Autori > Mihail Sebastian


Jocul de-a vacanta - Actul 03 - Scena 08




ACTUL III

SCENA 08


Corina, Stefan.

Rămași singuri, se privesc îndelung unul pe celălalt. Într-un sfârșit, Corina se apropie de el. Îi vorbește foarte simplu, s-ar spune fără emoție.

Corina: Stefan… eu plec.

Stefan: Sigur că pleci. Plecăm cu toții. Azi e duminică, joi e întâi, miercuri seara plecăm.

Corina: Nu miercuri. Astăzi.

Stefan (îngrijorat): S-a întâmplat ceva?

Corina: Nu. Nimic. Plec.

Stefan (o privește un moment tăcând. Pe urmă surâde și-i dă o ușoară palmă peste obraz, ca unui copil): Dragă Corina, ai nimerit-o rău. Sunt într-o zi în care nu am nici un chef de glumă. (Se depărtează de ea, merge spre măsuța de nuiele, pe care sunt țigări și chibrituri.) Vrei o țigară?

Corina (ia cutia de țigări, cu un gest liniștit, și o pune la loc pe masă): Ascultă, Stefan. Tu înțelegi foarte bine, când vrei. (Vorbește rar:) Eu trebuie să plec. Astăzi. Acum. (Scurt, întorcându-și capul:) Nu mai pot rămâne.

Stefan: Corina!… (O apucă de mâini.) Uită-te la mine. Ce palidă ești azi! Ce obosită pari! Iartă-mă. Sunt un monstru. Un monstru de indiferență. Ar fi trebuit să văd singur. Înaintea ta. Sigur, ai dreptate. Nu mai poți rămâne aici. Dar înțeleg… E prea pustiu, prea multă tăcere, prea multă singurătate. Eu rabd foarte bine. Sunt obișnuit. Sunt antrenat. Dar tu…

Corina: Dar nu e asta…

Stefan: Ba da, ba da. Văd foarte bine. Ți-am spus-o și azi-dimineață. Te plictisești. Lasă nu protesta. Nu e o rușine. Ai nevoie să umbli pe o stradă, să vezi lume, să auzi un clopot de tramvai, să te oprești la o vitrină. Cu ce entuziasm te uitai săptămâna trecută la bietele vitrine de la Sîn Dominic! Parcă erai un copil într-o prăvălie de jucării. Ar fi trebuit să înțeleg de-atunci.

Corina: Dar te înșeli…

Stefan: Nu mă înșel de loc și te asigur, n-ai niciun motiv să te ascunzi. Ai dreptate, e și asta o bucurie, să umbli pe o stradă cu lume multă, să vezi lumini de oraș, să auzi zgomote de oraș, după ce patru săptămâni n-ai auzit decât greierii țârâind și n-ai văzut decât norii trecând. Uite, și eu sunt fericit — m-auzi? — fericit că mă întorc. E adevărat, mi se părea că încă două-trei zile am mai putea aștepta. Dar nu. Îmi dau seama că e prea mult Plecăm. Plecăm imediat.

Corina: Nu "plecăm". Plec. Singură.

Stefan: Singură? Cum singură? De ce singură?

Corina (se află acum lângă măsuța telefonului, de care se reazemă cu un gest întâmplător.)

Stefan: Înțeleg. Telefonul!

Corina (cap surprins, nedumerit.)

Stefan (aspru): Domnul de la Civita Vecchia? Te cheamă! I s-a urât singur. Spune! I s-a urât — nu? — și te cheamă.

Corina: Dar nu… Nu e nici un domn… Și puțin îmi pasă de el…

Stefan: Îți pasă așa de puțin, că la primul lui semn alergi. Domnul a terminat cu Mediterana. E azi la Piure, mâine la Constanța, marți la București. Trebuie să fii în gară, pe peron, să-l aștepți, să-l primești, să-l săruți — sărutul de întoarcere.

Corina: Stefan, ești stupid.

Stefan: Sunt stupid pentru că înțeleg.

Corina: Ești stupid pentru că vrei să înțelegi. Nu e nimic de înțeles. Nu e nimic de întrebat.

Stefan: Așa credeam și eu: ca nu-i nimic de întrebat. Telefonul acela care venea, nici astăzi nu știu de la cine… nici astăzi nu știu de unde… Dintr-o lume care aveam impresia că nu există.

Corina (încet): Și nici nu există…

Stefan: Eram convins că ceea ce se întâmplă aici, între noi doi, este mai adânc și mai grav decât tot ce lăsaseși în urmă. Și de aceea nici nu mă interesa, și de aceea nu întrebam. Dar m-am înșelat. Cumplit: ca un imbecil, ca un licean, ca un începător. E de ajuns să te cheme, pentru ca să fugi și să lași totul aici, ca și cum n-ar fi fost decât o glumă, ca și cum n-ar fi fost decât un joc.

Corina: Dar un joc a fost, Stefan… Jocul de-a vacanța. L-ai uitat așa de repede? Tu m-ai învățat să-l joc și tocmai tu îl strici! Ce artă ai tu să înveți pe alții jocuri, pe care pe urmă le pierzi! (Încercând să surâdă:) Așa a fost și cu ping-pongul. Ții minte? Tu mi-ai pus racheta în mână și după trei zile ai pierdut. Ești un profesor prost sau poate că sunt eu o elevă prea bună…

Stefan: Totuși, nu poți pleca așa, Corina. Ce știu eu despre tine?

Corina: Ce-ai zis? Ce știi tu despre mine? (Îl sărută.) Știi asta. (Îl sărută iar.) Și asta. Și multe altele. Știi totul.

Stefan: Și nu știu nimic.

Corina: Întocmai. Știi totul și nu știi nimic. Mai mult decât totul și mai puțin decât nimic nu se poate. Ce mai vrei?

Stefan (răspicat): Vreau să știu de ce pleci.

Corina: Pentru că trebuie. Pentru că se sfârșește. Pentru că mă întorc.

Stefan: Unde? Lângă cine?

Corina (un moment de tăcere. Pe urmă, cu o schimbare de voce, cu o nuanță de oboseală și de rezistență care cedează): Ascultă, Stefan. Nu mai întreba. Simt că dacă mai întrebi, am să răspund. S-ar putea să-ți pară rău… Și eu știu să întreb. Dar nu vreau. Cine ești tu? Cine sunt eu? Nu știu. Poate că ești prințul de Galles. Poate sunt o mare dansatoare. Pe vapor niciodată nu știi bine cine au fost tovarășii tăi de călătorie. Stefan… poate că într-adevăr ești prințul de Galles. Rămâi așa. Ce vrei să aflu de la tine? Că est un mic inginer, sau un mic avocat, sau un mic arhitect… Că te vei duce de aici la fabrică, sau pe șantier, sau la tribunal, unde muncești de dimineață până seara și câștigi cinci mii sau opt mii, sau zece mii de lei pe lună. Că tot anul ai, făcut economii naive, de care te jenezi, pentru ca să cucerești o lună de vacantă, în care ți-ai putut da impresia că trăiești o viață somptuoasă… (coborând glasul) cu o sută optzeci de lei pe zi… Că pantalonii tăi albi — frumoșii tăi pantaloni albi — costă trei sute de lei și sunt cumpărați de gata. Că puloverul tău albastru ți l-a croșetat mama sau o soră… Că eleganța ta — înduioșătoarea ta eleganță, Stefan — este câștigată cu socoteli mici, eroice, pe care n-o să le mărturisești niciodată… Și eu, ce vrei să-ți spun eu? Că mă întorc într-o casă modestă, oarecare. Că rochiile mi le cos singură, după ce am visat ceasuri întregi la vitrina unui mare magazin… Că pălăria mea nouă este pălăria mea veche, șifonată puțin, ca să semene cu un model văzut la cinematograf… Că fiecare bucurie a mea se plătește cu trei renunțări… Că o floare mai scumpă — uite, o creangă de liliac în februarie… — este o mare sărbătoare, când se întâmplă s-o primesc, sau când fac nebunia să o cumpăr. Că "domnul de la Civita Vecchia" este și el un biet om fără mister. Toate sunt altfel aici, dragul meu. Până și el!… Ce nume de legendă i-ai dat: "domnu e Civita Vecchia"! Stefan!… Lasă-mă să fiu necunoscuta care se rupe de lângă tine, pentru a se întoarce într-o viață de mister. Lasă-mă să fiu marea dansatoare, care douăzeci de zile, pe coverta unui vapor, s-a amuzat să treacă drept o mică fată sentimentală. Și tu… rămâi prințul meu de Galles.

(Tăcere. Se privesc lung. Stefan schițează un gest de obiecție, ar vrea să răspundă, să reziste. Corina îl oprește cu o ridicare de mână, ca și cum i-ar zice: "nu, lasă, vezi bine că am dreptate, vezi bine că nu mai e nimic de spus". Pe urmă se depărtează, urcă scările, iese din scenă, urmărită de privirea lui.)





Jocul de-a vacanta - Actul 01 - Scena 01
Jocul de-a vacanta - Actul 01 - Scena 02
Jocul de-a vacanta - Actul 01 - Scena 03
Jocul de-a vacanta - Actul 01 - Scena 04
Jocul de-a vacanta - Actul 01 - Scena 05
Jocul de-a vacanta - Actul 01 - Scena 06
Jocul de-a vacanta - Actul 01 - Scena 07
Jocul de-a vacanta - Actul 01 - Scena 08
Jocul de-a vacanta - Actul 01 - Scena 09
Jocul de-a vacanta - Actul 01 - Scena 10
Jocul de-a vacanta - Actul 01 - Scena 11
Jocul de-a vacanta - Actul 01 - Scena 12
Jocul de-a vacanta - Actul 01 - Scena 13
Jocul de-a vacanta - Actul 01 - Scena 14
Jocul de-a vacanta - Actul 01 - Scena 15
Jocul de-a vacanta - Actul 01 - Scena 16
Jocul de-a vacanta - Actul 01 - Scena 17
Jocul de-a vacanta - Actul 02 - Scena 01
Jocul de-a vacanta - Actul 02 - Scena 02
Jocul de-a vacanta - Actul 02 - Scena 03
Jocul de-a vacanta - Actul 02 - Scena 04
Jocul de-a vacanta - Actul 02 - Scena 05
Jocul de-a vacanta - Actul 02 - Scena 06
Jocul de-a vacanta - Actul 02 - Scena 07
Jocul de-a vacanta - Actul 02 - Scena 08
Jocul de-a vacanta - Actul 02 - Scena 09
Jocul de-a vacanta - Actul 02 - Scena 10
Jocul de-a vacanta - Actul 02 - Scena 11
Jocul de-a vacanta - Actul 02 - Scena 12
Jocul de-a vacanta - Actul 02 - Scena 13
Jocul de-a vacanta - Actul 02 - Scena 14
Jocul de-a vacanta - Actul 02 - Scena 15
Jocul de-a vacanta - Actul 02 - Scena 16
Jocul de-a vacanta - Actul 02 - Scena 17
Jocul de-a vacanta - Actul 02 - Scena 18
Jocul de-a vacanta - Actul 02 - Scena 19
Jocul de-a vacanta - Actul 03 - Scena 01
Jocul de-a vacanta - Actul 03 - Scena 02
Jocul de-a vacanta - Actul 03 - Scena 03
Jocul de-a vacanta - Actul 03 - Scena 04
Jocul de-a vacanta - Actul 03 - Scena 05
Jocul de-a vacanta - Actul 03 - Scena 06
Jocul de-a vacanta - Actul 03 - Scena 07
Jocul de-a vacanta - Actul 03 - Scena 08
Jocul de-a vacanta - Actul 03 - Scena 09
Jocul de-a vacanta - Actul 03 - Scena 10
Jocul de-a vacanta - Actul 03 - Scena 11
Jocul de-a vacanta - Actul 03 - Scena 12


Aceasta pagina a fost accesata de 1024 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio