Autori > Stefan Iosif
A fost odata - Partea 01
I.
Ce lungi si mandre-s noptile de iarna
Cand suier-a pustiu prin hornuri vantul!
Afara creste viscolul. Rastoarna
Troiene mari, si alb e tot pamantul.
Bunica de la tara azi se-ntoarna
Cu sacul plin, si fusu-ncepe cantul.
Copiii toti se strang, prinzand de veste:
-Bunica draga, spune-ne-o poveste!
Trosneste focul, soba dogoreste,
Pe ziduri, umbre, urca si coboara.
Tac nepoteii malc. Tacerea creste,
De poti ade musca-n pod cum zboara,
Doar fusul, tainic, tot istoriseste -
Un fir de aur parca-i impresoara -
Se-nvarte-ntr-una, fuge si se-ntoarce,
L-asculta toti frumos. Bunica toarce.
Pe ganduri sta bunica vorniceasa
Cu chipul sfant ... Ce dulce suferinta
In ochi-i mici! Ce vraja nenteleasa
In portu-i vechi cu iie si catrinta!
Cum toarce-asa, in linistea din casa.
Micutilor le pare o fiinta
Din alte lumi ... Uimiti de drag, asteapta...
Ca dintr-un vis, bunica se desteapta...
- A fost, a fost odata! ... Cand si unde?
Bunica, spune tu, in care parte?
Ea da din cap, zambind cu drag raspunde:
-Demult, demult ... Departe, prea departe...
Acolo unde soarele s-ascunde.
Pe ce taram, nu scrie nici la carte...
Dar ... ori taceti, ori nu mai spun nimica!
Micutii rad. Glumeste doar bunica.
- Era pe cand ... avea si ursul coada!
(Stiti c-a pierdut-o intr-o iarna-n balta
Ca mintea lui era si-atunci neroada)
Cand purici potcoviti ziceau ca salta
Pana la cer, de ne-aduceau gramada
De basme de prin lumea ceealalta;
Pe cand feciori de crai luptau cu zmeii,
Si lupii se pupau in bot cu mieii;
Pe vremea cand facea plopsorul pere,
Rachita, micsunele; cand pamantul
Era bogat in roada si putere,
Iar imparatii nu-si calcau cuvantul
(La ei afla rumanul mangaiere)
Ba, uneori, chiar Dumnezeu preasfantul,
In chip de garbov mos cu barba alba
Calatorea pe lumea asta dalba...
Au fost pe-atunci ... au fost ca niciodata,
Un imparat vestit si-o-mparateasa,
Iubita de popor si laudata,
Dar nu traiau cu inima voioasa,
Ca asta una nu le fuse data:
Nu le-nflorea nici un copil in casa...
Mancarea nu le mai tihnea, nici somnul,
Si zi si noapte se rugau la Domnul!
Si-au intrebat de-a lungul si de-a latul
Ba vraci, ba vrajitoare pricepute,
Dar tot pustiu le ramanea palatul!
Mari firoscosi cercara sa le-ajute:
Vai, se simtea ca maine imparatul
Murind - domnia-mbatraneste iute -
Si-n semintia lui imparateasca
N-avea urmas voinic sa-l mosteneasca.
Mult se caina si mandra-mparateasa
(Nu se stia, sarmana, vinovata),
Inalta, buna, tanara, frumoasa,
Sta uneori sa plece-n lumea toata,
Dar inima si Dumnezeu, n-o lasa
Vazand pe sotul ei iubit, si iata!
De zece ani ducea un trai in sila
Nerodul pe la usi plangea de mila.
Cand, intr-o noapte, ce visase oare?...
Cu tipat lung, ea parateste patul,
Si inima-i batea - credeai ca moare!
Din somn tresare insusi imparatul.
O prinde-n brate, si cu zvoana mare
Se raspandeste vestea-n tot palatul:
Imparateasa a vazut minune
De vis ... Dar s-auzim ce spune!
"Eram eu singura intr-o gradina
Muiata-n aur ce parea ca ploua
Din adancimi albastre de lumina.
Pe ramuri, paseri, doua cate doua,
Saltau si ciripeau o doina plina
De dor, si florile, bogate-n roua,
Se dragosteau in dulce adiere...
Si fluturi, tot perechi! Ah, ce placere!
Ce vis frumos! Il vad s-acum, imi pare...
Si cum treceam asa, deodata vine
O porumbita fluturand in zare...
Din lumea larga, vine drept la mine,
Se-ascunde aici, in san ... se zbate tare...
Eu dau s-o prind ... Atunci, o, Doamne, cine
Ar sta sa-mi spuna firea tulburata?!
Un fioros balaur mi s-arata!...
Venea ca un vartej grozava fiara -
Gonea pesemne porumbita mica -
Taciuni i-s ochii, varsa foc pe nara;
C-o falca in cer, alta-n pamant, ridica
Asupra mea, ranjind, spurcata-i gheara...
Atunci, tipai ... si-am lesinat de frica.
O, spuneti-mi, minunea ce-nsemneaza?...
Curtenii tac, inmarmuriti de groaza.
A doua zi, in sala cea strabuna,
Batranii tarii, cititori de stele,
Toti stalpii-mparatiei mari s-aduna,
Sa cerce visu-mparatesei mele.
Insira cate-n soare, cate-n luna,
Ba semne bune, ba nacazuri grele,
Ci rostul drept - precum se-ntampl-adese -
Nici unul dintre ei nu intelese.
Pe uliti sta ingramadit poporul,
Pandind in soapte ori cu spaima muta,
Doar-doar s-o sparge mai curand soborul!
Imparateasa sta in jilt pierduta...
Deodata infloreste ca bujorul,
S-apleaca spre-mparatul si-l saruta,
Tot sfatul sta uimit ... Povestea veche!
Mai tarzier, talmacii pricepura
Ce nici prin gand macar nu le dedese -
Ca Domnul nostru Dumnezeu se-ndura!
Din vis, imparateasa grea purcese:
La rugilece mii de mii facura,
Doritul prunc din cer li-l trimisese...
S-a izbandit a noua luna visul,
Si-un pui de print viteaz a fost trimisul!
Si noua luni a fost o sarbatoare
Cum n-o mai fi! Dar in a noua luna
Ce glas de tampini! Chiot de vioare!
Juca pe strada lumea, ca nebuna,
Batrani si tineri, babe cersetoare
Plangeau la porti de drag si voie buna...
Iar dintre toti, preafericita mama
Se bucura mai mult, de buna sama...
Venit-au din imparatii vecine,
Din rasarit, apus, de peste mare,
Din zari albastre, de prin lumi straine,
Din nouazeci si noua de hotare,
Soli mari, cu daruri scumpe, sa se-nchine.
S-a-ntins apoi o hora mare, mare...
Ospete, muzici, flamuri, luminatii...
Ma rog, asa petrec doar imparatii!
Iar imparatul? De, ca orce tata,
Murea si invia de bucurie...
Ba s-a schimbat in straie vechi o data,
Ca nime de la curte sa nu-l stie,
S-a prins apoi in hora minunata...
Si cat era el cap de-mparatie,
Tot chiuia zvarlind caciula-n aer...
...Dar nu vedeti ca nu mai este caier?
A fost odata - Partea 01
A fost odata - Partea 02
A fost odata - Partea 03
A fost odata - Partea 04
A fost odata - Partea 05
A fost odata - Partea 06
Aceasta pagina a fost accesata de 790 ori.