• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Craii de Curtea-Veche - Intampinarea crailor

Que voulez-vous, nous sommes
ici aux portes de l'Orient, ou tout est pris a la legere..."
Raymond Poincare


Ce vreti, suntem aici
la portile Orientului, unde totul se infatiseaza mai putin grav...
Raymond Poincare


Intampinarea crailor


"...au tapis-franc nous étions reunis"
L. Protat

"... ne stransesem la carciuma"
L. Protat



Cu toate c?, în ajun chiar, îmi f?g?duisem cu jur?mânt s? m? întorc devreme acas?, tocmai atunci m? întorsesem mai târziu: a doua zi spre amiazi.

Noaptea m? apuca în a?ternut. Pierdusem r?bojul timpului. A? fi dormit înainte, dus, f?r? zgomotoasa sosire a unei scrisori pentru care trebuia neap?rat s? isc?lesc de primire. Trezit din somn sunt mahmur, ursuz, ciufut. Nu isc?lii. Morm?ii numai s? fiu l?sat în pace.

A?ipii iar??i, dar pentru scurt? vreme. S?r?cia de epistol? se înfiin?? din nou, înso?it? de cruda lumin? a unei l?mpi. Mi?elul de po?ta? g?sise de cuviin?? s? m? isc?leasc? cu mâna lui. Nu-i fusei recunosc?tor.

Ur?sc scrisorile. Nu ?tiu s? fi primit de când sunt decât una, de la bunul meu amic Uhry, care s?-mi fi adus o veste fericit?. Am groaz? de scrisori. Pe atunci le ardeam f?r? s? le deschid.

Asta era soarta ce o a?tepta ?i pe noua sosit?. Cunoscând scrisul, ghicisem cuprinsul. ?tiam pe de rost nes?rata plachie de sfaturi ?i de dojane ce mi se slujea de-acas? cam la fiecare început de lun?; sfaturi s? purced cu b?rb??ie pe calea muncii, dojane c? nu m? mai înduplecam s? purced odat?. ?i, în coad?, nelipsita urare ca Dumnezeu s? m? aib? în sfânta sa paz?.

Amin! în halul îns? în care m? g?seam mi-ar fi fost peste putin?? s? pornesc pe orice fel de cale. Nici în pat nu m? puteam mi?ca. De?urubat de la încheieturi, cu ?alele frânte, mi se p?rea c? ajunsesem în stare de piftie. În mintea mea aburit? miji frica s? nu m? fi lovit damblaua.

Nu, dar în sfâr?it m? r?zbise. De o lun?, pe t?cute ?i ner?suflate, cu n?dejde ?i temei, o dusesem într-o b?utur?, un crailâc, un joc. În anii din urm?, fusesem greu încercat de împrejur?ri; mica mea luntre o b?tuser? valuri mari. M? ap?rasem prost ?i, scârbit de toate peste m?sur?, n?zuisem s? aflu într-o via?? de stric?ciune uitarea.

O luasem numai cam repede ?i m? vedeam în curând silit s? depun armele. M? l?sau puterile. În acea sear?, eram în a?a hal de sfâr?eal? c? n-a? fi crezut s? m? pot scula nici s? fi luat casa foc. Dar deodat? m? pomenii cu mine în mijlocul od?ii, în picioare, uitându-m? speriat la ceasornic. Mi-adusesem aminte c? eram poftit la mas? de Pantazi.

Ce noroc c? m? de?teptase; mare noroc! Privii acum cu recuno?tin?? scrisoarea p?rinteasc?; f?r? ea sc?pam întâlnirea cu cel mai scump prieten.

M? îmbr?cai ?i ie?ii. Era, spre c?derea iernii, o vreme de lacrimi. De?i nu plouase, tot era ud; jgheaburile plângeau, ramurile copacilor desfrunzi?i picurau, pe tulpine ?i pe grilaje se prelingeau ca o sudoare rece, stropi gro?i. ?sta e timpul care îndeamn? cel mai mult la b?utur?; rarii trec?tori ce se prefirau prin cea?? erau mai to?i afuma?i. Un lungan, coborând prispa unei cârciumi, c?zu gr?mad? ?i nu se mai scul?.

Întorsei capul dezgustat. Birtul ales pentru acea sear? fiind tocmai în Covaci, luai o birj?, lucru cuminte, deoarece la sosirea mea, ceilal?i mosafiri erau la a doua ?uic?, iar oaspetele la a treia. M? ar?tai mirat c? se înfiin?aser? cu to?ii a?a devreme; Pantazi îns? m? l?muri c? el venise de-a dreptul de-acas?, iar Pa?adia cu Pirgu de-a dreptul ?i ei de la "club", vremea fiind prea urât? ca s? mai z?boveasc? la aperitive.

Pantazi porunci înc? un rând de ?uici. Dar voia bun? ce ne urar?m, ciocnind, lipsea cu totul. M? temui s? nu adorm iar. În sala unde grosolana petrecere negustoreasc? pornise s? se înfierbânte - era într-o sâmb?t? - masa noastr? avea aerul unui osp?? de înmormântare.

Bor?ul cu smântân? ?i ardei verde fu sorbit în t?cere. Niciunul din meseni nu ridica ochii din taler. Pirgu, îndeosebi, p?rea fr?mântat de o mâhnire neagr?. A? fi deschis eu vorba dac? l?utarii n-ar fi început tocmai un vals care era una din sl?biciunile lui Pantazi, un vals domol, voluptos ?i trist, aproape funebru. În leg?narea lui molatec?, pâlpâia, nostalgic? ?i sumbr? f?r? sfâr?it, o patim? a?a sfâ?ietoare c? îns??i pl?cerea de a-l asculta era amestecat? cu suferin??. De îndat? ce coardele înc?lu?ate porniser? s? îngaime amara dest?inuire, sub vraja adânc? a melodiei, întreaga sal? amu?ise. Tot mai înv?luit?, mai joas?, mai înceat?, m?rturisind duio?ii ?i dezam?giri, r?t?ciri ?i chinuri, remu?c?ri ?i c?in?e, cântarea, înecat? de dor, se îndep?rta, se stingea, suspinând pân? la cap?t, pierdut?, o prea târzie ?i zadarnic? chemare.

Pantazi î?i ?terse ochii umezi.

- Ah! zise Pirgu lui Pa?adia, f?cându-?i privirea gale?? ?i glasul dulceag, ah! cu valsul ?sta ?in s? te duc la l?ca?ul cel din urm?, cât mai curând; cred c? n-ai s? m? faci s-a?tept mult înc? aceast? s?rb?toare a tinere?elor mele. Ce frumos are s? fie, ce frumos! ?i eu beat, cu nenea Pantazi, voi stoarce întristatei adun?ri lacrimi fierbin?i luându-mi, în cuvinte mi?c?toare, r?mas bun de la în veci neuitatul meu prieten.

Pa?adia nu zise nimic.

- Da, urm? Pirgu, le?inându-?i ?i mai mult glasul ?i privirea, are s? fie atât de frumos! Eu am s?-?i duc c?v?l?riile pe pern?. ?i, la ?apte ani, la parastasul cel mare, când au s? te dezgroape, r?m??ag pun c? au s? te g?seasc? tot dichisit, tot scor?os, tot ferche?, f?r? un fir de p?r alb, murat în argint-viu ?i în spirt ca un gogo?ar în sare ?i în o?et.

Dar Pa?adia nu-l asculta, se gândea aiurea. Sc?pa de data asta Pirgu ?i mi-era necaz, deoarece n-aveam ochi s?-l v?d.

R?mânând de tân?r singur în Bucure?ti, de capul meu, m? ferisem s? intru-n cârd cu oricine, a?a c? din restrânsul cerc al cuno?tin?elor mele, alese toate pe sprâncean?, Goric? Pirgu n-ar fi f?cut niciodat? parte dac? n-ar fi fost tovar??ul nedesp?r?it al lui Pa?adia, de care aveam o evlavie nem?rginit?.

Pa?adia era un luceaf?r. Un joc al întâmpl?rii îl înzestrase cu una din alc?tuirile cele mai des?vâr?ite ce poate avea creierul omenesc. Am cunoscut de aproape o bun? parte din aceia ce sunt socoti?i ca faime ale ??rii; la foarte pu?ini îns? dintr-în?ii am v?zut laolalt? ?i a?a minunat cump?nite atâtea înalte însu?iri ca la acest nedrept??it ce, de voie, din via??, se h?r?zise singur uit?rii. ?i nu ?tiu un al doilea care s? fi stârnit împotriv?-i atâtea oarbe du?m?nii.

Auzisem c? aceasta ?i-o datora în parte înf??i??rii. Ce frumos cap avea totu?i! Într-însul a?ipea ceva nelini?titor, atâta patim? înfrânat?, atâta trufie aprig? ?i hain? învr?jbire se dest?inuiau în tr?s?turile fe?ei sale ve?tede, în cuta sastisit? a buzelor, în puterea n?rilor, în acea privire tulbure între pleoapele grele. Iar din ce spunea, cu un glas t?r?g?nat ?i surd, se desprindea cu am?r?ciune, o adânc? sil?.


Retragerea sa din politic? mirase mai pu?in totu?i decât schimbarea ce se petrecuse în felul s?u de trai. La vârsta când la al?ii începe poc?in?a, el, care totdeauna slujise de pild? vie de cump?tare, se n?pustise deodat? la desfrâu. Era aceasta darea pe fa?? a unei vie?i ce dusese ?i pân? atunci în întuneric, sau reluarea unor vechi deprinderi de cari râvna de a izbuti îl f?cuser? s? se dezbere un lung ?ir de ani? - c?ci firesc nu era ca o asemenea n?pârleal? s? fi avut loc de azi pe mâine. Cum, nu ?tiu, rar îns? mi s-a întâmplat s? v?d juc?tor a?a frumos, crai a?a ahtiat, b?utor a?a m?re?. Dar se putea oare spune c? dec?zuse? Nicidecum. De o sobr? elegan??, plin de demnitate în port ?i vorbire, el r?m?sese apusean ?i om de lume pân? în vârful unghiilor. Ca s? prezideze o înalt? Adunare sau o Academie, altul nu s-ar fi g?sit mai potrivit. Cineva care nu l-ar fi cunoscut, v?zându-l trecând seara, când ie?ea, ?eap?n ?i grav, cu tr?sura la pas dup? el, pentru nimic n-ar fi voit s? cread? în ce murdare ?i josnice locuri mergea acel impun?tor domn s? se înfunde pân? la ziu?. Pentru mine, priveli?tea acelei vie?i avea ceva cople?itor, în ea b?nuiam c? se desf??ura o întunecat? dram? sufleteasc? a c?rei tain? r?mânea nep?truns?.

Dac?, încercând a reda întrucâtva tr?surile acestui nobil chip, am st?ruit atât, e pentru c? n-am voit s? scap prilejul de a-l face s? retr?iasc? înaintea ochilor mei, amintirea lui fiindu-mi scump?. Deosebit de cutreier?torul culcu?urilor de noapte ale destr?b?l?rii bucure?tene, în Pa?adia, eu am cunoscut un alt om. Dar pe acela îl întâlneam aiurea. La câ?iva pa?i de Podul Mogo?oaiei, într-o uli?? singuratic?, în umbra unei b?trâne gr?dini f?r? flori, se ridica, neprimitoare ?i posomorât?, o cas? veche. Eram unul din rarii privilegia?i ce treceau pragul acelei bogate locuin?e unde, pân? în cel din urm? ungher, se resfrângea, sever, sufletul st?pânului.

Îl g?seam în odaia lui de lucru, l?ca? de lini?te ?i de reculegere, în care nimic nu p?trundea din lumea din afar?. În acea înc?pere, c?ptu?it? cu postav de fa?a iasc?i ?i înconjurat? peste tot de dulapuri ferecate în pere?i, cu geamurile perdeluite, câte neuitate ceasuri m-a ?inut, pironit în jil?, convorbirea oaspelui. Miezoas? ?i cuprinz?toare, re?inut? ?i m?iestrit?, f?r? l?b?r??ri, razne ?i prisosuri, ea înv?luia în mreje puternice, uimea, r?pea, fermeca. Pa?adia era deopotriv? me?ter pe pan? ?i în tinere?e zugr?vise frumos. Era de necrezut cât citise. Istoria o cuno?tea ca nimeni altul, ea des?vâr?ise la dânsul darul înn?scut de a judeca f?r? s? se în?ele oamenii; multora pe atunci în plin? în?l?are el le-a prev?zut, apropiata, trista pr?bu?ire ?i nu pot uita cum rostind cuvintele cobitoare ochii îi lic?reau sini?tri. Pa?adia M?gureanu! Am privit ca un har al Proniei simpatia ce dânsul a avut pentru mine ?i m? mândresc de a fi ciracul acestui mare r?zvr?tit, atât de stoic, c?ruia din toate cusururile ce-i g?sea lumea, nu m? învoiam a-i recunoa?te decât unul singur - acela îns? de neiertat: priete?ugul cu Goric?.

Gore Pirgu era o lichea f?r? seam?n ?i f?r? pereche. Nes?ratele lui giumbu?lucuri de soitar obraznic îi scoseser? faima de b?iat de?tept, la care se ad?ogase - de ce nu se ?tie - ?i aceea de b?iat bun, de?i bun nu era decât de rele. Acest chimi?? avea un suflet de hengher ?i de cioclu. De mic stricat pân? la m?duv?, giolar, ri?car, slujnicar, înh?itat cu to?i codo?ii ?i m?sluitorii, fusese Veniaminul cafenelei "Cazes" ?i Cerubinul caselor de întâlnire. Mi-a fost sil? s? cercetez mai cu de-am?nuntul i?ele acestei firi uscate ?i triste care sim?ea o atragere bolnav? numai pentru ce e murdar ?i putred. Pirgu avea în sânge dorul vie?ii de dezm??are ?ig?neasc? de odinioar? de la noi, cu dragostele la mahala, chefurile la m?n?stiri, cântecele f?r? perdea, scârbo?eniile ?i m?sc?rile. Cu jocul de c?r?i ce-i slujea de meserie ?i cu boalele lume?ti ce-l istoviser? înainte de vreme, acestea erau singurele lucruri de cari ?tia s? vorbeasc?, întocmindu-i tot temeiul hazului cu care le încânta celor ce-i pre?uiau dobitocia. ?i totu?i pe altcineva nu g?sise ca s? ?i-l fac? tovar?? Pa?adia care, de altmintreli, îl despre?uia f??i?, jicnindu-l ?i umilindu-l f?r? cru?are de câte ori se ivea prilejul.

- Vezi, te rog, îmi zise el, nu-l las? pe vecinul dumitale s? se sinucid?; uite-l, înghite cu?itul.

Într-adev?r, plin de zel, Goric? lucra în cega rasol cu cu?itul, t?v?lea bucata prin maionez? ?i, tot cu cu?itul, o b?ga adânc în gur?. M? f?cui c? nu v?d, nu aud. Pantazi se aplec? s? caute ceva sub mas?.

- În preceptele sale, urm? Pa?adia, buna cre?tere elementar? gl?suie?te: nici cu?itul în legume ?i pe?te, nici furculi?a în brânz? ?i, nici într-un fel cu?itul în gur?. Dar asta de, pentru oameni fini, feciori de boier, nu pentru mitocani, adun?tur?. S? faci râm?torul s? bea ap? din fedele?!

Pentru Pirgu, care se credea neîntrecut în cunoa?terea obiceiurilor lumei înalte, nu se putea înfruntare mai sângeroas?. Se reculese îns? repede ?i-i r?spunse ?an?o? lui Pa?adia c? avea s?-l desfiin?eze.

- S? m? sl?be?ti cu mofturi de-astea, se r??oi el, c? altfel întorc foaia. Ai îmb?trânit nebun...

Ca s? împece lucrurile, Pantazi porunci s? se destupe ?ampania ce, dup? datina meselor noastre, se sluji în pahare mari. Pirgu nu l?s? s? i se toarne decât un deget, peste care ad?og? aproape o litr? de ap? mineral?, ni?te borviz u?or. Din tuspatru era singurul care nu ducea la b?utur?, se putea spune chiar c? mai mult se f?cea c? bea, umflându-se cu spri?uri cu sifon, cu sifon albastru. I se întâmpla rar totu?i s? nu fie beat de diminea?? ?i când se chirchelea se ?inea de tot soiul de pozne, dup? s?vâr?irea c?rora, ni?el obraz s? fi avut numai, ar fi trebuit s?-i fie ru?ine s? mai dea ochi cu lumea.

Închinând într-un glas în s?n?tatea lui Pantazi, iubitul nostru oaspe, sorbir?m cu deliciu din b?utura învior?toare. Pirgu î?i muie doar buzele ?i se strâmb?.

- ?ampania f?r? muieri, bomb?ni el, nu face dou? parale.

Femeile fuseser? îns?, în chip hot?rât, pentru totdeauna înl?turate de la mesele noastre. Toate încerc?rile lui Goric? de a i se încuviin?a s?-?i pofteasc? o prieten?-dou? fuseser? zadarnice. Pantazi s-ar fi învoit bucuros, dar Pa?adia r?m?sese neînduplecat. Ne m?rgineam s? arunc?m scurte priviri cotoie?ti cucoanelor de la mesele vecine cari, cam de obicei, ne r?spundeau ?i ele cu ochiade ?irete.

Cu c?ut?tura-i tulbure ?i posomorât?, Pa?adia dezbr?ca o durdulie ovreic?, a?ezat? în fa?a lui, ceva mai departe. M? întov?r??ii ?i eu la aceast? cre?tineasc? fapt?, ?tiind c? nu sup?ram întru nimic pe marele meu prieten. Con?tient? de minunata ei frumuse?e r?s?ritean? în deplin? înflorire, alb? ?i mat? ca un chip de cear? în care ochii de catifea ardeau cu o flac?r? rece între genele de m?tase, ea r?mânea nemi?cat?, nep?s?toare, în trufia f?r? margini a stirpei alese, a?a ca str?bunele ei când erau târâte, despoiate, în târgurile de robi, sau trase, mai târziu, pe scripetele lui Torquemada. Stând picior peste picior, rochia i se ridicase pân? la genunchi, l?sând s? i se vad?, pale, prin str?vezimea ciorapilor negri pulpele strunguite f?r? cusur. Când se hot?rî s? ?i le acopere fu f?r? grab? ?i f?r? s? ro?easc?. Pirgu pisa cu neru?inare o negustoreas? cu fa?a aprins? sub suliman, înfoiat? ?i înzorzonat?. Zâmbindu-i gale?, cu ochii pe jum?tate închi?i, el ridica paharul, sorbea cu ging??ie, apoi î?i lingea buzele cu poft?. Singur Pantazi nu se uita la nimeni. Vis?toare ca totdeauna, privirea i se pierdea aiurea, blând? ?i trist?. El f?cu semn s? mai vie ?ampanie.

Dar Pirgu se-ntrecea cu gluma. F?când din paharul golit ochian, cu cealalt? mân? trimetea s?rut?ri trupe?ei negustorese care se pr?p?dea de râs. Pa?adia îl sf?tui s? se astâmpere s? nu dea de belea.

- Frumos ?i-ar sta, îl întreb? el, s? te vezi luat pe sus ?i dat afar??

Pirgu îl privi cu despre?uitoare mil?.

- M? crezi, pesemne, c? sunt ca dumneata, s? fiu dat afar? cu una cu dou? terchea-berchea, haimana? Cine nu m? cunoa?te aici ?i oriunde, cine nu m? iube?te, unde nu sunt la mine acas?? Ca s?-?i dovedeasc? spusele, se ridic? ?i trecu la masa negustoresei c?reia-i pup? mâna ?i-i vorbi la ureche, dete o rait? ?i pe la alte mese, oprindu-se mai întâi la aceea a frumoasei ovreice.

- M-a întrebat Ra?elica, ne zise întorcându-se, cum un om a?a fin ca mine, fecior de boier, pot s? m? adun cu oameni atât de ordinari? Era furioas?. Am rugat-o s? nu ia în seam?; unul, i-am spus, e un biet b?trân stricat, a fost pe vremuri ceva de capul lui, dar acum s-a zaharisit; cel?lalt e un copil.

Pa?adia înghi?i ?i t?cu. Îi urmai pilda. Nu-mi ascunsei admirarea de cât? lume cuno?tea Pirgu.

Lume de tot soiul ?i de toat? teapa, lume mult?, toat? lumea. Pe cine nu cuno?tea într-adev?r, unde nu p?trunsese? În z?vorâtele case ale negustorimei sperioase ?i speriate, în ferecata cet??uie a ovreimei îmbuibate de bel?ug, în ?ubredele cuiburi ale râiei ciocoie?ti, pretutindeni, Goric? era primit cu bra?ele deschise, de?i nu totdeauna pe u?a din fa??. R?mâne de mirare cum nu insufla nic?ieri scârb? ?i team?, cum nimeni nu voia s? vad? c? în potaia aceea m?runt? ce se târa ?i se gudura rânjind, pisma ?inea de?teapt? ?i asmu?a f?r? încetare împotriva tutulor, o fiar? spurcat? ?i capie, pornit? pe vr?jm??ie, pe v?t?mare, pe r?u, p?rând a sluji soartei de unealt? de dezalc?tuire ?i de nimicire. Mâr??via nu se sfia de altfel s? ?i-o m?rturiseasc?, f?cându-?i fal? din ispr?vi pentru cari legea ar fi trebuit s? prevad? pu?c?ria sau balamucul.

De ?colar, î?i ducea prietenii la femei bolnave. Pentru asemenea lucruri se bucura de o închipuire dr?ceasc? nesecat?. Din a?â?area la desfrâu, c?ruia î?i închinase trupul ?i sufletul, î?i f?cuse un apostolat. Iscusit în samsarlâcuri ?i pezevenglâcuri, fusese faurul ruinei câtorva feciori de bani gata ?i al c?derii mai multor femei; mul?umit? lui, nume cunoscute se mânjiser? de necinste. Rar se petrecea murd?rie în care s? nu fi fost amestecat ?i dânsul, ?i adesea numai dintr-o crud? ?i f?r? sa?iu poft? de a-?i bate joc, pentru care nu se da înapoi de la nimic: iscodirea, def?imarea, bârfeala, zâzania, pâra, amenin?area cu darea în vileag a tainei încredin?ate sau smulse, r?va?ele neisc?lite - toate îi p?reau deopotriv? de bune, fiecare dup? cerin??. Se n??tea întrebarea ce ar fi trebuit dar s? mai fac? Gogu Pirgu ca s? treac? drept b?iat r?u?

M?gulit c?-l admirasem, nu trebui s?-l rog de dou? ori ca s? istoriseasc? p??ania cea din urm? a doamnei Murs?. Fu îns? întrerupt de plecarea Ra?elichii. Cu pa?i ml?dio?i, ea se îndrept? spre masa noastr? ca s?-?i ia mantaua din cuierul vecin. Pirgu s?ri s-o ajute. Era cum nu se poate mai bine Ra?elica ?i de minune potrivit?; trezita asem?nare a femeii cu floarea - o floare neagr? de tropice, plin? de otrav? ?i de miere - o de?tepta f?r? voie mireasma cald? ce se r?spândea, ame?itor de p?tima??, la fiecare din mi?c?rile ei. De aproape îns?, f?r? ca frumuse?ea ei s?-?i piard? din str?lucire, dânsa avea ceva resping?tor, în ea se sim?ea, mai mult decât în alte femei, Eva, str?ina, du?mana neîmp?cat? ?i ve?nic?, împr??tietoare de ispit? ?i de moarte. Privirea ei lini?tit?, aplecându-se asupra col?ului nostru, avu o sc?p?rare aspr? ciocnindu-se de a lui Pa?adia.

O urma un fel de ?ing?u adus din spate ?i cam de?elat, cu ochi încerc?na?i ?i sticlo?i, cu obrajii aprin?i de o ro?ea?? nes?n?toas?. O tuse seac? îl chinuia f?r? r?gaz. În zâmbetul cu care î?i lua r?mas bun de la Pirgu, fu parc? durerea unei desp?r?iri pentru totdeauna.

- E Mi?u, ne ?opti Pirgu. E pe dric, ne las?. L-a dat gata ?i p-?sta; doi b?rba?i în trei ani, ba?ca de ce-a mai forfecat pe de-al?turi. Halal s?-i fie, stra?nic? muiere, pe onoarea mea! ?i c?tre Pa?adia: Ei, ?i dumneata ai vrea s? te arunci, crezi c? te ?in me?ii? Spune, s? ?tiu, s?-?i fac vorba, intr? chiar în vederile mele. În loc s? r?spund?, Pa?adia î?i sorbi paharul pân? la pic?tura cea din urm?.

- La adic?, de ce te-ai codi? st?rui Pirgu, tot î?i sun? coliva. Parc? nu ?tie lumea c? de mult, numai în miambal ?i-n magiun î?i mai st? n?dejdea? Te vezi pe drojdii, caut? s? mori încai fericit...

Estimp, o vie mi?care se iscase în tot birtul. Mul?i se scular? de la mas?, n?pustindu-se spre ie?ire. Se auzeau trâmbi??ri, treceau pompierii. B?iatul care ne slujise ne spuse c? nu fusese mai nimic: se aprinsese un co? lâng? Biserica Curtea-Veche, dar fusese stins înainte s? soseasc? tulumbele. Unii dintre meseni fiind st?pânii sau chiria?ii caselor din partea locului, fiecare î?i pierduse s?rita, la gândul c? s-ar fi putut întinde ?i la el focul, atât de amenin??tor în acele uli?i strâmte, cu cl?diri lipite una de alta.

Se deschise vorba despre Curtea-Veche c?reia f?r? biserica cu turl? verde ce-i poart? numele i-ar fi pierit pân? ?i amintirea. Cu priceperea-i cunoscut?, Pa?adia ne în?ir? cam tot ce se ?tia despre acele locuin?e ale vechilor domnitori. Nimic de seam? pe cât p?rea. Ca întreg târgul, Curtea fusese ars? ?i rezidit? de numeroase ori ?i trebuie s? fi acoperit o arie întins?, r?m??i?e de temelii boltite g?sindu-se în întreag? mahalaua, de pild? sub birtul unde ne aflam. Cum fusese Curtea era lesne de închipuit, sem?nând în mare cu m?n?stirile, cu trupuri de cl?diri multe, pentru a putea s?l??lui toat? liota ?i ?ig?nia, f?r? întocmire, f?r? stil, cu nade, umpluturi ?i cârpeli, vrednic? s? slujeasc? în urâ?enia ei, de decor tic?lo?iei unei tagme st?pânitoare pl?m?dit? din toate lep?d?turile venetice ?i din bel?ug altoit? cu sânge ?ig?nesc.

Îl întrebai dac? nu în nestatornicia domnilor ?i în teama de n?v?liri trebuie c?utat? pricina c? nu s-a durat ?i la noi m?re? ?i trainic ca în Apus? Pl?cerea nobil? de a zidi nu a lipsit unora din voievozi; Brâncoveanu bunioar? ridicase pe întinsele lui mo?ii cur?i bogate. Îmi r?spunse c? nu; iubirea de frumos fiind unul din privilegiile popoarelor de stirpe înalt? ?i printre acestea nu putea fi prenum?rat ?i al nostru care n-a dat civiliza?iei nimic. Îi c??un? apoi pe Brâncoveanu ?i, smulgându-i cuca domneasc?, scufa de prin? al sfintei-împ?r??ii, cununa de comite maghiar ?i lan?ul sfântului Andrei al Rusiei, în câteva tr?suri ni-l zugr?vi ca pe un buliba?? mehenghi, vânz?tor ?i slugarnic - un suflet de rob. C? se molipsise ?i dânsul de frigurile de a cl?di, s?di ?i împodobi ce au bântuit la puternicii timpului s?u era adev?rat, dar de la nenorocitul acesta atât de bogat ?i care a domnit atunci când tumultoasa înflorire a barocului era în toi ce-a r?mas? Ce las? dup? el: stâlpii de la Hurez, pridvorul de la Mogo?oaia, Potlogii, ce?... - ?i cu asemenea marda op?cit? ?i poc?ltit? îndr?znim s? ne mai l?ud?m? Ar trebui s? se ispr?veasc? odat? pentru totdeauna cu istoriile astea c? e mai mare ru?inea!

Ie?irea aceasta nu ne surprinse. Pa?adia, privind ?i judecând cu o neînduplecat? asprime tot ce era românesc, mergea adesea cu înver?unarea pân? la a fi de rea-credin??. Ura ce mocnea într-însul neadormit?, se învolta ?i se învolbura atunci vajnic?, uria??, încingându-l ca un j?ratic, avântându-l ca un talaz. Cum nu i se putea t?g?dui nici partea lui de dreptate, g?sii de prisos s? m? ridic ca s? ap?r acel trecut, vedeniei c?ruia pana mea datora o minunat? tâmpl? de icoane ce mig?lisem în tinere?e cu o osârdie aproape cucernic?. Nu fu nici nevoie deoarece Pa?adia, singur, reveni întrucâtva asupra severei sale p?reri.

- E ciudat totu?i, m?rturisi el, de?i ca art? le g?sesc mai prejos chiar decât amintirea lor istoric?, vestigiilor acestea umile nu le pot contesta deosebitul farmec. În fa?a celor mai neînsemnate, închipuirea mea prinde aripi, m? simt mi?cat, mi?cat adânc.

- Eu unul te în?eleg, îi zise Pirgu, pentru c? ?i dumneata e?ti o ruin?, o ruin? venerabil?, nu îns? din cele bine p?strate.

Se râse. În felul acesta petreceam noi. Cultul lui Comus ne întrunea, cam de o lun? aproape zilnic, la prânz sau la cin?. Dar adev?rata pl?cere o aflam în vorb?, în taifasul ce îmbr??i?a numai lucruri frumoase: c?l?toriile, artele, literele; istoria - istoria mai ales - plutind în senin?tatea sl?vilor academice, de unde îl pr?bu?ea în noroi gluma lui Pirgu. Era întrist?tor cum, în nepreg?tirea sa, acest vr?jma? al slovei tip?rite r?mânea str?in de ce se discuta. În Pantazi îns?, Pa?adia întâlnise o minte clar?, un spirit înarmat ?i liber; un cuvânt m? temeam a nu pierde din luminosul lor schimb de vederi ?i de cuno?tin?e ?i faptul c? mi-au r?mas însemn?rile ce aveam grija s? iau de ele, m? consol?, dac? nu m? ?i desp?gube?te, de toate pierderile de lucruri ce am suferit de la r?zboi încoace.

Spre marea mea p?rere de r?u, în acea sear? zaifetul trebuia s? se sparg? devreme; Pa?adia pleca spre miezul nop?ii la munte.

- Voi a?tepta cu ner?bdare, zise el, ziua întoarcerii, ca s? ne revedem, la mine. ?i c?tre Pirgu: Aranj?m ?i un mic pocher, nu e a?a? - mai înve?i jocul.

Pe dat?, Pirgu se aprinse de o mânie grozav? de care, ca s? se u?ureze, icni pe ner?suflate un potop de scârbe, trecând de la înjur?turile surugie?ti la oc?rile de precupea?? ?i la blestemele de chivu??. Aflar?m c? înainte de mas?, la tripou, Pa?adia, care-l juca pe Pirgu cu du?m?nie, îl scuturase, într-o întâlnire uria??, de toate paralele. Pirgu pierduse dou?zeci ?i cinci de poli ?i mai r?m?sese dator înc? atât.

Ca s?-l potoleasc?, Pantazi îl întreb? dac? are nevoie de bani. Pirgu r?spunse mândru c? nu, ceea ce ne mir? chiar dup? ce-l v?zur?m sco?ând, dintr-un plic, un teanc de sutari. Jucase toat? noaptea, într-o cas? particular?, la Arnoteni, drum-de-fier ?i se umpluse. Pa?adia îi ceru datoria.

- Asta nu! zise Pirgu.

Pantazi pl?ti, împ?r?ind bac?i?uri grase b?ie?ilor ?i l?utarilor. Plecar?m. Dar la ie?ire, tr?sura închis? care îl a?tepta pe Pa?adia în ulicioara îngust? din fa?a birtului nu putu s? mi?te înainte din pricina unui ghem de oameni ce, în râsete ?i ?ipete, se rostogoli pân? lâng? noi. În mijlocul înv?lm??elii, urlând ca o fiar?, o femeie se lupta cu trei vardi?ti ?epeni ce abia puteau s-o dovedeasc?. Pomenindu-ne cu ea aproape în bra?e, tuspatru deter?m un pas înapoi.

B?trân? ?i ve?tejit?, cu capul dezbrobodit ?i numai zdren?e toat?, cu un picior descul?, ea p?rea, în turba-i cumplit?, o f?ptur? a iadului. Beat? moart?, v?rsase pe ea ?i o trecuse neputin?a, ceea ce umplea de o bucurie nebun? droaia de derbedei ?i de femei pierdute ce-i f?ceau alai strigând: "Pena! Pena Corcodu?a!"

B?gai de seam? c? Pantazi tres?ri deodat? ?i p?li. Dar, la vederea noastr?, Corcodu?a fu cuprins? de o furie oarb?. Ce ne fu dat s? auzim ar fi f?cut s? se cutremure inima cea mai p?gân?. Pirgu însu?i r?mase cu gura c?scat?.

- Ascult? cu aten?ie ?i memorizeaz?, îi ?opti Pa?adia, ai ocazia s?-?i completezi educa?ia de acas?.

Vardi?tii îndep?rtar? be?iva. Pantazi intrase în vorb? cu o feti?? ce, zâmbind, î?i a?intise tot timpul asupra acelei triste priveli?ti a nemerniciei omene?ti uit?tura vioaie ?i semea??, întrebând-o dac? ?tia cine era tic?loasa b?trân? care acum se trântise în mijlocul podului, ca ursul, ?i nu mai voia s? se scoale.

- E Pena Corcodu?a, r?spunse feti?a. S-a îmb?tat iar. Când e treaz? e cumsecade, dar dac? se ciupe?te, face urât.

Dup? ce-i strecur? ceva în mân?, Pantazi o mai descusu pe fat?. Aflar?m c? Pena tr?ia pe lâng? Curtea-Veche, sta la biseric? la pangar, f?cea treab? prin pia??. Îndeletnicirea ei de c?petenie era s? scalde mor?ii. Fusese ?i la balamuc mai demult.

Cu mare cazn? vardi?tii izbutiser? s? o ridice. Când se v?zu în picioare ?i dete iar cu ochii de noi, se zbârli din nou, gata s? reia de-a capul prietenoasa-i întâmpinare, fiind îns? smucit? se înec? ?i glasul i se pierdu în bolboroseli.

- Crailor, ne mai strig? totu?i. Crai de Curtea-Veche.

Vorbise prin ea oare altcineva, de alt?dat? - cine ?tie? Dar ca aceast? zicere uitat?, demult scoas? din întrebuin?are, nimic pe lume nu cred s?-i fi putut face lui Pantazi atâta pl?cere. I se luminase fa?a, nu se mai s?tura de a o rosti.

- E într-adev?r, recunoscu Pa?adia, o asocia?ie de cuvinte din cele mai fericite; las? pe jos "Curtenii calului de spij?", cu aceea?i însemnare, din vremea lui Ludovic al treisprezecelea. Are ceva ecvestru, mistic. Ar fi un minunat titlu pentru o carte.

- Nefericit? Pena, murmur? Pantazi cu melancolie, dup? un r?stimp de t?cere, s?rman? fiin??, a? fi crezut eu s? te mai întâlnesc? De câte nu-mi aduci aminte!

- Cum , o cuno?ti? întreb? mirat Pirgu.

- Da, e o istorie veche; o istorie de dragoste, ?i nu de toate zilele. Era pe vremea r?zboiului din ?aptezeci ?i ?apte. Nu cred s? fi pierit înc? via amintire ce ru?ii au l?sat aici femeilor, femeilor de toat? teapa. A fost o curat? nebunie. Pe rogojin?, ca sub pologul de horbot?, ploaia de ruble acoperea lacome Danae. În Bucure?ti, muscalii aflaser? o Capua. Cocoanele nu mai aveau ochi decât pentru ofi?erii ru?i. Dar acela dup? care turbaser? toate era Leuchtenberg-Beauharnais, frumosul Serghie, nepotul împ?ratului. Zadarnic îns? a?teptar? s?-i cad? batista. C?ci întâmplarea îl aruncase, din întâia noapte, în bra?ele unei femei de rând ?i din bra?ele acesteia nu s-a mai putut desprinde. Era o fat? de mahala, nu prea tân?r?, pu?in c?runt? la tâmple; o ?tiam de la balurile mascate ?i de la gr?dinile de var?. Fermecul acestei fiin?e, de obicei posac?, mai mult ciudat? decât frumoas?, îi sta în ochi, ni?te ochi mari verzi, verzi-tulburi, l?turi de pe?te cum le zice românul, gena?i ?i sprâncena?i, cu privirea cam r?t?cit?. S? fi fost al?ii nurii ce ?esur? mreaja în care fu prins? inima ducelui? - se poate; e net?g?duit îns? c?, împ?rt??it? de amândoi deopotriv?, o p?tima?? iubire se aprinse între floarea-de-maidan ?i F?t-frumosul în fiin?a c?ruia se resfrângeau, întrunite, str?lucirile a dou? cununi împ?r?te?ti. R?m?sese lucru hot?rât ca, dup? r?zboi, Pena s?-?i urmeze domnul ?i st?pânul în Rusia. Leuchtenberg s-a dus s? moar? ca un cruciat în Balcani. I-am înso?it trupul pân? la Prut. În seara de 19 octomvrie, ?aptezeci ?i ?apte, trenul mortuar, cu un vagon preschimbat în paraclis-arz?tor unde, între o risip? de f?clii ?i de candele, preo?i în od?jdii ?i cavalerigarzi în plato?e poleite privegheau racla ascuns? sub flori a eroului, a trecut prin Bucure?ti, oprindu-se numai câteva clipe pentru a primi onorurile. Din mul?ime se ridic? un ?ip?t sfâ?ietor ?i o femeie c?zu gr?mad?. A?i în?eles cine era. Când s-a de?teptat, a trebuit s-o lege.

Sunt de atunci treizeci ?i trei de ani.

Pantazi î?i scutur? ?igara. Trista istorie a Penei nu ne f?cu nou? mai pu?in? pl?cere decât lui nepre?uita ei ocar?. Pa?adia î?i lu? r?mas bun ?i se urc? în caret?.

- Iepure ?i c?l?torie sprâncenat?, îi strig? Pirgu.

Acum, Goric? se împleticea ?i i se încurca limba. Îi trebui oarecare cazn? ca s? ne spuie c? jucase ca un p?rinte; r?posatul "Pocher" în fiin?? n-ar fi jucat mai bine.

- Cu toate astea am intrat mesa, se v?ic?ri el, am intrat ?i nu pot afla mângâire. Dar are s? mi-o pl?teasc?, ?i scump, caiafa asta b?trân?, am s?-l cur??.

Se ?inu de capul nostru s? mergem cu el.

- Haide?i domnilor, ne îmbie, haide?i, nu v? duc eu la r?u. Îl întrebar?m unde?

- La Arnoteni, ne r?spunse, adev?ra?ii Arnoteni.

Nu pentru întâia oar? st?ruia Pirgu s? ne duc? acolo. Ca s? ne sc?p?m de el, îi f?g?duir?m s?-l înso?im oricând alt? dat?, oriunde, numai în acea sear? nu. La podul Mogo?oaiei ne desp?r?ir?m, Pirgu luând-o spre po?t?, noi spre S?rindar. Noaptea era umed? ?i rece, cea?a se f?cea tot mai deas?. M? gândeam tocmai cum s? m? v?d mai degrab? acas?, în pat, când Pantazi, dup? obiceiul lui, m? rug? s? r?mân cu el. Mai era chip s? m? împotrivesc, de hatârul lui ce nu eram în stare? C?ci dac? de Pa?adia aveam evlavie, de Pantazi aveam sl?biciune, una porne?te de la cap, cealalt? de la inim?, ?i oricât s-ar-?ine cineva, inima trece înaintea capului. Omul acesta ciudat îmi fusese drag ?i înainte de a-l cunoa?te, într-însul mi se p?rea c? g?sisem un prieten de când lumea ?i adesea, mai mult chiar, un alt eu-însumi.





Craii de Curtea-Veche - Intampinarea crailor
Craii de Curtea-Veche - Cele trei hagialacuri
Craii de Curtea-Veche - Spovedanii
Craii de Curtea-Veche - Spovedanii (continuare)
Craii de Curtea-Veche - Asfintitul crailor
Craii de Curtea-Veche - Asfintitul crailor (continuare)


Aceasta pagina a fost accesata de 890 ori.