• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Craii de Curtea-Veche - Cele trei hagialacuri

"C'est une belle chose, mon ami,
que les voyages..."
Diderot


"Ce lucru frumos, draga prietene,
sunt calatoriile..."
Diderot


Un prieten de când lumea, a?a-mi p?ruse de?i înainte de anul acela - 1910 - nici nu-i b?nuisem m?car fiin?a pe lume. Se ivise în Bucure?ti cam o dat? cu întâile frunze. De atunci îl întâlnisem mereu ?i pretutindeni.

De la început îmi f?cuse pl?cere s?-l v?d, cu timpul c?utasem chiar prilejul. Sunt fiin?e cari prin câte ceva, uneori f?r? a ?ti ce anume, de?teapt? în noi o vie curiozitate, a?â?ându-ne închipuirea s? f?ureasc? asupra-le mici romane M-am mustrat pentru sl?biciunea ce-am avut de asemenea fiin?e; nu destul de scump era s-o pl?tesc în p??ania cu sir Aubrey de Vere? De data asta, peste curiozitate se altoia covâr?itor un sim??mânt nou: o apropiere sufleteasc? mergând pân? la înduio?are.

S? fi fost pentru c? omul era a?a de fermec?tor de trist? Cu putin??, la dânsul numai ochii spunând atâtea. Cam afunda?i sub bolta sprâncenelor ?i de un albastru rar, privirea lor, nespus de dulce, p?rea a urm?ri, înz?br?nit? de nostalgie, amintirea unui vis.

Ei întinereau straniu aceast? f?ptur? care nici altmintreli nu-?i tr?da vârsta, luminau fruntea senin?, des?vâr?eau înf??i?area nobil? ce-i întip?rea mata paloare a fe?ei smede ?i trase, prelungit? de o ??c?lie moale ca m?tasea porumbului, a c?rei coloare o avea chiar. Cam aceea?i era ?i coloarea îmbr?c?mintei ce purta de obicei, la dânsul moi, molatece, ml?dioase fiind toate, ?i port, ?i mi?c?ri, ?i grai. Era un obosit, un sfios sau un mare mândru. Totdeauna singur el se strecura în via?? aproape furi?ându-se, c?utând a se pierde în gloat?; era îns? între aceasta ?i dânsul a?a nepotrivire, c? simplicitatea sa dinafar?, v?dit voit? pentru a trece neb?gat în seam?, atingea tocmai scopul dimpotriv?, ajungea s? fie b?t?toare la ochi ?i-i da un aer ?i mai str?in.

Str?in totu?i nu era. A român nu sem?na iar??i: prea vorbea frumos române?te, la fel ca fran?uze?te, poate ceva mai cu greutate. Fusesem adesea vecini de mas?, azi la unul din birturile de frunte, mâine pe prispa vreunei cârciumi. Mul?umire sim?eam de câte ori îl aveam aproape, locul îns? unde triste?ea lui afla în mine un r?sunet atât de adânc încât îl f?cea s?-mi par? un alt eu-însumi era Ci?migiul, Ci?migiul de atunci, singuratic ?i l?sat în s?lb?ticie.

Sub înal?ii copaci, în amurg, necunoscutul î?i plimba melancolia. El p??ea grav, sprijinindu-se în b??ul s?u de cire?, str?b?tea încet aleiele, fumând, oprindu-se uneori dus pe gânduri. Dar cari puteau fi ele ca, n?p?dindu-l, s?-l mi?te pân? la lacrimi?

Se înstelase de mult când, f?r? grab?, vis?torul se îndura în sfâr?it s? plece. Mergea s? cineze. Spre miezul nop?ii se înfiin?a iar la vreun loc de b?utur? unde sta cât mai târziu, pân? la închidere. Mai z?bovea apoi pe uli?i întru a?teptarea zorilor.

Am spus c?-l întâlneam peste tot. Într-atât m? deprinsesem cu el c? o zi de se întâmpla s? nu-l v?d îi sim?eam lipsa. Z?rindu-l odat? la gar?, luând Aradul, m-a cuprins o p?rere de r?u copil?reasc? la gândul c? ar fi plecat pentru totdeauna prietenul necunoscut, omul care privea cu ochi duio?i cerul, copacii, florile, copiii...

L-a? fi uitat anevoie, amintirea fiindu-i strâns legat? de Ci?megiu c?ruia îi r?m?sesem credincios chiar în timpul marilor ploi ce au c?zut înainte de ivirea cometei din acea var?. În apriga înviorare a verde?ii bete de umezeal? ?i pustie cu des?vâr?ire, gr?dina dezvelea spre sear?, când se însenina vremelnic, frumuse?i neb?nuite. ?i în cea mai minunat? dintre seri, avui pe podul cel mare al lacului pl?cuta surprindere de a-mi reg?si amicul.

Rezemat de ?ubredul parmaclâc, el î?i a?intea privirea asupra albei scânteieri a luceaf?rului r?s?rind. V?zându-m? cu o ?igar? aprins?, veni s?-mi cear? foc ?i focul acesta fu de ajuns ca s? topeasc? dintre noi orice ghea??. Aflai c? nici eu nu eram pentru dânsul un str?in: ne întâlneam atât de des. A?teptase numai prilejul s?-mi poat? face cuno?tin?a ?i mul?umea împrejur?rilor c? i-l dase tocmai în acea sear?.

– În fa?a Frumosului, l?muri el, singur?tatea devine ap?s?toare ?i e o sear? prea frumoas?, domnule, o sear? de basm ?i de vis. Asemenea seri se întorc, zice-se; de demult în taina lor le pl?cea me?terilor cei vechi s? întruchipeze unele legende sacre, rareori îns? penelul celor mai iscusi?i chiar a izbutit s? le redea umbra limpede în toat? albastra-i str?vezime. E seara izgonirii Agarei, seara fugii în Egipt. Pare c?, fascinat?, vremea îns??i î?i contene?te mersul. ?i în v?zduhul fluid nici o adiere, în frunzi?uri nici un murmur, pe luciul apei nici un fior...

Ast?zi, dup? atâ?ia ani, îmi pare c?-l mai aud. Vorbea m?surat ?i rar, împrumutând spuselor cât de neînsemnate farmecul glasului s?u grav ?i cald pe care ?tia s?-l ml?dieze ?i s?-l înv?luie, s?-l urce sau s?-l coboare cu o fericit? m?iestrie . L-am înso?it ascultându-l cu o pl?cere crescând? în umbra acelei seri aproape mistice c?reia el îi resfrângea în ochi albastrul adânc ?i în întreag? f?ptura sa lini?tea nesfâr?it?, nu m-am s?turat s?-l ascult toat? noaptea. Dar, pentru câte avea de povestit, o singur? noapte nu era de ajuns a?a c?, desp?r?indu-ne, spre diminea??, am luat întâlnire pentru seara urm?toare când s-a petrecut la fel, ?i apoi iar ?i iar, f?r? întrerupere, în ?ir, aproape trei luni...

...din rarele pl?cute ale vie?ii mele. Cu cât sc?dea ziua ne întâlneam mai devreme, ne desp?r?eam mai târziu. S? nu mai fi fost zi deloc ca s? fi r?mas mereu împreun?, r?u nu mi-ar fi p?rut; cu dânsul nu mi s-ar fi urât o ve?nicie. Nimic mai monoton totu?i ca felul de a ne petrece timpul. Masa o prelungeam pân? spre miezul nop?ii, la vorb? pe care o urmam la aer liber, cutreierând, calmi peripateticieni, uli?e pustii prin mahalale necunoscute unde ne r?t?ceam adesea, uitam c? ne afl?m în Bucure?ti. Uneori, la loc deschis, omul se oprea ca s? priveasc? îndelung cerul, din ce în ce mai frumos c?tre toamn? ?i c?ruia-i cuno?tea toate stelele. Când era vreme rea, mergeam la el acas?.

