Autori > Alecu Russo
Studie moldava - Partea 02
02.
Sa spui drept, risipirea cea iute a trecutului ma patrunde de jale; lupta intereselor, nevoile vietii noua, iuteala sangelui au naruit risipa peste risipa in societatea moldoveneasca casnica, fara sa ne uitam inapoi, fara sa ne simtim! dar sunt ceasuri cand inima se intoarce in urma si s-aduce aminte de cateva fizionomii, de cateva obiceiuri ce plutesc pe namolul risipilor. Repejunea cu care se stinge trecutul dintre noi este cea mai strasnica judecata a acelui trecut; ceea ce este vrednic de viata nu moare niciodata; nevrednicia se sterge din aducerea-aminte a oamenilor intr-o clipala! unde sunt faptele de la 1772 pana la 1835, care vor ramanea drept fala si folos in cronicile tarii! unde sunt numele neuitate de poporul moldovan?... trecutul dar ii mort si de tot mort. Pana a nu arunca tarana vecinica pe sicriul lui, sa ne mai uitam la dansul; nu se intampla adeseori in lume intr-o casa un mort, care, in viata fiind, nu-l iubeau casnicii? insa copiii, rudele, megiesii se strang, se uita inca o data la dansul, isi aduc aminte numai de bunele insusiri ale raposatului si, spre vecinica ziua buna, cuvanteaza un frumos si crestinesc: Dumnezeu sa-l ierte!
Asa zicem si noi: Dumnezeu sa ierte trecutul, intai pentru ca a murit, si al doile pentru ca suntem ca megiesii cei buni si am scociorat in viata lui ce-a fost mai bun.
Suntem de ieri, putem inca sa ne rememoram cateva din obiceiurele copilariei noastre... adevarat ca am fost copii amfibii (in doi peri), ne-am nascut in Moldova si am supt strainatatea, capul ni-i cap de neamt, de frantuz, dar inima ne-a ramas tot de moldovan; avem o datorie fireasca de a arunca cateva flori pe mormantul grabnic al parintelui nostru trecut; va veni vremea, daca n-a si sosit, in care si noi, tinerii de la 1835, tinerii si bonjuristii suri de astazi, vom fi chemati barbarie, vom fi judecati nu dupa ceea ce am facut, dar dupa ceea ce ar fi trebuit sa facem, vom fi osanditi nu dupa greutatea vremilor, dar dupa patima nadejdilor partidelor si a opiniei multimii, opiniei, arma noua ca si cuvantul cu care am ingropat parintii nostri, si care la randul nostru are sa ne dizgrume...! Noi, incale, ne magulim ca am prefacut Moldova in 16 ani... asa... incat mii de ani n-a preface-o.
Ramasita trecutului, ce intuneca cand si cand o parte din viata noastra zilnica, se rareste, Moldova veche mi se infatiseaza ca o padure deasa si mare, unde toporul a taiat iute, fara a avea vreme de a curati locul. Plugul, adica civilizatia, starpeste zi pe zi radacinile si preface codrul in curatura , curatura — in lan frumos, iar lanul — in campii roditoare.
Dar stramosii nostri, saracii, cu ce sa-i mangaiem? Florile care as vrea s-arunc pe tarana proaspata a trecutului sunt culese nu in viata lui politica sau morala, dara in cele multe obiceiuri casnice, care ne-au leganat in fasura. Multe s-au dus, multe au ramas, dar, sarmanele, vai de ele! fricoase, rusinoase, ele se ascund si se pierd de frica bontonului. in starpirea codrului, de care am zis mai sus, nu doresc nici caftanul , nici conditiile civile, morale, politice sau sociale ale vremii de atuncea, ci numai fizionomia casnica, viorelele si toporasii ingropati in risipa codrului. Nu numai le doresc, dar i le gasesc de neaparata nevoie. Nimica nu ne mai leaga cu trecutul, si fara trecut o societate este schioapa. Natiile care au pierdut afiliatia naravurilor parintesti is natii nestatornice sau, precum zice vorba cea proasta, nici turc, nici turlac.
Obiceiurile parintesti au parasit clasele boieresti; sa marturisim un adevar adanc, ele s-au departat de fizionomia poporala, pre cat s-au departat de traditiile boieresti; in vreme ce in zilele parintilor nostri obiceiurile acopereau sub o singura mantie toate treptele poporului moldovan. Credinta, vorba era una la boieri si la plugari; acea legatura s-a intrerupt, o prapastie adanca desparte boierul de astazi de popor; acea prapastie sa cheama stiinta; pe cat boierul creste in idei si in invataturi, pe atata poporul ramane in urma. Pe vremea trecuta, boierul vorbea, traia cu taranul, precum ar fi vorbit cu alt boier, se intelegeau amandoi in limba si in idei, astazi intelegem poporul cu inima numai, el nu mai este alta pentru noi decat o studie curioasa, morala sau pitoreasca. Pentru parintii nostri, studia pitoreasca nu era pe lume.
Avem dar o datorie sfanta, fireasca si nationala a culege viata parinteasca privata; nenorocirea literaturii, pedanta in silogism, pedanta in condei, pedanta in idei, care ne ineaca si omoara in tarile romane inchipuirea sub o ridicola ingeniozitate a cuvintelor, nu vine din alta pricina decat din nestiinta traditiilor vietii stramosesti. De abia nascuti la lumina, nu ne uitam la leaganul copilariei noastre, am ajuns in halul poetilor, invatatilor si teologilor imperiei rasaritene; sau pentru intelegerea versificatorilor, gramaticilor si neologilor moldoveni, ardeleni, bucovineni si bucuresteni suntem Trisotinii si Vadiusii veacului al 19-lea.
Pentru cei ce nu ar intelege ideea mea, i-as intreba cine oare citeste namolul de poezii, ce se nasc ca mustele vara pe toata ziua?...si cui nu-i place un cantec poporal editat de prietenul meu.
Adevarat, filomela ii cuvant poetic, azura ii frumos, orizonul nu-i slut si elementele fac bine in paginile poeziilor vaduve de cititori. Dar ce folos! limbajul, geniul, inspiratia si filomela cu suavele ei modulatii plangeferi nu ne incanta sau pentru ca sunt straine, iar nu romane, sau pentru ca suntem inca prea barbari, si nedemni de lirele acestor armoniosi, desi neinteligibili orfei
Ne invartim intr-o dilema grea; sau sunt poetii de astazi prea sublimi pentru noi sau suntem prea prosti pentru accentele divei armoniei noua si dar in tot chipul poetii scriu in desert; insa nu asa, poezia adevarata este si a fost rasuflarea natiilor, inima popoarelor; fiestecare natie are organizatia sa; in acea organizatie intra limba, haine, traditii istorice sau casnice, obiceiurile care dezvoltesc plecarile bune sau rele, in timp ce taria lor pe un pamant si cu inrauririle sufletesti si sociale se numeste nationalitate. Cei care canta latineste, frantuzeste, italieneste, englezeste sau macar chinezeste pot placea pedantilor, dar nu-s poeti romani: Mioara, Naframa, Mihul (balada), Bujor, Toma lui Mosu, Codreanul vor trai cat va fi un roman pe lume, iar poeziile D. D... D. D... D. D... D. D... vor trai vremea ceruta ca sa putrezeasca un colt de hartie, sau cu mare greutate si cu cheltuiala sa treaca de la libraria dlui Nica la cofetaria lui Vasile.
incheierea mea este in putine vorbe, ceea ce se face pentru balade, trebuie sa se faca si pentru toate traditiile noastre; cantece si traditii fac una, ele se talmacesc si se intregesc.
Izvorul adevaratei literaturi este aicea; daca as fi poet si mai ales poet mitologic, as edita intai mitologia romana, care-i frumoasa ca si acea latina sau greaca si care nu-i batrana si purtata ca o rufa lepadata, si ar fi inteleasa de tot omul ce stie numai romaneste.
Am ajuns departe-departe si nu prea departe, cum zice cantecul. Suntem in minutul vajnic, unde trebuie sa facem chipul trecutului, precum se face la ceasul mortii portretul unei rude. Cincisprezece ani inca, si hainele, limba si obiceiurile societatii moldovene de ieri se vor acufunda in uitare; cu ce vom fabrica oda, drama, vodevilul sau elegia trecutului? Cu ce vom talmaci istoria, daca nu vom cunoaste sufletul mortului? Ce va putea fi propasirea daca nu vom sti de unde a pornit? Ce mangaieri putem simti noi, ostasii propasirii, daca nu stim marimea luptei? Ce soi de parinti vom fi, daca lepadam clironomia parinteasca: cantecele mancilor , stahiile noptilor, povestile chelarilor , prietesugul tiganasilor, ocara si zaharul jupaneselor, greceasca dascalului si cate si cate obiceiuri si credinte, care s-au dus si n-or mai veni, sunt legate cu viata politica si morala obsteasca, istoria filozofica a vremilor trecute?
Sa spui drept, risipirea cea iute a trecutului ma patrunde de jale; lupta intereselor, nevoile vietii noua, iuteala sangelui au naruit risipa peste risipa in societatea moldoveneasca casnica, fara sa ne uitam inapoi, fara sa ne simtim! dar sunt ceasuri cand inima se intoarce in urma si s-aduce aminte de cateva fizionomii, de cateva obiceiuri ce plutesc pe namolul risipilor. Repejunea cu care se stinge trecutul dintre noi este cea mai strasnica judecata a acelui trecut; ceea ce este vrednic de viata nu moare niciodata; nevrednicia se sterge din aducerea-aminte a oamenilor intr-o clipala! unde sunt faptele de la 1772 pana la 1835, care vor ramanea drept fala si folos in cronicile tarii! unde sunt numele neuitate de poporul moldovan?... trecutul dar ii mort si de tot mort. Pana a nu arunca tarana vecinica pe sicriul lui, sa ne mai uitam la dansul; nu se intampla adeseori in lume intr-o casa un mort, care, in viata fiind, nu-l iubeau casnicii? insa copiii, rudele, megiesii se strang, se uita inca o data la dansul, isi aduc aminte numai de bunele insusiri ale raposatului si, spre vecinica ziua buna, cuvanteaza un frumos si crestinesc: Dumnezeu sa-l ierte!
Asa zicem si noi: Dumnezeu sa ierte trecutul, intai pentru ca a murit, si al doile pentru ca suntem ca megiesii cei buni si am scociorat in viata lui ce-a fost mai bun.
Suntem de ieri, putem inca sa ne rememoram cateva din obiceiurele copilariei noastre... adevarat ca am fost copii amfibii (in doi peri), ne-am nascut in Moldova si am supt strainatatea, capul ni-i cap de neamt, de frantuz, dar inima ne-a ramas tot de moldovan; avem o datorie fireasca de a arunca cateva flori pe mormantul grabnic al parintelui nostru trecut; va veni vremea, daca n-a si sosit, in care si noi, tinerii de la 1835, tinerii si bonjuristii suri de astazi, vom fi chemati barbarie, vom fi judecati nu dupa ceea ce am facut, dar dupa ceea ce ar fi trebuit sa facem, vom fi osanditi nu dupa greutatea vremilor, dar dupa patima nadejdilor partidelor si a opiniei multimii, opiniei, arma noua ca si cuvantul cu care am ingropat parintii nostri, si care la randul nostru are sa ne dizgrume...! Noi, incale, ne magulim ca am prefacut Moldova in 16 ani... asa... incat mii de ani n-a preface-o.
Ramasita trecutului, ce intuneca cand si cand o parte din viata noastra zilnica, se rareste, Moldova veche mi se infatiseaza ca o padure deasa si mare, unde toporul a taiat iute, fara a avea vreme de a curati locul. Plugul, adica civilizatia, starpeste zi pe zi radacinile si preface codrul in curatura , curatura — in lan frumos, iar lanul — in campii roditoare.
Dar stramosii nostri, saracii, cu ce sa-i mangaiem? Florile care as vrea s-arunc pe tarana proaspata a trecutului sunt culese nu in viata lui politica sau morala, dara in cele multe obiceiuri casnice, care ne-au leganat in fasura. Multe s-au dus, multe au ramas, dar, sarmanele, vai de ele! fricoase, rusinoase, ele se ascund si se pierd de frica bontonului. in starpirea codrului, de care am zis mai sus, nu doresc nici caftanul , nici conditiile civile, morale, politice sau sociale ale vremii de atuncea, ci numai fizionomia casnica, viorelele si toporasii ingropati in risipa codrului. Nu numai le doresc, dar i le gasesc de neaparata nevoie. Nimica nu ne mai leaga cu trecutul, si fara trecut o societate este schioapa. Natiile care au pierdut afiliatia naravurilor parintesti is natii nestatornice sau, precum zice vorba cea proasta, nici turc, nici turlac.
Obiceiurile parintesti au parasit clasele boieresti; sa marturisim un adevar adanc, ele s-au departat de fizionomia poporala, pre cat s-au departat de traditiile boieresti; in vreme ce in zilele parintilor nostri obiceiurile acopereau sub o singura mantie toate treptele poporului moldovan. Credinta, vorba era una la boieri si la plugari; acea legatura s-a intrerupt, o prapastie adanca desparte boierul de astazi de popor; acea prapastie sa cheama stiinta; pe cat boierul creste in idei si in invataturi, pe atata poporul ramane in urma. Pe vremea trecuta, boierul vorbea, traia cu taranul, precum ar fi vorbit cu alt boier, se intelegeau amandoi in limba si in idei, astazi intelegem poporul cu inima numai, el nu mai este alta pentru noi decat o studie curioasa, morala sau pitoreasca. Pentru parintii nostri, studia pitoreasca nu era pe lume.
