• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Ioan Voda cel Cumplit - Introductiune

Europa în a șaptea zecime a secolului XVI

Propter illa quae aliquid significant,
etiam ea quae nihil significant attexuntur;
solo enim vomere terra proscinditur, sed ut
hoc fieri possit, etiam caetera aratri
membra sunt necessaria.

În favoarea punctului principal se mai
anină câte ceva accesoriu, precum toate
părțile plugului sunt neapărate, deși numai
fierul cel lung servește a brăzdui pământul.

St. Augustin, De Civ. Dei; XVI, 2


1. Guizot, în studiul său asupra lui Shakespeare, începe povestirea prin o lungă digresiune despre Adam și Eva.

Suntem mai discreți: scriind istoria lu Ioan-vodă, ne mărginim a arunca mai întâi o repede cătătură numai asupra Europei și numai în momentul precis.

După ce astfel ne vom fi familiarizat cu organismul mașinii întregi, ne va fi lesne apoi a înțelege acea mică parte din ea care ne preocupă în specie.

2. Spania ajunsese pentru o clipă a fi statul cel mai puternic de pe continentul european.

Sub sceptrul monarcului de la Madrid se grupaseră toate provinciele mauresce, castilane și aragoneze, Portugalia, Sicilia, Sardinia, Neapole, Neerlandele și America.

Nici un principe nu poseda un teritoriu atât de întins; nici un principe nu primea un venit atât de colosal; nici un principe nu avea nește generali atât de abili.

Și cine oare era acel fericit păstor al popoarelor? Fiul marelui Carol V, micul Filip II. Prin două păcate mortale el sfărmă pentru totdauna piedestalul măririi spaniole: prin fanatism religios și prin ura democrației.

Neerlandele erau protestante și autonome; Filip II așeză în ele o inchizițiune contra dușmanilor catolicismului și o spânzurătoare contra dușmanilor absolutismului; neerlandezii rădicară steagul revoltei și Filip pierdu pe cei mai industrioși și cei mai culți dintre supușii săi.

Anglia era reformată și constituțională; Filip II porni s-o strivească prin forța brută și pierdu în luptă toată marina Spaniei.

În Franța creștea partitul ughenoților; Filip II cheltuise milioane pentru a aduce exterminațiunea lor și, drept rezultat, văzu încoronându-se acolo un principe ughenot: Enric IV.

În fine, el muri desprețuit de toți, poate chiar de sine însuși, lăsând finanțele secate, armata demoralizată, teritoriul dezmembrat, națiunea ofticată...

3. Împărat al Germaniei era Maximilian II, una din acele figuri flegmatice, atât de ereditare pe tronul austriac, încât le-ai putea crede că sunt una și aceeași persoană nemuritoare, ca DalaiLama din Tibet.

Tributar al Porții otomane, bătut de o mână de poloni, înfruntat de un prințișor din Transilvania, el nu știu să merite nici măcar deviza cea de furcă a dinastiei habsburgice: "Alții combat; tu te căsătorești, fericito Austrie! alții dobândesc regate prin sabie, tu prin zestre!"...

4. În Franța domnea regele Carol IX. Greșesc: el nu domnea. Domnea mumă-sa Caterina Medici; domnea ducele de Guise; domnea principele de Conde; domnea papa; domnea Calvin; domnea toată lumea.... afară de regele Carol IX.

Un singur eveniment de genul aceluia prin care se ilustrase oarecând Ierostrat face să trăiască în istorie numele acestui somnoros Neron.

Cine oare nu se înfioară numai când i se pare că aude cuvântul "La Saint-Barth lemy"?

În zece rânduri Carol IX se aruncase în brațele partitului papistaș al Guisilor, și iar în zece rânduri întinsese o mână de înfrățire partitului calvin al lui Conde; în zece rânduri se silise a scutura tirania maternă a Caterinei Medici, și iar în zece rânduri sărută lanțurile ce-l sugrumau; până ce într-o zi, vreau să zic într-o noapte, desperat de conștiința nulității sale, el se hotărî a dovedi lumii ce poate un rege: 30.000 de francezi fură măcelăriți prin cea mai mârșavă trădare!

Se zice oroare! cum că însuși principele ar fi ucis vro câțiva cu propria sa mână!

Peste puțin el muri în vârstă de 24 de ani: jucăria partitelor, calău al supușilor săi, enigmă pentru posteritate!

5. Un frate al acestui Carol IX fu ales rege în Polonia, aruncată de curând în anarhie prin moartea lui Sigismund-August.

Răposatul principe fusese sfiicios; tremura de turci, tremura de moscoviți, tremura de tătari; dar se distinsese prin prudența administrațiunii, prin protecțiunea literelor, prin o toleranță religioasă nepilduită în celelalte state catolice.

Noul rege tremura și el de turci, de moscoviți, de tătari; dar pe lângă astea, mai adause o supremă incapacitate administrativă, un superb despreț pentru literatura națională, o ură fanatică pentru tot ce nu era sancționat de scaunul apostolic de la Roma...

Enric de Valois aduse în Polonia moda hainelor scurte și a danțurilor pariziene: atâta!

