Autori > Dimitrie Cantemir
Istoria ieroglifica - Partea a opta (continuare)
Iară Inorogul încă în opreala crocodilului fiind și precum în blăstămate vicleșugurile Hameleonului să fie cădzut, vestea prin urechile tuturor să împrăștie, toți munții și codrii de fapta ce să făcusă să răzsuna și toate văile și holmurile de huietul glasului să cutremura, atâta cât glasurile răzsunării precum ca o muzică să fie tocmite să părea, carile o harmonie tânguioasă la toată urechea aducea, nici cineva altă ceva audziia, fără numai: "Ple catu-s-au cornul Inorogului, împiedecatu-s-au pașii celui iute, închisu-s-au cărările cele neîmblate, aflatu-s-au locurile cele necălcate, în silțele întinse au cădzut, puterii vrăjmașului s-au vândut. Surcelele i-au uscat, focul i-au ațițat, temeliile de la pământ în nuări i-au aruncat, nepriietin de cap, Corbul, gonași neosteniți, dulăii, iscoadă neadormită, Hameleonul, și toți în toată viața îl pândesc. De traiul, de viața și de ființa lui ce nedejde au mai rămas? Nici una. Toate puterile i s-au curmat, toți priietinii l-au lăsat, în lanțuje nedezlegate l-au legat, toată greutatea ne priietinului în opreala Inorogului au stătut. Iară de acmu, în ce riu să zboare, n-a scăpa, o mie de capete de ar avea, iarbă n-a mai mânca. Unul, Lupul, ce și acela depărtat, n-are cum îi folo si, nu-l poate agiutori. De nu altă, încaile să-l tânguiască, încailea să-l jeluiască, încai să-l olecăiască. Filul, macar că într-această parte s-ar afla, însă greuimea a sări nu-l lasă, grosime în sine îl apasă, în strâmtori primejdioase, în valuri așe holmuroase să să arunce nu-ndrăznește și micșorimea sufletului dinluntru-l oprește. De cu sară, Filul știre au luat, de prețul tăiat s-au înștiințat, ce ar fi putut să și va i s-ar fi cădzut, ce în locul mângâierii, răspunsul curmării să dă: "1.000 de ani la opreală de-ar fi, un dram de panzehr n-aș putea găsi". Ce mângâiare i-au rămas? Nici una. Ce sprijeneală i-au rămas? Nici una. Ce priietin i să arată? Nici unul. Munți, crăpați, copaci, vă despicați, pietri, vă fărâmați! Asupra lucrului ce s-au făcut plângă piatra cu izvoară, munții pu hoaie pogoară, lăcașele Inorogului, pășunele, grădinele, cerneas că-să, pălească-să, veștedzască-să, nu înflorească, nu înverdzască, nici să odrăslească, și pre domnul lor cu jele, pre stăpânul lor negrele, suspinând, tânguind, nencetat să pomenească. Ochiuri de cucoară, voi, limpedzi izvoară, a izvorî vă părăsiți, și-n amar vă primeniți. Gliganul sălbatec viieriu, și-n livedzile lui ursul ușeriu să să facă, în grădini târvelește, în pomăt batelește să să prefacă. Clătească-să ceriul, tremure pământul, aerul trăsnet, nuării plesnet, potop de holbură, întunerec de negură vântul să aducă. Soarele zimții să-și rătedze, luna, siindu-se, să să ruși nedze, stelele nu scântăiedze, nici Galactea să luminedze. Tot dobitocul ceresc glasul să-și sloboadză, faptă nevădzută, plecân du-să, vadză. Cloșca puii răzsipască. Lobăda Lira să-și zdro bască, Leul răcnească, Taurul mugească, Aretele fruntea să-și slăbască, Racul în coajă neagră să să primenească, Capricornul coarnele să-și plece, Peștii fără apă să să înece, Gemenii să să desfrățască, Ficioara frâmsețe să-și grozăvască, cosița galbănă în negru văpsască, Scorpiia ascuțit acul să-și tâmpască, Strelețul arcul frângând, ținta nu lovască, Cumpăna dreptatea nu mai arete, Apariul topască-să-n sete. Mars vârtutea în slăbiciune să-și primenească, Mercurie între planete nu mai crăinicească. Zefs monarhiia în veci să-și robască, Vinerea floarea frumseții să-și veștedzască, Cronos scaunul de sus în gios să-și coboară. Finicul în foc de aromate moară, Oltariul jirtfe nu priimască, Păharul băutură să nu mai mestească. Chitul crepe în apa Ari danului, Iepurile cadză-n gura Sirianului, Musculița cu jele să vâzâiască, amândoi Urșii greu să mormăiască. Pletele Verenicăi să să pleșuvască, Corona frumoasă nu le-mpodobască. Pigasos de Andromeda să să depărtedze, Perseos de Casiopa să să-n străinedze. Zmăul capul cu coada să-și împleticească. Chivotul lui Noe în liman să primejduiască, Porumbul, frundza maslinu lui cercând, rătăcească, îndrăpt a să întoarce nu mai nemereas că. Acestea, dară, toate, jelind tânguiască, vâlfa Inorogului cu arsuri dorească. Singur numai Corbul vesel să crăngăiască, tu turor în lume spre chedzi răi menească. Singur Câinele mare cu cel mic, lătrând, brehăiască și de faptul scârnav să să vese lească. Mute-se Arcticul, strămute-se Andarticul, osiia sferească în doaă să frângă, toată iușorimea în chentru să-mpingă, stihi ile toate tocmirea să-și piardză, orânduiala bună în veci nu mai vadză, toate îndrăpt și-n stânga să să-nvârtejască, de jele să să uluiască, de ciudă să să amurțască, și dreptatea Inorogului în veci povestească."
Sunete jelnice, eleghii căielnice și traghicești ca acestea prin poticile a tuturor munților și prin vârtopile a tuturor holmurilor sunând, răzsunând și rătăcindu-să, Hameleonul, ca cum ceva știre n-ar fi avut, ca cum de strein lucrul s-ar fi uluit, ca cum de primejdiia fără veste mintea ș-ar fi pierdut, încoace și încolea cutreierând, de unul și de altul întrebând, îmbla și cătră toți chip de zălud și față de lovit arăta. "Ce poate fi aceasta? dzice, ce poate fi jelnic sunetul acesta? Ce poate fi lăcrămoase huietele acestea? Ce pot fi cernite cântecele ce audzu? Ce pot fi pone grite stihurile și într-însă necredzute cuvintele carile la urechi îmi vin? Oare ce audzu adevărat audz, au demonul, ispitindu-mă, simțirile îmi batgiocurește?" Apoi, după câtăva vreme, ca cum de neștiut lucrul ar fi înțeles, ca cum de patima Inorogului alții i-ar fi spus, ca cum, audzind, cu amărăciune s-ar fi împlut și de voia rea s-ar fi otrăvit, cum să dzice cuvântul, cu o falcă în ceriu și cu alta în pământ, la Șoim alergă, catră carile, ochii întorcând, fața, în divuri, în chipuri mutând, voroava amestecând, limba bolborăsindu-i, balele mărgându-i și gura aspumându-i, scârșnetul glasului articulul și înțelegerea cuvântului îi astupa. Între cele multe brehăite, ceste puține căptușite cuvinte de-abiia să înțe legea: "O, faptă nefăcută și poveste neaudzită, o, lucru nelucrat și vicleșug spurcat, o, cinste ocărâtă și ocară necinstită, o, Șoaime, de cumplit rău făcătoriu și de singe vărsătoriu, ce poate fi carea ai ispitit? Ce poate fi spurcat lucrul carile ai isprăvit și în toată lumea de astădzi înainte pre tine de viclenitoriu, iară pre mine de priietin vândzătoriu ai vădit? Unde-ți sint giurământurile? Ce ț-ai făcut legământurile? O, Zefs, o, Zefs, imăciunea carea astădzi pre obrazele noastre au cădzut cine în veci a o spăla va mai putea? Ce ploaia nuărului, ce roa săninului, ce marea ocheanu lui spre curățirea acestora va agiunge? Dară nu gândiiam eu, dară nu dziceam eu, dară nu-m prepuneam eu, dară nu mă temeam eu de una ca aceasta? Dară de vreme ce, o, vrăjmașule, supt nu mele cereștilor, vicleșuguri ca acestea a pune ai îndrăznit, alt or gan, afară din mine, o, ticălosul, n-ai putut afla? (Ce răii răutăților lor lumea părtaș și cu toții tovarăși a fi să nevoiesc). O, Hame leon ticăloase, ce floare în chip îți vii schimba, ca cineva să nu te cunoască, când te-ar întreba, ca de cleveta limbilor să scapi, ca din gurile sicofandilor să te mântuiești ? De acmu înainte um brile iadului să te învălească, întunerecul veacului să te căptu șască, ca radzele soarelui să nu te mai lovască, ca lumina dzilei să nu te mai ivască, ca cunoștința cunoscuților să nu te mai vădească. Unde ti-i ascunde, sărace, unde ti-i supune, blăstămate, unde ti-i mistui, pedepsite, unde ti-i ivi, urgisite? Iată, munții strigă, văile răzsună, iată, dealurile grăiesc, câmpii mărturisesc, iată, pietrile vorovăsc, lemnele povestesc, iată, iarba cu gălbenirea și florile cu veștedzirea arătând, vădesc, cu mut glas ritorisesc, cu surde sunete tuturor vestesc, asupra lucrului ce s-au lucrat toa tă ființa să uluiește și toată zidirea a să ciudi nu sfârșește. Aces tea dară toate supt numele tău să pun și supt titulul tău să scriu, macar că de bunăvoie părtaș vicleșugului nu te-ar fi aflat, macar că prin neștiință organ răutății te-ar fi arătat, macar că de lucrul ce s-au lucrat inima ca nuca ți s-au despicat, macar că în viață ceața jelii aceștiia de pre suflet nu ți să va mai ridica. O, dară lucru spurcat la începătură și încă mai spurcat la săvârșitură. Ce cereștii (a cărora nume cu al mieu împreună s-au batgiocurit) vicleșugul nu vor tăcea, izbânda nu vor trece, și dreptatea a răsplăti nici s-a lenevi, nici va pesti."
Șoimul, după ce prin multă vreme nu cu puțină dosadă, bolbăieturi și buiguituri ca aceasta de la Hameleon ascultând, mai mult a-l mai răbda nu putu, ce în chip ca acesta voroava îi întoarsă, dzicând: "O, Hameleon, Hameleon, jiganie spurcată, Hameleon, o, puterile cerești câte văpsele ai pe piiele, atâtea pedepse să-ți dea supt piiele! O, pricaz de năcaz și pacoste pri caznică, Hameleoane, bălaur mic și zmău în venin, Hameleoane, domnul diavolului și dascălul cacodemonului, Hameleoane, fun dul răutăților și vârvul vicleșugurilor, Hameleoane, mreajea dra cului și painjina tartarului, Hameleoane, o, răutatea răutăților și vicleșugul vicleșugurilor, Hameleoane! O, duh spurcat de tulburare și vivor necurat de amestecare, Hameleoane! Cine pustiul răutate peste răutate și păcat peste păcat a grămădi te-au învățat? Cine răul vicleșugurilor și amăgelelor sfârșit a nu face te-au îndem nat? Au te gândești, osinditule, că cu cuvinte șicuite și cu voroave căptușite, grețoase și scârnavele-ți fapte vii astupa? Au cu aces ta chip socotești că supt căpătăiul altuia puiul bălaurului vii as cunde, pre carile în viclenie l-ai zămislit și în răutate tu l-ai născut? Au nu m-am înștiințat eu că umbrele diavoliilor tale din deal peste vale s-au lungit și din zare până peste zare s-au întins și încă acmu chip de jele și față de nemângăiere îmi arăți? Și pentru spurcat lucrul carile ai început și a-l sfârși n-ai putut te faci că te întristedzi? A-l sfârși n-ai putut, dzic, de vreme ce răutățile tale nici sfârșit, nici început pot avea (iară veri în lu cruri grele, veri în lucruri iușoare, cumpăna dreptății tot va birui), carea și pre Inorog dintr-aceasta nevoie, fără nici o zăbavă îl va scoate și-l va mântui. Au nu tu, vicleanule, lațul dracului și undița demonului făcându-te, din malul răutăților pândind de atâta vreme a-l vâna te nevoiești? Au nu tu, spurcatule, pentru muced trupul tău, pre prețul neprețuit crocodilului în dar ai vândut? Au nu știi (că răutatea stătătoare și minciuna picioare n-are), ce amândoaă curând și lesne să pohârnesc? Au nu știi (că haina vicleșugului curând să vechește și în toate părțile destrămându să, rușinea i să dezgolește?) Ce ocară ieste aceasta? (Ocara obra zul și maiul capul să-ți bată), ce diavol, iarăși dzic, spre aceasta te-au ațițat? Și ce drac spre aceasta te-au îndemnat?" (Ce adevărat că vicleanului inima sa destul drac și sufletul său de prisosit dia vol ieste.)
Hameleonul, în tot chipul oblicit și din toate părțile vădit simțindu-să, încotro să șuvăiască nu mai putu și ce alta să meșterșuguiască nu mai avu. Ce obrăzniciia călcan și nestidirea meteriz obrazului făcând, cu mare nerușinare în cuvinte ca aces tea rumpsă: "(Diavolul sărăciii și cacodemonul robiii aceasta a gândi, a grăi și a începe m-au învățat și spre tot răul a ispiti m-au îndemnat), numai, pre cât socotesc, împotriva monarhiilor cevași macară n-am făcut, ce mai vârtos spre plăcerea și folosul lor, cât am putut, am silit (că cea chiară a vicleanului hirișie iește ca vicleșugul vrednicie și răutatea bunătate să ție), de care lu cru, n-ar fi fost până într-atâta cuiva rău să pară, ales celuia carile dreaptă slugă Corbului și bun priietin amânduror monarhiilor ies te. În ce, dară, până într-atâta am greșit cât supt atâtea ocări și defăimări mă supui? Pentru binele de obște am silit, pentru prăpădeniia nepriietinului amânduror monarhiilor, cât am putut, m-am nevoit. Că, precum să dzice cuvântul adevărului, mai bine ieste să piară unul pentru tot nărodul. Au socotești, Șoaime, că fiara aceia în veci vreodânăoară inima spre adevăratul prieteșug își va întoarce? Ba! De la mine adeverit să fii! Că cine în lume îi va sluji pre cât eu i-am slujit? Și cine supt soare îi va prii pre cât eu i-am priit? Nime, mă crede. Carile, pentru atâtea slujbe de la mine arătate, nu numai căci zămislirea Biruinței mi-au tăgăduit (carea, de ar fi vrut, și putea și vreme avea) și în loc ce ar fi fost cu mulțămită de plătit, nu numai căci slujba nu mi-au cunoscut, ce încă și crocodilului în veci rob nerăscumpărat să fiu m-au vândut. Eu dară, o, Șoaime, acmu aievea și fără nici o siială mintea inimii mele mărturisesc și ce ieste adevărul, aceia grăiesc (că vicleșugul pentru nepriietin, iară slujba pentru priietin și știu, și cât nu știu a mă învăța nevoiesc). Nici alt stăpân fără pre epitropii monarhiilor cunosc, ce tot carile acestora un tuleiu a le frânge pândește, eu aceluia cu zdrobirea capului nu mă îndestulesc (că pentru părul priietinului, capul nepriietinului a smulge vredniciia priietinului ieste). De care lucru, pre unul ca acela, oriunde, oricând și oricum, din gazda vieții în vecinică casa morții a-l muta a mă nevoi nu voi părăsi. Iară amintirea, visul mieu, după tâlcuire de nu să va plini, ce precum tu dzici de va ieși, adecă în curândă vreme, precum și din fălcile crocodilului va scăpa, cuvintele mele pomenește: că viața lui a multora moarte sirguiește și lineștea lui cu vreme (și în scurtă vreme) monarhiilor de neaședzat tul burare va aduce."
Într-acesta chip Hameleon, după fețe, și gândul, și cuvântul, și lucrul, nepărăsit mutându-și, ca acestea cu nedogorit obraz cătră Șoim borâia, a cărora greață el a suferi nemaiputând: "Piei de aicea, dzisă, o, jiganie spurcată și fățarnică, că eu mai mult a-ți răspunde nici îmi trebuie, nici mi să cade, de vreme ce sin gură răutatea ta destul îți răspunde și fapta carea ai lucrat de sațiu în toată lumea o povestește! Că într-adevăr cel ce dinceput ai fost, tot acela ești și tot acela vei fi, până când, ca căpușile de singe împlându-te, ca cârceii beșicându-te, plesnind, vei crăpa. "
Izvoditoriul cititorului, sanatate
Iarasi catra cititoriu
Istoria ieroglifica - Partea intai
Istoria ieroglifica - Partea intai (continuare)
Istoria ieroglifica - Partea a doa
Istoria ieroglifica - Partea a doa (continuare)
Istoria ieroglifica - Partea a doa - continuare
Istoria ieroglifica - Partea a triia
Istoria ieroglifica - Partea a triia (continuare)
Istoria ieroglifica - Partea a patra
Istoria ieroglifica - Partea a patra (continuare)
Istoria ieroglifica - Partea a cincea
Istoria ieroglifica - Partea a cincea (continuare)
Istoria ieroglifica - Partea a sesea
Istoria ieroglifica - Partea a septea
Istoria ieroglifica - Partea a septea (continuare)
Istoria ieroglifica - Partea a opta
Istoria ieroglifica - Partea a opta (continuare)
Istoria ieroglifica - Partea a noa
Istoria ieroglifica - Partea a dzecea
Istoria ieroglifica - Partea a 11-ecea
Istoria ieroglifica - Partea a 12-ecea
Iarasi catra cititoriu
Scara a numerelor si cuvintelor ieroglificesti talcuitoare
Scara a numerelor si cuvintelor streine talcuitoare
Aceasta pagina a fost accesata de 624 ori.