• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Istoria ieroglifica - Partea a doa - continuare

Deci oricine ar fi acela carile aceii nepovestite fericiri părtaș a fi ar pofti, întâi trebuie ca nu numai a trupului, ce și a sufletului mâni totdeodată să întindză și nu numai cu ale trupului picioare, ce și cu ale sufletului aripi să alerge și să zboare (că amintrilea, lenișilor ostenința și pizmătarilor lipsa și căința va rămânea). Acestea, dară, de la toată dihaniia așe într-acesta chip înțelegându-să, la ascultare cuvântului și scuturarea lucrului cea mai de pre urmă să vinim, carea tot mijlocul cel spre lesnire și tot modul cel spre fericita săvârșire aduce (că toată călătoriia muritorilor în cel de apoi săvârșit sau să fericește, sau să blăstămățește). Neamul cel fără neam și chipul cel fără chip, adecă jigăniuța sau păsărița cea cu prepus, iubitoriul nopții, fugătoriul dzilei, vădzătoriul întunerecului și orbul luminii, adecă Liliacul, precum în fericit pământul și mănoasă brazda adunării aceștiia nu puțină zizanie să fie sămănat aievea ieste. Vidra nu cu picătura, ce cu vadra în vasul înțelepciunii veninul nebunii<i> și-au vărsat. Așijderea Struțul, macar că peste voia și știința sa, însă nu mică stincă a scandalului la tot pasul căii aceștiia au aruncat și toată greuimea lucrului la mijloc a vini au pricinit. Carile, toate de nu s-ar fi tâmplat, fericire și lucru foarte minunat ar fi fost. Dar, de vreme ce s-au tâmplat, altă nu încape fără numai leacul le ieste de aflat (căci lucrul ce întâi la lumină n-au fost, Dumnădzău, din ne a fi, la a fi îl aduce, iară lucrul ce o dată la ființă au ieșit, la neființă nici Dumnădzău nu-l poate aduce). Leacul dară acestor mai sus pomenite boale și lineștea acestor clătite răscoale, pre cât din duhul obștii fâicava mea voroavă va putea a-l arăta, nu să va lenevi. "De duhurile vărsatelor veninuri toți ne-am amețit, dacă strigară, și toți antidotul toapsăcului precum să-l arete pre Papagaie dacă rugară. Papagaia într-acesta chip începu: "Puțintele sint, o, priietinii miei, recetele științei mele și mici și strâmpte chichițele ierbilor doftoriii mele (căci doftorul bun știința în cap, iar ierbile în câmp le are, și unde chichițele văruite și pilulele șicuite sint, acolo bolnavul să amăgește, iară nu să tămăduiește). Din carile ce voi avea împreună cu dânsele și inima, și sufletul înainte-vă a vărsa nu mă voi tăgădui (că pre cât ieste de lăudat doftoriia bună la boală, pre atâta ieste încă mai de lăudat aședzământul la răscoală). Pre cât dară ieste pentru bileala în cerneală și cerneala în bileală, adecă pentru vădzitoriul în întunerec și orbăcăitoriul în lumină, Liliacul, după a mea proastă socoteală aședzimântul pre lesne îi ieste (căci pravul casii după măturat de să și râdică și în radzele soarelui gioacă, însă nici radzele soarelui a nu lovi oprește, nici pașii celui ce prin case îmblă continește). În care chip și a Liliacului gâlceavă, precum din nemică s-au scornit, așe și scornită nemică ieste, și până în cea mai de pre urmă și tulburat de ar rămânea, precum a tot statul vreo tulburare ca aceia a aduce vrednic să nu fie putem socoti. Vidra iată că din catalogul jiganiilor, cu sfatul a tot statul, s-au ras. Carea acmu în lucru, precum să vede, vreo toartă să apuce sau vreo bucată să mai îmbuce nu are, ce numai în cuvânt, pre cât au putut, și mănuntăile a-și vărsa s-au opintit, și tot feliul de farmăcul descântătoriu prin urechile tuturor au stropit. Însă precum până acmu în ceva n-au procopsit, așe și de acmu înainte vreo rămășiță de venin de-i va fi mai rămas, adevărații doftori pre lesne îl vor răzsipi și înțelepții deregători pre iușor tot lucrul, precum să cade, îi vor tocmi. De care lucru, despre aceasta parte mai multă grijă a purta nici folos ieste, nici să cade. (Că unde grijea ieste la măsură, megalopsihiia o cârmuiește, iar unde grijea trece peste măsură, acolo micropsihiia a mai chivernisi părăsește). Acestea, dară, așe precum și sint cunoscându-să, tot săvârșitul lucrului și toată fericirea săvârșitului într-aceasta rămâne ca și hotărârea Struțului să să aleagă, pentru ca toți ce ieste și ce poftește a fi să înțăleagă, și așe, toată clătirea la aședzare, toată ostenința la odihnă și toată începătura la cel dorit să vie săvârșit. De care lucru, întâiaș dată tuturor a ști să cade că, precum încă de demult neclătit siloghizmul Corbului prin învoința și porunca a marelui împărat, a Vulturului, s-au răzsunat, așe și acmu toată adunarea monarhiii zburătoarelor va, poftește și poruncește ca Strutocamilii mai mari aripi și mai lungi pene să i să dea. Și ce mai mult? Cămila zburătoare și Struțul fătătoare să să facă, pravila voii împărătești poruncește (că toată voia slobodă într-acesta radzimă ca, precum celor pemintești, așe celor cerești pravile împotrivă să margă). Ca cu acesta mijloc Cămila călătoare în monarhiia celor zburătoare să între și iarăși despre partea monarhii dobitoacelor orice cu cale și cu cuviință a fi ar socoti, din mădularile sale pre Cămilă să împodobască, căruia lucru toată monarhiia pasirilor voitoare ieste. Și așe, nici hereghiia dinceput să-și piardză, nici precum împărații orice poftesc că nu pot face să să vadză (că cei putincioși nu mai puțin cu părerea altora decât cu puterea lor fac ce fac). Și hotărârea numelui știindu-să, într-îmbe părțile titulul cinstei și locul slavii numelui a-și dobândi să poată, și într-acesta chip, cea deplină omonie, într-îmbe monarhiile plinindu-să, să să săvârșască."

Acestea din tot duhul dacă larg și lat ritorisi Papagaia toate cetele zburătoarelor: "Facă-să, facă-să, plinească-să, plinească-să!" strigară, atâta cât chiotele a atâtea gloate deodată slobodzite să părea că ieste huietul a mari puhoaie după ploaie, din dealuri în văi răpedzite. Unii, de fericirea ce li să părea că acmu au și dobândit-o, cu glasuri de bucurie să desfăta, alții cu cântece și cu viersuri îzbânda, ca cum în sin și dobânda în palmă ar avea, în ceriuri râdica. Iară alții minunată voroava Papagaiei și decât miierea și zăharul mai dulci cuvintele ei și decât toată unsoarea mai pătrundzitoare și mai muietoare sentențiile ei ni cu gura mărturisiia, ni cu mânule și cu capul chipuri și semne de mirare și de minunare unul cătră altul în divuri, în chipuri arăta (că de multe ori bucuriia mare glasul astupă, și ciuda peste măsură mintea răzsipă). Unii, ca cum încă mai denainte de mângâioase voroavele ei spre somn furați și în chiteala socotelelor afundați ar fi fost, ca de somn sau de vin amețiți ar fi fost, spre ce întâi să înceapă și ce mai înainte din cele multe audzite să pomenească și din pomenire în cuvinte să alcătuiască, ca uluiții sta și ca somnoroșii, ni pe frunte, ni pe piept să scărpina (că voroava dulce și ales plăcută inimii bucurie, iară ochilor dormitare pricinește). Comedie ca aceasta și buiguire într-acesta chip din gura Papagaii în mințile tuturor dihaniilor răvărsindu-să, ca cum și cu trupurile și cu sufletele amurțiți și amuțiții ar fi fost, prin câtăva vreme între dânsele mare tăcere să făcu, și una într-ochii alțiia ascuțit și neclătit căutând, ce ar fi mai de vorovit și ce ar fi mai de pomenit, ca cum a să domiri n-ar putea, ce una pre altă să înceapă, ca ce din ros tul ei ar audzi și ea aceia să grăiască, sta cu gura căscată (că strigarea a gloate multe din răzsunarea a păreților deșerți nu multă deosebire are, și precum păreții același glas întorc, așe în gloata ascultătoare unul cuvântul altuia poartă).

În cea de pre urmă Cioara, după ce câtva ca înecații în gât clăncăi și ca cum sau de duh îndesită, sau de năcaz dosedită ar fi fost, mult în grumadzi râgâi, în glasul firii sale să slobodzi și "car, car, car" de trii ori poftori. Toate cetele pasirilor, spre bine glasul poftorind, "macar, macar, macar", după cazaniia Papagaii, și lucrul și cuvântul de s-ar sfârși dzicea. Din jiganii unele (pentru carile precum lăcomiii să fie fost vândute mai sus s-au pomenit ), ca cum le-ar fi vinit a căsca și princet, ca nu toți să audză, glasul Cioarăi adeveriia. Alalte jigănii toate, cu multă și adâncă tăcere, ca cum celor mai de frunte următoare ar fi, să arătară (că tăcerea prea adâncă sau din pizmă iese, sau din neștiință). Ce tăcere ca aceasta celor mai de gios era din sială, iară celor mai de frunte era într-adins mărturisală. Căci mita maica și vicleșugul părintele în trupuri de îmblătoare inimi de zburătoare odrăslisă (că precum aurul în focul cât de iute din ce ieste nu să mută, așe, ori în ce inimă întră, din ce ieste într-alta o strămută). De care lucru jiganiile, "facă-să, facă-să", aievea a striga, ascunsă tragerea firii le rușina; "nu vom, nu priimim" și de mare strâmbătate a să văiera, înghițita mâzdă și îmbunare de inimă le mânca.

Iar dintre pasiri, Brehnacea, carea de multe ori partea adevărului a ținea să videa, cătră Cucunoz pre taină dzisă: "Glasul Cioarăi, gurile lingușitoare și inimile cele numai înainte, iară nu și înapoi socotitoare, după a sa poftă, spre bine l-au tâlcuit (căci pofta schizmește lesnirea, și chipul lesnirii spre toată greuimea fără nici o sială purcede ). Numai pre cât a mea proastă și acmu de bătrână buiguitoare socoteală ieste, glasul Cioarăi nu atâta spre "macară", cât spre ocară a tâlcui s-ar putea, și precum, o, iubite frate, foarte bine știi că Cioara cu Corbul pentru multe pricini a multe stârvuri puțină dragoste și priință între sine au. De care lucru așe cu firea mă amăgesc, că în cea de apoi a adunării aceștiia nu vreo fericire să așteaptă, pentru carea să dzicem: macară, ce multă nevoie și becisnicie, pentru carea să ne văietăm, vai, foc și pară, și cei ce așe de pre lesne au tâlcuit, macar, a multora capete să să usuce îmi par (că câtă becisnicie aduce fericirea cea prea așteptată, atâta nevoie nu face nenorocirea cea cu sufereală purtată). Și pomenește, frate, cuvintele mele, și odată vii cunoaște că Cioara, nu macara, ce ocara au prorocit " Cucunozul, precum dinceput calea apucase, nici în stânga, nici în dreapta să abătea, ce de pururea pizma și mândriia ce știia ținea. De care lucru, într-un chip pe Brehnace de blăstămăție și de micropsihie probozind-o, dzisă: "(A tot lucrul părerea părere naște, iară știința făcliia adevărului ieste): Cioara, săraca, de la mulțime s-au socotit la limbă varvară și i-au tâlcuit glasul: macară.

Iară tu, frate, împiedicat de bătrânețe și buiguit de căruntețe fiind, pre prorocul ce nu-i știi știința, locul și țara, vii să-i încarci asupră-i ocara. Ce mulțimea varvarismos, iară tu solichizmos cu limba Cioarăi faceți. De care lucru, a ști ți să cade că Cioara aceasta de locul său ieste atică, țara Elada, carea în toți anii cuibul în platanul (carile dinaintea capiștii lui Apolon ieste sădit), scoțând, de la preuții lui Apolon, carii de pururea supt umbra copaciului învățiturile cele de taină și meșterșugul prorociii învață, filosofiia cerească au deprins, din care știință, adevărul, începutul și sfârșitul lucrului precum ieste, mai denainte vadzindu-l și ca cu mânule pipăindu-l, în limba aticească au strigat: maaria Ö Șra, ce va să dzică: fericit ceasul în carile cu gândul s-au zămislit și cu fapta s-au săvârșit. " Însă ori mulțimea au varvarizmit, ori Brehnacea au solichizmit, ori Cioara au aticit, ori Cucunozul au băsnuit, a Cioarăi glas pre cât mai mult să tâlcuia, pre atâta mai mult în lavirinthul necunoștinții să încuia, al căruia cheie când să va afla și a cui mână a o prinde și cu dânsa lavirinthul a deșchide să va învrednici supt vremile de apoi ieste să așteptăm.

Lupul, între toate jigăniile pururea mai socotit și mai grijliv în chitelele sale, sila și desfrânată voia zburătoarelor aievea vădzind, și încă acoperit vicleșugul a unor dobitoace dintr-adânc pricepând, toată avuțiia răspunsurilor sale în cea mai de dedesupt tainița tăcerii așeși de tot își zidi (că cuvântul înțelept pre cât folos aduce urechilor ascultătoare, pre atâta înfocare face inimilor nestătătoare) (și în vreme ce să ascultă, cântecul sirenilor, iară în vreme ce nu să ascultă, sunetului căldărilor să asamănă). Lupul, dară, de înțelepciune oprit, tăcea.

Iară alalți toți, de nebunie împinși, mormăind și răcnind, de iznoavă, "facă-să, facă-sa!" striga. În care vreme Pardosul vărgat și Râsul cu negru picat, cu alalți ai lor depreună, cel de demult în inimile sale ascuns vicleșug ce avea la iveală și într-a tuturor privală a-l scoate începură, și ca cum de urgiia pizmei nebuniți și buiguiți ar fi fost, fără nici o rușine: "vârtos ieste siloghizmul Corbului, frumos și înțelept ieste sfatul Cucunozului, minunată și înălțată ieste ritorica Papagaii", striga. "De acmu înainte, o omonie, o stăpânire și o monarhie cunoaștem și o împărăție știm. Iară cine într-alt chip sentențiia ar clăti sau a o clăti s-ar ispiti, fier, foc și cea mai groaznică moarte partea să-i fie ". Aședară, răutatea vicleșugul zămisli și nebuniia îl descoperi (că vicleniia, răutatea și nebuniia surori sint: răutatea începe, vicleșug urmadză, iară nebuniia mai mult îl desfrâneadză, până unde una prinde, alta leagă, iară a triia grumadzii cu lațul îi vâneadză). Cătră acestea, Pardosul răutate peste răutate, vicleșug peste vicleșug și nebunie peste nebunie a grămădi începu, și pașii lăcomiii până peste hotarăle simțirii a-și lăți și a-și lărgi adaosă, dzicând: "De vreme ce după neminciunoase budzele Papa gaii toată adunarea adeverește, cu cale și cuviință socotesc a fi, ca precum la monarhiia pasirilor după Vultur, Corbul, așe la monarhiia noastră, după Leu, Strutocamila stepăna cea mai de cinste și epitropiia a tot neamul să ție, și după aripile carile Vulturul l-au demânat, capul taurului să i se puie, pentru ca și ea între coarne sămnul biruinții și stema epitropiii să poarte.

Că amintrilea, și Cămila și Struțul, undeva vreun mădulariu de apărare și de luptare precum să n-aibă tuturor știut ieste".

Cuvântul Pardosului întări Ursul și-l adeveri Vulpea (că la voia poftitoare puține cuvinte trebuie îndemnătoare). Așijderea, alalți, a vicleșugului părtași: "foarte bine, foarte bine", ni din budză mormăia, ni din colți clănțăia. Însă cumpăna, în carea dramul strâmbătății nu încape, și mâna, carea fietecui după ale sale fapte împarte, a doi dintr-aceștea nu mult răbdă, și ce pre alalți la vreme lor îi așteaptă, acestora ceia ce li să cădzu le dede plată.

Căci Ursul, în părerea sa, pentru bișugul mierii ce aștepta, acmu precum că toate prilazurile prisăcilor sare socotiia și toate știubeiele cu miiere fără nici o sială, fărâmă, gândiia, și așe din lăcomiia deșartă și de mândriia înflată, cu vânt de gând și cu miiere de părere, preste măsură îndopându-să și înfundându-să, așijderea acele ticăloasele albine, carile prin faguri de aburi împrăștiiate ramăsese, prin mațele și ficații Ursului pătrunsără, de unde adevărata înflăciune scornindu-să, supt piielea Ursului izvoară de apă pururea piștitoare purceasără și cu această de năprasnă și mieșeloasă boală, înainte a toate gloatele crăpa.

Vulpea așijderea, de multă grijea vicleșugului făcut ce purta, întâi în melianholia ipohondriacă, apoi în tusa cu singe mutându-să, de multă vitionire și boală uscăcioasă, toate vinile i s-au întins și toate mădularele i s-au zgârcit, atâta cât piielea de oase și pieptul de spinare i să lipisă. Carea înghițind vicleșugul, preste puține dzile ș-au borât aburul, precum istoria la locul său va arăta (că cine înghite zăharul vicleșugului, acela borește toapsăcul sufletului ). Acestea dară și ce să lucra vădzind și ce să să mai lucredze a aștepta neputând, deodată și în grabă socotiră pre Lup (pre carile încă dinceput vicleșugurilor neînsoțitoriu și răutăților lor nepriimitoriu îl cunoscusă), întâi îl sfătuiră, apoi îndemnară, iară mai pre urmă și cu capul îi clătinară și cum mai curând de nu va la strajea bârlogului său merge, cu pedepse groznice și și înfricoșări de moarte i să lăudară. Așe Lupul, vrând-nevrând, și precum de aceasta poruncă foarte să să fie bucurat arătând, împreună cu Ciacalul la locurile sale să dusără. Iară când din toată adunarea Lupul să despărțiia și precum de frații, priietinii și omofilii săi amăgit și viclenit la arătare cunoscându-să, de grea dosadă carea inima îi înădușiia și de vremea carea așeși de tot împotrivă i să punea, gemutul, oftatul și suspinul totdeodată supt un glas alcătuind, încetișor, cum i să părea, și prea tare, cum altora să audziia, cătră Ciacal gemu, oftă, suspină, răzsuflă și dzisă: "Blem, frate Ciacal, de vreme ce la strajă ne trimăt, blemați să nu stăm (căci urechea la cuvinte cât de grele ascultătoare învață pre inimă la cât de grele nevoi răbdătoare a fi), căci otrăvile acestea cornul Irodului le va îndulci, iară spurcăciunile acestea, botul Filului le va curăți.

Acestea Lupul pietre sămănând, stânci și munți în urmă răzsăriră, precum mai pre urmă lucrul au arătat."




Izvoditoriul cititorului, sanatate
Iarasi catra cititoriu
Istoria ieroglifica - Partea intai
Istoria ieroglifica - Partea intai (continuare)
Istoria ieroglifica - Partea a doa
Istoria ieroglifica - Partea a doa (continuare)
Istoria ieroglifica - Partea a doa - continuare
Istoria ieroglifica - Partea a triia
Istoria ieroglifica - Partea a triia (continuare)
Istoria ieroglifica - Partea a patra
Istoria ieroglifica - Partea a patra (continuare)
Istoria ieroglifica - Partea a cincea
Istoria ieroglifica - Partea a cincea (continuare)
Istoria ieroglifica - Partea a sesea
Istoria ieroglifica - Partea a septea
Istoria ieroglifica - Partea a septea (continuare)
Istoria ieroglifica - Partea a opta
Istoria ieroglifica - Partea a opta (continuare)
Istoria ieroglifica - Partea a noa
Istoria ieroglifica - Partea a dzecea
Istoria ieroglifica - Partea a 11-ecea
Istoria ieroglifica - Partea a 12-ecea
Iarasi catra cititoriu
Scara a numerelor si cuvintelor ieroglificesti talcuitoare
Scara a numerelor si cuvintelor streine talcuitoare


Aceasta pagina a fost accesata de 587 ori.