6. Moscovia era o imensă pădure prin care sălta o fiară sălbatică, numită Ivan cel Groaznic.

Porecla de "Groaznic" e prea moale pentru a caracteriza pre acest curios principe: era mai bine a se zice "Ivan cel nebun".

Urcat pe tron în etatea de 4 ani, sub tutela unei mume desfrânate; dentâi insultat de amanții țarinei, apoi corupt de lingușitorii puterii; născut cu o inimă impresionabilă, înveninat prin aerul ce-l respirase din leagăn, rănit de unii și zădărât de alții, nu e de mirare dacă el își pierdu mințile.

Șahul Persiei îi trimisese în dar un elefant: țarul îl tăie în bucăți fiindcă bietul animal nu vru să stea în genunchi denaintea majestății moscovite.

Pe patul morții el cugeta... cum să violeze pe noră-sa. Aceste două exemple sunt de ajuns. Cu toate astea, el smeri pe poloni, pe suezi, pe tătari; deveni spaima otomanilor, lăți hotarele țării sale... dar cum? prin devotamentul moscoviților, pe cari în biciuia fără ca ei să obosească de a se gudura cu umilință, lingând călcâile stăpânului!

El însuși, niciodată nemine nu-l văzu măcar în apropierea unui câmp de bătălie.

7. De la muscal trecem la turc. Marele Soliman, principe demn de apoteoză, nu mai era; îl urmă fiu-său Selim.

El făcu câteva cuceriri; dar victoriele sale, ca și acele moscovite, erau o consecuență a forței naționale interne, nu a geniului princiar.

Selim, tot ca Ivan, nu știa ce este o bătălie.

Administrațiunea se afla pe mâinile vizirului și ale unui favorit... ovreu!

Sultanul nu ieșea din harem, închinând mereu frumuseților circaziene cupe cu vin de Malvasia.

În cronicele turce el este cunoscut sub porecla de "cel bețiv".

8. Italia, întrucât nu o cotropiră armele spaniole, asculta pe un popă și pe un neguțitor: Roma și Veneția.

Dar papatul deveni abia o slabă umbră a trecutei sale măriri: rațiunea își redobândi o mare parte din terenul ce-i uzurpase superstițiunea; Luther zgudui pân-în fundamente tronul Hildebranzilor; mai toată Germania, Anglia, jumătatea Franței, jumătatea Poloniei îmbrățișară lumina protestantismului și numai Spania mai rămânea neclintită în orbul său devotament cătră păpușeria catolică.

Nemaiputând a dicta legi lumii, papa Grigori XIII reforma calendarul.

Veneția de demult nu mai era dictatricea comercială a Europei: descoperirea lui Vasco di Gama și acea a lui Columb strămutară sceptrul mărilor în mâna spaniolilor și a portugezilor.

Acum ea primi o nouă și teribilă lovire: turcii cuprinseră Chiprul și Cicladele.

Căderea Veneției nu se poate atribui necapacității unui monarc, căci era o republică aristocratică; dar e cu atât mai trist că între mulțimea capetelor ce o cârmuiau nu-și rădică fruntea nici un cap.

9. La bariera opusă a Europei, în Svezia și Danemarca, doi regi încinseră o luptă de exterminare.

    Pentru ce?
    Pentru că fiecare din ei pretindea să poarte pe sigiliu una și aceeași emblemă.

Energica națiune scandinavă căzu în copilărie. 10. E ciudat a zice că fu un moment în care singurul principe adevărat mare, din câți conduceau atunci popoarele cele mai civilizate sau cele mai puternice ale Europei, era o femeie.

    Regina Elizabeta înflori marina, comerțul, literatura Angliei.
    Regina Elizabeta sfărmă colosul spaniol.
    Regina Elizabeta zdrobi idolatria papistașă.
    Regina Elizabeta fundă Unirea britanică...

11. Acesta este inventarul capetelor coronate în momentul ce ne preocupă.

În Spania, în Germania, în Italia, în Svezia, în Danemarca, în Polonia, în Rusia, în Turcia... vedem sceptrurile mânuite de popi, de copii, de zero, de nebuni, de bețivi.

Tocmai atunci într-o țărișoară română apare un principe pe care numai cea mai neagră trădare îl putu opri de a nu da o altă față Europei, fundând pe Peninsula Balcanică un nou imperiu latin.

    Un mare administrator!
    Un mare politic!
    Un mare general!




Ioan Voda cel Cumplit - Prefata la a II-a Editiune
Ioan Voda cel Cumplit - Prefata primei Editiuni
Ioan Voda cel Cumplit - Introductiune
Ioan Voda cel Cumplit - Aventurierul
Ioan Voda cel Cumplit - Domnul
Ioan Voda cel Cumplit - Capitanul
Ioan Voda cel Cumplit - Capitanul (continuare)
Ioan Voda cel Cumplit - Catastrofa
Ioan Voda cel Cumplit - Catastrofa (continuare)
Ioan Voda cel Cumplit - Dupa el
Ioan Voda cel Cumplit - Epilog


Aceasta pagina a fost accesata de 565 ori.