• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Domnita Voichita - Partea 03

Partea a treia


Si-n tara noastra-n vremi trecute
când înca neamul moldovean
Îsi mai pastra a sa virtute
de neânduplecat Roman
robiei neplatindu-i biruri,
erau petreceri si la noi
Si se faceau si-aici turniruri
În care se-ntreceau eroi.
Si toti atunci pe-aceeasi treapta,
de la pastori pân-la boieri,
cu Domnul tarii-n lupta dreapta
uitau de rang, de neam, de-averi.
Iar fetele, ca o rasplata,
Împodobeau pe-nvingatori
cu o cununa minunata
din cele mai frumoase flori.
Si-avea nu-ntotdeauna parte
slavitul tarii Voievod
cununa gloriei s-o poarte
ci omul simplu din norod.
Atunci, cu-nflacarata oda
toti barzii îl suiau în slavi
pe cel ce-l întrecea pe Voda
cu vitejestile-i ispravi.
Si catre el catau cu-ardoare
priviri focoase de femei
ca nici nu mai stia sub soare
mai mare fericire ce-i.
O, vremi de înaltare sfinte!
Pe plaiurile stramosesti
de ele, azi, ne-aduc aminte
doar cântecele batrânesti.
Caci fala veche-a fost sa piara
Si lumea-ntreaga a uitat
ca e la Dunare o tara
c-un neam atât de apasat.
Ba, unii spun chiar si-n batjocuri
ca-i neam robiilor menit....
Dar ce-a fost el pe-aceste locuri
ce fapte mari a savârsit,
cum, înfruntând Sublima Poarta
Si-atâti bezmetici venetici,
tot el a Europei soarta
o hotara, luptând, aici,
sub vânturile vremii toate
de care n-a putut fi zmult!
Vai, toate-acestea, din pacate,
uitate sunt demult, demult.

Ci iata, straluceste slava!
Bat toate tobele-n Suceava
caci Stefan-Voda hotaraste
voinicii-armura sa si-o-ncinga
Si sa se lupte barbateste
iar cel ce-i mai viteaz, sa-nvinga!
Si-arata sarbatoarea fata.
Un freamat viu cuprinde piata
cu flamuri mari împodobita,
cu lant de-argint împrejmuita.
Iar dincolo de lant se-ndeasa
cu veselie zgomotoasa
multimea mustacioasa care
asteapta-ntrecerea cea mare.
Batrânii cu nepartinire
privind a luptei îndârjire
pe tineri vrând sa-i necajeasca
Încep în gluma sa vorbeasca:
"Ehei, în vremea dinainte
erau mai falnici luptatorii
Si-aveau si sânge mai fierbinte!
Azi de nimic nu-s buni feciorii,
abia pot sufletul sa-si traga
ca-ntrânsii n-au un pic de vlaga!
E drept ca vremea ni se duse...
Da-n vremea noastra altfel fuse."

De-odata însa, o miscare,
Înconjurat de-aprozi, calare
În piata intra Voievodul
Încins cu vitejeasca-i spada.
Voios saluta el norodul
care se-nghesuie sa-l vada.
Frumoasele, uitând sfiala,
spre el si ele dau navala,
În ochii lor ca-ntr-o oglinda
vor chipul Domnului sa-l prinda.
Dar Stefan-Voda mândru trece
cu ceata care îl petrece
taindu-i pârtie prin lume,
ducându-l catre un cort anume
drapat cu scumpe catifele,
cu stema zimbrului pe ele.
Un slujitor în graba mare
o scara aurita-i pune
Si îl ajuta sa coboare
caci anevoie se supune
trapasul lui ca un taciune,
de semintie-arabiceasca,
deprins în lupte sa goneasca
Si care-acum, nervos, în jocul
copitelor, framânta locul.
Vazduhul fierbe de urale
În lauda Mariei-sale
Si cântece de bucurie
cinstesc mareata lui domnie.
Da-n cort e tihna lui de-o clipa
ca iar ca soimul se-naripa
Si ager iar pe cal se-arunca
lasând aprodului porunca
sa deie zvon în tot norodul
ca fi-va astazi Voievodul
cu cei viteji sa se întreaca,
dorind sa afle, astfel, daca
povara grijilor si anii
cei multi în lupta cu dusmanii
nu i-au stirbit cumva nesatul
de-a-si înclesta pe spada bratul.
Si da aprodul glasuire
poruncii întru împlinire:
"Din luptatori, acela cine
la glorie si cinste tine,
sa iasa, daca e în stare
cu-al tarii Domn sa se masoare!
Rasplata mare îl asteapta
pe cel ce-nvinge-n lupta dreapta!"
Atâta doar aprodul zise.
Multimea toata-ncremenise,
suflarea si-o opri si vântul.
Si toti tacura ca mormântul.
Dar iata, prinde-un glas sa zica:
"Eu îndraznesc!" si se ridica
un mândru cavaler în zale.
E-n floarea semetiei sale,
frumos la chip ca o fecioara
Si tânar ca o primavara.
Calare catre Domn porneste.
Pe frunte coifu-i straluceste.
La scara, lancea-i scânteiaza.
Din nou încremeneste gloata.
De-ntrecere vitejii-s gata.
Cu lancea, unul catre altul,
calare îsi pornesc asaltul.
Si Stefan stie sa abata
intâia lance-nversunata.
A doua oara se-ntâlnira
Si lancile iar zanganira.
Pe Stefan însa îl înfrunta
o lovitura si mai crunta
Si-i greu sa crezi! El se pravale
cu stropi de purpura pe zale.
Un murmur de nemutumire
strabate-ntreaga-nsufletire.
Eroul cu al carui nume
pe prunci puteau sa-i înspaimânte
când îl rosteau, turcoiace mume,
acum de un copil înfrânt e!

Ci sprinten de pe calu-i sare
frumosul tânar si viteaz.
Privirile nu-i sunt amare
desi-i curg lacrimi pe obraz.
În suflet nu-i mocneste sfada
Si negre gânduri nu-l mai rod.
El mâna-i alba ca zapada
Si-o-ntinde catre Voievod
Si-i spune: "Astazi dau uitarii
tot chinul ce l-am suferit
caci eu rusinea-ntemnitarii,
cu sânge azi, am ispasit.
Dar fi-va tie sa se-nchine,
de-aci nainte viata mea
Si jur ca numai pentru tine
eu voi trai, Maria-ta!"
Un singur om, cel ce-nainte
privise-ntrecerea tacut,
aceste ultime cuvinte
ce tâlc ascund, a priceput.




Domnita Voichita - Partea 01
Domnita Voichita - Partea 02
Domnita Voichita - Partea 03


Aceasta pagina a fost accesata de 484 ori.