Locuia pe lini?tita strad? a Modei, la catul al doilea al unei cl?diri ce apar?inea regelui Carol, la o fran?uzoaic? b?trân? care-i închiriase dou? înc?peri, bogat mobilate în gustul greoi de acum cincizeci de ani, un salon în fa?? ?i o odaie de dormit în fund, desp?r?ite printr-un geamlâc înalt. La bel?ugul de abanos ?i de mahon, de m?t?s?rii, de catifele ?i de oglinzi - acestea de toat? frumuse?ea, f?r? ram? ?i cât peretele - iubirea de flori a chiria?ului, împins? la patim?, ad?oga o nebuneasc? risip? de trandafiri ?i de tiparoase ce, împreun? cu lumân?rile pe cari le g?seam aprinse, în cele dou? candelabre de argint cu câte cinci ramuri, oricând am fi venit, puneau locuin?ei pecetea unui lux ales, alc?tuind oaspelui meu un cadru în a?a armonie cu fiin?a sa c?, amintirea mea, dintr-însul nu-l pot desprinde.


Povestirea unduia agale, împletind în bogata-i ghirland? nobile flori culese din literatura tutulor popoarelor. St?pân pe me?te?ugul de a zugr?vi cu vorba, el g?sea cu u?urin?? mijlocul de a însemna, ?i înc? într-un grai a c?rui deprindere o pierduse, pân? ?i cele mai alunecoase ?i mai nehot?râte înf??i??ri ale firii, ale vremii, ale dep?rt?rii, a?a c? am?girea era întotdeauna deplin?. Ca în puterea unei vr?ji, cu dânsul am f?cut în închipuire lungi c?l?torii, c?l?torii cum nu-mi fusese dat nici s? visez... omul vorbea. Înaintea ochilor mei, aievea, se desf??ura fermec?toare trâmba de vedenii.

Str?juiau pe în?l?imi ruine seme?e în falduri de ieder?, z?ceau cotropite de veninoas? verdea?? surp?turi de cet??i. Palate p?r?site a?ipeau în paragina gr?dinilor unde zeit??i de piatr?, în ve?mânt de mu?chi, privesc zâmbind cum vântul toamnei spulber? troiene ruginii de frunze, gr?dinile cu fântâni unde apele nu mai joac?. Beteala lunii pline se revars? peste vechi or??ele adormite; pâlpâiau pe mla?tini v?p?i zglobii. Puhoiul de lumini poleia noroiul metropolelor uria?e aprinzând deasupra-le cea?a cu un pojar. De funinginea ?i de mucegaiul lor fugeam îns? repede; la zare neaua piscurilor sângera în amurg. ?i plecam s? cunoa?tem ame?eala aprig? a culmilor, l?sam în urma noastr? înflorite poiene, urcam prin br?det, adulmeca?i de ?oapta pâraielor resfirate sub ferigi, urcam, be?i de aerul tare, mai sus, tot mai sus. La picioarele noastre, între costi?e ple?uve ?i dâmburi încomate de codri stufo?i, v?ile se a?terneau de-a lungul albiei ?erpuite a râurilor ce se pierdeau departe, în aburul câmpiilor grase. Un lung fream?t se în?l?a ca o rug?ciune. În pacea singur?t??ii nem?rginite priveam în slav? rotirea vulturilor deasupra negrelor pr?p?stii, iar noaptea ne sim?eam mai aproape de stele. Dar curând începea s? viscoleasc? ?i s? geruie ?i coboram c?tre miaz?zi, în ?inuturile cu dulci nume unde toamna lânceze?te pân? în prim?var?, unde totul, suferin?a, moartea chiar, înve?mânt? chipul volupt??ii. Mireasma florilor de oleandru se a?ternea amar? deasupra lacurilor triste ce oglind? albe turle între funebri chiparo?i. Peregrini cucernici mergeam s? ne închin?m frumosului în cet??ile lini?tii ?i ale uit?rii, le cutreieram uli?ele în clin? ?i pie?ele ierboase, veneram în vechi palate ?i biserici capodopere auguste, ne p?trundeam de suflul Trecutului contemplându-i vestigiile sublime. Corabia aluneca încet între ??rmurile l?udate ale m?rilor elene ?i latine; stâlpii capi?tii în ruin? r?s?reau din crângul de dafini. O grecoaic? ne zâmbea dintr-un pridvor perdeluit de iasomie, ne tocmeam cu negu??tori armeni ?i jidovi prin bazare, beam cu marinarii vin dulce în tractire afumate unde jucau femei din buric. Ne ame?ea forfoteala pestri?? din schelele sc?ldate în soare cu leg?narea molcom? a catartelor, ne fermeca lina t?cere din cimitirele turce?ti, albul r?sf?? al ora?elor r?s?ritene tol?nite ca ni?te cadâne la umbra cedrilor trufa?i, l?sam s? ne fure vraja albastr? a Mediteranei pân? când cople?i?i de toropeala cerului s?u de smal? ?i în?bu?i?i de vântul Libiei, ie?eam la ocean. Spre miaz?noapte, din jocurile umezelii cu lumina, se isca pentru v?zul uimit o nesfâr?it? desf?tare. Razele piezi?e daureau viu burhaiul, destr?mau tortul brumelor în toate fe?ele curcubeului ?i erau, la fel niciodat?, împurpur?ri grele în asfin?it, apoase str?vezimi viorii ?i sure în serile lungi de var?, feerica str?lucire a zorilor boreale deasupra n?me?irilor de ghe?ari. Ne înturnam apoi spre tropice, tr?iam cu s?ditorii visul gale? al Floridei ?i al ostroavelor Antile, p?trundeam, pe urma "vân?torilor de orchidee", în verdea întunecime a selbelor Amazonului sc?p?rând de zboruri de papagali. Nimic nu sc?pa cercet?rii noastre lacome, descopeream guri de rai pierdute pe întinsul oceanului pa?nic unde, sub constela?ii noi, încruci?am îndelung, ne îndrumam spre ??rile mirodeniilor, spre leag?nul civiliza?iilor str?vechi, s?rb?toream ivirea prim?verii la Ise, ne scufundam în tainica pierzanie a nop?ilor chineze?ti ?i indiene, ne înfiora aromeala serilor pe ap? la Bangkok. Vântul fierbinte alinta lin clopo?eii argintii ai pagodelor, înclina foile late de plibani. Uitam de Europa, din ea tot ce admirasem ne p?rea acum atât de pipernicit ?i de ?ters. ?i purcedam mereu, în c?utare de z?ri mai adânci, de p?duri mai b?trâne, de gr?dini mai înflorite, de ruine mai m?re?e; mul?umire nu mai aflam decât atunci când frumuse?ea sau ciud??enia f?cea s? ne credem pe t?râmul visului; oricare ar fi fost îns? minun??ia datorit? juc?riei firei sau trudei omene?ti, mult nu ne re?inea ?i porneam iar??i, str?b?team sumbre meleaguri ?i râpoase singur?t??i, ocoleam jalea pustiet??ilor sterpe, groaza smârcurilor fetide ca s? ne întoarcem cât mai repede la mare.

Marea...

Lucie ca o balt?, oglindind, la ad?postul toartelor coastei, pirozeaua t?riei ?i m?rg?ritarul norilor, florie ca o paji?te sau scânteind ca o mi?un? de licurici, searb?d? ?i domoal? sau vie, verde ?i vajnic?, avântându-se spumegând spre cerul c?ruia îi e fiic?, de ea vorbea cu p?gâneasc? evlavie, pomenindu-i doar numele glasul i se pogora tremur? ca ?i cum ar fi m?rturisit o tain? sau îngânat o rug?. Pentru sl?virea ei, uria?a putere în mi?care a rotundului, matca a tot ce viaz? neînc?tu?ata ?i neprih?nita, i se p?rea c? graiul omenesc nu e îndeajuns vrednic ?i c? în?i?i poe?ii cei mai cu renume încumetându-se a o cânta p?liser?. La dânsa îi era gândul, ca într-o scoic?, ea r?suna în inima lui f?r? sfâr?it, într-însa, care fusese patima întregii lui vie?i, dorea s?-?i afle ?i mormântul...

...t?cea acum cu privirea pierdut? în gol. De la un ceas, sim?eam cum ceva greu m? ap?sa pe piept, îmi strângea tâmplele. Omul acesta deprins cu vântul iute de la larg, cu mirosul salubru de vâsc marin, avea groaz? de ferestrele deschise ?i tr?ia într-un aer închegat, împâclit de fum, zaharisit de miresme grele. Târziu, fl?c?rile lumân?rilor încremeneau ?epene ?i, din când în când, se auzea scuturându-se cu un fo?net înn?bu?it câte un trandafir.

Nu era singura lui ciud??enie. Mi-aducea uneori aminte de acel tân?r englez a c?rui trist? istorie am scris-o. Avea acela?i fel nepre?uit de a tivi descrierile de c?l?torii cu am?nunte istorice rare; ?i el ?inuse s? întrebe fiecare col? de t?râm sau de ap? la ce fusese în trecut martor, îmbinând pretutindeni priveli?tea de azi cu vedenia de odinioar?. Îi pl?cuse s? viseze în fa?a stâncii de pe care Sapho se aruncase în valuri, a ??rmului unde se în?l?ase rugul lui Pompei. Ici fu r?pus? frumoasa Ines, colo muri închis regele nebun. Dar pe când vastele peisagii ce sir Aubrey zugr?vea dintr-un cuvânt erau pustii de suflare omeneasc?, ca dup? un potop, în ale noului prieten se îmbulzea, în pitore?ti ve?minte, o lume întreag?: ?eici ?i pa?ale, emiri ?i hani, rajahi ?i mandarini, preo?i ?i c?lug?ri de toate legile ?i tagmele, zodia?i, pustnici, vr?jitori, vraci, c?petenii de semin?ii s?lbatice c?rora le fusese oaspe sau tovar?? de petrecere ?i vân?toare ?i trebuie s? le fi intrat în voie ?i s? le fi fost pe plac la fel ca numero?ilor s?i prieteni din Europa, a?a cum ?tia s? se arate, lini?tit, blajin, îng?duitor, f?r? fudulie ?i prejudec??i de rând, de o curtenie binevoitoare, nesilit?, ce tr?da în el un boier mare în în?elesul înalt al cuvântului, unul din p?str?torii cei din urm? a ceea ce "vechiul regim" avea mai simpatic ?i mai ademenitor. ?i nu m? întrebam atât cine era acel domn Pantazi - a?a p?rea c?-l chema - omul p?tima? dup? Frumos ?i ad?pat la izvorul tutulor cuno?tin?elor, care citea în original pe Cervantes ?i pe Camoëns ?i vorbea cu cer?etorii ?ig?ne?te, cavalerul Sfântului-George al Rusiei, cât m? ciuda pricina triste?ii acelui r?sf??at al soartei, taina acelei line melancolii ce-i adumbrea a?a romantic fiin?a ?i se oglindea nesfâr?it? în priveli?tea atâtor ceruri, atâtor m?ri ?i limane. Cu încetul, la evocarea lor se de?teptase în mine un suflet nou, un suflet de nomad cu nostalgii sfâ?ietoare, m? încindea dorul de duc?, m? înfrigura ispita plec?rilor spre necunoscut, fermecul îndep?rtatelor pribegiri ?i, la gândul c? a? r?mâne pân? la cap?t robul unui petec de p?mânt, osândit a m? fr?mânta ?i istovi f?r? mul?umire într-un ocol restrâns, sufeream cumplit, m? sim?eam ab?tut pân? la dezn?dejde. Asemenea acelei suli?i m?iestre ce singur? avea darul s? t?m?duiasc? r?nile ce f?cuse, numai istorisirile ciudatului prieten îmi mai puteau alina r?ul, mul?umit? lor m? pierdeam în lumea vis?rilor ca-ntr-o be?ie, be?ie de felul celor de mac sau de cânep?, atâ?ind închipuirea deopotriv? ?i urmate de treziri nu mai pu?in amare.

Legasem dar iar??i priete?ug cu un necunoscut, priete?ug la toart?, eram toat? vremea împreun?, casa lui mi-era deschis? la orice or?, ajunsesem s? stau mai mult la el decât la mine. De la venirea toamnei ie?ea mai rar, era tare friguros, dac? era urât afar? nu desf?cea perdelele ziua întreag? ?i sta cu luminile aprinse. Vorbea cu dor atunci de vila, ce, undeva sub un cer cald, îl a?tepta la marginea m?rii, într-un noian de verdea?? ?i de flori. Florile, cât le iubea! La dânsul se scuturaser? cei din urm? trandafiri de Bucure?ti ?i pentru c? tuf?nicile ce le luaser? locul nu miros, m?nunchiuri de ciubuce de vanilie î?i zvântau aroma în largi cupe. Te îmbiau, de pe m?su?e, zaharicale, poame, b?uturi dulci. Omul tr?ia într-o nep?sare f?r? ??rmurire, nu se sinchisea de nimeni ?i de nimic; afundat în perne, fuma ?i povestea numai, iar povestirile-i noi totdeauna erau urmate de acele lungi c?deri pe gânduri când îi l?cr?mau ochii. ?i afar? de mine nu-i cuno?team alt oaspe.

Or, cam o lun? înainte de seara de la care purcede istoria de fa??, la birtul fran?uzesc unde domnului Pantazi i se p?stra cu sfin?enie masa, în col?ul cel mai ad?postit, era la ceasul cinei zarv? mare. Ce anume prilejuise, în strâmta înc?pere, g?l?gioasa adunare a tot ce Bucure?tii aveau mai mo?at, nu ?in minte, ?tiu numai c? repede s?tul de a privi acea lume anost? ?i de?art? m? hot?râsem tocmai s?-mi aplec nasul în taler când avu loc o intrare ce merita într-adev?r s? nu fie trecut? cu vederea. O clip? mi se n?z?ri c?, folosindu-se de înv?lm??eala unei cirezi tâmpe de malaci, se strecuraser? într-un ?arc dou? fiare h?mesite...

Era una din acele împerecheri strânse, datorite de obicei vi?iului, a?a strânse c? de la un timp nu se mai pot închipui singuri cei ce le alc?tuiesc. De bun? seam? tot vi?iul trebuia s-o fi înn?dit ?i pe aceasta, c?ci altceva ce ar fi putut apropia doi oameni atât de deosebi?i? Unul în vârst?, c?nit ?i ferchezuit la dezn?dejde, purta pe un trup în?epenit, dar zvelt înc?, un cap cum veacul nostru nu-?i mai d? cazna s? pl?smuiasc? ?i p?rea chiar întors din vremuri de alt?dat? acel chip aprig ale c?rui tr?suri seme?e purtau pecetea r?zvr?tirii ?i a urii. Cel?lalt, mai tân?r mult, coclit îns? ?i buhav, care leg?na pe ni?te picioare sub?iri arcuite în afar? o burtic? ascu?it?, oglindea pe fa?a-i rânjitoare ?i botoas? josnicia cea mai murdar?. Cel dintâi, foarte rece, î?i rotise încet privirea posomorât? pe deasupra capetelor, celui de al doilea îi jucau f?r? astâmp?r ochi?orii vioi ?i refeca?i sclipind de viclean? r?utate. În tot, impresia ce o da acesta din urm? era numai în paguba lui, iar al?turea de domnul cel trufa? f?cea s?-i reias? ?i mai resping?toare mutra obraznic? de mar?afoi.

– Dumneata nici ap? la gârl? nu g?se?ti, bomb?ni el a?a ca s?-l auzim noi, tot eu, tot Pirgu sireacul! Strânse familiar mâna lui Pantazi ?i ocrotitor pe a mea ?i se a?ez? la masa noastr? f?r? a mai cere voie. Înso?itorul s?u nu lu? loc decât poftit ?i dup? înf??i??rile de rigoare pe cari le f?cui cu atât mai mare pl?cere cu cât de mult doream o apropiere între aceste dou? fiin?e, Pa?adia ?i Pantazi, a?a menite s? se în?eleag? ?i s? se pre?uiasc?.

?inur?m deschis localul pân? la ziu?. Pirgu plec? ?i se întoarse de mai multe ori, din ce în ce mai beat. Ca s?-i dovedeasc? lui Pantazi, pe care din "nene" nu-l scotea, cât îl iubea, îl tot s?ruta mereu.

