Autori > Mihail Sebastian

Jocul de-a vacanta - Actul 03 - Scena 11

ACTUL III

SCENA 11

Aceiași, Corina

Corina apare sus pe scara. E îmbrăcată într-un taior gri sau într-o rochie gri de voiaj. Tăietură foarte simplă. În mână are o mică valiză. Ultimele cuvinte ale lui Bogoiu le-a auzit. Rămâne un moment locului, privindu-i de sus pe cei trei bărbați, care — cu fața spre rampă — nu o pot vedea și nici nu-și dau seama de intrarea ei. În cursul replicilor următoare, ea va coborî scara, treaptă cu treapta, până jos, foarte ușor, așa încât pe de-o parte să nu atragă atenția celor trei, dar pe de altă parte să nu distragă atenția spectatorilor de la ceea ce se întâmplă și se vorbește în primul plan..

Bogoiu: Nimeni n-o să-mi mai spună: "Bună dimineața, căpitane! Ce viteză avem?"

Jeff: Nimeni n-o să-mi facă semne pe cartea de trigonometrie: "Uite, până aici să înveți".

Bogoiu (tainic): Dac-am închide-o…

Stefan: … ca pe Fräulein Weber…

Jeff: …în ziua când au venit clandestinii…

Bogoiu: Da. Ca pe Fräulein Weber. Cu cheia… De multe ori m-am gândit la asta. S-o facem prizoniera noastră. Am eu pământ în Argeș. Îl vând, și cu banii ăia trăim toți patru aici. Nimeni să nu ne știe…

Stefan și Jeff: Nimeni!

(Tăcere. Gândul li se pare poate și lor absurd, dar consolator. Corina ascultă cu gravitate, fără gesturi.)

Bogoiu: Facem o fermă. Câteva vaci, găini…

Jeff: Vacile le duc eu să pască…

Bogoiu: …Și seara le mulg eu, în hârdaie mari.

Jeff: Duminică dimineața mergem la Sîn Dominic, la târg, după cumpărături…

Bogoiu: Ne luăm o căruță și doi cai. Duminica la Sîn Dominic, și joia la Gheorghieni.

Stefan: Eu îmi aleg o pușcă bună de vânătoare, și mă duc la pădure după vânat. Spre Hășmaș sunt și mistreți.

Bogoiu: Un mistreț ne ajunge pe o lună.

Stefan: Și pe urmă împușcăm altul.

Bogoiu: O fermă, o fermă mică… Noi trei și ea.

Stefan: Mai târziu, spre iarnă…

Jeff: …când o începe să ningă…

Bogoiu: …și drumurile vor fi înzăpezite…

Stefan: …seara…

Corina (a ajuns între timp jos, s-a apropiat de ei; s-a opri la câțiva pași în urma lor și a lăsat jos mica ei valiză, a ascultat tot ce-au vorbit, și acum intră în vorba lor, fără bruschețe, ca și cum glasul ei l-ar continua pe al lor, așa de firesc, încât niciunul din ei nu e surprins, de parcă ar fi știut-o mereu acolo, aproape — și nici unul nu întoarce capul): …seara… la ceasurile cinci… eu am să vă aștept aici, cu lampa aprinsă la fereastră, ca s-o vedeți de departe, prin pădure. În casă e cald, apa de ceai clocotește, și e un miros de pâine prăjită. "Bună seara, căpitane, bună seara Jeff, bună seara, Stefan. Scuturați-vă bine de zăpadă, să nu-mi stricați covoarele, și închideți repede ușa, să nu între frigul. De când v-aștept! Dacă nu mi-a fost urât singură? Nu. M-am gândit la voi. Am stat aici lângă, sobă, am lucrat și m-am gândit la voi. Încearcă mănușile astea, căpitane și vezi dacă-ți vin bine. Sunt de lână. Le-am lucrat pentru dumneata. Fularul ăsta e pentru tine, Stefan. Sweaterul ăsta e pentru tine, Jeff…" (S-a apropiat între timp de masă și a luat loc între Stefan și Bogoiu, toți patru privind mereu dincolo de rampă, în sus, ca și cum ar urmări acolo viziunea evocată de vorbele ei.) Ce aspră a fost ziua, dar ce dulce e seara, acum, că ne-am strâns toți patru în jurul lămpii. E o lampă de gaz, cu glob alb de faianță. Dacă asculți bine de tot, o auzi cum bâzâie cald, surd, a somn. Căpitanul joacă șah cu Jeff. Stefan citește și eu mă uit la voi, cum tăceți. Uneori vine de departe un șuierat de tren — de la Gheorghieni să fie? de la Sîn Dominic să fie? — și ridicăm cu toții capetele, să ascultam. Ne privim o clipă unii pe alții și ne întrebăm din ochi, fără cuvinte: "Ce s-o mai fi întâmplat prin lume?" Pe urmă ne întoarcem la partida de șah, la cartea începută, la tăcerea noastră veche. Și anotimpurile trec, și anii vin, și noi suntem mereu aici toți patru, în mica noastră fermă, ca pe o navă pornită prin lume, fără escală… (Lung moment de tăcere. Pe urmă Corina, ca și cum s-ar desprinde dintr-un vis terminat, se ridică ușor, dar cu foarte multă simplicitate. După o secundă, cei trei bărbați se ridică și ei. Corina și-a luat valiza în mână. Cei trei o privesc cu solemnitate.) Acuma… mă duc. Dar, vă rog, nu faceți capetele astea posomorite, solemne. Uite, Fräulein Weber a fost mai drăguță decât voi, adineauri, când m-am dus la ea, să-mi iau rămas bun… Să nu mă obligați să plâng. Eu plâng ușor și mă fac urâtă. Vreți să mă fac urâtă, acum (persiflându-se, declamator), "în ceasul despărțirii"?

Stefan: Dă-mi valiza, Corina.

Corina: Nu. Valiza îi aparține lui Jeff. El mi-a adus-o până aici în ziua când am sosit, el mi-o duce înapoi. Nu-i așa, Jeff?

Jeff (se apropie, ia valiza în mână.)

Corina (îl ia de braț): Promite-mi că n-ai să uiți ecuațiile de gradul al treilea. Promite-mi c-ai să înveți. Promite-mi c-ai să treci corigența. Jeff, dacă treci examenul, mergem împreună la cinematograf. Numai noi, doi. Singuri. Tu și cu mine. Și tu plătești biletele! Da?

Jeff: Da!

Corina (se apropie de Bogoiu): Domnule Bogoiu, vreau să-ți cer un lucru greu, poate imposibil. Știu bine că femeile nu se primesc de obicei în echipaj. Totuși… te rog să mă iei cu dumneata în toate călătoriile. Te voi urma peste tot. Chiar în Oceanul Înghețat de Nord. Oriunde.

Bogoiu (tace emoționat.)

Corina (se îndreaptă spre Stefan. Pe urmă se uită stingherită pre cei doi): Și acum…

Bogoiu (a înțeles): Eu… mă duc înainte… jos, pe șosea.

Jeff (completându-l): …Mergem împreună, că poate trece camioneta… și e bine s-o oprim din timp… (ies amândoi, stânga, planul I, timizi, încurcați.)