• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Apostolul - Fragment 19

XIX.

Cum suge un copil al mamei lapte,
Asa de lacom, asa dulce
Sorbea el aerul cel liber,
Si tot rasufletul ii descarca
Un an de chin din obositu-i suflet,
Pan' ce a devenit usor
Ca fluturl, si-acum zbura
Din floare-n floare prin gradina
Frumoaselor, vechi amintiri.
Intinerise sufletul,
Intinerise-n aer sanatos,
Dar corpul a ramas batran si subred,
Si sovaind se sprijinea pe bat;
Parul lui lung, alb, barba-i alba
Trist falfaiau in vanturi,
In zece ani traise zece sute.

Veni la casa unde in mansarda
A locuit odinioara,
Privi adanc la oamenii straini,
Ca nu gasi vrun cunoscut,
Erau alti chiriasi, ori poate
Nu-i mai stia el, ii uitase.
Ii intreba: isi mai aduc aminte
De o familie saraca
Ce sta acolo sus, dar este mult d-atunci?
Erau asa si asa...
-Ah, eu mi-aduc aminte, da, mi-aduc aminte,
Grai o baba cuvioasa,
Biata femeie! ea, frumoasa-n chip,
Asa un suflet bun ... ci dansul
Era un om nelegiuit,
Dar s-a luat pedeapsa,
Ca mi l-au prins si l-au bagat in temnita,
Si daca n-a murit, s-acuma-i tot acolo...
Cand auzi nevasta lui
Ca el e prins si n-o sa-l mai revada,
Cazu jos moarta, ii plesnise inima.
Eu nu pricep cum poate cineva
Iubi p-un om asa de rau, ca asta,
Incat sa moara pentru el.

Silvestru asculta nesimtitor,
Ca si cand n-ar fi el de care se vorbeste,
Si intreba: -Unde-o ingropara
Pe tanara femeie
Si de copilul ei ce s-a ales?

-Baiatul nu stiu ce s-a mai facut,
Raspunse baba, nu l-am mai zarit
Dupa ingropaciune niciodata.
Si nu stiu unde-i groapa...
Am vrut sa merg si eu la-ngropaciune
Dar chiar atunci avea o cumetrie.

"Las' ca-l gasesc, isi zise el,
Am sa-l gasesc afara-n cimitir,
Sa iau mormintele pe rand,
Si dau si de al ei..."
Si se tara in cimitir.
Umbla mormintele in sir, pe toate,
Si se oprea la fiecare.
Si cand a dat de capat, incepu din nou,
Dar n-a gasit mormantul mult iubitei.
Nimic, nimic n-a mai ramas in urma-i!
S-a stins faptura ei mareata,
S-a stins fara de urma, ca o raza.
I-a rupt furtuna crucea de la cap
Si grindina i-a risipit mormantul,
S-o ierte Dumnezeu!...

Mult il durea, mult greu il mai durea,
Ca n-a gasit ce cautase
Si ca din lacrami, cate i-au ramas,
Dupa atata lunga suferinta,
Nu le mai poate plange
Pe pulburea iubita, sfanta ... dar
Un singur gand il mangaia,
Ca in viata lui
Va fi durerea cea din urma asta,
Ca pentru veci a incheiat
Cu bucuria si durerea;
Si de acum va rataci prin  lume, ca
Neintrupata umbra cu trup nensufletit.
Ci se-nselase:
N-a fost durerea cea din urma asta!
Cand a iesit din inchisoare
A intrebat: "E liber asadara
Poporul, patria?"
Si n-a mai asteptat raspuns,
Asa credea, orbeste, ca e liber.
Si ce putu sa vada in curand?
Ca neamul lui, ca omenirea
E si mai decazuta ca
Acuma zece ani, cand inalta el steagul;
Ca vrednicia-i oameni pe zi ce merge scade
Si tirania se urieseste.

"Zadarnice au fost atatea patimi,
Zadarnice atatea jertfe
Pe care cele mai marete inimi le-au adus
Acestei omeniri? ... Si-i fara de folos
Orisice zbucium, orice lupta?
Ah, nu, nu-i cu putinta...
De mii de ori nu-i cu putinta!"

Se-oteri la gandul asta,
A inviat iar focul invelit,
Plecata-i frunte se-nalta spre cer,
Din garbovul batran
A devenit tanar vanjos,
Lua atunci o hotarare tainica,
O hotarare mare, indrazneata,
De care-atarna soarta unui neam,
Ori poate chiar a omenirii-ntregi.
Si nu e noua hotararea asta,
A nimicit mii de vieti;
Dar daca unul izbuteste,
Si el va fi acesta unul?...
Adanc isi tainui el planul,
Nici nu mergea sa doarm-aproape
De oameni, nu cumva sa-l spuie-n vis,
Si nu cumva sa-l nimiceascaLumina zilei.
Nu-si intovarasi pe nime,
Nu pentru gloria ca singur el
Sa implineasca fapta uriasa,
Ci ca sa nu zdrobeasca si pe altii,
Cand nu va izbuti.

... Orasu-noata-n vuiet si lumina,
S gloata misuie cu miile.
Pe uliti se rostogoleste strigatul: "Traiasca!"
Ca raul revarsat din matca,
Si fetele, si hainele-s de sarbatoare;
Cu ce prilej, ce sarbatoare-i asta,
Ori poate Dumnezeu a coborat din cer
Si chiar cu mana lui
Le daruieste oamenilor-robi
De mult pierduta libertate?
Ca e asa lumina si atata veselie?

Nu; nu e Dumnezeu, ci altul e,
Cu mult mai mic ca Dumnezeu, dar el
Mai mare se socoate: regele!...
Trufas si dispretuitor el trece printre oameni,
Ca si dulaii printre caini mai mici.
Oriincotro se uita,
Genunchi si capete i se inclina,
Ca trestiile-n vijelie,
Si striga turmele de slugi, din rasputeri:
-Traiasca regele!
Si cine-ar indrazni ca sa nu strige,
Ori chiar sa strige altfel,
Intre atatea mii de mii?...
Cine? ... E unul ... Unul intre multi,
Si asta unul, cu o voce care
Strabate gloatele, racneste altfel,
El striga: - Moarte regelui!
Rapede arma si trufasul rege
Se tavaleste-n pulbere...
-Ridica-te, tiran misel,
Ca arma nu te-a nemerit,
In haina, nu in inima-ti,
A ratacit pumnalul.
Satana, careia te-ai dat,
Ti-a aparat viata.
Ridica-te, tiran misel,
Si sterge-ti fata ta de praf!

Cine-i, unde-i?...
Acolo sta ... dar zace, nu mai sta,
Aproape mort; l-au doborat
Jos la pamant si-i fericit acela
Ce scuipa-n fata lui zbarcita
Si-i smulge parul alb.
Nefericit popor, de ce-ti aprinzi
Blestemul cerului asupra capului?
Nu e destul blestemul ce te bantuie?
N-a fost destul c-ai rastignit pe Christ?
Pe orisice mantuitor ti-l rastignesti?
Nefericit, de mii de ori nefericit popor!

Cateva zile-n urma
Sta esafodul in piata,
Si-un om batran - pe esafod.
Cand i-a pasit calaul mai aproape,
Cu palosul stralucitor al mortii negre,
Batranul se uita in toate partile
La gloatele salbatice, care-l priveau,
Si-o lacrima de mila
Ii tremura pe gene,
Compatimea pe cei ce l-au lovit
Si cari se desfatau acum la moartea lui...
Huieste palosul, ingrozitor huieste,
Si cade capul ... capul lui Silvestru.
Norodul a urlat: -Traiasca regele!
Si slugile calaului
Au ingropat pe mort langa spanzuratori.






Apostolul - Fragment 09
Apostolul - Fragment 10
Apostolul - Fragment 11
Apostolul - Fragment 12
Apostolul - Fragment 13
Apostolul - Fragment 14
Apostolul - Fragment 15
Apostolul - Fragment 16
Apostolul - Fragment 17
Apostolul - Fragment 18
Apostolul - Fragment 19
Apostolul - Fragment 20


Aceasta pagina a fost accesata de 547 ori.