– Nu m? mai l?sa?i s?-l pup, fra?ilor, ne rug?, c?-l trimit la Govora.

– Bufon abject, îl mustr? Pa?adia, vezi s? nu te trimitem noi la M?rcu?a!

Ar fi fost drept atunci s? mergem cu el acolo ?i noi ceilal?i trei ?i s? nu ni se mai dea drumul. Ca s? fim împreun?, Pantazi ?i cu mine nu urmar?m oare în via?a lui de noapte pe Pa?adia care, la rândul s?u, se l?sa c?l?uzit orbe?te de Pirgu? Mi se dezv?lui astfel o lume neb?nuit?, cu blestem??ii la cari, de n-a? fi fost în fiin?? martor ?i le-a? fi auzit de la altcineva, le-a? fi crezut c? ?in de t?râmul n?scocirii. Bucure?tii ram?sese credincios vechei sale datini de stric?ciune; la fiece pas ne aminteam c? suntem la por?ile R?s?ritului. ?i totu?i, desfrâul m? uimi mai pu?in decât descreierarea ce domnea în toate rândurile; m?rturisesc c? nu m? a?teptam s? v?d dospind ?icneli atât de numeroase ?i de felurite, s? întâlnesc atâta nebunime slobod?. Cum nu-mi fu dat s? g?sesc mai pe nimeni la care, mai curând sau mai târziu, s? nu se dea pe fa?? vreo meteahn?, pe care pe nea?teptate, s? nu-l aud aiurind, la sfâr?it pierdui n?dejdea s? cunosc, în carne ?i oase, f?ptura omeneasc? pe deplin teaf?r? la minte. Num?rul cazurilor interesante r?mânea îns? restrâns ?i, printre ele, vrednic de cercetare într-adev?r nu-l socotii decât pe al lui Pa?adia.

Am pomenit de felul cum marele meu prieten pusese cu vreo cincisprezece ani înainte cap?t lungii lupte în v?lm??agul c?reia îl aruncase mohorâta lui zodie ?i cum se îngropase de viu. De atunci tot ce f?cea era a?a nes?buit ?i f?r? de noim?, c? nu se putea s? nu dai dreptate ob?te?tii p?reri care-l decretase nebun. Omul acesta care, în ura bolnav? ce nutrea împotriva ??rii române?ti, jurase c? se va înstr?ina pentru totdeauna îndat? ce mijloace cât de slabe îi vor îng?dui-o, când se înavu?ise, ?i a?a cum poate nici nu tr?sese n?dejde, nu numai c? nu-i mai trecuse hotarele, dar se statornicise tocmai în Bucure?ti, în ora?ul blestemat, plin de atâtea amintiri amare. Din b?trânele case ale Zinc?i Mamonoaia, cumparate la mezat, el î?i f?cuse meremetisindu-le de-a-ntregul ?i îngr?m?dind înauntru tot felul de scump?t??i rare, o somptuoas? sih?strie unde tr?ia pe picior mare, boiere?te. Cum tr?ia îns? era o halima: ca la el la nimeni. El care de cincisprezece ani ?inea buc?tar ?i sofragiu, nu lua masa decât seara ?i atunci la birt ?i, tot de atâta vreme, nu se culcase acas?, în pat, niciodat?. Slugile sale ce, la dorin??, se iveau ?i piereau, ca ni?te stafii, mute, el nu le suferea s? stea cu dânsul sub acela?i acoperi?; ele huzureau într-o locuin?? deosebit? unde puiser? ?i-?i prip??iser? neamuri sau cuno?tin?e de cari st?pânul habar n-avea ?i a r?mas de pomin? cum acesta v?zând într-o zi, pe geam, c? de la el din curte se scoate un co?ciug n-a ?inut s? ?tie cine fusese mortul. S? stau s?-i în?ir toate ciud??eniile de soiul acesta ar fi s? nu mai ispr?vesc; m? voi m?rgini dar s? m? ag?? numai de cea mai uimitoare: Pa?adia tr?ia cu schimbul dou? vie?i.

De diminea?a pân? seara el nu se mi?ca de acas?, nu se ridica de la masa de lucru dintre c?r?i ?i hârtii, citea, scria f?r? r?gaz. În timpul acesta nici nu fuma, sorbea câte pu?in numai dintr-o cea?c? de cafea f?r? zahar ?i tare. Mergeam din când în când s?-l v?d ?i era de atâtea ori pentru mine o s?rb?toare. Ce fiin?? aleas?, cât? deosebire între dânsul ?i ceilal?i, ce pr?pastie! De vulgaritatea consfin?it? de obiceiul p?mântului, nici umbr? la el, nici urm? - nimic balcanic, nimic ?ig?nesc; p??indu-i pragul treceai grani?a, d?deai de civiliza?ie. Acolo era s?la?ul desf?t?rilor grave ale duhului. Cum era atunci cu putin?? ca omul de carte ?i de Curte care ar fi f?cut podoaba zilelor de la Weimar, s? se fi învoit a împ?rt??i de seara pân? diminea?a dezm??area unui Pirgu, ca apuseanul sub?ire în gusturi ?i lingav s? guste pastrama ?i turburelul, schembeaua ?i pr??tina, ca vechiul vienez piedut în vraja visului mozartian s? asculte ciamparalele ?i bidineaua? Îi a?ipea estimp oare voin?a, era cumva victima f?r? r?spundere a vreunei sminteli stranii? Eu unul am crezut c? da ?i m? îndoiesc ca o alt? t?lm?cire s? fi p?rut mai fireasc? oricui ar fi ?tiut ce îngrozitoare clironomie împov?ra în privin?a aceasta pe Pa?adia.

Se împlinise cam un veac de când cel dintâi cu acest nume, la care se ad?ogase porecla de M?gureanu, dup? o mo?ioar? de danie domneasc?, fugind de undeva, de prin p?r?ile turce?ti, ca s? scape de isp??irea unui îndoit omor, se aciuiase în Valahia ?i ajunsese arma? mare. O trist? faim? supravie?uise omului p?tat de sânge ce nu fusese v?zut râzând niciodat?. La veneticul acesta necunoscut, despre care se zvonise c? nu-?i dest?inuia obâr?ia pentru c? ar fi fost prea joas?, se învederau tocmai dimpotriv?, trupe?te ?i suflete?te, semnele unei înalte stirpe în c?dere: portul seme? ?i înf??i?area nobil?, trufia, cerbicia ?i cruzimea, lenea, sila de via??, setea de r?zbunare ?i puterea de ur?, semne ce trecu urma?ilor s?i cari, de nu s-ar fi prigonit între dân?ii, dezbina?i toat? vremea, ar fi putut înc? dura o cas? puternic? ?i vestit?. Credin?a c? ?ara româneasc? le-a fost neprielnic? nu era lipsit? de temei, cu toate c? ?i suceala firii lor p?tima?e ?i înd?r?tnice, bântuit? de învr?jbire, nu numai vitregia împrejur?rilor i-a împiedicat s? ajung? la treapta pentru care-i meneau pre?ioasele daruri ale min?ii. Ei se ar?taser? lacomi de înv???tura, pl?cu?i la vorb? ?i me?teri în condei, iste?i ?i destoinici, dar f?r? ?ir în ce f?ceau, cu tr?sneli to?i ?i cu toane, purtând fiecare în sine plodul propriei sale pierderi ?i pieiri ?i, stând cineva s? cugete la soarta Pa?ade?tilor-M?gureni ar zice c? asupra neamului lor apas? o neagr? afurisenie care-l mâna f?r? înduplecare spre stingere, supunându-l mai înainte la încerc?rile cele mai grele ale restri?tei. Dezr?d?cinat? ?i r?s?dit? în p?mânt str?in, b?trâna tulpin? b?tut? de vijelie î?i scuturase jalnic cele din urm? frunze. Arma?ul schingiuitor ?i uciga? se pr?p?dise de timpuriu, otr?vit, zice-se, chiar de ai s?i, al doilea, serdarul, vân?tor posac, î?i petrecuse mai toat? via?a în Vl?sia ?i, învinuit de tâlh?rie la drumul mare ?i de batere de bani calpi, pierise pentru totdeauna f?r? a i se mai auzi de nume, iar fiul s?u, p?rintele prietenului meu, p?rinte nevrednic ?i du?man, cartofor, crai ?i be?iv, m?cinase mai multe rânduri de mo?teniri ?i murise în furiile nebuniei. La fel sfâr?ise, tân?r, ?i v?rul s?u, poetul, iar dintre fete, singura care avusese parte de cununii î?i aprinsese de la lumânare p?rul în noaptea nun?ii ?i arsese de vie. Femeile ce slujiser? de matc? - greaca ursuz? ?i sanchie, clocindu-?i cu gura încle?tat? lunga dambla între hârdaiele de neramzi ?i de gazii, sârba hain? ?i dârj? care, pe patul mor?ii, scuipase grijania în barba popii ?i-?i dase sufletul blestemându-?i copiii, bra?oveanca z?ca?? ?i f??arnic? roas? de schiros ?i de pism? - înveninaser? mai mult acel sânge bolnav, îi sporiser? funesta zestre de racile ?i de bete?uguri, dar ascu?iser? totdeodat? ?i de?tept?ciunea celor n?scu?i dintr-însul, acea stearp? de?tept?ciune, nes?n?toas? ?i ea poate, care atinsese o a?a înalt? stepen? de agerime la vl?starul cel din urm?. În acesta, sufletele celor dinainte ai s?i cuibau neîmp?cate, lic?rind în sumbra-i privire, rânjind în zâmbetu-i sinistru, ele-i stânjeniser? în?l?area, îl împiedicaser? s? apun? cu fal?, zâticnindu-i minunata cump?nire a însu?irilor ?i numai el ?tia de câte ori fusese nevoit s?-?i încordeze împotriva-le toat? st?pânirea de sine, într-o lupt? mai istovitoare decât aceea cu vr?jma?ii dinafar? ?i din care nu ie?ise biruitor deopotriv? pân? la sfâr?it. Într-o zi, ziua hot?rârii celei mari, le l?sase s?-?i reia din drepturi o parte, ridicase singur z?gazul ?i se pr?v?lise în desfrâu adânc, pân? la fund dar, ?i m? simt dator s-o spun iar??i, degradarea nu-l înfierase o singur? clip? c?ci, dac? seara patriciul cobora în Suburra, el nu-?i schimba portul, nici nu-?i lep?da însemnele, r?mânând tot a?a m?re? în vi?iu ca ?i în virtute. Se petrecea îns? atunci întrânsul ceva nefiresc: treptat fiin?a lui c?dea într-o amor?eal? a?a stranie, c? acela pe care Pirgu îl târa, f?r? împotrivire, dup? dânsul, nu ar?ta a fi Pa?adia el-însu?i, ci numai trupul s?u, în care singur? privirea urma s? tr?iasc?, din ce în ce mai posomorât? ?i mai tulbure, dest?inuind parc? o suferin?? l?untric? sfâ?ietoare. Ar fi stat astfel, fumând ?igar? dup? ?igar?, sorbind pahar dup? pahar, f?r? a rosti un cuvânt, noaptea întreag?. Cuno?team mijlocul de a-l rechema la via??; deodat? omul se înviora, ochii i se înseninau, un trist surâs îi lumina rece fa?a stins?. Adusesem vorba de ceva din vremuri de odinioar?, de demult. ?tiam c? vedenia trecutului, în care se cufunda cu patim?, era singurul lucru în stare s?-l mi?te, de trecut vorbea cu o reculegere mistic?; eresul c? sufletul s?u umbros ?i vechi ar mai fi avut cândva ?i alte întrup?ri fiind singura am?gire ce-?i îng?duia, singura înduio?are ?i singura mângâiere. ?i a?a de puternic? era la dânsul acea vedenie c? pe dat? ne-o împ?rt??ea ?i nou? - lui Pantazi ?i mie. Începea atunci, nu mai pu?in fermec?toare, o nou? c?l?torie, c?l?toria în veacurile apuse. Ne reg?seam de obicei în acela, scump nou? ?i nostalgic între toate, care fu al optsprezecelea.

Eram trei odrasle de dina?ti ce nume sl?vite, tustrei cavaleri-c?lug?ri din tagma Sfântului Ioan de la Ierusalim, zi?i de Malta, purtând cu fal? pe piept crucea de smal? alb ?i încununatul trofeu spânzurate de panglica de c?n?v?? negru. R?s?risem în amurgul Craiului-Soare, p?rin?ii iezui?i ne crescuser? ?i ne înarmase Villena. Tineri de tot, într-o caravan?, scufundasem pe furtun? ni?te tartane barbare?ti; mai târziu vitejiser?m pe uscat pentru izbânda florilor de crin: fusesem la Kehl cu Berwick ?i cu Coigny la Guastala, dup? cari ispr?vi luaser?m r?mas bun de la via?a ost??easc? ?i, dornici de a vedea ?i de a cunoa?te, plecasem, treime nedesp?r?it?, în necontenit colind, pe urmele lui Peterborough. Curteni de vi??, de la un cap?t al Europei la altul nu fu Curte s? r?mâie de noi necercetat?, tocurile noastre ro?ii sunar? pe sc?rile tutulora, oglinzile fiec?reia ne resfrânser? chipurile în?epate ?i zâmbetele nep?trunse; de-a rândul cutreierar?m Curte dup? Curte; bine primi?i ?i bine privi?i pretutindeni eram oaspe?ii M?riilor, Sfin?iilor ?i Lumin??iilor toate, ai Domnitorilor mari, de mijloc ?i m?run?i, al Prin?eselor stari?e, ai Prin?ilor-egumeni ?i ai Prin?ilor-episcopi; la Belem ?i la Granja, la Favorita ?i la Caserta, la Versailles, la Chantilly ?i la Sceaux, la Windsor, la Amalienborg, la Nymphenburg ?i la Herrenhausen, la Schönbrunn ?i la Sans-souci, la Haga-pe-Maelar, la Ermitage ?i la Peterhof cunoscur?m "dulcea?a traiului". În s?rb?toarea neîntrerupt? de zi ?i noapte, am petrecut cum nu se mai petrecuse ?i cum nu se va mai petrece, ne-am înfruptat cu nesa? din toate desf?t?rile sim?urilor ?i ale min?ii c?ci, de?i lipsit de m?re?ie, fu veacul binecuvântat, veacul cel din urm? al bunului plac ?i al bunului gust, pe scurt veacul francez ?i mai presus de orice veacul volupt??ii, când pân? ?i în biserici heruvimilor le luaser? locul Cupidonii, când, lâncezind de dor, inimile fur? aduse prinos toate zeului legat la ochi ?i noi cari am v?zut pe mult iubitul târându-se la picioarele marchizei pe filozoful de la Potsdam scâncind dup? Kayserlinck ?i pe Semiramida moscovit? smulgându-?i p?rul la moartea lui Lanskoi, noi în?ine nu sc?par?m dulcei molimi - "era atât de frumos seara sub castanii înal?i" - privind îns? în femeie ?i un mijloc nu numai un ?el, cum politica ne ispitise, adesea f?cur?m din alcovuri punte ?i pentru ca totul s? ne izbuteasc? vie?uir?m în înso?irea celor Ale?i ?i slujir?m pe Cârmuitori. Amesteca?i din umbr? în toate urzelile ?i uneltirile, f?r? noi nu se fereca nici desfereca nimic; prin lingu?iri ?i daruri cump?ram ?iitoarele rege?ti ?i ibovnicii împ?r?te?ti, dreg?torilor le eram sfetnici ?i c?l?uze, lucram dup? împrejur?ri la în?l?area sau la r?sturnarea lor, îndeplineam îns?rcin?ri de tot soiul: întov?r??eam pe Belle-Isle la Frankfurt pentru alegerea Împ?ratului, plecam cu Richelieu în pe?it la Dresda, tocmeam la Paris pânze de Watteau pentru marele Frederic, duceam diamanticalele Elisavetei Petrovna s? le ?lefuiasc? la Amsterdam, porunceam la Malines horbote pentru Brühl ?i acestea toate nu pentru vânarea de avu?ie sau de m?riri, ci numai din nevoia de a fi pururi în neastâmp?r, în mi?care. Hoinari nepoc?i?i, ve?nic pe drumuri, p?tima?i de curiozitate ?i din ce în ce mai ahtia?i dup? pl?ceri, ne-am r?spândit cu frenezie sufletele în dep?narea celei mai înflorite vremi din câte se cunoscuse, ne-am împ?rt??it din toate harurile ei ?i din toate r?t?cirile. ?i noi am fost nebuni dup? muzic?, ne-am r?zboit pentru Rameau ?i pentru Glück ?i asemenea celor trei Crai ne-am închinat copilului care avea s? fie Mozart; ?i noi am avut sl?biciune de aventurieri: Neuhof, Bonneval, Cantacuzen, Tarakhanova, ducesa de Kingston, cavalerul d'Eon, Zanovici, Trenck s-au bucurat în ascuns sau pe fa?? de sprijinul nostru, pe Casanova, b?trân ?i matofit l-am aciolat pe lâng? Waldstein la Dux; ?i pe noi ne-a atras ce p?rea suprafiresc: oglinda lui Saint-Germain, carafa lui Cagliostro, hârd?ul lui Mesmer, bazaconiile lui Swedenborg ?i ale lui Schrepfner aflau la noi, cari nu mai credeam în nimic, crezare. ?i tot cu luare aminte urm?ream lucr?rile lui Scheele ?i ale lui Lavoisier. Cu încetul legasem prietenie cu mai to?i aceia al c?ror nume istoria nu se poate scuti s?-l însemneze, ne trimiteam r?va?e, ne ab?team întotdeauna din cale ca s? d?m câte o rait? pe la Montbard sau pe la Ferney, prelungeam încânt?toare popasuri la Hoditz, în Arcadia lui silezian? de la Rosswalde, spoream alaiul Împ?r?tesei în Taurida, ne desfrânam în nebunia carnavalului la Vene?ia ?i, tot între m??ti, în cealalt? Vene?ie de la miaz?noapte, în bra?ele noastre c?dea Regele împu?cat de Ankarstroem. Era scris ca cel mai frumos dintre veacuri s? asfin?eas? în sânge ?i când, dup? câteva luni, vedeam trecând în par, între fulger?ri de cu?me frigiene, capul doamnei de Lamballe, în?elegând c? timpul nostru trecuse ?i c?, în curând, avea s? stârveasc? ?i s? cad? prad? nimicirii tot ce ne fusese pe lume drag, ne acopeream fe?ele ?i pieream pentru totdeauna.

– Ia mai l?sa?i, nene, ciubucele astea, ne întrerupea sastisit Pirgu, s? mai vorbim ?i de muieri.

?tiam atunci c? nici gâlceava nu era departe. Pa?adia îi t?g?duia lui Pirgu în ce prive?te sexul ginga? orice fel de pricepere. Nu cu mai pu?in? t?rie, la rândul s?u, Pirgu sus?inea c? în materie de dame Pa?adia era nul. S? fi judecat dup? femeile pe cari Pirgu i le aducea lui Pa?adia, oricine ar fi fost de p?rerea acestuia din urm?: numai otr?vuri, rable de pripas, trezitur? ?i r?sufl?tur?. - o adev?rat? jale. Dar pentru ce atunci Pa?adia care, cu banii ce-l ?ineau, ar fi putut s?-?i pl?teasc? tot ce era mai trufanda pe pia?? se mul?umea cu ele l?sând s?-?i bat? a?a neomenos joc de el Pirgu c?ruia numai gustul nu-i lipsea. Vechi copoi, Goric? dibuia, pe la mahala, fete vrednice s? slujeasc? de izvod de frumuse?e, le momea cu vedenia unei vie?i u?oare ?i bogate, le sprijinea întâii pa?i pe poteca vi?iului cu p?rinteasc? grij? ?i, ca un adev?rat p?rinte, nici nu se atingea de ele. Cu totul altceva îi pl?cea lui. Sim?urile sale, ce ar?tau respingere tocmai de ce e venust ?i pur, nu se mai de?teptau decâtt la be?ie ?i atunci îi trebuiau femei schiloade, ?tirbe, coco?ate sau bor?oase ?i mai ales peste m?sur? de grase ?i de trupe?e, huidume ?i namile rupând cântarul la Sfântul Gheorghe, geamale, baldâre, balcâze. Iar de gre?o?eniile la cari se deda cu ele, vorbea atât de zdren??ros încât ar fi f?cut s? se ru?ineze, dac? l-ar fi în?eles, porcii, chiar ?i maimu?ele.

– Nu scuipa?i, rânjea el, c?-i piere gustul. Ce vre?i dac? am boal?, dambla?

Abia se potoleau lucrurile c?, din chiar senin, izbucnea al doilea rând de ceart?. Pentru nimic, Pa?adia n-ar fi sc?pat prilejul de a ponegri ce era românesc. Pantazi îi lua întotdeauna parte, dar f?r? pornire; la unul era înver?unarea împotriva unei fiin?e iubite care-l tr?dase, la cel?lalt numai despre?ul fa?? de o rud? s?rac?. În schimb, Pirgu ajungea s? se mire el singur cât era de patriot ?i nu pot s? uit cum, mergând o dat? s?-l iau de la o adunare de cioclovine îmbr?cate toate în port na?ional, dar f?r? a vorbi una boab? române?te, m-am crucit ?i eu, ca de alt? aia, când l-am v?zut, dulce p?stora? al Carpa?ilor, cu cavalul în brâu, învârtind o b?tut? zuralie cu teozoafa Papura Jilava. Decât s?-?i aud? terfelit? biata ??ri?oar?, mai bine se lipsea de toate, se scula ?i ne p?r?sea, pentru scurt? vreme îns?, deoarece se întorcea întodeauna ?i niciodat? singur. Înso?itorii ?i-i dejuga, f?r? s? mai cear? încuviin?are, de-a dreptul la masa noastr?, la care, în chipul acesta, în mai pu?in de o lun?, am v?zut perindându-se tot ce Bucure?tii avea mai n?b?d?ios, mai z?natic, mai te?menit ?i def?imat - jegul, lepra ?i trânjii societ??ii. Pierdut, ca de obicei, în aburoasa-i visare, Pantazi nici nu-i b?ga în seam?, era de mirare numai cum Pa?adia, omul atât de ?âfnos, nu-i respingea, ba dimpotriv?: îi cinstea, le întindea chiar mâna ?i, dup? oarecari întreb?ri ce le punea unora cu me?te?ug, tr?da a nu fi fost tocmai a?a str?in de ce se petrecea pe lume cum î?i da aerul. Se f?cea foc îns? de câte ori, cântând: "Ah, dup? militari, infanteri?ti, tunari"... Pirgu ne aducea de sub?ioar? pe Poponel.

Se f?cuse cunoscut sub aceast? porecl? unul din edecurile ministerului trebilor din afar?, b?iat de mare viitor, ar?tând, ca mul?i al?ii din breasla lui, o aplecare deosebit? pentru anumite metode dosnice ale unei ?coli foarte discutate. Lamsdorf, Eulenburg, Mestschersky îi erau p?rin?i suflete?ti ?i de asemenea n??ii Poponel se ar?tase vrednic. Cum, pe vremea aceea, ora?ul nu era n?p?dit de numero?i icioglani de meserie, Poponel trecea drept ceva foarte rar. În f?ptura sa, care de altmintreli în ce prive?te dr?g?l??ia nu l?sa decât de dorit, s?l??luia, mistuit de toate fl?c?rile Sodomei, un suflet de femeie, sufletul uneia din acele slujnici împu?ite ce dau târcoale seara caz?rmilor. Mai mult nu voi st?rui asupra-i; ca s?-l descriu, ar trebui s?-mi înting pana în puroi ?i în mocirl? ?i, la aceast? îndeletnicire, nu mi-a? pâng?ri numai pana, dar a? spurca mocirla, chiar ?i puroiul. ?i totu?i, nu a lui era vina: a?a era de la Dumnezeu. La apropierea diplomatului, Pa?adia rec?dea în sumbra-i toropeal? ?i-l a?tepta s? plece ca s?-i fac? lui Pirgu imput?ri amare.

