Autori > Mihail Sebastian


De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 03



Partea a treia

Capitolul 03



Ieri, lecția de deschidere a profesorului. Atmosferă de mare eveniment, cu un înfiorat aer de festivitate și încordare, ca într-o arenă, în care, dintr-un moment într-altul, trebuie să se dezbată ceva decisiv. Zgomotul pupitrelor care se ridică și se lasă, vocile care se strigă de la un colț al sălii la altul, saluturile explozive de revedere, fețele cunoscute, fețele străine – totul învălmășit, confuz, vibrând de curiozitate și nerăbdare.

Vieru singur, în băncile din fund, enervat, bătea toba cu degetele pe bancă. Mă temeam să nu fie recunoscut, ceea ce ar fi făcut oarecare senzație plictisitoare în timpul lecției, în care avea să se vorbească atâta de el.

Marin Dronțu lipsea. "Nu viu, mă. Mie îmi face rău. Uite, recunosc că nu pot fi obiectiv când e vorba de maistru. Eu nu sânt critic și nu mă pricep la asta, îl iubesc pe maistru și cred în steaua lui. Peste asta ce vrei să-mi spună lecția lui Ghiță Blidaru? Orice o spune, dacă o avea dreptate, dacă n-o avea, pe mine o să mă amărască. Și n-am chef să fiu amărât".

În fond, lecția profesorului – deși el o anunța violentă – n-a fost violentă. Se vedea bine că e numai pragul unui întreg sistem de explicații și încadrări mult mai vaste decât cazul particular al Uioarei.

Transcriu din notele pe care am izbutit să le iau în grabă: "Să fim bine înțeleși: nu e vorba să punem aici în cauză valoarea lucrărilor arhitectului Vieru la Uioara. Ele reprezintă poate un fapt de geniu. E de discutat însă semnificația lor în raport cu spiritul românesc și, pentru lecția noastră, în raport cu economia românească. Întrebarea mea este dacă cineva are dreptul de a avea geniu împotriva necesităților pământului pe care trăiește. Mai precis: dacă cineva, prin fapta sa individuală, poate interveni în procesul latent al forțelor de viață colectivă, spre a le modifica, impunându-le un obiectiv străin lor, deși eventual superior. În fapt, acest argument al superiorității este cu totul fals atunci când e vorba de două structuri. O ploaie nu este superioară unui burlan, și nici un burlan nu este superior unei furculițe. Nu poți stabili o scară de valori între fenomene distincte. Crima unui tigru imbecil care ar râvni să devină infuzor n-ar fi mai mică decât crima unui infuzor de geniu care ar tinde să devină tigru. Și într-un caz, și într-altul, este o trădare, o degradare, și nu e nicăieri scris că, din punctul de vedere al vieții, degradarea infuzorului este mai puțin tragică decât a tigrului. La Uioara, în cinci ani, un om îndrăzneț a substituit unei așezări de podgoreni o așezare de industriali. În virtutea cărei socoteli? În virtutea unei prejudecăți după care un coș de fabrică are drepturi mai mari decât un butuc de viță. Ei bine, această judecată e monstruoasă. Nici coșul de fabrică, nici butucul de viță, luate de unul singur, nu înseamnă nimic. Ele nu prind sens decât încadrate într-o familie, într-o structură. Dincolo de această structură, ele rămân simple și moarte abstracții. Abstracție coșul de fabrică, la Uioara și nu mai puțin abstracție butucul de viță la Manchester. Această ignorare a legilor specifice de viață, această ignorare a formelor specifice de trăire este o pervertire ale cărei rădăcini istorice ar trebui urmărite departe de tot, prin tot secolul al XIX-lea, spre izvoarele revoluției franceze și, mai departe, spre izvoarele reformei. Cursurile noastre din anii trecuți au schițat cadrele mari ale problemei. Îmi propun să studiem anul ăsta, în această lumină, câteva aspecte speciale ale economiei românești, desfigurată de pașoptism și de liberalism până la sufocarea celor mai elementare orientări locale..."

A fost o lecție frumoasă, și Vieru a trebuit s-o recunoască. Mam plimbat cu el după curs.

"Hotărât, nu mă voi înțelege niciodată cu profesorul Ghiță. E un seminarist, un teolog. Un om care e fericit când se poate supune la ceva, nu importă la ce. Cu o mie de moldoveni ca el și cu o mie de munteni tot ca el, nu mă mir că aici a stăpânit veacuri de-a rândul cine a vrut: și turcii, și rușii, și fanarioții. Toată viața lui e făcută din supuneri. «Supuneri la realități», cum zice el. Supunere la tot ce te depășește. Eu, unul, în ziua în care aș crede că prin simpla mea condiție de om sânt condamnat să fiu depășit, m-aș împușca. Sânt un om liber, sau nu mai sânt nimic. Liber să gândesc, liber să stabilesc valori și să fixez ierarhii. Lumea se poate înțelege prin discriminări critice și prin cercetări severe. Și, dimpotrivă, se poate întuneca definitiv prin renunțări la gândire și prin refugiu la intuiții mistice".

Între Ghiță Blidaru și Mircea Vieru este o întreagă istorie de rezolvat, o întreagă cultură de înțeles. Dacă n-ar fi pitorescul personal al fiecăruia, capul de faun blond al lui Vieru, capul de lup viforos al lui Ghiță Blidaru, dacă n-ar fi viețile lor atât de vii și de diverse, cu pasiuni, cu lupte, cu amoruri, ce personaje de dialog platonician ar face acești doi, ce stâlpi opuși de teoremă! "Drama istoriei românești moderne", jucată și susținută de doi eroi.

Nimic mai schematic și totuși nimic mai just. Grosolan vorbind, cultura românească n-a depășit încă stadiul problemelor de conștiință, pe care i le punea la 1860, apariția drumului de fier. Cu apusul sau cu răsăritul, cu Europa sau cu Balcanii, cu civilizația urbană sau cu spiritul rural, întrebările sânt mereu aceleași.

Le formula cu naivitate Vasile Alecsandri – le formulează cu spirit critic Ghiță Blidaru și Mircea Vieru. Tipul rural și tipul urban rămân totuși singurele categorii mereu valabile în cultura românească. Cred că se pot stabili filiații foarte sigure într-unul sau altul din aceste două sensuri, oriunde, în literatura românească, în politică, în muzică, în jurnalism... Nici o dificultate pentru Vieru. Este tipul urban prin excelență. Unul din acei europeni din care cartezianismul, revoluția burgheză și civilizația citadină au izbutit să facă o nouă națiune, peste toate granițele continentului.

"Cred într-o identitate umană. Cred în valori universale și permanente. Cred în demnitatea inteligenței".

Sânt convins că aceste trei scurte propoziții îl rezumă pe Vieru în tot ce gândește fundamental. L-am întrebat odată dacă războiul, din care s-a întors cu două răni prost închise, nu i-a dat peste cap certitudinile lui intelectuale.

"Nu. Aș putea spune, dimpotrivă. Am luptat cu seriozitate, fiindcă îmi place să fac orice cu seriozitate. Dar am știut mereu câtă valoare avea treaba asta. După a doua rană, m-am trezit într-o noapte la un post de ambulanță, trântit pe targă, într-un colț, lângă un caporal neamț, rănit și el, care nu avea mai mult de 19 ani și care mi-a spus că așteaptă să se termine războiul ca să poată pleca la Paris, unde voia să pregătească o teză despre raporturile dintre Goethe și Stendhal. Am vorbit toată noaptea despre asta și ne-am ajutat amândoi să reconstruim din memorie harta peregrinărilor lui Beyle prin Europa de la 1812 la 1840. A doua zi dimineață, urma să ne despărțim pe totdeauna, eu spre un spital, el spre altul, amândoi spre moarte poate – dar, deocamdată, în acea noapte, problema noastră cea mai urgentă asta era. Din doi ani de război, întâlnirea aceasta a fost cel mai frumos lucru".
* * *

Pe cât mi-e de lesne să-l văd pe maistru trăind între hotarele acestei gândiri liniare, cu așa de simple legi, pe atât mi-e de greu să înțeleg nu gândirea lui Ghiță Blidaru și nici viața lui, ci gândirea și viața lui la un loc. Mi se par atât de contrazicătoare! Omul acesta, care a trecut prin biblioteci, prin universități, prin metropole, se îndârjește să rămână în cugetarea lui un plugar. "Nici nu sânt altceva", îmi spune. Se poate. Se poate să nu fie decât un plugar. Dar în aceeași seară am ascultat la el al doilea concert brandenburgic de Bach, la patefon, și, pentru ca trădarea să fie completă, Les folies francoises a bătrânului Couperin. Are o înțelegere pentru artă de o finețe care merge până la cele mai ușoare nuanțe, până la cele mai subțiri umbre. Și însuși acest Breughel, unic tablou din camera lui de lucru, ce caută în casa unui plugar din Vâlcea, cum nu ostenește a-mi aminti că este? Ghiță Blidaru trăiește astfel într-un cadru pe care gândirea lui îl refuză, trăiește cu valori de care se dezice, se bucură de victorii pe care le contestă.

"Europa e o ficțiune" o spune de șase ani în universitate, la curs, dar el n-a încetat un moment de a iubi spiritul acestei ficțiuni. Căci Breughel acestei ficțiuni îi aparține, și Bach de asemeni, și Couperin nici vorbă. Totuși, după ce a trecut prin toți și i-a iubit pe toți, Ghiță Blidaru se întoarce invariabil la butucul de viță, în numele căruia vorbea deunăzi la facultate.

Rămâne mai departe neînțeles pentru mine, prin ce miracol omul acesta gândește totuși, fără efort, fără simulare, ca un țăran. Viziunea lui de viață pare să se deschidă spre atâta cer și atâta pământ, cât se vede între coarnele plugului. De mai mult nu are nevoie. El crede în legi de viață care se fac și se desfac deasupra capului nostru, crede în ierarhii pe care nimeni nu are dreptul să le spargă, crede în stăpânirea fără control a pământului asupra omului.

,,Ești ceea ce pământul tău te obligă să fii, și nimic mai mult". În ce mă privește, obosit de a fi crezut prea mult în dreptul meu de a spune vieții "eu!" cum i-aș fi spus "stai!" – gândirea aceasta de lene, de supunere, de renunțare a fost și o lecție de modestie și o chemare la pace.

Dar mă întreb cum nu se revoltă propriul său orgoliu, pe care îl bănuiesc imens, cum nu protestează dorul lui de aventură, cum nu se ridică instinctul lui de vehemență, de luptă, de pribegie și cum se resemnează toate să stea supuse sub renunțarea unei inteligențe care a început sacrificiul prin sine însăși? Căci inteligența aceasta, care are atâtea flăcări câte trebuie pentru un început de revoluție, pare decisă a le opri mereu sub cenușă, pentru a muri într-o zi cu simplitatea unei minți de țăran care n-a trecut niciodată mai departe de linia securei lui cu care a tăiat iarbă șaptezeci de ani, din optzeci.




De doua mii de ani - Prefata
De doua mii de ani - Partea 01 - Capitolul 01
De doua mii de ani - Partea 01 - Capitolul 02
De doua mii de ani - Partea 01 - Capitolul 03
De doua mii de ani - Partea 01 - Capitolul 04
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 01
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 02
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 03
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 04
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 05
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 06
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 07
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 08
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 09
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 10
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 01
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 02
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 03
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 04
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 05
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 06
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 07
De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 01
De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 02
De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 03
De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 04
De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 05
De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 06
De doua mii de ani - Partea 05 - Capitolul 01
De doua mii de ani - Partea 05 - Capitolul 02
De doua mii de ani - Partea 05 - Capitolul 03
De doua mii de ani - Partea 05 - Capitolul 04
De doua mii de ani - Partea 06 - Capitolul 01
De doua mii de ani - Partea 06 - Capitolul 02
De doua mii de ani - Partea 06 - Capitolul 03
De doua mii de ani - Partea 06 - Capitolul 04
De doua mii de ani - Partea 06 - Capitolul 05


Aceasta pagina a fost accesata de 652 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio