• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Craii de Curtea-Veche - Asfintitul crailor (continuare)

M? asculta cu r?ceala ei obi?nuit? dar nu-mi ceru timp de gândit ?i-mi declar? c? dac?, în ce privea bog??ia lui, spusele mele erau numai pe jum?tate adev?rate, ea era gata s? primeasc?. Consim??mântul p?rin?ilor ?i al m?tu?ii fiind ca ?i c?p?tat, nu mai era primejdie de nici o piedic?; m? în?elam numai crezând c? lucrurile aveau s? se petreac? în lini?te, f?r? bucluc, socoteam ca ?i cum n-ar mai fi fost ?i Pirgu.

De când se întorsese la Arnoteni parc? dase în el strechia. Se ducea, venea, intra ?i ie?ea pe toate u?ile, s-ar fi zis c? nu era unul singur. Pon?ii îi aducea acum cu ridicata, pe c?pr?rii. ?i prinsese mare dragoste de Maioric? pe care nu-l mai sl?bea, îl giugiulea, îl pupa, îi b?ga limba în gur?. Pe înserate plecau împreun? ?i se întorceau spre miezul nop?ii tot asemenea, din ce în ce mai voio?i. Nou? nu ne mai vorbea decât de Maioric?, îl admira; nici nu ne închipuiam noi ce crai era: scosese din min?i o feti?can? de numai de cincisprezece ani, o bombonic? - fat? mare - ?i-l îndemna pe Pantazi, care apleca ochii ?i schimba fe?e-fe?e s? nu se lase mai pe jos c? doar nu-l iertase Dumnezeu ca pe Pa?adia. Curând Maioric? avu de isp??it ustur?tor acea lesnicioas? cucerire ?i tot Gore, care i-o rostuise pe de-a-ntregul, îl încredin?? îngrijirilor doctorului Nicu.

Dar ca tic?lo?ie ce mai însemna aceasta pe lâng? ce se pusese la cale în tain?, la fel ca m?riti?ul Ilinc?i ?i în acela?i timp. Îl aflai chiar de la Pirgu, la o spum? de drojdioar?, în gura pie?ei, într-o diminea?? dup? chef. Aiura el ori î?i b?tea joc de mine? - deoarece asemenea lucruri credeam pân? atunci c? se petreceau numai în foiletoanele-fascicole; uitam c? suntem la por?ile R?s?ritului. Considerând femeia ca o simpl? marf? ?i doar atât, v?zuse în Ilinca una de pre? ?i se pusese pe treab?, împrejur?rile fiind de partea lui. Cu toate paralele, multe, ce de la venirea noastr? se vânturaser? în cas? la Arnoteni, ace?tia, p?tima?i de risip?, erau ?i mai strâmtora?i ca înainte, strâmtora?i grozav, pe când Pa?adia, pe care norocul nu-l mai p?r?sea la joc o clip?, nu mai ?tia ce s? fac? cu banii. Pirgu socotise c? din îmbinarea acestor st?ri de lucruri putea trage foloase mari ?i, cu dib?cia lui codo?easc?, izbutise s? conving? pe Elvira s?-?i vând? fata, ier pe Pa?adia s-o cumpere, pe un pre? monstruos ca fapta îns??i ?i din care avea s? ia el partea leului. Acum dam eu de rost plimb?rii ce se hot?râse s? facem, în curând, la m?n?stirile din împrejurimile ora?ului; la una din ele, de maici, unde aveam s? fim g?zdui?i noaptea, Ilinca, ame?it?, avea s? fie l?sat? f?r? ap?rare prad? lui Pa?adia. Ca s? z?d?rnicesc înf?ptuirea nemernicului plan era, odat? ce ?tiam de el, o juc?rie ?i voiam s? fac în a?a fel ca totul s? r?mâie îngropat în t?cere ?i uitare, cum s-ar fi ?i întâmplat dac?, îndat? dup? ce ne desp?r?isem, Pirgu, întâlnind pe Pantazi, nu i s-ar fi spovedit ?i acestuia ca mie. Am fost recunosc?tor împrejur?rilor cari au f?cut s? nu fiu de fa?? la ceea ce urm? peste câteva ceasuri. La Arnoteni, înainte de masa de la prânz, la care Pa?adia fusese tocmai poftit de Pantazi, din salon, unde ace?tia r?maser? singuri la aperitiv, se auzir? deodat? r?cnete, bu?eli, bufneli, zgomot de lucruri r?sturnate ?i de sticl? ce se sparge ?i cred c? se poate închipui f?r? cazn? mutrele f?cute de aceia ce alergând acolo v?zur? pe Pa?adia ?i pe Pantazi înc?ib?ra?i în chelf?neala cea mai dezn?d?jduit?, tr?gându-?i palme, pumni, picioare, rostogolindu-se pe jos, când unul deasupra, când cel?lalt. ?i Pantazi fu omul cel mai ciufulit ?i mai h?rt?nit ce vreodat? ceru, cum f?cu el atunci, mâna unei fete, chiar nu adev?rat? Arnoteanc?.

