Autori > Mihail Sebastian


De doua mii de ani - Partea 06 - Capitolul 01




Partea a sasea

Capitolul 01


Mă duceam spre atelier, să-l văd pe maistru. De când am început lucrările la Snagov, îl întâlnesc rar. M-am decis să nu mai vin în oraș decât o dată pe săptămână, sâmbăta. Altfel va fi greu să termin până în septembrie.

În colț, spre bulevardul Elisabeta, era un grup de băieți în uniforme care vindeau ziare. "Misterele Cahalului! Moarte jidanilor!"

Nu știu de ce m-am oprit. De obicei, trec liniștit mai departe, fiindcă strigătul ăsta e vechi, amar și familiar. De astă dată, am rămas surprins. Abia în acest moment aș fi înțeles pentru prima oară sensul acestor silabe. E ciudat. Oamenii ăștia vorbesc despre moarte, și anume despre moartea mea. Iar eu trec neatent pe lângă ei, cu gândul la alte lucruri, auzindu-i doar pe jumătate. Oare de ce o fi atât de ușor să se arunce pe o stradă românească strigătul de "moarte!", fără ca nimeni să întoarcă măcar capul? Mi se pare că moartea este totuși un lucru destul de serios. Un câine strivit sub roțile unui automobil – și încă e de ajuns pentru o clipă de tăcere.

Dacă cineva s-ar instala în mijlocul drumului pentru ca să ceară – știu eu? – "moartea viezurilor", cred că tot ar deștepta oarecare uimire printre trecători.

Dacă mă gândesc bine, grav nu este faptul că trei băieți se pot așeza la un colț de stradă ca să strige "moarte jidanilor", ci că strigătul lor poate trece neobservat, fără rezistență, ca un clopot de tramvai.

Mi se întâmplă uneori, când sânt singur acasă, să încep a auzi deodată tic-tacul ceasornicului. A fost mereu lângă mine și a bătut desigur mereu, dar, din neatenție sau din obișnuință, nu l-am auzit. Se pierdea, odată cu multe alte zgomote mărunte și vechi, într-un fel de tăcere, care suprimă rumoarea lucrurilor ce te înconjoară. Din această nemișcare, se desprinde brusc bătaia dințată a ceasornicului, cu o violență și cu o energie pe care nu i-o bănuiam. Tic-tacul lovește scurt, în bătăi retezate, ca niște pumni mici de metal. Nu mai este un ceas, este o mitralieră. Zgomotul lui acoperă totul, umple odaia, ciocănește nervii. Îl ascund în dulap – răzbate și de acolo. Îl înăbuș sub pernă – sunetul continuă, depărtat și vehement. Nu există alt leac decât resemnarea. Trebuie să aștept. După câtva timp, nu știu prin ce miracol, atacul încetează, roțile se liniștesc, secundarul se îmblânzește. Nu se mai aude nimic: tic-tacul a reintrat în tăcerea generală a casei, s-a topit în vacarmul insensibil al tuturor obiectelor.

Se întâmplă exact același lucru cu acest străvechi strigăt de moarte, care umblă mereu pe străzile românești, dar care nu se aude decât în răstimpuri. Ani de-a rândul trece pe la urechea omului de treabă, indiferent, grăbit, preocupat de alte gânduri, ani de-a rândul flutură și se agită pe toate drumurile – și nimeni nu-l aude. Într-o bună zi, din senin, iată-l brusc trezit din tăcerea care-l învăluia, iată-l răzbind din toate ascunzișurile, de sub toate pietrele. Din senin? Exagerez. Trebuie pentru asta un timp de oboseală, de enervare, un timp de așteptări extenuate, un timp descurajat. Atunci, vocile care nu se auzeau, se aud.
* * *

La Snagov, pe șantier, pe schele, între oameni care lucrează, între pietre, ciment și bârne, nu există probleme. Problemele încep de cum mă întorc în oraș. S-a întâmplat ceva în ultimele luni. S-a spart nu știu ce invizibil resort care menținea așteptarea. Văd numai oameni osteniți, întâlnesc numai oameni predați. Revoluția trebuia să vină și n-a venit. Episodul celor două Uioare a fost un scurt moment de izbucnire, o scurtă flacără. Se spunea:

"Aici se sfârșește totul – de aici începe totul". Iată, nu s-a sfârșit nimic, n-a început nimic.

Sfântul Gheorghe a trecut de mult. Spânzurătorile pe care le visa Pârlea, de ziua sfântului, n-au intrat în funcțiune. Toate soroacele se dovedesc mincinoase, toate scadențele se amână.

Trebuie făcut ceva pentru nervii care nu mai rezistă, trebuie deschisă o nouă fereastră acestor așteptări sufocate. Sânt câțiva băieți care strigă pe stradă "moarte jidanilor”. Nu e rău pentru moment.
* * *

E așa de greu să urmărești de la zi la zi încordarea progresivă a ostilităților. Te trezești deodată încolțit din toate părțile, fără să știi nici cum, nici când. Mici fapte răzlețe, mici gesturi fără însemnătate, mici amenințări aruncate în vânt. Astăzi o ceartă în tramvai, mâine un articol de gazetă, poimâine un geam spart. Toate par întâmplătoare, fără legătură, pe jumătate glumețe. Într-o bună dimineață, simți că nu mai poți respira.

Ce este mai greu de înțeles e că nimeni, absolut nimeni nu are în povestea asta nici o vină.
* * *

Un moment groaznic la atelier. M-am certat cu Dronțu. Ne ciorovăiserăm. Nu e pentru prima oară, căci el e un om care le spune verde pe toate și nici eu nu-mi aleg zece ceasuri cuvintele. De obicei, terminăm repede, el cu o înjurătură, eu cu alta – și pe urmă ne strângem mâna în semn de pace.

De astă dată, nu știu din ce ne luarăm. Cred că era vorba de sticla cu tuș, pe care o ascunsesem eu nu știu unde și de care Marin avea neapărat nevoie. Ne-am îmbrâncit puțin, în glumă, desigur, ne-am cam răstit unul la altul și, fără să-mi dau seama când, ne-am trezit față în față, furioși de-a binelea. Marin mă privea cu niște ochi pe care nu-i recunoșteam. O clipă, o singură clipă, m-am gândit că glumește și că dintr-un moment într-altul îl va pufni râsul. Aș fi vrut să-i întind mâna, dar, din fericire, n-am avut timp să schițez nici un sfert de gest, căci el a izbucnit: "Nu umbla cu ovreisme! Eu sânt oltean. Cu mine să nu vorbești ovreiește".

Am pălit. Nu mai era nimic de făcut; totul între noi doi, amintiri, prietenie, tovărășie de lucru, totul cădea dintr-odată. Simțeam cu violență că omul din fața mea, devenise pe loc și total străin, așa cum se zice, unii oameni albesc într-un singur minut. Devenise așa de străin, așa de îndepărtat și de inaccesibil, încât a-i răspunde mi s-ar fi părut un lucru la fel de nebun ca a sta de vorbă cu o bucată de piatră.

Ar trebui să fiu trist. Mă și mir că nu sânt. E ca și cum aș fi primit un glonte în umăr – și acum aștept să mă doară. Și nu mă doare. Am ciudata impresie că Marin Dronțu este un nume străin, dintr-o carte. Nu mi-am închipuit vreodată că se poate uita un om, așa de profund, așa de brusc, așa de absolut. Am dormit liniștit, fără vise. Toată ziua am lucrat.
* * *

A fost Marjorie la Snagov. Eram pe schele și când am văzut-o de departe, în alb, am tresărit, de parcă aș fi revăzut, cu ani în urmă, la Uioara, imaginea Marjoriei Dunton. Am invitat-o în odaia mea, la o sută de pași de construcție, lângă lac. Abia acum îmi dădeam seama cât de bine seamănă încăperea asta cu vechea noastră cabană de pe vremuri.

Marjorie vine din proprie inițiativă.

— Ce s-a întâmplat ieri a fost atroce. Marin mi-a povestit totul. E absurd. Doi oameni serioși ca voi... Trebuie să înțelegi. Un moment de enervare, un moment de neatenție. Nu se rupe o prietenie de zece ani pentru atâta lucru. Nu-i așa că înțelegi? Spune-mi că înțelegi!

— Scumpă Marjorie, înțeleg. Am înțeles din primul moment.

— Nu-i așa că o să vă împăcați?

Am ridicat din umeri.

— Evident, ce Dumnezeu! Ai spus-o singură: nu suntem copii. Seară pe lac, cu Marjorie și cu Marin. Am fost stingheriți o bună bucată de vreme. Ne-am strâns mâinile fără explicații. E mai simplu.

De pe lac, se vedea foarte frumos casa lui Blidaru, din care în întuneric nu se mai desprindeau decât zidurile drepte. Schelele, căruțele cu var, mormanele de piatră dispăruseră în umbră. Mă odihnește casa asta numai privind-o. Aș vrea s-o termin târziu, cât mai târziu.

Tăcuserăm prea mult, și Marjorie a înțeles acest lucru. I-a cerut lui Marin să vâslească spre mal.

— Sânt obosită, băieți. Hai, luați-mă pe sus. Țineți minte? Ca la Uioara.

Dacă ținem minte... Am luat-o "la groapa cu furnici", și Marjorie, aducându-și aminte un gest din acea trecută zi de septembrie, și-a scos pălăria din cap și, fluturând-o ca pe un steag, a prins să cânte ca atunci:

    It's a long way to Tipperrary,
    It's a long way to go.

Îmi dădeam foarte bine seama că nu era decât un efort de a readuce între noi umbre trecute, dar asta nu m-a împiedicat să tresar la chemarea unei emoții pe care o recunoșteam. Când i-am condus spre autobuz, Dronțu mi-a spus, cu oarecare lene, cu oarecare silă și cu un accent de tristețe, care răscumpăra multe:

— Mă, viața e o porcărie. Ne silește să facem o mulțime de mizerii și nici nu ne întreabă. O porcărie, să știi. N-are nimeni nici o vină.

Într-adevăr, nimeni nu are nici o vină. Toate sfârșesc aici, într-o zi sau alta. Știu așa de bine, din amintiri, din sentimentul adânc al inutilității oricărui efort, știu așa de bine că lucrurile nu se pot întâmpla altfel...




De doua mii de ani - Prefata
De doua mii de ani - Partea 01 - Capitolul 01
De doua mii de ani - Partea 01 - Capitolul 02
De doua mii de ani - Partea 01 - Capitolul 03
De doua mii de ani - Partea 01 - Capitolul 04
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 01
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 02
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 03
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 04
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 05
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 06
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 07
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 08
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 09
De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 10
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 01
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 02
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 03
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 04
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 05
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 06
De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 07
De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 01
De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 02
De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 03
De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 04
De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 05
De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 06
De doua mii de ani - Partea 05 - Capitolul 01
De doua mii de ani - Partea 05 - Capitolul 02
De doua mii de ani - Partea 05 - Capitolul 03
De doua mii de ani - Partea 05 - Capitolul 04
De doua mii de ani - Partea 06 - Capitolul 01
De doua mii de ani - Partea 06 - Capitolul 02
De doua mii de ani - Partea 06 - Capitolul 03
De doua mii de ani - Partea 06 - Capitolul 04
De doua mii de ani - Partea 06 - Capitolul 05


Aceasta pagina a fost accesata de 631 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio