• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Domnita Voichita - Partea 01

Partea întâia

"Atunci voios si aprig ea
razboiul în fruntea ostii sale a trecut."
Puskin: Poltava

Cu adormitele lui valuri
se misca Sociul între maluri
Si pe deasupra lui usor,
abia se simte-o dulce boare
de vânt, ce-n drum spre-o alta zare
pe mai departe pleaca-n zbor.
Ici-colo, salcia pletoasa,
pe maluri, tânara-i tulpina
spre fata râului si-o-nclina
Vorbind cu unda somnoroasa.
Si Sociu-n matca lui batrâna
c-un murmur soapta i-o îngâna.
Prin pânza apei stravezie
arar un pestisor tresare
Si iar în adâncimi dispare
ca o sageata argintie;
sau câte-un pui de rândunica
muindu-si vârful de aripa
zglobiu coboara pentr-o clipa
Si iar spre ceruri se ridica.
Iar alteori, pe înserate
o luntre luneca usor
cu doua umbre-mbratisate
În leganarea unui dor:
pescarul tânar, în nestire
ca-n vis, cu draga lui plutind....
Atunci din ceruri, de uimire
cu-ascunsa patima si jind,
privind umana fericire
mai vii si stelele se-aprind.
Dar, iata, zanganit de arme
da toata linistea s-o sfarme
Si-un tipat crunt: "razboi, razboi"
cu spaima-n suflete patrunde
Si - Dumnezeu mai stie unde? -
Îndragostitii amândoi
se duc, se pierd printre rachite,
În luntrea cu lopeti grabite.

Stau doua tabere-n tacere
pe maluri, cu priviri severe
pândindu-se în ceas avan.
Se cearta între dânsii fratii
Români ce-s fiii unei natii
coborâtoare din barbatii
viteji ai marelui Traian.
Caci iata, al Moldovei Tata,
Stefan, erou între eroi,
slavit de românimea toata,
cu voda Radu sa se bata
porneste astazi în razboi,
În multe batalii calita,
ostirea lui sta pregatita
Si-asteapta al poruncii semn.
Iar Stefan astfel îsi cuvânta
Înflacaratul lui îndemn:
"Voinici cu inima barbata,
voi, dragii mei osteni si frati,
o ruga Domnului naltati.
De Dreapta-o Sfânta nu o data
am fost în lupte aparati
Puternica-i valaha tara,
e plin de aur Radu-al ei,
dar pentru-al vostru sfânt temei,
strabunul palos sa nu zaca
tacut si ruginit în teaca!
Porniti la lupta, pui de lei!
Sa nu dati neamul de ocara,
ca altfel grea va fi dojana
pe ginta noastra moldoveana,
pe oastea si pe Domnul ei!"
Atât vorbi. Cautatura
Si-o atinti apoi spre-ai sai.
Si a simtit deplin caldura
acelor inimi de flacai
ce i-au raspuns c-un falnic "Ura!"
Înfiorând si munti si vai.
Prelung un bucium da semnalul.
Se-azvârle Voda-n sea, maret.
Nerabdator necheaza calul
Si tremura sub calaret.
Apoi copitele-si avânta
Si drumului se-asterne-n zbor
Si unde tarna o framânta
se-nalta o perdea de nor.
Rasuna-n patru zari ecoul
sublim al glasului domnesc
ce porunceste: "înainte!"
Si toti navala-n vijelii
pornesc, iar soarele fierbinte-
rasfrânt din marele-i tarii
pe zale cu-argintate tinte-
Si el ia parte-n batalii,
pe coifuri, lanci si steaguri sfinte
jucându-si razele aurii.
În toiul luptelor, în graba
cu spada-ntinsa spre Stefan
se-arunc-orbeste un ostean.
Dar lovitura lui e slaba
Si voda nu-i atins defel.
Prin otelitele lui zale
nu trece palosul de-otel
Si mândru-n fruntea ostii sale
se-arata tot mai teafar el.
Pesemne-a fost sa-l daruiasca
Si soarta c-un destul noroc,
caci n-are fala stramoseasca
un alt Stefan sa puna-n loc.
De-aceea pronia cereasca
ni l-a pastrat ca pe-un zalog.

Acolo unde în urgie
se-avânta Stefan-Voievod,
e pas cu pas în batalie
urmat de-un credincios aprod.
Si ei vegind la datorie
cu cinste slujba si-a-mplinit
facându-l una cu tarâna
pe acel dusman nelegiuit
ce-asupra domnului sau mâna
sa si-o ridice-a îndraznit.
Dar mila-l prinse când sarmanul vazu,
lasând privirea-n jos,
pe cel rapus. Era dusmanul
atât de tânar si frumos!
"Pacat de el ca înainte
mi-l scoase ceasul blestemat!
Altminteri, zau, l-as fi crutat..."
Si-a spus cu-ncetosata minte,
cu sufletul împovarat,
Stergându-si lacrima fierbinte
aprodul trist si-ngândurat.

Cu somnoroasele lui unde
Se scurge Sociul linistit,
Da soarele în asfintit,
Si dupa dealuri se ascunde.
A noptii mantie-nstelata
o-mbraca zarile pustii.
Pe cerurile ei târzii
se plimba luna-ndurerata
Si raza-i trista si-o revarsa
pe cei ce-n nemurire dusi
acuma zac pe câmp rapusi
cu fata în tarini întoarsa.
Se vede soarta-nduratoare
o moarte blânda le-a trimis.
Cum zac pe câmpul de onoare
ei parca-mbratiseaza-n vis
pamântul stramosesc pe care
al biruintii steag e scris
cu jertfa lor triumfatoare.
Sublim li-i somnul-n vesnicie!
Eu moartea lor o pizmuiesc
Si-un astfel de sfârsit doresc
sa-mi fie harazit si mie!
Caci mult mai bun mi-ar fi ca traiul
trândav al patimei lumesti
În care nu poti sa-ntâlnesti
decât tradarea, putregaiul
Si amici din cei cu doua fete,
cu suflet sterp si venetic,
nesimtitori la frumusete,
vicleni si lasi si de nimic.

Ranit în batalie, Radu
cu câti osteni i-au mai ramas,
trecându-i Dâmbovitei vadul,
Înfrânt spre tara lui s-a tras.
Dar în Suceava, sub mari arce
de flori, în cântec de norod,
În Scaunu-i domnesc se-ntoarce
Stefan, cu-al biruintei rod.
Din falnicii Carpati si pâna
În Serbia, departe-n zari,
Si de la Dunarea batrâna,
la tarmul vechi al Negrei Mari,
de spada lui cutezatoare
Si nendoita de furtuni
Sunt puse semne de hotare
pamânturilor din strabuni,
Osmanul, ungurul, poleacul,
cu teama, slava-i recunosc.
Ca ruda si prieten, placul
i-l face tarul de la Mosc;
iar papa Sixt, cu-al sanctitatii
lui har îl lauda deplin,
numindu-l "Print al libertatii"
Si- "Atlet al neamului crestin"!
Ce oare înca de la soarta
Si altceva ar mai fi vrut
ca umbla-atât de abatut
de parca-o mare grija poarta?
Ce nouri îi întunecara
mândria lui de voievod?
Ce gânduri negre oare-l rod?

La Soci, pe-a Radului fecioara
În lupte-a prins-o un aprod.
Si-acum, Domnita-ntr-o chilie
e-nchisa-n turnul sucevean
Si-si plânge viata în robie
Si-si blestema pe-al sau dusman,
Ci soapte-n târg, clevetitoare,
Încep sa umble despre Domn
ca ziua-ntreaga tihna n-are
Si noaptea-ntreaga n-are somn.
Ca tot spre turn îsi face cale
sa vada cu Domnita ce-i?
Ca zi si noapte-i da târcoale
Si e topit de ochii ei....




Domnita Voichita - Partea 01
Domnita Voichita - Partea 02
Domnita Voichita - Partea 03


Aceasta pagina a fost accesata de 583 ori.