Autori > Hasdeu Petriceicu
Domnita Voichita - Partea 02
Partea a doua
E-atâta jale-n tânar pieptul el
Caci dorul libertatii o ucide.
Obrajii-s pali. Dar în priviri livide
Se-ascund razvratitoarele scântei.
Ci nu sta întristata... Doar sa vrei
Si poarta temnitei se va deschide!
Lermontov: Vecina
În vremi ce sunt demult purcese,
pe-un câmp paraginei lasat,
ai Genovei negustorese
feciori cetate-au înaltat.
Dar nu stim nici de ce-o zidira,
nici pentru cine si nici când.
În ea muntenii locuira,
apoi s-au pripasit pe rând
din lumea-ntreaga toti fugarii
de-un slobod drum aici atrasi:
Silvanii, ungurii, tatarii,
muscali, bulgari, sârbi, lesi si sasi
Si toti câti vânturati ca pleava
sa vie prins-au obicei.
Cetatii i s-a spus Suceava
Dupa un râu din preajma ei.
Asa îmi fuse povestita
de un unchias sfatos si bun
legenda ei învaluita
de ceata unui timp strabun.
Coloane drepte-i tin frontonul
pe-un zid ce înca-i nesurpat
Si sta si azi pe el blazonul
lui Andrei Doria sculptat.
Acoperit de muschi si vita
se-nalta sumbru si temut
un turn si tânara Domnita
În el cu jale-a petrecut.
Din geamul scund, spre zari, tacuta,
cu ochii marii suferinti
privea spre tara ei pierduta
Si suspina dupa parinti.
Iar pe obrajii ei, amare,
ca pe petala unei flori,
dau licar de margaritare
Si lacrimile uneori.
Dar ea, smerita sub icoana,
Îngenunchea cu gând supus,
punându-si fara de prihana
nadejdea toata-n Cel-de-Sus.
Acum ea zace zavorâta
Într-o chilie mohorâta
de dorul patriei tânjeste
Si-n nimeni mila nu trezeste.
O vorba nimeni nu-i sa-i spuie
ca-n preajma ei un altul nu e
decât strajerul de la usa,
ursuz, cu chipul de cenusa,
tacut si fara de privire,
Într-o cumplita-ncremenire.
Ci Stefan catre turn cuteaza
Si-n prag ajuns, se minuneaza.
La baldachin perdeaua-i trasa
Si-n asternutu-i de matasa
c-o sfânta nevinovatie
Domnita-n visul ei zâmbeste.
Rosata din obraji e vie
apoi ca neaua se topeste
Si-ntreaga, dulcea ei suflare
e numai dor si desfatare.
"O, Doamne, îngeresc i-e somnul!"
vrajit îsi zice Stefan Domnul
veghind în prag si-ar fi în stare
un veac întreg, în nemiscare
aici sa stea, sa tot priveasca
faptura ei dumnezeiasca.
Voichita pleoapele-si ridica
În dulce revarsat de zori.
Cu ochii galesi visatori,
priveste-n jur. Deodata striga:
Ah, Voievodul! si aici
vii toata tihna sa mi-o strici!
Om rau, cum oare te înduri
de tata sa desparti o fiica
Si tara ca un hot sa-i furi
Si stapânirea sa i-o iei?
Ce mârsavie venetica
te-aduse iar în ochii mei?
Hai, fugi din cale-mi! Pleaca! Piei!
Stefan:
Cu multa vreme înainte,
Voichito, vai! am asteptat,
cu sufletul îndurerat,
dojenitoarele-ti cuvinte.
Mâhnirii tale îi sunt vina.
Pacatul sa-l rascumpar vin.
Caci vietii, tu îmi esti lumina
Si numai tie ma închin.
Traieste tatal tau, întreaga
Îi dau mosia înapoi!
Si tronu-i dau caci tu mi-esti draga
Si doar pe tine eu te voi!
Arata-te înduratoare
cu ale mele suferinti!
T;i-astern si slava-mi la picioare
Si falnicele-mi biruinti -
dar tot ce-a fost urât odata
uitat ramâna în vecii.
Îti cer cu inima curata,
Voichito, Doamna mea sa fiii
Voichita:
Maria-ta, ce miscatoare
cuvinte te pricepi sa spui!
Dar uiti ca-ntemnitata-s oare?
Si unde? si din vina cui?
Stefan:
De ce cu-atâta nedreptate,
Voichito, ma mâhnesti mereu?
Au n-ai întreaga libertate?
Nu în robia ta sunt eu?
Întinde-mi, scumpo, dalba-ti mâna
Si toti ostenii mei te vor
cinsti ca Doamna si Stapâna
a Domnului si-a tarii lor!
Voichita:
Dar chinu-ntemnitarii mele
cum poate fi uitarii dat?
Doar sângele-ar putea sa spele
acest înjositor stigmat.
Domnita Voichita - Partea 01
Domnita Voichita - Partea 02
Domnita Voichita - Partea 03
Aceasta pagina a fost accesata de 592 ori.