• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Ciocoii vechi si noi - Capitolul 30 - Alesandru Ipsilant si Eteria greceasca

Revoluțiunea grecilor din Elada și din celelalte provincii ale Imperiului Otoman, privită din adevăratul ei punct de vedere, este plină de severitate și de o lugubră maiestate. Când grecii, bătrâni și tineri, femei și copii, luară armele în mâini, nu o făcură acesta pentru desființarea unei legi apăsătoare oarecum, nici pentru gonirea unui tiran ordinar care întârzie, dar nu distruge cu totul progresul unui popor. Ei se ridicaseră ca să se libereze de sălbaticele orde otomane, ce de mai multe secole le violau consoartele și fecioarele, le pângăreau religiunea și îi omorau după capriciu prin cele mai nesuferite torturi.

Ca să convingem mai bine pe lectorii noștri despre suferințele acestui popor în adevăr martir, dăm aici un fragment dintr-o baladă grecească, trasă din colecțiunea de cântece populare tipărită în Atena de N. Anghelidi:
"Până când, voinicilor, să trăim prin strâmtori,
singuri ca niște lei, pe piscuri, în munți?
Până când să locuim prin peșteri,
să avem înaintea ochilor doar desișuri,
să fugim de lume din pricina robiei,
să pierdem patria, frații, părinții,
prietenii și toate rudele noastre?
Mai bine un ceas de viață liberă
decât patruzeci de ani în robie și închisoare.
La ce-ți folosește să trăiești și să fii în robie?
Gândește-te cum te frig în foc în fiecare ceas...
Domn, dragoman, vizir de-ai fi, tiranul te face să piei pe nedrept.
Slujești toată ziua la orișice ți-ar spune,
iar el, la rându-i, încearcă iarăși și sângele să-ți bea."

Planul acestei revoluțuni era să răscoale toate popoarele din Orient și, la o zi hotărâtă, să se arunce asupra turcilor și să-i zdrobească deodată.

Între comandirii aleși de comitetul revoluționar ca să puie în lucrare această mișcare, de la care atârna liberarea sau desăvârșita pieire a Greciei, era și Alesandru Ipsilant.

Consiliul revoluționar, bazat pe sentimentele patriotice ale acestui june și pe experiența lui în arta rezbelului, îi încredințase una din cele mai grele părți ale întinsului plan de revoltă.

El dar căta să treacă Dunărea prin România, ca să revolteze populațiunile slave din Turcia și, pus în capul lor, să străbată Bulgaria, Tracia și Macedonia spre a se uni cu grecii din Elada, Ipir și Tesalia și a combate împreună și cu succes armatele otomane, puse în confusiune prin această generală insurecțiune.

Planul era bine combinat și poate că ar fi reușit în toată întinderea sa, dacă armata lui Ipsilant ar fi avut disciplina și moralitatea ce s-ar fi pretins de la niște oameni care luaseră armatele în mâini pentru o cauză atât de sacră. Dar aceste virtuți lipseau sau cel puțin erau foarte rare în armata lui Ipsilant. Să mai adăugăm și disprețul ce aveau grecii asupra românilor și slavilor, plus ideile de panelinism ce Ipsilant și căpitanii lui le manifestau cu atâta ușurință în fața acestor popoare pe care trebuiau să-i lingușească și ne vom convinge despre tristul rezultat ce avu mișcarea grecilor în Principate.

La 22 februarie din anul 1821 Ipsilant trecu în Moldova și se declară liberator al națiunii grece, iar după aceea dete mai multe proclamațiuni prin care asigura pe moldoveni că, pe cât timp va sta armata sa acolo, nu vor suferi nici un rău de la dânsa; dar faptele deteră o aspră dezmințire acelor frumoase proclamațiuni, căci pe dată urmă asasinarea neguțătorilor turci din Iași și Galați și jafurile cele nemaivăzute.

În fine, armata Eteriei, mărită prin corpul lui Vasile Caravia și Iordache Olimpie, intră în Țara Românească; iar la 25 mai ajunse la satul Colintina și formă acolo cuartirul ei general.

Ipsilant primi închinăciunile boierilor, ale clerului și pe ale tuturor tagmelor ostășești și neguțătorești. Lingușirile însă ce i se făceau în toate zilele de către fanarioți și câțiva români corupți, ce voiau să exploateze Eteria în interesul lor, amețise foarte mult capul acestui căpitan; dar tocmai când bietul om se obișnuise cu viața și pompa domnească, la care începuse să aspire, primi trista știre că turcii au intrat în țară prin mai multe părți și că ei se îndreaptă asupră-i cu forțe considerabile, ca să-l zdrobească deodată.

Aceste știri nefavorabile îndemnară pe Ipsilant să-și ridice lagărul de la Colintina și să-l așeze la Târgoviște, loc foarte priincios pentru apărare și mânuirea intrigilor sale în contra lui Tudor Vladimirescu.

După ce el își așeză oștirea în lagăr fortificat cu șanțuri și trimise despărțiri mici de arnăuți ca să cuprindă strâmtorile munților, spre a se putea refugia la caz când oștirile turcești ar fi învins pe ale sale, se dete apoi cu totul la realizarea planurilor sale celor ambițioase.

Într-o zi el se afla singur în camera sa, absorbit în meditațiuni; dar când se deșteptă din acea momentanee uimire, văzu pe Păturică stând cu mâinile la piept și smerit ca un călugăr.

Fanariotul îl fixă puțin, apoi îi zise fără preambule:

- Ia spune-mi, arhon stolnice, cum merg treburile noastre?

- Foarte bine, măria ta!

- Tălmăcește-mi ce înțelegi dumneata prin acest foarte bine.

- Hârtiile acestea te vor pliroforisi mai bine decât mine, măria ta, răspunse ciocoiul, cu aer triumfător și prezentând lui Ipsilant cu mândrie înscrisurile căpitanilor.

Fanariotul le citi cu multă nerăbdare, apoi, după ce privi pe Păturică cu un fel de admirare amestecată cu dispreț, zise:

- Încep a crede, arhon stolnice, că elciul care te-a sistisit la mine n-a cunoscut darurile ce ai; dumneata ești un om mare, întreci în istețime chiar pe Nesselrode al Rusiei; dar ești cam... adaose fanariotul cu aer batjocoritor.

Ciocoiul suferi această umilire cu sânge rece prefăcut, ba încă făcu și câteva complimente, ca să ascundă și mai bine tulburarea sa.

- Dar dacă omorurile vor înceta? adaose Ipsilant, atunci aceste înscrisuri vor rămâne hârtie albă; ai, ce zici?

- Zic, măria ta, că omorurile s-au săvârșit: doi arnăuți de ai lui Prodan s-au spânzurat la puțul de piatră după Podul Calicilor, doi în Dealul Spirii și unul dinaintea lagărului de la Cotroceni.

- Dar căpitanii cu înscrisurile, ce zic ei despre aceasta? Nimic pe față, dar într-ascuns au și ales de căpetenii ale lor pe Macedonski și Prodan și acum nu așteaptă decât vreme cu prilej ca să omoare pe Tudor.

- Foarte bine, dar ei pot să-și schimbe gândul. Nu, măria ta; sunt atât de bine încredințat despre aceasta, încât aș putea chezășui cu capul meu că de astă dată ei se vor ține de cuvânt.

- Astea sunt vorbe, arhon stolnice; eu cunosc foarte bine pe români. Ei îți făgăduiesc astăzi totul și mâine nu-ți dau nimic.

- Ai dreptate, măria ta, să te îndoiești, fiindcă nu cunoști întâmplările din urmă.

- Care întâmplări? Vorbește!

- Omorurile din urmă.

- Altele proaspete?... Spune-mi degrab!

- De la ridicarea lagărului din Cotroceni și până la Golești a spânzurat peste treizeci de panduri, tot băieți tineri, unul și unul.

- Ce spui, arhon stolnice?... S-au întâmplat toate acestea?

- Ai răbdare, măria ta, că n-am sfârșit! exclamă ciocoiul mândru de triumful său.

- Vorbește, căci mor de nerăbdare!

- După ce ajunse Tudor la Golești, află prin iscoadele (spionii) sale, că patru din cei mai voinici căpitani nu voiesc să dea înscrisurile cerute și numaidecât spânzură pe doi dintre dânșii în niște sălcii; în sfârșit, dacă măria ta voiești să te încredințezi și mai bine că m-am ținut de cuvânt, dă-mi pe căpitan Iordache cu două sute de arnăuți și îți jur că-ți voi aduce pe Tudor legat cot la cot.

- Bravo, arhon stolnice! acum te înțeleg. Și, deschizând ușa, chemă pe grămăticul său și îi zise: Spune lui Iordache să ia două ortale de arnăuți aleși și să se ducă la Golești cu dumnealui, și să împlinească cu strășnicie orice-i va porunci.

Grămăticul plecă capul până în pământ și ieși împreună cu Păturică.




Ciocoii vechi si noi - Dedicatie
Ciocoii vechi si noi - Prolog
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 01 - Dinu Paturica
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 02 - Postelnicul Andronache Tuzluc
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 03 - Romanul si fanariotul
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 04 - Chera Duduca
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 05 - Educatiunea ciocoiului
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 06 - Ipocritii in lupta
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 07 - Pana nu faci foc, fum nu iese
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 08 - Mijlocul de a face foc fara sa iasa fum
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 09 - Confidentele
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 10 - Chir Costea Chiorul
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 11 - Adevarul e proasta marfa
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 12 - Una la mana!
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 13 - Ce dai sa te fac ispravnic?
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 14 - Tin-te bine, arhon postelnice!
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 15 - Scene de viata sociala
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 16 - Fa-te om de lumea noua, sa furi closca de pe oua!
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 17 - Muzica si corografia in timpul lui Caragea
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 18 - Ce n-aduce anul, aduce ceasul
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 19 - Avertismentele
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 20 - Teatrul in Tara Romaneasca
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 21 - Femeia a scos pe om din Rai
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 22 - Italiana in Algir
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 23 - Slugile boieresti
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 24 - Cochii vechi
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 25 - Marea hatmanie
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 26 - O scena dramatica
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 27 - Blastamul parintesc
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 28 - Un suflet nobil
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 29 - Lagarul de la Cotroceni si tradarea
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 30 - Alesandru Ipsilant si Eteria greceasca
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 31 - Cu rogojina aprinsa-n cap si cu jalba-n protap
Ciocoii vechi si noi - Capitolul 32 - Ocna parasita
Ciocoii vechi si noi - Epilog - Din opincar, mare spatar
Glosar Ciocoii vechi si noi (1862)


Aceasta pagina a fost accesata de 1076 ori.