Autori > Mihail Sebastian


De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 01



Partea a patra

Capitolul 01


Lungă noapte cu Maurice Buret la "Coupole". În fața bockurilor noastre deșarte de 1 franc 25, defilează o întreagă umanitate, zâmbete, strigăte de surpriză, scurte scene familiare, amoruri, trădări, drame... Spectacolul îmbată încet, prin trecerea insensibilă a timpului.

"Coupole" nu e o cafenea, este un continent, și Maurice Buret nu e un privitor, este un explorator. Observă totul până la cele mai vagi detalii, înțelege spectacolul, îl organizează. Are o intuiție fără greș. Dintr-un grup în aparență banal, ochiul lui va descoperi, după minime indicii, toate pasiunile posibile și va surprinde, sub luminile indiferente ale globurilor electrice, micile semne imperceptibile care ascund într-un consumator de cafenea o viață intimă, cu cine știe ce comedii sau cataclisme înecate într-un zâmbet fără expresie. Femeia adulteră, amanta nefericită, tânărul pederast debutant, blonda anglo-saxonă, castă deocamdată și buimăcită de luminile Parisului, aventurierul adolescent, cinicul cărunt, bruna femeie fatală în căutare de femei sau de eter... Fiecare om întâlnit poate fi un erou, fiecare gest un început de dramă. De la masa noastră, Maurice Buret urmărește răbdător desfășurarea filmului și îi notează momentele decisive. Nimic în această imensă sală, nimeni în această agitată mulțime care să scape vigilenței lui. Spectacolul e complex, dar ordonat. Un surâs pornit de la a treia masă din stânga primei coloane și aruncat oarecum în van nu va fi totuși pierdut pentru Maurice, care i-a urmărit traiectoria și a descoperit, în colțul opus, personajul căruia i se adresează.

Geografia "Coupolei" Maurice Buret o cunoaște, pentru că a construit-o. Vechi băutor al bockului de seară, el și-a plătit cu 1 franc și 25 un post de observație, de la care a descifrat noapte de noapte misterele cartierului și ale populației lui. Această populație se împarte pentru Maurice în cupluri, familii, societăți, așa încât de la o masă la alta, de la o boxă la altă boxă, de la etaj la parter și de la parter la terasă, există un întreg șir de rețele și raporturi, care dau unitate, ordine și logică acestei lumi amețitoare în tumultul culorilor, al luminilor și al vocilor. Câte aventuri au circulat pe aici, Maurice Buret le-a cunoscut. Unele bănuite numai, altele surprinse într-un strigăt sau o paloare, altele, în sfârșit, pândite metodic de la zi la zi, de la eveniment la eveniment. Are o singură mare pasiune acest băiat, dar ascuțită: curiozitatea. (Tot curiozitatea l-a adus spre medicină, desigur, căci, în afara gustului de a provoca și primi confesiuni, nu știu ce altceva a făcut din el un medic.)

A observa este pentru el o voluptate care o întrece cu mult pe aceea de a trăi. Lui personal nu i se întâmplă nimic care să-l preocupe altfel decât ca o experiență în plus. Propria lui viață nu trebuie să fie în fond pentru el decât un alt spectacol, asemănător acestei vaste "Coupole" prin care oamenii vin și trec, într-o cursă a cărei deșertăciune o răscumpără numai ascunsa bucurie de a privi și înțelege.

Din cei câțiva Maurice Buret pe care îi cunosc (căci omul ăsta are suficiente resurse pentru patru-cinci personaje reușite), cel mai interesant este acest Maurice de la "Coupole", cu hainele lui gri convenabil șifonate, cu pălăria nici nouă, nici veche, cu ghetele drese, dar nu prea bune, ținută ștearsă de trecător banal, pierdut în mulțime, nici urât, nici frumos, fără nimic aspru, insolent sau seducător în înfățișarea sa, care i-ar da dreptul să umble toată viața fără să întoarcă nimeni capul după el, un om între o mie, între o sută de mii, instalat în fața unui pahar, dincolo de care cortina se ridică spre un teatru cu eroi involuntari, jucând în fața acestui martor vigilent și perfid.

"O vezi pe bruna aceea patetică, de lângă oglindă? Mă întreba acum vreo două săptămâni. Are un precis cap de ,,gousă”. M-aș mira să nu deteste bărbații și să nu iubească femeile. Ori așteaptă o amantă, ori își caută o amantă. Ia privește ce cap speriat, ce cap de catastrofă face".

Peste vreo două seri, Maurice și-a completat "fișa" de observații.

"Hotărât, «bruna patetică» își caută o parteneră. Ce zici de blonda din dreapta? Nu, nu cea de la masa mare. Uite întâia, a doua, a treia, da, a treia pe dreapta. Drăguță, nu? Și-au surâs de vreo două ori astă-seară. N-ar fi o pereche rea, să știi". Diagnosticul a continuat în serile următoare. Mica blondă a devenit – nu știu pentru care motiv – în limbajul lui Maurice, "blonda Aline", iar schimbul de surâsuri și invitații între cele două mese progresa vizibil. Mă îndoiam totuși de rezultat. "Bruna patetică" era singură și din partea ei n-ar fi fost poate nici o dificultate, dar numita Aline se afla regulat într-un cerc numeros de fete și băieți.

— Te înșeli, Maurice. Dumneata inventezi pretutindeni romane. Ai spiritul detectiv.

— Se poate să mă înșel. Mențin însă că e o pereche posibilă și cu șanse de a se face.

N-am mai dat pe urmă câteva zile pe la "Coupole". (Am lucrat între timp câteva schițe pentru maistru și i le-am trimis la București. S-ar putea să începem într-adevăr în vară lucrările de la Le Havre pentru Exploatarea Rice. Nu e încă decis, dar este probabil.) Am lipsit deci câtva timp din Montparnasse. Azinoapte, intrând la "Coupole", primul lucru pe care l-am băgat de seamă, nu fără o sinceră tresărire de surpriză, au fost cele două fete – "bruna patetică" și "blonda Aline" –, convorbind amândouă singure la aceeași masă, cea dintâi sumbră și pasionată, cealaltă supusă, cu o evidentă înfiorare.

Maurice, la locul lui obișnuit, își degusta victoria cu modestie, dar nu fără un vag surâs de triumf. Avea cred un soi de sentiment patern, o mândrie de autor față de acest cuplu amoros, pe care îl prevăzuse de la cele dintâi indicii.

— Ești fericit, orgoliosule!

— "Fericit" e prea mult spus. Sânt bucuros că mi-am verificat o observație. E un succes de laborator, dacă vrei.

N-am nici un chef pentru exerciții de psihologie. Și dacă aș avea, exemplul lui Maurice Buret m-ar lecui radical. În ce mă privește, singura calitate certă pe care o recunosc oamenilor este indiferența lor, ceea ce constituie nu numai o politețe supremă, dar o garanție de securitate și de liniște. Nu m-a dezolat niciodată așa-zisa dramă a neputinței de a ne cunoaște unul pe altul și gândul că doi oameni pot viețui laolaltă fără a înțelege nimic din ce se petrece esențial în sufletul celuilalt; gândul acestei impenetrabile singurătăți în care suntem prin firea noastră condamnați, departe de a mă îndurera, mă bucură. El satisface în mine o veche nostalgie după o sănătoasă, solidă și certă ignoranță, singurul lucru durabil în această lume, în care adevărurile sânt instabile și riscate. Să nu cunoști cu sinceritate e un început de salvare. O spun fără ironie, cel mult cu un grăunte de exagerare, tocmai pentru a dezaproba mai sever experiențele psihologului Maurice Buret.
* * *

"Ca fait toujours une petite experience", spune Maurice Buret despre ultimul lui succes de la "Coupole". Experiențe, mereu experiențe, numai experiențe. Viața pentru băiatul ăsta n-are alt merit decât de a putea fi observată. Duce mereu cu el un registru invizibil, în care notează cu băgare de seamă o mulțime de concluzii sistematice. Fiecare om are fișa lui, fiecare sentiment capitolul lui. "Du jardinage" numește el exercițiul acesta, "grădinărit", pentru care posedă tot ce-i trebuie.

— Ești un cartezian, bietul meu Maurice, unul din cea mai nefericită speță.

— A? Nu știam. L-am citit pe Descartes în liceu și l-am uitat. Îi citesc din Discours de la methode câteva rânduri. Le-ascultă interesat.

— Într-adevăr se potrivesc. Dar nu Descartes e maestrul meu. Prea abstract. Pe mine mă interesează anecdota și numai prin anecdotă adevărurile. Eu nu sânt filozof. Sânt numai un om curios. Cel mult – și asta numai ca să-ți fac dumitale plăcere –, cel mult un psiholog.

Îl văd neregulat. Se întâmplă să lipsească două-trei săptămâni și să pice într-o bună dimineață, din senin, cu o vastă recoltă de evenimente, descoperiri, senzații. Operează pe mai multe fronturi, între care nu permite nici o confuzie. Trăiește în câteva cercuri, pe care nu le amestecă, întreține câteva prietenii, pe care le izolează cu grijă una de alta, cultivă câteva amoruri bine păzite.

— Vezi, bunul meu amic, viața ar fi imposibilă, dacă n-am organiza-o cum trebuie. N-am decât un singur pat, și există o mie de femei frumoase, n-am decât un singur număr de telefon, și sânt o mie de conversații interesante. Trebuie foarte mult tact, ca să alegi just, să procedezi rapid și să riști puțin.

Cu relațiile și amorurile lui Maurice Buret, s-ar putea fără îndoială ocupa trei vieți de om. El le duce pe toate trei și le ține o foarte severă contabilitate. E în primul rând, viața lui universitară, de laborator și clinică, foarte serioasă.

De doi ani de când a trecut concursul de internat, a tipărit câteva rapoarte și studii care fac autoritate. Există deci un Maurice Buret "tânăr savant" sobru, aspru și închis. În calitatea aceasta, are un amor "complex" cu o tânără asistentă "brună și pasionată" cu care s-a culcat prima oară din entuziasm, după o lungă discuție tehnică asupra sărurilor de aur.

Există pe urmă un al doilea Maurice Buret, monden și facil, un Maurice parizian, instruit, inteligent și galant, bine primit în mondenitatea diplomatică și cu foarte mare succes în saloanele mari. În această a doua calitate, amorurile sânt mai multe și mai variate, de la adulter la inocență, de la iubire fatală la mică idilă. Vine, în sfârșit, la rând, moralistul Maurice Buret, regizor al primilor doi, observator și critic, cititor de cărți, judecător de oameni, căutător de cazuri psihologice interesante. Este varianta pe care am cunoscut-o eu întâi și pe care o prefer. Nu-l obosește această navigație continuă între câteva psihologii? Judecând după excelenta lui sănătate, nu.

— Ești un maestru, Maurice.

— Să nu exagerăm. Orice joc e complicat când nu-l cunoști și, dimpotrivă, e foarte simplu când îl știi. Eu, îmi cunosc jocul – asta e tot. Știu totdeauna ce vreau și știu unde să găsesc ceea ce vreau. Îmi trebuie un amor cinic? Bruna Christine se află totdeauna între 5 și 7 la laborator, unde poate fi găsită. Vreau, din contră, un mic ceas sentimental? Alba Alice Vignac răspunde la Central 14-99. Simt nevoia unei convorbiri tumultuoase, cu imprecații metafizice? Robert Grevy e la redacție în fiecare noapte de la 12 la 2. Mă interesează problemele sociale? Bertrand e totdeauna informat. Vreau în sfârșit să pun oarecare ordine în toate istoriile astea, să le clasific, să le gust, să le judec? Dumneata ești aici să-mi dai replica cea mai exactă.

— Dar e monstruos ce spui. Unde ești dumneata în toate aceste experiențe? Care ești dumneata? Cinicul? Sentimentalul? Scepticul? Mă tem că nu ești nimic. Trăiești prin reflexul celorlalți. Ești ceva foarte artificial: ești raisoneurul comediei.

— Nu-mi displace rolul și îl accept – minus compasiunea, pe care mi-o oferi. Căci sânt încântat de tehnica mea de a trăi. Ea constă în a cere fiecărui om exact ceea ce îți poate da. Gândește-te bine la toate dramele pe care le cunoști și vei vedea că ele pornesc fără excepție de la o exigență deplasată. Toată filozofia mea se reduce la un precept, pe care ți-l recomand călduros: "e inutil să călărești un vițel, în speranța că va deveni armăsar."
* * *

Cel mai "tare" lucru în Maurice Buret nu este totuși pasiunea pentru psihologie, ci, înainte de orice, lipsa lui de sensibilitate morală. Mai mult chiar: simpatia pentru viciu, curiozitatea pentru deformări. Personal este un băiat sănătos, ordonat și cu un tenace simț a ceea ce se cuvine, simț de echilibru pe care l-a moștenit din familia lui de burghezi provinciali. E un breton, dintr-o ginte de negustori și marinari.

Asta nu-l împiedică să caute și, la nevoie, să provoace diverse "cazuri scandaloase". Două luni a iubit-o pe Germaine Audoux – spre uluirea mea –, căci a fost unul din cele mai lungi amoruri ale lui, și nimic nu justifica asemenea constanță față de o fată nu urâtă, poate, dar în nici un caz frumoasă. Am aflat secretul într-o zi în care Maurice își completase capitolul Germaine cu toate datele necesare: este eteromană.

"Nu-ți imaginezi cât e de instructiv. La clinică n-am întâlnit decât cazuri de intoxicări grave, iar în manuale numai generalități. Fără Germaine, eterul ar fi fost o abstracție. Cu Germaine este o dramă".

Aș vrea să izbucnesc: "Dar ce ești dumneata, domnule, o mașină de înregistrat drame? Un detectiv? Un agent secret psihologic? Un amator de suflete?". Mă opresc însă la timp. Singurul sentiment pe care Maurice Buret e incapabil să-l priceapă este indignarea.

E probabil cel mai inteligent om pe care l-am cunoscut, fiindcă este numai inteligent. Nimic altceva: nici moral, nici imoral, nici bun, nici rău. Inteligența îi ține loc și de sensibilitate. Sânt emoții, sânt nuanțe pe care trebuie să le simți. El le înțelege. Nu are instincte, nu are reflexe: se orientează prin luciditate. Mă întreb ce s-ar face el într-o mare pasiune, care devastează, consumă, doboară... Copilărie! Asemenea pasiune nu riscă să înfrunte asemenea oameni. Maurice Buret ar fi în stare să pună ordine întrun ciclon.

Pretutindeni el e în căutarea punctelor de reper. Într-o mulțime de oameni sau într-o simfonie, într-un peisaj sau într-o carte, prima lui grijă e să stabilească nordul și sudul. Pe urmă, își permite să devină aventuros, căci cunoaște drumurile de întoarcere. ("S'egarer est un plaisir delicieux, a condition que la route de Paris ne soit pas trop eloignee".)
* * *

Pentru moment, Maurice se ocupă cu afacerea Robert Grevy – Jacques Bertrand. "E un cuplu obligatoriu" a înscris în carnetul lui imaginar la rubrica lui Robert, în ziua în care i l-a prezentat pe Jacques.

— Dar Bertrand nu e homosexual, obiectez eu scandalizat.

— Va fi. Are toate calitățile.

— Și Robert Grevy?

— A fost. I-au rămas toate nostalgiile. Robert Grevy e însurat. Nevastă-sa, Suzanne, care știe oarecari lucruri din trecutul lui, nu-l pierde din ochi. E o soție aprigă și atentă.

"Câtă vreme Suzanne e de față, nu e nimic de făcut", observă foarte just Buret. Apoi decide: "Suzanne trebuie să plece pentru câtăva vreme".

Marți, dejun în familia Grevy.

— De ce mă privești așa, Maurice? întrebă surprinsă Suzanne.

— Cum te privesc?

— Nu știu bine; îngrijorat parcă.

— O, nu e nimic. Am avut impresia că ai tușit.

— Da, mă înecasem.

— Vezi bine prin urmare că nu e nimic. Mi se părea o tuse suspectă.

— Suspectă zici?

— Vai, cum te alarmezi? Imprudent eu, că-ți atrag atenția. Acum n-ai să-mi mai dai pace. Sânt convins că te și vezi tuberculoasă.

— Nu, Maurice – dar, oricum, dacă zici....

— Știi ce? Treci mâine pe la spital să facem o radiografie. Vei fi liniștită.

Peste trei zile, Suzanne pleacă în Savoia cu recomandația de a sta o lună la soare pe șezlong. Evident, placa radiografică arată două-trei leziuni.

Maurice Buret râde modest. E un corupător? Nu. Nimic comun cu Gide, nici viciul, nici prozelitismul și nici neliniștea, mai ales neliniștea, nu. Oamenii – pierderea sau salvarea lor – îl interesează puțin pe Buret.

"Eu nu mă îngrijesc decât să-mi variez cât mai mult peisajele psihologice de care dispun. Am impresia că Robert și Jacques pot da împreună ceva foarte reușit. Încerc prin urmare să le facilitez apropierea, să le atenuez asperitățile, să le lămuresc propria lor vocație. E un travaliu modest, de culise".

Îl ascult pe Maurice Buret și fac serioase eforturi să nu mă scandalizez. Odată pentru totdeauna trebuie să înțeleg că omul ăsta nu are scrupule morale și că, deci, trebuie ori acceptat în totul, ori refuzat în totul, ceea ce mi-e mult mai greu.

Patronul lui spiritual (dacă "spiritual" e un termen posibil pentru el) nu este Gide, ci Laclos, iar ambianța morală în care trăiește seamănă enorm cu atmosfera din Les liaisons dangereuses, care nu este perversă, ci numai libertină, pentru că nu viciul primează, ci gustul inteligenței de a inventa pretutindeni jocuri variate.
* * *

Numai după o absență mai îndelungată, (una din acele misterioase evadări, din care se întoarce cu surprinzătoare reportaje personale), numai după câteva săptămâni de lipsă îmi dau seama de valoarea prieteniei lui Buret. Aduce cu el sentimentul îndrăzneț că totul e posibil în viață, că toate femeile sânt de cucerit, toate ușile de deschis. Ciudat lucru: prevăzător, cum îl știu, metodic și reflectat în tot ce face, îți dă totuși impresia că trăiește cu spontaneitate.

— Și spontaneitatea o simulezi, bătrânul meu Maurice.

— Nu simulez: organizez. Îmi organizez spontaneitatea. Dumneata mă crezi un cinic, dar sânt un entuziast. Numai că entuziasmul meu, este sistematic.

O convorbire de un ceas cu el e un examen personal de claritate. Trebuie găsit un termen pentru fiecare nuanță, un corectiv pentru fiecare confuzie. "Totul se poate defini", crede el cu încăpățânare și nu-și iartă nici un cuvânt impropriu, nici o distincție incomplet exprimată. Nu l-am auzit niciodată judecând ceva, o femeie, o bucată de muzică, un tablou, prin jumătăți de impresie. Îmi va spune totdeauna precis ce îi place și ce nu, despărțind cu strictețe o nuanță de altă nuanță.

În tovărășia lui, viața devine liniară, proporțiile juste, orizonturile limpezi.





De doua mii de ani - Prefata
De doua mii de ani - Partea 01 - Capitolul 01
De doua mii de ani - Partea 01 - Capitolul 02
De doua mii de ani - Partea 01 - Capitolul 03
De doua mii de ani - Partea 01 - Capitolul 04
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 01
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 02
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 03
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 04
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 05
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 06
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 07
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 08
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 09
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 10
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 01
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 02
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 03
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 04
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 05
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 06
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 07
De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 01
De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 02
De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 03
De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 04
De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 05
De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 06
De doua mii de ani - Partea 05 - Capitolul 01
De doua mii de ani - Partea 05 - Capitolul 02
De doua mii de ani - Partea 05 - Capitolul 03
De doua mii de ani - Partea 05 - Capitolul 04
De doua mii de ani - Partea 06 - Capitolul 01
De doua mii de ani - Partea 06 - Capitolul 02
De doua mii de ani - Partea 06 - Capitolul 03
De doua mii de ani - Partea 06 - Capitolul 04
De doua mii de ani - Partea 06 - Capitolul 05


Aceasta pagina a fost accesata de 617 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio