Autori > Eugen Lovinescu
Evolutia poeziei dramatice dupa razboi - Anton Holban
Cea mai buna lucrare a lui Anton Holban, poate - si in orice caz in chip neateptat, - este drama in trei acte, Oameni feluriti, reprezentata in 1930 pe scena Teatrului National, in fata unei sali goale, si din care nu s-a publicat decat actul intai (Azi, III, mai 1934) - adica de doua ori necunoscuta. Nu ca scriitorul ar fi avut insusiri deosebite pentru teatru, talentul lui fiind esential analitic si campul lui de observatie, in genere, introspectiv; apoi si lipsa mestesugului teatral in arhitectonica piesei e evidenta. Crampeiul de viata e insa strans studiat in amanunte minime, pe o raza atat de scurta incat autenticitatea impresioneaza ca o rana deschisa. Desi Mirel exista si aici in rpefiguratia unui copil de opt ani, Coca nu e axa piesei, ci Ortansa, mama lui, fiinta de o bunatate angelica si de o resemnare totala; tocmai aceasta lipsa de reactiune in fata adversitatilor nenumarate ii inlatura putinta de a fi o eroina dramatica. Teatrul presupune rezistenta si conflict. Ortansa abda ingereste toata vijelia barbatului ei Jean, in primul act, se resemneaza in fata ostilitatii latente a parintilor ce au adapostit-o, in actul al doilea, si se pregateste in actul al III-lea sa suporte si tirania copilului, in car ereinvie vijelia tatalui. Resemnare de domeniul analizei epice si nu al creatiei dramatice. Surprinzatoare in aceasta piesa nu e asadar nici eroina, in afara de orice conflict, nici constructia ei, in buna parte de prisos, ci caracterul lui Jean, barbatul Oransei. A vorbi de "caracter" e negresit impropriu, intrucat nu ne aflam in fata unui om normal, ci a unui caz clinic. Intregul act intain ne descrie magistral etaele succesive ale unei paralizii progresive, cu o rigurozitate de amanunte tipice cum numai literatura Hortensiei Papadat-Bengescu ne-a deprins (tuberculoza lui Maxentiu, cancerul Lenorei ulceratia Anei). Spectatorul sau cititorul neprevenit sta nedumerit in fata schimbarilor de umoare ale omului cu treceri brusce de la veselie la tristete, de la zgarcenie la darnicie, de la rautate la bunatate - si, abia la urma, isi da seama ca a asistat, clipa cu clipa, la inregistrarea stricta a tuturor variatiiilor unei minti ce naufragiaza in nebunie.
Aceasta inregistrare clinica nu constituie, desigur, o piesa, dar stabileste, cu atat mai pregnant cu cat e pe scena, linia sumbra a unui destin. Iar cand, in final, mama il vede pe copil luand covorul in picioare ca si taica-su
"Nu lua covorul in picioare!" tipa ea, intelegand ca destinul se va prelungi si in copil, si ca de-abia acum incepe adevaratul ei calvar.
Evolutia poeziei dramatice dupa razboi - Anton Holban
Evolutia poeziei dramatice dupa razboi - Camil Petrescu
Evolutia poeziei dramatice dupa razboi - Gib Mihaescu
Evolutia poeziei dramatice dupa razboi - Hortensia Papadat-Bengescu
Evolutia poeziei dramatice dupa razboi - Ion Marin Sadoveanu
Evolutia poeziei dramatice dupa razboi - Ion Minulescu
Evolutia poeziei dramatice dupa razboi - Liviu Rebreanu
Evolutia poeziei dramatice dupa razboi - Lucian Blaga
Evolutia poeziei dramatice dupa razboi - Tudor Musatescu
Aceasta pagina a fost accesata de 738 ori.