Autori > Mihail Sebastian

Jocul de-a vacanta - Actul 03 - Scena 03

ACTUL III

SCENA 03

Corina, Bogoiu

Bogoiu (rămâne încurcat. Așteaptă explicații. Dar Corina tace, iar el, prea timid ca să întrebe, încearcă să schimbe vorba): E cam rece azi. Toamnă timpurie. Ce i-o fi venit și maiorului să plece tocmai azi pe munte?… Auzi dumneatale, în excursie, și madame Vintilă după el. Te pomenești că-i apucă și ploaia... Eu le-am tot spus: stați, mă oameni buni, că om merge altă dată… că…

Corina (fără bruschețe, continuând parcă un gând): Domnule Bogoiu, s-a întâmplat pe vaporul dumitale un lucru…

Bogoiu: Trist?

Corina: Nu! Trist nu. Dar serios. Mai serios decât credeam la început.

Bogoiu: Pe vaporul meu, domnișoară Corina, se întâmplă numai lucruri serioase.

Corina: Crede-mă, când am venit aici eram foarte departe de tot ce avea să se întâmple. Lăsasem acasă o iubire… un fel de iubire.

Bogoiu (mai mult șoptind): Civita Vecchia…

Corina: Daa… Civita Vecchia… O! nu mare lucru… Câteva obișnuințe, câteva amintiri… Venisem aici bucuroasă că sunt singură și că le pot uita… Totul era așa de simplu: dumneata, maiorul, Jeff… Până când a venit el… Ții minte seara în care au fost pasagerii clandestini?… În Seara aceea…

Bogoiu: Știu.

Corina (ridica surprinsă capul, întrebând din ochi).

Bogoiu: Da, știu. Eu știu tot ce se petrece pe vaporul meu. Iartă-mă. Nu sunt indiscret, dar e datoria mea. Am știut din prima zi. Cred că am știut înaintea dumitale și înaintea lui.

Corina: Vezi, la început încă nu era prea grav. O întâmplare de vacanță. O mică întâmplare de vacanță. Dar pe urmă… Nu întreba cum… n-aș ști să-ți răspund. Așa cum se face toamna. Așa cum descrește ziua. Fără să prinzi de veste, fără să știi când. L-am iubit. Credeam că e un joc ușor de vară. Bag de seamă că e mai mult, că amenință să fie mai mult decât un joc. Dumneata, domnule Bogoiu, care ești un bătrân căpitan de vapor…

Bogoiu: Ei, nu chiar așa de bătrân.

Corina: …ai cunoscut poate multe întâmplări de felul asta… Nimeni nu le știe, decât poate căpitanul vasului, care zâmbește și uită.

Bogoiu: Trebuie neapărat să uite?

Corina: De ce?

Bogoiu: Cunosc eu un căpitan care n-ar voi…

Corina: Și eu cunosc o fată, care nici ea n-ar voi… Adineauri, când ai intrat aici, era să fac o prostie. O mare prostie. Era să-i spun tânărului domn întâlnit într-o dimineață de august, pe puntea vaporului dumitale, era să-i spun că, deși ne apropiem de port, eu la debarcader nu mă voi despărți. Era să-i spun că iubirea mea nu este un joc și că nu vrea să fie de pe acum o amintire. Era să-i spun… (Tăcere, apoi o schimbare de glas:) Domnule Bogoiu, eu plec.

Bogoiu: Cum pleci? Unde pleci?

Corina: Plec, la București. Acasă.

Bogoiu: Când?

Corina: Astăzi. Acum.

Bogoiu: Nu se poate.

Corina: Ba da. E mai bine așa. E simplu.

Bogoiu: Domnișoară Corina, nu te las.

Corina: Domnule Bogoiu, te rog, înțelege. Înțelege și nu-mi cere explicații. O să-mi ceară el destule.

Bogoiu: Dar e o prostie ce vrei să faci.

Corina: Nu. E un lucru cuminte. E poate primul lucru cuminte pe care-l. Fac de când mă știu. Nu mai pot rămâne. Nu mai trebuie să rămân. Haide, domnule Bogoiu, dă-mi o mină de ajutor, dă-mi puțin curaj. Am nevoie. Azi e duminică. Zi de târg la Sîn Dominic. Mai târziu trebuie să treacă, pe la prânz, camioneta O.N.E.F.-ului, de la Borsec. O să-i facem semn. O să mă ia și pe mine… (Cu bruscă deschidere de expresie:) Ții minte duminica trecută, la Sîn Dominic… Era o nebunie: în costume de baie pe străzi; era o nebunie. Cum se uitau unguroaicele tinere la noi, speriate… Să nu pierzi pipa pe care ți-am cumpărat-o de-acolo. (Bogoiu scoate din buzunar o pipă, arătând-o demonstrativ.) E proastă, săraca. E urâtă, săraca. Dar e de la Sîn Dominic…

Bogoiu (rugător, încet): Domnișoară Corine, rămâi.

Corina (face semn din cap că nu. Gest blând, dar decis): Mă duc sus, să-mi strâng lucrurile. Dumneata rămâi aici. Ai să-l vezi pe Jeff… Și pe Stefan… Spune-le că plec. (Corina se depărtează de el, îndepărtându-se spre scena din fund.)

Bogoiu: Domnișoară Corina!

Corina (se oprește din mers, îl privește așteptând.)

Bogoiu (cu elan): Plec și eu cu dumneata.

Corina: Nu. Un căpitan, domnule Bogoiu, nu-și părăsește niciodată vaporul. (Se urcă pe scară.)