Avem dar o datorie sfanta, fireasca si nationala a culege viata parinteasca privata; nenorocirea literaturii, pedanta in silogism, pedanta in condei, pedanta in idei, care ne ineaca si omoara in tarile romane inchipuirea sub o ridicola ingeniozitate a cuvintelor, nu vine din alta pricina decat din nestiinta traditiilor vietii stramosesti. De abia nascuti la lumina, nu ne uitam la leaganul copilariei noastre, am ajuns in halul poetilor, invatatilor si teologilor imperiei rasaritene; sau pentru intelegerea versificatorilor, gramaticilor si neologilor moldoveni, ardeleni, bucovineni si bucuresteni suntem Trisotinii si Vadiusii veacului al 19-lea.
Pentru cei ce nu ar intelege ideea mea, i-as intreba cine oare citeste namolul de poezii, ce se nasc ca mustele vara pe toata ziua?...si cui nu-i place un cantec poporal editat de prietenul meu.
Adevarat, filomela ii cuvant poetic, azura ii frumos, orizonul nu-i slut si elementele fac bine in paginile poeziilor vaduve de cititori. Dar ce folos! limbajul, geniul, inspiratia si filomela cu suavele ei modulatii plangeferi nu ne incanta sau pentru ca sunt straine, iar nu romane, sau pentru ca suntem inca prea barbari, si nedemni de lirele acestor armoniosi, desi neinteligibili orfei
Ne invartim intr-o dilema grea; sau sunt poetii de astazi prea sublimi pentru noi sau suntem prea prosti pentru accentele divei armoniei noua si dar in tot chipul poetii scriu in desert; insa nu asa, poezia adevarata este si a fost rasuflarea natiilor, inima popoarelor; fiestecare natie are organizatia sa; in acea organizatie intra limba, haine, traditii istorice sau casnice, obiceiurile care dezvoltesc plecarile bune sau rele, in timp ce taria lor pe un pamant si cu inrauririle sufletesti si sociale se numeste nationalitate. Cei care canta latineste, frantuzeste, italieneste, englezeste sau macar chinezeste pot placea pedantilor, dar nu-s poeti romani: Mioara, Naframa, Mihul (balada), Bujor, Toma lui Mosu, Codreanul vor trai cat va fi un roman pe lume, iar poeziile D. D... D. D... D. D... D. D... vor trai vremea ceruta ca sa putrezeasca un colt de hartie, sau cu mare greutate si cu cheltuiala sa treaca de la libraria dlui Nica la cofetaria lui Vasile.
incheierea mea este in putine vorbe, ceea ce se face pentru balade, trebuie sa se faca si pentru toate traditiile noastre; cantece si traditii fac una, ele se talmacesc si se intregesc.
Izvorul adevaratei literaturi este aicea; daca as fi poet si mai ales poet mitologic, as edita intai mitologia romana, care-i frumoasa ca si acea latina sau greaca si care nu-i batrana si purtata ca o rufa lepadata, si ar fi inteleasa de tot omul ce stie numai romaneste.
Am ajuns departe-departe si nu prea departe, cum zice cantecul. Suntem in minutul vajnic, unde trebuie sa facem chipul trecutului, precum se face la ceasul mortii portretul unei rude. Cincisprezece ani inca, si hainele, limba si obiceiurile societatii moldovene de ieri se vor acufunda in uitare; cu ce vom fabrica oda, drama, vodevilul sau elegia trecutului? Cu ce vom talmaci istoria, daca nu vom cunoaste sufletul mortului? Ce va putea fi propasirea daca nu vom sti de unde a pornit? Ce mangaieri putem simti noi, ostasii propasirii, daca nu stim marimea luptei? Ce soi de parinti vom fi, daca lepadam clironomia parinteasca: cantecele mancilor , stahiile noptilor, povestile chelarilor , prietesugul tiganasilor, ocara si zaharul jupaneselor, greceasca dascalului si cate si cate obiceiuri si credinte, care s-au dus si n-or mai veni, sunt legate cu viata politica si morala obsteasca, istoria filozofica a vremilor trecute?
Studie moldava - Partea 01
Studie moldava - Partea 02
Studie moldava - Partea 03
Studie moldava - Partea 04
Aceasta pagina a fost accesata de 532 ori.