– Pân? când, îi r?spundea acesta, cu asemenea prejudec??i trezite, pân? când? De ce atâta prigoan?? Nu cumva ai pofti s?-?i fac? dumitale curte? Nu? - atunci ce ai cu el? Dumneata nu ?ii muscal cu luna? - las?-l ?i pe el s?-?i ia turc cu luna. Dumitale î?i cere cineva socoteal? c? umbli dup? marcoave, dup? ?teoalfe? - el de ce s? nu umble dup? juni, dup? crai?

– Bine, st?ruia Pa?adia, dar pentru ce la face a?a pe d?daca?

– P?i altfel, l?murea Pirgu, nu fac nici ei pe doica.

Era dat în Pa?te, dat dracului. A! s? fi voit el, cu darul de a zeflemisi grosolan ?i ieftin, cu lipsa lui de carte ?i de ideal înalt ?i cu am?nun?ita lui cunoa?tere a lumii de mardeia?i, de codo?i ?i de ?mecheri, de teleleici, de târfe ?i de ?a?e, a n?ravurilor ?i a felului lor de a vorbi, f?r? mult? b?taie de cap, Pirgu ar fi ajuns s? fie num?rat printre scriitorii de frunte ai neamului, i s-ar fi zis "maestrul", ?i-ar fi arvunit statui ?i funeralii na?ionale. Ce mai "schi?e" i-ar fi tras, maica ta Doamne! de la el s? fi auzit dandanale de mahala ?i de alegeri. Mai cuminte poate, dânsul se mul?umea a le pune la cale, a trage sforile ?i în aceasta r?mânea neîntrecut. A?a cum sucea el treburile, cum le învârtea, cum îi prostea ?i-i z?p?cea de la mic la mare, sco?ându-se pe el basma curat?, era o minune; un târg întreg îl juca giurgiuna ?i noi în?ine nu am f?cut tustrei oare parte din Vicleimul ale c?rui p?pu?i le arunca una într-alta, le smucea, le surchidea, f?r? s? se sinchiseasc? dac? i se întâmpla s? le ciobeasc? sau s? le sfar?me. Mai primejdioas? javr? ?i mai murdar? nu se putea g?si, dar nici mai bun? c?l?uz? pentru c?l?toria a treia ce f?ceam aproape în fiecare sear?, c?l?torie în via?a care se vie?uie?te, nu în aceea care se viseaz?. De câte ori totu?i nu m-am crezut în plin vis.

Abia se ispr?vea masa, c? lui Pirgu i se ?i f?cea de duc?. Îi era omului sete. Se g?seau pe atunci, slav? Domnului, ?i nu scumpe, vinuri de Bordeaux ?i de Bourgogne s? fi f?cut cinste unui osp?? regesc. Lui Goric? nu-i erau îns? pe plac, el vrea un vin mai u?or, vin indigen, vin de gr?din?, descoperea el câte unul grozav ?i ne c?ra, prin cine ?tie ce fund de mahala, s? ne c?tr?neasc? cu vreo po?irc? muceg?it? ?i tulbure. Adev?rat lup de mare, Pantazi bea ce-i da de gur?, mai lesne chiar decât Pa?adia care nu b?utur? c?uta, ci larm?, lumin?, lume. De acolo plecam s? încerc?m alt vina?; ?i-aducea el aminte de ni?te ravac nebun, la prispa înalt?, sau de ni?te sânge-de-iepure, s? dai cu c?ciula-n câini. Între dou? cârciumi, luam o cafea la Pro??peasca sau la Pepi ?maro? ?i mai stam de vorba cu fetele la un pahar, cât rostuia Pirgu pentru Pa?adia sau altcineva vreo întâlnire pe a doua zi. Ne suiam uneori ni?el la "club", unde Pa?adia ?inea câteva lovituri la drum-de-fier, din picioare, la iu?eal?; aceasta îns? rar, femeilor ?i c?r?ilor fiindu-le h?r?zite ceasurile dinaintea cinei. La popasul al treilea începea cheful cu temei pe r?punere. În jurul nostru foiau ?i forfoteau sinistre jivinele strejinop?i ale ora?ului. Cu ele Goric? se sim?ea la largul s?u, î?i da drumul. Ca argintul-viu, el aluneca de la mas? la mas?, stârnea hohote de râs, mul?umit? lui chiolhanul prindea chiag ?i se înfierbânta; el spunea l?utarilor ce s? cânte, le da de b?ut, se pupa cu ei în gur?, apoi îi lua la înjur?turi ?i la palme. De altfel, cam de obicei, spre diminea?? se l?sa cu b?taie. Str?ini de t?mb?l?ul care se umfla s?lbatic, Pantazi ?i Pa?adia-?i urmau în t?cere visarea ca ?i cum s-ar fi aflat la mii de po?te departe, ceea ce p?rea c? le-o tulbur? era tocmai lini?tea. ?i ceva ciudat iar??i, când se întâmpla s? nu vie Pirgu - avea de mo?it vreo poli?? cu maimu??, sau se încurca la dard?r cu Mehtupciu - atunci chiar dac? mergeam pe unde fusesem cu dânsul, mo??iam cu paharele dinainte, tot ce vedeam r?mânea ?ters ?i f?r? via??, acelei lumi de noapte însufle?itor fiindu-i numai el, el, întruparea vie a însu?i sufletului spurcat ?i scârnav al Bucure?tilor. De aceea îl urmam f?r? vorb?; cu dânsul am t?rb?cit, pe lapovi?? ?i pe zloat?, clisa uli?elor f?r? caldarâm ?i f?r? nume de pe la margini, prin funduri de maidane pline de gunoaie ?i de mort?ciuni, am intrat pe brânci aproape, în z?pu?ala chi?imiilor scunde, cu p?mânt pe jos ?i spoite tot a?a proasp?t ca ?ig?ncile ce, în flenderi?e ro?ii sau galbene ?i descul?e, legate numai cu o vipu?c? de cârp? sub genunchi, se d?deau acolo parlagiilor ?i m??arilor pe o b?ncu??, o cinzeac? de trasc?u sau un pac de mahorc?. ?i cu toate c? nu mergeam în familii, am izbutit s? coborâm ?i mai jos... Ad?stam apoi în pia??, la ciorba de burt?, pân? în rev?rsatul zorilor.

Zorile...

...Pa?adia se o?erea, se scutura ca dup? un vis urât. M? feream s? m? uit atunci la chipul s?u încle?tat, s?-i întâlnesc privirea tulbure a c?rei groaz? nimic n-ar putea-o spune. Tot astfel, cu inima strâns?, trebuise s? se fi întors în grab?, de teama s? nu fie prins de lumina zilei pe drum, str?bunul uciga?. Ne desp?r?eam în sfâr?it ducându-ne fiecare le?urile: Pa?adia ?i Pantazi de-a dreptul acas?, eu la baia de aburi, Pirgu la moa?? s?-l trag? cu o?et de trandafiri ?i cu opodeldoc. De?uchieturile lui, oricari ar fi fost, ajunseser? s? par? la dânsul a?a fire?ti c?, în Jarcale?i, unde sta cu p?rin?ii, pe mahalagiii vecina?i nu-i mai cuprindea mirarea când îl vedeau întorcându-se diminea?a cu dou? fla?nete cântând fiecare altceva, cu ursul, cu c?lu?arii sau cu paparudele, pe saca, pe targ? sau cu dricul.

Dar trista via?? de petrecere în care ne îng?lasem avu cel pu?in o urmare fericit?. În scurt timp, o nobil? amici?ie leg? pe Pantazi de Pa?adia. Suflete?te, cred c? mai vârtos decât cuno?tin?ele ?i curtenia îi apropiase triste?ea, de?i a unuia era albastr? ?i lin? ca acele seri ce se întorc, zice-se de demult, iar a celuilalt o neagr? ?i ne??rmurit? gheen?. Cum Pantazi lua mai totdeauna pe seama lui cheltuiala de noapte, ?i într-a?a fel c? nu înc?pea din partea lui Pa?adia împotrivire, acesta se hot?rî s?-l osp?teze la rândul s?u, dar nu la birt, ci la el acas?. Se scoaser? pentru întâia oar? din dulapuri ?i l?zi pânzeturile de mas? de Olanda, farfuriile ?i cle?tarurile de Boemia, argint?ria suflat? cu aur. Sofrageria fu bogat înflorit? cu trandafiri galbeni ce c?p?tau str?vezimi de cear? în gale?a lumin? chihlibarie a acelei dulcegi zile de toamn?, cea din urm? frumoas? a anului. M? sim?eam a?a departe de Bucure?ti ?i mi se p?rea c? acel prânz însemna s?rb?torirea reîntoarcerii lui Pa?adia dintr-o lunga pribegie, a lep?d?rii lui de Pirgu.

De?i poftit, acesta nu venise. Dup? mas?, trecuser?m într-o înc?pere de cel mai pre?ios rococo vienez, îmbr?cat? toat?, pere?i ?i mobile, în m?tase ?ofranie cu poleieli de argint întruchipând flori de nuf?r, salonul lui Kaunitz cum îl numeam, deoarece era împodobit de un fastuos portret al cancelarului-principe în manta Lânei-de-aur ?i ticluit întocmai dup? una din od?ile de primire a vechiului s?u Gartenpalast din Mariahilf. Pa?adia era menit s? tr?iasc? în acel decor aristocratic atât de potrivit cu fiin?a ?i cu sufletul s?u, la dânsul c?rturarul ?i cuget?torul fiind altoi?i pe un ciocoi borât c?ruia, când i se întâmpla s? se afle ca atunci cu vreunul din semenii lui, în m?sur? s?-l priceap?, î?i da pe fa?? toat? râia. Mut de uimire, Pantazi nu se mai s?tura s?-i admire nobila demnitate a ?inutei, severa st?pânire asupra mi?c?rilor ?i vorbirei, am?r?ciunea acelui viu sarcasm ce geruia sclipitor, mai rece decât om?tul, mai t?ios decât o?elul, mai înveninat decât omagul ?i înc? nu m? domiresc cum ?i le putuse însu?i, c?ci dac? adev?rat e c?, trebuindu-i veacuri ca s? se pl?m?deasc?, datina r?mâne apanagiul exclusiv al sângelui, de unde acel strop albastru foarte pur care, respingând prihana corcelilor, înflorea în fiin?a lui pe nea?teptate atât de seme?; ce tainic? înrudire îl lega de acei sl?vi?i dreg?tori mari din trecut, de chipurile c?rora îi pl?cea s? se înconjoare ?i de ale c?ror înd?r?tnicii, apuc?turi ?i gusturi era a?a îmbâcsit, c? ei în?i?i de ar fi fost rechema?i la via??, s-ar fi recunoscut mai degrab? într-însul decât în propriii lor urma?i? Atunci am în?eles îns? pentru ce i se strigase "raca", mi-am dat seama cât de monstruos trebuise s? fi p?rut ?i de str?in dezrobi?ilor ?i feciorilor de lele ce se n?pustiser? to?i asupra-i ca s?-l sfâ?ie ?i s?-l nimiceasc?.

?i, în vreme ce seara pogora, iar convorbirea lîncezise, f?r? voie îmi trecea prin minte tot ce auzisem despre Pa?adia. Pe socoteala lui se tr?nc?nise atâta! Brusca lui trecere de la s?r?cia lucie la avu?ie înfierbânta înc?, dup? atâ?ia ani, închipuirile: ba c? era în slujba unei puteri str?ine, ba c? pentru a nu da în vileag lucruri de mare gravitate i se pl?tea scump t?cerea - de altfel, în afar? de acele case în care b?gase la bani cu nemiluita nu i se cuno?tea nici un soi de avere sub soare, nici izvor de câ?tig ?i doar c?petenie de tâlhari sau calpuzan nu era ca bunicu-s?u, ori de, mai ?tii minune. Se spunea iar??i c? tocmai de la serdar i se tr?gea procopseala. Ajuns în adânci b?trâne?e, mult bogat ?i singur, acesta, sim?ind c? i se apropie sfâr?itul, î?i chemase nepotul la dânsul, în ?ara îndep?rtat? unde tr?ia cu nume schimbat ?i-l l?sase mo?tenitor. E drept c? din încâlcita cronic? a vie?ii prietenului meu lipseau file, fuseser? ani întregi când se dase afund, nu-l mai z?rise nimeni, îl crezuse lumea mort. Misterul în care-i pl?cuse întotdeauna s? se înv?luie f?cuse s? ias? un alt rând de zvonuri; bunioar? se scornise c? în z?vorâta s? locuin??, împresurat? de gr?dini el ?inea ascuns?, ori închis?, o femeie, o femeie nu în toate min?ile; uneori, noaptea, se auzeau venind din partea locului ?ipete. Un fapt divers - sinuciderea în împrejur?ri ciudate a unui cunoscut personagiu bucure?tean, a c?rui so?ie între?inea, se zice, leg?turi vinovate cu Pa?adia - dase bârfelii înver?unate prilej s?-?i ating? culmea: se murmurase c?, prins asupra faptului ?i încol?it, acesta nu se codise s? adaoge la lan?ul de nelegiuiri al neamului sau o însângerat? verig?. Asemenea istorii chiar de ar fi fost ?esute în gherghef de adev?r nu m-ar fi interesat prea mult; mie ce-mi zgând?rea curiozitatea era altceva, tocmai ceea ce sc?pase tutulor celorlal?i din vedere. Destul de des, Pa?adia spunea c? pleac? pentru câteva zile la munte, dar care era acel tainic Horeb, de unde se întorcea cu puteri proaspete, nu ?tia, nici nu se întreba nimeni. Ar fi fost firesc s? presupun c? f?ptura o?elit?, care s?pt?mâni întregi din dou?zeci ?i patru de ceasuri dormea cel mult câte dou? ?i nici acelea în pat, mergea s? caute în aerul balsamic al în?l?imilor ?i în singur?tatea lor adânc? pacea ?i odihna ?i mi-a? fi m?rginit presupunerea la atât, dac? demult, fiind copil, n-a? fi auzit, la m?tu?a mea, de la o cocoan? b?trân?, cam rubedenie cu Pa?adia, c? acesta avea, în r?stimpuri, furii, "pandalii" groaznice, dar c?, sim?indu-le când îi vin, se-nchidea el singur înainte ?i sta ascuns pân?-i treceau. Între aceste lucruri se f?cuse în capul meu o leg?tur? la care nu m? puteam gândi f?r? s? nu m? cutremur.

Ie?ind de acolo cu Pantazi, g?sii pentru întâia oar? ciudat c? despre acest?lalt, omul care-mi p?ruse un prieten de când lumea ?i uneori chiar un alt eu-însumi, nu ?tiam înc? nici cum îl chema adev?rat: în ?ifrul încununat ce se vedea pe unele din lucrurile sale, lipsea tocmai slova încep?toare a numelui sub care era cunoscut. Nemul?umit eram îns? departe de a fi; la pl?cerea de a m? bucura de prietenia a dou? fiin?e atât de unice fiecare, s-ad?oga aceea, pentru mine nepre?uit?, de a m? afla între dou? taine ce puse, ca dou? oglinzi, fa??-n fa??, s-adânceau f?r? sfâr?it. M?-ntrebam numai dac? din ele avea s? mi se dezv?luie vreodat? ceva?





Craii de Curtea-Veche - Intampinarea crailor
Craii de Curtea-Veche - Cele trei hagialacuri
Craii de Curtea-Veche - Spovedanii
Craii de Curtea-Veche - Spovedanii (continuare)
Craii de Curtea-Veche - Asfintitul crailor
Craii de Curtea-Veche - Asfintitul crailor (continuare)


Aceasta pagina a fost accesata de 857 ori.