Autori > Mihail Sebastian


De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 03



Partea a patra

Capitolul 03



Maurice Buret s-a întors ieri din Normandia, unde a avut, la Oizy-sur-Glaive, un ramplasament de 25 de zile. E fericit de recolta cu care se întoarce, atât de fericit, încât a renunțat la micul zâmbet de modestie cu care de obicei își scuză victoriile. A dat la Oizy două lovituri, amândouă frumoase, și mi le istorisește acum animat, dar metodic, pe capitole numerotate.

1) Doctorul Sibier.

2) Registrul de încasări.

1) Doctorul Sibier este medicul pe care l-a înlocuit. Pleca în sudul Franței pentru vacanță și atunci a cerut de la Paris un intern care să-l înlocuiască. Întâmplarea i l-a trimis pe Buret. "Din capul locului, povestește Maurice, am înțeles că nu e un tip oarecare. Avea în casă două tablouri, un Braque și un Marie Laurencin, ceea ce la Oizy nu este numai un act de curaj, dar unul de provocare. Parizian, 36 de ani, inteligent – ce caută omul ăsta aici, într-o gaură de provincie, într-un târg de 8000 de oameni, singur, fără relații, fără amintiri, fără așteptări? L-am întrebat pe șofer, am întrebat-o pe infirmieră, i-am întrebat pe diverși bolnavi veniți la consultație. Nimeni n-a știut să mă lămurească. Am recurs atunci la mijloace de investigație personală și am deschis sertarele de jos ale biroului.

Nu-mi lăsase cheile, dar m-am servit foarte ușor de cuțit. Am găsit un teanc de scrisori fără prea mare interes, câteva poze banale și, în sfârșit... un jurnal intim. Vreo 600 de pagini. Le-am citit pe toate în două nopți. Ei bine, este extraordinar. Am zis, extra-or-di-nar, și mențin. Ai să citești și dumneata și ai să vezi.

— Cum? Ai luat caietele?

— A, nu. Ce sânt eu, un brigand? Le-am citit doar, și am transcris pasajele esențiale. Oricum, serile nu prea aveam ce face. Le-am transcris și, pe urmă, le-am pus la loc în sertar. Cu două zile înainte de înapoierea doctorului, am chemat din târg un lăcătuș să repare broasca stricată. Nimic suspect, în definitiv, totul în ordine.

2) Doctorul Sibier s-a întors la Oizy seara, pe la 10, eu trebuia să plec a doua zi în zori. I-am predat registrul de încasări în care erau trecute consultațiile și banii primiți. I-am numărat 18 hârtii de o mie și câteva hârtii de o sută. I-am numărat 18, deși nu erau decât 17. O mie rămăsese în portofelul meu. Nu mă întreba de ce. Mă amuza să fac asta, lăsând deoparte considerația că o mie de franci este o mie de franci.

— Putea să te prindă.

— "Să mă prindă!" Ce urât te exprimi. Vrei să spui că putea să observe o mică eroare în socoteli. Posibil, dar n-a observat.

— Mai are timp.

— Evident. Aștept pe azi, mâine o scrisoare de la el.

— Și ce ai să faci?

— Nu știu deocamdată, Depinde de scrisoare.

Într-adevăr, scrisoarea doctorului Sibier a venit.

"Am impresia că s-a strecurat o mică eroare în calculul nostru. Nu știu bine și, crede-mă, îmi vine greu să te plictisesc pentru atâta lucru, dar nu-mi ies o mie de franci la socoteală. Nu cumva am omis ceva sau, dimpotrivă, am notat o cifră de două ori?" Maurice a răspuns imediat. Nu știe dacă a fost vreo eroare, dar, dacă a fost vreuna, atunci el e răspunzător, așa încât e gata să trimită imediat suma care lipsește.

"Nu interesează cât, 1000 sau 10000 de franci, nu va fi prea scump pentru a păstra o încredere care mi-e mai scumpă decât orice".

În 18 ore, a primit un răspuns telegrafic, "Nu trimite nimic, nu lipsește nimic. Nici un moment n-a fost vorba de dumneata. Mii de scuze".

"Iată ce se cheamă o solidă bună creștere", a conchis Buret, fluturând telegrama doctorului.

Deși cunosc absoluta absență morală în care trăiește, am încercat din nou să capăt explicații. Maurice Buret nu e un desfrânat doar și nici un impulsiv. Ceea ce face, face cu toată liniștea și pe întreaga lui răspundere. Vreau să știu, deci, dacă în actele lui nu intră realmente nici un alt criteriu decât cel al securității personale. E jenant să vorbești despre "conștiință", dar mă interesează să aflu cum funcționează mecanismul interior al acestui băiat, sistemul lui de reflecții și convorbiri intime, unde fiecare ne judecăm, ne absolvim sau ne condamnăm pe noi înșine.

— O, funcționează excelent. Ca un bun plămân, ca un bun stomac. Am o conștiință în stare să digere cele mai grave crize. Asta, pentru că nu mă păcălesc pe mine însumi și nu schimb întro problemă morală ceea ce nu este decât o problemă tehnică. Ai jucat vreodată fotbal? Eu am jucat. Cunoști în orice caz principiul general: să introduci balonul rotund în poarta adversarilor, respectând însă anumite reguli. Cea mai importantă e să nu atingi mingea cu mâna. Perfect. Dacă vrei să joci fotbal, trebuie neapărat să accepți această regulă și să i te supui. Dacă nu accepți, nu joci. E simplu. Dar una e a respecta o regulă și alta este a crede în ea. Că atingi sau nu atingi mingea cu mâna, acest fapt în sine nu are absolut nici o valoare, nici o semnificație. El capătă un sens numai în cadrul jocului. Un moralist inițiat în fotbal n-ar întârzia însă să decreteze natura transcendentală a lovirii cu mâna. Ei bine, acest lucru este o afacere la care nu "marchez". Vezi, noțiunea de "păcat" este pentru mine o abstracție. Nu există "păcat". Există doar "lipsă de tact".
* * *

N-am fost decât de vreo două ori la Buret acasă, pe vremea în care locuia cu maică-sa, în apartamentele din rue Vouillet. În amândouă rândurile, am avut impresia că îl stingheresc. Închidea cu precauție ușile și mă conducea grăbit prin coridor, spre odaia lui. O singură dată am zărit, printr-o ușă întredeschisă, o doamnă pe care am salutat-o încurcat, neștiind dacă trebuie sau nu să mă prezint. El i-a spus doar în treacăt, cu neglijență:

"Nu e nimic, un prieten" – și a trecut mai departe.

El, care vorbește despre atâtea, nu mi-a vorbit mai nimic despre familia lui. Există o zonă de intimități care rămâne închisă. Despre femei, despre cărți, despre prieteni, cele mai copioase conversații. Dar nici un cuvânt despre ceea ce rămâne dincolo, stratificat, inalterabil, tenace, în spiritul familiei lui de bretoni transplantați la Paris, unde n-au încetat să fie bretoni. Cu aparenta lui cordialitate, cu teribila lui discreție, cu pasiunea lui pentru conversație și "documente", Maurice Buret rămâne totuși un om închis, stăpânit și rezervat. Nu l-am surprins niciodată într-un moment de depresiune sau de bucurie care să-l facă a vorbi liber, imprudent poate, dar liber, fără control, fără reticențe. Ceea ce se cheamă "necesitatea de a te dărui", pentru Maurice Buret este un lucru complet străin. El nu are efuziuni. Are cel mult simpatii deliberate. Undeva, în viața lui intimă, funcționează un oficiu de cenzură, care verifică fiecare cuvânt, suspectează orice elan, readuce la rece orice entuziasm. Un cerc de fier păstrează inatacabile secretele lui strict personale.

Mi-a spus săptămâna trecută din senin: "M-am mutat de acasă. Locuiesc singur acum. Am decis, de acord cu mama, să ne despărțim". Eram surprins. Mai puțin de vestea pe care mi-o comunica, decât de faptul că mi-o comunică.

— De ce? (Îl întrebam din politețe, ca să nu-l las fără replică, dar nu credeam că are să răspundă. De altfel, n-am nici un talent să solicit confesiuni. Mi-a răspuns, totuși, spre surprinderea mea, cu explicații și amănunte.)

— Nu știu cum s-a întâmplat. Simțeam de la un timp că nu mai merge. Era o presiune tăcută, care impieta lent nu asupra faptelor mele, dar parcă asupra gândurilor mele. Cine spune că e liber în casa părinților lui se înșală.

Vezi, cu tata cred că aș putea ușor trăi împreună. El este un om rece, iar mie îmi e indiferent. Nu cred să fi vorbit vreodată cu el mai mult de cinci cuvinte la rând. Nu mă interesează, nu-l iubesc, nu mă iubește. Cu mama însă e nesfârșit de greu. Ne iubim, și asta e intolerabil. Eu pot suporta foarte bine o adversitate, dar nu suport o mare afecțiune. Adversitatea mi se opune și mă definește. Iubirea, dimpotrivă, e conciliantă, gata de tranzacții sentimentale, gata de false supuneri. Iubirea în familii, mai ales, unde legăturile sânt vechi, durabile și nevăzute. I-am explicat toate acestea mamei. Nu știu dacă a înțeles, dar, în orice caz, a primit. Am încheiat un tratat de bună înțelegere: ne vom vedea de două ori pe săptămână".

Fără prezența fizică a lui Maurice Buret, fără surâsul lui modest și atent, fără inteligența lui care simulează așa de ușor sensibilitatea, uneori emoția, el ar fi un personaj oribil. Claritate, ordine... E de ajuns pentru a face un om? Dumnezeu știe cât am umblat după această ordine, câte umbre au răpus pentru această claritate. Nu este însă o victorie prea secetoasă, prea aridă? Transcriu din Descartes ca să mă răzbun.

"... ne recevoir jamais aucune chose pour vraie que je ne la connusse evidemment etre telle, c'est-a-dire eviter soigneusement la precipitation et la prevention et... ne comprendre rien de plus en mes jugements que ce qui se presenterait si clairement et si distinctement a mon esprit que je n'eusse aucune occasion de la mettre en doute".

Săracă lege.





De doua mii de ani - Prefata
De doua mii de ani - Partea 01 - Capitolul 01
De doua mii de ani - Partea 01 - Capitolul 02
De doua mii de ani - Partea 01 - Capitolul 03
De doua mii de ani - Partea 01 - Capitolul 04
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 01
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 02
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 03
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 04
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 05
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 06
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 07
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 08
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 09
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 10
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 01
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 02
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 03
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 04
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 05
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 06
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 07
De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 01
De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 02
De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 03
De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 04
De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 05
De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 06
De doua mii de ani - Partea 05 - Capitolul 01
De doua mii de ani - Partea 05 - Capitolul 02
De doua mii de ani - Partea 05 - Capitolul 03
De doua mii de ani - Partea 05 - Capitolul 04
De doua mii de ani - Partea 06 - Capitolul 01
De doua mii de ani - Partea 06 - Capitolul 02
De doua mii de ani - Partea 06 - Capitolul 03
De doua mii de ani - Partea 06 - Capitolul 04
De doua mii de ani - Partea 06 - Capitolul 05


Aceasta pagina a fost accesata de 551 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio