Autori > Mateiu Caragiale
Craii de Curtea-Veche - Spovedanii
"... sage citoyen du vaste univers."
La Fontaine
"... intelept cetatean al vastului univers"
La Fontaine
Pirgu o luase dar spre Po?t?, noi spre S?rindar. Cea?a se f?cea tot mai deas?, umezeala mai p?trunz?toare. Intrar?m în localul cel mai apropiat, la Durieu, în dosul B?ncii Na?ionale ?i ne aleser?m în fund masa, în col?ul cel mai ferit. Dar, în acea sear?, prietenul nu era în apele lui: nu povestea, nu bea, nu fuma. Ofta doar într-una ?i se ?tergea la ochi. Dup? ciudata bucurie ce nici cu un ceas înainte îi f?cuse nu mai pu?in ciudata ocar? a Penei, el c?zuse într-o întristare deopotriv? ciudat?. Atât de terciuit nu-l mai v?zusem pân? atunci. Îl pândeam discret, ?tiind c? în asemenea clipe u?urare se afl? în dest?inuire, sim?eam c? a?a ceva nu era departe. ?i nu m?-n?elam: îndat? ce se reculese pu?in, cu glas ?ov?itor el începu:
- Î?i sunt dator o l?murire, amicul meu. Nu ?tiu cum ?i s-a p?rut c? pân? acum nu ?i-am spus cine sunt dar, te rog, iart?-m?; nu a fost într-adins. De dragul dumitale care mi-ai ar?tat atâta prietenie, am voit, din capul locului, s?-mi calc hot?rârea de a r?mâne "incognito" timpul cât voi fi silit s? z?bovesc pe aici ?i dac? nu am f?cut-o înc?, e numai fiindc? a lipsit prilejul. Aveam de povestit atâtea altele! Cu dumneata mi-a pl?cut s? retr?iesc treizeci de ani de c?l?torii, tot cu dumneata, de nu te plictise?te, îmi voi retr?i ast?sear? copil?ria ?i întâia tinere?e.
Pentru aceasta ne vom întoarce în Bucure?ti, deoarece de felul meu sunt bucure?tean; lumina zilei am v?zut-o pe Podul-de-p?mânt, în casele p?rinte?ti din fa?a Vii?oarei. De vi?? sunt îns? str?in,- ?i aici, întremându-se deodat?, glasul i se polei parc? de trufie.
... sunt grec, urm? el, ?i nobil, mediteranean; cei mai vechi str?buni ce-mi cunosc erau, în suta a ?aisprezecea, tâlhari de ap?, oameni liberi ?i cutez?tori, vânturând dup? prad? m?rile în lung ?i-n larg, de la Iaffa la Baleare, de la Ragusa la Tripoli. Din Zuani cel ro?u, prin doi din fiii s?i, purced cele dou? ramuri ale neamului. C? la obâr?ie am fi barbari, cum s-a str?duit s? m? conving? când i-am fost oaspe în palatul s?u din Catania, capul ramurii siciliene, zis? cu pardosul, fiindc? la vechea noastr? stem?: - pe scut sprijinit de monoceri înl?n?ui?i, în câmp albastru leb?da de argint, luându-?i zborul cu gâtul str?puns de o s?geat? purpurie - a ad?ogat, în cinstea unei înrudiri ilustre, în câmp de aur cu chenar de sângeap un pardos negru; c? am fi fost normanzi, se prea poate, de vreme ce to?i, pân? la cei din urm? doi, el ?i cu mine, am p?strat ca însemne trainice de stirpe p?rul ro?cat ?i ochi alba?tri, dar net?g?duit r?mâne numai c? m? trag din cor?bieri ?i e singura mea de?ert?ciune, c?ci dac? str?mo?ii ar fi pe alese, cum se cam obi?nuie?te la casele mari, pe cel dintâi l-a? voi tot cor?bier; mi-ar pl?cea s? cobor din acel Thamus c?ruia odinioar?, în pustietatea unei seri pe valuri, un glas tainic i-a poruncit s? mearg? s? vesteasc? moartea Marelui Pan. Încolo, nu m? f?lesc cu nimic, nici chiar cu sângele v?rsat sub flamurile Eteriei de ai mei, cei din ramura cu leb?da, ce de la Candia a trecut prin Fanar în Rusia ?i-n ??rile române?ti.
Dac? nu sunt îns? eu mândru de neamul meu, el trebuie s? fie de mine. Mai frumos nu se putea s? sfâr?easc?. Însu?irile lui de m?rinimie ?i de avânt, duhul de jertf?, imboldul firesc c?tre ce e m?re?, precum ?i acel anume lipici ce l-a ajutat s? prind? ?i s? se înal?e pretutindeni unde l-a purtat soarta, se îmbin? la mine toate în a?a des?vâr?it? armonie, mul?umit? cred faptului c? în vinele mele nu se învr?jbe?te sânge deosebit: p?rin?ii mei erau rude de aproape, veri primari. Cam de aceea?i vârst? ?i orfani amândoi, fuseser? crescu?i împreun? ?i între dân?ii înflorise de timpuriu o idil? pe care, în pofida prejudec??ii, o consfin?iser? prin c?s?torie.
Am fost copil unic. Asupra capului meu se resfrângea via lor iubire, ei priveau cu duio?ie oglindindu-se în fiin?a mea contopite sufletele lor gemene, m? împresurau de mii de îngrijiri. Nici laptele ce l-am supt n-a fost str?in. Binecuvântat fie cerul c? mi-a h?r?zit o pruncie fericit?. La ea de câte ori m? gândesc mi se înf??i?eaz?, fâlfâind în v?zduhul senin al unei dimine?i de prim?var?, zboruri albe de porumbei. E cea mai îndep?rtat? din amintirile mele. ?i e totdeodat? un simbol.
Dar copilul atât de alintat nu era vesel; sufletul meu a fost întotdeauna împ?ienjinat de acea u?oar? melancolie a firilor prea sim?itoare, a?a sim?itoare c? pân? ?i mângâierile le fac s? sufere, pân? ?i pl?cerea le r?ne?te. Cu cât înainte de a-l citi pe Lucre?iu îmi dasem seama c? din izvorârea volupt??ii r?zbate ceva amar care se ascunde înn?bu?itor în îns??i mireasma florilor.
Nu-mi închipui s? se afle mul?i oameni pe cari via?a ?i vârsta s?-i fi schimbat atât de pu?in cât pe mine. Pân? la moarte voi r?mâne acela?i: un vis?tor nepoc?it, pururi atras de ce e îndep?rtat ?i tainic. Eram foarte mic când, uitând de joac?, m? furi?am în gr?din? s? ascult de dup? uluci cum o femeie peltic? îngâna cu glas slab, al?turi, un cântec, acela?i, parc? o aud: "O pas?re-n zbor, râu de pl?cere, eu vin a plânge a mea durere"... ?i apoi suspina cu caturi, îndelung. De la un timp, nu s-a mai auzit cântecul... Pe înserate, îmi pl?cea s? m? a?ez cu Osman, dul?ul, pe prisp? ?i s? privesc cum r?sar stelele.
Din întâii ani ai vie?ii mele, acum când m-am întors în locurile unde i-am petrecut, ?i poate ca semn al ivirii b?trâne?ii, amintirile de soiul acesta se de?teapt? tot mai vii, ating uneori chiar n?lucirea. Mi s-a întâmplat, în Ci?megiu, s? m? rev?d aievea, copil, a?a cum eram acum o jum?tate de veac, când sub aceia?i copaci m? purta de mân? mama Sia.
Al?turi de p?rin?ii mei, în inima mea î?i are locul mama Sia, buna noastr? mama Sia, femeia de încredere care i-a d?d?cit ?i crescut pe dân?ii ca ?i pe mine. Era privit? ca o rud?, se ?optea c? era chiar, simbrie nu primea, sta cu noi la mas? ?i ne chema pe nume, bomb?nea ?i socrea pe to?i din cas?, unde st?pân? de fapt era dânsa; mama nu ?tia de nimic.
Mama era o p?pu??, p?pu?a cea mai dr?g?la??, cea mai dulce. De frumuse?ea ei mersese vestea; s-o fi v?zut despletindu-?i bogatul p?r ca mierea ars? ?i s? fi întâlnit adânca privire a ochilor ei alba?tri cu sprâncene negre, ai fi zis c? una din acele albe Magdalene zugr?vite în zilele cele mai gale?e ale dec?derii ?coalei italiene?ti pogorâse însufle?it? din cadr?. De?i am iubit-o pân? la idolatrie, tot mi se pare c? n-am iubit-o destul ?i la gândul acesta m? cuprinde remu?carea. O cântare ce se stinge, o floare ce se scutur?, o stea ce cade mi-aduc de dânsa negre?it aminte ?i atunci icoana ei se adumbre?te de farmecul celor pieri?i înainte de vreme a?a duios c? nu o pot întrez?ri decât prin lacrimi.
De altfel, de teama ca lini?tea ce domnea în cuibul nostru s? nu fi fost câtu?i de pu?in tulburat?, tata nu lua nici o hot?râre f?r? s? n-o fi întrebat ?i pe mama, lucru care-?i avea, fire?te, ?i neajunsurile lui. Din pricina ei, de?i în bel?ug, tr?iam mai prejos de puterile noastre mult, via?a ce duceam nu era, dup? cum s-ar fi c?zut, boiereasc? ?i de vreo schimbare cât de u?oar? în ale ei, mama avea groaz?. Niciodat? dânsa n-a voit s? se mi?te din Bucure?ti; s? fi mers ?i ea la ?ar?, la vie, la b?i - ferit-a sfântul - ?i trebuie s? fi avut hazul lor c?l?toriile acelea cu chervanul la Borsec sau la Zaizon. Pân? ?i de acas? se urnea greu. Cine ar fi crezut c? tocmai dintr-însa era ursit s? nasc? omul care avea s? ocoleasc? p?mântul de mai multe ori!
Biat? mama, câte avea! Era friguroas? cum nu se mai poate, de c?ldur? p?timea, soarele s? n-o fi atins ori vântul, lumina îi f?cea r?u, întunericul o ap?sa, la zgomotul cel mai u?or tres?rea speriat?. Dac? vedea sânge, le?ina. În petreceri - ?i era atât de s?rb?torit? - nu afla decât oboseal?. Prietene de seama ei nu ?inea s? aib?; în schimb, la noi s-aduna zilnic un guraliv sobor: coco?ne?e de mahala u?arnice, pu?ind a s?r?cie, preotese, moa?e, dulce??rese, femei de rând me?tere s? dea cu c?r?ile sau s? citeasc? în cafea. Cheful ei era s? se îmbrace ??r?ne?te, cu vâlnic ?i maram?, s?-?i atârne la gât m?rgean ori lefti ?i m?rturisea cinstit c? l?utarii îi pl?ceau mai mult decât opera italieneasc?. "Anicu?a trage a prost", avea obiceiul s? spun? despre mama tu?a Smaranda. ?i când, la moartea acesteia ne-au r?mas casele cele mari cu paraclis de la Ci?meaua Ro?ie, tot mama a fost care n-a voit s? ne mut?m în ele, zicând c? pe Podul-de-p?mânt, sau de pastram?, dup? porecla veche, era mai frumos. Avea poate dreptate: între Sfântul Constantin ?i Sfântul Elefterie, de la Giafer la Pricopoaia, acolo unde azi st?pâne?te paragina, se ?inea gr?din? de gr?din?, numai pomi roditori, liliac, bolte de vi??. Mu?e?elul ?i nalba n?p?deau cur?ile, pretutindeni leandri, rodii, l?mâi??, la ferestre se înghesuiau ghivecele de garoafe, de mu?cate, de cercelu?i, de indru?aim de ?iboi. Iar dincolo peste gârl?, închizând zarea, se împânzea, sc?ldat în verdea??, dealul Cotrocenilor!
Prietenul se opri aci, zâmbind, î?i aprinse cu tabiet ?igara porunci cafele, vin. ?i relu? numaidecât firul povestirii.
- ... Într-un salon viu luminat, cocoane în malacov, înc?rcate de scule, boieri cu favori?i sau cu imperiale, la grumazul c?rora scânteie briliantele Ni?anului, se apleac? adânc ca s? s?rute mâna unei b?trâne îmbr?cat? în verde, o b?trân? pu?intic? la trup ?i usc??iv?, cu p?r c?nit morcoviu, cu ochi sp?l?ci?i alba?tri. Are îns? aerul atât de m?re?: ea st? dreapt?, capul îl ?ine sus, c?ut?tura-i e semea??, vorba r?spicat? ?i poruncitoare. De ?apte ani de când s-a întors din cea din urm? c?l?torie la Baden-bis, ea nu mai iese din cas? ?i, pentru c? singur?tatea îi e urât? iar somnul rar, în fiecare sear?, dup?-masa de dou?sprezece tacâmuri, are pân? târziu sindrofie.
Cu dânsa avea s? piar? una din r?m??i?ele întârziate ale lumii de odinioar?, ea apucase înc? vremurile bune: în 1871, când a r?posat, mergea pe optzeci ?i opt de ani ?i era de ?aptezeci ?i doi v?duv?, dup? o scurt? c?snicie cu un beizadea grec, un copilandru g?man care se îndopase cu coac?ze ?i avusese încurc?tur? de ma?e. De atunci nu voise s? se mai m?rite ?i-?i petrecuse o bun? parte din acea lung? via?? "în?untru", peste tot printre ce era mai str?lucit în nobilime. Credincioas? prejudec??ilor acesteia pân? la habotnicie, ea ar fi f?cut pe oricine s?-i ierte îngâmfarea îndat? ce ar fi auzit-o vorbind; darul ce avea în privin?a aceasta fiind mai uimitor decât îns??i ?inerea ei de minte; ca s? spun? un m?run?i? un fleac de nimic, avea felul s?u anume; când povestea, citea parc? dintr-o carte frumoas?. De altmintreli o stan? de bun sim?, un munte; nici eresuri la dânsa, nici ciud??enii deoarece nu pe socoteala ei trebuia pus? aceea singur? de a nu se fi îmbr?cat niciodat? altfel decât în verde, nici purtat alt soi de piatr? scump? afar? de smarande. Cu timpul, verdele se întunecase, se ascunsese sub un înveli? de horbot? neagr? ?i numai când au culcat-o în sicriu, au mai g?tit-o dup? a s? dorin??, cu rochia de lastr? ner?mzie pe care o purtase ca mireas?.
Odihneasc? în pace! Din recuno?tin?a ce-i p?strez, mi-am f?cut lege; osebit de însemnata ei stare, ea mi-a l?sat acea comoar? sfânt? care e datina, fiin?a mea l?untric? toat? e f?ureala ei, numai a ei; d?sc?lindu-m? întru cele înalte, ea a de?teptat în mine vechile n?zuin?e. De la dânsa am înv??at c? fac ?i eu parte din aceia c?rora le e de la Dumnezeu dat s? porunceasc?, cei ce prin avu?ie ?i faim? se înal?? deasupra muritorilor de rând. Iar ananghia clipelor hot?râtoare de mai târziu ale vie?ii mele, am înfruntat-o numai cu ajutorul amintirii ei; în frigurile îndoielii ?i ale obidei, vedenia Lumin??iei sale mi-a r?s?rit întotdeauna înainte, mult senin?, în ve?mânt verde, scânteind din cap pân?-n picioare de pietre verzi.
Eram zilnic adus dup?-amiazi la dânsa. Acolo stam de fa?? la dichiseala ei ce se prelungea pân? seara. Estimp istorisea. Protipendada a trei sferturi de veac o cunoscuse în fiin??, v?zuse de mai multe ori pe Napoleon I, care odat?-i vorbise, fusese cu tat?l ei la Viena în vremea Congresului, dan?ase cu împ?ratul Alexandru ?i cu Metternich, primise în Italia omagiile lui Chateaubriand ?i ale lui Byron. Ca s? nu piard? pensia de general-maior a caimacamului, ce din porunca împ?ratului Nicolae i-a fost slujit? ?i ei toat? via?a, de la 1830 nu mai c?lcase în Fran?a pe care, de când cu r?zboiul nelegiuit, cum îl numea, din Crimeia, o ura de moarte. Totu?i, dup? greceasc?, bineîn?eles, limba de care se slujea mai cu drag era fran?uzeasca, o fran?uzeasc? de veche Curte, cuprinz?toare ?i în?epat?, mirosind a pergamut? ?i a mosc. Când îns? i se întâmpla s? pomeneasc? de ceva din trecutul neamului nostru, o da pe române?te ?i atunci povestirea se lumina mistic; dânsa g?sea întov?r??iri sublime de cuvinte ca s? spun? lunga încumetare împotriva p?gânului cotropitor, nepregetata mucenicie, evlavia învingând asprul drum. Cu ce suflu vorbea de tr?d?rile celor doi mari dragomani ?i de crunta-le isp??ire, de celelalte capete, opt la num?r, retezate de iatagan în mai pu?in de o sut? de ani, de fuga în Rusia, de a?â?area a dou? r?zboaie ?i de stârnirea Eteriei. Ca istoriile acestea nimic n-avea darul s? m? încânte; pl?cerea cu care le ascultam, tot mai vie, ?i-atingea culmea când venea rândul amintirilor din îndep?rtata ei copil?rie, atât de îndep?rtat? ?i de înflorit?, petrecut? numai în desf?t?ri ?i în r?sf??uri. B?trâna pe care o vedeam în oglind?, spilcuindu-se între lumân?rile devreme aprinse, fusese una din cele trei nestimate pentru cari sângeraser? atâtea inimi. ?i priveam visând, cadra în care erau înf??i?ate, ?inându-se dup? mijloc, tinere, b?lane, cu ochi alba?tri ?i sprâncene negre, tustrele: B?la?a, Zamfira ?i Smaranda. Botezându-le astfel, mama lor, c?im?c?neasa P?una, o h?r?zise pe fiecare pietrei scumpe ce-i alesese de na??, legând-o cu jur?mânt ca toat? via?a alta s? nu poarte ?i s? se îmbrace numai în coloarea acelei pietre. Ai zice c? e dintr-un basm, nu e a?a? - ?i nu e, întradev?r, decât un am?nunt din minunatul basm al acelei Domni?e a alint?rilor care fu str?bunica. ?i-l voi povesti odat? de-a-ntregul ?i vei afla atunci, poate cu mirare, c? gusturile sub?iri ?i de?ert?ciunile m?runte, iubirea de flori ?i de miresme, de scump?t??i, podoabe ?i odoare, pofta de huzur ?i de risip? ne vin de pe partea româneasc?, prin dânsa, nu, cum s-ar crede, de la greci. Tot de la ea ?i frumuse?ea. Curiozitatea de a ?ti de la cine am mo?tenit deosebitele înclin?ri ale firii mele m-a împins a cerceta cum era aceea a str?mo?ilor, dar în afar? de ce apucasem s? prind de la b?trâna m?tu??, m?rturiile fiind rare, n-am descoperit mare lucru, a?a c? n-am putut da de urma celei mai ciudate: e vorba de neînvinsa sl?biciune ce am de ?igani - ai b?gat f?r? îndoial? de seam? cât m? înduio?eaz? am?râta lor soart?, cu ce drag stau la sfat cu dân?ii în graiul lor despre?uit? L-am înv??at de mic, la cuine, de la mo? Stan piftierul, unchia? aproape orb, r?mas dup? dezrobire, pân? la moarte, în curtea noastr? unde se ?i n?scuse. Cu vederea, pierduse ?i somnul ?i, iarna-vara, ziua-noaptea sta cu luleaua în gur? la vatr?. I-era mare foc de mine; când se întâmpla s? am fierbin?eal? - m? deocheam lesne ?i se speria lumea din cas? - mi-l aduc aminte cum m? lua în bra?e ?i m? leg?na plângând. Deopotriv? prietenoase îmi surâd din trecut, cu din?i albi, ?i alte chipuri de ?igani ?i de ?ig?nci; cu o ?iganc? am gustat întâia oar? dragostea, o ?iganc? de la zid. Purta floare ro?ie la ureche ?i umbla dan?ând. Aveam ?aisprezece ani. Era pe vremea salcâmului, seara, dup? ploaie. I-am dat un galben ?i am uitat s-o întreb cum o cheam?. ?i n-am mai întâlnit-o.
Îmi în?ir?, în chipul acesta, cu privire la una sau la alta, felurite istorii. Reie?ea din ele c? primise o cre?tere cum nu se putea mai îngrijit? ?i c? înv??ase temeinic sub luminata priveghere a tat?lui s?u care pl?nuise s?-l trimeat? s? urmeze vreo ?coal? înalt? la Paris, dar cocoana Anicu?a, sprijinit? de Sia, se împotrivise. De altfel nici el nu se împ?ca bucuros cu gândul unei desp?r?iri de acei p?rin?i atât de iubitori, ce se purtau cu dânsul ca un frate ?i o sor? mai mari, cum ar?tau de la o vreme chiar ca înf??i?are. Ar fi dus dar cu ei împreun? acea via?? retras? ?i tihnit? înainte, pân? cine ?tie când, dac? în 1877, pu?in dup? ce el împlinise dou?zeci de ani, nu izbucnea r?zboiul. Îi dau aici iar??i cuvântul.
- Mersei s?-i aduc tatei la cuno?tin?? hot?rârea mea de a pleca negre?it la oaste, hot?râre de la care nimic pe lume n-ar fi fost în stare s? m? abat?. Marele Alexandru Nicolaevici, Cezarul pravoslavnic, tr?sese sabia împotriva vr?jma?ului de mo?ie, ?i din clipa aceea pentru mine, viu sau mort, loc de cinste nu mai putea fi decât acolo unde fâlfâiau steagurile împ?r??iei Sfinte de R?s?rit. Tata m? întreb? cu spaim? ce avea s? zic? mama? - ?i te las s?-?i închipui uimirea lui când îi spusei c? dânsa, la care fusesem mai înainte, îmi dase voie. Ce s-a petrecut atunci într-însa r?mâne o enigm?. ?i minunea - c?ci altfel cum a? putea-o numi - nu se m?rgini la atât. Deodat? o cocoan? foarte mare se de?tept? în p?pu??. Deschise casa de la Ci?meaua Ro?ie ?i o pref?cu în spital pentru r?ni?i, în totul dup? cum o t?ia pe ea capul ?i ar?tând atâta pricepere c? parc? pân? atunci numai cu asta se îndeletnicise. La rândul s?u, tata primi o îns?rcinare pe lâng? principele Gorceakoff, între neamul c?ruia ?i al nostru fuseser? leg?turi de prietenie. Înnodai ?i eu una, mai înalt?, ce se consfin?i în focul luptei - v? povestii mai adineaori ceva de Serghie de Leuchtenberg. S? fi tr?it... Cu moartea lui, la care am fost martor, începea pentru mine un dureros ?ir de încerc?ri. Întorcându-m? acas?, aflam c? mama nu mai era. Ca ai dânsei to?i, ea nu în?elesese s? se cru?e. Greu r?cit? în cumplita iarn? a r?zboiului, nu voise s? se îngrijeasc? ?i, într-o încordare semea?? î?i f?cuse tânjind boala pe picioare. Departe de so? ?i de copil, î?i dase istovit? sufletul în bra?ele mamei Sia, f?r? o cârtire, f?r? o lacrim?, senin? pân? la sfâr?it. Viteji c?rora ea le alinase chinurile au dus-o, plângând, pe umerii lor la groap?. Groz?viile r?zboiului m? preg?tiser? s? pot îndura aceast? lovitur? care, în schimb îns?, îl nimicea pe tata; adesea mai pu?in am suferit s-o ?tiu pe ea moart? decât s?-l v?d pe dânsul viu. S?rmanul nu mai era de recunoscut, slab ?i gârbov cum ajunsese, cu plete c?runte încâlcite ?i cu barb?, cu unghii net?iate ?i negre, murdar, soios... O dezn?dejde sfâ?ietoare se oglindea în ochii lui sticlo?i ce-i tr?dau, chiar dac? nu vorbea, r?t?cirea min?ii. Jalea lui casnic? nu-l f?cuse s? uite de mâhnirea ce-i pricinuise pierderea Basarabiei; de nu prindeam de veste la timp, apuca s? trimit? înapoi cordonul Sfintei Ana, al cincilea din cele ?ase cu cari a fost cinstit? casa noastr?. Am în?eles din capul locului c? nu-mi r?mânea decât s? m? resemnez: omul era osândit. Nu se mai hr?nea nu dormea, bea într-una la ?uic? ?i fuma f?r? încetare. A mai dus-o a?a câteva luni ?i a mers s?-?i ia locul de veci lâng? mama. Curând apoi culcam la picioarele lor ?i pe mama Sia ?i r?mâneam singur pe lume.
Mi-a trebuit vreme s? m? reculeg. Aproape nu m? mi?cam de acas?, târziu am început s? fac plimb?ri c?lare afar? din ora?. Cu prilejul acesta am b?gat de seam? c? la pod, la "Marmizon", îmi ie?ea mai totdeauna înainte o fat? foarte frumoas?. De la un timp, mi-era un fel de grij? c? n-aveam s-o întâlnesc ?i dac? se întâmpla a?a mi-era ciud?. Pe nesim?ite, pl?cerea ce de la început îmi f?cuse s? o v?d a ajuns o nevoie ?i era din ce în ce mai amestecat? cu duio?ie; ziua, noaptea chipul ei îmi r?s?rea în tot ceasul înaintea ochilor, nu m? puteam gândi la dânsa f?r? s? nu m? tulbur, iar când m? aflam în fa?a ei m? cuprindea o sfial? pân? atunci necunoscut?, care m-a împiedicat îndelung s?-i vorbesc. Ce-mi p?rea ciudat în toat? istoria asta nu era c? m? îndr?gostisem - îmi venise ?i mie rândul - dar c? m? îndr?gostisem tocmai de fata cu pricina, deoarece, de la fire, nu simt atragere decât pentru femeile oache?e, cât mai oache?e, ?i dânsa era b?lan? ?i alb? pân? la serbezime, a?a c? nu trebuie s? te mire, amice, dac? am s?-?i spun c?, de?i am iubit-o cu patim?, nici o clip? f?ptura ei, chiar având-o aproape, n-a a?teptat într-a mea o b?nuial? m?car de poft? trupeasc?; ceea ce a f?cut ca tainicul meu sim?imânt de iubire s? se închege a fost numai mila. Când am auzit-o pe Wanda, a?a o chema, m?rturisindu-mi plângând traiul ei chinuit de vitregia nevestei a doua a lui tat?-s?u, un polonez, be?iv se în?elege, care o ducea de azi pe mâine cu pr?sila lui din ce bruma agonisea cârpind haine ?i cur??ind pete, ?i am aflat c? umblau s-o vând?, cum f?cuser? ?i cu o sor? a ei mai mare, pentru ca s-o scap m-am hot?rât s? trec peste prejudec??i ?i s-o ridic pân? la mine. ?tiam ce vâlv? urma s? stârneasc? fapta mea, o ?tiam prea bine, dar nu de judecata celor vii mi-era team?, ci de a celor mor?i, c?rora nu deopotriv? m? puteam scuti s? le dau socoteal? ?i erau nop?i înfrigurate de nesomn când îi vedeam aievea, în?ira?i ca în vechile icoane grece?ti pe fund de aur ro?u ?i ?epeni în caftanele lor de sarasir, pe acei trufa?i arhon?i purtându-?i în mâini capetele t?iete, iar privirile lor neînduplecate întorcându-se cu scârb? de la mine, vânz?torul. S? dau înapoi n-aveam îns? t?ria ?i m? l?sam târât în voia soartei. Anul cernit era pe sfâr?ite, pu?in m? mai desp?r?ea de ziua logodnei, poruncisem chiar inelele.
Or, în diminea?a când le aduceam de la giuvaiergiu cu numele noastre s?pate, g?sii la poart?, pe lavi?? - stam înc? pe Podul-de-p?mânt, calea Plevnei, cum i se schimbase numele - pe cocoana Elenca a same?ului, una din cele mai de isprav? mahalagioaice prietene cu mama; m? a?tepta s?-mi spuie ceva. Avui o presim?ire... Am poftit-o în cas?. A jelit-o întâi pe cocoana Anicu?a, dar îndat? ce lacrimile i-au dat r?gaz, s-a ridicat cu str??nicie împotriva a ce pusesem la cale, zicând c? a? fi s?vâr?it mare p?cat chiar dac? Wanda ar fi fost o fat? cinstit?, necum o târâtur? care se întinsese cu to?i derbedeii ?i trecuse pe la doftor ?i pe la moa??. R?m?sei încremenit.
- De nu crezi, maic?, ad?og? ea, stai o dat? noaptea la pând? dup? unsprezece s? vezi singur cum î?i bag? h?ndr?l?ul pe fereastr?. S? ?i-l spun ?i cine e: Fane al v?duvei, zugravul, ?la care cânt? cu armonica.
Mi se puse atunci un junghi la inim?, urechile pornir? s?-mi vâjâie ?i se-nvârti casa cu mine. Eram r?nit de moarte. Cum îns?, oricât de zguduitoare ar fi împrejur?rile, nu-mi pierd s?rita, judecai ?i atunci rece. C? înainte s-o fi cunoscut, lipsit? cum era de paz? ?i de cre?tere ?i înconjurat? de pilde ?i de îndemnuri rele, gre?ise, era sângeros pentru mine, nu îns? de mirare, dar ca s?-?i bat? în a?a hal joc de obrazul meu, ?i cu cine, în ajunul logodnei, asta covâr?ea orice m?sur? ?i nu puteam s? i-o iert. ?i mi-am adus aminte c? punând mama o dat? s?-mi ghiceasc? norocul, îmi dase c? de toate fericirile am s? am în via?? parte, numai de dragoste nu. Am mul?umit cocoanei Elenca ?i i-am spus s? fie pe pace. Când, dup? obicei, la ceasul prânzului a venit Wanda, m-a g?sit îmbr?cat de drum, strângând curelele geamantanului. Am n?scocit c? trebuia s? plec degrab? pentru câteva zile la ?ar?. În tot timpul mesei, am scrutat-o pe furi?; afar? de blânde?e ?i de nevinov??ie, pe chipul ?i-n privirea ei nu se citea nimic. Am cunoscut atunci chinul, sfredelitor între toate, al îndoielii, mai ales c?-mi p?rea ?i cu totul de necrezut ca fiin?a aceasta s? nesocoteasc? atât de nebune?te cel mai de pismuit noroc ce una de teapa ei ar fi putut visa. Am plecat împreun? cu tr?sura, pe dânsa am l?sat-o la ea acas?, iar eu am ie?it pe drumul Cotrocenilor, am ocolit jur împrejur ora?ul ?i pe înserate m-am întors pe la Capu-podului la Ci?meaua Ro?ie. Am intrat în paraclisul demult p?r?sit, unde nu mai c?lcasem din copil?rie, am aprins un muc de f?clie r?mas din alte vremuri ?i, cerând mijlocirea duhului domni?ei Smaranda pe lâng? Cel-de-sus, m-am cufundat în rug?ciune.
Harul ceresc nu întârzie s? se reverse asupra-mi, la razele sale în?elesei c? tot ce se întâmpla era spre izb?virea mea, care sta numai în în?el?ciunea Wandei sau în grabnica ei pieire. Dumnezeu nu îng?duia ca stema casei noastre, ce de la l8l2 se r?sf??a sub cunun? de comite pe pieptul vulturului cu dou? capete rusesc, s? fie prih?nit?. ?i îngânai: "Nu nou? Doamne, ci numelui t?u ve?nic? fie-i slava!" ?i unde m-a apucat, de ce era s? f?ptuiesc, o groaz?!... Am plecat de acolo împ?cat cu soarta, redobândit. Gândurilor fioroase ce pritocisem tot drumul le luaser? loc teama ?i dorin?a ca S?me?oaia s? nu fi min?it ?i când, peste dou? ceasuri, am avut dovada vie a tr?d?rii, în îns??i durerea mea am aflat u?urare. Acum, c? fiin?a în care întrupasem visul de iubire al tinere?ii mele era pentru mine pierdut?, mi-am zis c? nu-mi mai r?mânea decât s-o dau uit?rii.
Dar nu mi-a fost cu putin??. Nici ast?zi, dup? treizeci de ani, dragostea mea pentru dânsa nu s-a stins, dep?rtarea ?i timpul au f?cut-o îns? mistic?: nu pe Wanda îns??i o mai iubesc, nu f?ptura ei care, dac? mai e pe lume, e schimbat?, ofilit?, îmb?trânit?, ci amintirea, nespus de duioas? ?i de dulce. Iar la femeile ce s-au perindat de atunci în via?a mea, ceea ce am iubit a fost numai vreo asem?nare cu dânsa: la unele am g?sit p?rul ei galben sau ochii verzui, la altele triste?ea surâsului, leg?narea mersului ori melodia glasului ce m? fermeca atât... Iat? pentru ce deun?zi i-am dat dreptate lui Pa?adia, când spunea c? în amor nu vede decât feti?ism. Da, feti?ism, feti?ism...
Dete din umeri ?i lep?d? ?igarea c?reia, de lini?tit ce povestise, îi r?m?sese scrumul întreg. Ceru poame, un vin mai vârtos, alt rând de cafele. ?i gustând, ?i sorbind, urm?.
- Ca s? m? ame?esc, m? aruncai în vâltoarea vie?ii de petrecere, ?i cu a?a avânt c? am speriat cu desfrâul ?i cu risipa Bucure?tii. Vreme de un an, la Ci?meaua Ro?ie, unde m? mutasem, chefurile pân? la ziua alb? s-au ?inut lan?. Din ce era mai stricat, îmi f?cusem o numeroas? curte: când plecam la vân?toare sau dam câte o raita pe la m?n?stiri eram cu un alai de cel pu?in dou?zeci de tr?suri înc?rcate cu vârf, ba?ca feciorii cu merindele ?i taraful meu de l?utari. E drept c? n-a fost o singur? dat? ceva, cât de neînsemnat, care s? fi l?sat de dorit, se întrecea o lume s?-mi fac? voile ?i s? m? desfete; se mergea adesea cu zelul chiar prea departe: era de ajuns s? spun peste zi c?-mi place o femeie ca seara s-o g?sesc la mine în a?ternut. Erau b?rba?i cari mi-aduceau nevestele ?i fra?i surorile. Dar m? ?inea tare scump ?i, ca s? fac fa?? la atâta cheltuial?, dup? ce-am b?tut la papuc ce mo?tenisem bani ghea??, am f?cut datorii peste datorii. Cum dam de fund, nenea Scarlat, zis "Ibric", un tic?los de boier b?trân, samsar, geamba? ?i mai ales altceva, îmi f?cea numaidecât rost de împrumut cu dobânzi s?lbatice. M? încurcam din ce în ce mai r?u; când venea câ?tiul, arenzile ?i chiriile mi se pl?teau cu propriile mele poli?e pe cari eram nevoit fire?te s? le primesc. Atunci isc?leam altele ?i a?a am isc?lit mereu, uneori f?r? s? m? uit ce, pân? când, trimi?ându-l într-o diminea?? pe nenea Scarlat dup? parale, mi-a adus r?spunsul c? în??rcase b?laia ?i c? în curând trebuia s? m? r?fuiesc de toate socotelile. ?i m? pov??uia, rânjind, s? vând mai bine de bun?voie ce aveam decât s? las s? m? vânz? cu toba; îmi g?sea el cump?r?tor. Îl poftii ca deocamdat? s?-mi caute, ?i f?r? z?bav?, ceva zim?i: era în ajunul zilei mele de na?tere ?i ?ineam, într-un anume scop, s-o pr?znuiesc în lege. Îi încredin?ai câteva din sculele domni?ei Smaranda, ni?te paftale, s? le puie amanet.
- Am avut, zise el, întorcându-se cu bani buni, mare noroc; un sfert de ceas de întârziam, r?mâneam cu buza umflat?, pleca prietenul din Bucure?ti.