M? încuno?tiin?? de acestea toate, aiurit înc?, Pirgu, dup? ce primisem de la cei doi lupt?tori câte un r?v??el; fiecare m? ruga ca, în vederea unei r?fuieli cu cel?lalt pe calea armelor, s?-i slujesc de martor ?i s?-i g?sesc un al doilea. Îmi fu mai u?or decât a? fi crezut s? împiedic ie?irea pe teren. ?tiam frica ce, în ciuda ruperii lui de lume, Pa?adia avea de p?rerea acesteia, a?a c?, înf??i?ându-i greaua atingere ce ar fi adus renumelui s?u de "monsieur" darea în vileag a dedesubtului acelei "afaceri", care numai de "onoare" nu se putea numi, nu d?dui gre?, cum nu dete nici Ilinca cerând st?ruitor, dup? pova?a mea, ca întâi dar de logodn? renun?area la duel. Mai mult decât la plictiseala mea, m? gândisem c? s-ar fi putut ca Pa?adia s? aib? mâna nenorocit? ?i s?-i strice bietei fete tot rostul. Estimp, dânsa scrisese m?tu?ii din Moldova s? vie. În loc de una îi sosir? îns? dou?.

Marea flamur? alb? ?i ro?ie fusese coborât? de pe palatul de la Pandina. Cu tacâmul ei, cum spunea, de "dobitoace curate" - un papagal, doi câini ?i trei pisici - ?i "necurate" - o slujnic? fran?uzoaic?, un fecior italian, un buc?tar ?igan ?i doi muzican?i, unul ceh, altul neam? - prin?esa Pulcheria plecase la Bucure?ti. Cu dou? zile înainte, Dospinescu, b?trânul s?u vechil, golise patru od?i mari de hotel ca s? le umple apoi cu calabalâcul ei de c?l?torie, luase cu chirie dou? "Bösendorfer", tocmise un muscal de zi ?i unul de noapte.


Era - aflam - prietena cea mai veche a lui Pantazi. În 1863, cneazul Canta, venind la Bucure?ti pentru ni?te pricini, fusese g?zduit câteva luni cu feti?a lui la domni?a Smaranda, unde boierimea se îmbulzise ca s? aud? cântând la clavir pe mica Pulcheri?a. De aceea?i etate cu ***, tr?iser? acolo ca o sor? cu un frate ?i-i înduio?a pe amândoi amintirea acelei vremi, rev?zându-se a?a cum erau atunci: ea r?s?rit? ?i negricioas?, îndr?znea?? ?i înfipt?, el b?lan ?i m?runt, sfios ?i pl?pând. Dup? plecarea lui din ?ar?, dânsa r?m?sese singura persoan? din lumea mare de la noi cu care p?strase leg?turi, î?i scriseser?, se întâlniser? la Milano, la Bayreuth, la Paris. Se sim?ise dar dator s-o vesteasc? numaidecât c? se hot?râse s?-i ia nepoata de nevast?.

O întâmpinase la Milcov. Dânsa abia-l recunoscuse sub noua lui înf??i?are ?i g?sise minunat? istoria schimb?rii lui de nume. ?i fu ner?bd?toare s? cunoasc? pe Ilinca. Lunga întrevedere a m?tu?ii cu nepoata aduse ceva cu totul nea?teptat: la desp?r?ire, cucerit?, prin?esa, a c?rei trec?toare c?snicie tot cu un Canta, dintr-o alt? ramur?, fusese stearp?, f?g?dui solemn Ilinc?i c? avea s-o înfieze.

Bucuria cu care primeam aceast? ?tire mi-o strica în parte o alta. Ca s?-i fac? celeilalte m?tu?i pe plac, Ilinca se învoise s? nu fie nunta în mai, luna Mariei, ceea ce însemna o întârziere de aproape trei s?pt?mâni care-l nemul?umea viu pe Pantazi. De câtva timp acesta era tot pe gânduri, nelini?tit, tulburat.

Într-o sear? ?inu s? mânc?m la el acas? numai noi doi. Nu fu ca s?-mi spuie ceva deosebit. Târziu, plecând împreun?, ne suir?m într-o birj? care p?rea c? se afla întâmpl?tor la col?ul str?zii, dar care-l a?tepta; v?zui c?, f?r? s? fie îndreptat, birjarul ne scoase, pe unde nu ?tiu, afar? de ora?. Eram obi?nuit cu asemenea plimb?ri; în anul ce trecuse se întâmplase adesea, c?tre toamn?, s? ie?im noaptea la câmp ca, de pe vreo movil?, s? c?ut?m pe Fomalhaut la dunga z?rii. Dar în acea noapte posomorât? nu erau stele, nici lun?, cerul era acoperit întreg ?i totu?i se vedea aproape ca ziua, deosebeai tot, copacii p?reau chiar lumina?i pe din?untru. La o cotitur?, Pantazi porunci s? opreasc? ?i m? pofti s? cobor ?i s?-l urmez. Mai departe se în?l?a, c?scat? toat? ?i f?r? acoperi?, o ruin?.

– Hanul dracului, zise Pantazi. Sunt numai aici în Ilfov mai multe, toate cu istoriile lor fioroase de tâlhari ?i de stafii; în ?sta am f?cut odat? un chef noaptea, la lumin? de masalale.

B?gai de seam? c? ne f?cusem acum trei; ca din p?mânt se ivise o ?iganc?, o ?iganc? b?trân?, în zdren?e. Dup? câteva cuvinte schimbate cu Pantazi în ?ig?ne?te, se l?s? pe vine ?i începu s? vr?jeasc?, aruncând bobii pe un taler. Ascultându-i spusele, lui Pantazi fa?a i se f?cuse ca de cear? iar ochii îi sticleau ca dou? m?rgele albastre. Când ?iganca se ridic?, el îi dete un ban de aur ?i plecar?m înapoi.

– E ciudat, murmur? cu glas stins, din bobi nu se deslu?e?te decât un semn de moarte.

Îmi ascunsei indignarea c? un om ca dânsul s? aib? asemenea eresuri proste?ti. ?i num?ram câte zile mai erau pân? la sfâr?itul lunii. Pornisem s? bag formele de cununie ?i avocatul prin?esei da zor celor de înfiare. Nep?sarea crescând? ce Ilinca ar?ta de acestea toate ajunsese s? m? supere tot a?a ca felul s?u jicnitor de a se purta ?i vorbi, ?i cu str?inii ?i cu ai s?i, ?i o b?nuiam c? nu era sincer? când, cu zâmbetul bunicii din portrete, îmi spunea c?, dac? nimic nu s-ar îndeplini, pentru ea n-ar însemna decât un an de ?coal? pierdut ?i s-ar întoarce f?r? p?rere de r?u de altceva la Piatra. Nu voise s? primeasc? de la Pantazi nici un giuvaer, zicând c? ce putea fi pe lâng? cele ale domni?ei Smaranda? Ceruse numai s?-i cumpere un aparat de fotografie. Fu unealta de care soarta ei se sluji ca s? se împlineasc?. Într-o diminea??, v?zând în "faetonul" l?pt?resei o feti??, pare-se caraghios îmbr?cat?, Ilinca pusese s? i-o aduc? s-o fotografieze. Abia sculat? dup? scarlatin?, feti?a îi trecu boala. La început a?a u?oar? c? se crezu c? avea s-o fac? pe picioare, izbucni deodat? cu atâta putere încât cu to?i doctorii din Bucure?ti ?i cel adus în mare grab? de la Viena, cu tot milionul f?g?duit cui va sc?pa-o, Ilinca se stinse.

În diminea?a mor?ii ei chiar, prin câteva cuvinte scrise, Pantazi m? rug? s? v?d eu de înmormântare. Nu ?tia c?-mi cerea ceva mai presus de puterile mele. Îmi trebuia cineva s? m? ajute ?i nu cuno?team pe nimeni mai priceput ca Pirgu. Plecai deci s?-l caut dar nu fu treab? u?oar?. Din Du?umea în Vitan, din Geagoga în Obor, schimbând birj? dup? birj?, i-am c?lcat de-a rândul ?i de mai multe ori toate culcu?urile, f?r? a-i da de urm?. Din to?i pe cari i-am întrebat despre el numai Haralambescu îl v?zuse în ajun, seara, la Mo?i, beat ca un porc, cu o descul?? bor?oas? în luna a noua. Pe la dou? dup? prânz renun?ai la c?utare ?i m? hot?râi s?-mi iau inima în din?i ?i s?-mi îndeplinesc singur trista misie. Dar înainte, cum nu gustasem nimic de seara trecut? ?i sim?eam c? m? ajungea oboseala, intrai la Cap?a s? m? întremez cu o cafea ?i un kirsch. Când acolo de cine s? dau cu ochii? de Gore, de Gore Pirgu în fiin??. C?tr?nit ?i la fa?? ca ficatul, înjura sup?rat.

-  Credeam, îi zisei, ca dup? succesul de asear? s? te g?sesc mai mul?umit. Rânji larg:

-  A fost "di granda", era s? fete pe mine, pe onoarea mea! ?i, în vreme ce-mi sorbeam cafeaua ?i kirsch-ul, îi spusei de ce era vorba. Nu fu nevoie s?-l rog ca s? ia totul asupra-?i. Îi d?dui mân? liber? ?i nu avui de ce s? m? c?iesc. Ilinca fu prohodit? domne?te, ca împ?r?tesele de la Bizan? când a treia zi, cea mai frumoas? de mai, o duser?m la l?ca?ul de veci cu toate florile de Bucure?ti. Ce m? izbi la acea înmormântare nu fu nici dezn?dejdea înveninat? poate de remu?care a m?tu?ii de la Piatra, nici jalea, desigur îndoit?, a p?rin?ilor ce o dat? cu copila pierdeau ?i cea din urm? n?dejde de îmbun?t??ire a soartei, nici aerul neru?inat de mul?umire al surorilor cari o pismuiser? pe r?posat? ?i o urau dup? cum ?i dânsa le despre?uise - ceea ce m? izbi ?i m? îngrijor? totdeodat? fu lipsa lui Pantazi. Înainte ca Pirgu s?-?i fi sfâr?it cuvântarea, m? întorsei în ora?, st?pânit din ce în ce mai mult de gândul c? Pantazi î?i f?cuse seama. Dar, trecând pe la ferestrele joase ale birtului fran?uzesc, prin jaluzelele desf?cute, îl v?zui la masa ce i se oprea de obicei în col?ul cel mai ad?postit, mâncând ?i bând lini?tit cu poft?. ?i de atunci nu mai c?lc? în cas? la Arnoteni ?i nu mai pomeni de Ilinca niciodat? ca ?i cum nici n-ar fi fost...
                                                    *
...de trei luni reluasem cu Pantazi traiul de anul trecut, mesele prelungite dup? miezul nop?ii, hoin?relile pân? diminea?a prin mahalalele necunoscute, cu uli?e pustii. Frunzi?urile sunau acum a toamn? ?i erau adânci ca niciodat? parc?, ?i grele, când s-ar fi zis c? într-adev?r mersul vremii lânceze?te, amurguri cople?itoare. Întâmplându-mi-se s? adorm în puterea unuia, am avut un vis care a r?mas cel mai frumos din întreaga mea via??.

Se f?cea c? la o curte veche, în paraclisul patimilor rele, cei trei Crai, mari egumeni ai tagmei prea senine, slujeau pentru cea din urm? oar? vecernia, vecernie mut?, vecernia de apoi. În lungile mante, cu palo?ul la coaps? ?i cu crucea pe piept ?i afar? de scarlatul tocurilor, înve?mânta?i, împanglica?i ?i împ?no?a?i numai în aur ?i verde, verde ?i aur, a?teptam ca surghiunul nostru pe p?mânt s? ia sfâr?it. O lin? cântare de clopo?ei ne vestea c? harul dumnezeiesc se pogorâse asupra-ne: r?scump?ra?i prin trufie aveam s? ne redobândim înaltele locuri. Deasupra stranelor, scutarii nev?zu?i coborâser? prapurele înstemate ?i una câte una se stinseser? cele ?apte candele de la altar. ?i plecam tustrei pe un pod aruncat spre soare-apune, peste bol?i din ce în ce mai uria?e în gol. Înaintea noastr?, în port b?l?at de m?sc?rici, sc?l?mb?indu-se ?i schimonosindu-se, ?op?ia de-a-nd?ratelea, fluturând o n?fram? neagr?, Pirgu. ?i ne topeam în purpura asfin?itului...

Eram sub impresia acestui vis când, intrând odat? la cafenea, dup? nout??i, aflam c? Pa?adia murise. Sfâr?itul lui avu r?sunet, dar nu prin el însu?i, ci pentru felul cum se petrecuse. În timpul din urm?, Pa?adia, care nu se mai vedea nic?ieri, tr?ia cu Ra?elica Nachmansohn. Era îndeob?te cunoscut? frenezia crud? cu care aceasta se deda la o anume voluptate ?i care îndrept??ea porecla de "lipitoare" ce-i dase Goric?. Înver?unându-se asupra pr?zii voluntare, mult nu-i trebuise ca s-o dea gata; cu cel din urm? strop de vlag? b?rb?teasc? ?â?nise ?i sângele ?i inima încetase s? mai bat?. Vrednic? de marea sa str?bun? Iudita, Ra?elica nu-?i pierduse firea, î?i desprinsese p?rul din mâinile calde înc? ale mortului, se îmbr?case cu îngrijire ?i netulburat? se dusese la comisarul de poli?ie s? cear? s? ia m?suri pentru ridicarea le?ului, ceea ce, cu încuviin?are de sus, se ?i f?cu, în t?cere - în împrejurarea aceasta scandalul n-ar fi fost oare de prisos? - a?a c?, în rev?rsatul zorilor, ca de obicei, Pa?adia se întorsese, pentru cea din urm? oar? acas?. Am mers numaidecât acolo. Când m-am apropiat de locuin?a f?r? bucurie, deasupra copacilor din gr?dina f?r? flori se în?l?a, în lini?tea serii, un stâlp de fum. Mâna credincioas? î?i f?cuse datoria; în hainia lui, omul izbutise s? s?vâr?easc? dup? moarte cea mai rafinat? dintre nelegiuiri. Am deplâns pieirea acelei opere m?re?e dar nu ?i pe a autorului. Pa?adia s-a stins la zenit; veninul, veghea, vi?iul îi mistuiser? trupul f?r? a-i v?t?ma câtu?i de pu?in îns? duhul care-?i p?strase pân? la sfâr?it toat? recea-i limpezime, scânteietor ca un luceaf?r în cle?tarul nop?ilor de ger. ?i a mai avut norocul s? moar? înainte de a fi silit s? îndure dup? r?zboi, din nou, la b?trâne?e, umilin?a s?r?ciei, înainte de a suferi ?i mai dureroas? poate, arsura dezam?girii ?i a dezmin?irilor de a vedea c? nu el, ci Pirgu avusese dreptate, de a-l vedea pe Pirgu însu?i de mai multe zeci de ori milionar, însurat cu zestre ?i desp?r?it cu filodorm?, pe Pirgu prefect, deputat, senator, ministru plenipoten?iar, prezidând o subcomisie de cooperare intelectual? la Liga Na?iunilor ?i oferind colegilor s?i str?ini veni?i în România cu pantahuza sau în "anchet?" o somptuoas? ?i sibarit? ospitalitate în castelul s?u istoric din Ardeal. Nu l-am v?zut pe Pa?adia mort; când am sosit eu se puneau pece?i, iar r?m??i?ele, potrivit voin?ei sale, îi fuseser? în prip? ridicate ?i pornite de Iancu Mitan undeva afar? din Bucure?ti, poate la "munte".

Pantazi, care-?i vânduse în sfâr?it ?i pr?v?lioara de la B?r??ie, nu avea de ce s?-?i mai întârzie plecarea. În ajunul ei, am cinat împreun? la birtul din Covaci. Nu departe de masa noastr?, mai frumoas? ?i mai nep?s?toare ca oricând, Ra?elica î?i înf??i?a noul logodnic, un soi de brotac cu ochi bobo?a?i, bondoc ?i bont. L?utarii nu uitar? s? cânte acel vals domol care era una din sl?biciunile lui Pantazi, valsul voluptuos ?i trist în leg?narea c?ruia pâlpâia, nostalgic? ?i sumbr? f?r? sfâr?it, o patim? a?a sfâ?ietoare c? îns??i pl?cerea de a-l asculta era amestecat? cu suferin??. De îndat? ce coardele înc?lu?ate porniser? s? îngâne amara dest?inuire, întreaga sal? amu?ise. Tot mai înv?luit?, mai joas?, mai înceat?, m?rturisind duio?ii ?i dezam?giri, r?t?ciri ?i chinuri, remu?c?ri ?i c?in?e, cântarea înecat? de dor se îndep?rta, se stingea, suspinând pân? la cap?t pierdut?, o prea târzie ?i zadarnic? chemare.

Pantazi î?i ?terse ochii umezi.

Am umblat cu dânsul, în sus ?i în jos, toat? noaptea, pentru ca, spre diminea??, s? nemerim tot în pia?a florilor, la Curtea-Veche. Lâng? împrejmuirea bisericii cu turla verde, lic?rea sfioas? o lumin? slab? care ne atrase. Cineva o aprinsese la c?p?tâiul unei moarte ce z?cea cuviincioas? pe o rogojin?. S? nu mi se fi spus, n-a? fi crezut c? era Pena Corcodu?a; cum a? fi putut recunoa?te în chipul acela blajin cu tr?suri ginga?e pe însp?imânt?toarea furie de anul trecut? În zâmbetul buzelor ei învine?ite ?i în privirea ochilor s?i r?ma?i deschi?i era o duio?ie extatic?; femeia care fusese nebun? din iubire p?rea s? fi murit fericit?: poate c? în acea scurt? clip? a sfâr?itului, cuprinz?toare de ve?nicii, i se ar?tase aievea mândrul cavaler-gard, în fiin?a c?ruia se r?sfrângeau întrunite str?lucirile a dou? cununi împ?r?te?ti. Seara înso?eam pân? la grani?? pe un gentleman ras ?i cu barbe?i scur?i, în ?inut? elegant? de c?l?torie - un str?in. Stam în vagonul restaurant la o mas?, fa?? în fa??, ?i nu g?seam s? ne spunem unul altuia nimic. Noaptea pogorâse repede. ?i mi-am adus aminte de acela care încetase s? mai fie, de omul ce-mi p?ruse un prieten de când lumea ?i adesea chiar un alt eu-însumi, de Pantazi, când m-a întrebat ce s-ar putea s? bem.



(1929)





Craii de Curtea-Veche - Intampinarea crailor
Craii de Curtea-Veche - Cele trei hagialacuri
Craii de Curtea-Veche - Spovedanii
Craii de Curtea-Veche - Spovedanii (continuare)
Craii de Curtea-Veche - Asfintitul crailor
Craii de Curtea-Veche - Asfintitul crailor (continuare)


Aceasta pagina a fost accesata de 1071 ori.