutului cu un geamăt inuman de plăcere și-l înlănțuise, cu brațele și cu pulpele, ca un șarpe.

Tîrziu, cînd s-a trezit din buimăceală, Bica-mărunțica s-a pomenit singură în pustiul cimitirului. Firește, nu ar fi putut să spună, a doua zi, cum sta, ca o vinovată, în fața soborului, dacă scena erotică pe care-o istorisise se petrecuse aievea sau fusese părere numai. Se jura, însă, că găsise crucea strîmbă și iarba culcată, răvășită.

Soborul se adunase în ședință solemnă, s-o judece pe Fofoloanca. Safta prezida, înconjurată de cumetrele Smochina, Gura-Iadului, Varza și Batoza. Manda era o cotoroanță uscată, stafidită, cu taina pîntecului - dezvelit o dată cu tot ceremonialul de țipete și haz - ca o smochină stricată. Cotoroanța mînca numai coji de pîine neagră muiate în apă și era doftoroaia tinerilor cu boli rușinoase. Le da să bea gîndăcei sau le fierbea rădăcini. Spre deosebire de Batoza, care era o țață numai osînză, cu o vîrstă incertă, cu nume unguresc: Șari și cu o liotă de rubedenii în mahala, ce se lepădau de ea ca de diavol, din motive ușor de înțeles (întîmplare de pomină, să vezi o matahală de cărnuri scîncind că au lăsat-o dușmanii "orfană pe pămînt"...) Stanca-roiba era, în adevăr, singură pe lume și trăia, nimeni n-ar fi putut să spună din ce și cum, în belșug mare. Se șoptise că ar fi gazdă de hoți. Soborul o poreclise Gura-Iadului, pentru că avea un glas puternic, spart, asurzitor, cînd se certa cu vecinele. Safta, cînd a aflat că tovarășa de cafeluță și măscări ar lucra cu borfașii, a ridicat nepăsătoare din umeri și-a îngînat, simplu: "la urma urmei, oameni săraci, ne cîștigăm sfînta pîine care cum putem și ne-a fost scris în frunte"...

Singură Ralița se revoltase că e pusă cot la cot cu o hoțoaică.

Un șir de mărgele turcești, primite de la Stanca- roiba, prin Safta și pe sub mînă, o convinsese în cele din urmă și pe ea să tacă și să accepte tovărășia cu- metrei cu existența dubioasă. Se zvonise că nici babornița cu smocuri rare și incolore de păr sub tulpan și cu volănașele de la rochia pe care o purta și iarna și vara înfoiate și verzi, de un verde crud de lintiță, nu fusese ușe de biserică în tinerețe. Dar era mult de atunci, așa de mult că nu avusese nimeni răbdare să-i dezgroape isprăvile.

Fofoloanca, adusă în fața tribunalului suprem, format din aceste cinci respectabile exemplare, răspunsese vag că se întîlnește în fiecare seară cu Gavrilaș, care era mort numai pentru că sta în cimitir.

- Oamenii, dacă m-ar prinde afară, m-ar bate cu pietre, că sunt proști și mă cred strigoi. Nu știu că eu trăiesc, Fofoloanco și am să mor d-adevărat o dată cu tine. Pînă atunci, tu rămîi nevasta mea și să vii la mine, că vreau să avem un copil, să-l facem tot strungar, da' să nu mai moară de oftică...

Țațele și cumetrele din sobor se uitaseră, lung, una la alta și toate la Mugur-Mugurel și se închinaseră, oftînd. Oricum, vinovata fusese silită să povestească, în amănunt, cum o sărută și cum o culcă umbra răposatului în iarbă, dacă o iubește ca un bărbat sau ca un țap, dacă-i simte în adevăr spuma albă a dragostei inun- dîndu-i tainițele pîntecului sau e numai o frămîntare stearpă a trupurilor.

Era o curiozitate pe care orice ascultătoare trebuia să și-o satisfacă.

După ceremonialul dezvelirii, orice adeptă a sfatului era obligată - între tovarășe de intrigă, de măscări și de cafeluță nefiind admise taine - să le mărturisească țațelor ce ascultau sugîndu-și buzele zgomotos și chicotind, de cîte ori le iubesc bărbații pe noapte și cum, pe întuneric sau cu lampa aprinsă, mutește sau schim- bînd glume și înjurături.

Nemulțumite, deseori, de stîngăcia cu care noua prietenă se dăruise soțului pînă atunci, bătrînele și mai ales țiganca cu garoafă o învățau meșteșuguri de dragoste. Proastele ce nu înțelegeau ușor simplele sfaturi erau urcate în pat și puse în numeroasele atitudini explicate, iar una din tinerele complice - îndeosebi Cocoșel sau Vrăbioara - mai competentă și bucuroasă că are un prilej în plus de excitare, împrumuta atitudinile și uneori ritmica bărbatului.

Acesta era momentul așteptat, culminant, impresionant, al ceremonialului. Țațele țipau o bucurie sălbatică, strînse în jurul patului, pliciiau palmele, morfolind în dinți un rîs galben și scurt, întretăiat de îndemnuri, în timp ce novicea și sora competentă, înlănțuite, cu sînii striviți în îmbrățișare, oficiau - gîfîind, încolăcindu-se, mușcîndu-se adînc - un act sterp dar suficient de dezgustător ca să încînte și să scapere ochii aprinși ai spectatoarelor livide, prinse de după mijloc și strîns, înfi- gîndu-și una alteia, în carne, unghiile murdare.

Femeile, deseori cu sîngele aprins inutil în încălecarea ce nu le spusese nimic, plecau aiurite să se ofere, cît mai curînd, întîiului întîlnit, pe maidan sau într-un vagon gol din triaj. Firește, cînd nu era acasă Tănăsică. Sluga birtașului avea, pentru orice împrejurare, în pivniță, un preș, o pernă de birjă, o lumînare de spermanțet și un chibrit. Era suficient să facă Safta un semn convențional, ca alcovul subteran să se deschidă clandestin, să se lumineze suspect și să fie leagăn de dragoste voinică, plină, săturată.

Ultima obligațiune a novicei, față de sobor, deși nu mai puțin importantă pentru cumetre, era amînată numai în cazuri excepționale - în special atunci cînd serviciul prompt și copios al lui Tănăsică, în cuibul misterios, era imperios necesar.

Oricum, fie că solicitase ori nu îmbrățișările clăpău- gului, tînără era primită a doua zi, în casa țigăncii, cu mîngîieri materne și poftită la loc de cinste, alături de Safta, să bea cafea din ceașca ei mare și groasă și să răspundă la ultima întrebare. Ea da lămuriri sigure acum, fără rușine, spunînd lucrurilor pe numele lor lumesc și dispusă oricînd să exemplifice descrierile, măsurînd cu două degete pe tablia patului, pe o cută a șorțului sau punînd cîteva chibrituri cap la cap, în lung. Asistentele ascultau atente, pătrunse de importanța momentului, serioase, într-o tăcere religioasă - ca în urmă, tot așa de serioase, apreciind cu un plus entuziast sau cu un minus întotdeauna regretat calitățile masculului, să facă fiecare comparații, unele optimiste, altele descurajante, toate la fel de sincere.

Cînd nu aveau nici un ceremonial de îndeplinit, femeile se adunau cerc, pe scăunele, în jurul patului pe care trona, cocoțată pe un maldăr de perne, ca o zeitate păgînă cioplită cu barda într-o buturugă, nevasta lui Gore și o rugau să spună isprăvi și întîmplări cu dragoste. Țiganca avea un repertoriu inepuizabil de povești erotice, cu simpli muritori, cu călugări și călugărițe, cu animale și mai ales cu armăsari boierești și iepe sirepe.

Nevestele tinere ascultau, cuprinse de după gît, fără suflare, cu ochii mari și imobili, scăpărînd în lumina ca de temniță a încăperii strîmte, joase, cu igrasia înflorind în jurul ramelor descleiate, cu fotografii decolorate de umezeală și scorojite de soare.

Gore nu aflase încă ce se petrece, în lipsa lui, acasă. Se ducea la gară din zori, ca să nu piardă nici o plecare și nici o sosire de tren și se întorcea uneori după miezul nopții, întotdeauna destul de tîrziu, ca să-l găsească pe Paler venit de la fabrică, spălat, săturat și nu arareori, adormit. Cînd era liber, un semn convențional cu tibi- șirul, la poartă, le anunța pe vecine că taifasul se amînă pentru a doua zi, iar țiganca îi da tîrcoale bărbatului, cuminte, harnică, serioasă, gospodărind, cîntînd, sprintenă. Omul avea motive temeinice, așadar, să afirme că: "nevastă ca a lui, mai rar"...

Dar, într-o după-masă, cînd era taifasul în plin haz, Safta s-a pomenit cu Gore în prag.

Hamalul era vînăt, tremura de mînie și-i dispăruseră ochii sub sprîncenele groase, stufoase, fioroase. Femeile încremeniseră, gazda încerca să spună ceva și nu avea putere să-și descleșteze fălcile.

Soțul a întrebat, ca un tunet:

- Ce-i cu voi, fă, la mine-n casă?

Mai înainte, însă, ca Safta să poată îngăima un răspuns, el s-a repezit la garderob, l-a deschis, a căutat printre boarfe, s-a aplecat în genunchi și s-a uitat sub pat. În urmă, convins că nu era nimeni ascuns după tăblii, în perdele sau după ușe, a plecat, cum venise, clocotind, vînăt, fugind aproape, cu șapca pe ceafă, înjurînd printre dinți - bivol mătăhălos.

Țațele și cumetrele, încă sub impresia spaimei dar bucuroase că scăpaseră numai cu atît, se împrăștiaseră prin mahala, vindecate - pentru cel puțin o săptămînă - de taifas și de gustul măscărilor, iar Safta, cum s-a întors Paler de la fabrică, i-a povestit în șoaptă, tremurînd, scuturată de frica rămasă în oase și de presimțiri rele, cele întîmplate.

Deșirat, negru, răsucind ochii albi de cîteva ori prin odaie, ca și cum ar fi căutat o dezlegare a întîmplării pe jos, pe ziduri și în tavan, spînul s-a poticnit în limbă, tîrziu, mai mult ca să spună și el ceva:

- Și... de zis, n-a... zis nimic...?

- Nu, da'... e sigur...

Safta nu avusese curaj să-și trădeze gîndul tot. Nici nu era nevoie. Paler o înțelesese și tresărit, stăpînit la rîndu-i - un moment - de bănuiala ei, a privit-o lung, încremenit, palid sub funinginea ce i se prinsese, mască, pe figură.

Complici, în fața pericolului ce-i amenința deopotrivă, țiganca și turnătorul s-au apropiat, umăr la umăr și s-au prins de mînă, strîns.





Maidanul cu dragoste - Capitolul 01 - Un copil canta cu ochii in soare
Maidanul cu dragoste - Capitolul 02 - Un glas, ca o sfasiere in noapte
Maidanul cu dragoste - Capitolul 03 - Se impletesc destine peste timp
Maidanul cu dragoste - Capitolul 04 - Un suflet crescuse rasucit si stramb
Maidanul cu dragoste - Capitolul 05 - Descifrare in palma si in vreme
Maidanul cu dragoste - Capitolul 06 - Soarele murise cu maracinii si copilaria
Maidanul cu dragoste - Capitolul 07 - Moartea isi falfaise aripa aproape
Maidanul cu dragoste - Capitolul 08 - Gura lumii numai pamantul...
Maidanul cu dragoste - Capitolul 09 - Trup de fata in sange si gand
Maidanul cu dragoste - Capitolul 10 - Dragoste si moarte, altceva nu exista
Maidanul cu dragoste - Capitolul 11 - Joc cu papusi, cu inimi si flori
Maidanul cu dragoste - Capitolul 12 - Vis pentru toti necajitii pamantului
Maidanul cu dragoste - Capitolul 13 - Mar inflorit intre Cain si Abel
Maidanul cu dragoste - Capitolul 14 - Surpriza in sobor de tate
Maidanul cu dragoste - Capitolul 15 - Cocosii anuntau triumful omului
Maidanul cu dragoste - Capitolul 16 - Si nu ne duce in ispita
Maidanul cu dragoste - Capitolul 17 - Zburase peste lume un hulub alb
Maidanul cu dragoste - Capitolul 18 - Doua suflete si un singur mister
Maidanul cu dragoste - Capitolul 19 - O noapte de pomina
Maidanul cu dragoste - Capitolul 20 - Desteptarea fara cuvant
Maidanul cu dragoste - Capitolul 21 - Popas sarbatoresc


Aceasta pagina a fost accesata de 293 ori.