N-am întrebat nici de data asta cine era acel tainic c?m?tar; ce m? mai privea? L-am îns?rcinat pe nenea Scarlat cu preg?tirile ?i poftirile pentru a doua zi, iar eu m-am închis în salonul "Nestimatelor", unde pân? seara am ars hârtii de familie. Am cinat la "Hugues", singur, apoi am luat-o rara pe uli?i. Nu pot uita acea aburoas? ?i rece noapte de april, parc? b?tut? cu smântân? de luna plin? ?i u?or îmb?ls?mat? de zarz?rii înflori?i, noapte care pentru mine avea s? fie cea din urm?. S? nu-?i închipui c? voiam s? m? pr?p?desc fiindc? îmi pierdusem averea; era dimpotriv?: risipisem tot pentru c?, demult înc?, m? hot?râsem s-o sfâr?esc cu via?a de care eram s?tul; priveli?tea ei mi-adâncise înn?scuta triste?e, în pl?cerile ei aflasem numai dezam?gire ?i dezgust. ?i ca s? pier dintre cei vii, alesesem ziua în care împlineam dou?zeci ?i trei de ani. Aveam s? plec din mijlocul petrecerii ?i s? nu m? mai întorc; nimeni n-avea s? descopere ce se f?cuse cu mine, taina pieirii mele avea s? r?mâie în veci nep?truns? - luasem toate m?surile. Pân? în zori, dulci vedenii din anii copil?riei mi-au r?s?rit înainte, înduio?ându-m?, dar f?r? s? m? ?i tulbure; senin?tatea cu care cei din sângele meu au ?tiut s? întâmpine moartea nu m-a p?r?sit câtu?i de pu?in nici pe mine. Când lini?tit, m-am întors acas?, am g?sit o fi?uic?, sosit? seara târziu, prin care eram chemat s? m? înf??i?ez negre?it la amiazi la tribunal. Era pentru a mi se aduce la cuno?tin?? c?, în ajun, fusese omorât unchiul meu Iorgu.
De?i îi veneam nepot de veri primari, nu-l cuno?team nici din vedere. C?s?toria nepotrivit? din care se n?scuse ?i, în urm?, alte neîn?elegeri îl îndep?rtaser? pe tat?l s?u ?i pe dânsul pentru totdeauna de celelalte rude. La fireasca lui du?m?nie fa?? de ele, du?m?nie înveninat? de neputin?a de a le v?t?ma întru ceva, se r?spunsese cu un despre? adânc pe care ast?zi nu m? mai învoiesc a-l împ?rt??i. Era un om! În loc s? se mul?umeasc? a trând?vi cocone?te cu ce descurcase din mo?tenirea p?rinteasc?, se înh?mase de timpuriu la o grea munc?, ?inuse în arend? mo?ii, b?l?i, v?mile, ocnele, po?ta, f?cuse nego? întins de cherestea ?i de lân?, ridicase han în Bucure?ti ?i schel? la Dun?re ?i norocul îi r?spl?tise cu îmbel?ugare îndr?zneala ?i h?rnicia. R?zboiul, în vremea c?ruia de fapt fusese marele proviant-maistru al o?tilor, f?cuse dintr-însul cel mai bogat om din ?ar?, ceea ce nu-l împiedica s? dea sume de batjocur?, un galben-doi, cu cam?t? pe amanet la nevoia?i. În lupta pentru înavu?ire nu se îng?ima cu alegerea mijloacelor. De curând, câ?tigase astfel cu cârcota ?i cu mita vechea judecat? ce avea cu dârjii mo?neni de la Toroipanu pe Neajlov pentru partea lor de mo?ie ?i plecase s? fac? m?sur?toarea. Când intrase în p?durea din vecin?tate, pe unde trece drumul, se pomenise deodat? înconjurat de numero?i ??rani înarma?i ?i oprit. Se ridicase atunci în picioare ?i scosese dou? pistoale, dar, înainte s? apuce s? trag?, fusese în?f?cat, r?stignit pe scara tr?surii ?i r?pus într-un chip fioros.
Eram poftit s? fiu de fa?? la ruperea pece?ilor, puse de cu sear? la posomorâta lui locuin?? din Mântuleasa. Nu mi-a? fi închipuit s? poat? cineva, oricât de zgârcit, tr?i într-o asemenea s?r?cie. Am stat nep?s?tor cât a ?inut cercetarea, afar? de o clip? de vie uimire când s-a deschis namila de dulap de fier, ?i nu din pricina comorilor dintr-însul, ci pentru c? printre ele z?risem paftalele ce i le dasem în ajun lui nenea Scarlat s? le z?logeasc?. Ie?ir? apoi la iveal? ?i poli?ele mele toate; un teanc gros. Ei, ce s?-?i spun mai mult? - au scotocit ?i au scorbolit peste tot, au puricat fiecare petec de hârtie; de diat? îns? nici urm?, a?a c?, la ceasul tocmai pe care îl sorocisem s? fie acela al sfâr?itului meu, m? vedeam pus, ca ruda cea mai de aproape a ucisului, în st?pânirea uria?ei sale averi.
De întors?tura aceasta a lucrurilor, pe atât de nea?teptat? cât de fericit?, la început, mai mult decât mine s-au bucurat cei ce tr?iau de pe urma mea, lipitorile. Crezuser? c? dase iar Nan de g?van. Grabnic? le-a fost îns? dezam?girea ?i amar?. S-ar fi zis c? de la unchiul necunoscut o dat? cu starea mo?tenisem ?i ceva din apuc?turi. Curând am închis casa de la Ci?meaua Ro?ie ?i m-am mutat în Mântuleasa, cai, tr?suri câini de pre?, am desf?cut tot, slugilor de prisos le-am dat drumul, de prieteni m-am cotorosit, petrecerilor le-am pus cruce. ?i n-am mai z?bovit pe aici o zi mai mult decât mi-a trebuit ca s?-mi rostuiesc daraverile în vederea unei lipse pentru totdeauna.
Fiindc?, de hot?rârea de a pieri nu m-am r?zgândit pe deplin, am schimbat numai felul, alegând în locul mor?ii îndep?rtarea. Chiar altminteri, cu vremea, a? fi ispr?vit tot prin a m? înstr?ina, aici ce mai r?mânea s? m? ispiteasc?? M?ririle poate? Dar în ?ara unde tata nu voise s? fie ministru ?i str?bunicul s? fie domn, ce mai puteam eu râvni? ?i apoi, libertatea nu mi-a? fi jertfit-o nici pentru ca s? port steaua împ?ratului în gvardie. De acum, st?pâni aveau s?-mi fie numai fantasia ?i capriciul. Altfel ar fi însemnat s? m? ar?t nevrednic de atâta noroc.
Am ?i avut; cu carul. S? vezi. Mai îmi r?m?sese de stat în Bucure?ti o noapte. Înainte s? m? culc voind s?-mi iau dintr-un scrin pa?aportul, când am dat s? trag sertarul unde îl pusesem, acesta, fiind prea plin, s-a în?epenit. A trebuit un ceas s?-l smucesc ?i s?-l zgâl?âi ca s?-i dau de hac ?i atunci alt? bucurie: n?zdr?vanul de pa?aport, cum era deasupra, c?zuse dup? sertare, iar sertarele nu ie?eau de tot din rafturi. Mi-a venit s? fac scrinul ??nd?ri cu toporul, doar din sl?biciunea ce am de vechituri - era un "Empire" de mahon de toat? urâ?enia - l-am cru?at, mul?umindu-m? s?-i desprind o scândur? din dos. Mi-am g?sit pa?aportul ?i nu singur. Se mai afla acolo, mototolit, un plic mare galben cu cinci pece?i de cear? neagr?. Pe el sta scris: "Testamentulu", cu u scurt, "meu".
Str?b?tut de un fior neîncercat pân? atunci, m-am uitat jur împrejur, de?i ?tiam bine c? eram singur în cas?. Afar?, dup? obloane, r?p?ia ploaia de octomvrie. Am desf?cut plicul ?i, cu r?suflarea t?iat?, am citit voin?a cea din urm? a unchiului: întreaga s? avere mi?c?toare ?i nemi?c?toare o l?sa Eforiei spitalice?ti. Am privit cu groaz? cumplita unealt? care, c?zut? în alte mâini decât ale mele, ar fi fost pentru mine ucig?toarea, am privit astfel pân? ?i cenu?a în care s-a pref?cut dup? câteva clipe. C? nu a fost drept ce am s?vâr?it, se poate, socoteal? nu am de dat îns? decât Celui ve?nic, care dup? cum spunea m?tu?a Smaranda, pentru p?catele noastre are cump?n? deosebit? ?i în?eal? la cântar. ?i nu ro?esc c? m-au f?cut s? tremur câteva rânduri scrise, pe mine care nu mai ?tiu de câte ori am privit f?r? a clinti Moartea în fa??; nu, pentru c? de data asta era vorba de averea mea ?i pe lume altceva nu am sacru, pentru mine averea e totul, eu o pun mai presus de cinste, de s?n?tate, de via?? chiar ?i dac? în acea noapte, la amintirea c?reia m? tulbur înc?, ar fi fost nevoie s? f?ptuiesc ceva mai grav decât s? nimicesc o zdrean?? de hârtie, ei bine, a?a cum m? vezi, crede-m?, nu a? fi pregetat... Nu eram un s?rac cu duhul!
Ar fi fost ?i p?cat s? las s?-mi scape din mâini acele bog??ii; f?r? ele stirpea nu s-ar mai fi înturnat, înainte de a asfin?i, la adev?rata ei menire, singura fireasc?, aceea de a tr?i liber? pe valuri. Am convingerea c? nobila întrebuin?are ce le-am dat a r?scump?rat, mai cu prisosin?? decât ar fi f?cut cea hot?rât? de unchi, nelegiuirile cu pre?ul c?rora el le dobândise. În treizeci de ani de periple, am plutit mai mult poate decât laolalt? to?i cor?bierii str?buni ?i adesea i-am sim?it bucurându-se întru mine care le-am purtat praporul cu leb?d? s?getat? pe m?ri de dân?ii nici m?car b?nuite, pe toate m?rile...
F?cu semn chelnerului, care începuse a ne da târcoale s? vie la plat?. Localul se de?ertase. Ie?ir?m ?i noi. Afar? se limpezise ?i era frig.
- Da, amice, zise el, dup? ce f?cur?m câ?iva pa?i, averea! S? nu fi fost grija ei, nu m-a? mai fi întors eu pe aici. Zurbaua din nou?sute ?apte m-a pus pe gânduri ?i, ca s? nu fiu într-una cu inima s?rit? c?-mi pierd mo?iile, m-am hot?rât, în sfâr?it, anul ?sta, prim?vara, s? vin s? le vând, s? le vând chiar în pagub?. Mi s-au dat îns? pre?uri nebune?ti ?i de cine-?i închipui? - de ??rani! Mi-a fost scris s? m? mai procopseasc? odat? oamenii ??tia; nu, adev?rat î?i spun, nu ?tii ce de isprav? sunt ?i de cuvânt dar ?i cât? deosebire între cei pe care i-am v?zut în copil?ria mea la Ci?meaua Ro?ie, târându-se câine?te la scar?, jos, în fa?a m?tu?ei Smaranda, orbi?i parc? de razele m?ririi ei ?i copiii lor, frunta?ii de azi, înfip?i, privindu-m? ?i vorbindu-mi de la om la om. ?i m-a mirat iar??i de unde atâta b?net pe ob?tiile lor ca s? poat? cump?ra treizeci ?i opt de mii de pogoane de câmp ca nimica. Am socotit c? tot a?a lesne avea s? mearg? ?i cu vânzarea cl?dirilor din Bucure?ti, m-am în?elat îns? amarnic; pentru cea mai ponosit?, o biat? pr?v?lioar? pe la B?r??ie, de opt luni m? poart? cu vorba ni?te pârli?i de negustora?i; nici când mi-am pus p?cura pe ac?iuni la Amsterdam - p?cura care mi-aduce peste trei sferturi din venit - n-a fost atâta tocmeal?. Au în?eles pesemne c? sunt zorit s? plec.
Cu tot farmecul atâtor amintiri scumpe, ?ederea în ora?ul acesta mi-a p?rut din ceasul sosirii un surghiun ?i a?a-mi pare oriunde m? aflu pe uscat, cu p?mântul m? împac? numai patima florilor, singura pe care dorul de mare n-a putut-o înn?bu?i în mine... Ca str?bunica P?una, care a adus pentru întâia oar? în Valahia mai multe soiuri ?i le s?dea la Pajera cu pogoanele, sunt ?i eu nebun dup? flori; pentru orchideele mele, nu pentru mine - eu le sunt doar oaspe - am cump?rat "quinta" manuelin? ce, pe ??rmul Oceanului, într-un col? lusitanian de rai, a ad?postit odinioar? iubiri rege?ti. În jil?veala îmb?ls?mat? ?i cald? a serelor ei uria?e, cu stupi de albine ?i ape vii, m? odihnesc visând între dou? pribegiri; la poalele gr?dinilor ei atârnate, m? voi îmbarca îndat? ce voi sim?i c? mi se apropie sfâr?itul pentru c?l?toria cea din urm?...
...Dar de ce or fi închis peste tot, s? fie a?a târziu? ?i, privind cerul scânteietor de noiemvrie: Da, e foarte târziu; vân?torul cu arme de aur, Orion, apune de frica Scorpiei ce se ca??r? pe pragul R?s?ritului. Zorile sunt îns? departe, e vreme s? ne suim la mine s? mai bem.
Am plecat din strada Modei când se aprindeau felinarele, cam buim?cit de ce mai aflasem.
?inând s? înl?ture cât mai mult putin?a de a fi recunoscut în Bucure?ti, unde voia s? fie singur cu amintirile lui ?i nestânjenit în mi?c?ri, *** încercase, înainte de a se întoarce, s?-?i schimbe înf??i?area. L?sându-?i plete, must??i, barb? ?i ticluindu-?i un port simplu ?i ?ters, el izbutise a?a bine c?, dup? un an aproape, tot i se mai întâmpla s? se întrebe, z?rindu-se pe nea?teptate în oglind?, dac? era într-adev?r el. Un alt om luase fiin?? ?i curând avu ?i nume: prin localuri i se zicea conu Pantazi, ceea ce-l f?cea s? presupun? c? era luat în noul s?u avatar drept un "Sosie" ce se chema astfel ?i cu care se mira cum de nu i se întâmplase înc? s? se întâlneasc?.
?i-mi ar?tase fotografiat adev?ratul s?u chip, ras, cu tâmplele tunse, cu barbe?i scur?i - gentleman des?vâr?it în ?inut? elegant? de bord. L-am privit cu nep?sare, c?ci nu acesta-mi p?ruse un prieten de când lumea ?i chiar un alt eu-însumi, ci cel?lalt, despre care ?tiam acum, ?i nu f?r? oarecare melancolie, c? nu era decât un deghizament vremelnic, menit a fi peste pu?in lep?dat pentru totdeauna.
Teama c? în urma acestei dezam?giri prietenia noastr? s? nu-?i piard? cumva din farmec fu tot a?a de?art? ca n?dejdea de a m? întoarce devreme acas?. O s?pt?mân? nu m? întorsei chiar de loc. M? mutai la Pantazi - îl voi numi tot astfel - care, v?zând c? afar? se pusese pe ninsoare cu viscol, se claustr? în v?tuita s? locuin?? unde f?cu noapte. Nici nu era nevoie de ie?it; gazda îi înv??ase toate tabieturile, se da peste cap ca s?-l mul?umeasc?. Paturile - mie mi se preg?tise unul în salon - erau tot timpul desf?cute, masa pus?, candelabrele aprinse. Sobele duduiau. În piroteala lungilor vegheri, spovedania vie?ii sale de în?elept cet??ean al universului, se dep?n? nesilit?, întreag?. Dintr-însa se deslu?ea singura putin?? a triste?ii ce m? ciuda la el atât de mult: omul fusese prea fericit.
Nimic mai odihnitor ca felul acela de trai, nici mai dulce. Nu ne gândeam înc? s?-l schimb?m nici unul, de?i vremea rea contenise, când, într-o diminea?? - ?tiam dup? ciocolata ce ni se slujise cu pu?in înainte - gazda veni, îmbufnat? ?i ro?ie, s?-i spuie lui Pantazi c?-l caut? un domn, un domn care înjura grozav, cu un câine. Fusese cu dânsa de o mojicie nemaipomenit?. Pantazi m? rug? s? v?d eu cine putea fi, iar el ?i cu fran?uzoaica ridicar? perdelele ?i stinser? lumân?rile.
O dat? cu ziua, târând dup? el un mopsule? zgribulit într-un valtrap ro?u, intr? Pirgu. Aflar?m c? Pa?adia, care se întorsese în ajun, umblase dup? noi din local în local toat? noaptea ?i-l îns?rcinase pe dânsul s? ne pofteasc?, dac? ne d? de urm?, din partea lui, la prânz. Pantazi primi f?r? codire. L-întrebai pe Gore ce era cu înso?itorul lui care mârâia la Pantazi ?i începuse s? latre.
- E al lui Haralambescu, m? lumin? el, are Tinculina Gaiduri o c??elu?? în dârdor?, tot "carlin", fat? mare, ?i i-l duc. M-am f?cut codo? de câini.
Nop?ile ce petrecur?m de rândul acesta cu Pa?adia fur? astâmp?rate, demne: Pirgu nu ne mai cinstea cu prezen?a lui decât rar, în treac?t, ?i atunci vorbea numai politic?. - Liberalii, ne pisa el, î?i luau catrafusele; pân? la Anul nou, 1911, cel mai târziu, adic? peste trei s?pt?mâni, conservatorii veneau la putere, boierii - Take era cur??at. ?i-?i da un aer grav, potrivit cu înalta slujb? în care zicea c? are s? fie pus de apropiatul viitor guvern.
Cu toate c?-l ?tiam lacom peste m?sur?, în stare s? râme în scârn? dup? un gologan, am în?eles din capul locului c? nu leafa era adev?rata lui ?int?, dar ce anume râvnea, n-a? fi b?nuit dac?, în ziua de Mo? ajun, la o ?uic?real? mai prelungit? în doi - "doza pentru adul?i" - nu mi-ar fi spus el singur.
Înc? demult pl?nuia s? se însoare, pentru c?p?tuial?, bineîn?eles, fusese îns? sictirit de câte ori încercase; chiar de se întâmplase uneori s?-i plac? fetei, nu se învoiser?, în ruptul capului, p?rin?ii ?i ostracismul acesta nu trebuia pus, cugeta el, decât pe seama faptului c? n-avea "carier?", altmintreli ce-i lipsea ca s? fericeasc? o so?ie, frumos ?i tân?r, "manierat" ?i cult, cum pretindea a fi? Dar, în fa?a chez??iei unui ministru c? scumpul s?u ?ef de cabinet este b?iat serios ?i de viitor, un ministru gata s?-l cunune, ar mai fi înc?put vreo împotrivire? Odat? numit, avea s? mearg? la sigur, ?i se vedea "barosan", "gagiu", cu cotoare, palat de cas? în Bucure?ti, vie pe rod la Valea Mieilor, mo?ie nu mai ?tiu unde, zestre nu glum?, bez un singur cumnat cu un singur pl?mân. ?i cânta: "?i-are m?, ?i-are m?"! Îl întrerupsei ca s?-l întreb dac? se gândise ?i la cele dou? paraferne ce puteau veni în urm?: copiii ?i coarnele?
- Dumneata s? fii s?n?tos, îmi r?spunse el lini?tit, a avut frageda ?i de una ?i de alta grij? dinainte. Paraferne de astea se trec cu vederea, nu vin la mas?.
M? înfundase. Îi cerui s?-mi spuie cine avea s? îi fac? rost de numire?
- Pa?a, îmi ?opti el tainic, la ureche, de?i eram singuri.
- Îl crezi c? poate?!
- Oho! Nici nu-?i închipui ce fudulii are ?apul ?la b?trân, s? vrea numai s? le mai puie o dat? pe taler, atunci s? vezi comedie.
- Dar de ce nu vrea? încercai eu s?-l descos. Drept r?spuns, Goric? fluier? scurt de dou? ori, bâ?âind dou? degete lâng? tâmpl?. Apoi plec?, mai mult de-a-nd?ratelea. ?i-mi f?cu de la u?? semnul lui Harpocrat.
Într-una din serile dintre Cr?ciun ?i Anul nou, m? aflam pe calea Victoriei, unde domnea o însufle?ire neobi?nuit?. Vânz?torii de ziare î?i desf?ceau teancurile din fug?, zbierând cât îi ?inea gura: "Demisia guvernului". În dreptul gr?dinii palatului, auzii c? m? cheam? cineva dintr-o birj? cu co?ul ridicat. Era Pirgu.
- Doctore, îmi zise, du-te numaidecât la Pa?adia ?i spune-i s? lase tot la o parte ?i s? mearg? negre?it, ast?-sear? chiar, cât mai iute, s? vorbeasc? în daravera mea, s? strâng? ?urubul, dar negre?it.
Îl întrebai de ce nu se duce el singur?
- N-am timp, m? l?muri, sunt ocupat cu înmormântarea: a murit Mi?u; trebuie s?-i dau nemângâiatei v?duve o mân? de ajutor; în ceasurile grele s-arat? prietenia. Acuma vin de la cimitirul ovreiesc ?i alerg la jurnal. A! e dihonie mare pentru case; Faibi?, Nachmansohn b?trânul, era mofluz, le-a f?cut pe un loc cump?rat pe numele r?posatei balabuste, mama lui Mi?u; ?i-a b?gat toat? averea în ele. Ei, ?i s-a cur??at: Mi?u le las? Ra?elichii, în regul? - o crezi proast?? - ?i b?rbatul dintâi, Penchas, ce-a avut, tot ei i-a l?sat; s-o vezi în doliu, diavoli?a, pic?, pic?! Par?iv? muiere, mon cher, pe onoarea mea! Mi?u tr?gea s? moar? ?i noi în odaia de al?turi... tu comprends? lipitoare nu altceva, m-a d?ulat. Du-te numaidecât, pân? nu iese bacceaua, hoa?ca, contez, nu e a?a? ?i porunci birjarului, înjurându-l, s? mâne. Vino poimâine la cimitir, îmi mai strig? cu capul afar?, dep?rtându-se, iau cuvântul.
*
Craii de Curtea-Veche - Intampinarea crailor
Craii de Curtea-Veche - Cele trei hagialacuri
Craii de Curtea-Veche - Spovedanii
Craii de Curtea-Veche - Spovedanii (continuare)
Craii de Curtea-Veche - Asfintitul crailor
Craii de Curtea-Veche - Asfintitul crailor (continuare)
Aceasta pagina a fost accesata de 901 ori.