• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Poporanismul - G. Ibraileanu

Ca si critica samanatorista, critica lui G. Ibraileanu nu pleaca de la aceeasi confuzie principiala a eticului si etnicului cu esteticul. La N. Iorga confuzia nu se face insa pe baza unei teorii, ci a unei necesitati nationale momentane: in conceptia nationalismului samanatorist, literatura era integrata ca un element activ si moralizator; pornita de la popor si indreptata spre dansul, ea avea functia de a-l inalta sufleteste si de a lucra la solidaritatea nationala si la unitatea culturii. Nu tot astfel se prezinta confuzia la G. Ibraileanu: pusa pe pretinse baze estetice, critica lui G. Ibraileanua continuat intru tot, desi fara amploare teoretica, critica lui C. Dobrogeanu-Gherea, asezandu-si punctul de reazam in atitudinea scriitorului fata de viata si de lume, desi singura atitudinea estetic interesanta se circumscrie numai in estetica si nu in alte domenii.
Dupa parasirea partiala si tacita a "datoriei", a "atitudinii" si a originii obligator rurale a scriitorilor despre care am pomenit, critica poporanista s-a concentrat asupra specificului national ca asupra unui teren propriu, cu toate ca pe terenul recunoasterii unor caractere anumite ale literaturii romane se intalnesc, intr-o masura oarecare, aproape toti criticii: determinata, in parte, de ereditate si de intreaga ambianta cosmica si morala, e cu neputinta ca structura sufleteasca a scriitorului sa nu aiba si unele puncte comune de psihologie etnica. Importanta nu este insa recunoasterea principiala a acestor caractere specifice, ci, pe de o parte, modalitatea inregistrarii lor, iar pe de alta, valoarea ce le-o acordam sub raportul categoriei estetice.
Problema "specificului national" a fost cu atat mai rau pusa, cu cat poporanismul a stramutat-o din planul etnicului in cel al esteticului. Iata, de pilda, ce ne spune criticul:
"Cei mai talentati scriitori coincid de cele mai multe ori cu cei mai nationali" (Garabet Ibraileanu - Caracterul specific national in literatura, publicat in Viata romaneasca, nr. 11, 1922). Sau: "se poate spune ca dintre doi scriitori, de un egal talent nativ, acela va fi mai mare, in opera caruia se va simti mai puternic sufletul poporului si se vor oglindi mai bogat si mai bine realitatile nationale".
Discutia in jurul unor astfel de afirmatii e inutila, intrucat, chiar daca am admite ca in scriitorii mari se oglindesc mai bine sufletul poporului si realitatile nationale, constatarea nu reprezinta si vreo indicatie asupra problemei talentului; importanta ei n-ar incepe decat din momentul in care am admite implicarea talentului in prezenta specificului national, implicare nesustinuta de nimeni. Daca prezenta elementului specific nu afirma si prezenta talentului, mai ramane posibilitatea ca lipsa lui sa constituie dovada lipsei de talent: e tocmai propozitia pe temeiul careia G. Ibraileanu a luat atitudine impotriva poeziei noi.
Din aceeasi exagerare, prin spirit de sistem, si din generalizarea unui loc comun, purcede si Spiritul critica in cultura romaneasca, studiul lui cel mai consistent, deoarece nu se ocupa de chestiuni literare, ci de probleme culturale si sociale. Lipsa de initiativa a Moldovei in revolutia sociala a poporului nostru, fenomen observat de mult si cu bucurie de Eminescu, si de altii, a fost reluat de criticul iesan pentru a-l dezvolta si a-i da un caracter sistematic. In realitate, in problema criticismului cultural moldovenesc nu trebuie amesteca si atitudinea scriitorilor moldoveni (Negruzzi, Alecu Russo, Kogalniceanu, Alecsandri) fata de limba: lupta impotriva rationalismului filologic trebuie explicata numai prin talent, deoarece nu artistii, cu simtul continuitatii istorice, au creat sistemele rationaliste, ci filologii profesionali, care privesc limba ca un produs logic. Numai din imperativul talentului si din simtul unei limbi considerate ca o realizare vie, si nu teoretica, au dus, asadar, scriitori ca Russo si Alecsandri lupta impotriva rationalismului, dupa cum au dus-o si Ion Ghica sau Odobescu in Muntenia si, in definitiv, prin respingere, toti scriitorii de talent, fara deosebire de regiune. Tot asa si in problema criticismului cultural, observatiile sporadice ale lui Negruzzi, Russo sau Alecsandri nu pot fi privite ca fenomene exclusiv moldovenesti, intrucat le gasim aproape in termeni identici la Eliade sau la Ion Ghica, iar in literatura, sub forma satirei sau a regretului trecutului, gasim o critica aspra a revolutiei noastre sociale si culturale la multi scriitori munteni ca, de pilda, la Caragiale sau la I. Al. Bratescu-Voinesti. Daca-i mai evident in literatura moldoveneasca, faptul se datoreste superioritarii acestei literaturi. Caracteristica este numai prezenta unor critici mai sistematice si mai organizate in Moldova, precum si prezenta unor personalitati mai puternice si a unor reviste in jurul carora s-a grupat scoli literare si partide politice cu un caracter de reactiune impotriva litberalismului muntean - si acest lucru nu trebuie atat explicat prin lipsa unor clase mijlocii in Moldova, ci prin existenta unui temperament moldovenesc, contemplativ, traditionalist, care, in domeniul creatiunii poetice, s-a ridicat la cea mai inalta expresia artistica, pe cand in domeniul vietii politice si economice a ramas intr-o vadita inferioritate.
Acestui temperament i se datoreste rolul pasiv si mai mult critic al Moldovei in procesul prefacerilor ce aveau sa ne scoata din plin ev mediu pe taramnul vietii contemporane. In aceste cadre limitative trebuia asezat Spiritul critic in cultura romaneasca.
Cu preocupari etice si sociale, ce putea cauta G. Ibraileanu in literatura decat tot consideratii morale si sociale, - singurele, dealtfel, ce ofera un teren mai solid? El s-a ocupat deci de : atitudine, datorie, selectare, specific national, provenienta sociala a scriitorilor, psihologia de clasa sociala, iar in materie de critica literara propriu-zisa s-a dedat exclusiv analisez de ordin didactic: a transformat versurile in proza, a studiat metaforele, a cercetat atent "sentimentul naturii" sau "sentimentul mortii", a urmarit comparatiile, a cantarit "insusirile eminente" ale scriitorilor,  de obicei ai revistei, ori diversele lor procedee; totul in spirit partizan, intr-o dialectica familiala pana la vulgaritate si fara nici o finete de sensibilitate estetica si de expresie literara.





Poporanismul - Curentul nou
Poporanismul - C. Stere
Poporanismul - Evenimentul literar
Poporanismul - G. Ibraileanu
Poporanismul - Viata romaneasca


Aceasta pagina a fost accesata de 1243 ori.