Autori > Nicolae Filimon


Ciocoii vechi si noi - Capitolul 09 - Confidentele



Trădarea începută cu atâta finețe de Duduca și de Păturică din zi în zi lua aspectul unui amor sentimental. Ciocoiul, cufundat în plăceri, părea că renunțase la orice plan de ambițune; dar asta era o nouă cursă ce el întindea fanarioatei.

Ținta lui era să mănânce starea postelnicului. Greaca avea tot această tendință vicleană. Păturică o simțise din purtarea către dânsul, dar, ca om cu minte ce era, el vrea să o aducă în stare a-și declara însăși acea dorință; cu alte cuvinte, el voia să prindă șarpele cu mâna altuia - metod foarte ingenios, ce s-a practicat în toți timpii, și se va practica până ce acest glob se va preface în cenușă sau se va prăvăli în haos.

Într-o seară ei beau cafeaua în camera de culcare. Mai întâi vorbiră de amor, acuzându-se unul pe altul de indiferență; dar această conversație se sfârși foarte curând prin jurăminte de cele ce întrebuințează adesea amanții, ca să se poată amăgi mai lesne unii pe alții.

- Așa, nemulțumitorule, zicea greaca, tu nu mă iubești cu acea căldură ce așteptam de la un om pentru care am făcut atâtea jertfe. Știi tu că fără tine nu mai pot să mai trăiesc? Când lipsești câte un ceas de lângă mine, mi se pare acel timp un an, un veac. Oh! cât eram de liniștită până a nu mă înclina cu tine! Trăiam cu postelnicul fără să fiu tulburată de nimic.

- Liniștește-te, Duducuțo, fos-mu, eu te iubesc mai mult decât orice în lume; să n-am parte de Dumnezeul la care mă închin, să fiu anatema dacă mint.

- Lasă, lasă, nu te mai jura, că am simțit eu toate. Știu eu pricina care te răcește de la mine.

- Spune-mi-o, așa să trăiești, că-mi vine să nebunesc.

- Tu mă temi de postelnicul - și ai drepate; dar de! ce oi să fac? Nu pot să-l las, căci el mă îngrijește despre toate. Dacă ai avea tu stare să mă ții, chiar acum, în acest ceas l-aș lăsa.

- Ai cuvânt. Dar, te tem și cum cutezi să ceri de la un om care te iubește să stea cu sângele liniștit când vine altul și te sărută chiar pe locul acela unde și-a pus el buzele puțin mai nainte, când cellalt te strânge în brațe și doarme cu capul pe pieptul tău? Tu nu știi ce se petrece în inima mea când te văd în brațele postelnicului. Toate furiile iadului se grămădesc împrejurul meu și îmi zic: “Înjunghie-te sau înjunghie-l!”

În timpul acesta se auzi pe drum un glas frumos cântând versurile acestea:

Frunză verde ș-o lalea!
N-am cuțit că m-aș junghea.
Văzând ibovnica mea
Pe brațele altuia...

Amândoi amanții ascultară cu atențiune patetica melodie în care erau învelite acele versuri, iar ciocoiul exclamă cu un zâmbet neînțeles:

- Sărmanul Chioftea!

- Cine e acel Chioftea? întrebă greaca.

- Un vătaf de curte de la un boier.

- Și de ce-o fi cântând el aceste stihuri întristătoate?

- Este amorezat, sărmanul!

- După cine?

- După amoreza stăpânului său.

- A, a! înțeleg, după frumoasa Despina.

- Da, după dânsa, care l-a făcut vătaf de curte și calemgiu la postelnic.

Greaca, pricepând simțul acestor vorbe, zise:

- Ai dreptate. Ea a făcut tot pentru dânsul și eu nimic pentru tine.

- Nu este vorba de mine, răspunse Păturică cu nepăsare.

- Ei bine, Dinule dragă, îmi cunosc greșeala și încep chiar de astăzi a mi-o îndrepta. Voi scrie postelnicului să te facă vătaf de curte în locul lui Gheorghe pe care voiește să-l facă zapciu de străini; dar am altceva să-ți spun: însă cer să fii tainic. Postelnicul e galantom, își cheltuiește starea cu craidonii pe la via Brâncoveanului și pe la Cotroceni.

- Ei, ș-apoi, ce iese de-aci? Lasă-l să și-i cheltuiască cum îi va plăcea!

- Așa este, ai dreptate; dar el poate să se amorezeze de alta, sau poate să afle că ne iubim amândoi și să ne oropsească și atunci vom rămânea calici pe drumuri. De ce să nu ne bucurăm noi de averea lui, căci suferim mojiciile și fantaziile lui?... Eu ca țiitoare și tu ca vătaf de curte putem în scurt timp să-l scoatem la silimet. Ai, ce zici?

- Ce să zic, dragă Duduco! Zic că Dumnezeu sau dracul ne-a făcut pe unul pentru altul. Apoi, strângând-o în brațe și sărutând-o, zise: De mâine, iubita mea, să ne punem la lucru.

- Tu-l vei încărca la socoteli.

- Tu-i vei cere șaluri și mătăsării.

- Tu-i vei specula moșiile.

- Tu-i vei cere diamanticale.

- Și unind jafurile la un loc, ne vom cumpăra moșii și țigani.

- Ș-apoi ne vom cununa; nu este așa, Duducuțo dragă?

- Bravo, Dinule, ai ghicit!

- Bravo, Duduco!

- Pe mâine!

- Ia stai puțintel; am uitat un lucru! exclamă greaca, punându-și degetul la buze spre a-și aduce aminte. Nouă ne mai trebuie un om, ca să ne stoarcă banii grecului fără de-a ne da noi pe față.

- Ai dreptate, Duduco.

- Cunoști tu vreunul?

- Cunosc, dară...

- Cine e? Cum îl cheamă?

- Chir Costea Chiorul.

- O fi Costea bogasierul, de la Sf. Gheorghe cel Nou.

- Tocmai acela.

- De minune!





Ciocoii vechi si noi - Dedicatie
Ciocoii vechi si noi - Prolog
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 01 - Dinu Paturica
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 02 - Postelnicul Andronache Tuzluc
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 03 - Romanul si fanariotul
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 04 - Chera Duduca
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 05 - Educatiunea ciocoiului
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 06 - Ipocritii in lupta
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 07 - Pana nu faci foc, fum nu iese
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 08 - Mijlocul de a face foc fara sa iasa fum
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 09 - Confidentele
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 10 - Chir Costea Chiorul
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 11 - Adevarul e proasta marfa
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 12 - Una la mana!
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 13 - Ce dai sa te fac ispravnic?
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 14 - Tin-te bine, arhon postelnice!
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 15 - Scene de viata sociala
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 16 - Fa-te om de lumea noua, sa furi closca de pe oua!
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 17 - Muzica si corografia in timpul lui Caragea
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 18 - Ce n-aduce anul, aduce ceasul
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 19 - Avertismentele
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 20 - Teatrul in Tara Romaneasca
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 21 - Femeia a scos pe om din Rai
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 22 - Italiana in Algir
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 23 - Slugile boieresti
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 24 - Cochii vechi
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 25 - Marea hatmanie
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 26 - O scena dramatica
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 27 - Blastamul parintesc
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 28 - Un suflet nobil
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 29 - Lagarul de la Cotroceni si tradarea
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 30 - Alesandru Ipsilant si Eteria greceasca
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 31 - Cu rogojina aprinsa-n cap si cu jalba-n protap
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 32 - Ocna parasita
Ciocoii vechi si noi - Epilog - Din opincar, mare spatar
Glosar Ciocoii vechi si noi (1862)


Aceasta pagina a fost accesata de 1024 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio